UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

legende. George Muntean şi alţii. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. Ion H. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate. sorcove. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. Mai recent. dar şi colinde. culegeri de poezii şi proză. H. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. literare. doine şi balade. 4 . care au publicat studii. urături. care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion. Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. chiuituri. cântece şi jocuri populare. Cuza” din Iaşi. În studiile sale. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. Ciubotaru. strigături. Stelian Cârstean. şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. I. bocete. folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice. ca pe tot întinsul ţării. Ciubotaru. În zona la care mă refer.

o ştiinţă socială. concepţia sa de viaţă şi artă. moarte. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. multiseculară. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. El este. mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor. etnologia. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. nuntă. permanent nou. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. cu practicile şi îndeletnicirile lui. 5 . fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic. I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. Împreună cu etnografia. printr-un testament nescris. La noi. în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. în acelaşi timp. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice. dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice. folclorul. fie în afara acestuia. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. varietate. psihologia şi sociologia.naştere. . Creaţie poetică proteică. Motivele folclorice pot circula.

În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton. dansul popular şi teatrul popular. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi. Thoms. Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. cântecele. S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele. obiceiurile. adică „ştiinţa poporului”. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. Acestea. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi . Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor.L. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. În anul 1878. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. apoi de cei finlandezi. Şi francezii au folosit acest termen. face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G. folklore. Includea aici. care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”. provenit din engl. povestirile. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. cuvânt relativ nou. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. Aici funcţiona Société des traditions populaires. sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . muzica populară. Acest item.. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii.1. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”. The folk-lore society. Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. mai permanente şi mai răspândite. Paris 1913. care în volumul Folclorul (folk-lore). considera Gennep. superstiţiile şi povestirile. deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. ruşi etc. Thoms în revista Athenaeum din Londra. S-au încercat denumiri precum démopsychologie. ca domenii de cercetare literatura populară. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor.

Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. urbanistice. Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie.1882. Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. dar şi o atitudine mintală şi politică. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. cu un cuvânt. pe lângă producţia artistică. înorânduite şi adăogite. etc. sau o anumită tradiţie. privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. atât în Europa cât şi în ţările Americii. Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti. despre limbă. considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. demografice. La noi. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. culese. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”. Astăzi.). intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. Doctorul T. obiceiuri şi religiune. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. care a apărut la Fălticeni în 1892. tot acest patrimoniu colectiv. 7 .studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. la români. moştenit din gură în gură. am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta. prin care se opune tradiţia. Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. vor fi primite cu îngăduinţă. Stamati. prin simplul fapt că anii trec. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei. dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală. în anul 1840. despre întregul caracter al unui popor. care se apropie de folclor. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. Este o adevărată culegere de folclor. care menţin termenul volkskunde. Italienii. a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. despre multe prefaceri şi strămutări locale. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic. din generaţie în generaţie.

1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. adeseori. a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare. determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară.1 Un alt folclorist marcant. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac. se urcă. în anul 1885. credinţe ş. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare. credinţă sau superstiţie2.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 . după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. pentru concluziuni de etnopsihologie.2. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu.până la primele timpuri ale omenirii. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români. şi de aceea orice culegător de basme. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi. dicton sau formuletă. poveste sau legendă. este examenul survivenţelor care. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. Tema prelegerii a fost Folclorul. chiar la spiritele cele mai cultivate. Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. şi s-au conservat. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară . Cum trebuie înţeles. în studiile lor. domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. proverb. în mod inconştient. La începutul cercetărilor folcloristice.a. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910. A. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente. în accepţia cea mai largă a cuvântului. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice. poezii populare.. mai mult sau mai puţin alterate. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase. sigure. Mulţi cercetători. Gitée.

costumul popular şi ocupaţiunile primitive. Folclorul în sens restrâns cuprinde. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. cu descântecele etc. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie. Un alt cercetător. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi. Cu alte cuvinte. în straie de lucru sau de sărbătoare. Toate observaţiile. În studiul său. superstiţiile. ca: locuinţa rurală. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală. pentru că etnografia. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. cu aceleaşi fapte fantastice. ustensilele. singur sau cu ai săi. despre străini. În sensul larg. la toate popoarele[…]. pe de altă parte.sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. nu poate fi despărţită de folclor. aproape neschimbate. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. 9 . în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6.populare se întâlnesc. civilizaţia rurală. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg. obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. care se ocupă numai cu civilizaţia materială. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. Romul Vuia. prea uniform ori prea sărac. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. categorice3. de fiecare clipă4. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. la muncă sau la petreceri. administraţie. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. tehnica. superstiţiunilor moştenite din trecut. despre sat şi oraş. cu aceiaşi eroi legendari[…]. ca principale capitole: credinţele. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. Asociate cu riturile. în primul rând. Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material. folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii.. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist. credinţelor. obiceiurile şi literatura populară. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi.

adică de credinţe. obiceiuri şi literatura populară. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 . o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. A. cum şi-ar putea închipui cineva. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3. van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este.

Asachi. Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann. la oamenii de cultură ca Gh. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. Şincai şi Samuil Micu . În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . filologi – şi literaţii. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. În Apel. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. Alţii cred că dimpotrivă. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. dar mai plină de interes.Clain sau un poet precum I. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie. clar. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. faţă de port. oamenii de ştiinţă – istorici. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. Gh. la începutul secolului XIX. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor. Prin Gh. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. în acest caz. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. să vorbească despre măiestria ei artistică. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir. Ca această dorinţă să fie realizată. către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. Aceştia. o expunere sintetică. afirma Ovidiu Papadima. autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. Voi adopta astfel. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat. dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. Budai . scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. Anton Pann întregesc folcloristica română.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. pe scurt. Asachi. şi-au îndreptat privirile „în jos”. schimbându-le mai mult sau mai puţin10. mai dificilă. se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare. Cerând pentru ea drepturi omeneşti.

scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. Exilat la Soveja. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. exprimă idei programatice privind folclorul. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. Negruzzi. Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. ca Al. Alexandrescu. iubind-o. a cules-o şi a publicat-o. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. Acesta. de asemenea. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. scris de C. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. Dar în multele nevoi ale vieţii. economică şi culturală de la noi. Bariţ în Transilvania. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. ca astfel. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. Negruzzi. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. colecţia să fie mai completă. în ordine cronologică. Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. Kogălniceanu. a comentat-o într-un anumit fel propriu. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. Bălcescu. aflat pe meleaguri străine. Russo şi Vasile Alecsandri. Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. egalitatea şi independenţa. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840. N. pe atât de frumoase erau limba şi datinile. Eliade în Muntenia. bolnav. era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. care s-au ocupat de poezia populară. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. care trimit poetului materiale. Astfel. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. alţii veşti privind numele unor informatori. cântul religios. pentru literatura tradiţiilor lor orale. Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. Gr. şi cu atât mai mult.

