Sunteți pe pagina 1din 11

Muzica populară și folclorul

muzical românesc
Origini
Evolutie
Interpreti
Zone etno-folclorice
• Muzica populară este un gen muzical hibrid, rezultat din confruntarea ansamblurilor de
instrumente populare cu lumea orășenească și cu realitatea social-politică din prima
jumătate a secolului XX. În anii 1990, un nou val de schimbări în societate și în culturile
de masă a dus la apariția unui subgen al muzicii populare, pentru care se folosește
frecvent apelativul de „muzică etno”.
• Cu o reprezentare deosebită în Balcani și în țările din fostul bloc răsăritean, genul este
recunoscut de puține limbi ca atare, fiind în cele mai multe cazuri inclus în noțiuni vecine
precum: muzică tradițională (folclorică), muzică lăutărească, muzică folk, mai rar chiar și
în muzica ușoară sau pop. Se produc multe conflicte terminologice la traducerea acestei
noțiuni tocmai din pricina orizontului cultural diferit de la o țară la alta.
• Muzica populară din România reprezintă un gen muzical distinct, așezat între folclorul
muzical și muzica de consum, orientată pe direcția comercială (mainstream). Termenul se
opune muzicii tradiționale, văzută de Grigore Leșe ca fiind baza pe care se constituie
muzica populară, însă de o vechime mai mare și mai puțin supusă influențelor pasagere,
comerciale.
• Folclorul muzical românesc cuprinde toate creațiile culturii spirituale populare românești
din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moștenirea muzicală a românilor de la sat
dintotdeauna și a popoarelor din care ei au luat naștere. Etniile creatoare de folclor sunt,
în cea mai mare parte, vorbitorii de dialecte românești (nord-dunărean, dar și – în limita
cercetărilor efectuate – aromân și meglenoromân).
• Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două științe apropiate:
folcloristica și etnomuzicologia.
• Sub delimitarea folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale
românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular.
• Atestarea unor practici muzicale în societatea antică a traco-dacilor ne-a parvenit mai
ales prin însemnări grecești sau latinești (în vremea Daciei romane). De aceea, genurile
muzicale și instrumentele de care se vorbește sunt, de cele multe ori, echivalate prin
concepte similare din patria autorului. Autorii identifică genuri muzicale precum oda (în
caracter epic, eroic), peanul (cântec liric), epoda (descântec) sau torelli (bocetul). În
schimb, ca datării, vom întâlni instrumente specifice grecilor (liră, kithară, aulos - fluier),
instrumente romane (mai noi: cornul, tuba, tibia - echivalentul latin pentru aulos), dar și
varietăți cu alte origini (naiul, buciumul).
• Muzica Evului mediu în spațiul românesc. S-a atestat practicarea unor ritualuri folclorice (din rândul
cărora amintim jocurile cu măști, baladele, colindele, folclorul copiilor). Mai târziu (îndeosebi după
sec. XVI vor fi publicate notații muzicale (partituri, tabulaturi) și chiar lucrări teoretice, unde
materialul muzical pus în discuție prezintă influențe de muzică „folclorică”.
• Fiecare zonă etno-folclorică are tipuri de tarafuri tradiţionale specifice. Taraful este o
formație muzicală, constând dintr-un grup mic de lăutari (de la 3 până la 8), care cîntă
muzică lăutărească sau populară. Ei se bazează, în general, pe instrumentele cu coarde,
la care se adaugă de obicei un instrument specific zonei folclorice respective: - în
Muntenia și Oltenia: cobza și țambalul - în Moldova: trompeta și fluierul - în Banat:
taragotul - în Transilvania: clarinetul - în Maramureș chitară cu 2-3 corzi. Orchestra de
muzică populară, față de taraf, este alcătuită dintr-un număr mare de instrumente
muzicale, din care nu lipsesc cele din familia instrumentelor cu coarde și arcuș, țambalul,
naiul, fluierul, acordeonul, cobza, cimpoiul, iar uneori trompeta și taragotul. Orice
orchestră populară are și soliști instrumentiști, uneori aceștia cântă la pseudo-instrumente
ca: fir de iarbă, coajă de mesteacăn, solz de pește, frunză, etc. În afară de acest gen de
orchestră, mai întâlnim orchestre de fluieraș, de muzicuțe, etc.
• Maria Ciobanu (n. 3 septembrie 1937, Roșiile, județul Vâlcea) este o interpretă de folclor
românesc. Repertoriul său cuprinde peste 500 de piese înregistrate pe discuri la Radio și
TV: „Lie ciocârlie”, „Aurelu’ mamii”, „Vântul de vară mă bate”, „Lângă poartă am un tei”,
„Cei mai frumoși ani ai mei”, „Ce n-aș da să mai fiu mică”, „Roata mare” ș.a. A fost
căsătorită cu Ion Dolănescu.
• Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București) a fost o
interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă.
A fost supranumită Pasărea măiastră de către Nicolae Iorga în anul 1938.
• Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile
României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore,
sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la
începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner.

• În anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor la
Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu
etnomuzicologului Harry Brauner.
• La începutul anilor '40, Maria Tănase a fost agentă de legătură și influență a Serviciului
Special de Informații (SSI) condus de Eugen Cristescu.
• Se căsătorește cu juristul Clery Sachelarie (Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie)
în decembrie 1950.
• Tudor Gheorghe este un cântăreț, compozitor și actor român, născut la 1 august 1945, în comuna
Podari, județul Dolj, dintr-o familie de țărani. Copilăria, dar mai ales adolescența, i-au fost dificile.
Tatăl, cântăreț la biserică, a fost arestat ca legionar și deținut politic la Aiud.

• În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a întâmpinat foarte multe opreliști din partea regimului
comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluția română din 1989. Artistului i-
au fost cenzurate spectacolele, iar în anul 1987, i-a fost interzis să concerteze.[1] După revoluția din
decembrie 1989, Tudor Gheorghe a revenit.

• Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Tudor Gheorghe la 29 noiembrie 2002 Ordinul
național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a
unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.[13]

• La 23 noiembrie 2010, președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit cea
mai înaltă distincție de stat - Ordinul Republicii.
• Audiție
• Maria Ciobanu-Lie, ciocârlie
• Maria Tănase- Blestem - Cine Iubeşte Şi Lasă
• Tudor Gheorghe- Mărine, la nunta ta
• Nenișcu Nina
• Băiceanu Ciprian
• XII H