RITMUL MUZICAL

DEFINIŢIA NOŢIUNII DE RITM

Din punct de vedere teoretic, ritmul constituie succesiunea organizată
pe plan artistic superior(creator, estetic, emoţional) a duratelor în
compoziţia muzicală. Ca factor creator, ritmul prezintă, din punct de
vedere structural, nesfârşite forme la dispoziţia compozitorului
făuritor de opere de artă. Se consideră factor estetic, deoarece,
subzistând organic în melodie şi armonie care nu pot exista fără ritm,
deci concura cu aceasta la exprimarea frumosului muzical. Factor
emoţional, pentru că ia parte împreună cu celelalte mijloace de
expresie specifice muzicii la alcătuirea imaginii şi mesajului artistic
purtător de sentimente, idei şi expresii ce fac să emoţioneze fiinţa
umană.
RITM, METRU (MĂSURĂ), TEMPO
Noţiunea generală de ritm muzical cuprinde trei elemente: ritmul
propriu-zis, metrul (măsura) şi tempo.
a. Ritmul propriu-zis este o succesiune de durate şi pauze
b. Măsura este cadrul metric în care se descifrează ritmul propriu-zis
c. Tempo este viteza în care se desfăşoară melodiile respective
Studiul formelor de structură ale ritmului propriu-zis poartă numele de
ritmică, iar cel al măsurilor pe cadrul căruia se desfăşoară ritmul, de
metrică. Ritmica şi metrica muzicală se completează cu gradele de
viteză (cu tempo) în care se desfăşoară ritmul muzical şi metrica sa.
Ritmica muzicala si metrica (în sistemul ritmic divizionar)
A. Ritmul muzical (elemente).Ritmul propriu-zis si metrul muzical.
Ritmul muzical este mijlocul principal de expresie folosit pentru
transmiterea de mesaje artistice, idei,sentimente. Ritmul din arta
muzicala are rol de factor organizator al succesiunii sunetelor în timp.
La conturarea ritmului participa toti parametri sunetului: durata ca
element de alcatuire determina structura lui; intensitatea prin
mijlocirea accentelor individualizeaza formulele; înaltimea integreaza
ritmul în materialul melodic si armonic; iar timbrul poate face ritmul
mai sugestiv.Orice ritm muzical divizionar(masurat) foloseste în
exprimare trei elemente si anume:ritmul propriuzis(imbinarea artistica
a duratelor); metrul(cadrul pe care se desfasoara ritmul propriu-zis) si
tempoul(gradul de evoluare,viteza miscarii ritmice). Desigur ritmurile
muzicale neîncadrate în masura au la baza numai componentele: ritm
propriu-zis si tempo , iar pentru exemplele cu text intervine si
parametrul vers,rând literar(cu accentele sale). Pentru întelegerea
fenomenului ritmic muzical clasic –predominant în educatia si
practica muzicala- este necesar ca sa se studieze separat fiecare dintre
cele trei componente, iar ulterior acestea sa fie privite în
interrelationare cu alti parametri sonori, în cadrul operelor de arta.
1- Ritmul muzical (elemente) , categorii ale ritmului propriu-zis
Notiunea de ritm în general desemneaza manifestarea temporala de
desfasurare periodica organizata a fenomenelor si actiunilor din
mediul înconjurator,societate, etc.
Ritmurile din natura nu sunt preluate identic de arte, ci sunt
transformate pentru a transmite emotii. Asadar ,ritmul din arte are
caracteristici superioare ritmului din natura deosebindu-se esential
prin multitudinea si varietatea formelor structurale date de infinitele
posibilitati ale artei. Ritmul artistic reprezinta manifestarea
temporala de desfasurare periodica organizata pe plan superior –
psihologic (estetic,emotional) a elementelor de limbaj proprii artelor.
RITMICA
În arta muzicală există trei mari categorii de ritmuri de la care se
porneşte cu dezvoltarea oricărei forme ritmice: ritmul binar, ternar şi
eterogen. Există şi o a patra categorie denumită ritm liber, provenind
din muzica populară, ale cărei forme nu se aşează în tipare precise. În
studiul ritmurilor antice se operează cu câteva noţiuni strict poetice,
şi anume:
– silabele longa şi brevis (lungă şi scurtă), ca unităţi ritmice
elementare (primare), din jocul cărora se formează toate ritmurile;
– piciorul (podia), unitate ritmică imediat superioară, alcătuit din
îmbinări de silabe longa şi brevis.
– metrul, unitatea ritmică rezultând din reunirea mai multor picioare
(podii); acei „metri” care sfârşesc prin „picioare” complete,
nelipsindu-le vreo silabă se numeau acatalectici, iar cei cărora le
lipsea o silabă în ultimul „picior” purtau numele de „catalectici”.
După numărul (cantitatea) de silabe – longa şi brevis – din
alcătuirea
lor, ritmurile antice puteau fi: bisilabice, trisilabice, tetrasilabice,
pentasilabice etc. – respectiv de 2,3,4,5 etc. silabe.
Dintre acestea, ritmurile bisilabice şi trisilabice se consideră
ritmuri simple (de bază), iar celelalte constituie ritmurile compuse,
fiind alcătuite din primele în diverse îmbinări.
Ritmuri bisilabice
Se cunosc patru ritmuri poetice de structură binară: troheul,
iambul, spondeul şi piricul.
1. Ritmul trohaic prezintă în muzică forma de bază următoare:
adică o silabă longa urmată de una brevis (ictus şi posticus)
2. Ritmul iambic este forma inversă a trohaicului, adică o silabă
brevis (preictus) urmată de o silabă longa (ictus).
3. Ritmul spondaic este alcătuit din două silabe longa:
Ritmul piric este alcătuit din două silabe brevis (scurte):
Ritmuri trisilabice
Se cunosc opt ritmuri poetice de structură ternară: dactilul, anapestul,
amfibrahul, bahicul, antibahicul, creticul, tribrahul şi molosul.
Tabelul ritmurilor trisilabice
1. Ritmul dactilic = o silabă longa (accentuată) urmată de două
silabe brevis (neaccentuate):
2. Ritmul anapestic(inversul dactilului) = două silabe brevis
(neaccentuate), urmate de una longa (accentuată):
3. Ritmul amfibrah = în alcătuirea: brevis – longa – brevis:
4. Ritmul cretic = longa, brevis, longa:
5. Ritmul bahic = brevis, longa, longa:
6. Ritmul antibahic = longa, longa, brevis:
7. Ritmul molos = longa, longa, longa:
8. Ritmul tribrah = brevis, brevis, brevis:
RITMUL BINAR
Formele ritmului binar pornesc de la o protocelulă alcătuită din două
durate unitare (egale) dintre care una deţine accentul ritmic numit în
teoria muzicii şi ictus, în limba latină însemnând lovitură, impact,
accent.
RITMUL TERNAR
Formele ritmului ternar pornesc de la o protocelulă alcătuită din trei
durate egale dintre care una deţine accentul ritmic, iar celelalte două
sunt neaccentuate.
RITMUL ETEROGEN
Formele ritmului eterogen (asimetric) pornesc de la o procedură
alcătuită din cinci durate egale rezultând din combinarea organică de
binar şi ternar (2+3 şi 3+2) având două accente
— primul principal, iar celălalt secundar. Formule ritmice de structuri
speciale sunt: sincopa, contratimpul, cruza, anacruza şi ritmul în
oglindă.
SINCOPA
Formulele ritmice binare, ternare şi eterogene, atunci când sunt
alcătuite din valori egale,posedă o anumită regularitate (izocronic) în
apariţia accentelor din două în două valori(ritmul binar), din trei în trei
valori (ritmul ternar), din combinaţia de binar şi ternar (ritmul
eterogen).În toate aceste formule fiecare valoare ritmică accentuată
este precedată de o valoare ritmică neaccentuată. Dacă vom uni prin
legato oricare din valorile accentuate cu cea precedentă
neaccentuată (reprezentând sunete de aceeaşi înălţime) obţinem o
deplasare de accent denumită sincopă. Sincopele se consideră egale
sau omogene în cazul că se formează din două valori de aceeaşi
durată. De exemplu: doime cu doime, pătrime cu pătrime, etc.
Sincopele se consideră inegale sau neomogene în cazul că se formează
din două valori de durate diferite: pătrime cu doime, optime cu
pătrime, etc.
CONTRATIMPUL
Eliminarea sunetelor periodic accentuate dintr-un desen ritmic şi
înlocuirea lor cu pauze corespunzătoare generează ritmuri în
contratimpi. Pentru a se realiza în contratimpi se cer două condiţii:
înlocuirea prin pauze a valorilor accentuate să se facă periodic;
înlocuirea să se facă de cel puţin două ori pentru a nu se confunda cu
anacruza precedată de o pauză. Ca şi sincopele, formula de contratimp
poate fi repartizată pe timpii măsurii sau pe părţi ale acestora.
METRICA
În metrica muzicală se disting două componente: timpul şi măsura,
amândouă constituind repere importante pentru măsurarea şi execuţia
corectă a ritmului.
TIMPULTimpul constituie reperul metric principal; pe baza lui
diferitele valori ritmice pot fi comparate unele cu altele ca durată.
După importanţa şi locul pe care-l ocupă în organizarea metrică,
timpul este de două feluri: accentuat şi neaccentuat. De reţinut că
accentuarea timpurilor rămâne doar virtuală (presupusă) în execuţie,
însă nu trebuie să se producă, ea fiind artistică.
MĂSURA
Este o grupare distinctă de timpi accentuaţi şi neaccentuaţi ce se
succed periodic. Din punct de vedere grafic, spaţiul unei măsuri se
delimitează prin bare verticale (bare de măsură). Felul măsurii se redă
la începutul piesei muzicale printr-o relaţie cifrică în care numărătorul
indică numărul timpilor ce conţine măsura respectivă, iar numitorul
valoarea ritmică ce se execută la un timp.
SISTEMUL DE MĂSURI
Totalitatea măsurabilă folosită în muzică alcătuieşte sistemul de
măsuri. Clasificarea lor (după criterii ştiinţifice) se face având în
vedere numărul timpilor accentuaţi din care se compun. Din acest
punct de vedere măsurile pot fi:
1. Măsuri simple — cu un singur timp accentuat
2. Măsuri compuse — cu doi sau mai mulţi timpi accentuaţi
MĂSURILE SIMPLE
Măsurile simple sunt formate din 2 sau 3 timpi, având un singur
accent, pe primul timp.
Măsurile de doi timpi sunt de metru binar, iar cele de 3 timpi sunt de
metru ternar.
Măsurile simple de 2 timpi:
Măsurile simple de 3 timpi:
MĂSURILE COMPUSE
Măsurile compuse sunt formate din două sau mai multe măsuri simple.
Ele se împart în: măsuri compuse şi omogene şi măsuri compuse
eterogene (mixte). Măsurile compuse omogene sunt alcătuite din două
sau mai multe măsuri simple de acelaşi fel (fie de metru
binar, fie de metru ternar).
Măsuri omogene de 4 timpi:
Măsuri omogene de metru ternar:
Măsuri omogene de 9 timpi:
Măsuri omogene de 12 timpi:
Măsurile compuse eterogene (mixte):
Metrica binara
Ritmurile binare sunt încadrate de masurile de 2 si 4 timpi (dintre
acestea mai raspândite în creatie fiind
masurile care au ca unitate de timp patrimea).
-Masurile de 2 timpi au primul timp virtual accentuat –cu accent
metric,iar timpul 2 virtual neaccentuat.
Tactarea masurilor de 2 timpi utilizeaza trei variante, în functie de
tempoul lucrarii :
a) în tempourile moderate,tactare normala cu toti timpii;
b) în tempourile lente,tactare exceptionala cu timpii divizati(fiecare în
câte 2 miscari dirijorale);
c) în tempourile repezi,tactare exceptionala cu ambii timpi concentrati
într-o singura miscare dirijorala(in uno).
- Masurile de 4 timpi constituie un spatiu mai amplu pentru încadrarea
ritmurilor binare. Fiind masuri compuse binar, ele au în structura doua
accente: principal pe timpul 1 si secundar pe timpul 3.
Observatie. Notatiile vechi: C,sau C-barat reprezinta masura de 4/4 (pt
tempo moderat,respectiv rapid)
Tactarea masurilor de 4 timpi apeleaza la doua variante dirijorale,în
functie de tempoul lucrarii:
a) în tempouri moderate si repezi,dirijare normala cu toti timpii (în 4
miscari);
b) în tempourile foarte lente,dirijare exceptionala cu timpii
divizati(fiecare în câte 2 miscari).
b. Metrica ternara Într-o repartizare fireasca, ritmurile ternare sunt
încadrate de masurile de 3, 6, 9(în amestec omogen
ternar), 12,15 si 21 timpi, mai raspândite în creatie fiind cele care au
ca unitate de timp: patrimea si mai ales optimea.
- Masurile de 3 timpi au timpul 1 virtual accentuat (metric) si ceilalti
doi timpi neaccentuati. Tactarea foloseste trei variante dirijorale în
functie de tempoul lucrarii:
a) în tempourile moderate, tactare normala cu toti timpii(în trei
miscari);
b) în tempourile foarte lente,tactare exceptionala cu timpii
divizati(fiecare în câte 2 miscari);
c) în tempourile foarte repezi, tactare exceptionala cu toti cei trei timpi
concentrati într-o singura miscare
dirijorala („in uno”).
- Masurile de 6 timpi constituie în general un spatiu mai amplu pentru
ritmurile ternare (desi uneori încadreaza formule structurate binar).
Fiind masuri compuse ternar, ele se obtin prin asocierea a doua
masuri ternare simple si au doua accente metrice: principal pe timpul
1, secundar pe timpul 4. Aceste masuri sunt mult utilizate în
creatie,mai ales având unitatea de timp optime.Tactarea lor apeleaza la
doua variante dirijorale, astfel:
a) în tempourile lente, tactare normala cu toti timpii (în sase miscari);
b) în tempourile moderate si repezi, tactare exceptionala cu timpii
concentrati în doua miscari dirijorale grupati câte trei („in due
battute”).
- Masurile de 9 timpi –în alcatuiri ternare omogene- se obtin prin
asocierea a trei masuri ternare simple si au trei accente: principal pe
timpul 1,secundare pe timpii 4 si 7.
Tactarea lor apeleaza la doua scheme, astfel:
a) în tempourile lente, tactare normala cu toti timpii(în noua miscari
dirijorale);
b) în tempourile moderate si repezi, tactare exceptionala cu toti cei
noua timpi concentrati în trei batai grupati cîte trei pe miscare („in tre
battute”).
Observatie. În practica masurile de 9 timpi se întâlnesc si în alcatuiri
eterogene(mai cu seama în folclor), caz în care tactarea se modifica în
functie de alternanta masurilor simple componente (vezi metrica
eterogena).
Masurile de 12 timpi se obtin prin contopirea a patru masuri
ternare,deci au patru accente: principal pe timpul 1,secundare pe
timpii 4,7,10. Tactarea apeleaza la doua scheme, raportat la tempoul
lucrarii:
a) în tempourile lente, tactare normala cu toti timpii(în 12 miscari
dirijorale);
b) în tempourile moderate si repezi, tactare exceptionala cu timpii
concentrati în patru batai- grupati câte patru pe o miscare dirijorala
(„in quattro battute”).
Masurile de 15 si 21 timpi sunt utilizate rar,exceptional,în general în
folclor, sau pentru didactica solfegistica. În forma compusa omogena
ele contin câte 5 si respectiv 7 masuri simple ternare.Unitatile de
timp sunt foarte mici-saisprezecime în general,iar în tactare- indiferent
de tempo- se folosesc fiecare de câte o singura schema dirijorala,cu
timpii concentrati în 5 si respectiv 7 miscari (câte trei timpi repartizati
pe o miscare). În functie de combinatia de masuri simple folosite
pentru 15(2+3 sau 3+2) si respectiv pentru 21(2+2+3, s.a.m.d.),vor
alterna în tactare schemele concentrate de 2 si de 3 miscari, distribuind
pentru fiecare miscare o masura simpla ternara.
c. Metrica eterogena
Într-o repartizare fireasca ritmurile eterogene se folosesc de cadrul
masurilor de 5,7,8,9,10,11,12,13 timpi ( cu masurile de 9 si 12 în
alcatuiri eterogene). În creatie- mai ales în folclor- cele mai raspândite
dintre masurile eterogene sunt masurile de 5 si 7 optimi.
În functie de tempoul de executie a ritmurilor din metrul eterogen s-au
stabilit doua maniere de tactare:
---pentru miscarile rare si moderate se tacteaza toti timpii masurilor
simple;
---pentru miscarile repezi timpii sunt concentrati astfel încât se
tacteaza pentru fiecare miscare numai metrii simpli componenti.
- Masurile de 5 timpi sunt compuse omogen, fiind formate din câte
doua masuri simple: una binara,alta ternara, motiv pentru care au doua
accente metrice : principal pe tp.1,secundar pe tp.3 sau tp.4(în functie
de alternanta 2+3 sau 3+2). Tactarea apeleaza la doua scheme
dirijorale, astfel:
a) în tempourile moderate si lente, tactare normala cu toti timpii, în
cinci miscari;
b) în tempourile repezi, tactare exceptionala cu timpii concentrati în
doua batai (câte 2 si respectiv 3 timpi pe o miscare), dintre care aceea
care reprezinta masura simpla ternara va fi alungita.
- Masurile de 7 timpi au în componenta trei masuri simple(doua binare
si una ternara)-motiv pentru care au trei accente metrice: principal pe
timpul 1, iar secundare repartizate diferit în functie de alternanta
2+2+3,
2+3+2 sau 3+2+2. Tactarea utilizeaza doua scheme dirijorale, astfel:
a) în tempourile lente, tactare normala cu toti timpii, în sapte miscari;
b) în tempourile moderate si repezi, tactare exceptionala cu timpii
concentrati în trei batai (doua miscari de
câte 2 timpi si o miscare de câte 3 timpi), dintre care miscarea pentru
metrul ternar va fi alungita).
-Masurile de 8 timpi –în forma compusa eterogen- au la baza 3 masuri
simple(una binara si doua ternare), motiv pentru care au trei accente
metrice(în 3 variante-dupa ordinea masurilor simple: 2+3+3 ,3+2+3
sau3+3+2)si folosesc în tactare doua scheme dirijorale:
a) pentru tempouri rare si moderate,se tacteaza normal cu toti timpii
masurilor simple-în opt miscari;
b) pentru tempouri repezi, timpii sunt concentrati astfel încât se
tacteaza pentru fiecare miscare numai
metrii simpli componenti-în trei miscari-dintre care una scurtata.
-Masurile de 9 timpi-în alternanta eterogena-sunt formate din 4 masuri
simple,deci au patru accente dupa ordinea masurilor simple(2+2+2+3,
2+2+3+2, 2+3+2+2 sau3+2+2+2)si folosesc o schema de tactare -
indiferent de tempoul pieselor- cu timpii concentrati în patru
miscari,una alungita. Obs.Masurile de 9 timpi pot apartine categoriei
compuse omogen sau compuse eterogen,în functie de tipul masurilor
simple ce intra în componenta lor.
Celelalte masuri compuse eterogen de:10,11,12,13 timpi se
construiesc tot prin amestec de binar cu ternar,sunt utilizate mai mult
în cântul popular(la fel ca toate masurile eterogene) si au o singura
varianta de tactare fiecare(concentrata)-respectiv în:4,5 si maxim6
miscari.
Observatii: În practica muzicala (mai ales în cea populara si cea
moderna, sau contemporana) se întâlnesc frecvent în cadrul aceleiasi
lucrari masuri diferite repartizate pe parcurs la aceeasi voce. Acest
procedeu componistic este denumit alternanta de masuri sau metrica
alternativa. Masurile alternative pot fi aduse în combinatii diverse de
binar, ternar si eterogen. Daca pe parcursul exemplului se mentine
aceeasi ordine a aparitiei masurilor în succesiune, se considera
alternanta simetrica (2/4,5/8, 3/4, 2/4,5/8, 3/4 ...etc). În cazul
în care alternanta nu se desfasoara la fel în succesiune, aceasta se
considera alternanta asimetrica (2/4, 5/8,
4/4, 3/4 ,6/8 ,5/8, 2/4 .....etc).
Ritmul sincopat
Cumularea sau legarea unei valori ritmice neaccentuate(preictus) cu
urmatoarea accentuata (cu ictus) reprezentând sunete de aceeasi
înaltime se numeste sincopa . Noua valoare obtinuta este augmentata
prin cumulare si de asemenea devine accentuata (accentul se
deplaseaza contrar ordinii normale a accentelor din structura ritmica
initiala-de la dreapta la stânga-pe prima valoare ce devine accentuata
ritmic). Prin sincopare si deci deplasarea accentului, se schimba
ordinea accentuarilor initiale si se afirma o ordine contrara celei firesti
din structura ritmica initiala, deci apare un conflict ritmic. Clasificarea
sincopelor:
Dupa structura lor –raportând valorile cumulate- sincopele pot fi
omogene (egale, simetrice) sau neomogene (inegale, asimetrice,
nesimetrice) .
-sincope egale-sunt considerate daca valorile ritmice cumulate au
aceeasi durata.
-sincope inegale-sunt considerate daca valorile ritmice cumulate au
durate diferite.
Ritmul contratimpat
Un ritm de orice structura (binara,ternara,sau eterogena) poate deveni
contratimpat, prin înlocuirea sunetelor periodic accentuate (ictusuri)
cu pauze de valori corespunzatoare ca durata. Înlocuirea duratelor
accentuate cu pauze trebuie sa apara de cel putin doua ori si sa se faca
succesiv pentru a nu se confunda cu anacruza, deci nota sau notele sa
fie încadrate de pauze asezate fiecare pe valori accentuate.
Ca urmare a înlocuirii valorilor accentuate, accentul acestora se
deplaseaza pe prima valoare articulata a contratimpului (pe prima nota
dintre duratele încadrate de pauze), constituind ca si la sincopa un
conflict ritmic, deoarece accentuarea va fi contrar ordinii normale
initiale.
Daca între pauzele asezate pe valori accentuate se afla o singura nota
se foloseste denumirea contratimp, iar daca pauzele încadreaza doua
sau mai multe note (durate) se considera ritmul respectiv formula
contratimpata. În practica se întâlnesc formule ce reunesc contratimpul
cu sincopa = contratimp sincopat (nota izolata sau prima din grupul de
note încadrat de pauze ce înlocuiesc valori accentuate constituie în
acelasi timp si sincopa). -Formula cruzica-porneste direct cu valoarea
ce detine accentul principal (ictusul).
Ea are 2 elemente-cruza-valoarea ce are accentul ritmic principal(o
singura durata),reprezentând punctul de tensiune;
-metacruza-grupul de valori prin care se rezolva cruza, reprezentând
detensionarea .
-Formula anacruzica-începe prin o durata sau un grup de durate care
pregatesc aparitia accentului principal al formulei.Ea are în alcatuire 3
elemente:
-anacruza-partea de pregatire a aparitiei accentului cruzic,
reprezentând zona de acumulare si pregatire a tensiunii ;
-cruza- valoarea ce reprezinta centrul de forta al formulei=accentul(tot
o singura durata), fiind punctul culminant de tensiune al motivului;
-metacruza-valorile care formeaza rezolvarea cruzei, reprezentând
detensionarea .
În general exista un echilibru dimensional în formula, astfel ca
anacruzele de dimensiuni mici (1-3sunete) se încheie cu metacruze
extinse(1-3masuri), în timp ce anacruzele ample (peste 4 sunete,
uneori 3 masuri)se rezolva cu metacruze concise (3-4sunete) sau
uneori tot cu metacruze ample.