UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

Cuza” din Iaşi. urături. culegeri de poezii şi proză. chiuituri. jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. care au publicat studii. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. Ciubotaru. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. ca pe tot întinsul ţării. bocete. Mai recent. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate. În studiile sale. H. doine şi balade. folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice. Ciubotaru. legende. care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. strigături. şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al. literare. cântece şi jocuri populare. În zona la care mă refer. sorcove. 4 . Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. dar şi colinde. I. Stelian Cârstean. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. Ion H. George Muntean şi alţii.

fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic. El este. cu practicile şi îndeletnicirile lui. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată. multiseculară. fie în afara acestuia. psihologia şi sociologia. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. folclorul. Împreună cu etnografia. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice. etnologia. printr-un testament nescris. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. nuntă.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. în acelaşi timp. moarte. varietate. 5 . Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor.naştere. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. La noi. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. concepţia sa de viaţă şi artă. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. . în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. Motivele folclorice pot circula. permanent nou. Creaţie poetică proteică. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. o ştiinţă socială.

face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. Şi francezii au folosit acest termen. Thoms în revista Athenaeum din Londra. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. Thoms.. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele. Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor. deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi. povestirile. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi .1. The folk-lore society. ruşi etc. Paris 1913. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. superstiţiile şi povestirile. provenit din engl. În anul 1878. obiceiurile. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”. ca domenii de cercetare literatura populară. şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii. dansul popular şi teatrul popular. Includea aici. considera Gennep. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor. Aici funcţiona Société des traditions populaires. cântecele. care în volumul Folclorul (folk-lore). care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”. mai permanente şi mai răspândite. muzica populară. S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. Acestea. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton.L. obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G. Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. Acest item. cuvânt relativ nou. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . S-au încercat denumiri precum démopsychologie. folklore. adică „ştiinţa poporului”. apoi de cei finlandezi.

privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. vor fi primite cu îngăduinţă. Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. care menţin termenul volkskunde. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei. despre multe prefaceri şi strămutări locale. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. care a apărut la Fălticeni în 1892. care se apropie de folclor. sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta.). Stamati. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. culese. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. înorânduite şi adăogite.1882. Astăzi. din generaţie în generaţie. tot acest patrimoniu colectiv. La noi. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. moştenit din gură în gură. cu un cuvânt. urbanistice. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. atât în Europa cât şi în ţările Americii. prin simplul fapt că anii trec. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”. a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. despre întregul caracter al unui popor. Doctorul T. intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. dar şi o atitudine mintală şi politică. Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. 7 . am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. obiceiuri şi religiune. sau o anumită tradiţie. nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti. Italienii. prin care se opune tradiţia.studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. demografice. dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. despre limbă. Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. pe lângă producţia artistică. la români. făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală. Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. etc. Este o adevărată culegere de folclor. în anul 1840.

mai mult sau mai puţin alterate. cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu. şi de aceea orice culegător de basme. credinţe ş. poveste sau legendă. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare.până la primele timpuri ale omenirii.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 . A. determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară. şi s-au conservat. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români. credinţă sau superstiţie2.2. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. se urcă. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente. după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. proverb. a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare. Mulţi cercetători. poezii populare. pentru concluziuni de etnopsihologie. La începutul cercetărilor folcloristice. domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. dicton sau formuletă.. sigure. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie. este examenul survivenţelor care. în accepţia cea mai largă a cuvântului. Tema prelegerii a fost Folclorul. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?.1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. chiar la spiritele cele mai cultivate.1 Un alt folclorist marcant. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. Gitée. Cum trebuie înţeles. în studiile lor. în anul 1885. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910. în mod inconştient. adeseori.a. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară . Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular.

aproape neschimbate. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. cu aceiaşi eroi legendari[…]. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie. singur sau cu ai săi. despre străini. prea uniform ori prea sărac. credinţelor.. Toate observaţiile. cu descântecele etc. cu aceleaşi fapte fantastice. la muncă sau la petreceri. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. Romul Vuia. de fiecare clipă4. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor. civilizaţia rurală. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi. ca: locuinţa rurală. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală. ca principale capitole: credinţele. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist. obiceiurile şi literatura populară. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. superstiţiunilor moştenite din trecut. pe de altă parte. în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului. pentru că etnografia. despre sat şi oraş. ustensilele. tehnica. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. Asociate cu riturile. Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material.populare se întâlnesc. superstiţiile. în primul rând. care se ocupă numai cu civilizaţia materială.sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii. administraţie. Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. În sensul larg. costumul popular şi ocupaţiunile primitive. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. Cu alte cuvinte. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi. 9 . Folclorul în sens restrâns cuprinde. categorice3. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg. Un alt cercetător. nu poate fi despărţită de folclor. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. În studiul său. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. la toate popoarele[…]. în straie de lucru sau de sărbătoare.

adică de credinţe. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3. obiceiuri şi literatura populară. cum şi-ar putea închipui cineva. van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. A. o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 .

Alţii cred că dimpotrivă. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare. schimbându-le mai mult sau mai puţin10. epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. oamenii de ştiinţă – istorici. Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann. către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos. faţă de port. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. pe scurt. Asachi. Asachi. să vorbească despre măiestria ei artistică. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. afirma Ovidiu Papadima. filologi – şi literaţii. În Apel. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. Cerând pentru ea drepturi omeneşti. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor. şi-au îndreptat privirile „în jos”. mai dificilă. la oamenii de cultură ca Gh. Budai . Voi adopta astfel. Anton Pann întregesc folcloristica română. În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da.Clain sau un poet precum I. la începutul secolului XIX. el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti. Şincai şi Samuil Micu . Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. Aceştia. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. Ca această dorinţă să fie realizată. Gh. în acest caz. clar.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. dar mai plină de interes. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. o expunere sintetică. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. Prin Gh. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică.

Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. exprimă idei programatice privind folclorul. Eliade în Muntenia. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte. egalitatea şi independenţa. a cules-o şi a publicat-o. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . iubind-o. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. Bălcescu. Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. Astfel. Acesta. scris de C. care trimit poetului materiale. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. bolnav. economică şi culturală de la noi. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. colecţia să fie mai completă. Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. Negruzzi. scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. cântul religios. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. alţii veşti privind numele unor informatori. Kogălniceanu. N. Bariţ în Transilvania. idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. şi cu atât mai mult. Russo şi Vasile Alecsandri. de asemenea. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. în ordine cronologică. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. pentru literatura tradiţiilor lor orale.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. Dar în multele nevoi ale vieţii. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. Gr. ca Al. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. aflat pe meleaguri străine. ca astfel. a comentat-o într-un anumit fel propriu. Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. Negruzzi. Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. Exilat la Soveja. pe atât de frumoase erau limba şi datinile. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. Alexandrescu. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu. care s-au ocupat de poezia populară.

Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui. ca cea lirică. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. Alecsandri. De altfel. Spre sfârşitul vieţii. De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. care nu numai că era frumoasă.o operă a generaţiei de la 1848. la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. V. totuşi. era un mare succes al poetului. Ea are un lung şi interesant istoric. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11.

estetică. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua. exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. Altfel. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). steagul. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. clopotele. exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. 5. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv. 2. un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. sau începutul şi sfârşitul anilor. credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori. fiind aşadar mai cunoscut. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii. tradiţională. Obiceiurile concentrează ideologii. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate. un beneficiar (un grup. Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese. datină. Ele au un caracter ciclic.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei.). Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază. plugul etc. 6. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. funcţională. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. exprimată prin formula: Aşa am apucat! c. Adesea. jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. Din perspectivă generică. 3. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. 4. Orice obicei. 14 . un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară.

Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul. 1. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. evoluţia semantică etc..De asemenea. receptorul. planul încifrării. CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 .

anotimpurilor şi a lunilor deoarece. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea. van Gennep. moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. cum se mai procedează pe alocuri. Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc. profesorul clujean D. La rândul său. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului. Etnologul A. a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13. Pop. este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. a anotimpului. a anului. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 . conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii.Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14. nunta. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale.

Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. chiar dacă. vara şi iarna. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca. iarnă. de la vârstnici la copii. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. După cum se ştie. a. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. clăci. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. Din raţiuni metodologice. Irozii. din vreme. Obiceiurile de a umbla cu colinda. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. de Anul Nou. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. de-a lungul 17 . Jianu. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. Capra şi Cerbul. Ursul. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie. În satele Bucovinei. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. urători şi semănători. Gruia lui Novac. Brâncovenii.ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. cât şi începutului unui an nou. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. se organizează. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului. fete şi feciori. cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. sezoanele. ş. Bungherii. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. cu semănatul şi sorcova. Bujor. hramuri ş. Arnăuţii şi Împăraţii. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. a. Ştefan Vodă. Radu. Copii şi tineri. Cu acest prilej. Numite şi obiceiuri de peste an. încă din vremuri imemoriale. în cete de colindători. vară. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. M.

cu timpul. de sorcovă şi semănat.timpului. Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . momentele dramatice şi jocurile în travesti. duc din an în an şi din casă în casă. poveştile. peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. După datină şi obicei. de bucurie şi de voie bună. spectacole complexe de aleasă desfătare. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. colindele. mesajul lor de belşug şi sănătate. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. ca în adevărate. cântecele. devenite. sincere şi spontane turnee artistice. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. urările de pluguşor.

de naşterea naţionalităţii române. fetele respective intrând fără să mai plătească. Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. sau mai nou. atât de variată. nici unul nu are. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. îşi cântă eroii. Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. care înfruntă mai uşor gerul iernii. o agerime de spirit. discotecă). Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii. pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul. covrigi. Bucureşti. Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. toate iscodirile minţii.retipărită în vol. în special la casele unde sunt fete. Alecsandri. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. 1852. o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . partea I. grupându-se câteva familii. în ultimul timp. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. Născut din sânge meridional. bani. dar mai ales băieţii. o poezie poporală atât de originală. fructe şi mai ales. vie. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. Când se înserează. care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani.limbii noastre. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. De-l muncesc dorul. neamul român a păstrat o închipuire fecundă. colindatul constituind un prilej de 19 . Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. ca neamul românesc. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. care mergeau de la unii la alţii. Iaşi. Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete. ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. între 24-26 decembrie. Alecsandri. graţioasă. de-l minunează vreo faptă măreaţă. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul. Gazdele oferă colindătorilor nuci. în prima şi în a doua zi de Crăciun. conduse de o calfă. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. de-l cuprinde veselia.

apoi mergeau la altă familie. 20 . povesteau. apoi intrau în casă. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina. Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul. glumeau. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. petrecerea durând până dimineaţă. trompetă. Ei cântau întâi la geam. muzicuţă. scripcă. acordeon. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine. dansau. Modul de a se rosti. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti.

Teodorescu. Doamne. spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. la germani Christnacht. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia. Fie câte unul sau doi. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. În noaptea de 23 spre 24. urându-i „bună-dimineaţa”. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature. Hristoase. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. zece sau chiar doisprezece. Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. intră în curtea fiecărei familii. dis de dimineaţă. Dem. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd.” Crăciunul a fost. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. Atunci. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Copii n-aveau. unii copii de 10-15 ani. la englezi Christmas. În această zi mare. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. în Încercări critice asupra unor credinţe. mere sau pere. s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. la poloni Wilia etc. la spanioli Nochè buena. mărire Ţie. noaptea de ajunul Crăciunului. Dumnezeul nostru. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. fie în cete de câte patru. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa. Astfel copiii colindă toată 21 . după ce putrezeau. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. Şi Maria i-a binecuvântat. El a vrut s-o primească în casă. Să se-nchina Ţie. Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. iar la oraşe covrigi. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. G. mici colaci de făină. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. din antichitate. precum şi festivităţile greco-latine. foarte bucuroasă. nuci. pentru ca mai târziu. la francezi Noel. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă.În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. serbarea naşterii lui Iisus Hristos. sărbătoarea solstiţiului de iarnă. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. În ziua de 24 decembrie.

jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. moşul Ajun. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. Cai. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. la Moş-Ajun! 22 . la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. fiindcă în acele zile. Ne daţi. moşul Crăciun. Teodorescu) Bună-dimineaţa. 1909. Şt. Cuvântul „ajun”. vaci. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). Cât despre ziua de 24 decembrie. cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. ajunarea ei. ca buni creştini. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. posteau cu religiozitate. La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat. strămoşii noştri din secolele trecute. Ne daţi. Bogătate. ei rostesc glumeţe ameninţări. unui praznic. În cazul contrar. ajunul Crăciunului. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. adică „niciodată”. oi şi porci. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. fără să guste ceva. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. Sănătate. culese de Şt. 1885. sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. (lat. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. uncheaş). De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. Bucureşti. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa. Presupunând că aceia. este de amintit că. după un post de atâtea săptămâni. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde).noaptea. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. Ţuţescu) Bună-dimineaţa. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. la Moş-Ajun! Ne daţi. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată.Craiova. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun. Că-i mai bună decât toate. Ori nu ne daţi? Ne daţi. Dem. atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor. volum editat de G. Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. la Moş-Ajun! Boi. la Moş-Ajun! Ne daţi. Prin 4extensie. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat.

Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi. făcând-o să coincidă cu 23 . Minerva. note. la Moş-Ajun! Ne daţi. ed. p. Dă-mi un covrig Că mor de frig. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. Că vă lovim de scară. Că noi nu plecăm d-aici. Că vă luăm de păr. 1982. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. ediţie critică. Daţi-ne câte-un măr. Daţi-ne câte-un şorici. ori nu ne daţi? Ne daţi. Dă-mi un măr. glosar. Noua religie. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. bibliografie şi indice de George Antofi. ori nu ne daţi? Ne daţi. Dă-mi o nucă. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. Că vă dăm de ulucă. Ne daţi. „Colindele” – lat. ori nu ne daţi. Daţi-ne măcar parale. ne daţi. Daţi-ne câte-o nucă. Că mă dau cu capul De ulucă. Dem. 17 ) 2. Că luăm uşa-n spinare. Teodorescu.. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. neputându-le înlătura. G. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. Daţi-ne câte-o pară. Buc. ori nu ne daţi? Ne daţi. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. a sanctificat sărbătoarea. Că tremurăm de frig.Bună-dimineaţa.

iar nu colindă. colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. că în fine. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Prin abuz. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. Buzău. obiceiul se mai păstrează în unele sate. Astăzi. Călăraşi etc. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. tineri şi maturi. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. Sion. iar nu colind: forma asta din urmă. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. foedebant17. iar nu colindă18. ştiu un colind frumos. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. G. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. Ei plesnesc biciul. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. forma „colind” sau „colindă”. în scrierea mea din 1879. în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că. cu aceeaşi intensitate. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. exhibuere primum Gentiles. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. laetitias. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei. Prin extensie. ca în general la români. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. îndeosebi cele ale flăcăilor. Una dintre 24 . Teodorescu. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. potrivit căreia. quibus annus aperitur. de a găsit-o undeva. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. La fel. că opiniunea celor ce derivă. cel mai des. gazdei. quas celendis Ianuarii.. însă nu peste tot la fel. V. indecoris choreis. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. G Dem. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. ca în frazele: mai cântaţi un colind. festum festum calendarium. la noi. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. scriu colind. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. mi-au confirmat forma colind. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. Sion. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. se zice colindă. în uzul căreia. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. În unele zone. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. În cadrul folclorului obiceiurilor. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti. afirma: Deşi am arătat. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. Astfel. înseamnă. la singular.

Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. verzi.pentru fete: Iar Maria(Ileana. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Ion etc. Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa. 2. Iată textul unei colinde: Sculaţi. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 . Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1. căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. Gheoghe. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare.)cea frumoasă. Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare. boieri mari Sculaţi. Fiecare vers este repetat. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă. sculaţi. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. Domnica etc. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit. Noi plecăm la altă casă. Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. sculaţi. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă. Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos.

şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. Mă-ntâlneam cu o albină. La Dânsul intrară . Domn. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. Ceară (miere)pentru sărbători.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. Şi. Astăzi s-a născut Hristos!. sculaţi boieri mari etc. Naşte pe Mesia În ţară vestită. numeroase variante ale colindului Florile dalbe. Magii cum zăriră Steaua. În oraşul Vifleem. Florile dalbe. dar şi colinde glume. Steaua luminează Şi adeverează. Trei păstori se întâlniră. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. O. Florile dalbe. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru. Albina strângea din flori Florile dalbe. Deschide uşa creştine!. Sculaţi. ce veste minunată. Trei crai de la răsărit. Îndată-L găsiră. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. Betleem numită. Pe Hristos să-L vază. Florile dalbe. dacă sosiră.

Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. Florile dalbe. nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi. sculaţi. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text. s-a născut Hristos. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi. Din colecţia de poezii populare a lui V. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. nu-L atinge.. Dincolo de mesajul clar formulat. Florile dalbe. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului. Că vă vin colindători. p. Cu daruri gătite. Alecsandri. Noaptea pe la cântători. Bucurie mare. boieri mari. . ca multe altele. Florile dalbe.Şi se închinară. supl. Să vă mântuie de rău. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. Un Dumnezeu nou născut. Neaua ninge. s-a născut Hristos! Astăzi. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate. plugari. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor. Florile dalbe. Mesia cel Luminos. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. Şi se închinară. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. ediţia din 1866. 27 Florile dalbe. Florile dalbe. Sculaţi voi români.

Un luceafăr de-mpărat. Şi ca pomii să-nfloriţi. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. Dumnezeu adevărat. sau se mijeşte de zi). Florile dalbe. în mod fundamental un simbol al purităţii. Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. Florile dalbe. Florile dalbe. Pământul că-ntinereşte. Florile dalbe. al armoniei. La fereastră rândunele. Florile dalbe. Florile dalbe. simbol al speranţei şi al bunăstării. Stea comată strălucită. boieri mari.este. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. Florile dalbe. al speranţei. Noaptea se împarte în amurg. Florile dalbe. El vă zice să trăiţi. Soare-n raze luminat. Cânt’ prin luncă turturele. pe anumite vase funerare greceşti. Şi la căpătâi s-a pus. Florile dalbe. Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi. Florile dalbe. la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce. Florile dalbe. al nevinovăţiei. leit Florile dalbe. Florile dalbe. Floare dalbă a adus. un simbol al păcii. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. al fericirii regăsite. Pentru fericiri menită. Florile dalbe. inima. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. Întru mulţi ani fericiţi. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate. sculaţi. Florile dalbe. Drept urmare. Sculaţi. adică principiul vital.Florile dalbe. Ş-un porumb frumos. porumbelul. în zori (când se îngână ziua cu noaptea. Florile dalbe. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. Florile dalbe. Sculaţi voi. Florile dalbe. . Cu flori de crin învăscut. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. români plugari. Despre apus a venit. Florile dalbe. Iată lumea că-nfloreşte.

pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. din dulceaţa gunguritului său. Acolo. Magii atunci s-au bucurat. În basme însă. În acest sens. fie este cheia spre un succes garantat. în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. expresia totalităţii. Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. Numărul trei este de altfel. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 . în cosmos sau în om. Până la Ierusalim. arată Guénon. fiu al Cerului şi al Pământului. În aceste condiţii. în mod evident. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. căci unu este anterior polarizării lor. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. Importanţa pe care au avut-o. iar doi este numărul Pământului. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda. Imaginea este reluată de iconografia creştină. din albul său imaculat. a cărţii de căpătâi. Un crai mare de cărând. al împreunării dintre Cer şi Pământ. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. Simbolismul provine în totalitatea lui. în acest caz. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. pentru creştini. a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic. care. primul număr impar este numărul Cerului. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. spun Chinezii. Cel mai adesea. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. după cum cetim. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. după maica Domnului şi Iosif. În peşteră au intrat. este un număr perfect. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. Trei. completează Marea Triadă. de Preot şi de Profet. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. zicând.memoriei. Cei trei crai de la răsărit au fost primii. cum au ajuns. şi o mai au. aceştia.