la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. Alecsandri. totuşi. De altfel.o operă a generaţiei de la 1848. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. ca cea lirică. Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui. care nu numai că era frumoasă. care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. era un mare succes al poetului. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost. De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . Ea are un lung şi interesant istoric. Spre sfârşitul vieţii. V.

exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii. 3. estetică. tradiţională. Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. datină.). Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate. Ele au un caracter ciclic. un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. plugul etc. Din perspectivă generică. un beneficiar (un grup. Obiceiurile concentrează ideologii. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua. Altfel. steagul. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară. Orice obicei. 4. obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. funcţională. obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. sau începutul şi sfârşitul anilor. exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. fiind aşadar mai cunoscut. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. 2. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori. 14 . exprimată prin formula: Aşa am apucat! c. 5. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. 6. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. clopotele. Adesea.

De asemenea. planul încifrării. evoluţia semantică etc.. 1. receptorul. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul. CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 .

moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. a anului. cum se mai procedează pe alocuri. profesorul clujean D. Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc. La rândul său. anotimpurilor şi a lunilor deoarece. a anotimpului. este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. van Gennep. Etnologul A. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 . a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13. conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea.Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. Pop. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14. nunta. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului.

ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. în cete de colindători. Bujor. M. Jianu. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. din vreme. Numite şi obiceiuri de peste an. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. Copii şi tineri. de la vârstnici la copii. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. Cu acest prilej. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. încă din vremuri imemoriale. cu semănatul şi sorcova. Brâncovenii. vară. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca. Ursul. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. Arnăuţii şi Împăraţii. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. Gruia lui Novac. vara şi iarna. Capra şi Cerbul. munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. fete şi feciori. cât şi începutului unui an nou. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. hramuri ş. Irozii. Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. se organizează. ş. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. a. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. iarnă. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. Ştefan Vodă. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. urători şi semănători. Obiceiurile de a umbla cu colinda. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. a. După cum se ştie. Radu. Bungherii. de Anul Nou. Din raţiuni metodologice. de-a lungul 17 . cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. clăci. În satele Bucovinei. sezoanele. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. chiar dacă. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie.

de sorcovă şi semănat. mesajul lor de belşug şi sănătate. spectacole complexe de aleasă desfătare. poveştile. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. cu timpul. de bucurie şi de voie bună. După datină şi obicei. Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . devenite. peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. urările de pluguşor. cântecele. ca în adevărate. sincere şi spontane turnee artistice. momentele dramatice şi jocurile în travesti. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. colindele. duc din an în an şi din casă în casă.timpului.

în prima şi în a doua zi de Crăciun. Gazdele oferă colindătorilor nuci. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. o agerime de spirit. conduse de o calfă. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. Născut din sânge meridional. grupându-se câteva familii. de-l minunează vreo faptă măreaţă. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. partea I. Iaşi. neamul român a păstrat o închipuire fecundă. Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. nici unul nu are. care înfruntă mai uşor gerul iernii. în special la casele unde sunt fete. fetele respective intrând fără să mai plătească. de-l cuprinde veselia. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. în ultimul timp. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. Când se înserează. care mergeau de la unii la alţii. pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul. bani. o poezie poporală atât de originală. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul. discotecă). Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete.retipărită în vol. toate iscodirile minţii. Bucureşti. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. atât de variată. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. 1852. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. dar mai ales băieţii. de naşterea naţionalităţii române. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. De-l muncesc dorul. sau mai nou. Alecsandri.limbii noastre. graţioasă. între 24-26 decembrie. covrigi. vie. ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani. Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. colindatul constituind un prilej de 19 . o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. fructe şi mai ales. Alecsandri. ca neamul românesc. îşi cântă eroii. copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii.

Ei cântau întâi la geam. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier. glumeau. scripcă. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti. dansau. apoi mergeau la altă familie. trompetă. povesteau.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine. muzicuţă. apoi intrau în casă. 20 . petrecerea durând până dimineaţă. Modul de a se rosti. acordeon. Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina.

după ce putrezeau. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile. la poloni Wilia etc. zece sau chiar doisprezece. s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. noaptea de ajunul Crăciunului. la francezi Noel. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas. În această zi mare. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature.În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. Dem. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. intră în curtea fiecărei familii. Atunci.” Crăciunul a fost. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. unii copii de 10-15 ani. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. În noaptea de 23 spre 24. urându-i „bună-dimineaţa”. În ziua de 24 decembrie. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. serbarea naşterii lui Iisus Hristos. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă. Copii n-aveau. foarte bucuroasă. din antichitate. Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. nuci. în Încercări critice asupra unor credinţe. mici colaci de făină. iar la oraşe covrigi. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. El a vrut s-o primească în casă. Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. Hristoase. pentru ca mai târziu. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. Şi Maria i-a binecuvântat. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. mere sau pere. sărbătoarea solstiţiului de iarnă. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. Fie câte unul sau doi. Doamne. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa. mărire Ţie. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. la spanioli Nochè buena. la englezi Christmas. fie în cete de câte patru. G. Astfel copiii colindă toată 21 . Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. la germani Christnacht. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. dis de dimineaţă. Dumnezeul nostru. Să se-nchina Ţie. precum şi festivităţile greco-latine. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. Teodorescu.

vaci. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. moşul Crăciun. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. Că-i mai bună decât toate. la Moş-Ajun! 22 . Ori nu ne daţi? Ne daţi. 1885. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. oi şi porci. Bogătate. moşul Ajun.Craiova. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. la Moş-Ajun! Ne daţi. Sănătate. ei rostesc glumeţe ameninţări. Şt. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. Teodorescu) Bună-dimineaţa. cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. Ţuţescu) Bună-dimineaţa. posteau cu religiozitate. De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. Cai. adică „niciodată”. uncheaş). Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde). atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa. volum editat de G. ca buni creştini. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. 1909. este de amintit că. fiindcă în acele zile. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. după un post de atâtea săptămâni. Cuvântul „ajun”. strămoşii noştri din secolele trecute. La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor. culese de Şt. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun. unui praznic. Cât despre ziua de 24 decembrie. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. ajunarea ei. Bucureşti. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat. ajunul Crăciunului. În cazul contrar. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată.noaptea. Prin 4extensie. Presupunând că aceia. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. la Moş-Ajun! Boi. fără să guste ceva. (lat. sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. la Moş-Ajun! Ne daţi. Ne daţi. Dem. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor. Ne daţi.

bibliografie şi indice de George Antofi. Daţi-ne câte-un şorici. Că mă dau cu capul De ulucă. Că tremurăm de frig. Daţi-ne câte-un măr. Că noi nu plecăm d-aici. ediţie critică. ori nu ne daţi? Ne daţi. a sanctificat sărbătoarea. Daţi-ne câte-o nucă. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. ori nu ne daţi. ne daţi. G. făcând-o să coincidă cu 23 . Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi. Dă-mi un măr. 1982. Noua religie. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. ori nu ne daţi? Ne daţi. Ne daţi. Dă-mi un covrig Că mor de frig. Daţi-ne măcar parale. Minerva.Bună-dimineaţa. 17 ) 2. p. la Moş-Ajun! Ne daţi. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. Dă-mi o nucă. ed. ori nu ne daţi? Ne daţi. neputându-le înlătura. Dem. „Colindele” – lat. Că vă luăm de păr. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase.. Că vă dăm de ulucă. Că luăm uşa-n spinare. Teodorescu. Buc. glosar. Că vă lovim de scară. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. note. Daţi-ne câte-o pară.

se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că. Astfel. în uzul căreia. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. Una dintre 24 . ştiu un colind frumos. mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. îndeosebi cele ale flăcăilor. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. Astăzi. scriu colind. exhibuere primum Gentiles. quibus annus aperitur. foedebant17. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). potrivit căreia. ca în frazele: mai cântaţi un colind. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. că în fine. În unele zone. înseamnă. laetitias. Sion. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. însă nu peste tot la fel. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. la singular. mi-au confirmat forma colind. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. de a găsit-o undeva. Buzău. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. festum festum calendarium.. V. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti. Călăraşi etc. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia. ca în general la români. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. G. n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei. obiceiul se mai păstrează în unele sate. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. că opiniunea celor ce derivă. iar nu colind: forma asta din urmă. tineri şi maturi. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. Prin extensie. afirma: Deşi am arătat. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. indecoris choreis. la noi. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. forma „colind” sau „colindă”. G Dem. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. cel mai des. iar nu colindă18. cu aceeaşi intensitate. se zice colindă. Teodorescu. quas celendis Ianuarii. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. Ei plesnesc biciul. gazdei.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. iar nu colindă. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. Sion. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem. La fel. În cadrul folclorului obiceiurilor. în scrierea mea din 1879. Prin abuz. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.

sculaţi. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 . verzi. Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa. Ion etc. căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint. boieri mari Sculaţi.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale. 2. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Noi plecăm la altă casă. sculaţi. Fiecare vers este repetat. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare. Domnica etc. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă.pentru fete: Iar Maria(Ileana. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun. Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit.)cea frumoasă. Iată textul unei colinde: Sculaţi. Gheoghe.

Betleem numită. sculaţi boieri mari etc. Trei păstori se întâlniră. Deschide uşa creştine!. Sculaţi. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare. Şi. În oraşul Vifleem. numeroase variante ale colindului Florile dalbe. Pe Hristos să-L vază. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. Trei crai de la răsărit. Mă-ntâlneam cu o albină. şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. Florile dalbe. Florile dalbe. Naşte pe Mesia În ţară vestită. dar şi colinde glume. La Dânsul intrară . ce veste minunată. Albina strângea din flori Florile dalbe. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. Florile dalbe. Îndată-L găsiră. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. Magii cum zăriră Steaua. Astăzi s-a născut Hristos!. dacă sosiră. O. Ceară (miere)pentru sărbători. Steaua luminează Şi adeverează. Domn. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru.

Alecsandri. Din colecţia de poezii populare a lui V. Bucurie mare. ediţia din 1866. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi. sculaţi. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. Mesia cel Luminos.. Un Dumnezeu nou născut. Florile dalbe. 27 Florile dalbe. Şi se închinară. Sculaţi voi români. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului. Florile dalbe. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor. plugari. Cu daruri gătite. boieri mari. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. Că vă vin colindători. Florile dalbe. Florile dalbe. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. Dincolo de mesajul clar formulat. Să vă mântuie de rău. nu-L atinge. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. Florile dalbe. s-a născut Hristos! Astăzi. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi.Şi se închinară. p. supl. . Neaua ninge. ca multe altele. nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi. s-a născut Hristos. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. Noaptea pe la cântători. Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate.

La fereastră rândunele. Despre apus a venit. Un luceafăr de-mpărat. în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Dumnezeu adevărat. români plugari. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. Florile dalbe. un simbol al păcii. Florile dalbe. boieri mari. Florile dalbe. al nevinovăţiei. Florile dalbe. răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce. Şi ca pomii să-nfloriţi. Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. sculaţi. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . adică principiul vital. Sculaţi. Floare dalbă a adus. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. Stea comată strălucită. la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). Florile dalbe. Pământul că-ntinereşte. în mod fundamental un simbol al purităţii. Ş-un porumb frumos. Florile dalbe. Florile dalbe. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului. al fericirii regăsite. Florile dalbe. porumbelul. Iată lumea că-nfloreşte. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. al armoniei. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. leit Florile dalbe. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. inima. Sculaţi voi. Cânt’ prin luncă turturele. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. Şi la căpătâi s-a pus. Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. Florile dalbe. Soare-n raze luminat. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. . al speranţei. El vă zice să trăiţi. sau se mijeşte de zi). Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi.Florile dalbe.este. în zori (când se îngână ziua cu noaptea. Cu flori de crin învăscut. Întru mulţi ani fericiţi. Florile dalbe. Florile dalbe. simbol al speranţei şi al bunăstării. Noaptea se împarte în amurg. Drept urmare. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. pe anumite vase funerare greceşti. Pentru fericiri menită.

În aceste condiţii. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 . de Preot şi de Profet. Un crai mare de cărând. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. Imaginea este reluată de iconografia creştină. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. în mod evident. fiu al Cerului şi al Pământului. din albul său imaculat. Cel mai adesea.memoriei. Acolo. fie este cheia spre un succes garantat. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. pentru creştini. Până la Ierusalim. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. zicând. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. este un număr perfect. pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. după cum cetim. a cărţii de căpătâi. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. Importanţa pe care au avut-o. în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. În acest sens. În peşteră au intrat. al împreunării dintre Cer şi Pământ. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. cum au ajuns. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. arată Guénon. expresia totalităţii. primul număr impar este numărul Cerului. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. care. Magii atunci s-au bucurat. Trei. iar doi este numărul Pământului. aceştia. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. Numărul trei este de altfel. în cosmos sau în om. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. spun Chinezii. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural. a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. Cei trei crai de la răsărit au fost primii. şi o mai au. după maica Domnului şi Iosif. completează Marea Triadă. din dulceaţa gunguritului său. căci unu este anterior polarizării lor. În basme însă. în acest caz. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. Simbolismul provine în totalitatea lui.

3). Un alt text. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi. 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. Raza soarelui. În fond. 72. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. vorbind despre învierea morţilor. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului. şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. ale conflictului dintre forţele spirituale. el trebuie să treacă de trei probe. ale luminii. De aici. S-o-mpletim cu voie bună. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet. deci. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. etc. s-a arătat celor trei magi. neruşinarea şi zeflemeaua. Ele nu sunt. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. să mergem 30 Floricele să culegem. Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. Daniel. Raza soarelui. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. de sursă de lumină. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. cititori de stele. Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea. întâlnit în zona Siretului. Floarea soarelui. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos. fraţilor.treilea dintre fraţi. Raza soarelui. prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. Floarea soarelui. În domeniul etic. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. în special. . şi cele ale tenebrelor. După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament.

coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. Cununa simbolizează o demnitate. S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. unind. Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. o domnie. Să ne fie de folos Raza soarelui. în oricare altcineva. să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. o cunună de flori. 31 .Floarea soarelui. O. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. Maria Săvârşind călătoria. în semn de recunoaştere a divinităţii. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. separă terestrul de ceresc. Floarea soarelui. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. precum cea a pruncului Iisus. Pe care Maria-o cheamă. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. Că venim din nou latine. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. umanul de divin. Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. o putere. Ei tot fluierau. În semn de recompensă. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. culme a trupului omenesc. creştine. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare. marcând însă limitele care. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. Şi la Vifleem am fost. De departe am venit. creştine! Unde s-a născut Hristos. al cărei simbol este cercul. Deschide uşa. în acelaşi timp. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. Drumu-i greu şi-am obosit.

(se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. apoi. mai sus v-am înălţat. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. Sănătoşi şi bucuroşi. domn să-nălţăm! Domn. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. Domn. bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. Sus. Domn. Staulul de-l înconjoară. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. 32 Domn. în puţine cuvinte. domn să-nălţăm! Domn. pe fân. Domn. Domn. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn. Domn. Păstorii cu flori în mână. Un staul frumos de oi Şi acolo. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm.S-a născut Domnul Hristos. jos. domn să-nălţăm! Domn. Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. domn să-nălţăm! Domn. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut. Cete de îngeri coboară. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. Şi la gazde-o închinăm. tot v-am cântat. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. domn să-nălţăm! . Împletesc mândră cunună. Mai târziu găsi. domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn.

spre deosebire de poeziile citate mai sus. Şi-napoi v-om da-o. dar multe capodopere. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi. să ne-mbătăm! După ce au colindat. Noi o-m chişca-o. 33 . Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. afirma M. literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. ci este difuză în sânul neamului. Sau: Noi nu-mblăm după parale. La noi. Dragomirescu. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. Sloboziţi fata-n tindă. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. formând o trăsătură a geniului său. Astfel. Da nici somn de hodinit. ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. În ţările de veche cultură. şi în calitate. în general. Da-am ieşit într-o plimbare. care ţin fruntea poeziei de acest fel. a produs câteva opere poetice populare. Acestea. afară de câteva excepţii. poporul român. înainte de a ajunge la cultură. nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă. colindă. lucrurile stau altfel. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine. Că ne pare noaptea mare.Dintre colindele glume voi reda două variante. Ceva mai mult.

POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. fluiere. într-o continuă schimbare şi înnoire.3. înainte de toate. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. Seara ajunului este seara petrecerilor. ca şi în vechime. Astăzi. Astfel. ori cu capra. a pronosticurilor de tot felul. clopote. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. cerbi. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. babe şi moşnegi. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. împăraţi. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. dobe. fiind dominată de amploarea colindatului. de sărbătorile de iarnă. buhaie. bungheri. urşi. pârâitori şi căldări 34 . în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. Dar ajunul Anului Nou este. în general. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul.

Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. uretul de noapte. la fiecare casă cu lumină. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti. Biciul. de traista înflorată pentru strâns darurile. Urarea se face la fereastră. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. sau formate numai din băieţi. Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. fiind. mere iar 35 . forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. ale uratului cu pluguşorul. din diferite motive. buhai sau dobele. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. iniţial. Dăruirea pentru urare se face în bani. la urat. plugul flăcăilor. umblă în aceeaşi zi. plugul mare.sparte. pluguşorul mic. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. buhaiul mare. Uratul cu pluguşorul. nu au putut face acest lucru de Crăciun. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. în ajunul Anului Nou. seceratul. nuci. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. În afară de căciula împodobită cu mărgele. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. când se aud clopotele la flăcăii cei mari. începând cu aratul. de evoluţie funcţională. şi de această dată. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. când pornesc cu plugul mare. Din întreg repertoriul de datine. urmând cu semănatul. completează recuzita cetei. pluguşorul mic. uratul. am putea spune. cu clopotul. colaci. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. Astăzi. mixte. fie pentru cel folcloric. tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou. aspecte legate de vechi practici agricole. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. având ocazia să iasă la joc tinerii care. nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. plugul. formele cele mai clasice. Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. uret. sau „primburi” colorate.

uneori chiar fiica gazdei. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. „urare cu plugul”. recitate. Acareturile. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. Cam buzată. ca a unui tratat de veche agrotehnică. în general. Fierarul satului. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos.tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. „urătură de Anul Nou”. constituie ţinta ironiei urătorilor. „ omul de casă”. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. Cu ciocanu-ntr-o mână. Jupânul gazdă. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. Textul poeziei recitate la fereastră. Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. „urare ca la capră”. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. Rămasă nemăritată. harnică. fata. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. Poezia populară. versurile sunt „spuse”. componente specifice. însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. a tuturor muncilor agricole. afară. de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei. Exagerarea artistică. : cu luleaua-n dinţi. cam bătrână. de doi urători. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal. poartă. în „mugitul” buhaiului. de către un singur urător. Cu ochii la soare zgâiţi. „din moţi strămoşi”. Cu pila-n ceilaltă. cu care porneşte la secerat şi măcinat. cu multiple exagerări mitice a 36 . şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. grajdurile. agrară prin excelenţă. Poezia pluguşorului conţine o descriere. pe fragmente. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. La subsuoară c-o daltă. „din cărţile de şcoală”. „urătură”. „urare ca la buhai”etc. de altfel. denumirea de „pluguşor”. tonifiant.

de la alegerea locului pentru arat. luată prizonieră de Traian. La noi. alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas.unei agriculturi ideale. şi care ştie. Graţie acestora. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. o urare sacră. deci. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. să plămădească şi să coacă aluatul. cu pielea arămie. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul./ tot porcelii/ tot agni. să cearnă făina. nu în agricultură. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal. În calitate de simplu recitativ. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. a încălecat pe cal. băi publice. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei. deci troiancă. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. teatre. Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. agricultorul ideal este „ Bădica Traian”. apeducte. un bun obştesc deci. dacă Troian ar fi fost chiar troian. adică într-un timp istoric neprecizat. că noi suntem urmaşii Romei. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. până la pregătirea colacului21. argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. surprinzând toate fazele muncilor agricole. dacă Traian ar fi fost Troian. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. la semănatul grâului. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”. pentru că localnicilor. Legendarul „Bădica 37 . dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. Astfel. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza. însă în construirea de drumuri.. cu aceeaşi menire. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an. negri. o femeie cu ochi mari. aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură. după ce a ales un loc „curat” a arat. numele ei fiind scris. a plecat la câmp. nesusţinută. Dochiana înseamnă „ochioasa”. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri.(Horatiu. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. prin toate mijloacele. în alte urături şi colinde. unde. conform tradiţiei. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea. D’ochioana cerne făina . despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22. Traian era un adevărat iniţiator. dar şi prin imixtiuni politico-culturale.

38 . copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară. hopurele. hăi! Hopuri. La mulţi ani cu floricele. hopuri. bat toba şi trag mai tare din buhai. Boi. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. care ara cu plug tras de: Doisprezece boi. bourei. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz. Zece fete frământau. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. mândru şi rotat. L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. Pe roata morii măsurat. pline de umor sănătos. pocnesc din harapnice. sună din corn. încărcate cu povară. Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. Din făină. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. şi alte zece împleteau. tălănci şi clopoţei. hăi!”. făcând un colac Mare. pus în clăi. hopuri. Opriţi plugul măi flăcăi. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho.Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. aho. hopurate. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. Organizează apoi toate lucrările agricole. Apoi era legat. hazlii.

plătindu-i sau invitându-i în casă. Ia mai roată. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. Boii boureni . omâtu-i mare. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor.La sfârşitul urăturii. La anul şi la mulţi ani! 39 Aho. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. anul se-nnoieşte Mâine. Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda. Şi începe a ura. Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. Ia mai roată. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. Cu şaua de aur. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. Ia mai roată. În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. aho. În acest sens. O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. Ia mai roată.

dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina. Să vă spun o urătură. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici. Cu suman şi cu iţari. Participarea la plugul mare. ţărani plugari. în această zonă. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. Noi cu plugul ne-am luat. Da mi-i frig tare la gură. a baladei ca text la plug. Că pe mine m-a ars frigul. aho. Nu numai Mioriţa. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. după ce primesc încuviinţarea gazdei.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. Aho. în mare parte. Cum le place la voinici. prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. Ca şi în cazul celor mici. Brâncoveanu. măi copii! . şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. recitarea în ritm alert. Scoateţi plugul să mergem. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. Textul scurt. urarea se face la fereastră. Pusă după moda veche. asigură succesul cetei de urători. Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. . Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. Tremură la gard de frig. tabăra. Dragoş Vodă. învăţarea ordinii de intrare în scenă.Hăi. Cu căciula pe-o ureche. Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe. hăi! Aho. au contribuit. pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor. . repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. ci şi piesa Jienilor. ceata.Hăi. Câmpurile să arăm.Măi mânaţi. Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da. Tata-i într-un zambolic. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. în care. malanca. ce odată satisfăcute. cere timp şi spirit organizatoric. urate. aho. după care începe jocul măştilor şi al 40 . banda. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. Scoate banul şi covrigul. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. copii şi fraţi.

cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. a calfei. Sloboziţi malanca-n casă. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. La terminarea urării. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. Capra. a căpitanului. căldărari. căiuţi. pornesc spre sat. împăraţi. C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. primeşte colacii. loc în care se coase un carton alb. numai după ce şi-au împărţit traseul. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. urşii sunt nelipsiţi. a ciobanului. căpitanul buciumă din corn de vită. moşnegi şi babe. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor. adică la cel care conduce grupul. miniştri şi generali. doctori. cazaci. sau „ţurca”. turci. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. în funcţie de gazdă. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. draci. cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. banii. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. asupra costumelor şi măştilor. frumoşii stau liniştiţi. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. de un cromatism rar întâlnit. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. chiar invitaţi la masă. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi. Uneori. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă.travestiţilor. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. urşii. miri şi mirese. prin ornamentaţia bogată. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. Apoi. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. Colăcerul. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. căiuţi. urşi. numai 41 . În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. dacă este loc şi gazda acceptă. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. drepte şi retezate la spate. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. jocul se desfăşoară în casă. ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă.

ţa. căpriţă. cântecul începe cu istoria caprei. vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. Coada ca suvacu. Că sunt urme de berbeci. se urcă pe garduri. Că ştiu calea-n codru bine. în pomi. „cântec la capră”. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. „a căpriţei”. ţa. ghicesc în palmă. Ţa. la ciritei. ţa. Capra noastră-i cu cercei. Abia o târâia săracu. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. Cu drag să ti uiţi la ele. „căpreasca”. depinde de cât de „jucăuşă” este. sau să joace chiar în jurul caprei. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. 42 . Ţa. ţa. ţa. Te-am adus din Africa. ci şi să schiţeze paşi de dans. nu numai cu un nou set de strigături. pe loc. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. însoţit de sărituri şi răsuciri. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. la ciritele. Că ştiu calea-n codru des. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa. Aveam un mâţ colbăjos. sar. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. „a caprei”. iar grupului de însoţitori să participe la joc. De cele mai multe ori. Târâia coada pi jos. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. Te-am adus cu avionul. „ca la capră” sau „jocul caprei”. Izvoare cu ape reci. ţa. Negustorii se plimbă ţanţoşi. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. Capra noastră-i cu mărgele. ţa.urâţii fac scamatorii. Haideţi băieţi după mine.

cade . Măştile povestesc. De la noi al treilea sat. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. Alte texte sunt de regulă impersonale. De cale mai multe ori. şi na. Ia mai schimb-o pi leşeşti. adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. intervin strigăturile de comandă. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti. na. na. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei. Cu cercei şi cu mărgele. . ca un refren. sunt nu numai atenuate. Un ţuhal de bani am dat. mascaţii reiau unele versuri. Hora ni s-a terminat. Şi aici. adevărurile spuse. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. capra se îmbolnăveşte. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. de atât de mult joc. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. direct. întărind concluzia versurilor strigate.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat. ţa. întâmplări reale. te-am cumpărat De la badea Stratulat. În timpul executării strigăturilor. Nu da gură nimănui. Frunza sî mai faci o dată. fiecare mască reprezentând o lună a anului. Datorită acestui procedeu. Şi iar verde fir mărari. care îi schimbă înţelesul logic. ţa. Fiecare vers strigat de mască sau de grup. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. Foai verdi solz di peşti. uneori supărătoare. De la munte te-am adus. Da tu nu ti mai faci fată.

nici bătaie. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. Nici mâncare. insistenţa cu care sunt amintite. doctor sau vânzător – cumpărător. şi în timpul desfăşurării sale. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. Că răpăd cu bâta-n tine. foaie lată. care. Fugi. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. de lângă mine. printr-o leuţă. Ia fă. În acest joc. intervine dansul. un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. de fapt. nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui. în favoarea spectaculosului dansurilor. uneori cu obscenităţi greu de reprodus. Printr-un leu. În unele sate. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă.La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale. ne îndreptăţesc să credem că. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. plecăciune! Frunză verde. al urşilor şi chiar al căiuţilor. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată. babă. capră. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. Când te văd. Foaie verde busuioc. Asta-i capra cu noroc. Mâncare nu ţi-oi mai da. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. nici măcar în acelaşi sat. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc. . Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei.

bâr. cum ar fi cel al căiuţilor. se înfurie şi-l lovesc. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul. ţa. să mor de foame. Dacă între jocul caprei şi altele. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! . draci. Eu cioban la oi m-aş duce. capra şi urâţii. că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. bâr. barba ta Face dracu badana. caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal. ursar. şi mie. unde te duci. .La cai îmi place şi mie. Bâr.Moşule. taică. unde te tragi.bâr. între jocul urşilor şi acesta. pui de urs.Moşule. Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. ţa.Moşule. vioara. Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. ursăriţă. cobza. Negustorii. taică. nu ca la voi. dar nu imposibil. Ţa. ciobane. ţa. înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor. că mănânc o bucăţică mai bună. Şi-m place caşul sărat. căldărarii. . arapul. Travestirile prezente aici – urs. ca să-mi aud o mulţămită: ţa. ţa. taică. Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. chiar dacă ursul lipseşte. Nelipsită este 45 . se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini. caută şi învie capra. popa. ciobane. bâr. Bâr. . Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag. ciobane. ciobane.Baba: Măi moşnege. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. Bâr. dar şi de oameni maturi. Bâr. . doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. Să mă duc la fete-n sat.Atunci să-i dau o bâtâiţă.Ce-ai făcut moşule? . apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. boală! Atunci încep iar a juca toţi.La porci îmi place. . Moşul moare.Am făcut bine că am jucat olecuţă. Badana de văruit. Dar nu-mi place urda dulce. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: . ţigani. Că ţi-a da domnul mulţi franji. caută şi învie capra! . turci.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule.

Acesta. măi martine. de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. după dorinţa gazdei. Urşii sunt nervoşi. La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. fii cuminte. măi Martine. Martine bine. ursul merge în două picioare. îngrozindu-i. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. stă în patru labe. Gavrile. nu te lăsa. Atât melodia cât şi 46 . Să joci cum ţi-oi comanda. na. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. se reped spre spectatori. Să joci. Ca şi în cazul caprei. Fii cuminte. Martine. Nu ţi lăsa. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. Cî ti râdi toată lumea.„bamburina” sau doba. Nu ti da. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine. Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. nu poartă mască. Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. că’mnealor ne dă plăcinte. na. Fii cuminte. care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. iar în casă. dar ursarul îi domoleşte: . ca oamenii. mormăie. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă. La mulţi ani Sf. Vasile. na. Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului.Fii cuminte. Pe drum. dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. Să nu mă faci de ruşine.

îl „taie” plângând iar ursul „învie”. Un bacşiş de-o mii di lei.ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. Gavrile. ursarul îi aruncă. Pieptul loveşte genunchiul stâng. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. o melodie specifică. cu stângul îndoit înainte. În alte jocuri este chemat doctorul. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. îl leagă iar. Să te văd cât eşti de lung. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. Bate-o. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. nu te bat! Mai domolit. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. în timp ce izbeşte cu furie toba. Că bacşişu pregăteşte. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. Ia mai saltă din călcâie. căzâceşte. Acesta îl prinde. gavrile. Şi te scoală în picioare. Obosit de joc. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. lăsând lanţul liber. ciomagul. cade cu genunchiul drept pe pământ. iar căciula conică pământul. Întinde-te pe pământ. ursul se plimbă printre spectatori. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic. scoală. După o săritură înaltă. Să te văd cât eşti de mare. căutând să stângă. care. strigă săltând larg în jurul ursului. ţigane. Să pui mâna şi să-l iei. Ursarul îl prinde. Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”. rostogolindu-l pe lanţul întins. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. ursul cade „mort”. în braţe. de sub pat. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. prin strigături moi. Ca moara pe căpătâie. Nu te teme. mai ales fetele. Ursarul. bate-o.

Alte jocuri. Moş Martine. O pereche de viţei. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. C-avem bani de căpătat Şi. de-o vreme şi mai bine. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. când l-am adus. O pereche de opinci. Ursăreasca. pe loc. cu banii căpătaţi. nu mă tem. pe loc. c-aşa se cere. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. uşurel. Haide-aşa. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. De trei săptămâni trecute. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier.Să dai o sută şi cinci lei. mai scurte. apăsat. Frunzuliţă. Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. 48 . Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. sună în felul următor: Se urca pe par în sus. joacă. garofiţă. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. L-am adus cu avionul. Frunză verde de alun. haida. Fără şapte. nu rămâne. Cine vine. Dar. n-are opt.

Doi spărieţi. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă. Cinci spărieţi.a. Patru spărieţi. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună. rupţi de locurile de baştină. Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. Rămâi gazdă sănătoasă. Trei spărieţi. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. cu ursul. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. cu profesii diverse. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. cu dorul de locul de obârşie topit. 49 . revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. Oamenii. Că viaţa-i cu viorele. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte. sporindu-le fastul şi grandoarea. ca mai apoi. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. ci şi vecinii şi grupurile copiilor. Şaşă spărieţi. să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. caprele. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. măi băieţele. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii. Şapte spărieţi. C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc.Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. mascându-se şi veselindu-se. cu irozii ş. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. Acestea. După spusele lui Romulus Vulcănescu23. de spaime şi nelinişti. prin conţinutul lor mitologic. plină de lipsuri şi greutăţi. care îl sileau la luptă. mediul social în mediu cultural. în ultima vreme. în condiţii social-istorice diferite. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. Pentru a se travesti. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24. structura lor plastică şi viziunea lor estetică. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase. şi 53 . Mijlocul material de luptă. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. acomodarea acestui om. care îi tăiau calea.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. se autoiluzionează şi transformă. înceată sau în salturi. cel mai simplu. Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. printr-un dialog ludic. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. parţial. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. real sau fictiv.

măştile comuniunii funerare etc. În ansamblul lor însă.Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. Caracterul lor oral a fost. . ş. pe când astăzi. contaminat de inovaţii juridice inevitabile. vătaful impunea. – cete de vârstnici – urâţii.Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. măştile populare au fost împărţite în: . cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”. În ansamblul lor. ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor. capra. În faza actuală de dezvoltare. pe alocuri. Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat.cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”. turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. . moşii şi babele. executarea datinei conform tradiţiei locale. organizarea internă urmărea în trecut. cerbul. cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului. .Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului.Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular. în formele ei concrete. . muţii. personalitatea sa creatoare. Prin structura şi funcţia lor ludică. în numele tradiţiei. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. Alteori. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. .a. acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. malanca etc. iar astăzi. protocol şi solemnităţi săteşti. de nună. Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică. vicleimul. în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. de profetizare. de exorcizare. Acestea. regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială. etc.

inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului. însă. brâul etc. Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării. cojocul. 1. . masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării. Aici putem avea grupe pare sau grupe impare. Ele au fost prelate din cultura primitivă. 55 .măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte. MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: . multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent. Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală. Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula. După integrarea lor ludică. cămaşa. iia. iţarii.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare. În etimologia ei.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor.

Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. La originea sa. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu. acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. Astfel. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . Fiecare confecţionându-şi singur masca. înnodat. Într-o lucrare despre Credinţe. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. ca popor de concepţie uraniană. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. flori. tablă. Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică. a potrivirilor măştii la costum. însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. din resturi de cârpe. binefăcător. câlţi. celofan etc. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. Şi astăzi. Alte procedee. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. care urmăreau adecvarea costumului la mască. În acest caz. sau „împănarea costumului”. cu ornamentele corespunzătoare. astăzi. lipit. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. mai complicate.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. întrucât ei. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. acest procedeu este unul „naiv”. Există însă şi cazuri de inversare. Însă. sfori. fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. este de reţinut în special „împuierea”. atârnat. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu. sârme. au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. frunze. degradate şi de diverse culori. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite. dau valoare individualartistică purtătorului. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. o dată cu măştile costume de urs. par a fi transmise. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului.

frumoşii. învierea ursului şi hora ursului. În structura lor. din personaj principal devine personaj secundar. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri.a. bătaia ursului. doboşarii. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă. dresaţi. – şi chiar mai mulţi ursi. moartea sa. sau înfăşurate în jurul botului 57 . Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile. prinse de ceafa măştii. cum este cel al caprei în Transilvania. pluguşorul în Vrancea etc. sunt cele mai spectaculoase. ţiganul. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs. Moldova şi Bucovina. respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică. ursul. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. buhaiul în Bucovina. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. urcarea pe toiag sau ciomag.costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum. măşti zoomorfe. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. ochii. promovează totuşi elemente artistice noi. în unele din aceste jocuri. moşul şi baba ş. Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată. Ursul moare şi reînvie. urâţii. mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi.

ţapul. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. În zilele noastre. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor. În zona Moldovei şi a Bucovinei. observăm. Jocul caprei. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. chiar pe jucător. obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. Astăzi. fiind pe cale de dispariţie. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. individualitatea morfologică şi funcţională. aceasta îşi avea dubletul său masculin. prin ornamentaţia bogată. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. ca şi cel al ursului. ca mască. de un cromatism rar întâlnit. Pe ea se prind coarnele. se mai prinde. ce acoperă faţa şi corpul purtătorului. La baza fălcii superioare. sau foarte rar . mai mult sau mai puţin. ochii şi nările măştii. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. imobilă şi lungă. subţiri. anul nou şi anul vechi. mai scurtă şi 58 . capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. din sârme şi bare metalice. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc. uneori depăşind 30 de centimetri. prin arderea ei parţială.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. uneori o piele de capră adevărată. prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. caprele mari şi caprele mici. În ceea ce priveşte capra. cu timpul. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. cu un cui sau în curele. urechile. Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. falca inferioară. Falca superioară. cele 12 luni. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. transsimbolizate artistic.

partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure. În Siret. cu ajutorul căreia. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. bot de capră sau căprioară. care reprezintă barba caprei sau a ţapului. ţine băţul în mână şi. un smoc de păr sau un ciucure. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. În Suceava. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. mărgele. iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. Falca mobilă mai are prins. „purtată” şi „jucată” masca. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. purtătorul stă aplecat. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii. la extremitatea superioară. 59 . Pânza simplă. uneori şi un clopoţel. contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil.mobilă. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. împodobite cu năframe. atingând cu el pământul. făcând-o să clămpănească. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru.

faţa sau un mădular. În ansamblul lor. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. impresia unui personaj cu o figură impunătoare. care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală. Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale. unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş.2. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. în primul rând. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. ca şi asupra costumaţiei adecvate. din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. În schematismul ei fizionomic. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. de care trebuie. conică. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru. de 50 de centimetri lungime. în mod inevitabil. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori. Machiajul cu funingine a atras după sine. În mâna stângă poartă toba mare. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. Cu timpul. Este lăieţ iar pletele lungi. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. Cu mâna 60 . neagră. modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. să se teamă cei care asistă la joc.

În mână poartă un baston gros şi înalt de 2. când prin formă. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. măştile populare exprimă când prin conţinut. ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica.30 metri. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. fără mască şi cu faţa curată. arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. ursarul. Pantalonii roşii. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. Prin conţinutul lor de idei. În dreptul tâmplelor. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. aici lipseşte botul. O bluză sac. imediat sub braţe. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină. Astfel. fiind dominată de amploarea colindatului. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. În absenţa lor. acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. Văzute astfel. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. Din masca ursului. În Şcheia. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. În fond. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare. În jurul gâtului şi a pieptului. care a dispărut. şi nu numai.

obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. vară. Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. agrară prin excelenţă. a. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. tineri şi maturi. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. într-o continuă schimbare şi înnoire. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. cât şi începutului unui an nou. Deşi. aşa cum o demonstrează colindele. componente specifice. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. totuşi. gazdei. Urările presupun un ignorat erou civilizator. Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii.ajunul şi ziua Anului Nou. în general. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. Poezia populară. hramuri ş. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. care nu este exilat în cer. Cu acest prilej. neştiinţa şi nebunia lui. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. ci adoptat. clăci. îndeosebi cele ale flăcăilor. tonifiant. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. „Colindele” – lat. neputându-le înlătura. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. mult mai veche decât colinda. Noua religie. a sanctificat sărbătoarea. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Urătura este. este Asta-i seara lui Crăciun. el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . de sărbătorile de iarnă. ne-am născut un popor dumnezeiesc. în cazul românilor. iarnă. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. de altfel.

face cruce. Editura Librăria. p. Revue de Belgique. ed. Cum trebuie înţeles. Pîclişanu. În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. Folclorul. LIV. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor. Prefaţă la Povestea vorbii./ La scaunul Domnului. Vrabie. prefaţă de Mihai Pop. Bucureşti. Mihai Pop. p. p./ La scaun de judecată. Odată cu adoptarea Fiului. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. 93 63 . Anton Pann. Folcloristica română – evoluţie. vol. Gh. 80 10. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului. 1990. Alcalay. Ovid Densusianu. credinţelor. cf. A.idem3.Literatura populară română. Studii de etnografie şi folclor. inedit confecţionate. care la ei se numeşte mătanie. care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. Gaster .R. VIII. Editura Academiei R. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi. p. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor. Editura Scrisul românesc (f. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii. 293 2. Practic. Buc. 3 -38 n. Gitée.P. metode. 59. pe slava cerului). Romul Vuia. 1886. 1975. M. Bucureşti. 1921. Craiova. idem3 5 . 1910 4. 1968 Editura pentru literatură. rolul Sfintei Vineri. p. 225 -226 3. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. în Revista istorică. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. este preluat de Fecioara Maria. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. nr. Editura Minerva. curente. V 8.4 6. p. Bucureşti. 1883. p. (Marco Bandini. superstiţiilor moştenite din trecut. p. 128 . şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic. Paul Sebillot. în ziarul Luminătorul. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti. Revue d'anthropologie. Note 1. O veche societate pentru cultivarea limbii române.seria III. I. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. p. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. 1886. Z. caracteristicile de bază ale neamului. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. 7. 1884. 106. 1963. 71 11. 22 iulie 12. an).134 9.

ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. Riturile de trecere. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. A. Editura ştiinţifică. Dem. Folcloristica română – evoluţie. note. A. 1976 10. 23 19. Dem. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. 5-6-7 20. R. Gaster . 314 22. 1990 8. Bucureşti. Teodorescu. Pop. 1910 2. Folclor din împrejurimile Sucevei. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. 11. Editura Minerva. 9. Editura Minerva. p. 1996. Editura Academiei R. 1975. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. 1968. Dufresne Ducange.I. D. Bucureşti. 1963. C. Buc. prefaţă de Mihai Pop. p. 160 14. p. Obiceiuri tradiţionale româneşti. ed. ediţie critică. 1982. VIII.Ovid Densusianu.24 16. Cum trebuie înţeles. M. O veche societate pentru cultivarea limbii române. Studii de etnografie şi folclor. Prefaţă la Povestea vorbii. Mihai Pop. Bucureşti. C. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. 1968 Editura pentru literatură 4. Mihai Pop. M. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. Bucureşti. Librăria. Adăscăliţei. p.13. bibliografie şi indice de George Antofi 12. 281 17. 1883 cf. glosar. 32 15. G. Iaşi. 1913. T. Mihai Pop. p. Folclor din împrejurimile Sucevei.E. 1989. I 3. Suceava 1972 64 . Alcalay. vol. Cluj-Napoca. van Gennep. 1996. bibliografie şi indice de George Antofi. Bucureşti. idem 21 23. p.Literatura populară română. 1967. Scrisul românesc 7. Anton Pann. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. Editura. p.Bucureşti. Obiceiuri tradiţionale româneşti. note. 1970. Suceava 1972. în Buletinul A. Z. 1982. Riturile de trecere. glosar. curente. rituri şi superstiţii geto-dace. Romul Vuia. V Adăscăliţei. Poezii populare române. Minerva. p. Gh. Cluj-Napoca.Credinţe. V. p.Bucureşti. Pamfile. metode. Originile umanismului şi ale culturii. Pîclişanu. 1976. Bucureşti. Gulian. Eliade Traité d'histoire du religion. Romulus Vulcănescu. Bucureşti. van Gennep. p. p. G. Bucureşti. Germina Comănici. idem. în Revista istorică. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. D.Paris. Al Nor . Teodorescu. Pluguşorul. 6.. ed. Măştile populare. Iaşi. Craiova. Poezii populare române. Agricultura la români.P. 12 25. 1989. 138 21. Bucureşti. Folclorul.R. ediţie critică. 241 26. 11 24. 1921 5. Pop. Vrabie.

traducere după ediţia din 1969 65 . Poezii populare. Alain Gheerbrant. Originile umanismului şi ale culturii. Editura Minerva. 1989 27. Mănăstireanu. Bucureşti.Bucureşti. Agricultura la români. culegeri şi studii. Literatură populară. G. Folcloristica română – evoluţie. Dragoş Cusiac. Jula. Zona etnografică Siret.I. 1976 23. Bucovina viitoare. Gulian. editura Minerva. 1941 18. Jean Chevalier. Bucureşti1968 20. Măştile populare. Vasile Adăscăliţei. note. 2001 24. Artur Gorovei. Bucureşti. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. 1980 30. Editura Hiperion. în Buletinul A. T. Folclor din Ţara fagilor.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. bibliografie şi indici de Iordan Datcu. Bistriţeanu. Dicţionar de simboluri I. Suceava 21. 1970 16. N. grupul editorial Muşatinii. 1983 25. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. Editura Artemis. Folclor din „Ţara de sus”. curente. 1969 19. Suceava. 1913 14. Editura Minerva. studiu introductiv. Aurelian Ciornei. C. Pamfile. Bucureşti. Al Nor . Editura pentru literatură. Poezii populare româneşti II. Bucureşti. grupul editorial Crai Nou. Germina Comănici.E. ediţie îngrijită. Teodorescu. 1968 22. Bucureşti. Gheorghe Vrabie.Vasile G. R 15. V. Bucureşti. 1957 26. Elogiu folclorului românesc. Bucureşti. Muşatinii. editura Minerva. Suceava. Romulus Vulcănescu. culegere de Ion Nijloveanu. Bucureşti. antologie şi prefaţă de Octav Păun. Chişinău.Credinţe. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. Bucureşti. Bucovina viitoare. rituri şi superstiţii geto-dace. ediţie îngrijită şi prefaţată de Al. III. Editura tineretului.13. 1967 17. Popa. Veniţi de vă veseliţi. 1972 29. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Antologie de lirică populară românească. Folclor din împrejurimile Sucevei. Editura pentru literatură. Dem. metode – Editura pentru literatură. Pluguşorul. Ion Drăguşanul. editura ştiinţifică. 1993 28. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful