Stilul galant

STILUL GALANT este curentul stilistic muzical care cuprinde creaţia predominant laică, dar
şi bisericească, având conţinuturi specifice, tipice pentru atitudinea comportamentală galantă, cu
texte în limbile naţionale sau latină, din perioada ~1720~1780, având geneză de autor, limbaj tonal
simplu, ritm metric-divizionar relativ simplu, morfologii motivic-periodice, în raporturi sintactice
predominant repetitiv variate şi neregulate, factură de monodie acompaniată sau omofonă,
dominată de melodicitate, tipologii timbrale predominant instrumentale sau vocal-instrumentale,
interpretare predominant profesionalizată, dar şi de amatori, bazată pe documente scrise.
Se pot constata două etape ale stilului galant, ~1720~1750, perioadă în care elementele
muzicale galante coexistă cu cele baroce, respectiv, ~1750~1780, când ele se combină cu cele
clasice.
Elemente de stil muzical galant se perpetuează peste decenii, prin componistica „micilor
clasici” din toată Europa, contemporani cu Haydn, Mozart şi chiar în lucrările clasicizante din
secolele XIX-XX, fiind uneori asociate cu anumite genuri (ex.: divertisment, serenadă).
Termenul „galant”, mult utilizat în vocabularul epocii, a fost aplicat culturii muzicale de
tranziţie dintre baroc si clasicism, în a doua jumătate a secolului XX, înlocuind termenul
anterior, de „stil preclasic” (Vorklassik, germ.).
În limbajul curent, galanteria era un ideal comportamental, mult dezbătut. De ex.filozoful
Voltaire scria că galanteria înseamnă să cauţi să mulţumeşti pe alţii; un autor german menţiona
că acel je ne sais quoi (fr., nu ştiu ce) care defineşte conduita galantă, însumează „raţiune,
curtenie şi amabilitate”. Din scrierile vremii, mai rezultă că idealul galant însemna o comportare
degajată în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, că implica educaţie, incluzând, pentru germani,
cunoaşterea limbii franceze (de remarcat că scrisorile lui Bach includ foarte multe franţuzisme),
o relativă lejerizare a modei capilare (renunţarea la peruci) şi a vestimentaţiei. În muzica
franceză pentru clavecin din sec. al XVII-lea, sunt numeroase miniaturile intitulate galantéries;
termenul apare şi la J. Ph. Rameau (1735, opera-balet „Indiile galante”), autor considerat
conservativ de către contemporanii săi. Termenii gelehrter Stil / stile grave (germ., stil savant, it.,
stil grav) sunt antitetici cu galanter Stil / stile galante