P. 1
Folclorul Obiceiurilor de Iarna

Folclorul Obiceiurilor de Iarna

|Views: 1,269|Likes:
Published by Andra Picus

More info:

Published by: Andra Picus on Jan 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/20/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice. I. jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. culegeri de poezii şi proză. Mai recent. cântece şi jocuri populare. George Muntean şi alţii. şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. Ciubotaru. În zona la care mă refer. sorcove. H. Stelian Cârstean. În studiile sale. urături. legende. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al. bocete. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. care au publicat studii. Ciubotaru. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. 4 . Ion H. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. ca pe tot întinsul ţării.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. literare. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate. doine şi balade. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. strigături. chiuituri. dar şi colinde. Cuza” din Iaşi.

nuntă. Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. moarte. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic. în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. folclorul. multiseculară. I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. o ştiinţă socială. El este. în acelaşi timp. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. Împreună cu etnografia. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. concepţia sa de viaţă şi artă. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată. Creaţie poetică proteică. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice. etnologia. psihologia şi sociologia.naştere. varietate. permanent nou. . La noi. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. fie în afara acestuia. cu practicile şi îndeletnicirile lui. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. printr-un testament nescris. Motivele folclorice pot circula. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. 5 . mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării.

SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). S-au încercat denumiri precum démopsychologie. Thoms în revista Athenaeum din Londra.1.. muzica populară. cuvânt relativ nou. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii.L. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi . apoi de cei finlandezi. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. Şi francezii au folosit acest termen. Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. folklore. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele. provenit din engl. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton. dansul popular şi teatrul popular. povestirile. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. superstiţiile şi povestirile. În anul 1878. adică „ştiinţa poporului”. Paris 1913. Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor. care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor. obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G. sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . ca domenii de cercetare literatura populară. obiceiurile. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. The folk-lore society. Thoms. Acest item. care în volumul Folclorul (folk-lore). Includea aici. şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare. Acestea. cântecele. face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. Aici funcţiona Société des traditions populaires. considera Gennep. S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi. mai permanente şi mai răspândite. ruşi etc.

dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. despre multe prefaceri şi strămutări locale. dar şi o atitudine mintală şi politică. prin simplul fapt că anii trec. sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta. care se apropie de folclor. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”. în anul 1840. care a apărut la Fălticeni în 1892. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. 7 . Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. Este o adevărată culegere de folclor. Astăzi. privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. vor fi primite cu îngăduinţă.1882. Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti.studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. înorânduite şi adăogite. tot acest patrimoniu colectiv. Doctorul T. la români. demografice. urbanistice. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. sau o anumită tradiţie. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. prin care se opune tradiţia. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie. a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. Stamati. atât în Europa cât şi în ţările Americii. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic. moştenit din gură în gură. cu un cuvânt. culese. despre întregul caracter al unui popor. La noi. Italienii. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. etc. din generaţie în generaţie. am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor.). despre limbă. obiceiuri şi religiune. care menţin termenul volkskunde. pe lângă producţia artistică. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei.

se urcă.. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. Mulţi cercetători. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară . a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare. domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români. poveste sau legendă. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare. în accepţia cea mai largă a cuvântului. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie. mai mult sau mai puţin alterate. pentru concluziuni de etnopsihologie.1 Un alt folclorist marcant. dicton sau formuletă.a. în mod inconştient. proverb. în anul 1885. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu. A. cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase. credinţe ş. sigure. adeseori. după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice.2. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910. credinţă sau superstiţie2.1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. Gitée.până la primele timpuri ale omenirii. Cum trebuie înţeles. Tema prelegerii a fost Folclorul. în studiile lor. şi s-au conservat. şi de aceea orice culegător de basme. poezii populare. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente. La începutul cercetărilor folcloristice. Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular. chiar la spiritele cele mai cultivate. este examenul survivenţelor care.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 .

obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. pe de altă parte. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. Cu alte cuvinte. despre sat şi oraş. ca principale capitole: credinţele. Romul Vuia. tehnica. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. obiceiurile şi literatura populară. cu aceleaşi fapte fantastice. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie. aproape neschimbate. categorice3. credinţelor. Un alt cercetător. la muncă sau la petreceri. de fiecare clipă4. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi. Folclorul în sens restrâns cuprinde. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. singur sau cu ai săi. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. cu descântecele etc. superstiţiile. cu aceiaşi eroi legendari[…]. Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material. care se ocupă numai cu civilizaţia materială. ca: locuinţa rurală. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie. în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. nu poate fi despărţită de folclor. În sensul larg. costumul popular şi ocupaţiunile primitive. administraţie. în straie de lucru sau de sărbătoare. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. civilizaţia rurală. ustensilele. în primul rând. 9 . folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. la toate popoarele[…]. Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. superstiţiunilor moştenite din trecut. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor. pentru că etnografia. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi.. prea uniform ori prea sărac. cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. Toate observaţiile.populare se întâlnesc. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală.sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. Asociate cu riturile. În studiul său. despre străini. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist.

obiceiuri şi literatura populară.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3. o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 . adică de credinţe. A. cum şi-ar putea închipui cineva. van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este.

autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. în acest caz. filologi – şi literaţii. la oamenii de cultură ca Gh. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat. dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. Ca această dorinţă să fie realizată. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor. Budai . În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da. epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă. Voi adopta astfel. să vorbească despre măiestria ei artistică. la începutul secolului XIX. Asachi. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. În Apel. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. şi-au îndreptat privirile „în jos”. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. o expunere sintetică. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. clar.Clain sau un poet precum I. mai dificilă. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. oamenii de ştiinţă – istorici. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . Asachi. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. Prin Gh. Cerând pentru ea drepturi omeneşti. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică. Aceştia. Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. dar mai plină de interes. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. Anton Pann întregesc folcloristica română. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. afirma Ovidiu Papadima. scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. faţă de port. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. Gh. Şincai şi Samuil Micu . Alţii cred că dimpotrivă. pe scurt. schimbându-le mai mult sau mai puţin10. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos. el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti.

economică şi culturală de la noi. scris de C. în ordine cronologică. ca Al. care trimit poetului materiale. şi cu atât mai mult. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. a comentat-o într-un anumit fel propriu. Negruzzi. ca astfel. Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. care s-au ocupat de poezia populară. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . Acesta. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. de asemenea. pe atât de frumoase erau limba şi datinile. Negruzzi. era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. Bariţ în Transilvania. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. Alexandrescu. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. Exilat la Soveja. Bălcescu. Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu. cântul religios. pentru literatura tradiţiilor lor orale. Eliade în Muntenia. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. Astfel. Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. bolnav. a cules-o şi a publicat-o. N. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. Gr. aflat pe meleaguri străine. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. Russo şi Vasile Alecsandri. alţii veşti privind numele unor informatori. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. iubind-o. colecţia să fie mai completă. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. egalitatea şi independenţa. Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc. exprimă idei programatice privind folclorul. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. Kogălniceanu. Dar în multele nevoi ale vieţii.

ca cea lirică. Alecsandri. care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare. V. care nu numai că era frumoasă. De altfel. Ea are un lung şi interesant istoric. adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. totuşi. Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui.o operă a generaţiei de la 1848. la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. era un mare succes al poetului. Spre sfârşitul vieţii. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost.

jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară. steagul. 3. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii. obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. Altfel. Orice obicei. Ele au un caracter ciclic. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază.). 6. un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. un beneficiar (un grup. estetică. Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. tradiţională. Adesea. datină. credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori. 14 . Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese. exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. fiind aşadar mai cunoscut. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. clopotele. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). Din perspectivă generică. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. funcţională. plugul etc. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua. Obiceiurile concentrează ideologii. 5. Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. exprimată prin formula: Aşa am apucat! c.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. 2. sau începutul şi sfârşitul anilor. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. 4.

Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul.De asemenea.. 1. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. evoluţia semantică etc. planul încifrării. CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 . receptorul.

este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. Etnologul A. van Gennep. Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc. a anului. moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 .Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. anotimpurilor şi a lunilor deoarece. nunta. La rândul său. Pop. cum se mai procedează pe alocuri. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale. a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13. conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14. profesorul clujean D. a anotimpului.

Obiceiurile de a umbla cu colinda. din vreme. M. Brâncovenii. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. Copii şi tineri. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. În satele Bucovinei. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. fete şi feciori. Bungherii. Arnăuţii şi Împăraţii. Jianu. vara şi iarna. de-a lungul 17 . munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. se organizează. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. a. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului. iarnă. încă din vremuri imemoriale. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. clăci. După cum se ştie. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. în cete de colindători. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. de Anul Nou. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. Radu. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. cu semănatul şi sorcova. Cu acest prilej. de la vârstnici la copii. Ursul. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca.ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. Irozii. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. Din raţiuni metodologice. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. Ştefan Vodă. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. sezoanele. Bujor. Gruia lui Novac. Numite şi obiceiuri de peste an. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. a. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. Capra şi Cerbul. hramuri ş. urători şi semănători. cât şi începutului unui an nou. ş. chiar dacă. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie. vară.

colindele. spectacole complexe de aleasă desfătare. duc din an în an şi din casă în casă. După datină şi obicei. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. mesajul lor de belşug şi sănătate. urările de pluguşor. devenite. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. ca în adevărate. de bucurie şi de voie bună. cântecele. Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . cu timpul. sincere şi spontane turnee artistice. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. poveştile. de sorcovă şi semănat.timpului. momentele dramatice şi jocurile în travesti.

pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul.retipărită în vol. De-l muncesc dorul. care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. discotecă). de naşterea naţionalităţii române. Alecsandri. partea I. fructe şi mai ales.limbii noastre. covrigi. conduse de o calfă. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. neamul român a păstrat o închipuire fecundă. de-l cuprinde veselia. copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii. sau mai nou. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. în ultimul timp. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. de-l minunează vreo faptă măreaţă. Alecsandri. Bucureşti. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. o poezie poporală atât de originală. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. bani. vie. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. grupându-se câteva familii. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul. ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. Gazdele oferă colindătorilor nuci. care înfruntă mai uşor gerul iernii. atât de variată. nici unul nu are. graţioasă. Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. îşi cântă eroii. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. colindatul constituind un prilej de 19 . Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. Născut din sânge meridional. care mergeau de la unii la alţii. o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. Când se înserează. 1852. Iaşi. Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete. fetele respective intrând fără să mai plătească. în special la casele unde sunt fete. ca neamul românesc. Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. dar mai ales băieţii. cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. o agerime de spirit. între 24-26 decembrie. Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. în prima şi în a doua zi de Crăciun. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . toate iscodirile minţii.

Modul de a se rosti. muzicuţă. Ei cântau întâi la geam. povesteau. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1. glumeau. scripcă. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier. trompetă. Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. petrecerea durând până dimineaţă. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine. apoi intrau în casă.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate. dansau. acordeon. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti. apoi mergeau la altă familie. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul. 20 .

spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. unii copii de 10-15 ani. Doamne. Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas. Şi Maria i-a binecuvântat. sărbătoarea solstiţiului de iarnă. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos.” Crăciunul a fost. Copii n-aveau. noaptea de ajunul Crăciunului. la germani Christnacht. la francezi Noel. Hristoase. pentru ca mai târziu. Dumnezeul nostru. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. El a vrut s-o primească în casă. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. intră în curtea fiecărei familii. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia. în Încercări critice asupra unor credinţe. din antichitate. urându-i „bună-dimineaţa”. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. În această zi mare. Fie câte unul sau doi. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. zece sau chiar doisprezece. Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. fie în cete de câte patru. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa. la englezi Christmas. Atunci. În noaptea de 23 spre 24. la spanioli Nochè buena. iar la oraşe covrigi. Astfel copiii colindă toată 21 . după ce putrezeau. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă. s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile. mere sau pere. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. Dem. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. la poloni Wilia etc. serbarea naşterii lui Iisus Hristos. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. Teodorescu.În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature. dis de dimineaţă. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. Să se-nchina Ţie. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. În ziua de 24 decembrie. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. G. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. nuci. mici colaci de făină. mărire Ţie. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. precum şi festivităţile greco-latine. foarte bucuroasă.

Cai. vaci. la Moş-Ajun! 22 . 1885. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat. 1909. Bogătate. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. Ori nu ne daţi? Ne daţi. ajunul Crăciunului. fiindcă în acele zile. moşul Ajun. ei rostesc glumeţe ameninţări.Craiova. Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. Ne daţi. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. la Moş-Ajun! Ne daţi. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. Teodorescu) Bună-dimineaţa. Cuvântul „ajun”. Ţuţescu) Bună-dimineaţa. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. Şt. De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. după un post de atâtea săptămâni. la Moş-Ajun! Ne daţi. posteau cu religiozitate. Că-i mai bună decât toate. moşul Crăciun. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. unui praznic. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun. Ne daţi. la Moş-Ajun! Boi. Presupunând că aceia. uncheaş). atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. este de amintit că. ajunarea ei. Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde). Dem. volum editat de G. ca buni creştini. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată. Bucureşti. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa. adică „niciodată”. sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. oi şi porci. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. Prin 4extensie. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. Cât despre ziua de 24 decembrie. fără să guste ceva. culese de Şt. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). strămoşii noştri din secolele trecute. (lat. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat. Sănătate. În cazul contrar.noaptea. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor.

Că vă dăm de ulucă. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. Ne daţi. ori nu ne daţi? Ne daţi. 1982. Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi.. ed. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. G. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. Daţi-ne câte-o nucă. ori nu ne daţi? Ne daţi. Că tremurăm de frig. Minerva. Daţi-ne câte-o pară.Bună-dimineaţa. Dă-mi o nucă. a sanctificat sărbătoarea. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. ori nu ne daţi? Ne daţi. 17 ) 2. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. ediţie critică. glosar. p. Că luăm uşa-n spinare. Daţi-ne măcar parale. Daţi-ne câte-un măr. Daţi-ne câte-un şorici. „Colindele” – lat. ori nu ne daţi. Dă-mi un covrig Că mor de frig. Că vă lovim de scară. Dă-mi un măr. Că vă luăm de păr. făcând-o să coincidă cu 23 . Buc. Noua religie. neputându-le înlătura. ne daţi. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. la Moş-Ajun! Ne daţi. Teodorescu. Că mă dau cu capul De ulucă. Dem. bibliografie şi indice de George Antofi. Că noi nu plecăm d-aici. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. note.

Sion. în uzul căreia. indecoris choreis. forma „colind” sau „colindă”. afirma: Deşi am arătat. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că. iar nu colindă18. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. scriu colind. Ei plesnesc biciul. în scrierea mea din 1879. Astăzi. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. V. n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. cu aceeaşi intensitate. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. Prin abuz. În unele zone. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia. laetitias. Teodorescu. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. G Dem. ca în frazele: mai cântaţi un colind. gazdei. foedebant17. la noi. de a găsit-o undeva. în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. G. la singular. cel mai des. colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. că în fine. exhibuere primum Gentiles. imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. quas celendis Ianuarii. La fel. Sion. îndeosebi cele ale flăcăilor. Prin extensie. se zice colindă. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. quibus annus aperitur. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. iar nu colindă. obiceiul se mai păstrează în unele sate. În cadrul folclorului obiceiurilor. festum festum calendarium.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. însă nu peste tot la fel. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. ştiu un colind frumos. Una dintre 24 . diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). tineri şi maturi. iar nu colind: forma asta din urmă. că opiniunea celor ce derivă. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. ca în general la români. Buzău. Călăraşi etc. potrivit căreia. Astfel. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. înseamnă. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. mi-au confirmat forma colind.. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei.

Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare.)cea frumoasă. Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. sculaţi. Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Noi plecăm la altă casă.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. Gheoghe. Fiecare vers este repetat. boieri mari Sculaţi. Ion etc. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare. verzi. Domnica etc.pentru fete: Iar Maria(Ileana. 2. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos. La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă. Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos. Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint. Iată textul unei colinde: Sculaţi. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 . Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. sculaţi. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit.

Domn. O. Steaua luminează Şi adeverează. Mă-ntâlneam cu o albină. Magii cum zăriră Steaua. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. În oraşul Vifleem. Betleem numită. Îndată-L găsiră. şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia. numeroase variante ale colindului Florile dalbe. Deschide uşa creştine!. sculaţi boieri mari etc. dar şi colinde glume. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare. ce veste minunată. Astăzi s-a născut Hristos!. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. Naşte pe Mesia În ţară vestită. Sculaţi. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. Trei păstori se întâlniră. Albina strângea din flori Florile dalbe. La Dânsul intrară . dacă sosiră. Florile dalbe. Pe Hristos să-L vază. Şi.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. Trei crai de la răsărit. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru. Ceară (miere)pentru sărbători. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. Florile dalbe. Florile dalbe.

s-a născut Hristos. sculaţi. nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi. Să vă mântuie de rău. p. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text. Mesia cel Luminos.Şi se închinară. supl. Dincolo de mesajul clar formulat. Florile dalbe. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. Alecsandri. Sculaţi voi români. ca multe altele. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. Un Dumnezeu nou născut. 27 Florile dalbe. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor. Florile dalbe. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. s-a născut Hristos! Astăzi. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi. . Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate. Că vă vin colindători. Din colecţia de poezii populare a lui V. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului.. Noaptea pe la cântători. Florile dalbe. ediţia din 1866. nu-L atinge. boieri mari. plugari. Florile dalbe. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. Cu daruri gătite. Şi se închinară. Bucurie mare. Neaua ninge. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. Florile dalbe.

Florile dalbe. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. Florile dalbe. Stea comată strălucită. Pământul că-ntinereşte. Florile dalbe. Cânt’ prin luncă turturele. simbol al speranţei şi al bunăstării. sculaţi. Cu flori de crin învăscut. români plugari. al fericirii regăsite. al nevinovăţiei. . Florile dalbe. adică principiul vital. La fereastră rândunele. sau se mijeşte de zi). Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. în mod fundamental un simbol al purităţii. Floare dalbă a adus. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. al armoniei. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. porumbelul. Sculaţi voi. Sculaţi. Florile dalbe. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Drept urmare. boieri mari.Florile dalbe. Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi. Florile dalbe. în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate. la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). al speranţei. Florile dalbe. pe anumite vase funerare greceşti. Florile dalbe. Un luceafăr de-mpărat. El vă zice să trăiţi. Dumnezeu adevărat. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. Pentru fericiri menită. răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce.este. Întru mulţi ani fericiţi. în zori (când se îngână ziua cu noaptea. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului. Despre apus a venit. Şi la căpătâi s-a pus. Iată lumea că-nfloreşte. leit Florile dalbe. inima. un simbol al păcii. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. Şi ca pomii să-nfloriţi. Ş-un porumb frumos. Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . Florile dalbe. Soare-n raze luminat. Florile dalbe. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. Noaptea se împarte în amurg.

şi o mai au. cum au ajuns. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 . în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. completează Marea Triadă.memoriei. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic. a cărţii de căpătâi. care. în cosmos sau în om. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. Simbolismul provine în totalitatea lui. fie este cheia spre un succes garantat. aceştia. Importanţa pe care au avut-o. fiu al Cerului şi al Pământului. din albul său imaculat. În peşteră au intrat. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. Trei. primul număr impar este numărul Cerului. arată Guénon. În basme însă. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. iar doi este numărul Pământului. zicând. În acest sens. expresia totalităţii. Magii atunci s-au bucurat. de Preot şi de Profet. Cei trei crai de la răsărit au fost primii. În aceste condiţii. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. în acest caz. este un număr perfect. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. Un crai mare de cărând. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda. după maica Domnului şi Iosif. Până la Ierusalim. Acolo. Imaginea este reluată de iconografia creştină. Cel mai adesea. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. după cum cetim. din dulceaţa gunguritului său. Numărul trei este de altfel. căci unu este anterior polarizării lor. al împreunării dintre Cer şi Pământ. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. în mod evident. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. pentru creştini. spun Chinezii. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural.

Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. neruşinarea şi zeflemeaua. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. În domeniul etic. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. . cititori de stele. de sursă de lumină. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. el trebuie să treacă de trei probe. Raza soarelui. Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. ale luminii. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. deci. şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. ale conflictului dintre forţele spirituale. în special. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. şi cele ale tenebrelor. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet. S-o-mpletim cu voie bună.treilea dintre fraţi. 72. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. Floarea soarelui. 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. Ele nu sunt. etc. De aici. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. vorbind despre învierea morţilor. întâlnit în zona Siretului. După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament. Raza soarelui. să mergem 30 Floricele să culegem.3). prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului. fraţilor. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. Daniel. În fond. buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. Un alt text. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea. s-a arătat celor trei magi. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. Floarea soarelui. Raza soarelui. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi.

în oricare altcineva. în acelaşi timp. marcând însă limitele care. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. Că venim din nou latine. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. separă terestrul de ceresc. o domnie. De departe am venit. precum cea a pruncului Iisus. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. al cărei simbol este cercul. Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. o putere. coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. 31 . Cununa simbolizează o demnitate. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. Deschide uşa. Pe care Maria-o cheamă. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. culme a trupului omenesc. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. creştine. Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. Să ne fie de folos Raza soarelui. creştine! Unde s-a născut Hristos. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. în semn de recunoaştere a divinităţii. Drumu-i greu şi-am obosit. Şi la Vifleem am fost. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. umanul de divin. Maria Săvârşind călătoria. să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. o cunună de flori. Floarea soarelui. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare. unind. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. O. În semn de recompensă. S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. Ei tot fluierau.Floarea soarelui.

Domn. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. domn să-nălţăm! . Cete de îngeri coboară. domn să-nălţăm! Domn. pe fân. Sănătoşi şi bucuroşi. Sus. domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. Staulul de-l înconjoară. Împletesc mândră cunună. 32 Domn. Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. apoi. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. domn să-nălţăm! Domn. Domn. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. Şi la gazde-o închinăm. domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn. Păstorii cu flori în mână. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. Un staul frumos de oi Şi acolo. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. Mai târziu găsi. tot v-am cântat. bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă.S-a născut Domnul Hristos. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă. Domn. domn să-nălţăm! Domn. (se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. domn să-nălţăm! Domn. Domn. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. domn să-nălţăm! Domn. Domn. în puţine cuvinte. jos. domn să-nălţăm! Domn. mai sus v-am înălţat.

ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale. literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . Şi-napoi v-om da-o. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi. afară de câteva excepţii. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. formând o trăsătură a geniului său. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. a produs câteva opere poetice populare. Acestea. care ţin fruntea poeziei de acest fel. La noi. ci este difuză în sânul neamului. Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin. Dragomirescu. spre deosebire de poeziile citate mai sus. să ne-mbătăm! După ce au colindat. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. Astfel. poporul român. afirma M. 33 . lucrurile stau altfel. În ţările de veche cultură. Sloboziţi fata-n tindă. şi în calitate. Da nici somn de hodinit. Noi o-m chişca-o. nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă.Dintre colindele glume voi reda două variante. Da-am ieşit într-o plimbare. Sau: Noi nu-mblăm după parale. Că ne pare noaptea mare. copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine. în general. Ceva mai mult. înainte de a ajunge la cultură. dar multe capodopere. colindă.

dobe. împăraţi. într-o continuă schimbare şi înnoire. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. înainte de toate. Dar ajunul Anului Nou este. bungheri. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. clopote. în general. Astăzi. fiind dominată de amploarea colindatului. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. ca şi în vechime. buhaie. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. Seara ajunului este seara petrecerilor. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. pârâitori şi căldări 34 . cerbi. Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. Astfel. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. a pronosticurilor de tot felul. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. ori cu capra. urşi. de sărbătorile de iarnă. fluiere.3. babe şi moşnegi.

Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. pluguşorul mic. nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. începând cu aratul. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. colaci. completează recuzita cetei. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. aspecte legate de vechi practici agricole. Din întreg repertoriul de datine. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. fiind. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. mere iar 35 . Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. sau „primburi” colorate. seceratul. şi de această dată. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. urmând cu semănatul. Astăzi. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. din diferite motive.sparte. uratul. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. În afară de căciula împodobită cu mărgele. mixte. buhai sau dobele. forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. am putea spune. la fiecare casă cu lumină. Dăruirea pentru urare se face în bani. formele cele mai clasice. tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou. în ajunul Anului Nou. nu au putut face acest lucru de Crăciun. la urat. umblă în aceeaşi zi. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. Uratul cu pluguşorul. ale uratului cu pluguşorul. fie pentru cel folcloric. plugul. având ocazia să iasă la joc tinerii care. Urarea se face la fereastră. de traista înflorată pentru strâns darurile. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. cu clopotul. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. sau formate numai din băieţi. când se aud clopotele la flăcăii cei mari. buhaiul mare. iniţial. uret. de evoluţie funcţională. nuci. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. plugul flăcăilor. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. când pornesc cu plugul mare. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi. Biciul. pluguşorul mic. Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. plugul mare. uretul de noapte.

Poezia pluguşorului conţine o descriere. cu multiple exagerări mitice a 36 .tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. de către un singur urător. Jupânul gazdă. a tuturor muncilor agricole. în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. grajdurile. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. „urătură”. uneori chiar fiica gazdei. Rămasă nemăritată. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. recitate. Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. Cu ciocanu-ntr-o mână. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. fata. de doi urători. „din moţi strămoşi”. „din cărţile de şcoală”. ca a unui tratat de veche agrotehnică. Exagerarea artistică. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. tonifiant. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. cam bătrână. de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. agrară prin excelenţă. Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. „urătură de Anul Nou”. cu care porneşte la secerat şi măcinat. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . La subsuoară c-o daltă. harnică. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. versurile sunt „spuse”. „urare ca la buhai”etc. „urare cu plugul”. pe fragmente. denumirea de „pluguşor”. „ omul de casă”. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei. Cam buzată. afară. în „mugitul” buhaiului. poartă. Poezia populară. : cu luleaua-n dinţi. de altfel. componente specifice. Fierarul satului. Cu pila-n ceilaltă. „urare ca la capră”. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal. în general. Textul poeziei recitate la fereastră. constituie ţinta ironiei urătorilor. Cu ochii la soare zgâiţi. Acareturile.

agricultorul ideal este „ Bădica Traian”. dacă Traian ar fi fost Troian. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22. de la alegerea locului pentru arat. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an.(Horatiu. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Graţie acestora. la semănatul grâului. şi care ştie. teatre.. nesusţinută. a încălecat pe cal. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. să cearnă făina. însă în construirea de drumuri. D’ochioana cerne făina . Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. adică într-un timp istoric neprecizat. unde. deci. aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură. surprinzând toate fazele muncilor agricole. argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. a plecat la câmp. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. pentru că localnicilor. Legendarul „Bădica 37 . cu pielea arămie. după ce a ales un loc „curat” a arat. În calitate de simplu recitativ. Dochiana înseamnă „ochioasa”. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza. conform tradiţiei. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. până la pregătirea colacului21. cu aceeaşi menire. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri. o urare sacră./ tot porcelii/ tot agni.unei agriculturi ideale. prin toate mijloacele. să plămădească şi să coacă aluatul. dar şi prin imixtiuni politico-culturale. dacă Troian ar fi fost chiar troian. Astfel. apeducte. Traian era un adevărat iniţiator. dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. numele ei fiind scris. o femeie cu ochi mari. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. negri. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul. deci troiancă. un bun obştesc deci. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. că noi suntem urmaşii Romei. alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. luată prizonieră de Traian. La noi. în alte urături şi colinde. băi publice. nu în agricultură.

L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. bourei. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. hăi!”. făcând un colac Mare. Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. mândru şi rotat. La mulţi ani cu floricele. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz. tălănci şi clopoţei. aho. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. bat toba şi trag mai tare din buhai. L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. pocnesc din harapnice. hăi! Hopuri. hazlii. care ara cu plug tras de: Doisprezece boi. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho. încărcate cu povară. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei.Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. hopuri. şi alte zece împleteau. Zece fete frământau. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. hopurate. Pe roata morii măsurat. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară. Opriţi plugul măi flăcăi. Boi. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. sună din corn. Organizează apoi toate lucrările agricole. 38 . Din făină. pline de umor sănătos. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. hopuri. hopurele. pus în clăi. Apoi era legat.

Ia mai roată. Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. Şi începe a ura. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. La anul şi la mulţi ani! 39 Aho. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. anul se-nnoieşte Mâine. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur. Ia mai roată. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi. În acest sens. Ia mai roată. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat. În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. Ia mai roată. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda. Cu şaua de aur.La sfârşitul urăturii. plătindu-i sau invitându-i în casă. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase. aho. Boii boureni . O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. omâtu-i mare.

pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor. în care. cere timp şi spirit organizatoric. Tata-i într-un zambolic. Cu căciula pe-o ureche. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. urarea se face la fereastră. asigură succesul cetei de urători. după care începe jocul măştilor şi al 40 . Da mi-i frig tare la gură. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici. Să vă spun o urătură. Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. ce odată satisfăcute. Câmpurile să arăm. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului. Aho. Noi cu plugul ne-am luat. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. Dragoş Vodă. . Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. au contribuit. Cu suman şi cu iţari. Scoate banul şi covrigul. hăi! Aho. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. copii şi fraţi. Nu numai Mioriţa. măi copii! . după ce primesc încuviinţarea gazdei. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. aho. Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. a baladei ca text la plug. Ca şi în cazul celor mici. în această zonă. Că pe mine m-a ars frigul. ci şi piesa Jienilor.Hăi. Cum le place la voinici. Pusă după moda veche. . Textul scurt. dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina. Participarea la plugul mare. ţărani plugari. Brâncoveanu.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. ceata. tabăra. recitarea în ritm alert. Scoateţi plugul să mergem. şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da.Hăi. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe. malanca. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. aho. prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. învăţarea ordinii de intrare în scenă.Măi mânaţi. Tremură la gard de frig. banda. în mare parte. urate.

cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. loc în care se coase un carton alb. ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă. prin ornamentaţia bogată. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. împăraţi. numai 41 . adică la cel care conduce grupul. turci. drepte şi retezate la spate. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. de un cromatism rar întâlnit. urşii. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. căiuţi. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi. căldărari. urşii sunt nelipsiţi. draci. frumoşii stau liniştiţi. jocul se desfăşoară în casă. Sloboziţi malanca-n casă. În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. căiuţi. miri şi mirese. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor. căpitanul buciumă din corn de vită. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. a calfei. Colăcerul. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. banii. moşnegi şi babe. Capra. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. asupra costumelor şi măştilor. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. miniştri şi generali. a căpitanului. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. în funcţie de gazdă. Uneori. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. numai după ce şi-au împărţit traseul. sau „ţurca”. pornesc spre sat. primeşte colacii. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. urşi. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului.travestiţilor. chiar invitaţi la masă. cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. Apoi. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. cazaci. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. La terminarea urării. a ciobanului. doctori. dacă este loc şi gazda acceptă.

sar. Capra noastră-i cu cercei. ţa. cântecul începe cu istoria caprei. De cele mai multe ori. Abia o târâia săracu. însoţit de sărituri şi răsuciri. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. căpriţă. ci şi să schiţeze paşi de dans. „ca la capră” sau „jocul caprei”. Izvoare cu ape reci. vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. se urcă pe garduri. sau să joace chiar în jurul caprei. „căpreasca”. Te-am adus cu avionul. iar grupului de însoţitori să participe la joc. nu numai cu un nou set de strigături. Coada ca suvacu. Că ştiu calea-n codru bine. Că sunt urme de berbeci. Te-am adus din Africa. ţa. Capra noastră-i cu mărgele. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. Negustorii se plimbă ţanţoşi. ţa. Că ştiu calea-n codru des. „a caprei”. Aveam un mâţ colbăjos. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. Ţa.urâţii fac scamatorii. ţa. Haideţi băieţi după mine. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. „a căpriţei”. Târâia coada pi jos. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. ţa. ţa. la ciritei. „cântec la capră”. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. 42 . depinde de cât de „jucăuşă” este. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. ghicesc în palmă. la ciritele. ţa. pe loc. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. Ţa. în pomi. Cu drag să ti uiţi la ele.

şi na. care îi schimbă înţelesul logic. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. . De la noi al treilea sat.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat. Şi iar verde fir mărari. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat. întâmplări reale. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. Da tu nu ti mai faci fată. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. ţa. Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. Cu cercei şi cu mărgele. ca un refren. Hora ni s-a terminat. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. uneori supărătoare. Foai verdi solz di peşti. ţa. direct. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. mascaţii reiau unele versuri. na. Măştile povestesc. Nu da gură nimănui. Ia mai schimb-o pi leşeşti. De cale mai multe ori. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti. na. De la munte te-am adus. Alte texte sunt de regulă impersonale. fiecare mască reprezentând o lună a anului. Şi aici. întărind concluzia versurilor strigate. cade . Frunza sî mai faci o dată. Datorită acestui procedeu. adevărurile spuse. capra se îmbolnăveşte. te-am cumpărat De la badea Stratulat. de atât de mult joc. Un ţuhal de bani am dat. sunt nu numai atenuate. intervin strigăturile de comandă. În timpul executării strigăturilor. Fiecare vers strigat de mască sau de grup.

Mâncare nu ţi-oi mai da. un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. intervine dansul. Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. şi în timpul desfăşurării sale. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. care. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. În acest joc. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. Că răpăd cu bâta-n tine. Nici mâncare. printr-o leuţă. în favoarea spectaculosului dansurilor. nici măcar în acelaşi sat. babă. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc. capră. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. În unele sate.La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale. Asta-i capra cu noroc. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc. Când te văd. insistenţa cu care sunt amintite. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată. Fugi. ne îndreptăţesc să credem că. Foaie verde busuioc. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei. Ia fă. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. nici bătaie. de fapt. Printr-un leu. . plecăciune! Frunză verde. foaie lată. uneori cu obscenităţi greu de reprodus. de lângă mine. doctor sau vânzător – cumpărător. al urşilor şi chiar al căiuţilor. nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui.

şi mie. Negustorii. caută şi învie capra. draci. cum ar fi cel al căiuţilor. ciobane. ursăriţă. . Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. bâr. pui de urs. Şi-m place caşul sărat. . caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal. ţa. Bâr. popa.Moşule. ciobane. Ţa. Badana de văruit. Că ţi-a da domnul mulţi franji. taică. se înfurie şi-l lovesc. că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. caută şi învie capra! . Bâr.Moşule. ciobane.Atunci să-i dau o bâtâiţă. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: . ţa. arapul. ciobane. . unde te tragi. căldărarii. Nelipsită este 45 . taică. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul. bâr. barba ta Face dracu badana. între jocul urşilor şi acesta.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule. ca să-mi aud o mulţămită: ţa. Bâr. . Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. capra şi urâţii. vioara. taică. ursar.Ce-ai făcut moşule? . dar şi de oameni maturi. că mănânc o bucăţică mai bună.Baba: Măi moşnege. Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag. boală! Atunci încep iar a juca toţi.La cai îmi place şi mie. turci.bâr. Travestirile prezente aici – urs. unde te duci. Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini. Bâr.La porci îmi place. dar nu imposibil. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! . Să mă duc la fete-n sat. ţa. să mor de foame. cobza. Eu cioban la oi m-aş duce. . Dacă între jocul caprei şi altele.Am făcut bine că am jucat olecuţă. doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. Dar nu-mi place urda dulce. nu ca la voi. Moşul moare. ţigani. bâr. chiar dacă ursul lipseşte.Moşule. înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor. ţa.

Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. Nu ţi lăsa. Gavrile. Cî ti râdi toată lumea. Să nu mă faci de ruşine. Atât melodia cât şi 46 . Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. Ca şi în cazul caprei. măi martine. Să joci. de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. Acesta. La mulţi ani Sf. se reped spre spectatori. Fii cuminte. stă în patru labe. după dorinţa gazdei. Fii cuminte. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. măi Martine. că’mnealor ne dă plăcinte. na. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. dar ursarul îi domoleşte: . jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă. Urşii sunt nervoşi. iar în casă. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. Să joci cum ţi-oi comanda. na. nu poartă mască. Pe drum. Nu ti da. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. na.„bamburina” sau doba. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. mormăie.Fii cuminte. ursul merge în două picioare. Martine. Vasile. îngrozindu-i. La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. fii cuminte. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. Martine bine. Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului. nu te lăsa. ca oamenii. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine.

Nu te teme. Gavrile. gavrile. care. în timp ce izbeşte cu furie toba. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. prin strigături moi. ursul cade „mort”. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. Să te văd cât eşti de mare. nu te bat! Mai domolit. Obosit de joc. căzâceşte. ursul se plimbă printre spectatori. rostogolindu-l pe lanţul întins. Ursarul îl prinde. Ia mai saltă din călcâie. cu stângul îndoit înainte. îl „taie” plângând iar ursul „învie”. Ca moara pe căpătâie. ciomagul. Acesta îl prinde. scoală. Bate-o. în braţe. Să te văd cât eşti de lung.ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. mai ales fetele. După o săritură înaltă. În alte jocuri este chemat doctorul. bate-o. Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. lăsând lanţul liber. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. strigă săltând larg în jurul ursului. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. cade cu genunchiul drept pe pământ. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. iar căciula conică pământul. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. Şi te scoală în picioare. ţigane. Ursarul. căutând să stângă. îl leagă iar. Întinde-te pe pământ. de sub pat. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”. Un bacşiş de-o mii di lei. ursarul îi aruncă. Pieptul loveşte genunchiul stâng. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic. o melodie specifică. Să pui mâna şi să-l iei. Că bacşişu pregăteşte.

Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. garofiţă. Moş Martine. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele. apăsat. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. Frunză verde de alun. Alte jocuri. mai scurte. nu mă tem. Frunzuliţă. O pereche de viţei. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. Ursăreasca. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. nu rămâne. uşurel. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. de-o vreme şi mai bine. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. Fără şapte. Dar. De trei săptămâni trecute. Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. 48 . c-aşa se cere. pe loc. joacă. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida. pe loc. n-are opt. când l-am adus. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. Haide-aşa. cu banii căpătaţi. Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. Cine vine.Să dai o sută şi cinci lei. C-avem bani de căpătat Şi. L-am adus cu avionul. haida. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier. O pereche de opinci. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. sună în felul următor: Se urca pe par în sus.

mascându-se şi veselindu-se. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. cu dorul de locul de obârşie topit. rupţi de locurile de baştină. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă. Rămâi gazdă sănătoasă. Că viaţa-i cu viorele. cu irozii ş. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. Patru spărieţi. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata. sporindu-le fastul şi grandoarea. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte.Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. ca mai apoi. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. caprele. Doi spărieţi. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. Şaşă spărieţi. cu ursul. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă. Trei spărieţi. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii.a. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline. măi băieţele. 49 . ci şi vecinii şi grupurile copiilor. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună. cu profesii diverse. Cinci spărieţi. revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte. Şapte spărieţi. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. Oamenii. Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

în condiţii social-istorice diferite.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. şi 53 . real sau fictiv. Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. După spusele lui Romulus Vulcănescu23. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. printr-un dialog ludic. acomodarea acestui om. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. Pentru a se travesti. Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24. Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. Acestea. în ultima vreme. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. mediul social în mediu cultural. care îi tăiau calea. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase. care îl sileau la luptă. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei. înceată sau în salturi. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. structura lor plastică şi viziunea lor estetică. cel mai simplu. de spaime şi nelinişti. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. plină de lipsuri şi greutăţi. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. Mijlocul material de luptă. parţial. prin conţinutul lor mitologic. se autoiluzionează şi transformă. pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului.

Caracterul lor oral a fost. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul. organizarea internă urmărea în trecut. de exorcizare. Acestea. Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică. . personalitatea sa creatoare.Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului. . vicleimul. capra. În ansamblul lor însă. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”. Prin structura şi funcţia lor ludică. ş. Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat. turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. . cerbul. vătaful impunea. – cete de vârstnici – urâţii. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială. de nună. contaminat de inovaţii juridice inevitabile. pe alocuri. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. etc. Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . protocol şi solemnităţi săteşti.Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular. în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut. de profetizare. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor. În ansamblul lor. În faza actuală de dezvoltare. . muţii.Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. .cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. în formele ei concrete. executarea datinei conform tradiţiei locale.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. pe când astăzi. cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”. iar astăzi. Alteori.Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. în numele tradiţiei. cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului. măştile comuniunii funerare etc. moşii şi babele. regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului.a. măştile populare au fost împărţite în: . malanca etc. Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie.

brâul etc. Ele au fost prelate din cultura primitivă. însă. inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor. iia. 1. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului. Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare. masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării. În etimologia ei. După integrarea lor ludică. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent. Aici putem avea grupe pare sau grupe impare. cămaşa. MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: .măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte. multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi. iţarii. . cojocul. 55 . Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală. Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula.

din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. câlţi. lipit. întrucât ei. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu. Alte procedee. o dată cu măştile costume de urs. astăzi. par a fi transmise. dau valoare individualartistică purtătorului. tablă. Într-o lucrare despre Credinţe. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. sau „împănarea costumului”. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului. La originea sa. mai complicate. Însă. cu ornamentele corespunzătoare. frunze. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. binefăcător. Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. degradate şi de diverse culori. din resturi de cârpe. înnodat. care urmăreau adecvarea costumului la mască. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică. În acest caz. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. sârme. flori. Astfel. Fiecare confecţionându-şi singur masca. însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. atârnat. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. acest procedeu este unul „naiv”. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. Şi astăzi. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. ca popor de concepţie uraniană. acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. Există însă şi cazuri de inversare. a potrivirilor măştii la costum. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. sfori. au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. este de reţinut în special „împuierea”. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. celofan etc. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina.

respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică. frumoşii.a. mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar. din personaj principal devine personaj secundar. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată. cum este cel al caprei în Transilvania. ursul. sau înfăşurate în jurul botului 57 . ţiganul. promovează totuşi elemente artistice noi. Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. doboşarii. Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. moşul şi baba ş. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. Moldova şi Bucovina. În structura lor. – şi chiar mai mulţi ursi. Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile. sunt cele mai spectaculoase. pluguşorul în Vrancea etc. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum. prinse de ceafa măştii. Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. urâţii. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. bătaia ursului. Ursul moare şi reînvie. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi. măşti zoomorfe. moartea sa. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. învierea ursului şi hora ursului. în unele din aceste jocuri.costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. dresaţi. urcarea pe toiag sau ciomag. ochii. Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri. buhaiul în Bucovina.

cu timpul. se mai prinde. mai scurtă şi 58 . ce acoperă faţa şi corpul purtătorului. subţiri. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. observăm. uneori o piele de capră adevărată. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor. cele 12 luni. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. ţapul.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. caprele mari şi caprele mici. cu un cui sau în curele. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. de un cromatism rar întâlnit. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. În ceea ce priveşte capra. falca inferioară. transsimbolizate artistic. fiind pe cale de dispariţie. ca şi cel al ursului. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. prin ornamentaţia bogată. mai mult sau mai puţin. Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. Pe ea se prind coarnele. Falca superioară. urechile. uneori depăşind 30 de centimetri. ochii şi nările măştii. La baza fălcii superioare. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. individualitatea morfologică şi funcţională. Astăzi. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. din sârme şi bare metalice. În zilele noastre. prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. aceasta îşi avea dubletul său masculin. imobilă şi lungă. Jocul caprei. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. chiar pe jucător. sau foarte rar . anul nou şi anul vechi. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc. capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă. În zona Moldovei şi a Bucovinei. prin arderea ei parţială. ca mască. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra.

contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure. făcând-o să clămpănească. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. Falca mobilă mai are prins. la extremitatea superioară. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. cu ajutorul căreia. împodobite cu năframe. mărgele. În Suceava. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. atingând cu el pământul. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. bot de capră sau căprioară. un smoc de păr sau un ciucure. care reprezintă barba caprei sau a ţapului. În Siret. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. „purtată” şi „jucată” masca.mobilă. Pânza simplă. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. ţine băţul în mână şi. purtătorul stă aplecat. 59 . iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. uneori şi un clopoţel.

Cu timpul. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. impresia unui personaj cu o figură impunătoare.2. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. să se teamă cei care asistă la joc. din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. neagră. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. ca şi asupra costumaţiei adecvate. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. Cu mâna 60 . Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale. în mod inevitabil. de 50 de centimetri lungime. Este lăieţ iar pletele lungi. conică. În schematismul ei fizionomic. de care trebuie. Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. În ansamblul lor. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş. care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru. În mâna stângă poartă toba mare. în primul rând. modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. faţa sau un mădular. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. Machiajul cu funingine a atras după sine. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori.

arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. Din masca ursului. fără mască şi cu faţa curată. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. O bluză sac. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare. În dreptul tâmplelor. În absenţa lor. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. când prin formă.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. În Şcheia. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. fiind dominată de amploarea colindatului. care a dispărut. În mână poartă un baston gros şi înalt de 2. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. În jurul gâtului şi a pieptului. Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. În fond. Pantalonii roşii. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină. Astfel. aici lipseşte botul. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. ursarul. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. Prin conţinutul lor de idei. imediat sub braţe. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. măştile populare exprimă când prin conţinut. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. şi nu numai. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare.30 metri. Văzute astfel.

Deşi. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. „Colindele” – lat. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. vară. neputându-le înlătura.ajunul şi ziua Anului Nou. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. ne-am născut un popor dumnezeiesc. Noua religie. În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. totuşi. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. într-o continuă schimbare şi înnoire. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. a sanctificat sărbătoarea. Cu acest prilej. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. de altfel. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. clăci. gazdei. Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. mult mai veche decât colinda. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. Urările presupun un ignorat erou civilizator. în general. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . tineri şi maturi. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. a. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. iarnă. ci adoptat. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. care nu este exilat în cer. Poezia populară. agrară prin excelenţă. de sărbătorile de iarnă. componente specifice. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. tonifiant. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. este Asta-i seara lui Crăciun. îndeosebi cele ale flăcăilor. Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . hramuri ş. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. Urătura este. în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. în cazul românilor. cât şi începutului unui an nou. neştiinţa şi nebunia lui. aşa cum o demonstrează colindele.

caracteristicile de bază ale neamului. p. 293 2. rolul Sfintei Vineri. Editura Scrisul românesc (f. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. p. credinţelor. 225 -226 3. Note 1.seria III. 1883. ed. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii. în Revista istorică. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului. pe slava cerului).Literatura populară română. 7. Vrabie. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. Mihai Pop. Z. 22 iulie 12.R. Buc. 3 -38 n.idem3.P. Editura Librăria. superstiţiilor moştenite din trecut. 1990./ La scaunul Domnului. Pîclişanu. 1921. nr. (Marco Bandini. A. I. 1963. Ovid Densusianu. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Bucureşti. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. Bucureşti. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor.face cruce. Gh. Romul Vuia. Bucureşti. Anton Pann./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic. M. VIII. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor. Editura Academiei R. 106. Alcalay. 59. p. metode. Gaster . În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. Craiova. p. vol. Editura Minerva. este preluat de Fecioara Maria. Practic. 1886. V 8. Paul Sebillot. p. 1968 Editura pentru literatură. Odată cu adoptarea Fiului. Gitée. Revue de Belgique. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti. 1910 4. 1884. în ziarul Luminătorul./ La scaun de judecată. LIV. Prefaţă la Povestea vorbii. 71 11. care la ei se numeşte mătanie. 93 63 . Cum trebuie înţeles. 1975. inedit confecţionate. acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi. p. idem3 5 . an). prefaţă de Mihai Pop. cf.4 6. p. 1886. 128 .134 9. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. 80 10. Studii de etnografie şi folclor. Folcloristica română – evoluţie. Revue d'anthropologie. Folclorul. curente. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. p. care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului. O veche societate pentru cultivarea limbii române. p.

C. Pluguşorul. Bucureşti. Pop. 1967. Agricultura la români. prefaţă de Mihai Pop. D.R. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. 1976 10. T.Paris. Iaşi. Editura Minerva. 1883 cf. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. 6. 1982. Minerva. p. Z. idem 21 23. p. Riturile de trecere. Teodorescu. Dem. Prefaţă la Povestea vorbii.Credinţe. Folcloristica română – evoluţie. 160 14. Editura ştiinţifică. I 3. 1989. 1989. Alcalay. glosar. 1968. Germina Comănici.24 16. p. 1982. Buc. Bucureşti. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. 5-6-7 20. bibliografie şi indice de George Antofi 12. Gulian.E. Măştile populare. p. Pop. 281 17. ed. Al Nor . A. metode. Cluj-Napoca. 314 22. Romulus Vulcănescu. p. p. Folclorul. Studii de etnografie şi folclor. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. 1913. ediţie critică. p. glosar. curente. Bucureşti. Mihai Pop. 1996. ed. Gh. Librăria. Vrabie. A. Bucureşti. Poezii populare române. Dem. C. Originile umanismului şi ale culturii. 23 19. Editura Minerva. 11 24. V. 1976. Pamfile. Craiova. 1968 Editura pentru literatură 4.I. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. p. Cluj-Napoca. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. D.. Editura Academiei R.Bucureşti. 12 25. Riturile de trecere. rituri şi superstiţii geto-dace. Suceava 1972. Anton Pann. 1975. Bucureşti. note. Dufresne Ducange.Ovid Densusianu. Cum trebuie înţeles. Eliade Traité d'histoire du religion. Folclor din împrejurimile Sucevei. 9. Obiceiuri tradiţionale româneşti. 1970.13. vol. Suceava 1972 64 . Gaster .P. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. în Revista istorică. van Gennep. 1910 2. G. bibliografie şi indice de George Antofi. Pîclişanu. 11. p. V Adăscăliţei. Folclor din împrejurimile Sucevei. Adăscăliţei. 1921 5. VIII. Editura. idem. G.Bucureşti. 1963. 138 21. ediţie critică. 1996. p. 241 26. Bucureşti. M. Obiceiuri tradiţionale româneşti. Romul Vuia. 32 15. Mihai Pop. Teodorescu. 1990 8. M.Literatura populară română. Bucureşti. note. O veche societate pentru cultivarea limbii române. p. Bucureşti. Poezii populare române. Iaşi. van Gennep. Scrisul românesc 7. R. Mihai Pop. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. în Buletinul A.

Antologie de lirică populară românească. Zona etnografică Siret. T. R 15. antologie şi prefaţă de Octav Păun. 1968 22. grupul editorial Muşatinii. Originile umanismului şi ale culturii. în Buletinul A. editura Minerva. Veniţi de vă veseliţi.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. Gheorghe Vrabie. note. Bucureşti. Editura tineretului. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. Pamfile. Romulus Vulcănescu. 1983 25. 1976 23. Teodorescu. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. 1993 28. 1913 14. Folclor din „Ţara de sus”.I. Bucureşti1968 20. Alain Gheerbrant. Editura Minerva. 1957 26. III. 1989 27. Literatură populară. Pluguşorul.Vasile G. Poezii populare româneşti II. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. Gulian. Suceava. editura ştiinţifică. Editura pentru literatură. Editura Artemis. metode – Editura pentru literatură. Bucureşti.Credinţe. 1941 18. Suceava 21. Folcloristica română – evoluţie. rituri şi superstiţii geto-dace. Bucureşti. Folclor din Ţara fagilor. 1972 29. Elogiu folclorului românesc. studiu introductiv. Muşatinii.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Suceava. Poezii populare. Aurelian Ciornei. Germina Comănici. Bucureşti. V. Bucureşti. 1970 16. Popa. Bistriţeanu. Agricultura la români. Bucureşti. Dicţionar de simboluri I. bibliografie şi indici de Iordan Datcu. Chişinău. Editura Minerva. culegere de Ion Nijloveanu. 2001 24. Editura pentru literatură. ediţie îngrijită şi prefaţată de Al. Bucureşti. Dragoş Cusiac. G. Măştile populare.E. Artur Gorovei. Jean Chevalier. 1980 30. Ion Drăguşanul.Bucureşti. culegeri şi studii. Folclor din împrejurimile Sucevei. Editura Hiperion. Vasile Adăscăliţei. editura Minerva. Mănăstireanu. Dem. Al Nor . ediţie îngrijită. traducere după ediţia din 1969 65 . 1967 17. Jula.13. N. curente. Bucureşti. Bucovina viitoare. Bucureşti. 1969 19. Bucovina viitoare. C. Bucureşti. grupul editorial Crai Nou.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->