UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion. I. sorcove. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. doine şi balade. culegeri de poezii şi proză. literare. 4 . şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate. strigături. ca pe tot întinsul ţării. În zona la care mă refer. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. H. cântece şi jocuri populare. jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. Mai recent. Ciubotaru. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. legende. Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. care au publicat studii. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. dar şi colinde. George Muntean şi alţii. Stelian Cârstean. În studiile sale. Ciubotaru. Cuza” din Iaşi. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al. urături. bocete. Ion H. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. chiuituri.

în acelaşi timp. folclorul. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării. moarte. concepţia sa de viaţă şi artă. dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice. Motivele folclorice pot circula. varietate. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. Împreună cu etnografia. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic. 5 . printr-un testament nescris. etnologia. nuntă. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. multiseculară. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor.naştere. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. La noi. El este. mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. cu practicile şi îndeletnicirile lui.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. psihologia şi sociologia. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. . Creaţie poetică proteică. fie în afara acestuia. o ştiinţă socială. permanent nou. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată.

Thoms în revista Athenaeum din Londra. provenit din engl. Aici funcţiona Société des traditions populaires. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele. ruşi etc. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. cântecele. Includea aici. superstiţiile şi povestirile. obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G. The folk-lore society. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”.1. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. Thoms. apoi de cei finlandezi. şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare. muzica populară. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi . mai permanente şi mai răspândite. considera Gennep. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”.. Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. ca domenii de cercetare literatura populară. Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi.L. dansul popular şi teatrul popular. Paris 1913. Acest item. S-au încercat denumiri precum démopsychologie. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton. În anul 1878. adică „ştiinţa poporului”. Şi francezii au folosit acest termen. sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. Acestea. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii. care în volumul Folclorul (folk-lore). Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. cuvânt relativ nou. S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. folklore. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. povestirile. obiceiurile.

Doctorul T. urbanistice. făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. care a apărut la Fălticeni în 1892. Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. obiceiuri şi religiune. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor. nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei. demografice. Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic.studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. Italienii. prin care se opune tradiţia. considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. La noi. sau o anumită tradiţie. despre multe prefaceri şi strămutări locale. care menţin termenul volkskunde.). la români. care se apropie de folclor.1882. Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. cu un cuvânt. despre întregul caracter al unui popor. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. din generaţie în generaţie. Stamati. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. Este o adevărată culegere de folclor. atât în Europa cât şi în ţările Americii. în anul 1840. pe lângă producţia artistică. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”. dar şi o atitudine mintală şi politică. înorânduite şi adăogite. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. prin simplul fapt că anii trec. a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. moştenit din gură în gură. etc. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. culese. tot acest patrimoniu colectiv. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. 7 . Astăzi. intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. vor fi primite cu îngăduinţă. despre limbă.

în anul 1885.2. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice. în accepţia cea mai largă a cuvântului. sigure. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi. poveste sau legendă. şi de aceea orice culegător de basme. Cum trebuie înţeles. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară . determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară.a. proverb. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare. Gitée. Mulţi cercetători. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac.1 Un alt folclorist marcant.. în studiile lor. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase. după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. în mod inconştient. La începutul cercetărilor folcloristice.până la primele timpuri ale omenirii. dicton sau formuletă. mai mult sau mai puţin alterate. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români. şi s-au conservat.1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. adeseori. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. credinţe ş. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente. poezii populare. este examenul survivenţelor care. cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 . A. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. pentru concluziuni de etnopsihologie. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular. domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?. Tema prelegerii a fost Folclorul. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. se urcă. chiar la spiritele cele mai cultivate. credinţă sau superstiţie2.

Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală. superstiţiile. aproape neschimbate. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. superstiţiunilor moştenite din trecut. obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. pe de altă parte. categorice3. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor.populare se întâlnesc. Un alt cercetător. costumul popular şi ocupaţiunile primitive. În sensul larg. credinţelor. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi.. Toate observaţiile. În studiul său. la toate popoarele[…]. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. Cu alte cuvinte. tehnica. singur sau cu ai săi. cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg. la muncă sau la petreceri. ca principale capitole: credinţele. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. Asociate cu riturile. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. în primul rând. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. ca: locuinţa rurală. în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6. cu aceiaşi eroi legendari[…]. despre sat şi oraş. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. despre străini. civilizaţia rurală. Romul Vuia. prea uniform ori prea sărac. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi. care se ocupă numai cu civilizaţia materială. nu poate fi despărţită de folclor. în straie de lucru sau de sărbătoare. Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie. Folclorul în sens restrâns cuprinde. cu descântecele etc.sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. de fiecare clipă4. administraţie. obiceiurile şi literatura populară. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. ustensilele. cu aceleaşi fapte fantastice. 9 . pentru că etnografia. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie.

adică de credinţe. van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este. o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală. obiceiuri şi literatura populară. cum şi-ar putea închipui cineva. A. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 .

schimbându-le mai mult sau mai puţin10.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. Cerând pentru ea drepturi omeneşti. Aceştia.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale. Şincai şi Samuil Micu . se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . Alţii cred că dimpotrivă. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. Anton Pann întregesc folcloristica română. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. dar mai plină de interes. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. în acest caz. clar. la oamenii de cultură ca Gh. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. mai dificilă. Budai . dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. o expunere sintetică. Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. pe scurt. epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă. el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti. Prin Gh. În Apel.Clain sau un poet precum I. Ca această dorinţă să fie realizată. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat. şi-au îndreptat privirile „în jos”. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică. Asachi. Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări. Asachi. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. filologi – şi literaţii. În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da. Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. la începutul secolului XIX. Voi adopta astfel. afirma Ovidiu Papadima. să vorbească despre măiestria ei artistică. faţă de port. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. oamenii de ştiinţă – istorici. Gh. către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos.

era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. în ordine cronologică. scris de C. Kogălniceanu. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. Negruzzi. egalitatea şi independenţa. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. aflat pe meleaguri străine. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. Bariţ în Transilvania. Alexandrescu. exprimă idei programatice privind folclorul. Gr. pentru literatura tradiţiilor lor orale. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. colecţia să fie mai completă. Eliade în Muntenia. şi cu atât mai mult.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. care trimit poetului materiale. economică şi culturală de la noi. pe atât de frumoase erau limba şi datinile. iubind-o. bolnav. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. ca Al. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. Negruzzi. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. Astfel. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. Russo şi Vasile Alecsandri. N. ca astfel. a comentat-o într-un anumit fel propriu. cântul religios. Exilat la Soveja. Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. Bălcescu. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. a cules-o şi a publicat-o. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. de asemenea. alţii veşti privind numele unor informatori. Dar în multele nevoi ale vieţii. care s-au ocupat de poezia populară. Acesta.

o operă a generaţiei de la 1848. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. Ea are un lung şi interesant istoric. V. care nu numai că era frumoasă. era un mare succes al poetului. Spre sfârşitul vieţii. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11. ca cea lirică. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. De altfel. care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare. De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui. la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. Alecsandri. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost. totuşi.

un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. un beneficiar (un grup. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua. un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. tradiţională. funcţională. Din perspectivă generică. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). plugul etc. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. Orice obicei. 3. 4. 14 . fiind aşadar mai cunoscut. 2. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate. exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. datină. clopotele. obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. Adesea. Obiceiurile concentrează ideologii. 6. sau începutul şi sfârşitul anilor. înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. 5.). steagul. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. estetică. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. exprimată prin formula: Aşa am apucat! c. Ele au un caracter ciclic. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. Altfel. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii.

evoluţia semantică etc.. planul încifrării. Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul. 1. receptorul. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 .De asemenea.

nunta.Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea. a anotimpului. este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale. moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. La rândul său. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14. cum se mai procedează pe alocuri. Etnologul A. van Gennep. a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 . Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc. a anului. profesorul clujean D. anotimpurilor şi a lunilor deoarece. Pop. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului.

de-a lungul 17 . După cum se ştie. cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. Obiceiurile de a umbla cu colinda. fete şi feciori. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie. chiar dacă. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale. vară. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. a. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. din vreme. se organizează. Brâncovenii. hramuri ş. Jianu. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. Cu acest prilej. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. În satele Bucovinei. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. Ştefan Vodă. Irozii. Gruia lui Novac. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. Bujor. sezoanele. Ursul. în cete de colindători. a. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. iarnă. Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. Arnăuţii şi Împăraţii. cât şi începutului unui an nou. Numite şi obiceiuri de peste an. cu semănatul şi sorcova. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. M. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. Din raţiuni metodologice. de Anul Nou. urători şi semănători. vara şi iarna. de la vârstnici la copii. munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului.ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. Bungherii. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. încă din vremuri imemoriale. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. Radu. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. clăci. ş. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. Capra şi Cerbul. Copii şi tineri.

Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . sincere şi spontane turnee artistice.timpului. duc din an în an şi din casă în casă. mesajul lor de belşug şi sănătate. poveştile. devenite. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. cu timpul. După datină şi obicei. de bucurie şi de voie bună. spectacole complexe de aleasă desfătare. ca în adevărate. de sorcovă şi semănat. urările de pluguşor. cântecele. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. momentele dramatice şi jocurile în travesti. colindele. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor.

de-l cuprinde veselia. o poezie poporală atât de originală. fructe şi mai ales. discotecă). care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. toate iscodirile minţii. cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. îşi cântă eroii. grupându-se câteva familii. Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. graţioasă. Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete. atât de variată. Alecsandri. în ultimul timp. dar mai ales băieţii. Când se înserează. în special la casele unde sunt fete. Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. Gazdele oferă colindătorilor nuci.retipărită în vol. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul. nici unul nu are.limbii noastre. bani. în prima şi în a doua zi de Crăciun. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani. care mergeau de la unii la alţii. vie. Bucureşti. fetele respective intrând fără să mai plătească. Iaşi. o agerime de spirit. de-l minunează vreo faptă măreaţă. între 24-26 decembrie. colindatul constituind un prilej de 19 . ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii. care înfruntă mai uşor gerul iernii. 1852. neamul român a păstrat o închipuire fecundă. partea I. ca neamul românesc. De-l muncesc dorul. Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. Alecsandri. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. Născut din sânge meridional. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul. sau mai nou. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. conduse de o calfă. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. de naşterea naţionalităţii române. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. covrigi.

Ei cântau întâi la geam. Modul de a se rosti. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. trompetă. glumeau. dansau. acordeon. povesteau. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul. petrecerea durând până dimineaţă. apoi mergeau la altă familie. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate. apoi intrau în casă. scripcă. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina. muzicuţă. 20 .

mere sau pere. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. pentru ca mai târziu. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. la spanioli Nochè buena. foarte bucuroasă. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas. Şi Maria i-a binecuvântat.” Crăciunul a fost. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. Doamne. În noaptea de 23 spre 24. Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. în Încercări critice asupra unor credinţe. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. la poloni Wilia etc. Astfel copiii colindă toată 21 . la germani Christnacht. iar la oraşe covrigi. fie în cete de câte patru. G. Copii n-aveau. Atunci. serbarea naşterii lui Iisus Hristos. la francezi Noel. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. noaptea de ajunul Crăciunului. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature. urându-i „bună-dimineaţa”. intră în curtea fiecărei familii. după ce putrezeau. El a vrut s-o primească în casă. mărire Ţie. Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. Fie câte unul sau doi. mici colaci de făină. spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. Dumnezeul nostru. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. dis de dimineaţă. precum şi festivităţile greco-latine. În această zi mare. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. Să se-nchina Ţie. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile.În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. Hristoase. s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. unii copii de 10-15 ani. Teodorescu. zece sau chiar doisprezece. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. Dem. la englezi Christmas. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă. nuci. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. din antichitate. În ziua de 24 decembrie. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa. sărbătoarea solstiţiului de iarnă.

De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. 1885. Ne daţi. este de amintit că. la Moş-Ajun! Ne daţi. 1909. cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. moşul Crăciun. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. posteau cu religiozitate. jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. Dem. strămoşii noştri din secolele trecute. Teodorescu) Bună-dimineaţa. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. ajunarea ei. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). Că-i mai bună decât toate. adică „niciodată”. Bucureşti. (lat. Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa.noaptea. ajunul Crăciunului. La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor. Presupunând că aceia. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa.Craiova. Bogătate. după un post de atâtea săptămâni. Ţuţescu) Bună-dimineaţa. Cât despre ziua de 24 decembrie. uncheaş). Sănătate. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată. vaci. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. Ori nu ne daţi? Ne daţi. În cazul contrar. fără să guste ceva. ca buni creştini. volum editat de G. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. la Moş-Ajun! Ne daţi. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. Ne daţi. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde). Cuvântul „ajun”. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor. moşul Ajun. fiindcă în acele zile. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun. la Moş-Ajun! 22 . culese de Şt. la Moş-Ajun! Boi. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat. Şt. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat. oi şi porci. unui praznic. ei rostesc glumeţe ameninţări. Cai. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. Prin 4extensie.

Ne daţi. ori nu ne daţi? Ne daţi. Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi. Că vă lovim de scară. Dă-mi o nucă. ori nu ne daţi. note. glosar. p. Noua religie. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium.. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. ed. Că mă dau cu capul De ulucă. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. Daţi-ne câte-un şorici. Că luăm uşa-n spinare. G. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. ori nu ne daţi? Ne daţi. 17 ) 2. Că vă dăm de ulucă. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. bibliografie şi indice de George Antofi. Teodorescu. făcând-o să coincidă cu 23 . ediţie critică. ne daţi. Daţi-ne câte-o nucă. Că noi nu plecăm d-aici. ori nu ne daţi? Ne daţi. Dă-mi un covrig Că mor de frig. neputându-le înlătura. Că tremurăm de frig. Că vă luăm de păr. Dem. Daţi-ne măcar parale. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. 1982. Buc.Bună-dimineaţa. „Colindele” – lat. la Moş-Ajun! Ne daţi. Daţi-ne câte-o pară. Minerva. Daţi-ne câte-un măr. a sanctificat sărbătoarea. Dă-mi un măr. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”.

Ei plesnesc biciul. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). G Dem. Prin extensie. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. Astfel. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei. însă nu peste tot la fel. imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. în scrierea mea din 1879. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. quibus annus aperitur. laetitias. cu aceeaşi intensitate. la noi. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. că în fine. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti. că opiniunea celor ce derivă. de a găsit-o undeva. în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem. în uzul căreia. la singular. se zice colindă. G. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. indecoris choreis. se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că. ca în frazele: mai cântaţi un colind. Buzău. Una dintre 24 . colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. obiceiul se mai păstrează în unele sate. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. exhibuere primum Gentiles. ştiu un colind frumos. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. înseamnă. scriu colind. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia.. festum festum calendarium. În unele zone. n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. afirma: Deşi am arătat. În cadrul folclorului obiceiurilor. Prin abuz. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. gazdei. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. potrivit căreia. îndeosebi cele ale flăcăilor. foedebant17. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. V.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. Sion. Sion. forma „colind” sau „colindă”. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. quas celendis Ianuarii. cel mai des. mi-au confirmat forma colind. ca în general la români. La fel. Teodorescu. Astăzi. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. iar nu colind: forma asta din urmă. iar nu colindă18. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. Călăraşi etc. tineri şi maturi. iar nu colindă.

căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri. Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare.pentru fete: Iar Maria(Ileana. Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos. Noi plecăm la altă casă. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. sculaţi. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 . La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă. Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale. Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. Ion etc. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă.)cea frumoasă. Domnica etc. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. Iată textul unei colinde: Sculaţi. 2. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos. Fiecare vers este repetat. boieri mari Sculaţi. Gheoghe. Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint. sculaţi. verzi.

dar şi colinde glume. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. Florile dalbe. Steaua luminează Şi adeverează.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. Deschide uşa creştine!. Florile dalbe. Naşte pe Mesia În ţară vestită. sculaţi boieri mari etc. Magii cum zăriră Steaua. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia. Astăzi s-a născut Hristos!. Ceară (miere)pentru sărbători. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare. În oraşul Vifleem. Şi. O. Florile dalbe. ce veste minunată. numeroase variante ale colindului Florile dalbe. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. Sculaţi. Betleem numită. Domn. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru. şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. Albina strângea din flori Florile dalbe. Pe Hristos să-L vază. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. La Dânsul intrară . La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. Trei crai de la răsărit. dacă sosiră. Îndată-L găsiră. Trei păstori se întâlniră. Mă-ntâlneam cu o albină.

Noaptea pe la cântători. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. ediţia din 1866. Florile dalbe. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. Mesia cel Luminos. Să vă mântuie de rău. Din colecţia de poezii populare a lui V. nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi. sculaţi. Florile dalbe. p. Florile dalbe. Un Dumnezeu nou născut. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului. Florile dalbe. .. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor. ca multe altele. 27 Florile dalbe. s-a născut Hristos! Astăzi. plugari. Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate. Florile dalbe. Cu daruri gătite. Dincolo de mesajul clar formulat. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi. s-a născut Hristos. boieri mari. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. Bucurie mare. nu-L atinge. Că vă vin colindători. Şi se închinară. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. Sculaţi voi români. supl. Alecsandri. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi. Neaua ninge.Şi se închinară. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text.

la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). în zori (când se îngână ziua cu noaptea. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce. Florile dalbe. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. Sculaţi voi. Florile dalbe. Florile dalbe. Despre apus a venit. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. un simbol al păcii. Sculaţi. Iată lumea că-nfloreşte. El vă zice să trăiţi.Florile dalbe. Florile dalbe. al nevinovăţiei. Cânt’ prin luncă turturele. inima. Cu flori de crin învăscut. al fericirii regăsite. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. sau se mijeşte de zi). Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. Şi la căpătâi s-a pus. Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. Noaptea se împarte în amurg. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. La fereastră rândunele. Florile dalbe. în mod fundamental un simbol al purităţii. Şi ca pomii să-nfloriţi. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului. Stea comată strălucită. Florile dalbe. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. Soare-n raze luminat. Florile dalbe. Florile dalbe. leit Florile dalbe. adică principiul vital.este. al armoniei. al speranţei. Un luceafăr de-mpărat. Întru mulţi ani fericiţi. Ş-un porumb frumos. Florile dalbe. români plugari. . Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Pentru fericiri menită. Dumnezeu adevărat. Florile dalbe. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. Florile dalbe. Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi. Florile dalbe. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . Floare dalbă a adus. porumbelul. simbol al speranţei şi al bunăstării. boieri mari. Drept urmare. pe anumite vase funerare greceşti. Florile dalbe. sculaţi. în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate. Pământul că-ntinereşte.

Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. În aceste condiţii. în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. după cum cetim. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. aceştia. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. În basme însă. arată Guénon. iar doi este numărul Pământului. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda. zicând. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 . fie este cheia spre un succes garantat. din albul său imaculat. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. de Preot şi de Profet. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. expresia totalităţii. fiu al Cerului şi al Pământului. Cel mai adesea. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. în cosmos sau în om. căci unu este anterior polarizării lor. după maica Domnului şi Iosif. Până la Ierusalim. şi o mai au. Magii atunci s-au bucurat. Acolo. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. este un număr perfect. Simbolismul provine în totalitatea lui. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. pentru creştini. în mod evident. din dulceaţa gunguritului său. al împreunării dintre Cer şi Pământ. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. completează Marea Triadă. Importanţa pe care au avut-o. Un crai mare de cărând. a cărţii de căpătâi. cum au ajuns. a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic.memoriei. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. În peşteră au intrat. Cei trei crai de la răsărit au fost primii. În acest sens. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. primul număr impar este numărul Cerului. Numărul trei este de altfel. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. Imaginea este reluată de iconografia creştină. în acest caz. spun Chinezii. Trei. care.

prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. să mergem 30 Floricele să culegem. în special. fraţilor. cititori de stele. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. Floarea soarelui. ale conflictului dintre forţele spirituale. Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. Raza soarelui. buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. Raza soarelui. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi. S-o-mpletim cu voie bună. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. Un alt text. s-a arătat celor trei magi. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos.3). 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. În fond. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. întâlnit în zona Siretului. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. deci. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. ale luminii. şi cele ale tenebrelor. După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. Daniel. În domeniul etic. etc. neruşinarea şi zeflemeaua. Floarea soarelui. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. vorbind despre învierea morţilor. Raza soarelui. şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. . De aici. Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. de sursă de lumină.treilea dintre fraţi. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea. Ele nu sunt. el trebuie să treacă de trei probe. 72.

separă terestrul de ceresc. în semn de recunoaştere a divinităţii. O. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. o putere. al cărei simbol este cercul. 31 . Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. unind. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. Floarea soarelui. Ei tot fluierau.Floarea soarelui. culme a trupului omenesc. creştine! Unde s-a născut Hristos. Deschide uşa. creştine. o cunună de flori. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare. precum cea a pruncului Iisus. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. Şi la Vifleem am fost. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. o domnie. umanul de divin. Că venim din nou latine. în acelaşi timp. S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. Drumu-i greu şi-am obosit. Pe care Maria-o cheamă. să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. marcând însă limitele care. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. În semn de recompensă. în oricare altcineva. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. Cununa simbolizează o demnitate. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. Să ne fie de folos Raza soarelui. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. De departe am venit. coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. Maria Săvârşind călătoria.

Domn. 32 Domn. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. domn să-nălţăm! Domn. Un staul frumos de oi Şi acolo. domn să-nălţăm! Domn. bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm. Sănătoşi şi bucuroşi. Mai târziu găsi. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. Şi la gazde-o închinăm. Domn. domn să-nălţăm! Domn. Domn. apoi. în puţine cuvinte. domn să-nălţăm! Domn. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn. domn să-nălţăm! Domn. (se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. Sus. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! . Păstorii cu flori în mână. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă.S-a născut Domnul Hristos. Staulul de-l înconjoară. Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. Domn. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. pe fân. Domn. jos. Împletesc mândră cunună. mai sus v-am înălţat. Cete de îngeri coboară. tot v-am cântat. domn să-nălţăm! Domn.

Că ne pare noaptea mare. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine. Astfel. Da-am ieşit într-o plimbare. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. dar multe capodopere. Da nici somn de hodinit. afară de câteva excepţii. înainte de a ajunge la cultură. Noi o-m chişca-o. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. 33 . în general. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . Acestea. nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă. ci este difuză în sânul neamului. ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale. Sau: Noi nu-mblăm după parale. La noi. Sloboziţi fata-n tindă. şi în calitate. copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. formând o trăsătură a geniului său. afirma M. Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin. Dragomirescu. Ceva mai mult. literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. lucrurile stau altfel. spre deosebire de poeziile citate mai sus. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. Şi-napoi v-om da-o. care ţin fruntea poeziei de acest fel. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. să ne-mbătăm! După ce au colindat. colindă. poporul român. În ţările de veche cultură. a produs câteva opere poetice populare. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi.Dintre colindele glume voi reda două variante.

Seara ajunului este seara petrecerilor. împăraţi. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. Astăzi. de sărbătorile de iarnă. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. fluiere. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. buhaie. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. bungheri. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. ca şi în vechime. într-o continuă schimbare şi înnoire. cerbi. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. clopote. înainte de toate.3. a pronosticurilor de tot felul. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. dobe. Dar ajunul Anului Nou este. în general. fiind dominată de amploarea colindatului. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. Astfel. ori cu capra. pârâitori şi căldări 34 . babe şi moşnegi. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. urşi.

nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. am putea spune. începând cu aratul. plugul mare. formele cele mai clasice. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. din diferite motive. Urarea se face la fereastră. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. plugul. plugul flăcăilor. când se aud clopotele la flăcăii cei mari. nu au putut face acest lucru de Crăciun. fie pentru cel folcloric. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi. Din întreg repertoriul de datine. ale uratului cu pluguşorul. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. de traista înflorată pentru strâns darurile. uret. mixte. fiind. Uratul cu pluguşorul. cu clopotul. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. urmând cu semănatul. buhai sau dobele. tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. pluguşorul mic. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. nuci. de evoluţie funcţională. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. În afară de căciula împodobită cu mărgele. uretul de noapte. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. iniţial. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. buhaiul mare. seceratul. Astăzi. Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei. completează recuzita cetei. Dăruirea pentru urare se face în bani. mere iar 35 . şi de această dată. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. în ajunul Anului Nou. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. uratul. colaci. având ocazia să iasă la joc tinerii care. când pornesc cu plugul mare. Biciul. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. sau „primburi” colorate. la fiecare casă cu lumină. aspecte legate de vechi practici agricole. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. umblă în aceeaşi zi. la urat. sau formate numai din băieţi.sparte. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. pluguşorul mic.

constituie ţinta ironiei urătorilor. Cu ochii la soare zgâiţi. Textul poeziei recitate la fereastră. tonifiant. recitate. Fierarul satului. Cam buzată. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. ca a unui tratat de veche agrotehnică. : cu luleaua-n dinţi. Poezia populară. „urătură de Anul Nou”. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. „urătură”. Cu ciocanu-ntr-o mână. afară. pe fragmente. Exagerarea artistică. cu multiple exagerări mitice a 36 . Acareturile. „din moţi strămoşi”. harnică. denumirea de „pluguşor”. Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. „urare cu plugul”. în general. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. Rămasă nemăritată. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal. agrară prin excelenţă. de doi urători. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. cu care porneşte la secerat şi măcinat. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. cam bătrână. grajdurile. de către un singur urător. „ omul de casă”. „urare ca la buhai”etc. de altfel.tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. Cu pila-n ceilaltă. fata. poartă. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. „urare ca la capră”. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. componente specifice. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. „din cărţile de şcoală”. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. în „mugitul” buhaiului. a tuturor muncilor agricole. Poezia pluguşorului conţine o descriere. Jupânul gazdă. versurile sunt „spuse”. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. uneori chiar fiica gazdei. La subsuoară c-o daltă. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei.

cu aceeaşi menire. la semănatul grâului. şi care ştie. până la pregătirea colacului21. Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza. în alte urături şi colinde. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. o urare sacră. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. deci troiancă. un bun obştesc deci. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an. Graţie acestora. dacă Traian ar fi fost Troian. nu în agricultură.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. dar şi prin imixtiuni politico-culturale. însă în construirea de drumuri. conform tradiţiei. a plecat la câmp. Dochiana înseamnă „ochioasa”. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. dacă Troian ar fi fost chiar troian.. că noi suntem urmaşii Romei. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă. să plămădească şi să coacă aluatul. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”. băi publice. numele ei fiind scris. nesusţinută. de la alegerea locului pentru arat. despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. Legendarul „Bădica 37 . Astfel. alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. a încălecat pe cal. după ce a ales un loc „curat” a arat. La noi. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri. agricultorul ideal este „ Bădica Traian”. În calitate de simplu recitativ./ tot porcelii/ tot agni. deci. apeducte.(Horatiu. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. să cearnă făina. unde. D’ochioana cerne făina . argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. negri. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal. pentru că localnicilor. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. cu pielea arămie. Traian era un adevărat iniţiator. teatre.unei agriculturi ideale. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas. o femeie cu ochi mari. surprinzând toate fazele muncilor agricole. adică într-un timp istoric neprecizat. aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură. prin toate mijloacele. luată prizonieră de Traian.

tălănci şi clopoţei. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho.Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. Organizează apoi toate lucrările agricole. bat toba şi trag mai tare din buhai. sună din corn. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. încărcate cu povară. bourei. hăi!”. L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. hopurele. Apoi era legat. hopuri. hopurate. pus în clăi. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei. hazlii. mândru şi rotat. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară. pline de umor sănătos. pocnesc din harapnice. făcând un colac Mare. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. aho. Opriţi plugul măi flăcăi. Zece fete frământau. La mulţi ani cu floricele. 38 . hopuri. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz. Pe roata morii măsurat. L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. şi alte zece împleteau. hăi! Hopuri. Boi. Din făină. care ara cu plug tras de: Doisprezece boi.

În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. În acest sens. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor. La anul şi la mulţi ani! 39 Aho. Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. Boii boureni . anul se-nnoieşte Mâine. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. Ia mai roată. aho. O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. Ia mai roată. plătindu-i sau invitându-i în casă. omâtu-i mare. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. Ia mai roată. Ia mai roată. Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase. Cu şaua de aur.La sfârşitul urăturii. Şi începe a ura. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur.

copii şi fraţi. banda. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor. au contribuit. . aho. Nu numai Mioriţa. urate. asigură succesul cetei de urători. Participarea la plugul mare. Aho. Că pe mine m-a ars frigul. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da. urarea se face la fereastră. Dragoş Vodă. Scoateţi plugul să mergem. Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici. Scoate banul şi covrigul.Hăi. dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina.Hăi. . a baladei ca text la plug. Noi cu plugul ne-am luat. Câmpurile să arăm. cere timp şi spirit organizatoric. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. ce odată satisfăcute. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului. şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. Textul scurt. Tremură la gard de frig. Ca şi în cazul celor mici. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. Tata-i într-un zambolic. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. recitarea în ritm alert. învăţarea ordinii de intrare în scenă. tabăra. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. Cum le place la voinici. după care începe jocul măştilor şi al 40 . Da mi-i frig tare la gură.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. măi copii! . hăi! Aho. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. ceata. Cu căciula pe-o ureche. după ce primesc încuviinţarea gazdei. malanca. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe. Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. Pusă după moda veche. prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. în care. Să vă spun o urătură. în această zonă. aho. Brâncoveanu. ci şi piesa Jienilor. în mare parte. Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. Cu suman şi cu iţari.Măi mânaţi. ţărani plugari.

căldărari. cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. adică la cel care conduce grupul. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. draci. miri şi mirese. împăraţi. căpitanul buciumă din corn de vită. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. turci. urşi. pornesc spre sat. chiar invitaţi la masă. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. drepte şi retezate la spate. a căpitanului. cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. Colăcerul. În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. Apoi. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. prin ornamentaţia bogată. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. a calfei. doctori. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. numai 41 . ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă. în funcţie de gazdă. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. moşnegi şi babe. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. urşii sunt nelipsiţi. de un cromatism rar întâlnit. sau „ţurca”. căiuţi. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. a ciobanului. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile. C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. Capra. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. numai după ce şi-au împărţit traseul. primeşte colacii. loc în care se coase un carton alb. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. La terminarea urării. căiuţi. Sloboziţi malanca-n casă. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. jocul se desfăşoară în casă. banii. asupra costumelor şi măştilor. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. urşii. miniştri şi generali. Uneori. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi.travestiţilor. dacă este loc şi gazda acceptă. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. cazaci. frumoşii stau liniştiţi.

Haideţi băieţi după mine. ţa. iar grupului de însoţitori să participe la joc. Te-am adus din Africa. ţa. Capra noastră-i cu mărgele. la ciritei. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. „căpreasca”. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. „ca la capră” sau „jocul caprei”. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. Te-am adus cu avionul. sau să joace chiar în jurul caprei. „cântec la capră”. ţa. se urcă pe garduri. ţa. De cele mai multe ori. nu numai cu un nou set de strigături. depinde de cât de „jucăuşă” este. Aveam un mâţ colbăjos. Ţa. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. Cu drag să ti uiţi la ele. Izvoare cu ape reci. cântecul începe cu istoria caprei. ghicesc în palmă.urâţii fac scamatorii. Coada ca suvacu. 42 . Negustorii se plimbă ţanţoşi. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. Ţa. Că ştiu calea-n codru bine. sar. căpriţă. Capra noastră-i cu cercei. Că ştiu calea-n codru des. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. însoţit de sărituri şi răsuciri. în pomi. la ciritele. ţa. „a căpriţei”. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. pe loc. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. Abia o târâia săracu. Târâia coada pi jos. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. „a caprei”. Că sunt urme de berbeci. ţa. ţa. ci şi să schiţeze paşi de dans.

care îi schimbă înţelesul logic. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. Alte texte sunt de regulă impersonale. fiecare mască reprezentând o lună a anului. De cale mai multe ori. na. uneori supărătoare. adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. şi na. ca un refren. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. Hora ni s-a terminat. Un ţuhal de bani am dat.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat. . ţa. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti. Frunza sî mai faci o dată. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat. Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. capra se îmbolnăveşte. Datorită acestui procedeu. Cu cercei şi cu mărgele. De la noi al treilea sat. te-am cumpărat De la badea Stratulat. ţa. cade . na. mascaţii reiau unele versuri. întâmplări reale. De la munte te-am adus. Măştile povestesc. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. Foai verdi solz di peşti. adevărurile spuse. întărind concluzia versurilor strigate. Şi aici. intervin strigăturile de comandă. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. În timpul executării strigăturilor. Fiecare vers strigat de mască sau de grup. Ia mai schimb-o pi leşeşti. direct. Da tu nu ti mai faci fată. sunt nu numai atenuate. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. de atât de mult joc. Şi iar verde fir mărari. Nu da gură nimănui.

un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. şi în timpul desfăşurării sale. ne îndreptăţesc să credem că. nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui. printr-o leuţă. doctor sau vânzător – cumpărător. care. În unele sate. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. Printr-un leu. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. Când te văd. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. insistenţa cu care sunt amintite. de lângă mine. Ia fă. capră.La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale. al urşilor şi chiar al căiuţilor. foaie lată. Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. Foaie verde busuioc. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. . Fugi. Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. nici măcar în acelaşi sat. plecăciune! Frunză verde. nici bătaie. de fapt. Nici mâncare. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. babă. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă. uneori cu obscenităţi greu de reprodus. intervine dansul. Asta-i capra cu noroc. În acest joc. în favoarea spectaculosului dansurilor. Mâncare nu ţi-oi mai da. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc. Că răpăd cu bâta-n tine. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată.

cum ar fi cel al căiuţilor.Moşule. bâr. Ţa. Nelipsită este 45 . Badana de văruit. taică.La porci îmi place. se înfurie şi-l lovesc.Moşule. Bâr. taică. şi mie. capra şi urâţii. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. chiar dacă ursul lipseşte. Să mă duc la fete-n sat. ciobane.Baba: Măi moşnege. ciobane.bâr. Dacă între jocul caprei şi altele. Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. arapul. dar nu imposibil. Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag. dar şi de oameni maturi. Bâr. ţa.Am făcut bine că am jucat olecuţă. între jocul urşilor şi acesta. . să mor de foame.Atunci să-i dau o bâtâiţă. ca să-mi aud o mulţămită: ţa. Travestirile prezente aici – urs. . ţa. Că ţi-a da domnul mulţi franji. căldărarii.Ce-ai făcut moşule? . unde te tragi. boală! Atunci încep iar a juca toţi. Negustorii. doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. ursăriţă. că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. nu ca la voi. taică. Bâr. . Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. Eu cioban la oi m-aş duce. draci. ciobane. Moşul moare. turci. se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini. Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. bâr. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul. ţa. că mănânc o bucăţică mai bună. caută şi învie capra! . Şi-m place caşul sărat. ţa.La cai îmi place şi mie. ciobane. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: . ţigani. ursar. pui de urs. înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor. cobza. . vioara.Moşule. . unde te duci. caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal. apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. Bâr. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! . caută şi învie capra.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule. bâr. Dar nu-mi place urda dulce. barba ta Face dracu badana. popa.

care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. Ca şi în cazul caprei. nu te lăsa. Martine bine. ca oamenii. Atât melodia cât şi 46 . nu poartă mască. măi Martine. Să nu mă faci de ruşine. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. după dorinţa gazdei. Nu ţi lăsa. mormăie. na. La mulţi ani Sf. Să joci. Gavrile. fii cuminte. dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. Acesta.„bamburina” sau doba. iar în casă.Fii cuminte. Nu ti da. na. Cî ti râdi toată lumea. Vasile. de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine. La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. se reped spre spectatori. îngrozindu-i. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. măi martine. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. că’mnealor ne dă plăcinte. Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. na. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. ursul merge în două picioare. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. Martine. dar ursarul îi domoleşte: . Fii cuminte. Fii cuminte. Pe drum. stă în patru labe. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. Urşii sunt nervoşi. Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă. Să joci cum ţi-oi comanda.

se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. ciomagul. strigă săltând larg în jurul ursului. gavrile. scoală. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. în timp ce izbeşte cu furie toba. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. nu te bat! Mai domolit.ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. de sub pat. îl leagă iar. ursarul îi aruncă. În alte jocuri este chemat doctorul. mai ales fetele. Bate-o. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. Un bacşiş de-o mii di lei. o melodie specifică. rostogolindu-l pe lanţul întins. Gavrile. Să te văd cât eşti de mare. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. lăsând lanţul liber. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. Pieptul loveşte genunchiul stâng. Întinde-te pe pământ. Să pui mâna şi să-l iei. ţigane. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. prin strigături moi. Că bacşişu pregăteşte. cade cu genunchiul drept pe pământ. ursul cade „mort”. Ia mai saltă din călcâie. iar căciula conică pământul. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. Să te văd cât eşti de lung. Nu te teme. După o săritură înaltă. îl „taie” plângând iar ursul „învie”. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui. căutând să stângă. bate-o. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . Obosit de joc. Şi te scoală în picioare. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”. Ca moara pe căpătâie. ursul se plimbă printre spectatori. cu stângul îndoit înainte. Ursarul îl prinde. în braţe. care. Ursarul. Acesta îl prinde. Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. căzâceşte. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic.

joacă. când l-am adus. Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. Dar. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. sună în felul următor: Se urca pe par în sus. apăsat. L-am adus cu avionul. Frunză verde de alun. Moş Martine. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. uşurel. Alte jocuri. C-avem bani de căpătat Şi. nu mă tem. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. pe loc. nu rămâne. pe loc. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier. Ursăreasca. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. cu banii căpătaţi. Haide-aşa. O pereche de opinci. n-are opt. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. c-aşa se cere. O pereche de viţei. Cine vine. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida. Frunzuliţă. haida. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. garofiţă. Fără şapte.Să dai o sută şi cinci lei. 48 . de-o vreme şi mai bine. mai scurte. De trei săptămâni trecute. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele.

să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. cu dorul de locul de obârşie topit. Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri.Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună. cu ursul. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii. revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte. Şapte spărieţi. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. sporindu-le fastul şi grandoarea. Rămâi gazdă sănătoasă. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. Că viaţa-i cu viorele. cu profesii diverse. ca mai apoi.a. măi băieţele. Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc. rupţi de locurile de baştină. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. mascându-se şi veselindu-se. Oamenii. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline. ci şi vecinii şi grupurile copiilor. Patru spărieţi. Şaşă spărieţi. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. Trei spărieţi. Doi spărieţi. caprele. 49 . Cinci spărieţi. cu irozii ş. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

Mijlocul material de luptă. real sau fictiv.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. plină de lipsuri şi greutăţi. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. care îl sileau la luptă. în ultima vreme. acomodarea acestui om. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. cel mai simplu. se autoiluzionează şi transformă. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc. Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. Acestea. printr-un dialog ludic. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. După spusele lui Romulus Vulcănescu23. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. şi 53 . Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. care îi tăiau calea. structura lor plastică şi viziunea lor estetică. mediul social în mediu cultural. prin conţinutul lor mitologic. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. în condiţii social-istorice diferite. Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. înceată sau în salturi. Pentru a se travesti. pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. parţial. de spaime şi nelinişti. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase.

Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut.Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. organizarea internă urmărea în trecut. ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul. etc. Alteori. . muţii.Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”.Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. . Acestea. măştile comuniunii funerare etc. capra. în numele tradiţiei. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. În ansamblul lor. în formele ei concrete. iar astăzi. cerbul. moşii şi babele. măştile populare au fost împărţite în: . regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului. malanca etc. de nună. . . turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. vătaful impunea. de profetizare. executarea datinei conform tradiţiei locale. contaminat de inovaţii juridice inevitabile. În faza actuală de dezvoltare. de exorcizare. cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie. cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii.cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. Caracterul lor oral a fost. pe când astăzi. acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. personalitatea sa creatoare. Prin structura şi funcţia lor ludică.a. .Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor. Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat. protocol şi solemnităţi săteşti. – cete de vârstnici – urâţii.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. ş. pe alocuri. Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică. vicleimul. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială. În ansamblul lor însă.

În etimologia ei. măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: . Aici putem avea grupe pare sau grupe impare. cojocul. iia. Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului. Ele au fost prelate din cultura primitivă. Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula. masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor. 1. inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului. multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi. cămaşa. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent. iţarii. MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. brâul etc. .măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. După integrarea lor ludică. 55 . însă. Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării.

la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina. frunze. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. care urmăreau adecvarea costumului la mască. degradate şi de diverse culori. celofan etc. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului. Astfel. înnodat. flori. Fiecare confecţionându-şi singur masca. tablă. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. Însă. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. atârnat. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. este de reţinut în special „împuierea”. binefăcător. Într-o lucrare despre Credinţe. Există însă şi cazuri de inversare. par a fi transmise. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. sfori. sârme. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . ca popor de concepţie uraniană. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. În acest caz. din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. dau valoare individualartistică purtătorului. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. o dată cu măştile costume de urs. Şi astăzi. întrucât ei. La originea sa. cu ornamentele corespunzătoare. acest procedeu este unul „naiv”. a potrivirilor măştii la costum. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. din resturi de cârpe. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. Alte procedee. câlţi. mai complicate. însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite. astăzi. fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. sau „împănarea costumului”. lipit.

Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. – şi chiar mai mulţi ursi. ursul. Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile. Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. ţiganul. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum. în unele din aceste jocuri. cum este cel al caprei în Transilvania.a. mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar. promovează totuşi elemente artistice noi. În structura lor. urâţii. respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică. moşul şi baba ş. Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri. sau înfăşurate în jurul botului 57 . doboşarii. buhaiul în Bucovina. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată. din personaj principal devine personaj secundar.costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. prinse de ceafa măştii. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. moartea sa. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. sunt cele mai spectaculoase. Moldova şi Bucovina. învierea ursului şi hora ursului. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. pluguşorul în Vrancea etc. urcarea pe toiag sau ciomag. dresaţi. bătaia ursului. măşti zoomorfe. Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. frumoşii. ochii. Ursul moare şi reînvie.

mai scurtă şi 58 . obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. individualitatea morfologică şi funcţională. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. mai mult sau mai puţin. Astăzi. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. urechile.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. Jocul caprei. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor. La baza fălcii superioare. uneori o piele de capră adevărată. uneori depăşind 30 de centimetri. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. de un cromatism rar întâlnit. ochii şi nările măştii. cele 12 luni. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. chiar pe jucător. În ceea ce priveşte capra. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. cu un cui sau în curele. se mai prinde. Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. din sârme şi bare metalice. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc. observăm. ce acoperă faţa şi corpul purtătorului. falca inferioară. prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. transsimbolizate artistic. subţiri. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă. ca şi cel al ursului. imobilă şi lungă. aceasta îşi avea dubletul său masculin. Falca superioară. cu timpul. ca mască. Pe ea se prind coarnele. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra. În zilele noastre. prin ornamentaţia bogată. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. În zona Moldovei şi a Bucovinei. fiind pe cale de dispariţie. sau foarte rar . prin arderea ei parţială. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. anul nou şi anul vechi. caprele mari şi caprele mici. ţapul.

care reprezintă barba caprei sau a ţapului. la extremitatea superioară. În Siret. făcând-o să clămpănească. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru. uneori şi un clopoţel. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. Falca mobilă mai are prins. Pânza simplă. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure. un smoc de păr sau un ciucure. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. 59 . ţine băţul în mână şi. În Suceava. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. „purtată” şi „jucată” masca. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. cu ajutorul căreia. împodobite cu năframe. atingând cu el pământul. contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. mărgele. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. purtătorul stă aplecat. bot de capră sau căprioară. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii.mobilă. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil.

de 50 de centimetri lungime. În mâna stângă poartă toba mare. Machiajul cu funingine a atras după sine. În ansamblul lor. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. în mod inevitabil. conică. impresia unui personaj cu o figură impunătoare. în primul rând. unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală. În schematismul ei fizionomic. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. de care trebuie. cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş. modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale. Cu timpul. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. faţa sau un mădular.2. Este lăieţ iar pletele lungi. Cu mâna 60 . neagră. ca şi asupra costumaţiei adecvate. să se teamă cei care asistă la joc. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru.

Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . În mână poartă un baston gros şi înalt de 2. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. O bluză sac. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare. fără mască şi cu faţa curată. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. măştile populare exprimă când prin conţinut. În absenţa lor. În Şcheia. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. În dreptul tâmplelor. imediat sub braţe. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor.30 metri. care a dispărut. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. ursarul. Prin conţinutul lor de idei. În fond. Din masca ursului. şi nu numai. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. Pantalonii roşii. Văzute astfel. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. În jurul gâtului şi a pieptului. când prin formă. arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. Astfel. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica. fiind dominată de amploarea colindatului. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. aici lipseşte botul. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării.

Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. Urătura este. „Colindele” – lat. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. componente specifice. a. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. în cazul românilor. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). îndeosebi cele ale flăcăilor. Poezia populară. aşa cum o demonstrează colindele. care nu este exilat în cer. ci adoptat. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. în general. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. neştiinţa şi nebunia lui. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. gazdei. tineri şi maturi.ajunul şi ziua Anului Nou. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. este Asta-i seara lui Crăciun. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. tonifiant. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. agrară prin excelenţă. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. cât şi începutului unui an nou. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. de sărbătorile de iarnă. Urările presupun un ignorat erou civilizator. mult mai veche decât colinda. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. clăci. ne-am născut un popor dumnezeiesc. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. a sanctificat sărbătoarea. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . Deşi. reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. hramuri ş. neputându-le înlătura. Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. de altfel. Noua religie. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. iarnă. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. totuşi. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. Cu acest prilej. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. într-o continuă schimbare şi înnoire. vară.

Folcloristica română – evoluţie. p. Editura Librăria. Mihai Pop. 1963. caracteristicile de bază ale neamului. 1975. Revue de Belgique. Practic. acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor. p. VIII. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. M. Alcalay. Z. nr. Ovid Densusianu. 1910 4. Editura Scrisul românesc (f. în Revista istorică. Buc. (Marco Bandini. O veche societate pentru cultivarea limbii române.134 9. V 8. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti. Cum trebuie înţeles.idem3. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. p. p. Craiova. este preluat de Fecioara Maria. ed. Studii de etnografie şi folclor. idem3 5 . care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului. p. Gh. 93 63 . 80 10. Gaster . cf. Paul Sebillot. vol. Anton Pann. 1968 Editura pentru literatură./ La scaun de judecată. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor. 1921. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. Odată cu adoptarea Fiului. p.4 6. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. 106. rolul Sfintei Vineri. 1886. Gitée. inedit confecţionate. p. I. 59. Pîclişanu. 71 11. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. Folclorul. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. 293 2. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Romul Vuia. p.P. superstiţiilor moştenite din trecut. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii. Revue d'anthropologie. Bucureşti.Literatura populară română. Bucureşti. Editura Academiei R. Prefaţă la Povestea vorbii. 7./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. LIV. 128 . prefaţă de Mihai Pop./ La scaunul Domnului.R. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi. 1886. Vrabie. p. Editura Minerva. Bucureşti. 225 -226 3. A. 1990. care la ei se numeşte mătanie. 1883. 1884. metode. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. pe slava cerului). 3 -38 n. 22 iulie 12. şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic.seria III. credinţelor. an). Note 1.face cruce. în ziarul Luminătorul. curente. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului.

Germina Comănici. p. Prefaţă la Povestea vorbii. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. Craiova. bibliografie şi indice de George Antofi.Bucureşti. p. 1996.Ovid Densusianu. Bucureşti. Pîclişanu. Bucureşti. Studii de etnografie şi folclor. 6. 1967. Anton Pann. p. p. 1963. Editura Academiei R. Riturile de trecere. van Gennep. Folclor din împrejurimile Sucevei. 138 21. 11. curente. 1976. D. Pamfile. Iaşi.R. glosar. ediţie critică. 1910 2. Poezii populare române. Buc. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. 1883 cf. van Gennep. Iaşi. T. Dem. p. V. Scrisul românesc 7. idem. 1990 8. Vrabie. A. 1976 10. I 3. Eliade Traité d'histoire du religion. 1989. Librăria. 11 24. Poezii populare române.13. prefaţă de Mihai Pop. glosar. Cluj-Napoca. O veche societate pentru cultivarea limbii române. p. 160 14. Folcloristica română – evoluţie. metode. Originile umanismului şi ale culturii. M. p. Bucureşti. Suceava 1972 64 . 241 26. Bucureşti. p. Mihai Pop. 1921 5. A. Romulus Vulcănescu.. Mihai Pop. 1968 Editura pentru literatură 4. M.P. Riturile de trecere. D. Minerva. rituri şi superstiţii geto-dace. V Adăscăliţei.Literatura populară română. vol.24 16. 1996. 23 19. Obiceiuri tradiţionale româneşti. C. G. Adăscăliţei. Alcalay. Gh. Cum trebuie înţeles. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. 32 15. Bucureşti. Bucureşti. Z. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. p. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Al Nor .Bucureşti. p. 1913. ediţie critică. Dufresne Ducange.I. note.Paris. 12 25. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. 1968. 1975. 281 17. Agricultura la români. Gaster . 1970. Măştile populare. 1982. C. Bucureşti. Pluguşorul. Editura. Folclor din împrejurimile Sucevei. ed. 5-6-7 20. 9. Bucureşti. Editura Minerva. 1982. în Buletinul A. în Revista istorică. Folclorul. 1989. note. Suceava 1972. R. Dem. 314 22. Obiceiuri tradiţionale româneşti. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. bibliografie şi indice de George Antofi 12.E. Mihai Pop. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. G. Gulian. idem 21 23. VIII. Cluj-Napoca. Editura ştiinţifică. Bucureşti. p.Credinţe. Romul Vuia. Editura Minerva. Pop. ed. Pop. Teodorescu. Teodorescu.

metode – Editura pentru literatură. studiu introductiv.Credinţe. Alain Gheerbrant. 1983 25. N. Aurelian Ciornei. 1989 27. Folcloristica română – evoluţie. Literatură populară. Al Nor . Folclor din Ţara fagilor. Poezii populare. rituri şi superstiţii geto-dace. grupul editorial Crai Nou. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. ediţie îngrijită. Bucureşti. 1957 26. Poezii populare româneşti II. Chişinău. 1972 29. Editura pentru literatură. Folclor din împrejurimile Sucevei. Gheorghe Vrabie. 1980 30. Romulus Vulcănescu. Bucureşti. Bucureşti. Jean Chevalier. traducere după ediţia din 1969 65 . bibliografie şi indici de Iordan Datcu.Vasile G. note. Editura pentru literatură. ediţie îngrijită şi prefaţată de Al.Bucureşti. Bucureşti. 1968 22. Veniţi de vă veseliţi. Suceava. Bucureşti. Muşatinii. editura Minerva. T. Suceava. Artur Gorovei. editura Minerva. Antologie de lirică populară românească. Editura Hiperion. Bucovina viitoare. Măştile populare. Editura Minerva. Elogiu folclorului românesc. Jula. 1913 14. culegere de Ion Nijloveanu.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Pamfile. Zona etnografică Siret. Dicţionar de simboluri I. Bucureşti. Dem. Bucureşti.13. Editura Artemis. Dragoş Cusiac. antologie şi prefaţă de Octav Păun. Popa. Suceava 21. Editura Minerva. Bucureşti1968 20. Ion Drăguşanul. 1976 23.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. Bistriţeanu. G. Pluguşorul. V. Bucovina viitoare. 1970 16. Gulian. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. curente. editura ştiinţifică. Mănăstireanu. Vasile Adăscăliţei. R 15.I. C. Teodorescu. 2001 24. culegeri şi studii. Folclor din „Ţara de sus”. Originile umanismului şi ale culturii.E. Bucureşti. Editura tineretului. Bucureşti. grupul editorial Muşatinii. 1941 18. Germina Comănici. 1969 19. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. Agricultura la români. 1967 17. Bucureşti. III. 1993 28. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. în Buletinul A.