UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice. literare. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. ca pe tot întinsul ţării. 4 . jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. culegeri de poezii şi proză. doine şi balade. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion. cântece şi jocuri populare. H.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. I. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate. În zona la care mă refer. sorcove. Stelian Cârstean. George Muntean şi alţii. Ion H. Cuza” din Iaşi. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. În studiile sale. care au publicat studii. şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. Ciubotaru. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al. Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. bocete. Ciubotaru. chiuituri. urături. strigături. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. dar şi colinde. Mai recent. legende.

moarte. . cu practicile şi îndeletnicirile lui. mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi. în acelaşi timp. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. nuntă. I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. multiseculară. etnologia. fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic.naştere. La noi. 5 . printr-un testament nescris. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. varietate. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice. Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor. o ştiinţă socială. folclorul. psihologia şi sociologia. Creaţie poetică proteică. fie în afara acestuia. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării. concepţia sa de viaţă şi artă. Motivele folclorice pot circula. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. El este. Împreună cu etnografia. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. permanent nou.

muzica populară. În anul 1878. considera Gennep. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele. sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . Includea aici.1. Şi francezii au folosit acest termen. face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi..L. mai permanente şi mai răspândite. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii. provenit din engl. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor. The folk-lore society. Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. Thoms. dansul popular şi teatrul popular. Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. ruşi etc. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G. S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. folklore. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. Acestea. deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. Aici funcţiona Société des traditions populaires. Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. adică „ştiinţa poporului”. care în volumul Folclorul (folk-lore). şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare. Paris 1913. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. apoi de cei finlandezi. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. Acest item. obiceiurile. cântecele. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. Thoms în revista Athenaeum din Londra. ca domenii de cercetare literatura populară. S-au încercat denumiri precum démopsychologie. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton. care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi . superstiţiile şi povestirile. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. povestirile. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi. cuvânt relativ nou.

Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. etc. sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta. obiceiuri şi religiune. despre limbă. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. dar şi o atitudine mintală şi politică. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic. în anul 1840. intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. la români. Italienii. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. Doctorul T. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . care se apropie de folclor. Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. Astăzi. culese. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. 7 .studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală. considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei. prin simplul fapt că anii trec. înorânduite şi adăogite. atât în Europa cât şi în ţările Americii. care a apărut la Fălticeni în 1892.1882. am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti. La noi. din generaţie în generaţie. dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. urbanistice. a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. pe lângă producţia artistică. Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie. moştenit din gură în gură. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. despre întregul caracter al unui popor. care menţin termenul volkskunde. prin care se opune tradiţia. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. despre multe prefaceri şi strămutări locale. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. demografice.). vor fi primite cu îngăduinţă. privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. sau o anumită tradiţie. tot acest patrimoniu colectiv. Stamati. Este o adevărată culegere de folclor. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor. cu un cuvânt.

credinţe ş. după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase.a. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. poveste sau legendă. domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 . cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. sigure. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. chiar la spiritele cele mai cultivate. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. mai mult sau mai puţin alterate.1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu. La începutul cercetărilor folcloristice. pentru concluziuni de etnopsihologie. se urcă. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară . Cum trebuie înţeles. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie. Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular.până la primele timpuri ale omenirii.. a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare. în accepţia cea mai largă a cuvântului. şi de aceea orice culegător de basme. poezii populare. în studiile lor. determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară. dicton sau formuletă. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare.1 Un alt folclorist marcant. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi.2. A. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?. proverb. Tema prelegerii a fost Folclorul. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. şi s-au conservat. în anul 1885. Gitée. credinţă sau superstiţie2. Mulţi cercetători. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice. în mod inconştient. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. adeseori. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente. este examenul survivenţelor care. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români.

Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. 9 .sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. Cu alte cuvinte. cu descântecele etc. obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului. obiceiurile şi literatura populară. În studiul său. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi. tehnica. pe de altă parte. singur sau cu ai săi. categorice3. pentru că etnografia. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. ca: locuinţa rurală. de fiecare clipă4. Toate observaţiile. în straie de lucru sau de sărbătoare. superstiţiunilor moştenite din trecut. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. Folclorul în sens restrâns cuprinde. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. cu aceiaşi eroi legendari[…]. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. care se ocupă numai cu civilizaţia materială.populare se întâlnesc. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie. despre sat şi oraş. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. În sensul larg. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg. costumul popular şi ocupaţiunile primitive. nu poate fi despărţită de folclor. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. administraţie. aproape neschimbate. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie. despre străini. Romul Vuia. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. cu aceleaşi fapte fantastice. la muncă sau la petreceri. Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material. superstiţiile. la toate popoarele[…]. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală. în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6. Asociate cu riturile. civilizaţia rurală. folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor. ca principale capitole: credinţele. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. prea uniform ori prea sărac. Un alt cercetător. în primul rând. credinţelor. ustensilele..

obiceiuri şi literatura populară.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3. cum şi-ar putea închipui cineva. o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală. A. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 . adică de credinţe. van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este.

epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann. schimbându-le mai mult sau mai puţin10. Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări. o expunere sintetică. Voi adopta astfel. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. la oamenii de cultură ca Gh. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir. Asachi. dar mai plină de interes. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat. Şincai şi Samuil Micu . se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare. Asachi. în acest caz. faţă de port. să vorbească despre măiestria ei artistică. către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. Aceştia. În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. Ca această dorinţă să fie realizată. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică. Gh. Alţii cred că dimpotrivă. oamenii de ştiinţă – istorici.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. şi-au îndreptat privirile „în jos”. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale. autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie. dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. În Apel. el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. Cerând pentru ea drepturi omeneşti. mai dificilă. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. afirma Ovidiu Papadima. Budai .Clain sau un poet precum I. la începutul secolului XIX. Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. clar. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. filologi – şi literaţii. Prin Gh. Anton Pann întregesc folcloristica română. pe scurt.

ca astfel. scris de C. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu. Exilat la Soveja.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. Russo şi Vasile Alecsandri. Gr. în ordine cronologică. cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc. aflat pe meleaguri străine. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. iubind-o. pentru literatura tradiţiilor lor orale. bolnav. exprimă idei programatice privind folclorul. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. şi cu atât mai mult. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. Dar în multele nevoi ale vieţii. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. Acesta. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . a comentat-o într-un anumit fel propriu. economică şi culturală de la noi. colecţia să fie mai completă. Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. Bălcescu. care trimit poetului materiale. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. Astfel. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. de asemenea. egalitatea şi independenţa. Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. Bariţ în Transilvania. idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. Kogălniceanu. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. ca Al. Negruzzi. Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . pe atât de frumoase erau limba şi datinile. a cules-o şi a publicat-o. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. Alexandrescu. N. Negruzzi. care s-au ocupat de poezia populară. Eliade în Muntenia. alţii veşti privind numele unor informatori. cântul religios.

care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare. Alecsandri. V.o operă a generaţiei de la 1848. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. De altfel. Spre sfârşitul vieţii. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. totuşi. adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. Ea are un lung şi interesant istoric. Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost. ca cea lirică. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. era un mare succes al poetului. la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. care nu numai că era frumoasă. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11.

fiind aşadar mai cunoscut. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. 4. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. estetică. tradiţională. 14 . înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. 3. Ele au un caracter ciclic. Altfel. sau începutul şi sfârşitul anilor. steagul. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese. Obiceiurile concentrează ideologii. Din perspectivă generică. Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază. plugul etc. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei. exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. un beneficiar (un grup. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară. funcţională. 6.). clopotele. 5. Orice obicei. un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. datină. Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. 2. obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. Adesea. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori. un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. exprimată prin formula: Aşa am apucat! c. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv. Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate.

evoluţia semantică etc. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. receptorul. CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 .. planul încifrării. Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul. 1.De asemenea.

a anului. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea. nunta. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 . Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14. moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. Etnologul A. a anotimpului. profesorul clujean D. Pop. a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13. Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc.Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. van Gennep. conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii. anotimpurilor şi a lunilor deoarece. este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. cum se mai procedează pe alocuri. La rândul său. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului.

M. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. de-a lungul 17 . de la vârstnici la copii. În satele Bucovinei. în cete de colindători. Din raţiuni metodologice. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. Capra şi Cerbul. Brâncovenii. a. vară. După cum se ştie. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. Jianu. încă din vremuri imemoriale. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale. cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. a. munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. cât şi începutului unui an nou. sezoanele. de Anul Nou. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. Ştefan Vodă. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. Arnăuţii şi Împăraţii. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. Radu. ş. se organizează. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. vara şi iarna. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie. iarnă. din vreme. Numite şi obiceiuri de peste an. Copii şi tineri. fete şi feciori. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului. cu semănatul şi sorcova. Gruia lui Novac. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. Bujor. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. urători şi semănători. Obiceiurile de a umbla cu colinda. Irozii.ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. Ursul. Cu acest prilej. hramuri ş. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. Bungherii. chiar dacă. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. clăci. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde.

devenite. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. poveştile. momentele dramatice şi jocurile în travesti. După datină şi obicei. mesajul lor de belşug şi sănătate. sincere şi spontane turnee artistice. cântecele.timpului. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. de sorcovă şi semănat. duc din an în an şi din casă în casă. cu timpul. peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. ca în adevărate. spectacole complexe de aleasă desfătare. de bucurie şi de voie bună. urările de pluguşor. Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . colindele.

Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. 1852. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . de-l minunează vreo faptă măreaţă. atât de variată. o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. toate iscodirile minţii. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. care mergeau de la unii la alţii. în ultimul timp. Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. nici unul nu are. de-l cuprinde veselia. vie. De-l muncesc dorul. îşi cântă eroii. dar mai ales băieţii. bani. discotecă). în special la casele unde sunt fete. copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii. ca neamul românesc. între 24-26 decembrie.limbii noastre. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. Alecsandri. Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. o agerime de spirit. sau mai nou. covrigi. în prima şi în a doua zi de Crăciun. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. Gazdele oferă colindătorilor nuci. partea I. Născut din sânge meridional. care înfruntă mai uşor gerul iernii. Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete. Iaşi. care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. colindatul constituind un prilej de 19 . Când se înserează. Alecsandri. conduse de o calfă. Bucureşti. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. graţioasă. fetele respective intrând fără să mai plătească. Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. fructe şi mai ales. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. grupându-se câteva familii. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul. cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul.retipărită în vol. o poezie poporală atât de originală. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. de naşterea naţionalităţii române. neamul român a păstrat o închipuire fecundă.

Modul de a se rosti. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier. trompetă. scripcă. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1. 20 . petrecerea durând până dimineaţă.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate. glumeau. apoi intrau în casă. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina. muzicuţă. Ei cântau întâi la geam. dansau. acordeon. povesteau. Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. apoi mergeau la altă familie. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine.

În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. din antichitate. În această zi mare. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. noaptea de ajunul Crăciunului. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. în Încercări critice asupra unor credinţe. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. serbarea naşterii lui Iisus Hristos. după ce putrezeau. pentru ca mai târziu. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. precum şi festivităţile greco-latine. G. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. urându-i „bună-dimineaţa”. la spanioli Nochè buena. Teodorescu. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. Şi Maria i-a binecuvântat. la francezi Noel. zece sau chiar doisprezece. El a vrut s-o primească în casă. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa. s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd. sărbătoarea solstiţiului de iarnă. Copii n-aveau. iar la oraşe covrigi. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. intră în curtea fiecărei familii. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. În noaptea de 23 spre 24. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. Dem. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. unii copii de 10-15 ani. Fie câte unul sau doi. Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. la germani Christnacht. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. mere sau pere. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos. fie în cete de câte patru. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă. la poloni Wilia etc. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. foarte bucuroasă. Dumnezeul nostru. Doamne. Să se-nchina Ţie. mici colaci de făină. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia. Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. dis de dimineaţă. Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. În ziua de 24 decembrie. nuci. Atunci. mărire Ţie. la englezi Christmas. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature. Astfel copiii colindă toată 21 . Hristoase.” Crăciunul a fost. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile.

moşul Crăciun. Ne daţi. Cai. strămoşii noştri din secolele trecute. Ţuţescu) Bună-dimineaţa. fiindcă în acele zile. la Moş-Ajun! Ne daţi. la Moş-Ajun! Ne daţi. Sănătate. Presupunând că aceia. este de amintit că. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. Cât despre ziua de 24 decembrie. atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. ajunul Crăciunului. Cuvântul „ajun”. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. ca buni creştini. unui praznic. jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. (lat. 1909. Bucureşti. Şt. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. moşul Ajun. cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. culese de Şt. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat. uncheaş). începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor.Craiova. sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. ei rostesc glumeţe ameninţări. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. Bogătate. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa. În cazul contrar. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor. fără să guste ceva. 1885. posteau cu religiozitate. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. oi şi porci. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa.noaptea. volum editat de G. Teodorescu) Bună-dimineaţa. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. Că-i mai bună decât toate. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun. Prin 4extensie. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată. după un post de atâtea săptămâni. ajunarea ei. la Moş-Ajun! 22 . adică „niciodată”. vaci. Ne daţi. la Moş-Ajun! Boi. Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde). Ori nu ne daţi? Ne daţi. Dem. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat.

Teodorescu. 1982. Daţi-ne câte-o nucă. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. ne daţi. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. Daţi-ne măcar parale. Că vă dăm de ulucă. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. ori nu ne daţi? Ne daţi. 17 ) 2. note. p. neputându-le înlătura. Că noi nu plecăm d-aici. Buc. Dem. la Moş-Ajun! Ne daţi. Daţi-ne câte-un măr. Că luăm uşa-n spinare. Dă-mi un măr. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. Noua religie. Dă-mi un covrig Că mor de frig. Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi. a sanctificat sărbătoarea. Minerva. ori nu ne daţi? Ne daţi. ed. Dă-mi o nucă.. ori nu ne daţi? Ne daţi. G. făcând-o să coincidă cu 23 . Că vă luăm de păr. Ne daţi. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. bibliografie şi indice de George Antofi. Că mă dau cu capul De ulucă. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. glosar. Daţi-ne câte-un şorici. ediţie critică.Bună-dimineaţa. ori nu ne daţi. Că vă lovim de scară. „Colindele” – lat. Că tremurăm de frig. Daţi-ne câte-o pară.

ca în frazele: mai cântaţi un colind. se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că. cu aceeaşi intensitate. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. îndeosebi cele ale flăcăilor. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. cel mai des. Astfel. tineri şi maturi. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. quibus annus aperitur. laetitias. iar nu colindă18. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei. La fel. Călăraşi etc. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. ca în general la români. Teodorescu. gazdei. În cadrul folclorului obiceiurilor. V.. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. G. foedebant17. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. că opiniunea celor ce derivă. de a găsit-o undeva. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. Una dintre 24 . Ei plesnesc biciul. potrivit căreia. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. în scrierea mea din 1879. în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. În unele zone. exhibuere primum Gentiles. înseamnă. scriu colind. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. la noi. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). ştiu un colind frumos. Prin abuz. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. iar nu colind: forma asta din urmă. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. iar nu colindă. în uzul căreia. Prin extensie. Sion. că în fine. G Dem. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. Sion. festum festum calendarium. indecoris choreis. Buzău. la singular. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. însă nu peste tot la fel. forma „colind” sau „colindă”. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. se zice colindă. obiceiul se mai păstrează în unele sate. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. quas celendis Ianuarii. mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. afirma: Deşi am arătat. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. Astăzi. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. mi-au confirmat forma colind.

Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare. Iată textul unei colinde: Sculaţi. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă.)cea frumoasă. Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint. Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv. Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa. Ion etc. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1. Domnica etc. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 . Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. sculaţi. Noi plecăm la altă casă. verzi. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit. Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare. Gheoghe.pentru fete: Iar Maria(Ileana. sculaţi. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri. boieri mari Sculaţi. Fiecare vers este repetat. La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă. 2. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun.

Domn. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. Deschide uşa creştine!. Naşte pe Mesia În ţară vestită. O. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. dacă sosiră. Sculaţi. şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. Steaua luminează Şi adeverează.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. Trei păstori se întâlniră. Astăzi s-a născut Hristos!. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare. Ceară (miere)pentru sărbători. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru. Şi. Florile dalbe. Florile dalbe. dar şi colinde glume. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. Albina strângea din flori Florile dalbe. Pe Hristos să-L vază. Mă-ntâlneam cu o albină. sculaţi boieri mari etc. În oraşul Vifleem. ce veste minunată. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. Trei crai de la răsărit. Magii cum zăriră Steaua. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia. Betleem numită. Îndată-L găsiră. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. Florile dalbe. La Dânsul intrară . numeroase variante ale colindului Florile dalbe.

boieri mari. Bucurie mare. nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi. Din colecţia de poezii populare a lui V. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi. . Florile dalbe. supl. s-a născut Hristos! Astăzi. Şi se închinară. s-a născut Hristos. ediţia din 1866. 27 Florile dalbe. Alecsandri. Sculaţi voi români. Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate. Noaptea pe la cântători. p. Florile dalbe. Dincolo de mesajul clar formulat. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. Florile dalbe. sculaţi. Cu daruri gătite. Că vă vin colindători.. plugari. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. Un Dumnezeu nou născut. Mesia cel Luminos. Florile dalbe. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi. Să vă mântuie de rău. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. ca multe altele. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. Neaua ninge. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. nu-L atinge. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor.Şi se închinară. Florile dalbe.

sau se mijeşte de zi). un simbol al păcii. Pământul că-ntinereşte. români plugari. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . în zori (când se îngână ziua cu noaptea. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. al nevinovăţiei. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. adică principiul vital. Sculaţi voi. Florile dalbe.este. Cu flori de crin învăscut. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. Florile dalbe. al speranţei. Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi. Florile dalbe. Noaptea se împarte în amurg. sculaţi. Ş-un porumb frumos. Sculaţi. la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). inima. pe anumite vase funerare greceşti. Florile dalbe. în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate. leit Florile dalbe. Florile dalbe. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului.Florile dalbe. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. Florile dalbe. Soare-n raze luminat. La fereastră rândunele. Şi la căpătâi s-a pus. . La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. Florile dalbe. Floare dalbă a adus. al fericirii regăsite. Dumnezeu adevărat. Stea comată strălucită. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. boieri mari. Florile dalbe. Despre apus a venit. Şi ca pomii să-nfloriţi. în mod fundamental un simbol al purităţii. răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce. Florile dalbe. Florile dalbe. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. al armoniei. Florile dalbe. Întru mulţi ani fericiţi. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. porumbelul. Florile dalbe. Drept urmare. Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. Florile dalbe. Un luceafăr de-mpărat. Florile dalbe. Cânt’ prin luncă turturele. Pentru fericiri menită. Iată lumea că-nfloreşte. simbol al speranţei şi al bunăstării. Florile dalbe. El vă zice să trăiţi. Florile dalbe.

în cosmos sau în om. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. aceştia. Cei trei crai de la răsărit au fost primii. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. primul număr impar este numărul Cerului. În peşteră au intrat. şi o mai au. Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. fie este cheia spre un succes garantat. căci unu este anterior polarizării lor. de Preot şi de Profet. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda.memoriei. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. din albul său imaculat. Trei. după cum cetim. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. Imaginea este reluată de iconografia creştină. Numărul trei este de altfel. pentru creştini. Importanţa pe care au avut-o. a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic. cum au ajuns. fiu al Cerului şi al Pământului. este un număr perfect. iar doi este numărul Pământului. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. Un crai mare de cărând. pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. spun Chinezii. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 . Până la Ierusalim. a cărţii de căpătâi. Acolo. Cel mai adesea. În basme însă. arată Guénon. din dulceaţa gunguritului său. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. care. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. În acest sens. al împreunării dintre Cer şi Pământ. completează Marea Triadă. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. zicând. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. Magii atunci s-au bucurat. după maica Domnului şi Iosif. Simbolismul provine în totalitatea lui. expresia totalităţii. în acest caz. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural. în mod evident. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. În aceste condiţii.

el trebuie să treacă de trei probe. deci. cititori de stele. vorbind despre învierea morţilor. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. şi cele ale tenebrelor. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. neruşinarea şi zeflemeaua. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos. Floarea soarelui. ale conflictului dintre forţele spirituale. şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. fraţilor. de sursă de lumină. Daniel. Raza soarelui.3). . Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. Floarea soarelui. S-o-mpletim cu voie bună. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului. 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. De aici. Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. întâlnit în zona Siretului. ale luminii. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. s-a arătat celor trei magi. să mergem 30 Floricele să culegem. prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. 72. în special. Ele nu sunt. După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament. În domeniul etic. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. Raza soarelui. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet.treilea dintre fraţi. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. etc. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. Un alt text. Raza soarelui. În fond.

creştine. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. o domnie. marcând însă limitele care. Ei tot fluierau. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. separă terestrul de ceresc. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. Maria Săvârşind călătoria. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. De departe am venit. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. Pe care Maria-o cheamă. Să ne fie de folos Raza soarelui. coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. Şi la Vifleem am fost. în acelaşi timp. O. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. creştine! Unde s-a născut Hristos. să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. o putere. Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. umanul de divin. unind. al cărei simbol este cercul.Floarea soarelui. culme a trupului omenesc. precum cea a pruncului Iisus. Deschide uşa. în oricare altcineva. în semn de recunoaştere a divinităţii. Drumu-i greu şi-am obosit. În semn de recompensă. S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. Floarea soarelui. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. 31 . Cununa simbolizează o demnitate. Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. Că venim din nou latine. o cunună de flori.

Domn. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn. jos. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. Domn. domn să-nălţăm! Domn. Cete de îngeri coboară. (se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. Un staul frumos de oi Şi acolo. domn să-nălţăm! Domn. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. Sus. domn să-nălţăm! Domn. Domn. domn să-nălţăm! Domn. tot v-am cântat. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Domn. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. domn să-nălţăm! Domn. Domn. Mai târziu găsi. pe fân. Şi la gazde-o închinăm. în puţine cuvinte. domn să-nălţăm! Domn. 32 Domn. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă. domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn.S-a născut Domnul Hristos. Sănătoşi şi bucuroşi. mai sus v-am înălţat. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm. apoi. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. domn să-nălţăm! Domn. Păstorii cu flori în mână. Staulul de-l înconjoară. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. Domn. Împletesc mândră cunună. domn să-nălţăm! . Domn.

În ţările de veche cultură. Ceva mai mult. nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă. Astfel. în general. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. colindă. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. care ţin fruntea poeziei de acest fel. Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin. spre deosebire de poeziile citate mai sus. ci este difuză în sânul neamului. Sloboziţi fata-n tindă. să ne-mbătăm! După ce au colindat. dar multe capodopere. ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale.Dintre colindele glume voi reda două variante. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. afirma M. formând o trăsătură a geniului său. înainte de a ajunge la cultură. poporul român. Că ne pare noaptea mare. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. La noi. Da-am ieşit într-o plimbare. Noi o-m chişca-o. afară de câteva excepţii. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine. lucrurile stau altfel. Şi-napoi v-om da-o. Dragomirescu. a produs câteva opere poetice populare. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. şi în calitate. Acestea. 33 . Sau: Noi nu-mblăm după parale. Da nici somn de hodinit.

caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. într-o continuă schimbare şi înnoire. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. buhaie. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. Dar ajunul Anului Nou este. fiind dominată de amploarea colindatului. fluiere. Astăzi. bungheri. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. ca şi în vechime. în general. urşi. babe şi moşnegi.3. a pronosticurilor de tot felul. Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. cerbi. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. ori cu capra. înainte de toate. de sărbătorile de iarnă. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. pârâitori şi căldări 34 . dobe. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. clopote. Astfel. Seara ajunului este seara petrecerilor. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. împăraţi.

când se aud clopotele la flăcăii cei mari. În afară de căciula împodobită cu mărgele. uratul. Biciul. nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. Urarea se face la fereastră. mere iar 35 . cu clopotul. de evoluţie funcţională. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. nuci. plugul flăcăilor. colaci. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. buhai sau dobele. sau „primburi” colorate. seceratul. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. la urat. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. ale uratului cu pluguşorul. urmând cu semănatul. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi. iniţial. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. având ocazia să iasă la joc tinerii care. din diferite motive. completează recuzita cetei. Dăruirea pentru urare se face în bani. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. începând cu aratul. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti.sparte. pluguşorul mic. Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. fiind. la fiecare casă cu lumină. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. nu au putut face acest lucru de Crăciun. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. plugul mare. plugul. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. pluguşorul mic. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. sau formate numai din băieţi. aspecte legate de vechi practici agricole. am putea spune. când pornesc cu plugul mare. formele cele mai clasice. Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. de traista înflorată pentru strâns darurile. umblă în aceeaşi zi. uretul de noapte. tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou. Uratul cu pluguşorul. forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. Astăzi. buhaiul mare. în ajunul Anului Nou. uret. fie pentru cel folcloric. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. şi de această dată. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. Din întreg repertoriul de datine. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. mixte. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei.

se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. „ omul de casă”. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. uneori chiar fiica gazdei. cu care porneşte la secerat şi măcinat. tonifiant. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. grajdurile. componente specifice. agrară prin excelenţă. „urare cu plugul”. de doi urători. Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. „urătură de Anul Nou”. Jupânul gazdă. Cu ochii la soare zgâiţi. Cu pila-n ceilaltă. „urătură”. în general. : cu luleaua-n dinţi. Fierarul satului. în „mugitul” buhaiului. de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. de altfel. „urare ca la capră”. însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. La subsuoară c-o daltă. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. Cu ciocanu-ntr-o mână. constituie ţinta ironiei urătorilor. Exagerarea artistică.tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. Acareturile. recitate. afară. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. fata. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal. pe fragmente. harnică. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei. „din cărţile de şcoală”. Rămasă nemăritată. versurile sunt „spuse”. Textul poeziei recitate la fereastră. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. a tuturor muncilor agricole. în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. de către un singur urător. „urare ca la buhai”etc. Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. poartă. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. Poezia populară. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. „din moţi strămoşi”. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . cu multiple exagerări mitice a 36 . Poezia pluguşorului conţine o descriere. denumirea de „pluguşor”. cam bătrână. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. Cam buzată. ca a unui tratat de veche agrotehnică.

deci troiancă. deci. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. Dochiana înseamnă „ochioasa”. adică într-un timp istoric neprecizat. dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. a încălecat pe cal.. însă în construirea de drumuri. nu în agricultură. Graţie acestora. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22. până la pregătirea colacului21.unei agriculturi ideale. să plămădească şi să coacă aluatul. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza. nesusţinută. dar şi prin imixtiuni politico-culturale. În calitate de simplu recitativ. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. a plecat la câmp. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. teatre. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal. că noi suntem urmaşii Romei. argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. de la alegerea locului pentru arat. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. surprinzând toate fazele muncilor agricole. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”. în alte urături şi colinde. un bun obştesc deci. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. cu aceeaşi menire. La noi. conform tradiţiei. să cearnă făina. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul. o femeie cu ochi mari. pentru că localnicilor. la semănatul grâului. băi publice. prin toate mijloacele. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea. D’ochioana cerne făina . negri. unde. luată prizonieră de Traian. Legendarul „Bădica 37 . şi care ştie. despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. dacă Traian ar fi fost Troian. Astfel. aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură./ tot porcelii/ tot agni. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. apeducte. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. agricultorul ideal este „ Bădica Traian”.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. dacă Troian ar fi fost chiar troian. numele ei fiind scris. Traian era un adevărat iniţiator. după ce a ales un loc „curat” a arat. o urare sacră. cu pielea arămie. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri.(Horatiu.

pocnesc din harapnice. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. Organizează apoi toate lucrările agricole. Boi. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. hazlii. pus în clăi. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. Din făină. sună din corn. La mulţi ani cu floricele. Zece fete frământau. 38 .Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. tălănci şi clopoţei. şi alte zece împleteau. hăi! Hopuri. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. Apoi era legat. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. hopurele. care ara cu plug tras de: Doisprezece boi. pline de umor sănătos. hopuri. hopuri. aho. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho. hăi!”. bourei. Opriţi plugul măi flăcăi. făcând un colac Mare. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz. încărcate cu povară. mândru şi rotat. Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. bat toba şi trag mai tare din buhai. hopurate. Pe roata morii măsurat. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă.

Boii boureni . Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda. O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. aho. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. Ia mai roată. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. Ia mai roată. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase. plătindu-i sau invitându-i în casă. Cu şaua de aur.La sfârşitul urăturii. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi. În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur. Ia mai roată. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. omâtu-i mare. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor. anul se-nnoieşte Mâine. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. În acest sens. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat. Şi începe a ura. Ia mai roată. La anul şi la mulţi ani! 39 Aho.

cere timp şi spirit organizatoric. Pusă după moda veche. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da. Tremură la gard de frig. Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. Noi cu plugul ne-am luat. repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. malanca.Hăi. în mare parte. pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor.Hăi. învăţarea ordinii de intrare în scenă. Scoateţi plugul să mergem. Brâncoveanu. ce odată satisfăcute. măi copii! . urarea se face la fereastră. ceata. urate. au contribuit. Cum le place la voinici. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe. tabăra. şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. recitarea în ritm alert. după ce primesc încuviinţarea gazdei. asigură succesul cetei de urători. prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. Nu numai Mioriţa. Cu căciula pe-o ureche. . Da mi-i frig tare la gură. dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina. hăi! Aho. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici.Măi mânaţi. Dragoş Vodă. Că pe mine m-a ars frigul. Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. Cu suman şi cu iţari. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. în care. Să vă spun o urătură. Textul scurt. după care începe jocul măştilor şi al 40 . în această zonă. rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. banda. Tata-i într-un zambolic. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. a baladei ca text la plug. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. Ca şi în cazul celor mici. aho. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. Scoate banul şi covrigul. ci şi piesa Jienilor. aho. Aho. ţărani plugari. Câmpurile să arăm. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. . copii şi fraţi. Participarea la plugul mare.

dacă este loc şi gazda acceptă. căldărari. cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. turci. a calfei. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului.travestiţilor. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. Apoi. primeşte colacii. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. jocul se desfăşoară în casă. sau „ţurca”. urşi. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. drepte şi retezate la spate. numai după ce şi-au împărţit traseul. draci. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. loc în care se coase un carton alb. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă. La terminarea urării. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. urşii sunt nelipsiţi. frumoşii stau liniştiţi. banii. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. Capra. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. doctori. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. împăraţi. ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă. pornesc spre sat. moşnegi şi babe. căiuţi. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. miniştri şi generali. urşii. numai 41 . C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. chiar invitaţi la masă. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. asupra costumelor şi măştilor. miri şi mirese. căiuţi. Colăcerul. cazaci. Sloboziţi malanca-n casă. a ciobanului. căpitanul buciumă din corn de vită. Uneori. de un cromatism rar întâlnit. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. prin ornamentaţia bogată. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. în funcţie de gazdă. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile. a căpitanului. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi. adică la cel care conduce grupul. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor.

la ciritele. însoţit de sărituri şi răsuciri. cântecul începe cu istoria caprei. „căpreasca”. „a căpriţei”. „ca la capră” sau „jocul caprei”. căpriţă. Coada ca suvacu. „a caprei”. Capra noastră-i cu mărgele. depinde de cât de „jucăuşă” este. pe loc. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa. Izvoare cu ape reci. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. 42 .urâţii fac scamatorii. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. sau să joace chiar în jurul caprei. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. Te-am adus din Africa. Ţa. Negustorii se plimbă ţanţoşi. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. Târâia coada pi jos. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. De cele mai multe ori. ghicesc în palmă. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. „cântec la capră”. ţa. ţa. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. în pomi. ţa. vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. ţa. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. Haideţi băieţi după mine. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. Abia o târâia săracu. sar. la ciritei. Că sunt urme de berbeci. Ţa. ci şi să schiţeze paşi de dans. Capra noastră-i cu cercei. ţa. Că ştiu calea-n codru des. Că ştiu calea-n codru bine. nu numai cu un nou set de strigături. se urcă pe garduri. Cu drag să ti uiţi la ele. Te-am adus cu avionul. Aveam un mâţ colbăjos. iar grupului de însoţitori să participe la joc. ţa. ţa.

Şi iar verde fir mărari. Alte texte sunt de regulă impersonale. na.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. De la munte te-am adus. mascaţii reiau unele versuri. adevărurile spuse. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. direct. ţa. De cale mai multe ori. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. cade . care îi schimbă înţelesul logic. Da tu nu ti mai faci fată. te-am cumpărat De la badea Stratulat. De la noi al treilea sat. Foai verdi solz di peşti. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. Cu cercei şi cu mărgele. uneori supărătoare. Datorită acestui procedeu. adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. În timpul executării strigăturilor. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti. . fiecare mască reprezentând o lună a anului. Şi aici. Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. intervin strigăturile de comandă. sunt nu numai atenuate. întărind concluzia versurilor strigate. ca un refren. Fiecare vers strigat de mască sau de grup. na. Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. capra se îmbolnăveşte. ţa. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. Frunza sî mai faci o dată. Hora ni s-a terminat. Măştile povestesc. de atât de mult joc. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat. Ia mai schimb-o pi leşeşti. şi na. Un ţuhal de bani am dat. întâmplări reale. Nu da gură nimănui.

foaie lată. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. de lângă mine. doctor sau vânzător – cumpărător. un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. nici bătaie. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. plecăciune! Frunză verde. capră. În unele sate. babă. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. Foaie verde busuioc. intervine dansul. Ia fă. Când te văd. şi în timpul desfăşurării sale. insistenţa cu care sunt amintite. în favoarea spectaculosului dansurilor. Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. printr-o leuţă. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. Că răpăd cu bâta-n tine. Asta-i capra cu noroc. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. Printr-un leu. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc. . nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. care. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată. Nici mâncare. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei. Mâncare nu ţi-oi mai da. uneori cu obscenităţi greu de reprodus. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. al urşilor şi chiar al căiuţilor. Fugi. nici măcar în acelaşi sat. Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. de fapt. În acest joc. ne îndreptăţesc să credem că.La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale.

Şi-m place caşul sărat. că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. căldărarii. unde te tragi. să mor de foame. ţigani. ursar. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: . Eu cioban la oi m-aş duce. şi mie. Travestirile prezente aici – urs. taică. bâr. ciobane. barba ta Face dracu badana. ciobane. Bâr. vioara. popa. taică. înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor. Ţa. cobza. se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini. arapul. draci. Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. se înfurie şi-l lovesc. bâr. caută şi învie capra. Să mă duc la fete-n sat. unde te duci.Moşule. dar şi de oameni maturi. chiar dacă ursul lipseşte. boală! Atunci încep iar a juca toţi. ţa. Bâr. între jocul urşilor şi acesta. capra şi urâţii. caută şi învie capra! . Nelipsită este 45 . caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal.Moşule.La cai îmi place şi mie. Negustorii. Badana de văruit. Că ţi-a da domnul mulţi franji.La porci îmi place. nu ca la voi. că mănânc o bucăţică mai bună. Bâr. . ţa. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! . ţa. dar nu imposibil. ciobane. Dacă între jocul caprei şi altele. Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. ca să-mi aud o mulţămită: ţa. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul.Moşule.Atunci să-i dau o bâtâiţă. Bâr. cum ar fi cel al căiuţilor. Moşul moare. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag. turci. . ursăriţă.bâr. . .Am făcut bine că am jucat olecuţă.Ce-ai făcut moşule? . ţa. . bâr. pui de urs. taică.Baba: Măi moşnege.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule. Dar nu-mi place urda dulce. doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. ciobane.

Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. Pe drum. după dorinţa gazdei. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. Fii cuminte.„bamburina” sau doba. Cî ti râdi toată lumea. care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. stă în patru labe. Martine. na. Gavrile. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. La mulţi ani Sf. se reped spre spectatori. nu poartă mască. iar în casă. Atât melodia cât şi 46 . măi Martine. mormăie. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. ursul merge în două picioare. dar ursarul îi domoleşte: . La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. că’mnealor ne dă plăcinte. na. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. Ca şi în cazul caprei. Să joci. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. măi martine. Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului. Nu ţi lăsa. Să nu mă faci de ruşine. Acesta. Martine bine. dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. Vasile. na. îngrozindu-i.Fii cuminte. nu te lăsa. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine. Fii cuminte. Nu ti da. fii cuminte. de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. Să joci cum ţi-oi comanda. jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. Urşii sunt nervoşi. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. ca oamenii.

Şi te scoală în picioare. Un bacşiş de-o mii di lei. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. nu te bat! Mai domolit. îl leagă iar. După o săritură înaltă. ursul cade „mort”. o melodie specifică. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. Să te văd cât eşti de mare. Bate-o. ţigane. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. Ia mai saltă din călcâie. Să te văd cât eşti de lung. Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. În alte jocuri este chemat doctorul. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . care. gavrile. cu stângul îndoit înainte. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”. prin strigături moi. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. Obosit de joc. lăsând lanţul liber. de sub pat. strigă săltând larg în jurul ursului. Acesta îl prinde. bate-o. scoală. cade cu genunchiul drept pe pământ. Nu te teme. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. Gavrile.ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. Întinde-te pe pământ. căzâceşte. Ca moara pe căpătâie. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. în braţe. ursarul îi aruncă. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic. mai ales fetele. în timp ce izbeşte cu furie toba. iar căciula conică pământul. căutând să stângă. ursul se plimbă printre spectatori. Că bacşişu pregăteşte. Pieptul loveşte genunchiul stâng. Să pui mâna şi să-l iei. îl „taie” plângând iar ursul „învie”. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. ciomagul. rostogolindu-l pe lanţul întins. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. Ursarul îl prinde. Ursarul. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui.

Să dai o sută şi cinci lei. Frunzuliţă. De trei săptămâni trecute. O pereche de opinci. apăsat. când l-am adus. pe loc. nu mă tem. uşurel. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. Ursăreasca. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. c-aşa se cere. Dar. Cine vine. Alte jocuri. cu banii căpătaţi. nu rămâne. L-am adus cu avionul. 48 . joacă. C-avem bani de căpătat Şi. Moş Martine. Frunză verde de alun. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. Haide-aşa. sună în felul următor: Se urca pe par în sus. pe loc. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. de-o vreme şi mai bine. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. n-are opt. haida. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. garofiţă. Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele. O pereche de viţei. Fără şapte. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. mai scurte. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida.

cu ursul. Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri. ci şi vecinii şi grupurile copiilor. Rămâi gazdă sănătoasă. revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte. caprele. mascându-se şi veselindu-se. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. Şapte spărieţi. C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc. 49 .Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. Că viaţa-i cu viorele. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. Trei spărieţi. cu irozii ş. Patru spărieţi. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. cu dorul de locul de obârşie topit. cu profesii diverse. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline.a. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă. Doi spărieţi. Cinci spărieţi. rupţi de locurile de baştină. să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata. Şaşă spărieţi. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. ca mai apoi. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună. sporindu-le fastul şi grandoarea. măi băieţele. Oamenii.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. parţial. Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. mediul social în mediu cultural. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. plină de lipsuri şi greutăţi. şi 53 . pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului. cel mai simplu. prin conţinutul lor mitologic. de spaime şi nelinişti. care îi tăiau calea. Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. acomodarea acestui om. real sau fictiv. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. înceată sau în salturi. în condiţii social-istorice diferite. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. printr-un dialog ludic. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. Mijlocul material de luptă. Acestea. După spusele lui Romulus Vulcănescu23. în ultima vreme. se autoiluzionează şi transformă. structura lor plastică şi viziunea lor estetică. Pentru a se travesti. care îl sileau la luptă. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei.

. ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul. moşii şi babele. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”. În ansamblul lor. de nună. . contaminat de inovaţii juridice inevitabile. Caracterul lor oral a fost. acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. iar astăzi. Acestea. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii. . protocol şi solemnităţi săteşti. măştile populare au fost împărţite în: . cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”. în numele tradiţiei. Prin structura şi funcţia lor ludică. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie. vătaful impunea. În faza actuală de dezvoltare. organizarea internă urmărea în trecut. . ş.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. măştile comuniunii funerare etc. Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică.cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului. Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat. În ansamblul lor însă.Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. . muţii. pe când astăzi. etc. vicleimul. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. – cete de vârstnici – urâţii. regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului. în formele ei concrete.a. Alteori. de exorcizare. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. cerbul.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor.Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. de profetizare. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială. în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut. executarea datinei conform tradiţiei locale. personalitatea sa creatoare. capra.Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului.Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular. malanca etc. pe alocuri.

masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor. Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală. Aici putem avea grupe pare sau grupe impare.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare.măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte. Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. iţarii. iia. După integrarea lor ludică. Ele au fost prelate din cultura primitivă. . multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi. inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului. însă. Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. cojocul. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent. brâul etc. 55 . cămaşa. măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: . 1. În etimologia ei. MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului.

sârme. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. celofan etc. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. În acest caz. flori. astăzi. însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. Alte procedee. sau „împănarea costumului”. Însă. Într-o lucrare despre Credinţe. din resturi de cârpe. întrucât ei. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. este de reţinut în special „împuierea”. La originea sa. a potrivirilor măştii la costum. Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică. frunze. tablă. ca popor de concepţie uraniană. cu ornamentele corespunzătoare. din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. care urmăreau adecvarea costumului la mască. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului. par a fi transmise. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. mai complicate. Şi astăzi. înnodat. câlţi.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. dau valoare individualartistică purtătorului. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. degradate şi de diverse culori. lipit. binefăcător. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. Astfel. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu. atârnat. Fiecare confecţionându-şi singur masca. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite. sfori. o dată cu măştile costume de urs. Există însă şi cazuri de inversare. fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. acest procedeu este unul „naiv”.

din personaj principal devine personaj secundar. învierea ursului şi hora ursului. în unele din aceste jocuri. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică. urcarea pe toiag sau ciomag. Ursul moare şi reînvie.a. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. ursul. măşti zoomorfe. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. pluguşorul în Vrancea etc. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum. dresaţi. Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri. sunt cele mai spectaculoase. Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. Moldova şi Bucovina. – şi chiar mai mulţi ursi. urâţii. cum este cel al caprei în Transilvania. ochii. ţiganul. promovează totuşi elemente artistice noi. sau înfăşurate în jurul botului 57 . Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi. frumoşii. moşul şi baba ş. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă. mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar. doboşarii. Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile. moartea sa. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. buhaiul în Bucovina. bătaia ursului. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată.costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. prinse de ceafa măştii. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. În structura lor.

caprele mari şi caprele mici. capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. subţiri. În zilele noastre. Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. Jocul caprei. de un cromatism rar întâlnit. din sârme şi bare metalice. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. urechile. Falca superioară. ce acoperă faţa şi corpul purtătorului. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc. prin ornamentaţia bogată. falca inferioară. În ceea ce priveşte capra. ca şi cel al ursului. anul nou şi anul vechi. Astăzi. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. sau foarte rar . uneori o piele de capră adevărată. individualitatea morfologică şi funcţională. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. ochii şi nările măştii. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. În zona Moldovei şi a Bucovinei. transsimbolizate artistic. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor. chiar pe jucător. imobilă şi lungă. uneori depăşind 30 de centimetri. Pe ea se prind coarnele. La baza fălcii superioare. observăm. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. cele 12 luni. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. mai scurtă şi 58 . se mai prinde. mai mult sau mai puţin. fiind pe cale de dispariţie. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. ca mască. aceasta îşi avea dubletul său masculin. obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. ţapul. prin arderea ei parţială. cu un cui sau în curele. cu timpul.

iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. În Suceava. „purtată” şi „jucată” masca. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. făcând-o să clămpănească. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. cu ajutorul căreia. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. Falca mobilă mai are prins. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. la extremitatea superioară. uneori şi un clopoţel. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil. care reprezintă barba caprei sau a ţapului. un smoc de păr sau un ciucure. 59 .mobilă. atingând cu el pământul. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. ţine băţul în mână şi. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. Pânza simplă. bot de capră sau căprioară. În Siret. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. purtătorul stă aplecat. împodobite cu năframe. partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. mărgele.

Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. de 50 de centimetri lungime. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. În mâna stângă poartă toba mare. ca şi asupra costumaţiei adecvate. În schematismul ei fizionomic. Cu timpul. din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. faţa sau un mădular. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală. în mod inevitabil. Cu mâna 60 . modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar.2. unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. să se teamă cei care asistă la joc. Este lăieţ iar pletele lungi. impresia unui personaj cu o figură impunătoare. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. Machiajul cu funingine a atras după sine. cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. În ansamblul lor. conică. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. în primul rând. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. neagră. de care trebuie.

Văzute astfel. şi nu numai. măştile populare exprimă când prin conţinut. arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou.30 metri. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. În Şcheia. care a dispărut. aici lipseşte botul. Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. fiind dominată de amploarea colindatului.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. ursarul. În absenţa lor. Pantalonii roşii. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină. Astfel. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . imediat sub braţe. Prin conţinutul lor de idei. O bluză sac. În fond. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. În jurul gâtului şi a pieptului. acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. fără mască şi cu faţa curată. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. În dreptul tâmplelor. Din masca ursului. când prin formă. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. În mână poartă un baston gros şi înalt de 2.

gazdei. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. Deşi. ne-am născut un popor dumnezeiesc. reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. este Asta-i seara lui Crăciun.ajunul şi ziua Anului Nou. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. neputându-le înlătura. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . clăci. în cazul românilor. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. în general. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. neştiinţa şi nebunia lui. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. „Colindele” – lat. Cu acest prilej. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. mult mai veche decât colinda. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. hramuri ş. Noua religie. cât şi începutului unui an nou. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). îndeosebi cele ale flăcăilor. într-o continuă schimbare şi înnoire. tonifiant. ci adoptat. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. a sanctificat sărbătoarea. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. de sărbătorile de iarnă. Urătura este. iarnă. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. vară. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. a. Poezia populară. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. componente specifice. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. aşa cum o demonstrează colindele. Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. tineri şi maturi. care nu este exilat în cer. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. totuşi. de altfel. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. Urările presupun un ignorat erou civilizator. agrară prin excelenţă.

1975. 1883. an). şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic. 1910 4. Anton Pann. idem3 5 . Editura Academiei R. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. 1884. A. p. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului. 106. Editura Minerva. superstiţiilor moştenite din trecut. în Revista istorică. care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului. este preluat de Fecioara Maria. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. Bucureşti. 7. 1963. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi. Cum trebuie înţeles. curente.134 9. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii. LIV. nr. Bucureşti. caracteristicile de bază ale neamului. I. Odată cu adoptarea Fiului./ La scaun de judecată. 225 -226 3. O veche societate pentru cultivarea limbii române. 1921. Bucureşti. Revue de Belgique.R./ La scaunul Domnului.Literatura populară română. p.seria III. Studii de etnografie şi folclor. pe slava cerului). cf. p. Ovid Densusianu. 1886. 1990. 128 . Editura Scrisul românesc (f. Folclorul. vol. p. Folcloristica română – evoluţie. Editura Librăria. În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. p. Note 1. Revue d'anthropologie. rolul Sfintei Vineri. ed. 293 2. M.idem3. Romul Vuia. metode. 22 iulie 12. p. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. 3 -38 n. p. Paul Sebillot. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. p. 93 63 . credinţelor. Mihai Pop. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor.P.4 6. Vrabie. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Practic. Gaster . care la ei se numeşte mătanie. (Marco Bandini. 1886.face cruce. Pîclişanu. Gh. 59. inedit confecţionate. Prefaţă la Povestea vorbii. Craiova. V 8. VIII. p. 1968 Editura pentru literatură. Gitée. Z. Buc. 71 11. prefaţă de Mihai Pop. Alcalay. 80 10. în ziarul Luminătorul. acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor.

Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. Bucureşti. Riturile de trecere. 11 24. 1968 Editura pentru literatură 4. p. note. 11. Gulian. 1883 cf. p. 241 26. A. V Adăscăliţei. Poezii populare române. Cluj-Napoca. Suceava 1972. Z. Mihai Pop. Alcalay. Bucureşti. van Gennep. p. Cluj-Napoca. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. Anton Pann. Scrisul românesc 7. Gh. p. prefaţă de Mihai Pop. p. Buc. glosar.I. ediţie critică. C. Bucureşti. 1996. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească.. Bucureşti. Pop. 1967. G. 1976 10. 281 17. Măştile populare. 32 15. VIII. T. 5-6-7 20. Craiova. Suceava 1972 64 . Dufresne Ducange. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Studii de etnografie şi folclor. Originile umanismului şi ale culturii. Vrabie.Paris. Editura ştiinţifică. O veche societate pentru cultivarea limbii române. 1982. Bucureşti. 9. Dem. 1975. V. 1913. 1910 2. 6. p. Iaşi. 1976. Germina Comănici. Pop. bibliografie şi indice de George Antofi. p. D.E. Iaşi. 1996. glosar. rituri şi superstiţii geto-dace. D. Romul Vuia. Folcloristica română – evoluţie.24 16. Poezii populare române. în Revista istorică. Folclor din împrejurimile Sucevei.Ovid Densusianu. p. p. ed. 1990 8. 314 22.Credinţe. note. Eliade Traité d'histoire du religion. 1963. în Buletinul A. curente. G. 160 14. ediţie critică.Literatura populară română. Adăscăliţei. Librăria. p. bibliografie şi indice de George Antofi 12. Teodorescu. 23 19. Pluguşorul. M.P. Mihai Pop. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Folclor din împrejurimile Sucevei. M. Dem. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. 12 25. Editura Minerva. Minerva. Pamfile. Pîclişanu. Riturile de trecere. 1989. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Romulus Vulcănescu. Cum trebuie înţeles. Folclorul. Bucureşti. Al Nor .13. metode. Bucureşti.R. 1982.Bucureşti. Teodorescu. idem 21 23. idem. Obiceiuri tradiţionale româneşti. R. Gaster . 138 21. Editura Minerva. 1970. Obiceiuri tradiţionale româneşti. van Gennep. A. Mihai Pop. vol. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. Bucureşti. Prefaţă la Povestea vorbii. Agricultura la români.Bucureşti. C. Editura Academiei R. I 3. 1921 5. Editura. ed. Bucureşti. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. p. 1968. 1989.

Dragoş Cusiac. grupul editorial Crai Nou. ediţie îngrijită. Muşatinii. Teodorescu. Bucureşti1968 20. Editura Minerva.I. Jula. Folclor din Ţara fagilor. Bucureşti.E. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. Veniţi de vă veseliţi. 1913 14. Alain Gheerbrant. Bucureşti. C. Zona etnografică Siret. Romulus Vulcănescu. Editura Artemis. 1993 28. III.13. 1968 22. Bucureşti. în Buletinul A. Bucureşti. 1957 26. Artur Gorovei. culegere de Ion Nijloveanu. Editura tineretului. Ion Drăguşanul. Agricultura la români. Bistriţeanu. Bucureşti. Măştile populare. culegeri şi studii. studiu introductiv. Chişinău. 1972 29. editura Minerva. Editura pentru literatură. Bucureşti. Germina Comănici. R 15. Bucureşti. ediţie îngrijită şi prefaţată de Al. 1983 25. 1989 27. Poezii populare româneşti II. curente. Folclor din împrejurimile Sucevei. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. Pamfile. traducere după ediţia din 1969 65 . Poezii populare. Editura Minerva. Suceava. 1969 19. editura Minerva. Aurelian Ciornei. T. 1980 30. 1976 23. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Antologie de lirică populară românească. bibliografie şi indici de Iordan Datcu. Literatură populară. Pluguşorul. 1970 16. Popa. Folclor din „Ţara de sus”. Dicţionar de simboluri I. Suceava. Jean Chevalier. Bucureşti. Suceava 21. Al Nor . 1941 18. Bucureşti. N. Gulian. 2001 24. V. note. rituri şi superstiţii geto-dace.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. Editura pentru literatură. Mănăstireanu. Bucovina viitoare. Elogiu folclorului românesc. Vasile Adăscăliţei. Dem.Vasile G. Bucovina viitoare. Originile umanismului şi ale culturii. grupul editorial Muşatinii.Bucureşti. Gheorghe Vrabie. Folcloristica română – evoluţie.Credinţe. 1967 17. antologie şi prefaţă de Octav Păun. Bucureşti. editura ştiinţifică.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Editura Hiperion. G. metode – Editura pentru literatură.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful