CAPITOLUL I

REPERTORIUL OBICEIURILOR ROMÂNEȘTI

Organicitatea si dinamica obiceiurilor,ce provin din stadii patriarhale,impun o abordare

globală chiar si atunci cand cercetarea vizeaza domenii mai restranse in jurul unui eveniment
familial,unei date calendaristice,unei secvente rituale sau ceremoniale.
Termenul de obicei este sinonim cu cel de datina cu toate ca uneori sunt alaturati
pleonastic. O usoara diferentiere stilistica ar fi,totusi,intre ele cele doua cuvinte in sensul ca
denumirea de datina ar avea un colorit mai arhaic si uz predominant popular,iar cea de obicei
este folosita mai mult in studiile de specialitate.
Obiceiul este ansamblul de manifestari legate de un anumit eveniment sau data,cu
functionalitate bine definita . ,,Prin rit intelegem un act constituit intr-o singura secventa, efectuat
in virtutea unei credinte magice sau religioase si orientat spre indeplinirea unor cerinte de ordin
practic sau moral. Ceremonialul reprezinta secvente de obiceiuri ce constituie acte solemne cu
functie magica sau numai indatinate.
Secvente bine structurate din obicei reprezinta si ritualul,dar acesta nu poarta neaparat
marca solemnitatii.
Originea obiceiurilor,riturilor si ceremonialurilor a fost reportata initial,aproape
exclusiv,la credintele cu substrat magic sau religios.
De la obiceiurile primare s-a evoluat catre sisteme complexe,integrate traditiilor etnice
ale fiecarui neam ,capatand semnificatii sociale ,ceremoniale sau spectaculare. Iar gradul de
organizare in tipare durabile le-a imprimat treptat obiceiurilor din mediile traditionale un caracter
institutional.

I.1 Clasificarea obiceiurilor romanesti

Dupa domeniul artistic caruia le apartin,creatiile folclorice se pot grupa in

literare,muzicale,coregrafice ,dramatice,plastice. Creatiile muzicale ,dupa modul de
executie,cuprind categorii vocale,instrumentale sau mixte. Interpretarea lor poate fi solistica sau
de grup. Creatiile muzicale pot fi grupate si dupa criteriul varstei careia i se adreseaza (folclorul
copiilor si cel al maturilor) sau dupa cel legat de profesie (repertoriul agrar,pastoresc,pescaresc).
Folcloristii considera ca la baza unei clasificari stiintifice a categoriilor folclorului
muzical stau criteriile legate de prilejiul cu care au fost create si de functia pe care o au pentru
individ sau colectivitate. Acesti factori au determinat continutul si forma creatiei respective.

Astfel se deosebesc :
I. Repertoriul obiceiurilor de peste an :

1
 1) Repertoriul de Craciun pana la Boboteaza : Colindul ,Cantecul de stea,Plugusorul
,Sorcova ,Irozii ,Capra si Ursul.
2) Repertoriul obiceiurilor de primavara-vara-toamna :
- obiceiuri cu semnificatie agrara: Cucii,Plugarul,Paparuda,Scaloianul ,Dragaica
,Cununa si Claca.
- obiceiuri cu diverse semnificații : Calusul,Junii,Lioara,Armindeni, Strigarea
peste sat și Șezătoarea.
3) Repertoriul păstoresc.
II. Repertoriul vârstelor si al obiceiurilor vietii de familie
1) Folclorul copiilor și pentru copii
2) Repertoriul nupțial
3) Repertoriul funebru

I.2 Descriere generala

I.2.1 Repertoriul obiceiurilor de peste an
Repertoriul de Craciun pana la Boboteaza
Obiceiurile legate de aceste sarbatori religioase,ce se desfasoara intre 24 decembrie - 6
ianuarie, se bucura de cea mai mare popularitate, cuprinzand o bogatie de creatii si manifestari.
Cel mai bogat si mai reprezentativ gen este colindul.
Colindul (colinda, corinda, cantec de fereastra, cantec de doba) se desfasoara in grup
condus de un vataf (june); este genul cel mai bogat si reprezentativ in folclorul muzical
romanesc. Colindele sunt adresate gazdelor, cu urari de bine cu prilejiul sarbatorilor, tinandu-se
seama de componenta, starea civila si meseria membrilor familiei colindate (colind pentru fata,
pentru fecior, pentru copil, pentru pastor, pentru pescar).
Colindul de pricina, existent in unele zone din Transilvania, pune in evidenta faptul ca
ceata de colindatori care stapaneste un repertoriu mai bogat si de calitate castiga aprecierea
celorlalte grupuri, ca fiind cei mai buni, dominand obiceiul colindatului. Colindul are text epic,
scotand in evidenta trasaturile omului legate de vitejie, indemanarea in preocuparile zilnice,
harnicie, legate de frumusetea fizica si morala a acestuia.
Repertoriul obiceiurilor de primavara, vara si toamna
Obiceiurile acestor anotimpuri sunt foarte diferite. Dupa semnificatia pe care o au,
acestea ar putea fi clasificate astfel:
- obiceiuri cu semnificatie agrara: Cucii, Plugarul, Paparuda, Scaloianul, Dragaica,
Cununa si Claca;
- obiceiuri cu diverse semnificatii: Calusul, Junii, Lioara, Armindeni, Strigarea peste sat
si Sezatorile.
In general, aceste obiceiuri au desfasurari secventiale ample, care semnifica, in principal,
in fertilitatea pamantului. Acesta este ilustrat de miscarea de dans a celor ce desfasoara obiceiul.
Paparuda este un obicei practicat in Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat si Transilvania
vestica. Consta in imbracarea unei fete cu haine rupte si impodobirea ei de la mijloc in jos cu
2
frunze insirate pe ata sau ramurele tinere (simbolul vegetatiei). Pe cap i se asaza o coroana de
verdeata. Ea cutreiera satul fiind insotita de fete sau femei in varsta, intra in curtile satenilor unde
joaca si canta in acompanierea ritmica a insotitoarelor. Gazdele o uda cu apa (simbol al
fertilitatii).
Ritualul este deci agrar si se practica pe timp de seceta, fiind o invocare a ploii.
Scaloianul (sinonim cu: Cloianul, Iene, Mumulita ploii), practicat in Muntenia,
Dobrogea, Moldova, Oltenia, este un obicei agrar ce se practica in timpul secetei, fiind o
invocare a ploii necesare fertilitatii. Este practicat azi de copii. Scaloianul este o papusa
confectionata de copii din lut si impodobita cu flori.
Copii o plang, urmand un ceremonial funebru, uneori se ingroapa (in unele zone, intr-un
lan de grau), apoi se dezgroapa si este aruncata intr-o apa din sat.
Dragaica, obicei practicat in Muntenia si Moldova la 24 iunie (o data cu sarbatoarea
Sanzienelor), celebreaza coacerea holdelor. Fetele din sat aleg pe cea mai frumoasa dintre ele si
o numesc Dragaica. O duc in camp, ii asaza pe cap o cununa de spice, dandu-i cheia hambarelor.
Se intorc in sat cantand si dansand. Sensul obiceiului este legat de bunastarea casei, dar si de
viitorul fetelor; alaturi de Dragaica (mireasa) apare si Draganul (mirele) si insotiti de alaiul
fetelor sunt adusi in sat.
Cununa (apare si sub numele de Buzdugan sau Dealul Mocului) este un obicei care
marcheaza sfarsitul secerisului si este specific Transilvaniei, avand profunde semnificatii sociale,
cuprinzand o bogatie de manifestari solemne si ample. Cununa se face la sfarsitul secerisului din
cele mai frumoase spice si este purtata de fete si adusa spre casa unui gospodar din sat, urmata de
toti satenii.
Dintre obiceiurile cu semnificatii diverse mentionam:- Haulitul copiilor din zona
subcarpatica a Olteniei, care apare ca un strigat de bucurie al copiilor la venirea primaverii.
Lioara este un obicei al fetelor din zona Bihor care are un caracter distractiv, dar care
semnifica si un ,, legamant pentru casatorie”.
Calusul, obicei complex cu semnificatii multe, prezent in Dolj, Olt, Teleorman, Arges,
Giurgiu, Ialomita, Calarasi, se practica de Rusalii si este un stravechi ritual ce cuprinde jocuri,
marcand inceputul verii.
Junii, raspandit in Transilvania (Marginimea Sibiului si Scheii Brasovului), se desfasoara
primavara, implicand mai multe ssecvente ceremoniale cu diferite semnificatii.
Junii din Scheii Brasovului reprezinta un obicei indepartat in istorie, ce se pastreaza si
azi.
Sezatoarea si claca au loc toamna si iarna. La sezatori participa fete si baieti, tinere femei
si femei varstnice. Obiceiul se desfasoara in casa unui gospodar, seara, participantii lucrand
pentru ei insisi (torc, impletesc).
Repertoriul pastoresc.
Pastoritul a fost una dintre principalele ocupatii ale popurului roman mostenita de la geto-
daci.
Categoriile pastoresti sunt: semnale instrumentale (ce semnnifica anumite momente ale
vietii pastoresti), melodii instrumentale ce marcheaza obtinerea unui rezultat in ocupatia
3
pastoreasca, poeme pastoresti ( Povestea lui Tanjala, Povestea ciobanului care si-a pierdut oile)
in care apar atat cantece vocale, cat si melodii instrumentale, colinda pastoreasca, balada
pastoreasca - cea mai raspandita fiind Miorita - cantecul propriu-zis pastoresc si repertoriul de
dans pastoresc.

I.2.2 Repertoriul varstelor si al obiceiurilor vietii de familie

Folclorul copiilor si pentru copii
Repertoriul cantecelor de copii reprezinta lumea in care copilul creste si se formeaza.
Jocul ramane activitatea centrala a copilului, fiind forma lui de manifestare si exprimare. Prin
vers si cant copilul descopera lumea, o cunoaste, satisfacandu-si necesitatea de miscare si
actiune.
Folclorul copiilor este bogat si variat, purtand elemente ale unei culturi stravechi, ce
contin credinte arhaice. Acesta este un varitabil document de cunoastere a puterii lor creative,
cuprinzand categorii cantate, scandate, gesticulate, mimate sau povestite. Se intalnesc creatii
literare versificate si neversificate, alaturi de jocuri propriu-zise. Acestea cuprind: cantece sau
formule ritmico-melodice pentru elementele naturii, animale, plante sau elemente ale vietii
sociale ( familia, scoala, satul), formule distractive, satirice, educative; formule legate de
miscarea copiilor: numaratori, cantece de joc ( individuale, de grup, cu mingea, cu palmele, cu
coarda etc.) ; cantece si jocuri legate de anotimpuri si de sarbatorile Craciunului si Anului Nou:
urari, plugusor, sorcova, colinde, cantece de stea, toconelele, Lazarul, Lioara, Salcia, Scaloianul.
Versurile din folclorul copiilor sunt formate dintr-un numar variabil de silabe cuprins
intre 2-12 silabe, diferite fata de cele ale adultilor, avand o bogatie de rime interioare. Melodia
creatiilor coooipiilor se caracterizeaza printr-o recitare melodica a versurilor cu o melodie fie
fixa, fie libere. Linia melodica este simpla, se desfasoara pe intervale mici ( secunde si terte, mai
rar cvarte si cvinte), avand in general un mers descendent.
Cantecul de leagan este creatia adultilor pentru copii si apartine unui strat vechi.
Caracteristicile muzicale ale acestui cantec au efect linistitor pentru copii, impunandu-se prin
ritmul muzical si caracterul de leganare in care se desfasoara.
Repertoriul nuptial
In cultura populara romaneasca, obiceiul de nunta ocupa un loc insemnat, cuprinzand un
mare numar de creatii muzicale, literare, coregrafice si dramatice, a caror varietate marcheaza
acest sacru obicei de unire a tinerilor intr-o noua familie. Cu adanci semnificatii social-etice,
religioase si estetice, ceremonialul nuntii cuprinde cele trei momente importante: pregatirea
nuntii, nunta propriu-zisa si momentul de dupa nunta.
Repertoriul funebru
Ca si alte popoare, poporul roman consacra momentului incheierii vietii omului creatii
vocale, instrumentale si dramatice. Astfel, sunt cantecele ceremoniale : Cantecul bradului,
Cantecul zorilor, Cantecul de petrecut si bocetele. Creatiile instrumentale cuprind semnale
funebre executate din bucium sau goarna, mijloace de anuntare a tristului eveniment sau etape
ale secventelor ceremonialului. Repertoriul de inmormantare are semnificatii legate de contextul
mitic ce ilustreaza mentalitatea arhaica a omului din popor asupra modului unitar de asimilare a
4
universului ( viata omului se intrepatrunde cu elemente cosmice) ceea ce apare evident si in
conceptia ciobanului moldovean din Miorita.
Cantecul bradului este unul dintre importantele creatii ale geniului popular romanesc
( variind de la o regiune la alta), ce pune in evidenta relatia dintre om si pomul vietii - bradul.
Prezenta bradului apare atat in ceremonialul nuntii, cat si in cel al inmormantarii, conducandu-ne
la ideea ca acest ,,Cantec al bradului” poate fi interpretat ca o imagine a mortii - nunta.
Cantecul zorilor se practica in cele doua dimineti ale obiceiului de inmormantare si
reprezinta o expresie a relatiei omului cu zorile care sunt,,Surorile Soarelui”. Invocarea lor se
adreseaza indirect soarelui, spre care, in credinta getilor, merg sufletele celor disparuti (Soarele
era considerat zeul cerului). Geto-dacii, popor de agricultori, au fost dependenti intotdeauna de
soare.
Bocetul este apreciat de C. Brailoiu ca ,,o revarsare melodica a parerii de rau”. Textul
bocetului este liric, fiind diferit dupa sexul, varsta sau gradul de rudenie a defunctului cu cel care
boceste. Este o creatie solistica, interpretul fiind o ruda apropriata sau femei din sat (bocitoare).
Textul este strabatut de revolta impotriva mortii, iar defunctul este comparat cu arborii, cu
florile. Se invoca momente din viata celui disparut ilustrand harnicia si bunatatea acestuia.
Bocetul este o creatie ,,la granita dintre arta si viata”.

CAPITOLUL II

OBICEIURI DE NUNTA

II.1 Repertoriul nuptial

5
 Aici sunt implicati doi indivizi, cu roluri diferentiate in indeplinirea aceluiasi scop:
crearea cadrului social pentru satisfacerea functiei biologice fundamentale: perpetuarea. Cei doi
protagonisti apartin ,,lumii albe” si participa constient la ceremonial, de unde si echilibrul
secvential ce marcheaza despartirea de vechea stare, trecerea propriu-zisa si insusirea noului
statut social. Pe fondul acestui echilibru, nu lipsesc unele momente dramatice, pentru ca mireasa
devine un simbol al jertfei, al sacrificiului pentru continuitatea de neam.
Pe langa mireasa si mire, nunta este dominata si de alte ,,personaje” de grade diferite :
socrii mari si socrii mici, nasii (pe alocuri mari si mici), starostele, vorniceii (chematorii la
nunta), ,,surorile” invitate de mireasa (pe alocuri numite ,,druste”), stegarul sau bradarul (cel ce-l
poarta la casa mirelui), socacitele, lautarii. Nu numai denumirile, dar nici ,,actantii” nu sunt
aceiasi pe zone, dupa cum nu s-a conservat un model de suita ceremoniala, un scenariu prototip
general-valabil, chiar daca si astazi secventele arhaice sunt respectate cu sfintenie.
Nunta este anticipata din vreme, printr-o serie de datini, unele incadrandu-se atat in ciclul
general al vietii, cat si in ciclul calendaristic: scoaterea la hora a fetelor, sezatoarea (unde locurile
de cinste sunt rezervate fetelor mari), vergelul (de Anul Nou, ca o promisiune de casatorie),
colindatul pentru fete si feciori, claca.
In aproprierea evenimentului, se merge in petit, pe alocuri (Dobric-Somes), mirii cu socri
si cateva rude participa, in casa fetei, la credinta, cand apare preotul care slujeste si arunca cu
grau peste cei de fata, zicand: ,,sa se mladeasca ca graul.”
Etapa intaia se intensifica incepand cu ziua de joi, cand se incepe pregatirea bucatelor si
se confectioneaza florile, semnul distinctiv al nuntasilor. De vineri, are loc poftirea la nunta, de
regula de catre vornicei, dar uneori si de catre ,,chematoare”. In Somes, de pilda, atat drustele,
cat si chematoarele colinda tot satul, la fiecare casa rostind cate o ,,tarostitura”.
Vornicei poarta ca semne distinctive un baston impletit si o plosca sau un colac, in zone
din Oltenia si Muntenia fiind insotiti si de lautari, care interpreteaza ,,cantecul chemarii la
nunta”, prilej cu care se face in aceleasi locuri si invitatia la petrecerea mai mica de sambata
seara ,,fedelesul”. Tot sambata, la casa mirelui, se impodobeste bradul sau steagul, la casa
miresei se pregatesc hainele si cununa, in Transilvania de Nord, aparand si primele strigaturi de
nunta,
,,Tu, mireasa, tucu-te
Bine ti se sede-ase
Ti se sede cu cununa
Ca si cerului cu luna
Ti se sede cu margele
Ca si cerului cu stele”
iar in Muntenia si Dobrogea, cantecul bradului, interpretat de lautari:

Hai, bradule, hai,

Cum am sa te tai
Cu-n topor taios
Cu-n flacau frumos
6
 Si-o sa te dea jos”.
Nunta propriu-zisa (sau etapa a doua) incepe duminica dimineata, paralel, la casa miresei
si a mirelui, prin gatitul miresei (,,La inhobotatul miresei”, ,,La punerea petelei”, ,,La cusutul
cununii”) si, in Oltenia, Muntenia si Moldova, barbieritul mirelui. Acum apar si primele cantece
ceremoniale : cantecul miresei si al mirelui, interpretate, in Transilvania si Banat, de catre
asistenta, iar in celelalte provincii de catre lautari. Diverse ritualuri au loc la casa miresei pana la
sosirea alaiului mirelui: stropirea asistentei si, in special, a miresei, cu apa (in scop fertilizator),
aducerea de catre mireasa a apei de la puncte cardinale (Sudul Olteniei; la Daeni-Dobrogea apa
se aduce de la Dunare); iertaciunea de la parinti (in Transilvania e rostita de staroste, in numele
miresei). Dupa integrarea nasilor, alaiul mirelui se indreapta spre casa mirelui, unde, inainte de
intrare, are loc rostirea oratiei, de catre staroste (nanas sau un ,,colarar”, un ,,stolnic”, ,,cumnatul
de mana”), folosindu-se alegoric tema vanatorii:
,,...Alergaram de vanaram
Muntii cu brazii si cu fagii
Cerul cu stelele
Campul cu florile...”
Portile sunt ferecate, urmand a fi luate cu asalt, iar mireasa (,,ciuta”) este initial substituita
(cu o papusa, o baba), pana cand, in chip solemn, isi face aparitia adevarata mireasa. De abia
acum, in Sudul Olteniei se face ,,involatul miresei” de catre nasa:
,,Miresica, dumneata
Asta ti-e floricica
Da te-nvoleaza nasa.
Gateste-ma, nasa, bine
Ca sa ai fala cu mine
Ca mergem la cununat
Si ne vede lumea-n sat”.
Pe durata petrecerii de la casa miresei, se joaca bradul sau steagul, se incarca zestrea fetei
ce urmeaza a fi dusa cu cantece si strigaturi. O secventa inedita se desfasoara in Bihor, inaite de
plecare, poarta fiind zavorata, cand ,,ostile” miresei si mirelui canta antifonic, ,,Cantecul lacatii”,
ce sugereaza unele probe initiatice:
,,Mirel de la masa,
Draguta mirel,
Nu te lauda
Ca te-a intreba
Ce sol ai d-avut
Sol dintai sol?
- Portarei de poarta,
De mi-ti intreba,
Io bine oi spune
Sol dintaie sol,
Pe prag Domn din ceruri”
7
 Cantecul miresei se reia la despartirea de casa parinteasca, semnificand, de fapt, ruperea
de vechea stare:
,, Ia-ti mireasa ziua buna
De la tata, de la muma,
De la frati, de la surori,
De la gradina cu flori
de la fir de lamaita,
De la fete din ulita”
Spre si dupa cununia religioasa, lautarii executa o muzica eterogena, de multe ori in afara
limbajului folcloric, dar in Banat, de pilda, se interpreteaza din nou in grup, cantecul miresii pe
un mers ceremonios. Momente rituale si ceremoniale se petrec si dupa sosirea la casa mirelui: in
Oltenia - primirea pe panza a miresei de catre soacra, ruperea colacului; in Muntenia si
Dobrogea, spalarea pe maini a socrului mare (apa fiind turnata de mireasa); in Moldova dupa
intrarea in casa, inconjurarea de trei ori a mesei de catre miri, nasi si cei apropriati, prilej cu care
se canta o melodie speciala ,,De trei ori pe dupa masa”. Un joc cu participare numeroasa este, in
Muntenia si Moldova Sudica, ,,Nuneasca”; adresat nu numai nasilor, ci si mirilor:
,,Bine-ti pare, nune mare
C-ai mireasa ca o floare
Amandoi s-a potrivit
Si la ochi, si la sprancene,
Ca doi porumbei la pene”.
Alte secvente distractive se ivesc la masa mare (noaptea de duminica spre luni); Cantecul
soacrei, jocul gainii, iar in Transilvania de Nord, savuroasele strigaturi, chiuituri. In Oltenia,
Muntenia si Moldova sudica mai sunt cerute si astazi unele dintre celebrele balade de odinioara,
ele fiind inlocuite treptat cu doinele ,,de dragoste” si cantecele de petrecere. Din cand in cand se
zice balada despre nunta lui Iancu Voda cu fata letinului cel bogat, cunoscuta si sub titlul de
cantecul nasului. Prin scoaterea cununei (voalului) si ,,invelirea” cu broboada - insotite iarasi pe
alocuri de melodia cantecului miresei ,,La luarea petelei”, ,,La desbracatul miresei”, alteori
de ,,Jucarea conciului nou”- se intra in etapa a treia, de integrare in noul statut social.
Ca si obiceiul, extrem de deschis innoirilor, cu multe adaptari si ,,modernizari”, intre care
concentrarea la o singura zi si schimbarea mediului traditional, repertoriul nuptial, pe langa
creatiile recunoscute ca arhaice, a inclus si unele ,,productii” hibride, vulnerabile, insa, pe
masura trecerii timpului. Trecand peste repertoriul general inerent, ce implineste functia
spectaculara si distractiva (cantece, balade, doine, jocuri), retinem creatiile specifice, ocazionale:
- poetico-muzicale: cantecul miresei, cantecul mirelui, cantecul bradului, Zorile (cantat
luni dimineata in Muntenia de catre lautari), cantecul nunului, cantecul soacrei;
- poetico-muzicale-coregrafice: Nuneasca;
- poetice: oratii, strigaturi;
- coregrafice: Jocul bradului sau steagului, Jocul drustelor, Busuiocul, Jocul zestrei, De
trei ori pe dupa masa, Jocul miresei, Jocul conciului nou.

8
 Cele mai stabile cantece s-au pastrat in legatura cu personajul central al nuntii, mireasa.
Exista, insa, si in cantecele miresei o mare varietate a tipurilor melodice, determinata de
diferentierea zonala, secventele in care sunt plasate si modalitatea de interpretare. Diferentierea
zonala constituite o trasatura definitorie a folclorului romanesc, dar, in cazul cantecelor miresei,
deosebirea dintre Transilvania si Banat, pe de o parte, si Oltenia, Muntenia, Dobrogea si
Moldova, pe de alta parte, este destul de pronuntata, avand la baza si modalitatea de interpretare:
cantarea in grup de catre asistenta (cu unele exceptii in Maramures si Oas), fatade cea solistica,
lautareasca. La conturarea stratului mai recent al speciei respective contribuie atat patrunderea
cantarii instrumentale (care o inlocuieste uneori pe cea vocala), cat si influenta, chiar preluarea
unor melodii din repertoriul general.
Aproape lipsind ca sisteme inchegate, oligocordiile se recunosc in cantecele miresei
numai ca structuri generative in cuprinsul unor segmente melodice; in schimb, abunda
pentacordiile (23%), hexacordiile (28 % ¿, pentatoniile (23%), o frecventa insemnata avand si
heptacordiile (14%), dintre care 8% cromatice si cu inflexiuni cromatice (16, 74). In interiorul
aceleiasi zone, cantecul miresei se prezinta destul de unitar, Bihorul exceland, sub acest aspect,
deoarece cunoaste un singur tip melodic, ,,exploatat” printr-o sumedenie de variante raspandite
in tot tinutul. Revelatoare este constatarea ca acest tip melodic se mai intalneste atat in
Marginimea Sibiului, cat si in Banat; dar fusese localizat pana acum numai in Marginime (15,
105). Simpla alaturare a celor trei exemplare evidentiaza asemanarile nu numai ca material,
sonor, ci si la nivelul configuratiilor.
Incadrate in sistemul pentacordic diatonic cu terta mare la baza, sunetele sunt aproximativ
aceleasi atat pentru incipituri, cadentele interioare, desenele mediane necandentiale, cat si pentru
cadentele finale. Deosebirile (constand in necoincidenta extinderii spre sunetul RE in registrul
grav (5) sau in acel acut (5), in repetariile si duratele inegale ale unor sunete), sunt neesentiale,
pe cand asemanarile - sensul general al melodiilor, cvarta perfecta descendenta fata de
fundamentala; cadentele interioare (pe 2) si finale (pe 1) pe aceleasi sunete, si in general,
structura interna a segmentelor - aproprie cele trei variante, ce provin din localitati aflate la mare
distanta intre ele si apartin unor zone distincte etnofolclorice. Extinzand aria de investigatii spre
alte tinuturi din Sudul Transilvaniei, pot fi intalnite, de asemenea, tipuri in care se resimte
substratul pentatonicului anhemitonic consonantic 4, fixarea pienilor contribuind in astfel de
cazuri si la afirmarea heptacordiei frigice.
In tinutul Padurenilor desprindem variante a caror vechime este incontestabila, avand ca
piloni sunetele unei tritonii, care se transforma apoi, prin intarirea pienului superior (4) in
pentacordii. Pe langa tipul comun cu Bihorul si Marginimea Sibiului, Banatul pastreaza si alte
melodii ale caror configuratii preferate indica mai ales pentatonicul anhemitonic consonantic in
starea a patra.
Revenind la Bihor, trebuie precizat ca varianta in structura pentacordica prezentata
comparat nu este si cea mai reprezentativa, sistemul preponderent fiind cel hexacordic diatonic
cu terta si sexta mare, construit prin adaugarea secundei mari in acut. Singurul exemplu notat de
Constantin Brailoiu (3, 12) intr-un articol despre nunta in Somes (suprizand secventa deplasarii
alaiului spre biserica) este deosebit de concludent pentru puritatea pentatonismelor, sistemul
9
fiind pentatonicul anhemitonic ,,consonantic” 4, cel mai raspandit din intreaga muzica
romaneasca. Exceptiile pe care le mentionam anterior pentru Maramures sau Oas au ca raport
constatari mai vechi sau mai noi ca ,,hora lunga era singurul fond de baza, de unde a evoluat
repertoriul actual (18, 62). Horea ,,cu noduri” sub denumirea ,,a maniresi din batrani” serveste si
acum, dupa cum specifica publicatii recente (18, 108), ca melodie ceremoniala. Succesiunile
sonore sunt pentru acest tip melodic total diferite fata de cele cu care ne-am obisnuit pana acum
la categoria respectiva, pasajele cu ,,noduri” combinandu-se cu recitativele recto-tono, dar pe
alocuri ivindu-se alternarea repetata a doua trepte, proprie doiniei.
In Transilvania si Banat sistemul ritmic este parlando rubato prin duratele in general mai
mari, prelungirile, pauzele si cezurile de la finalurile unpr randuri melodice, combinat cu giusto-
silabicul prin tendinta de masurare a silabelor, ce confera caracterul solemn al cantecelor. Pe
timpul deplasarii spre si de la cununie, ritmul este acomodat mersului ceremonios.
Spre deosebire de Maramures si Oas, unde forma arhitectonica este libera, in restul
subdialectului este fixa, constituita din doua-trei randuri melodice (AB, ABC), unele repetate
(ABA), patru randuri melodice, unele identice sau variate (AB║CC), de multe ori cu refren
(AB║Rf, ARf1 ║BRf2).
Cantecul miresiei din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova difera mai intai prin
ponderea insemnata a sistemelor heptacordice, apoi prin instabilitatea mai mare a unor sunete si
intercalarea mai frecventa a pasajelor cromatice. Melodiile prezinta structuri asemanatoare, ceea
ce i-a determinat pe unii specialisti sa le incadreze in acelasi tip (5, 20). Cvarta marita, ca interval
definitoriu, se plaseaza in diverse contexte ale cromaticului 1. Tinutul Vrancei ofera adevarate
capodopere ale speciei, unele dintre ele ,,reabilitand” pentru zonele extracarpatice pentatonia
anhemitonica cu ambii pieni, ce prefigureaza doricul, cadenta finala stabilindu-se pe baza scari.
Structuri cromatice stabile se recunosc atat in Moldova de Jos, cat si in cea de Sus,
predominante fiind ale cromaticului 1 (secunda marita intre 3-4), in Bucovina (Bilca) persistand
unele configuratii sonore comune pentru intreg repertoriul local (fenomen semnalat in Nordul
Transilvaniei, cat si in Nordul Olteniei).
Acompaniat de lautari, cantecul miresei din tinuturile extracarpatice, de la parlando-
rubato tinde spre divizionar, din necesitatea sincronizarii. Iar forma arhitectonica devine mai
ampla, succesiunea frazelor fiind libera, la inspiratia solistului si in concordanta cu functia
pieselor ce nu impun o durata precis determinata.
In comaparatie cu mireasa, celelalte personaje ale nuntii sunt mai palid reprezentate prin
cantece anume. De asemenea, repartitia zonala a melodiilor rituale si ceremoniale respective este
inegala si eterogena, iar unele dintre acestea constituie variante locale ale cantecelor miresei.
Melodiile pentru mire, cateodata, nu provin din mediul folcloric: un fost mars turcesc in
Muntenia, romanta in Transilvania (Feleac - Odorhei). Nu lipsesc, insa, tipuri muzicale bine
conturate si caracteristiceo, formulele giusto-silabic dintr-un cantec oltenesc pentru ,,ginerica”
apropriindu-l mai degraba de colind.
Atat in Muntenia, cat si in Moldova pot fi intalnite si cantece originale, create special
pentru acest moment, unele cu structuri cromatice, cu plasarea secundei marite intre treptele a

10
sasea si a saptea indicand sisteme mai rare ce nu figureaza in clasificarea pe criteriul frecventei a
etnomuzicologului Gheorghe Ciobanu.
Pe alocuri, si nunului (,,nasului”, ,,nanasului”) ii sunt destinate cateva cantece speciale,
interpretate in grup (Transilvania, Banat) sau solistic, de catre lautari, vocal-instrumental
(Muntenia, Dobrogea) sau numai instrumental (Moldova). Pe Valea Almajului, melodia este
imprumutata din repertoriul liric neocazional, pendularea de secunda mare si inflexiunea
cromatica finala caracterizand tipul cel mai obisnuit al cantecului propriu-zis banatean.
Daca, in general, melodiile jocurilor de nunta (al miresei, al drustelor, al bradului, al
zestrei, al soacrei, ,,De trei ori pe dupa masa”, al ,,conciului nou”) pot fi variante ale repertoriului
local de dansuri, Nuneasca este o creatie cu motive proprii, bucurandu-se de o larga raspandire
(Muntenia, Dobrogea si, chiar, Moldova) si circuland pe aproximativ aceleasi structuri sonore.
Cum secventele rituale si ceremonniale nu se desfasoara numai direct in jurul unor
personaje, distingem si cantece speciale pentru ,,impodobitul bradului” (Muntenia,
Dobrogea), ,,portile ferecate” (,,al lacatii” - Bihor) sau care marcheaza momentele mesei mari: ,,
cand aduce zama” (Banat), ,,ciorba la masa” (Teleorman), ,,zicala verzelor” (Sibiu). Unei
functionalitati atat de diferite ii corespunde si o inegalitate valorica, dar unele dintre aceste
creatii, cum ar fi ,,cantecul bradului”, conserva motive poetico-muzicale semnificative sub aspect
documentar.

11