UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

Ciubotaru. 4 . În zona la care mă refer. care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. ca pe tot întinsul ţării. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. dar şi colinde. şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. În studiile sale. Ciubotaru. H. George Muntean şi alţii. Cuza” din Iaşi. chiuituri. cântece şi jocuri populare. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. urături. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. Mai recent. care au publicat studii. folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al. doine şi balade.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. strigături. culegeri de poezii şi proză. Stelian Cârstean. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. I. Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. literare. legende. Ion H. bocete. sorcove. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate.

Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. multiseculară. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. în acelaşi timp. cu practicile şi îndeletnicirile lui. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. etnologia. o ştiinţă socială. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. printr-un testament nescris.naştere. dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice. nuntă. El este. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. Împreună cu etnografia. varietate. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. Motivele folclorice pot circula. Creaţie poetică proteică. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. permanent nou. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. 5 . psihologia şi sociologia. fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice. în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării. concepţia sa de viaţă şi artă. . folclorul. La noi.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi. moarte. fie în afara acestuia. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată.

deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. Aici funcţiona Société des traditions populaires. muzica populară. Includea aici. superstiţiile şi povestirile. care în volumul Folclorul (folk-lore). cântecele. ca domenii de cercetare literatura populară. povestirile. The folk-lore society. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. mai permanente şi mai răspândite. adică „ştiinţa poporului”. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi . În anul 1878. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele.1. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. Thoms. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor. Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton. cuvânt relativ nou. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. Paris 1913. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. Şi francezii au folosit acest termen. ruşi etc.. Thoms în revista Athenaeum din Londra. provenit din engl. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. Acest item. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. folklore. În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi. care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”. Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. obiceiurile. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G.L. apoi de cei finlandezi. considera Gennep. şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare. Acestea. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. S-au încercat denumiri precum démopsychologie. dansul popular şi teatrul popular.

considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei. sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta. făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală.studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. culese. dar şi o atitudine mintală şi politică. Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. Astăzi. despre limbă. prin care se opune tradiţia. vor fi primite cu îngăduinţă. care se apropie de folclor. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. înorânduite şi adăogite. la români. pe lângă producţia artistică. 7 . Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”. care a apărut la Fălticeni în 1892. cu un cuvânt. etc. despre întregul caracter al unui popor. Stamati. La noi. am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. urbanistice.1882. care menţin termenul volkskunde. moştenit din gură în gură. despre multe prefaceri şi strămutări locale. Este o adevărată culegere de folclor. tot acest patrimoniu colectiv. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor. Italienii.). obiceiuri şi religiune. din generaţie în generaţie. demografice. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic. Doctorul T. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. sau o anumită tradiţie. privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. în anul 1840. Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. prin simplul fapt că anii trec. atât în Europa cât şi în ţările Americii.

La începutul cercetărilor folcloristice. cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu. Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular. a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?. Mulţi cercetători. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. este examenul survivenţelor care. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente. pentru concluziuni de etnopsihologie. chiar la spiritele cele mai cultivate.2. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară . dicton sau formuletă. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români. sigure.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 . Gitée. şi de aceea orice culegător de basme. în studiile lor. în mod inconştient. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. credinţe ş. poveste sau legendă. adeseori.a. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase.până la primele timpuri ale omenirii. credinţă sau superstiţie2. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare.1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. A. şi s-au conservat. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac. mai mult sau mai puţin alterate. Tema prelegerii a fost Folclorul. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi.. poezii populare.1 Un alt folclorist marcant. în accepţia cea mai largă a cuvântului. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910. proverb. determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară. în anul 1885. după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. se urcă. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice. domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. Cum trebuie înţeles. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi.

ustensilele. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. aproape neschimbate. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie. tehnica. singur sau cu ai săi. În studiul său. superstiţiunilor moştenite din trecut. la muncă sau la petreceri. Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi. costumul popular şi ocupaţiunile primitive. cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. în straie de lucru sau de sărbătoare. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. credinţelor. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. ca principale capitole: credinţele. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. nu poate fi despărţită de folclor. prea uniform ori prea sărac. folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii. Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. 9 . despre sat şi oraş. În sensul larg. Cu alte cuvinte. superstiţiile. despre străini. Toate observaţiile. administraţie. cu aceleaşi fapte fantastice. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. care se ocupă numai cu civilizaţia materială. pe de altă parte. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. categorice3. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie.sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. de fiecare clipă4. ca: locuinţa rurală. Folclorul în sens restrâns cuprinde. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. Un alt cercetător. în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6. cu aceiaşi eroi legendari[…]. în primul rând. la toate popoarele[…]. pentru că etnografia. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg.populare se întâlnesc. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. Asociate cu riturile. civilizaţia rurală. cu descântecele etc. Romul Vuia. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi. obiceiurile şi literatura populară. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor..

adică de credinţe. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3. o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală. cum şi-ar putea închipui cineva. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 . obiceiuri şi literatura populară. van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. A.

el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti. Şincai şi Samuil Micu . Aceştia. Asachi. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. Gh.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale. clar. se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. Voi adopta astfel. la oamenii de cultură ca Gh. mai dificilă. o expunere sintetică. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări. filologi – şi literaţii. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. În Apel. dar mai plină de interes. În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da. afirma Ovidiu Papadima. Alţii cred că dimpotrivă. Prin Gh. în acest caz. Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. Anton Pann întregesc folcloristica română. pe scurt. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor. faţă de port. Ca această dorinţă să fie realizată. Asachi. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie. la începutul secolului XIX. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. Budai . schimbându-le mai mult sau mai puţin10. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. şi-au îndreptat privirile „în jos”. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . să vorbească despre măiestria ei artistică. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. oamenii de ştiinţă – istorici. către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos. epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă.Clain sau un poet precum I. Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. Cerând pentru ea drepturi omeneşti.

Alexandrescu. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. Astfel. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . egalitatea şi independenţa. a cules-o şi a publicat-o. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. Russo şi Vasile Alecsandri. economică şi culturală de la noi. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. alţii veşti privind numele unor informatori. Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. ca astfel. Gr.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. Negruzzi. pentru literatura tradiţiilor lor orale. idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. Bariţ în Transilvania. Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. care s-au ocupat de poezia populară. care trimit poetului materiale. şi cu atât mai mult. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840. exprimă idei programatice privind folclorul. N. Acesta. Exilat la Soveja. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . aflat pe meleaguri străine. Bălcescu. era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. iubind-o. Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. Kogălniceanu. în ordine cronologică. Eliade în Muntenia. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. de asemenea. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. bolnav. pe atât de frumoase erau limba şi datinile. a comentat-o într-un anumit fel propriu. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. scris de C. cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. cântul religios. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. Dar în multele nevoi ale vieţii. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu. ca Al. Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. Negruzzi. colecţia să fie mai completă. scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte.

care nu numai că era frumoasă. era un mare succes al poetului. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost. totuşi. Spre sfârşitul vieţii. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare.o operă a generaţiei de la 1848. adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. ca cea lirică. Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . V. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. Ea are un lung şi interesant istoric. De altfel. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. Alecsandri.

un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. 6. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. Ele au un caracter ciclic. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. Orice obicei. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. fiind aşadar mai cunoscut. înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. clopotele. un beneficiar (un grup. datină. steagul. Din perspectivă generică. 3. exprimată prin formula: Aşa am apucat! c. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. 2. 4. funcţională. credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei. 14 . exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. tradiţională. plugul etc. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua. estetică. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese. Adesea. jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii. exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. Obiceiurile concentrează ideologii. Altfel. Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate. sau începutul şi sfârşitul anilor. 5.).

CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 .De asemenea. evoluţia semantică etc.. planul încifrării. 1. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. receptorul. Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul.

Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc. a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13.Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. van Gennep. nunta. anotimpurilor şi a lunilor deoarece. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului. Pop. conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 . moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. a anotimpului. cum se mai procedează pe alocuri. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale. profesorul clujean D. Etnologul A. este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. a anului. La rândul său. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14.

chiar dacă. cât şi începutului unui an nou. fete şi feciori.ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. vara şi iarna. cu semănatul şi sorcova. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. Capra şi Cerbul. de-a lungul 17 . Numite şi obiceiuri de peste an. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. iarnă. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. Brâncovenii. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. de la vârstnici la copii. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. Gruia lui Novac. Radu. urători şi semănători. în cete de colindători. de Anul Nou. Jianu. a. Copii şi tineri. După cum se ştie. Cu acest prilej. cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului. vară. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. sezoanele. Irozii. încă din vremuri imemoriale. ş. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. Obiceiurile de a umbla cu colinda. Bujor. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. Din raţiuni metodologice. Bungherii. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. hramuri ş. clăci. Arnăuţii şi Împăraţii. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. a. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. se organizează. din vreme. M. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. În satele Bucovinei. Ştefan Vodă. Ursul.

peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. duc din an în an şi din casă în casă. devenite. sincere şi spontane turnee artistice. Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . cu timpul. poveştile. de bucurie şi de voie bună. colindele. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat.timpului. spectacole complexe de aleasă desfătare. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. După datină şi obicei. mesajul lor de belşug şi sănătate. momentele dramatice şi jocurile în travesti. cântecele. de sorcovă şi semănat. urările de pluguşor. ca în adevărate.

cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. Alecsandri. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. vie. Alecsandri. în ultimul timp. în prima şi în a doua zi de Crăciun. de-l cuprinde veselia. de naşterea naţionalităţii române. nici unul nu are. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. care mergeau de la unii la alţii. de-l minunează vreo faptă măreaţă. copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. Când se înserează. ca neamul românesc. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. 1852. partea I. pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul. ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. discotecă). Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. fructe şi mai ales. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. Gazdele oferă colindătorilor nuci. neamul român a păstrat o închipuire fecundă. covrigi. Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul.limbii noastre. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. grupându-se câteva familii. graţioasă. Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. între 24-26 decembrie. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. Născut din sânge meridional. Iaşi. conduse de o calfă. toate iscodirile minţii. îşi cântă eroii. care înfruntă mai uşor gerul iernii.retipărită în vol. care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. atât de variată. o poezie poporală atât de originală. colindatul constituind un prilej de 19 . o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. dar mai ales băieţii. fetele respective intrând fără să mai plătească. sau mai nou. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. o agerime de spirit. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . bani. în special la casele unde sunt fete. Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. Bucureşti. De-l muncesc dorul.

Modul de a se rosti. apoi intrau în casă. trompetă. acordeon. petrecerea durând până dimineaţă. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1. Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. apoi mergeau la altă familie. scripcă. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti. 20 . glumeau. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. dansau. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine. povesteau. muzicuţă. Ei cântau întâi la geam. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate.

la spanioli Nochè buena. la poloni Wilia etc. În noaptea de 23 spre 24. precum şi festivităţile greco-latine. El a vrut s-o primească în casă. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile. dis de dimineaţă. Atunci. Teodorescu. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. în Încercări critice asupra unor credinţe. unii copii de 10-15 ani. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos. Astfel copiii colindă toată 21 . s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. nuci. după ce putrezeau. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. noaptea de ajunul Crăciunului. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. foarte bucuroasă. la englezi Christmas. sărbătoarea solstiţiului de iarnă. În această zi mare.În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. Să se-nchina Ţie. Fie câte unul sau doi. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă. Hristoase. Şi Maria i-a binecuvântat. mici colaci de făină. Dem. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas. pentru ca mai târziu. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. urându-i „bună-dimineaţa”. Copii n-aveau. iar la oraşe covrigi. serbarea naşterii lui Iisus Hristos.” Crăciunul a fost. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa. Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. G. mărire Ţie. fie în cete de câte patru. intră în curtea fiecărei familii. la germani Christnacht. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd. mere sau pere. Dumnezeul nostru. la francezi Noel. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. Doamne. din antichitate. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. zece sau chiar doisprezece. spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. În ziua de 24 decembrie.

Ţuţescu) Bună-dimineaţa. ca buni creştini. adică „niciodată”. jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat. Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor. la Moş-Ajun! Ne daţi. Cai. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. 1885. Sănătate. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. Presupunând că aceia. Prin 4extensie. unui praznic. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. Bucureşti. moşul Crăciun.Craiova. este de amintit că. Cuvântul „ajun”. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. ajunul Crăciunului. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. uncheaş). oi şi porci. Dem. fără să guste ceva. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor. culese de Şt. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat. Că-i mai bună decât toate. De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. la Moş-Ajun! Boi. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). Bogătate. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. Ne daţi. la Moş-Ajun! 22 . cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. strămoşii noştri din secolele trecute. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. vaci. Ne daţi.noaptea. Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde). moşul Ajun. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa. ajunarea ei. ei rostesc glumeţe ameninţări. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. Teodorescu) Bună-dimineaţa. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. după un post de atâtea săptămâni. Cât despre ziua de 24 decembrie. posteau cu religiozitate. sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată. În cazul contrar. (lat. 1909. volum editat de G. Ori nu ne daţi? Ne daţi. fiindcă în acele zile. la Moş-Ajun! Ne daţi. Şt. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun.

a sanctificat sărbătoarea. ori nu ne daţi? Ne daţi. bibliografie şi indice de George Antofi. note. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. G. Că vă luăm de păr. 1982. Dă-mi un măr. Că noi nu plecăm d-aici. Daţi-ne câte-un măr. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. Daţi-ne câte-o nucă. Daţi-ne măcar parale. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. Noua religie. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. p. Că vă dăm de ulucă. Daţi-ne câte-un şorici. Că tremurăm de frig. Dă-mi un covrig Că mor de frig. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. făcând-o să coincidă cu 23 . la Moş-Ajun! Ne daţi. ori nu ne daţi. Daţi-ne câte-o pară. ne daţi. glosar. ed. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. Că mă dau cu capul De ulucă. Buc. Minerva.. ori nu ne daţi? Ne daţi. Ne daţi. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi. neputându-le înlătura.Bună-dimineaţa. Dem. Că vă lovim de scară. ediţie critică. 17 ) 2. „Colindele” – lat. Că luăm uşa-n spinare. Dă-mi o nucă. ori nu ne daţi? Ne daţi. Teodorescu.

gazdei. n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. În cadrul folclorului obiceiurilor. La fel. Sion. forma „colind” sau „colindă”. Prin extensie. Prin abuz. însă nu peste tot la fel. Ei plesnesc biciul. Sion. În unele zone.. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. ca în general la români. G Dem. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. ca în frazele: mai cântaţi un colind. Astăzi. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. înseamnă.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. cu aceeaşi intensitate. Astfel. afirma: Deşi am arătat. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. la singular. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. Călăraşi etc. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. quas celendis Ianuarii. Buzău. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. în scrierea mea din 1879. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. potrivit căreia. că opiniunea celor ce derivă. iar nu colindă. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. V. festum festum calendarium. tineri şi maturi. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. G. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. quibus annus aperitur. că în fine. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem. de a găsit-o undeva. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. se zice colindă. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. mi-au confirmat forma colind. exhibuere primum Gentiles. ştiu un colind frumos. scriu colind. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. laetitias. obiceiul se mai păstrează în unele sate. iar nu colind: forma asta din urmă. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Teodorescu. indecoris choreis. foedebant17. iar nu colindă18. cel mai des. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia. în uzul căreia. colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. la noi. Una dintre 24 . în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. îndeosebi cele ale flăcăilor. se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că.

Gheoghe. Domnica etc. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit. Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale. Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint. Ion etc. Noi plecăm la altă casă.pentru fete: Iar Maria(Ileana. Iată textul unei colinde: Sculaţi. căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa. verzi. 2. Fiecare vers este repetat. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos. sculaţi. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1.)cea frumoasă. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă. boieri mari Sculaţi. Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos. Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. sculaţi.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv. La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 .

Magii cum zăriră Steaua. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru. şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. dacă sosiră. La Dânsul intrară . sculaţi boieri mari etc. Deschide uşa creştine!. Îndată-L găsiră. Ceară (miere)pentru sărbători. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. Sculaţi. Albina strângea din flori Florile dalbe. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. Betleem numită. Trei păstori se întâlniră. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia. Domn. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. O. Şi. În oraşul Vifleem. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. Astăzi s-a născut Hristos!. dar şi colinde glume. Pe Hristos să-L vază. ce veste minunată. Florile dalbe. numeroase variante ale colindului Florile dalbe. Steaua luminează Şi adeverează. Florile dalbe. Trei crai de la răsărit. Naşte pe Mesia În ţară vestită. Mă-ntâlneam cu o albină. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. Florile dalbe.

nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. ca multe altele. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. Bucurie mare. Alecsandri. Neaua ninge. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi. Florile dalbe. 27 Florile dalbe. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului. nu-L atinge. s-a născut Hristos! Astăzi. Florile dalbe. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. Un Dumnezeu nou născut. p. sculaţi. Sculaţi voi români.Şi se închinară. ediţia din 1866. Şi se închinară. Că vă vin colindători. Mesia cel Luminos. Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate. Să vă mântuie de rău. plugari. Noaptea pe la cântători. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. Florile dalbe. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. Florile dalbe. Florile dalbe. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. . Din colecţia de poezii populare a lui V. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. Cu daruri gătite. boieri mari. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi.. s-a născut Hristos. Dincolo de mesajul clar formulat. supl. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text.

pe anumite vase funerare greceşti. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. adică principiul vital. Floare dalbă a adus. Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. Sculaţi. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. leit Florile dalbe. simbol al speranţei şi al bunăstării. români plugari. Un luceafăr de-mpărat. Drept urmare. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului. Ş-un porumb frumos. al speranţei. sau se mijeşte de zi). Iată lumea că-nfloreşte. Întru mulţi ani fericiţi. Pământul că-ntinereşte. Despre apus a venit. al fericirii regăsite. Sculaţi voi. Florile dalbe. un simbol al păcii. răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . inima. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. porumbelul. Florile dalbe. Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi. Dumnezeu adevărat. Cânt’ prin luncă turturele. Noaptea se împarte în amurg. în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate.Florile dalbe. . în zori (când se îngână ziua cu noaptea.este. El vă zice să trăiţi. Soare-n raze luminat. Florile dalbe. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. al armoniei. al nevinovăţiei. Pentru fericiri menită. Florile dalbe. Florile dalbe. La fereastră rândunele. Florile dalbe. Florile dalbe. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. în mod fundamental un simbol al purităţii. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. sculaţi. Cu flori de crin învăscut. la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. Şi la căpătâi s-a pus. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. boieri mari. Stea comată strălucită. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. Florile dalbe. Şi ca pomii să-nfloriţi.

după cum cetim. Numărul trei este de altfel. spun Chinezii. primul număr impar este numărul Cerului. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. din albul său imaculat. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. Trei. în acest caz. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. Cei trei crai de la răsărit au fost primii. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural. pentru creştini. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. căci unu este anterior polarizării lor. de Preot şi de Profet. fie este cheia spre un succes garantat. completează Marea Triadă. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. şi o mai au. pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. Până la Ierusalim. Magii atunci s-au bucurat. cum au ajuns. al împreunării dintre Cer şi Pământ. iar doi este numărul Pământului. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. aceştia. după maica Domnului şi Iosif. expresia totalităţii. În basme însă. fiu al Cerului şi al Pământului. Imaginea este reluată de iconografia creştină. în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. zicând. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. În aceste condiţii. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. arată Guénon. În peşteră au intrat. Importanţa pe care au avut-o. în cosmos sau în om. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. care. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii.memoriei. Acolo. Cel mai adesea. din dulceaţa gunguritului său. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. În acest sens. a cărţii de căpătâi. în mod evident. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. Un crai mare de cărând. Simbolismul provine în totalitatea lui. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda. este un număr perfect. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 .

buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. Raza soarelui. ale luminii. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos. . şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. fraţilor. De aici. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. el trebuie să treacă de trei probe. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. Floarea soarelui. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea. ale conflictului dintre forţele spirituale. cititori de stele. deci.3). Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. Floarea soarelui. Raza soarelui. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului. etc. s-a arătat celor trei magi. Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. 72. să mergem 30 Floricele să culegem.treilea dintre fraţi. Raza soarelui. 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. în special. Daniel. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. şi cele ale tenebrelor. Un alt text. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. de sursă de lumină. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. S-o-mpletim cu voie bună. întâlnit în zona Siretului. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. În domeniul etic. În fond. vorbind despre învierea morţilor. Ele nu sunt. prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. neruşinarea şi zeflemeaua. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament.

să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. Deschide uşa. Drumu-i greu şi-am obosit. În semn de recompensă. Maria Săvârşind călătoria. Că venim din nou latine. creştine. al cărei simbol este cercul. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. culme a trupului omenesc. în acelaşi timp. Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. precum cea a pruncului Iisus. în semn de recunoaştere a divinităţii. Pe care Maria-o cheamă. S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. în oricare altcineva. 31 .Floarea soarelui. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. Ei tot fluierau. o putere. Să ne fie de folos Raza soarelui. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. umanul de divin. creştine! Unde s-a născut Hristos. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. unind. o cunună de flori. separă terestrul de ceresc. Floarea soarelui. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. O. coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. marcând însă limitele care. Cununa simbolizează o demnitate. De departe am venit. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. Şi la Vifleem am fost. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. o domnie. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare.

Domn. domn să-nălţăm! . bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă. apoi. în puţine cuvinte. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. Sus. mai sus v-am înălţat. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. Domn. domn să-nălţăm! Domn. Un staul frumos de oi Şi acolo. 32 Domn. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. Păstorii cu flori în mână. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă. pe fân. Domn. Cete de îngeri coboară. Împletesc mândră cunună. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. Domn. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn. Staulul de-l înconjoară. domn să-nălţăm! Domn. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. domn să-nălţăm! Domn. Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. domn să-nălţăm! Domn. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. domn să-nălţăm! Domn. Sănătoşi şi bucuroşi. domn să-nălţăm! Domn. Mai târziu găsi. domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn. tot v-am cântat. (se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut.S-a născut Domnul Hristos. jos. Şi la gazde-o închinăm. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm. domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. Domn. domn să-nălţăm! Domn.

înainte de a ajunge la cultură. Că ne pare noaptea mare. În ţările de veche cultură. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin.Dintre colindele glume voi reda două variante. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine. Ceva mai mult. Da-am ieşit într-o plimbare. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. Şi-napoi v-om da-o. în general. formând o trăsătură a geniului său. lucrurile stau altfel. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. La noi. Astfel. colindă. 33 . Dragomirescu. şi în calitate. ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale. care ţin fruntea poeziei de acest fel. Da nici somn de hodinit. nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă. afirma M. Noi o-m chişca-o. dar multe capodopere. copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. ci este difuză în sânul neamului. a produs câteva opere poetice populare. spre deosebire de poeziile citate mai sus. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi. Sau: Noi nu-mblăm după parale. poporul român. Sloboziţi fata-n tindă. Acestea. afară de câteva excepţii. să ne-mbătăm! După ce au colindat.

cerbi.3. dobe. Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. clopote. într-o continuă schimbare şi înnoire. ca şi în vechime. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. fluiere. pârâitori şi căldări 34 . ori cu capra. bungheri. de sărbătorile de iarnă. buhaie. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. fiind dominată de amploarea colindatului. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. înainte de toate. Astfel. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. împăraţi. Dar ajunul Anului Nou este. Seara ajunului este seara petrecerilor. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. Astăzi. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. a pronosticurilor de tot felul. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. în general. babe şi moşnegi. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. urşi.

tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou. uret. mixte. începând cu aratul. umblă în aceeaşi zi. colaci. completează recuzita cetei. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. formele cele mai clasice. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. ale uratului cu pluguşorul. Biciul. când se aud clopotele la flăcăii cei mari. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. din diferite motive. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. nu au putut face acest lucru de Crăciun. sau formate numai din băieţi. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. sau „primburi” colorate. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti. cu clopotul. iniţial. la fiecare casă cu lumină. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. pluguşorul mic. nuci. Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei. Urarea se face la fereastră. nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. de evoluţie funcţională. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. buhaiul mare. fie pentru cel folcloric. Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. Astăzi. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi. Dăruirea pentru urare se face în bani. aspecte legate de vechi practici agricole. pluguşorul mic. plugul flăcăilor. când pornesc cu plugul mare. am putea spune. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. având ocazia să iasă la joc tinerii care. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. plugul mare. fiind. mere iar 35 . în ajunul Anului Nou. Uratul cu pluguşorul. uretul de noapte. la urat. În afară de căciula împodobită cu mărgele. uratul. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. seceratul.sparte. urmând cu semănatul. şi de această dată. Din întreg repertoriul de datine. buhai sau dobele. de traista înflorată pentru strâns darurile. plugul.

recitate. Textul poeziei recitate la fereastră. în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. cam bătrână. Rămasă nemăritată. „urătură”. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. Acareturile. La subsuoară c-o daltă. „ omul de casă”. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. ca a unui tratat de veche agrotehnică. Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. denumirea de „pluguşor”. „urare cu plugul”. uneori chiar fiica gazdei. „urare ca la buhai”etc. poartă. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. grajdurile. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei. a tuturor muncilor agricole. Cu ciocanu-ntr-o mână. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. în „mugitul” buhaiului. cu multiple exagerări mitice a 36 . însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. Cu ochii la soare zgâiţi. Exagerarea artistică. de altfel. tonifiant. componente specifice. de către un singur urător. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. cu care porneşte la secerat şi măcinat. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . „urare ca la capră”. agrară prin excelenţă. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. Poezia pluguşorului conţine o descriere. de doi urători. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. constituie ţinta ironiei urătorilor. „urătură de Anul Nou”. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal.tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. fata. versurile sunt „spuse”. Cu pila-n ceilaltă. „din cărţile de şcoală”. Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. „din moţi strămoşi”. în general. Fierarul satului. Jupânul gazdă. Poezia populară. afară. harnică. Cam buzată. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. : cu luleaua-n dinţi. pe fragmente.

apeducte. Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. luată prizonieră de Traian. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. pentru că localnicilor. În calitate de simplu recitativ. surprinzând toate fazele muncilor agricole. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru. însă în construirea de drumuri. a plecat la câmp. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”./ tot porcelii/ tot agni. Legendarul „Bădica 37 . să cearnă făina.. adică într-un timp istoric neprecizat. aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. a încălecat pe cal. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. în alte urături şi colinde. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. şi care ştie. dacă Troian ar fi fost chiar troian. numele ei fiind scris. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. să plămădească şi să coacă aluatul. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. La noi. dacă Traian ar fi fost Troian. cu aceeaşi menire. negri.(Horatiu. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an. nu în agricultură. D’ochioana cerne făina . argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. unde. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal. Graţie acestora. de la alegerea locului pentru arat. despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. nesusţinută. dar şi prin imixtiuni politico-culturale. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. după ce a ales un loc „curat” a arat. Traian era un adevărat iniţiator. dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. o femeie cu ochi mari. băi publice. prin toate mijloacele. teatre. o urare sacră. că noi suntem urmaşii Romei. Dochiana înseamnă „ochioasa”. un bun obştesc deci. agricultorul ideal este „ Bădica Traian”.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. până la pregătirea colacului21. cu pielea arămie. deci. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. Astfel. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei. deci troiancă. conform tradiţiei. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza.unei agriculturi ideale. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas. la semănatul grâului.

hopuri. aho. Apoi era legat. L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. Din făină. mândru şi rotat. Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. încărcate cu povară. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz. Organizează apoi toate lucrările agricole. L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. Pe roata morii măsurat. Opriţi plugul măi flăcăi. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. La mulţi ani cu floricele. hăi! Hopuri. şi alte zece împleteau. 38 . bourei. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. hopurele. hopuri. care ara cu plug tras de: Doisprezece boi. sună din corn. pline de umor sănătos. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. pocnesc din harapnice. hăi!”. tălănci şi clopoţei. Boi. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei. hopurate. făcând un colac Mare. Zece fete frământau. bat toba şi trag mai tare din buhai. pus în clăi. hazlii.Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară.

În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. În acest sens. plătindu-i sau invitându-i în casă. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. Cu şaua de aur. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. Ia mai roată. omâtu-i mare. Ia mai roată. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat. Şi începe a ura. Ia mai roată. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda.La sfârşitul urăturii. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. La anul şi la mulţi ani! 39 Aho. aho. Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. anul se-nnoieşte Mâine. O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni. Ia mai roată. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. Boii boureni . Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase.

în această zonă. rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. Tremură la gard de frig.Hăi. măi copii! . Scoate banul şi covrigul. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe.Hăi.Măi mânaţi. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. urate. . Cu căciula pe-o ureche. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. Da mi-i frig tare la gură. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. Brâncoveanu. repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. Noi cu plugul ne-am luat. Cum le place la voinici. ceata. Scoateţi plugul să mergem. asigură succesul cetei de urători. aho. cere timp şi spirit organizatoric. Ca şi în cazul celor mici. Câmpurile să arăm. ce odată satisfăcute.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. recitarea în ritm alert. după ce primesc încuviinţarea gazdei. malanca. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. Nu numai Mioriţa. Să vă spun o urătură. Textul scurt. au contribuit. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. Că pe mine m-a ars frigul. Dragoş Vodă. ci şi piesa Jienilor. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. în care. după care începe jocul măştilor şi al 40 . Aho. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici. aho. în mare parte. Cu suman şi cu iţari. tabăra. prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. banda. învăţarea ordinii de intrare în scenă. pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor. Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. urarea se face la fereastră. . ţărani plugari. dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina. copii şi fraţi. hăi! Aho. a baladei ca text la plug. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da. Participarea la plugul mare. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. Tata-i într-un zambolic. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului. Pusă după moda veche.

urşii sunt nelipsiţi. căiuţi. drepte şi retezate la spate. Uneori. Capra. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. chiar invitaţi la masă. căpitanul buciumă din corn de vită. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. a căpitanului. frumoşii stau liniştiţi. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi. Apoi. moşnegi şi babe. căiuţi. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile. La terminarea urării. miri şi mirese. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. urşii. cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. dacă este loc şi gazda acceptă. draci. cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. căldărari.travestiţilor. cazaci. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. Colăcerul. prin ornamentaţia bogată. de un cromatism rar întâlnit. adică la cel care conduce grupul. sau „ţurca”. banii. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor. numai 41 . asupra costumelor şi măştilor. jocul se desfăşoară în casă. doctori. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. Sloboziţi malanca-n casă. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. loc în care se coase un carton alb. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. miniştri şi generali. împăraţi. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. urşi. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. turci. C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. în funcţie de gazdă. pornesc spre sat. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. primeşte colacii. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. a calfei. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă. numai după ce şi-au împărţit traseul. a ciobanului.

vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. ţa. Ţa. se urcă pe garduri. la ciritele. Negustorii se plimbă ţanţoşi. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa. ţa.urâţii fac scamatorii. la ciritei. ţa. nu numai cu un nou set de strigături. „căpreasca”. De cele mai multe ori. Capra noastră-i cu mărgele. ţa. Coada ca suvacu. sau să joace chiar în jurul caprei. „a caprei”. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. „cântec la capră”. ţa. Abia o târâia săracu. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. Haideţi băieţi după mine. Târâia coada pi jos. ţa. în pomi. Aveam un mâţ colbăjos. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. Ţa. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. Cu drag să ti uiţi la ele. iar grupului de însoţitori să participe la joc. 42 . ţa. ghicesc în palmă. însoţit de sărituri şi răsuciri. cântecul începe cu istoria caprei. Că ştiu calea-n codru des. Că ştiu calea-n codru bine. Capra noastră-i cu cercei. Că sunt urme de berbeci. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. „ca la capră” sau „jocul caprei”. depinde de cât de „jucăuşă” este. „a căpriţei”. căpriţă. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. Te-am adus din Africa. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. Te-am adus cu avionul. sar. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. pe loc. Izvoare cu ape reci. ci şi să schiţeze paşi de dans.

Şi iar verde fir mărari. Frunza sî mai faci o dată.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat. capra se îmbolnăveşte. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. . mascaţii reiau unele versuri. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. Un ţuhal de bani am dat. Cu cercei şi cu mărgele. Măştile povestesc. direct. Şi aici. Foai verdi solz di peşti. intervin strigăturile de comandă. Da tu nu ti mai faci fată. na. În timpul executării strigăturilor. întărind concluzia versurilor strigate. na. de atât de mult joc. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. uneori supărătoare. te-am cumpărat De la badea Stratulat. adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. Alte texte sunt de regulă impersonale. Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei. De la noi al treilea sat. De la munte te-am adus. întâmplări reale. sunt nu numai atenuate. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat. care îi schimbă înţelesul logic. cade . Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. Nu da gură nimănui. ca un refren. ţa. ţa. şi na. adevărurile spuse. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. Ia mai schimb-o pi leşeşti. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. De cale mai multe ori. fiecare mască reprezentând o lună a anului. Hora ni s-a terminat. Datorită acestui procedeu. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. Fiecare vers strigat de mască sau de grup. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti.

un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. Ia fă. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. .La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. Foaie verde busuioc. şi în timpul desfăşurării sale. nici măcar în acelaşi sat. Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. în favoarea spectaculosului dansurilor. intervine dansul. Fugi. de fapt. Printr-un leu. nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui. al urşilor şi chiar al căiuţilor. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. insistenţa cu care sunt amintite. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată. doctor sau vânzător – cumpărător. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. ne îndreptăţesc să credem că. În acest joc. care. printr-o leuţă. uneori cu obscenităţi greu de reprodus. capră. Nici mâncare. Asta-i capra cu noroc. Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. nici bătaie. babă. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. Când te văd. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. Mâncare nu ţi-oi mai da. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. plecăciune! Frunză verde. În unele sate. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc. de lângă mine. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc. foaie lată. Că răpăd cu bâta-n tine.

Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. taică.La porci îmi place. nu ca la voi. ca să-mi aud o mulţămită: ţa. .bâr. Travestirile prezente aici – urs.Baba: Măi moşnege. barba ta Face dracu badana. cobza. Moşul moare. Şi-m place caşul sărat. ţa. Badana de văruit. chiar dacă ursul lipseşte. draci. între jocul urşilor şi acesta. Bâr. se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini.Am făcut bine că am jucat olecuţă. Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. vioara. Dacă între jocul caprei şi altele. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul. pui de urs. şi mie. că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. unde te duci. caută şi învie capra! . . ţigani. Să mă duc la fete-n sat. bâr. Eu cioban la oi m-aş duce. căldărarii. dar şi de oameni maturi. bâr. popa.Moşule. dar nu imposibil. Că ţi-a da domnul mulţi franji. înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. Bâr. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! . caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal. ursar.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule. ţa. unde te tragi. să mor de foame. taică. ciobane. apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. Bâr.Atunci să-i dau o bâtâiţă. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: .Ce-ai făcut moşule? . ţa. . taică. că mănânc o bucăţică mai bună. cum ar fi cel al căiuţilor. ursăriţă. ciobane.Moşule. se înfurie şi-l lovesc. ţa. boală! Atunci încep iar a juca toţi. doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. Ţa. Negustorii. Dar nu-mi place urda dulce. turci. bâr. .La cai îmi place şi mie. ciobane.Moşule. Bâr. caută şi învie capra. capra şi urâţii. . Nelipsită este 45 . arapul. Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. ciobane. Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag.

Cî ti râdi toată lumea. Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. Atât melodia cât şi 46 . se reped spre spectatori. stă în patru labe. Vasile. după dorinţa gazdei. dar ursarul îi domoleşte: . dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. Pe drum. îngrozindu-i. Fii cuminte. fii cuminte. ursul merge în două picioare. de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. ca oamenii. măi Martine.Fii cuminte. că’mnealor ne dă plăcinte. mormăie. na. La mulţi ani Sf. iar în casă. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. Să nu mă faci de ruşine. nu poartă mască. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. Ca şi în cazul caprei. na. Fii cuminte. Să joci cum ţi-oi comanda. Martine. Nu ţi lăsa. Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului.„bamburina” sau doba. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. Martine bine. măi martine. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. Acesta. Să joci. Nu ti da. Urşii sunt nervoşi. na. Gavrile. nu te lăsa. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă.

Ursarul. Obosit de joc. în timp ce izbeşte cu furie toba. gavrile. Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic. căutând să stângă. Nu te teme. îl „taie” plângând iar ursul „învie”. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. ursul cade „mort”. Pieptul loveşte genunchiul stâng. căzâceşte. ursul se plimbă printre spectatori. mai ales fetele. Să te văd cât eşti de lung. Ia mai saltă din călcâie. Întinde-te pe pământ. lăsând lanţul liber. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. ciomagul. îl leagă iar. prin strigături moi. în braţe. Acesta îl prinde. strigă săltând larg în jurul ursului. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. iar căciula conică pământul. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui. se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. o melodie specifică. nu te bat! Mai domolit. cade cu genunchiul drept pe pământ. cu stângul îndoit înainte.ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. Un bacşiş de-o mii di lei. Ca moara pe căpătâie. rostogolindu-l pe lanţul întins. Bate-o. Să te văd cât eşti de mare. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. Că bacşişu pregăteşte. Gavrile. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. care. Să pui mâna şi să-l iei. În alte jocuri este chemat doctorul. ţigane. Şi te scoală în picioare. După o săritură înaltă. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. Ursarul îl prinde. Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . bate-o. ursarul îi aruncă. de sub pat. scoală. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”.

C-avem bani de căpătat Şi. n-are opt. Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. Frunză verde de alun. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier. nu mă tem. O pereche de viţei. c-aşa se cere. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida. mai scurte. garofiţă. Cine vine. O pereche de opinci. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. Dar. nu rămâne. pe loc. când l-am adus. Fără şapte. Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. apăsat. Frunzuliţă. sună în felul următor: Se urca pe par în sus.Să dai o sută şi cinci lei. L-am adus cu avionul. cu banii căpătaţi. pe loc. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. Moş Martine. uşurel. Haide-aşa. haida. 48 . Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. Ursăreasca. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. Alte jocuri. de-o vreme şi mai bine. joacă. De trei săptămâni trecute.

Şapte spărieţi. cu profesii diverse. Patru spărieţi. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. Rămâi gazdă sănătoasă.Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. ci şi vecinii şi grupurile copiilor. C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc. ca mai apoi. să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. Oamenii. caprele. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. cu ursul. măi băieţele. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. Doi spărieţi. 49 . Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri. revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte. sporindu-le fastul şi grandoarea. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline.a. Că viaţa-i cu viorele. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă. cu irozii ş. mascându-se şi veselindu-se. Trei spărieţi. rupţi de locurile de baştină. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. Cinci spărieţi. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte. Şaşă spărieţi. cu dorul de locul de obârşie topit. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

în condiţii social-istorice diferite. înceată sau în salturi. de spaime şi nelinişti. Pentru a se travesti. Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. se autoiluzionează şi transformă. prin conţinutul lor mitologic. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. După spusele lui Romulus Vulcănescu23. real sau fictiv. Acestea. Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului. care îi tăiau calea. cel mai simplu. Mijlocul material de luptă. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. în ultima vreme. parţial. acomodarea acestui om. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. mediul social în mediu cultural. Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. structura lor plastică şi viziunea lor estetică. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase. plină de lipsuri şi greutăţi. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. care îl sileau la luptă. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. printr-un dialog ludic. şi 53 .

Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii. Caracterul lor oral a fost. măştile populare au fost împărţite în: . Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. măştile comuniunii funerare etc. Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat. de nună. . Prin structura şi funcţia lor ludică. cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului. personalitatea sa creatoare. malanca etc. muţii. etc. de profetizare.a. moşii şi babele. regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie. pe când astăzi. contaminat de inovaţii juridice inevitabile. În ansamblul lor însă. pe alocuri. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. în formele ei concrete. – cete de vârstnici – urâţii.Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular. capra. turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. În ansamblul lor. . de exorcizare. protocol şi solemnităţi săteşti. cerbul. organizarea internă urmărea în trecut. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor. iar astăzi.Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. .cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. executarea datinei conform tradiţiei locale. Acestea. În faza actuală de dezvoltare. în numele tradiţiei.Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului. vicleimul. Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . ş. . Alteori. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. vătaful impunea. în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut. . acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”. ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul.

Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală. MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent.măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului. cojocul.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare. însă. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării. Aici putem avea grupe pare sau grupe impare.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor. . multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi. cămaşa. iia. Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula. brâul etc. În etimologia ei. 1. 55 . măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: . Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării. iţarii. După integrarea lor ludică. Ele au fost prelate din cultura primitivă.

acest procedeu este unul „naiv”. din resturi de cârpe. înnodat. tablă. În acest caz. Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică. dau valoare individualartistică purtătorului. este de reţinut în special „împuierea”. Există însă şi cazuri de inversare. din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. Şi astăzi. sau „împănarea costumului”. degradate şi de diverse culori. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. Însă. binefăcător. mai complicate. flori. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. Astfel. Fiecare confecţionându-şi singur masca. lipit. sfori. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu. cu ornamentele corespunzătoare. Alte procedee. care urmăreau adecvarea costumului la mască. a potrivirilor măştii la costum. frunze. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. astăzi. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului. Într-o lucrare despre Credinţe. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. o dată cu măştile costume de urs. însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. par a fi transmise. fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. La originea sa. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. sârme. câlţi. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. celofan etc. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. atârnat. întrucât ei.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. ca popor de concepţie uraniană.

pluguşorul în Vrancea etc. Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. moşul şi baba ş. ţiganul. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată. Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile. Ursul moare şi reînvie. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. în unele din aceste jocuri. Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. bătaia ursului. învierea ursului şi hora ursului. frumoşii. – şi chiar mai mulţi ursi. Moldova şi Bucovina. din personaj principal devine personaj secundar. prinse de ceafa măştii. În structura lor. respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică.a. moartea sa. cum este cel al caprei în Transilvania. sunt cele mai spectaculoase. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. promovează totuşi elemente artistice noi. ursul. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. ochii. dresaţi. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi. sau înfăşurate în jurul botului 57 . mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar.costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. urcarea pe toiag sau ciomag. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. doboşarii. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs. urâţii. buhaiul în Bucovina. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. măşti zoomorfe. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă.

anul nou şi anul vechi. fiind pe cale de dispariţie. prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. prin ornamentaţia bogată. Astăzi. mai mult sau mai puţin. Falca superioară. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc. individualitatea morfologică şi funcţională. ochii şi nările măştii. ca şi cel al ursului. cu un cui sau în curele. aceasta îşi avea dubletul său masculin. Jocul caprei. În zona Moldovei şi a Bucovinei. falca inferioară. se mai prinde. uneori depăşind 30 de centimetri. La baza fălcii superioare. cele 12 luni. urechile. sau foarte rar . uneori o piele de capră adevărată. prin arderea ei parţială.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. Pe ea se prind coarnele. din sârme şi bare metalice. În zilele noastre. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor. imobilă şi lungă. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. observăm. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. chiar pe jucător. subţiri. mai scurtă şi 58 . În ceea ce priveşte capra. ţapul. caprele mari şi caprele mici. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. de un cromatism rar întâlnit. capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. cu timpul. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. ca mască. transsimbolizate artistic. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra. ce acoperă faţa şi corpul purtătorului.

împodobite cu năframe. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. Falca mobilă mai are prins. iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. cu ajutorul căreia. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii. partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure.mobilă. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. mărgele. contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. În Siret. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. un smoc de păr sau un ciucure. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. „purtată” şi „jucată” masca. purtătorul stă aplecat. care reprezintă barba caprei sau a ţapului. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. ţine băţul în mână şi. 59 . bot de capră sau căprioară. la extremitatea superioară. Pânza simplă. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. făcând-o să clămpănească. uneori şi un clopoţel. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. atingând cu el pământul. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil. În Suceava.

de care trebuie. să se teamă cei care asistă la joc. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. Este lăieţ iar pletele lungi. În mâna stângă poartă toba mare. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. impresia unui personaj cu o figură impunătoare. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. Cu mâna 60 . care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş. Cu timpul. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori. neagră. de 50 de centimetri lungime. în primul rând. conică. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. Machiajul cu funingine a atras după sine. ca şi asupra costumaţiei adecvate. unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. În schematismul ei fizionomic. În ansamblul lor. faţa sau un mădular.2. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. în mod inevitabil. Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale.

În absenţa lor. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. Prin conţinutul lor de idei. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. În fond. Din masca ursului. Astfel. În Şcheia. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. fără mască şi cu faţa curată. O bluză sac. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. ursarul. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. care a dispărut. aici lipseşte botul. ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica.30 metri. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. În jurul gâtului şi a pieptului. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. Văzute astfel. fiind dominată de amploarea colindatului. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. Pantalonii roşii. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. şi nu numai. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. În mână poartă un baston gros şi înalt de 2. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. măştile populare exprimă când prin conţinut. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. când prin formă. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. În dreptul tâmplelor. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. imediat sub braţe.

Poezia populară. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. într-o continuă schimbare şi înnoire. este Asta-i seara lui Crăciun. neştiinţa şi nebunia lui. Deşi. neputându-le înlătura. Urările presupun un ignorat erou civilizator. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. gazdei. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. „Colindele” – lat. clăci. a. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. agrară prin excelenţă. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. ci adoptat. tineri şi maturi. în cazul românilor. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. ne-am născut un popor dumnezeiesc. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. cât şi începutului unui an nou. în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde.ajunul şi ziua Anului Nou. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. a sanctificat sărbătoarea. iarnă. Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. componente specifice. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. de altfel. care nu este exilat în cer. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. tonifiant. în general. îndeosebi cele ale flăcăilor. hramuri ş. Cu acest prilej. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . mult mai veche decât colinda. de sărbătorile de iarnă. totuşi. Urătura este. Noua religie. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. aşa cum o demonstrează colindele. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. vară. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie.

seria III. an).R. Note 1. p. p. 3 -38 n. vol. pe slava cerului). I. Mihai Pop./ La scaun de judecată. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii. 22 iulie 12. ed. Pîclişanu. în ziarul Luminătorul.134 9. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi. idem3 5 . Folclorul. 80 10. care la ei se numeşte mătanie. Vrabie. În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Editura Academiei R. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor. 71 11. 1883. rolul Sfintei Vineri. Gh. şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic. 7. Ovid Densusianu.Literatura populară română.P. Paul Sebillot. 1886. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. Buc. Folcloristica română – evoluţie. 1990. V 8. prefaţă de Mihai Pop. este preluat de Fecioara Maria.4 6. O veche societate pentru cultivarea limbii române. Bucureşti. inedit confecţionate. cf. Bucureşti./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. Romul Vuia. LIV. 1886. Editura Librăria. Practic. (Marco Bandini. p. Studii de etnografie şi folclor. Z. Prefaţă la Povestea vorbii. în Revista istorică. p. superstiţiilor moştenite din trecut. 106. p. nr. 93 63 . curente. Editura Minerva. Cum trebuie înţeles. 1968 Editura pentru literatură.idem3. p. 225 -226 3. 1975. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. Craiova. p. 1884. 128 . credinţelor. Gitée.face cruce. p. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. 1910 4. Gaster . metode./ La scaunul Domnului. Alcalay. Anton Pann. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. 59. M. care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului. VIII. 1963. acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor. Odată cu adoptarea Fiului. Revue de Belgique. 293 2. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului. Revue d'anthropologie. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. caracteristicile de bază ale neamului. p. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti. A. Editura Scrisul românesc (f. 1921. Bucureşti.

bibliografie şi indice de George Antofi. V. 12 25. Editura. 23 19. p. 138 21. Pop. Editura ştiinţifică. 1913. p. Anton Pann. Gulian. Editura Academiei R. curente. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. 1982. glosar. idem.E. Gaster . 1967.R. ediţie critică. Bucureşti. bibliografie şi indice de George Antofi 12. O veche societate pentru cultivarea limbii române. Editura Minerva. 1910 2. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. Romulus Vulcănescu.Bucureşti. Eliade Traité d'histoire du religion. Bucureşti. M. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. 1963. 1982. 9. van Gennep. Bucureşti. G. 1968. note. p. T. Teodorescu. 1921 5. Al Nor .I.24 16.P. vol.Bucureşti. 1975.Credinţe. C. Dem. metode. Mihai Pop. M. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. 1976 10.Paris. 5-6-7 20. A. Mihai Pop. p. p.Literatura populară română. Pamfile. 1970. Iaşi. 1883 cf. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. van Gennep. 32 15. Obiceiuri tradiţionale româneşti. Librăria. Minerva. Cluj-Napoca. Iaşi. Folcloristica română – evoluţie.13. Folclor din împrejurimile Sucevei. Cluj-Napoca. Teodorescu. Pîclişanu. 11 24. C. A. Mihai Pop. Germina Comănici. idem 21 23. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. p. 241 26. 1990 8. glosar. V Adăscăliţei. p. Dem. Gh.Ovid Densusianu. VIII. Adăscăliţei. 11. Suceava 1972. Măştile populare. Bucureşti. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. D. Alcalay. rituri şi superstiţii geto-dace. 281 17. D. Studii de etnografie şi folclor. Bucureşti. Suceava 1972 64 . în Buletinul A. 6.. Cum trebuie înţeles. Bucureşti. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Poezii populare române. Riturile de trecere. Editura Minerva. Z. Romul Vuia. Scrisul românesc 7. p. Folclorul. Obiceiuri tradiţionale româneşti. Craiova. 1976. p. note. Pop. Riturile de trecere. Dufresne Ducange. I 3. 160 14. în Revista istorică. 1989. 1968 Editura pentru literatură 4. 1996. ed. Poezii populare române. Vrabie. Bucureşti. Prefaţă la Povestea vorbii. 1996. Bucureşti. Pluguşorul. prefaţă de Mihai Pop. p. ed. Agricultura la români. 314 22. Bucureşti. R. Folclor din împrejurimile Sucevei. p. 1989. ediţie critică. Originile umanismului şi ale culturii. Buc. G. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă.

Poezii populare româneşti II. Editura Artemis.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. Chişinău. editura Minerva. antologie şi prefaţă de Octav Păun. studiu introductiv. Jean Chevalier. 1993 28. Bucureşti. Antologie de lirică populară românească. Teodorescu. Al Nor . 1972 29. culegere de Ion Nijloveanu.Credinţe. Vasile Adăscăliţei. Poezii populare. V. Bucureşti. Artur Gorovei. C. editura ştiinţifică. 2001 24. Gheorghe Vrabie. Bucureşti. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. T. bibliografie şi indici de Iordan Datcu. Editura pentru literatură. grupul editorial Crai Nou. Bucureşti. Originile umanismului şi ale culturii. Editura pentru literatură. Dem. Literatură populară. Editura Minerva.13. Germina Comănici. Veniţi de vă veseliţi. R 15. N. ediţie îngrijită. Folcloristica română – evoluţie. III. 1980 30. 1983 25. Jula. ediţie îngrijită şi prefaţată de Al. Suceava. Folclor din „Ţara de sus”. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. rituri şi superstiţii geto-dace. Mănăstireanu. Măştile populare. Bistriţeanu. Bucureşti. Muşatinii. Pamfile. Bucovina viitoare. Bucureşti. în Buletinul A. Bucureşti. Dicţionar de simboluri I. culegeri şi studii. Agricultura la români. Pluguşorul. 1967 17. 1970 16. 1913 14. Editura tineretului. Alain Gheerbrant. Bucovina viitoare. Bucureşti1968 20. editura Minerva. 1976 23. Gulian. metode – Editura pentru literatură. 1957 26. traducere după ediţia din 1969 65 . grupul editorial Muşatinii. 1989 27.E. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. Editura Hiperion. Dragoş Cusiac. Folclor din împrejurimile Sucevei. Ion Drăguşanul.I. Romulus Vulcănescu. Bucureşti. Suceava. Aurelian Ciornei.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Bucureşti. Popa. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. 1941 18. G. 1968 22. 1969 19. Bucureşti. note. Editura Minerva.Bucureşti.Vasile G. Suceava 21. Folclor din Ţara fagilor. Elogiu folclorului românesc. curente. Zona etnografică Siret.