Sunteți pe pagina 1din 5

Folclorul romanesc

(caractere generale)
Termenul de folclor este propus in 1446 de către
arheologul englez Wiliam Toms. Sensul cuvântului e
culegerea de materiale ce se iau din popor. Etimologic
cuvântul apare folk=popor, lore=înţelepciune.

La noi in tara termenul de folclor a fost folosit de


Bogdan Petriceicu Haşdeu iar din punct de vedere a ariei
pe care o cuprinde putem spune numai faptele artistice
pe cale orala (muzica populara, literatura populara si
dansul popular)
Folclorul reprezintă totalitatea realităţilor folclorice cu
trasaturi si forme creata sau asimilata de un popor, atât in
mediu rural cât si in urban care se transmite pe cale orala
intr-un anumit spatiu geografic fara a se şti exact autorul.
Poporul roman a pastrat forma originala a
obiceiurilor, datinilor, creatiilor materiale si cultural-
artistice. Acestea, strans legate de viata sociala a
taranului, l-au insotit de la nastere pana la ultima suflare.
Folclorul este prezent in sculptura populara, tesaturi,
cusaturi, ceramica, zicatori, strigaturi, ghicitori, poezii
basme, legende si desigur si in muzica. Ştiinţa care se
ocupa cu folclorul se numeşte Folcloristica iar de studiul
muzici populare se numeşte Etnomuzicologie.
Muzica populara aparţine cultului naţional si face
parte din patrimoniul naţional.
Prin folclorul muzical poporul roman si-a cantat
dragostea, dorul, jocul, durerea, deznadejdea, eroii,
insotindu-si fiecare moment al vietii prin cantec.
Muzica populara, in prima perioada a fost singura
forma de manifestare si prima etapa a muzicii romaneşti.
Creatia populara are urmatoarele trasaturi specifice:
• Caracter anonim (nu este cunoscut autorul)

• Caracter oral (este transmis pe cale orala de la


om la om, de la un loc la altul, din generatie in
generatie.)
• Caracter colectiv (cantecele sunt preluate de
colectivul din care face parte creatorul, devenind
astfel un bun al intregii colectivitati, extinzandu-se ca
valoare spirituala pe intreg teritoriul tarii, spre
exemplu: cantecele Perinita si Doina apartin numai
poporului roman.)
• Caracter sincretic (consta in participarea mai
multor arte la fenomenul artistic: literatura, poezia,
muzica, coregrafia, etc.)
Cântecul propriu-zis

Este cel mai răspândit gen al muzici populare. Diferă


de la un loc la latul. Are o forma strofica specifica.
Versurile sunt alcătuite din 7-8 silabe întâlnindu-se si
arhaisme. Din punct de vedere ritmico-melodic e simpla
dar cu accente expresive potrivite textului si genului
muzical. Este cel mai bogat gen muzical. Tematica
cuprinde sfera de preocupări si de trăiri care aparţin
tuturor vârstelor si categoriilor sociale.

Interpreţi: Maria Dragomiroiu, Maria Ciobanu,


Mioara Velicu, Maria Tanase, Maria Lataretu, etc.
Mioara Velicu

de Dascalu Melania si Demec Andreea


VII C Ion Creanga Suceava