După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament. de sursă de lumină. prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. Un alt text. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. vorbind despre învierea morţilor. De aici. buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet. s-a arătat celor trei magi. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului. şi cele ale tenebrelor. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea. întâlnit în zona Siretului. Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. Raza soarelui. Daniel. deci. ale luminii. Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. În domeniul etic. cititori de stele. Floarea soarelui.treilea dintre fraţi. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. Floarea soarelui. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos. Ele nu sunt. Raza soarelui. În fond. şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. 72.3). . S-o-mpletim cu voie bună. Raza soarelui. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. fraţilor. în special. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. etc. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. să mergem 30 Floricele să culegem. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. ale conflictului dintre forţele spirituale. el trebuie să treacă de trei probe. neruşinarea şi zeflemeaua.

Deschide uşa. Şi la Vifleem am fost. Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. În semn de recompensă. precum cea a pruncului Iisus. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. al cărei simbol este cercul. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. umanul de divin. De departe am venit. marcând însă limitele care. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. creştine! Unde s-a născut Hristos. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. 31 . Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. o domnie. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare. Maria Săvârşind călătoria. Pe care Maria-o cheamă. o putere. Floarea soarelui. coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. o cunună de flori. Drumu-i greu şi-am obosit. să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. Ei tot fluierau.Floarea soarelui. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. în acelaşi timp. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. O. culme a trupului omenesc. Cununa simbolizează o demnitate. creştine. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. în oricare altcineva. separă terestrul de ceresc. Că venim din nou latine. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. Să ne fie de folos Raza soarelui. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. unind. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. în semn de recunoaştere a divinităţii.

mai sus v-am înălţat. Mai târziu găsi. pe fân. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut. apoi. Cete de îngeri coboară. domn să-nălţăm! Domn. Sănătoşi şi bucuroşi. domn să-nălţăm! . domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Domn. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn. Domn. Şi la gazde-o închinăm. jos. Domn. Domn. Sus. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm. bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă. (se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. Un staul frumos de oi Şi acolo. Păstorii cu flori în mână. domn să-nălţăm! Domn. Domn. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. Staulul de-l înconjoară. Împletesc mândră cunună. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. 32 Domn. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. domn să-nălţăm! Domn. Domn. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. în puţine cuvinte. domn să-nălţăm! Domn.S-a născut Domnul Hristos. tot v-am cântat. Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Domn.

Acestea. să ne-mbătăm! După ce au colindat. formând o trăsătură a geniului său.Dintre colindele glume voi reda două variante. Da-am ieşit într-o plimbare. ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale. Sau: Noi nu-mblăm după parale. ci este difuză în sânul neamului. În ţările de veche cultură. afirma M. spre deosebire de poeziile citate mai sus. Dragomirescu. La noi. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. Astfel. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă. literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. afară de câteva excepţii. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi. dar multe capodopere. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. 33 . Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. înainte de a ajunge la cultură. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. colindă. şi în calitate. Sloboziţi fata-n tindă. Noi o-m chişca-o. în general. Şi-napoi v-om da-o. care ţin fruntea poeziei de acest fel. lucrurile stau altfel. Da nici somn de hodinit. Ceva mai mult. Că ne pare noaptea mare. a produs câteva opere poetice populare. poporul român. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine.

Astfel. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. de sărbătorile de iarnă. Dar ajunul Anului Nou este.3. Seara ajunului este seara petrecerilor. dobe. Astăzi. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. buhaie. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. a pronosticurilor de tot felul. într-o continuă schimbare şi înnoire. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. împăraţi. cerbi. ori cu capra. Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. urşi. în general. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. fiind dominată de amploarea colindatului. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. ca şi în vechime. pârâitori şi căldări 34 . clopote. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. babe şi moşnegi. înainte de toate. bungheri. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. fluiere. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul.

având ocazia să iasă la joc tinerii care. forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. iniţial. nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti. în ajunul Anului Nou. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. de traista înflorată pentru strâns darurile. la urat. am putea spune. când se aud clopotele la flăcăii cei mari. buhai sau dobele. Dăruirea pentru urare se face în bani. Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. sau formate numai din băieţi. uratul. nuci. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi. Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. mere iar 35 . Uratul cu pluguşorul. pluguşorul mic. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. pluguşorul mic. tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou. şi de această dată. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. aspecte legate de vechi practici agricole. Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. uret. nu au putut face acest lucru de Crăciun. buhaiul mare. ale uratului cu pluguşorul. mixte. uretul de noapte. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei.sparte. umblă în aceeaşi zi. plugul flăcăilor. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. la fiecare casă cu lumină. cu clopotul. când pornesc cu plugul mare. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. plugul. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. Astăzi. din diferite motive. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. colaci. de evoluţie funcţională. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. formele cele mai clasice. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. urmând cu semănatul. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. plugul mare. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. sau „primburi” colorate. Biciul. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. Urarea se face la fereastră. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. seceratul. completează recuzita cetei. Din întreg repertoriul de datine. începând cu aratul. Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. fiind. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. În afară de căciula împodobită cu mărgele. fie pentru cel folcloric.

cam bătrână. recitate. a tuturor muncilor agricole. fata. uneori chiar fiica gazdei. cu multiple exagerări mitice a 36 . în „mugitul” buhaiului. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. Rămasă nemăritată.tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. cu care porneşte la secerat şi măcinat. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei. în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. „urătură”. Exagerarea artistică. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. Textul poeziei recitate la fereastră. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. : cu luleaua-n dinţi. tonifiant. pe fragmente. de către un singur urător. Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. în general. poartă. Poezia populară. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. „din cărţile de şcoală”. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. Cam buzată. versurile sunt „spuse”. „din moţi strămoşi”. „urare cu plugul”. La subsuoară c-o daltă. „urare ca la buhai”etc. Acareturile. „ omul de casă”. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. de doi urători. afară. de altfel. denumirea de „pluguşor”. constituie ţinta ironiei urătorilor. componente specifice. Jupânul gazdă. Cu ciocanu-ntr-o mână. ca a unui tratat de veche agrotehnică. Poezia pluguşorului conţine o descriere. harnică. „urare ca la capră”. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. Cu ochii la soare zgâiţi. de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. agrară prin excelenţă. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. Cu pila-n ceilaltă. Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. Fierarul satului. grajdurile. „urătură de Anul Nou”. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal.

Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. însă în construirea de drumuri. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. numele ei fiind scris. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. Graţie acestora. un bun obştesc deci. dacă Traian ar fi fost Troian. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. unde. băi publice. deci troiancă.unei agriculturi ideale. agricultorul ideal este „ Bădica Traian”. în alte urături şi colinde. Traian era un adevărat iniţiator. La noi. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal.. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza. dacă Troian ar fi fost chiar troian. luată prizonieră de Traian. a plecat la câmp. nesusţinută. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. o femeie cu ochi mari. negri. Astfel. cu pielea arămie. până la pregătirea colacului21. Legendarul „Bădica 37 . aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. deci. despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. D’ochioana cerne făina . pentru că localnicilor. cu aceeaşi menire. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri. argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. conform tradiţiei. de la alegerea locului pentru arat. după ce a ales un loc „curat” a arat. dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. Dochiana înseamnă „ochioasa”. că noi suntem urmaşii Romei. apeducte./ tot porcelii/ tot agni. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. a încălecat pe cal. teatre. adică într-un timp istoric neprecizat. o urare sacră. În calitate de simplu recitativ. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. surprinzând toate fazele muncilor agricole. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. să cearnă făina. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas. dar şi prin imixtiuni politico-culturale. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. prin toate mijloacele. şi care ştie. nu în agricultură. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul. să plămădească şi să coacă aluatul.(Horatiu. la semănatul grâului.

Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. Organizează apoi toate lucrările agricole. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz.Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. hopurate. L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. mândru şi rotat. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară. aho. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. pocnesc din harapnice. făcând un colac Mare. care ara cu plug tras de: Doisprezece boi. L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă. Boi. pline de umor sănătos. hopuri. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. hăi! Hopuri. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho. hazlii. Zece fete frământau. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. hăi!”. pus în clăi. La mulţi ani cu floricele. bat toba şi trag mai tare din buhai. tălănci şi clopoţei. sună din corn. încărcate cu povară. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. Opriţi plugul măi flăcăi. şi alte zece împleteau. Apoi era legat. bourei. Din făină. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. 38 . hopurele. Pe roata morii măsurat. hopuri.

La anul şi la mulţi ani! 39 Aho. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur. Cu şaua de aur. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase. În acest sens. Ia mai roată. Şi începe a ura. aho. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda. Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. anul se-nnoieşte Mâine. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. Ia mai roată. Boii boureni . Ia mai roată. În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. omâtu-i mare. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. Ia mai roată. O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni.La sfârşitul urăturii. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. plătindu-i sau invitându-i în casă. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi.

Tata-i într-un zambolic. ce odată satisfăcute. dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina.Hăi. aho. Nu numai Mioriţa. Câmpurile să arăm. Noi cu plugul ne-am luat. Dragoş Vodă. Cum le place la voinici. repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. copii şi fraţi. . Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. Brâncoveanu. rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. banda. . Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. urate. tabăra. ţărani plugari. malanca. Scoate banul şi covrigul. şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. Că pe mine m-a ars frigul. pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. măi copii! . ceata. în care. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. Participarea la plugul mare. Ca şi în cazul celor mici. Scoateţi plugul să mergem. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. urarea se face la fereastră. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. cere timp şi spirit organizatoric. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. au contribuit. după ce primesc încuviinţarea gazdei. a baladei ca text la plug. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. hăi! Aho. aho. Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. Da mi-i frig tare la gură. Să vă spun o urătură. învăţarea ordinii de intrare în scenă. ci şi piesa Jienilor. asigură succesul cetei de urători. Cu căciula pe-o ureche. Aho. Cu suman şi cu iţari.Hăi. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe. prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. Pusă după moda veche. Textul scurt. recitarea în ritm alert. după care începe jocul măştilor şi al 40 .Măi mânaţi. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. Tremură la gard de frig. în mare parte. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. în această zonă.

Apoi. Sloboziţi malanca-n casă. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. de un cromatism rar întâlnit. turci. prin ornamentaţia bogată. Colăcerul. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă. miniştri şi generali. C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. frumoşii stau liniştiţi. În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. doctori. cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. urşii sunt nelipsiţi. banii. loc în care se coase un carton alb. La terminarea urării. chiar invitaţi la masă. a calfei. numai 41 . cazaci. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile. Capra. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor. miri şi mirese. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. primeşte colacii. a ciobanului. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă. pornesc spre sat. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi. dacă este loc şi gazda acceptă. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. asupra costumelor şi măştilor. urşii. a căpitanului. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. drepte şi retezate la spate. Uneori. urşi. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. adică la cel care conduce grupul.travestiţilor. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. moşnegi şi babe. sau „ţurca”. draci. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. împăraţi. jocul se desfăşoară în casă. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. căiuţi. căldărari. în funcţie de gazdă. căpitanul buciumă din corn de vită. căiuţi. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. numai după ce şi-au împărţit traseul.

se urcă pe garduri. „ca la capră” sau „jocul caprei”. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. „a căpriţei”. ci şi să schiţeze paşi de dans. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. Te-am adus cu avionul. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. nu numai cu un nou set de strigături. ţa. ţa. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. ţa. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. Capra noastră-i cu cercei. ţa. Ţa. Că ştiu calea-n codru bine. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. Ţa. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. Negustorii se plimbă ţanţoşi. Târâia coada pi jos. ţa. depinde de cât de „jucăuşă” este. la ciritele. ghicesc în palmă. căpriţă. 42 . sar. ţa. Că sunt urme de berbeci. ţa. Izvoare cu ape reci. iar grupului de însoţitori să participe la joc. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. Coada ca suvacu.urâţii fac scamatorii. Aveam un mâţ colbăjos. pe loc. „cântec la capră”. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. Că ştiu calea-n codru des. Abia o târâia săracu. Te-am adus din Africa. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa. Haideţi băieţi după mine. Cu drag să ti uiţi la ele. De cele mai multe ori. Capra noastră-i cu mărgele. la ciritei. sau să joace chiar în jurul caprei. „căpreasca”. în pomi. „a caprei”. cântecul începe cu istoria caprei. însoţit de sărituri şi răsuciri.

adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. În timpul executării strigăturilor. Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. Ia mai schimb-o pi leşeşti. Cu cercei şi cu mărgele. Datorită acestui procedeu. întâmplări reale. De la noi al treilea sat. Nu da gură nimănui. te-am cumpărat De la badea Stratulat. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. capra se îmbolnăveşte. Fiecare vers strigat de mască sau de grup. na. Alte texte sunt de regulă impersonale. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. Măştile povestesc. De la munte te-am adus. cade . ca un refren. Un ţuhal de bani am dat. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. uneori supărătoare. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. . Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei. fiecare mască reprezentând o lună a anului. ţa. de atât de mult joc. mascaţii reiau unele versuri. adevărurile spuse. na. Foai verdi solz di peşti. şi na. De cale mai multe ori. Da tu nu ti mai faci fată. care îi schimbă înţelesul logic. Frunza sî mai faci o dată. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. Hora ni s-a terminat. intervin strigăturile de comandă. sunt nu numai atenuate. întărind concluzia versurilor strigate. direct. Şi iar verde fir mărari. ţa. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. Şi aici. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat.

Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. În acest joc. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. doctor sau vânzător – cumpărător. nici măcar în acelaşi sat. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. de lângă mine. al urşilor şi chiar al căiuţilor. Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. în favoarea spectaculosului dansurilor. plecăciune! Frunză verde. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. şi în timpul desfăşurării sale. Foaie verde busuioc. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. nici bătaie. Când te văd. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. Că răpăd cu bâta-n tine. de fapt. Fugi. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei. Nici mâncare. printr-o leuţă. capră. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. Printr-un leu. În unele sate. uneori cu obscenităţi greu de reprodus.La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale. Mâncare nu ţi-oi mai da. insistenţa cu care sunt amintite. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. foaie lată. intervine dansul. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă. babă. ne îndreptăţesc să credem că. . care. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc. nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. Asta-i capra cu noroc. Ia fă. un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc.

cobza. Badana de văruit. chiar dacă ursul lipseşte. înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor. Să mă duc la fete-n sat. taică. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! .Ce-ai făcut moşule? . Dar nu-mi place urda dulce. ţa.Moşule. Bâr. taică. că mănânc o bucăţică mai bună.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule. Negustorii. bâr. ţa. bâr. între jocul urşilor şi acesta. boală! Atunci încep iar a juca toţi. dar şi de oameni maturi. caută şi învie capra! . . . că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. Ţa. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul.Atunci să-i dau o bâtâiţă. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. barba ta Face dracu badana. taică. Bâr. Moşul moare. Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. ţigani. ca să-mi aud o mulţămită: ţa. . cum ar fi cel al căiuţilor. Şi-m place caşul sărat. Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag. vioara. draci. Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. Travestirile prezente aici – urs. unde te tragi. se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini. ţa. Că ţi-a da domnul mulţi franji. căldărarii.La cai îmi place şi mie. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: . nu ca la voi. popa. se înfurie şi-l lovesc. .Am făcut bine că am jucat olecuţă. Bâr.La porci îmi place. caută şi învie capra. şi mie. ursăriţă. Eu cioban la oi m-aş duce. .Baba: Măi moşnege. Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. dar nu imposibil.bâr.Moşule. ciobane. unde te duci. apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. Bâr. capra şi urâţii. pui de urs. să mor de foame. bâr. Dacă între jocul caprei şi altele. ciobane. caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal. turci. ursar. arapul. ţa. ciobane. ciobane. Nelipsită este 45 .Moşule.

Martine bine. Martine.Fii cuminte. care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. dar ursarul îi domoleşte: . nu te lăsa. Atât melodia cât şi 46 . de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. îngrozindu-i. Fii cuminte. Să joci. Urşii sunt nervoşi. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. na.„bamburina” sau doba. stă în patru labe. se reped spre spectatori. Să joci cum ţi-oi comanda. după dorinţa gazdei. nu poartă mască. Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. Cî ti râdi toată lumea. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. na. măi martine. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă. La mulţi ani Sf. Să nu mă faci de ruşine. că’mnealor ne dă plăcinte. fii cuminte. Nu ţi lăsa. măi Martine. Pe drum. mormăie. iar în casă. ca oamenii. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. Gavrile. Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. Vasile. Ca şi în cazul caprei. ursul merge în două picioare. Fii cuminte. dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. Nu ti da. na. Acesta.

Şi te scoală în picioare.ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. Că bacşişu pregăteşte. scoală. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. După o săritură înaltă. în timp ce izbeşte cu furie toba. Gavrile. Ca moara pe căpătâie. Nu te teme. de sub pat. rostogolindu-l pe lanţul întins. cade cu genunchiul drept pe pământ. bate-o. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic. Pieptul loveşte genunchiul stâng. Să pui mâna şi să-l iei. lăsând lanţul liber. strigă săltând larg în jurul ursului. ursarul îi aruncă. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. care. ciomagul. prin strigături moi. iar căciula conică pământul. Întinde-te pe pământ. Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. ursul cade „mort”. Să te văd cât eşti de mare. îl „taie” plângând iar ursul „învie”. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . gavrile. căutând să stângă. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. Un bacşiş de-o mii di lei. Să te văd cât eşti de lung. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. îl leagă iar. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui. Bate-o. nu te bat! Mai domolit. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. Ia mai saltă din călcâie. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. căzâceşte. Obosit de joc. ursul se plimbă printre spectatori. Ursarul îl prinde. Ursarul. cu stângul îndoit înainte. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. mai ales fetele. Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. în braţe. În alte jocuri este chemat doctorul. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. Acesta îl prinde. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”. ţigane. o melodie specifică.

de-o vreme şi mai bine. O pereche de viţei. Alte jocuri. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier. uşurel. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. nu mă tem. joacă. pe loc. cu banii căpătaţi. Dar. haida. Haide-aşa. nu rămâne. n-are opt. O pereche de opinci. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele.Să dai o sută şi cinci lei. Cine vine. Frunză verde de alun. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. pe loc. când l-am adus. L-am adus cu avionul. c-aşa se cere. Ursăreasca. Frunzuliţă. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida. Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. De trei săptămâni trecute. Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. Moş Martine. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. garofiţă. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. mai scurte. 48 . sună în felul următor: Se urca pe par în sus. Fără şapte. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. apăsat. C-avem bani de căpătat Şi.

cu ursul. să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri. rupţi de locurile de baştină. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline. sporindu-le fastul şi grandoarea. Cinci spărieţi. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. mascându-se şi veselindu-se. ca mai apoi. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă. Oamenii. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă.Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. caprele. Că viaţa-i cu viorele. cu profesii diverse. ci şi vecinii şi grupurile copiilor. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. măi băieţele. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. cu irozii ş. Şaşă spărieţi. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. Patru spărieţi. 49 . Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. Doi spărieţi.a. C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc. cu dorul de locul de obârşie topit. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. Rămâi gazdă sănătoasă. Trei spărieţi. Şapte spărieţi.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. Mijlocul material de luptă. se autoiluzionează şi transformă. care îi tăiau calea. prin conţinutul lor mitologic. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. de spaime şi nelinişti. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc. care îl sileau la luptă. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. După spusele lui Romulus Vulcănescu23. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. acomodarea acestui om. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. parţial. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24. Pentru a se travesti. printr-un dialog ludic. Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. înceată sau în salturi. plină de lipsuri şi greutăţi. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. real sau fictiv. mediul social în mediu cultural. în ultima vreme. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei. Acestea.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. şi 53 . cel mai simplu. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. structura lor plastică şi viziunea lor estetică. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase. în condiţii social-istorice diferite.

.Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului. – cete de vârstnici – urâţii. măştile comuniunii funerare etc. În faza actuală de dezvoltare. capra. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie. contaminat de inovaţii juridice inevitabile. de profetizare. personalitatea sa creatoare. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”. de nună. . Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . iar astăzi. . malanca etc. În ansamblul lor. protocol şi solemnităţi săteşti. Acestea. acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. în numele tradiţiei. ş. vicleimul. pe alocuri. cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii. etc. cerbul.Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular. în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut. turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat. . ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul. Prin structura şi funcţia lor ludică. Alteori. executarea datinei conform tradiţiei locale. în formele ei concrete.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor. organizarea internă urmărea în trecut. moşii şi babele. muţii.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. . Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. de exorcizare. vătaful impunea. pe când astăzi. Caracterul lor oral a fost. regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului.a. măştile populare au fost împărţite în: .Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. În ansamblul lor însă.Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială.cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”.

55 . După integrarea lor ludică. 1. iia. Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului. Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor. măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: .măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte. cojocul. cămaşa. brâul etc. Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula. inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului. iţarii. Aici putem avea grupe pare sau grupe impare. Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. însă. În etimologia ei. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare. Ele au fost prelate din cultura primitivă. . multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi.

La originea sa. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite. câlţi. par a fi transmise. sau „împănarea costumului”. ca popor de concepţie uraniană. este de reţinut în special „împuierea”. celofan etc. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. mai complicate. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. a potrivirilor măştii la costum. o dată cu măştile costume de urs. acest procedeu este unul „naiv”. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. Însă. atârnat. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu. care urmăreau adecvarea costumului la mască. la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina. au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. Există însă şi cazuri de inversare. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. lipit. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. astăzi. Într-o lucrare despre Credinţe. cu ornamentele corespunzătoare. Şi astăzi. sârme. Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. degradate şi de diverse culori. tablă. din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. dau valoare individualartistică purtătorului. înnodat. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului. Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică. Alte procedee. flori. În acest caz. din resturi de cârpe. întrucât ei. Fiecare confecţionându-şi singur masca. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. binefăcător. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. frunze. Astfel. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. sfori.

învierea ursului şi hora ursului. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. Moldova şi Bucovina. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. doboşarii. ochii. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi. – şi chiar mai mulţi ursi. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată. Ursul moare şi reînvie. În structura lor. Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. dresaţi. în unele din aceste jocuri. cum este cel al caprei în Transilvania. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. buhaiul în Bucovina. ursul. prinse de ceafa măştii. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs.costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. moartea sa. Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. sunt cele mai spectaculoase. Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile.a. moşul şi baba ş. frumoşii. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. sau înfăşurate în jurul botului 57 . Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri. urcarea pe toiag sau ciomag. din personaj principal devine personaj secundar. urâţii. Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. măşti zoomorfe. bătaia ursului. mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar. pluguşorul în Vrancea etc. respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. promovează totuşi elemente artistice noi. ţiganul. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum.

fiind pe cale de dispariţie. mai mult sau mai puţin. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. caprele mari şi caprele mici. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. sau foarte rar . prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. ca şi cel al ursului. ca mască. Jocul caprei. Pe ea se prind coarnele. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. observăm. din sârme şi bare metalice. aceasta îşi avea dubletul său masculin. anul nou şi anul vechi. falca inferioară. În ceea ce priveşte capra. cu un cui sau în curele. ce acoperă faţa şi corpul purtătorului. chiar pe jucător. În zilele noastre. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. cele 12 luni. se mai prinde. subţiri. imobilă şi lungă. Astăzi. mai scurtă şi 58 . Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc. capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă. uneori depăşind 30 de centimetri. cu timpul. La baza fălcii superioare. ţapul. de un cromatism rar întâlnit. ochii şi nările măştii. urechile.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. transsimbolizate artistic. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. În zona Moldovei şi a Bucovinei. Falca superioară. individualitatea morfologică şi funcţională. prin ornamentaţia bogată. obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor. uneori o piele de capră adevărată. prin arderea ei parţială.

care reprezintă barba caprei sau a ţapului. Pânza simplă. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. uneori şi un clopoţel. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii. ţine băţul în mână şi. „purtată” şi „jucată” masca. bot de capră sau căprioară. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. În Siret. purtătorul stă aplecat. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. la extremitatea superioară. un smoc de păr sau un ciucure. 59 . În Suceava. împodobite cu năframe. Falca mobilă mai are prins. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. cu ajutorul căreia. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. mărgele. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru. partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil.mobilă. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. făcând-o să clămpănească. contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. atingând cu el pământul.

unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. neagră. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş. În schematismul ei fizionomic.2. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. de 50 de centimetri lungime. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. conică. în mod inevitabil. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. în primul rând. care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală. Cu timpul. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori. modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar. Este lăieţ iar pletele lungi. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. Machiajul cu funingine a atras după sine. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. În ansamblul lor. Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. Cu mâna 60 . din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. impresia unui personaj cu o figură impunătoare. să se teamă cei care asistă la joc. ca şi asupra costumaţiei adecvate. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. În mâna stângă poartă toba mare. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. faţa sau un mădular. Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale. de care trebuie.

În mână poartă un baston gros şi înalt de 2. imediat sub braţe. fiind dominată de amploarea colindatului. În Şcheia. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. Prin conţinutul lor de idei. Astfel. şi nu numai. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. Pantalonii roşii. O bluză sac. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. Văzute astfel. ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica. În fond. Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. fără mască şi cu faţa curată. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare. Din masca ursului. Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. măştile populare exprimă când prin conţinut. care a dispărut. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou.30 metri. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . ursarul. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. În dreptul tâmplelor. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. când prin formă. aici lipseşte botul. În jurul gâtului şi a pieptului. În absenţa lor.

ne-am născut un popor dumnezeiesc. cât şi începutului unui an nou. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. componente specifice. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. tonifiant. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. neştiinţa şi nebunia lui. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. totuşi. de altfel. clăci. În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. neputându-le înlătura. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. în cazul românilor. hramuri ş. Urătura este. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. vară. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. care nu este exilat în cer. Deşi. Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. tineri şi maturi. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită.ajunul şi ziua Anului Nou. ci adoptat. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. gazdei. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. iarnă. îndeosebi cele ale flăcăilor. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. a. Cu acest prilej. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . a sanctificat sărbătoarea. reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. agrară prin excelenţă. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. Urările presupun un ignorat erou civilizator. în general. Poezia populară. mult mai veche decât colinda. este Asta-i seara lui Crăciun. de sărbătorile de iarnă. aşa cum o demonstrează colindele. el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. „Colindele” – lat. Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. într-o continuă schimbare şi înnoire. Noua religie.

128 . Revue d'anthropologie. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor. în Revista istorică. Buc. 3 -38 n.Literatura populară română. inedit confecţionate. Bucureşti. Editura Academiei R. Anton Pann. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. 1921. Paul Sebillot. vol. Gaster . caracteristicile de bază ale neamului. p. Ovid Densusianu. 1883. Practic. Editura Librăria. pe slava cerului). este preluat de Fecioara Maria. care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. Folclorul. nr. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. 59./ La scaunul Domnului. cf. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii.134 9. 1884. A. Bucureşti. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti. Romul Vuia. Revue de Belgique. p. 1886. (Marco Bandini. 1963. idem3 5 . şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului. Gitée. p. p.face cruce. Odată cu adoptarea Fiului. Note 1. V 8. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi.idem3. 7. În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. 106. p. Cum trebuie înţeles. p. 71 11. rolul Sfintei Vineri. 225 -226 3./ La scaun de judecată. Z. I. Pîclişanu.seria III. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. credinţelor. p. Folcloristica română – evoluţie. în ziarul Luminătorul. Alcalay.P. Craiova. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. 80 10.R. care la ei se numeşte mătanie. O veche societate pentru cultivarea limbii române. prefaţă de Mihai Pop. Studii de etnografie şi folclor. Mihai Pop. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. Bucureşti. 1968 Editura pentru literatură. acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor. M. an). curente. Editura Minerva. Vrabie. metode. Editura Scrisul românesc (f. 1990.4 6. 1886. 22 iulie 12. Gh. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. 293 2./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. ed. 93 63 . VIII. LIV. superstiţiilor moştenite din trecut. p. Prefaţă la Povestea vorbii. p. 1910 4. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. 1975.

24 16.E. metode. rituri şi superstiţii geto-dace. 160 14. van Gennep. 1982. D. 1989. C. 1982. glosar. Pamfile. p. p. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. Bucureşti. ed. I 3. p. M. Cum trebuie înţeles. D. Editura Academiei R. Eliade Traité d'histoire du religion. vol. 5-6-7 20. Editura Minerva. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. V. p.R. 314 22. Folclorul. ed. Gulian. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. 9. van Gennep. Dem. p. Originile umanismului şi ale culturii. Iaşi. Bucureşti. Bucureşti. 11. 1968 Editura pentru literatură 4. 12 25. Bucureşti. Folclor din împrejurimile Sucevei. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. Buc. Scrisul românesc 7. Librăria. Adăscăliţei. V Adăscăliţei. p. p. T. G.13. Poezii populare române. ediţie critică. Suceava 1972. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. Iaşi. 32 15. Folclor din împrejurimile Sucevei. Bucureşti. 1975.Bucureşti. Suceava 1972 64 . prefaţă de Mihai Pop. 1970. curente. Agricultura la români. Folcloristica română – evoluţie. Pluguşorul. Prefaţă la Povestea vorbii. p. 1921 5. Studii de etnografie şi folclor. 1996. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. bibliografie şi indice de George Antofi 12. Mihai Pop.Paris. p. note. Romul Vuia. 11 24. 1996. Teodorescu.I. în Revista istorică. în Buletinul A. idem. Romulus Vulcănescu. 1990 8. Dem. O veche societate pentru cultivarea limbii române. Z. R. Germina Comănici. C. 1976. M. 1968. 23 19. Teodorescu. Riturile de trecere. Bucureşti. Bucureşti. 138 21. Pop. Măştile populare.Bucureşti.. Pop. idem 21 23. Bucureşti. Mihai Pop. Pîclişanu. Alcalay. Obiceiuri tradiţionale româneşti. note. Anton Pann. Craiova. Editura ştiinţifică. p. A. Cluj-Napoca.Literatura populară română. 1910 2. A. Dufresne Ducange. Editura Minerva. 1883 cf. Bucureşti. Minerva. 281 17. Poezii populare române. 1963. glosar. 241 26. ediţie critică. Gaster . 1967.Ovid Densusianu. 6. 1976 10. bibliografie şi indice de George Antofi. Vrabie.P. Riturile de trecere.Credinţe. VIII. Mihai Pop. Cluj-Napoca. G. 1913. Editura. 1989. Gh. Al Nor . Obiceiuri tradiţionale româneşti. p.

Romulus Vulcănescu. Editura Minerva. 1972 29. T. Al Nor . 1967 17. Măştile populare.13. Dicţionar de simboluri I. Bistriţeanu. în Buletinul A. Bucureşti. 1983 25. III. Gulian. 1941 18. ediţie îngrijită. Teodorescu. Mănăstireanu. grupul editorial Crai Nou. 2001 24.Vasile G. Bucureşti. 1968 22. Vasile Adăscăliţei. Pamfile. 1913 14. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. editura Minerva. culegere de Ion Nijloveanu. Poezii populare. Bucureşti. Folclor din împrejurimile Sucevei. Ion Drăguşanul. Bucureşti. Folclor din „Ţara de sus”. Chişinău. Pluguşorul. Muşatinii. Literatură populară. Suceava 21. Editura pentru literatură. C.Bucureşti. Antologie de lirică populară românească. Bucureşti. 1989 27. grupul editorial Muşatinii. ediţie îngrijită şi prefaţată de Al. Veniţi de vă veseliţi. Gheorghe Vrabie. Alain Gheerbrant. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Zona etnografică Siret. Jean Chevalier. Folclor din Ţara fagilor. 1970 16. Germina Comănici. rituri şi superstiţii geto-dace. Dem.I. Bucureşti. V. Bucureşti1968 20. Bucureşti. Originile umanismului şi ale culturii. Editura Minerva. 1976 23. Suceava.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. metode – Editura pentru literatură. editura Minerva.E.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Jula. Editura Hiperion. bibliografie şi indici de Iordan Datcu. Elogiu folclorului românesc. Editura Artemis. Bucureşti. Folcloristica română – evoluţie. G. note. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. 1969 19. 1980 30. Editura pentru literatură. Agricultura la români. antologie şi prefaţă de Octav Păun. Bucureşti. Aurelian Ciornei. curente. 1993 28. N. Artur Gorovei. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. Bucovina viitoare. editura ştiinţifică. traducere după ediţia din 1969 65 . culegeri şi studii. Dragoş Cusiac.Credinţe. Popa. R 15. Editura tineretului. Suceava. Bucovina viitoare. Bucureşti. studiu introductiv. Poezii populare româneşti II. 1957 26.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful