Folclorul Obiceiurilor de Iarna

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

PROIECT DE LICENŢĂ

CUPRINS
UN PRIM CUVÂNT… CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ …………….pag. 5 1. SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE………………………………………………pag. 6 2. DOMENIUL DE STUDIU AL FOLCLORULUI……………………………………...pag. 7 3. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI…………………………………....pag. 10 CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR ……………………………………………………………….pag. 14 1 CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE……………………………………………...pag. 16 CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN………………………………………………………pag. 19 1 POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN …………………………………………………..pag. 21 (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 2. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN…………………………………………………..pag. 24 3. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU ……………………………………………..pag. 36 (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) 4 URĂRILE DE „SORCOVĂ”……………………………………………………………………pag.54 CAPITOLUL IV MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ……………………………..pag.57 1 MĂŞTILE INTEGRALE …………………………………………………………………………pag.60 2 MĂŞTILE REDUCTIVE…………………………………………………………………………pag. 65 CONCLUZII …………………………………………………………………………………..….pag.67 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….pag. 70

2

UN PRIM CUVÂNT…
Niciun popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori. Dar valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne facem auzit glasul în civilizaţia europeană, şi acest lucru nu se poate realiza fără să ne redescoperim istoria, cum am fost şi cum suntem. Este unica modalitate să percepem un potenţial viitor popor român. În lumea satului românesc, încă se mai păstrează, nealterate, mesajele vechimii, dar şi satul riscă, deja, să se rupă de trecut. În cărţile cele vechi ale Bucovinei, păstrate în diverse fonduri documentare şi, prin aceasta, oarecum izolate în lume, se găsesc multe din creaţiile neamului românesc, „toate îmbrăcate în haina de gală sau de martiraj a altor veacuri” după cum afirma Gavril Mîrza. Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu o anumită autenticitate, ce este nescris din viaţa unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a primit amprenta lumii „noi” în care trăim. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate, cu excepţia unor elemente din diverse contemporaneităţi ale satelor noastre care s-au inclus în oraţii. Folclorul reprezintă cartea vie de istorie a unui popor, scrisă direct în sufletele generaţiilor. În ziceri, în datini şi obiceiuri este tezaurul nostru naţional. Ca aproape toate ţările lumii, România, gândită în ansamblul ei, însumează în fiinţa sa eternă mai multe zone şi sub-zone etnografice. Varietatea convergentă a acestora conferă trăinicie şi caracter specific structurii de ansamblu a poporului nostru care poate fi imaginată ca una dintre zonele definitorii ale umanităţii. Întocmai ca întreg spaţiul nostru naţional, ca Bucovina, în cadrul lui, zona etnografică Siret, asupra căreia mă voi opri în lucrarea de faţă, relevă din străvechimi o forţă a convieţuirii şi afirmării locuitorilor ei, care şi-au pus constant pecetea pe firea şi produsele lor cele mai diverse. Situată în partea de nord a Podişului Dragomirnei, între apele Sucevei şi Siretului, vatra etnografică de care mă ocup, a rămas „pe dinafara” celorlalte zone etnografice cu care se învecinează şi despre care există lucrări publicate. Dacă despre oraşul Siret s-a scrie puţin, despre localităţile din zona înconjurătoare nu s-a scrie aproape nimic. Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă că populaţia acestor meleaguri s-au ocupat din vremuri străvechi cu cultivarea pământului, cu creşterea animalelor şi cu practicarea unor meşteşuguri legate de construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti, de industriile ţărăneşti de prelucrare a textilelor sau a altor produse secundare obţinute din agricultură ori a unor materii prime locale. Însă, chiar în lipsa unei documentaţii istorice, aceste lucruri puteau fi afirmate fără temerea de a fi contestate. Întreg specificul acestei zone, cu ocupaţiile şi sărbătorile ei se regăseşte
3

şi în special colindele şi urăturile din cadrul obiceiurilor de iarnă. dar şi colinde. sorcove. Ciubotaru. Stelian Cârstean. jocuri şi teatru cu mascaţi în preajma Anului Nou. un merit deosebit în cunoaşterea folclorului specific zonei avându-l specialiştii de la „Universitatea Al. care au publicat studii. unde el şi-a desfăşurat primii ani de activitate. Unele din aceste creaţii sunt cuprinse în volumele referitore la poeziile populare din Bucovina în general. culegeri de poezii şi proză. texte asupra cărora voi încerca o analiză în paginile care urmează. I. H. muzicale şi dramatice create şi răspândite de populaţia din zona Siretului. În studiile sale. chiuituri. folclorul cunoaşte o gamă diversificată de manifestări: cântece. Ion H. bocete. Mai recent.în materialul cel mai pur şi care nu poate fi pus la îndoială: creaţiile populare. Cuza” din Iaşi. În zona la care mă refer. Folclorul din această parte a ţării a stârnit interesul multor cercetători ai culturii populare româneşti. ca pe tot întinsul ţării. strigături. s-au publicat studii şi culegeri pe această temă de către Vasile Adăscăliţei. George Muntean şi alţii. urături. literare. doine şi balade. legende. folcloristul şi etnograful Simeon Florea Marian s-a preocupat şi de producţiile artistice. care au publicat Caietele arhivei de folclor sub îngrijirea lui Ion. Ciubotaru. cântece şi jocuri populare. 4 .

cu practicile şi îndeletnicirile lui. Folcloristica este astăzi un instrument la îndemâna cercetătorilor istorice şi filologice. interesul pentru cercetarea şi valorificarea folclorului este tot atât de vechi ca şi cultura noastră şi s-a manifestat la fel de puternic în toate regiunile ţării. permanent nou. psihologia şi sociologia. moarte. etnologia. Creaţie poetică proteică. folclorul. multiseculară. în acelaşi timp. cercetarea folclorului s-a impus în cultura universală ca o necesitate ştiinţifică. nuntă. concepţia sa de viaţă şi artă. El este. pentru că se transmite de la generaţie la generaţie. dar mai autentic decât orice act de succesiune scris şi parafat. prin cercetările neîntrerupte şi prin apariţia de noi culegeri. Motivele folclorice pot circula. folclorul reprezintă în arta poporului român un capitol de o mare bogăţie. vitalitate şi de un înalt rafinament estetic. pot fi împrumutate sau preluate şi prelucrate. fie în afara acestuia. fenomen care nu poate fi eliminat din istoria culturii şi civilizaţiei – concură la definirea spiritualităţii poporului român. Geniul popular poate fi urmărit în viaţa de toate zilele a unui popor.CAPITOLUL I INCURSIUNE ÎN FOLCLOR ŞI ÎN FOLCLORISTICA ROMÂNEASCĂ Condiţie a unei reale şi profunde cunoaşteri a vieţii unui popor. mai autentic şi mai viabil document al unei societăţi. printr-un testament nescris. . I s-a recunoscut acestuia calitatea de cel mai vechi. Folclorul este împuternicit prin legi naturale şi se îmbogăţeşte continuu. 5 . dar şi în momente prilejuite de cilul sărbătorilor calendaristice. Folclorul este avutul care nu se pierde niciodată. fie în cadrul aceluiaşi spaţiu etnic. Împreună cu etnografia.naştere. fiind enciclopedia poetică a vieţii poporului. La noi. în obiceiuri şi credinţe prilejuite de momente importante ale vieţii. o ştiinţă socială. varietate.

S-au făcut în Franţa încercări de înlocuire a denumirilor „ tradiţii populare” sau „literatură populară” prin altele care să răspundă mai exact denumirii de folclor. Şi francezii au folosit acest termen. Acest item. Denumirea este compusă din două cuvinte saxone: folk. Alţi cercetători defineau acest termen astfel: folclorul compară şi identifică resturile credinţelor. Printre specialiştii englezi s-a numărat şi August Lang care vedea folclorul drept o ştiinţă care adună şi compară relicvele raselor vechi. ruşi etc. care înseamnă „popor” şi lore – „ştiinţă”. a fost utilizat pentru prima dată în anul 1846 (22 august) de către arheologul William J. mai permanente şi mai răspândite. obiceiurile. deşi este mai mult o ştiinţă decât o literatură. muzica populară. face pentru prima oară o distincţie clară între folclor şi etnografie. Savanţii de origine latină l-au adoptat mai greu. povestirile. Cuvântul a fost adoptat repede de savanţii scandinavi . Acestea. Aici funcţiona Société des traditions populaires. Thoms în revista Athenaeum din Londra. în Anglia se pun bazele unei societăţi de folclor. sunt cuvinte susceptibile de un sens politic şi ar putea însemna nu numai 6 . SCURTE PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Încă de la început. dansul popular şi teatrul popular. S-au încercat denumiri precum démopsychologie. cuvânt relativ nou. consider că este necesară o scurtă explicaţie a terminologiei. Gomme) sau cuvântul folclor este un termen generic ce cuprinde tradiţiile naţionale. Acesta considera că folclorul studiază totalitatea creaţiilor şi manifestărilor artistice aparţinând unui popor. Paris 1913. The folk-lore society.1. obiceiurilor şi ale tradiţiilor arhaice în epoca modernă (G. considera Gennep. proverbele popoarelor primitive ori cele folosite de clasele inculte ale popoarelor civilizate (Charles Bourné). În anul 1878. folklore. propune ca acest cuvânt să fie întrebuinţat pentru a exprima ceea ce în limba engleză era cunoscut sub numele de antichităţi populare sau literatură populară. adică „ştiinţa poporului”. ca domenii de cercetare literatura populară. Alţi doi folclorişti au încercat să introducă termenul traditionnisme cu adjectivul traditionniste dar aceste denumiri a stârnit vii discuţii. anthropopsychologie şi chiar mythographie dar s-a renunţat ulterior la ele. Includea aici. superstiţiile şi povestirile. Thoms.. într-o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton. pentru a înţelege mai bine termenul de „poezie populară”. Un termen frecvent întâlnit care surprinde esenţialul a tot ceea ce numim astăzi „popular” este cel de „folclor”. În primul raport al acestei societăţi folclorul era definit astfel: ştiinţă care cercetează lucrurile cele mai vechi. ideile care există în vremurile noastre dar nu sunt actuale. apoi de cei finlandezi. provenit din engl. care în volumul Folclorul (folk-lore). cântecele. cei mai de seamă reprezentanţi au fost Paul Sébillot. şi Arnold Van Gennep care a combătut tradiţionalismul şi a atras atenţia că trebuie cercetate şi ipostazele naţionale ale acestei creaţii populare.L.

intră şi specificul casei şi a vestimentaţiei populare. cele două volume tipărite între anii 1878 – 1879 iar prima revistă specială de folclor a fost Şezătoarea. dar şi o atitudine mintală şi politică. Şi pentru că tradiţia se măreşte mereu. moştenit din gură în gură. termenul „folclor” este îndeobşte întrebuinţat. dar are în vedere şi alte elemente ale vieţii populare(economice. nealterat de influenţa civilizaţiei şi a culturii cărturăreşti. făcută de un cărturar conştient de importanţa materialului dat de el la iveală. culese. şi care avea drept subtitlu menţiunea Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. prin simplul fapt că anii trec. Datorită avantajelor prezentate de termenul „folclor”( scurtimea cuvântului. din generaţie în generaţie. Cei mai recalcitranţi în privinţa adoptării acestei denumiri sunt germanii care nu renunţă la denumirea volkskunde. sau o anumită tradiţie. iar inovaţiile se opun veşnic tradiţiei. prin care se opune tradiţia. Italienii.). a tipărit într-un calendar din Iaşi o colecţie intitulată Pepelea sau tradiciuni năciunare româneşti. Din aceste trădăciuni putem încheia despre originea şi despre feluritele trepte de cultură sau de barbarie. despre limbă. Doctorul T. La noi. Multe din trădăciunile româneşti cuprinzându-se în aventurile lui Pepelea. urbanistice. atât în Europa cât şi în ţările Americii. obiceiuri şi religiune. la români. demografice. privind inovaţiile ca un contrar al tradiţiei. Pentru că în aceste puţine rânduri am dat diverse definiţii şi accepţii ale termenului propus spre dezbatere îmi permit să concluzionez cu o definiţie ce le cuprinde pe toate ( într-o măsură mai mare sau mai mică): toată ştiinţa aceasta despre ale lumii. despre multe prefaceri şi strămutări locale. despre întregul caracter al unui popor. În Precuvântare Stamati scrie: Tradiţiile sau trădăciunile naţionale sunt o oglindă cu ceaţă în care agerul istoric zăreşte trecutul unei naţii. este ceea ce constituie un material de studiu ţi o ştiinţă care se numeşte Folclor. chiar cuvântul „inovaţie” desemnând „noutate”. Primul om de ştiinţă român care a întrebuinţat termenul „folclor” a fost Hasdeu în Cuvente den betrani. Astăzi. Stamati. prin reprezentantul lor de seamă Giuseppe Pitrè – Folclorul . care a apărut la Fălticeni în 1892. expresia tradiţiuni populare a fost întrebuinţată de primii culegători. care se apropie de folclor. înorânduite şi adăogite. 7 . considerau că în domeniul de cercetare al folclorului. cu un cuvânt. pe lângă producţia artistică.1882. sonoritatea şi elasticitatea semnificaţiei sale) francezii au renunţat la căutarea unui alt cuvânt adoptându-l pa acesta. etc. care menţin termenul volkskunde. Este o adevărată culegere de folclor. Abia din 1908 s-a intitulat Revistă de folclor. tot acest patrimoniu colectiv. în anul 1840. vor fi primite cu îngăduinţă. riscul unor confuzii era neplăcut celor care doreau să studieze faptele populare in afara oricărui sistem politic.studiul moravurilor şi al obiceiurilor tradiţionale. am socotit că aceste adunate şi modificate încât moralul şi buna cuviinţă să ierte. cu o singură excepţie: Germania şi Austria. Un fenomen asemănător se poate observa şi în legătură cu termenul „regionalism”.

domeniul acestei noi ştiinţe era considerat cel indicat de Paul Sébillot în definiţia sa: un fel de enciclopedie a tradiţiunilor. A. mai mult sau mai puţin alterate. credinţă sau superstiţie2.a. şi de aceea orice culegător de basme. prelegere publicată mai apoi în „broşura independentă” Viaţa nouă – 1910.până la primele timpuri ale omenirii.[…]folcloriştii singuri au constatat că cele mai multe din motivele 8 . proverb. în mod inconştient. se urcă. fapt care impune şi cercetarea noilor elemente.1966) în care Densusianu amendează culegerile făcute până atunci. Gitée. sau a naţiunilor puţin înaintate în evoluţie.2. după cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi. în anul 1885. Despre aportul cercetătorilor români voi vorbi mai pe larg într-un capitol viitor însă ţin să amintesc aici de anul 1909 ca an de hotar a ceea ce a fost şi ce va însemna folclorul pentru români. sigure. dicton sau formuletă. viaţa lui sufletească în toate manifestaţiunile ei mai caracteristice. în studiile lor. Tema prelegerii a fost Folclorul. Cum trebuie înţeles. Concluzia la care ajunge Densusianu este următoarea: S-a afirmat de la început şi se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simţi al unui popor. a credinţelor şi a obiceiurilor claselor populare. pentru concluziuni de etnopsihologie. este examenul survivenţelor care. cu repercusiunile reciproce ale literaturii orale şi ale literaturii cultivate. trebuie să vadă în materialul adunat contribuţiuni preţioase. Care este domeniul său de cercetare? şi au încercat să ne ofere răspunsuri logice şi concrete. adeseori. cel care a ţinut primul curs de folclor la Universitatea din Bucureşti. El consideră că termenul „popular” nu se referă doar la ceea ce se moşteneşte ci şi la ceea ce se adaugă în fiecare zi. cuprinzând astfel tot ceea ce se transmite în popor din veac în veac. în accepţia cea mai largă a cuvântului. şi-au pus întrebări de genul: Cum trebuie înţeles folclorul?. Este anul apariţiei lui Ovid Densusianu. poezii populare. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice. poveste sau legendă. şi aşa cum se resfrâng în diferitele lui producţiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. determina ca obiect al folclorului: tradiţia populară. chiar la spiritele cele mai cultivate. până la popoarele cele mai civilizate şi uneori. şi s-au conservat. Urmează diferite studii ( de exemplu Viaţa păstorească în poezia noastră populară .1 Un alt folclorist marcant. DOMENIUL DE STUDIU FOLCLORULUI AL Pentru a demonstra strânsa legătură dintre poezia populară şi folclor – ca ştiinţă – se impune să stabilim de la bun început care îi este domeniul de cercetare. La începutul cercetărilor folcloristice. Tradiţia se prezintă sub formele cele mai diverse: cântec popular.. Mulţi cercetători. credinţe ş.

ca principale capitole: credinţele. recomandările şi constatările lui Ovid Densusianu anticipă cuceririle teoretice şi metodologice de mult mai târziu şi mai ales pe cele puse în circulaţie de antropologia culturală. pe de altă parte. ca: locuinţa rurală. În sensul larg. În studiul său. Basmele cu deosebire circulă din loc în loc. 9 . cum simte ţi gândeşte el fie sub influenţa ideilor. O parte de superioritate din acest punct de vedere au desigur poeziile populare. mai poate fi vorba de cercetări psihologice în care să ni se dea icoana sufletească întreagă a unui popor.populare se întâlnesc.sunt fără îndoială şi povestiri care se întâlnesc numai la unele popoare[…]dar nici aceste elemente. de fiecare clipă4. despre cei apropiaţi şi îndepărtaţi. singur sau cu ai săi. […] Totuşi se poate stabili o deosebire între folclor în sens restrâns şi folclor în sens mai larg. fie sub aceea a impresiunilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi5. Cu alte cuvinte. utilizarea obiectelor materiale este adeseori însoţită de oarecare rituri şi legate de oarecare credinţi şi chiar de texte. Densusianu îşi punea întrebarea: În faţa unui asemenea material. nu poate fi despărţită de folclor. Un alt cercetător. fiind între aceste două ramuri o strânsă dependenţă internă şi organică. în primul rând. Asociate cu riturile. să cunoaştem ţăranul aşa cum apare el în toate împrejurările vieţii sale: vesel sau trist. Este dar natural ca o ştiinţă unică să se ocupe de această civilizaţie. credinţelor. categorice3. În acest sens folclorul este o ştiinţă parţială a etnografiei. prea uniform ori prea sărac. tot ce călăuzeşte viaţa lui de fiecare zi.. aproape neschimbate. Dar şi în cazul acestora nu putem vorbi de anumite motive pur româneşti. despre străini. prea sporadice ori prea vagi – nu ne autorizează să vedem în ele temeiuri pentru deducţiuni precise. cu aceiaşi eroi legendari[…]. şcoală şi de aceea este necesar să fie consemnate. la muncă sau la petreceri. în acest din urmă caz folclorul are acelaşi domeniu ca şi etnografia6. cu aceleaşi fapte fantastice. ustensilele. costumul popular şi ocupaţiunile primitive. despre sat şi oraş. la toate popoarele[…]. cu descântecele etc. superstiţiunilor moştenite din trecut. pentru că etnografia. folclorul cuprinde afară de aceasta şi studiul civilizaţiei materiale. administraţie. care se ocupă numai cu civilizaţia materială. în straie de lucru sau de sărbătoare. superstiţiile. Opiniile oamenilor sunt importante pentru că arată ceea ce cred ei despre realitatea înconjurătoare. susţinea faptul că folclorul se află în legătură doar cu cultura spirituală a clasei rurale. ci şi judecata ţăranilor asupra creaţiilor respective. civilizaţia rurală. Romul Vuia. Toate observaţiile. Folclorul în sens restrâns cuprinde. şi fenomenele amândurora apar în realitate strâns legate şi aproape inseparabile. Pentru a înţelege ceea ce numim astăzi folclor trebuie. folclorul trebuie să ne arate cum se resfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţiuni ale vieţii. obiceiurile şi literatura populară. în realitate aceste lucruri formează un tot care trebuie studiat în complexitatea sa organică. obiecte materiale sunt adesea întrebuinţate. Civilizaţia materială şi cultura spirituală sunt şi una şi alta componentele unui tot bine definit. tehnica. Autorul consideră că nu trebuie să fie culese doar documentele. Diferenţele care se fac între aceste două părţi provin din tendinţa specialistului.

adică de credinţe. o simplă colecţie de mici fapte dispărute şi mai mult sau mai puţin curioase sau amuzante: este o ştiinţă sintetică şi care se ocupă în special de ţărani şi de viaţa rurală. ÎNCEPUTURILE FOLCLORISTICII ROMÂNEŞTI 10 . van Gennep caracteriza această ştiinţă în felul următor: Folclorul nu este. A. cum şi-ar putea închipui cineva. obiceiuri şi literatura populară.Romul Vuia preferă termenul de „etnografie” considerând că termenul „folclor” este întrebuinţat mai ales de cei care au o cultură filologică şi se ocupă în special de folclor în sens restrâns. şi de ceea ce a mai rămas în centrele industriale şi urbane 3.

afirma Ovidiu Papadima. el nu este autorul nici uneia dintre cărţile pe care le-a publicat: …că Anton Pann n-a făcut altceva decât a tipărit manuscripte mai vechi româneşti. se impunea de al sine o cunoaştere a vieţii şi a culturii populare. însă cu toate că ar fi mai uşor de urmat.Deleanu avem de-a face cu atitudini de preţuire a poporului şi a creaţiilor lui orale. În Apel. Voi adopta astfel. Asachi. datini şi mai ales faţă de poezia populară pe care. ca o ilustrare a ideii de adevăr istoric. oamenii de ştiinţă – istorici. Cerând pentru ea drepturi omeneşti. Şincai şi Samuil Micu . Unii dintre cercetătorii operei sale susţin că el ar fi rămas străin de asemenea preocupări.Clain sau un poet precum I. şi-au îndreptat privirile „în jos”. Studiul despre Folcloristica română se poate scrie dintr-o perspectivă strict cronologică. o expunere sintetică. să vorbească despre măiestria ei artistică. schimbându-le mai mult sau mai puţin10. Aceştia. Dacă la unii cronicari ca Neculce ori stolnicul Cantacuzino atenţia acordată tradiţiilor şi poeziei populare venea incidental. Cei mai în măsură să realizeze acest ideal erau. Nu numai că nu avea nici un fel de idee teoretică asupra folclorului. pe scurt. însufleţiţi de dragoste sinceră faţă de cei care zăceau de secole în întuneric şi mizerie. scriitori şi oameni de cultură ca Iordache Golescu. mai dificilă. scrierile sale nu indică nici cea mai mică preocupare teoretică referitoare la folclor. Din mijlocul Şcolii Ardelene se ridică. scriitorii şi intelectualitatea progresistă s-au entuziasmat faţă de viaţa-i simplă dar frumoasă. filologi – şi literaţii. Alţii cred că dimpotrivă. la oamenii de cultură ca Gh. epocă în care masele chemate la viaţă politică urmau să fie luminate prin ştiinţă. folcloristica din Moldova face un pas mai departe faţă de Cantemir.Folclorul a fost o descoperire a secolelor XIII şi XIX îndeosebi. adunând-o şi publicând-o în creaţii ajunse celebre. Anton Pann întregesc folcloristica română. Prin Gh. antene sensibile ale unei înalte conştiinţe sociale7. În legătură poezia culeasă de el sunt însă semne de întrebare: a cules Asachi poezie înainte de Alecsandri? Răspunsul găsit ne conferă posibilitatea dea crede că da. în acest caz. a evoluţiei ideilor pe curente şi şcoli literare. Către sfârşitul secolului XVIII interesul pentru popor şi viaţa lui culturală se dezvoltă simţitor fapt care a determinat în domeniul folcloristicii începuturi memorabile. ideea fondării unei societăţi pentru cultivarea limbii române. Trăind în mare măsură în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII. totuşi limba noastră va stăpâni în ţara noastră8. Budai . clar. acesta ocupă un loc aparte în dezvoltarea folcloristicii române de la începutul secolului XIX. Gh. dar nu intenţiona nici măcar să întreprindă o culegere de literatură populară9. Asachi. dar mai plină de interes. autorii şi-au exprimat speranţa că: …deşi suntem robi. faţă de port. lucrarea ar creşte în amploare iar faptele mai semnificative s-ar pierde uşor în mulţimea amănuntelor. În acest sens Gheorghe Vrabie afirma că este sigur că Pann n-a avut idei clare despre munca de culegător şi nici 11 . către ţărănimea dispreţuită şi exploatată nemilos. la începutul secolului XIX. Ca această dorinţă să fie realizată. au aşezat-o în ţesătura operelor proprii şi au încercat să-i desprindă sensuri mai adânci. În ceea ce-l priveşte pe Anton Pann.

Din asemenea acţiune politico-socială s-a născut un mare interes pentru viaţa culturală a maselor. N. De o mişcare folcloristă care venea din diferite zone locuite de români se poate vorbi în preajma anilor 1839 – 1840. Curentul „duhului naţional” pe care-l vor afirma moldovenii grupaţi în jurul Daciei literare a fost schiţat de însuşi Eliade Rădulescu. Negruzzi. a cules-o şi a publicat-o. Tot Negruzzi este primul care grupează poeziile populare în câteva categorii: cântul ostăşesc sau istoric. Russo dar şi Alecsandri în Moldova. Gr. cântăreţul de strană s-a întâlnit cu poezia populară pe care. în ordine cronologică. cântul dragostei şi a nuntei şi cântecul codrului sau voinicesc.atitudinea unor scriitori apropiaţi de epoca sa. Bariţ în Transilvania. Negruzzi este cel care aduce în discuţie câteva aspecte legate de poezia populară care nu şi-au pierdut din noutate nici astăzi si care se disting prin originalitate faţă de cele exprimate de contemporanii săi . exprimă idei programatice privind folclorul. adună şi el poezii în călătoria sa pe Valea Oltului şi le trimite tot „bardului da la Mirceşti” care le publică în Convorbiri literare din septembrie 1877. care s-au ocupat de poezia populară. n-a manifestat un interes conştient faţă de folclor. precede consideraţiile făcute de Alecsandri câţiva ani mai târziu. Dar în multele nevoi ale vieţii. iubind-o. Scriitor oferă câteva date pline de interes privitoare la mediul folcloric. şi cu atât mai mult. poezia creată de geniul anonim şi portul strămoşesc. pentru literatura tradiţiilor lor orale. ca astfel. mulţi dintre contemporani i-au conferit titlul de culegător al poeziilor populare. se poate spune că prima colecţie de poezii populare ale românilor este 12 . Aceste formulări vor fi întâlnite şi la alţi scriitori de mai târziu. colecţia să fie mai completă. Interesul arătat folclorului de unii scriitori ai veacului luminilor culminează la o generaţie mai târziu. cântul religios. idealuri pentru care luptaseră şi unii dintre înaintaşi. Poetului care întruchipa aspiraţiile poporului şi a generaţiei sale. Kogălniceanu. Pe cât de întunecată şi apăsătoare era starea materială. pe atât de frumoase erau limba şi datinile. în preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848. pe care acesta se grăbeşte să-i asculte. scriitor în a cărui operă muza populară e mai greu de identificat. scris de C. Negruzzi. Numărului acestora se adaugă o mulţime de scriitori şi cărturari mai mărunţi. ca Al. Tinerii cultivaţi s-au pus în fruntea unei mişcări ce-a avut darul să schimbe profund viaţa socială. Ceea ce numim „acţiune de adunare” a poeziilor populare este legat de numele lui Alecsandri. Bălcescu. economică şi culturală de la noi. egalitatea şi independenţa. Eliade în Muntenia. Acesta. alţii veşti privind numele unor informatori. Astfel. bolnav. care trimit poetului materiale. Alexandrescu. Russo şi Vasile Alecsandri. de asemenea. Primul număr al Daciei literare aduce cunoscutul articol Cântece populare a Moldaviei. cu gândul la ţară şi poporul părăsit. Russo adună balade pe care i le trimite lui Alecsandri. era hotărât să culeagă cântecele Valahiei spre a le da acestuia. aflat pe meleaguri străine. Exilat la Soveja. Prin acţiunile întreprinse au reuşit să sfarme din mâinile clasei stăpânitoare lanţul cu care acestea ţineau legat poporul şi să proclame libertatea. care vor fi reluate şi dezvoltate mai târziu. a comentat-o într-un anumit fel propriu.

Ecoul puternic stârnit de cele două volumaşe de balade populare publicate mai târziu. era un mare succes al poetului. Despre primii culegători ai poeziei populare se poate vorbi mult. care nu numai că era frumoasă. De aceea părăseşte gândul de a publica o a treia parte de Balade şi hotărăşte să întocmească o colecţie care să cuprindă şi alte genuri şi alte specii de poezie. De altfel. aceasta am să o mulţămesc numai poporului românesc din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie11. dar aceste poezii populare aveau şi o importanţă istorică şi naţională. Alecsandri.o operă a generaţiei de la 1848. el era convins că descoperise o adevărată comoară ascunsă în sânul poporului. la fel şi despre colecţiile impresionante scoase de ei la iveală. Un lucru este însă cert: asemenea opere au izvorât din sincerul sentiment de dragoste faţă de popor şi poezia lui. Alecsandri mărturisea: …Sunt poet. din care se desprinde că cel care a lucrat mai mult în această direcţie a fost. Ea are un lung şi interesant istoric. CAPITOLUL II FOLCLORUL OBICEIURILOR 13 . adunată din părţile Moldovei ori ale Transilvaniei. Spre sfârşitul vieţii. care l-a decis pe acesta să depună un şi mai mare zel pentru adunarea în continuare a creaţiilor populare. V. totuşi. ca cea lirică.

). datină. 6. Conservarea obiceiurilor arhaice a contribuit la păstrarea identităţii naţionale. un repertoriu de texte pentru anumite obiceiuri specifice. obiceiul reuneşte totalitatea manifestărilor folclorice prilejuite de un anumit eveniment sau legate de o anumită dată. Adesea. un beneficiar (un grup. o succesiune de acte ritual-ceremoniale închegate într-un scenariu perpetuat prin tradiţie. 5. Altfel. 3. un repertoriu de obiecte ritualice folosite (steaua. o colectivitate) căruia i se adresează ceremonialul respectiv. sau începutul şi sfârşitul anilor. tradiţională. Acest termen este foarte răspândit şi defineşte acte de comunicare ceremonializate. Cuvântul „datină” este un termen general popular şi reprezintă ceea ce se practică la anumite date şi după anumite reguli statornicite prin tradiţie. exprimată prin formula: Aşa-i bine! b. Orice obicei. au fost pavăză împotriva tendinţelor de dezagregare a tuturor intruziunilor venite din afară. Obiceiurile au trei tipuri de motivaţii: a. 2. Ele au un caracter ciclic. obiceiurile nu pot şi nu trebuie confundate cu deprinderile sau cu simplele obişnuinţe. Obiceiul surprinde un moment sau o secvenţă din exercitarea unei practici arhaice întemeiată psihologic şi receptată de comunitate. Ele trebuie ştiute în profunzime pentru a putea fi înţelese. Obiceiurile concentrează ideologii. fiind aşadar mai cunoscut. cunoaşterea rămâne la suprafaţă. clopotele. exprimată prin formula: Aşa-i frumos! Din perspectiva tradiţiei. În satul tradiţional obiceiurile se repetă cu regularitate şi sunt acceptate de toţi membrii comunităţii. obiceiul presupune existenţa unor elemente componente cum sunt ceremonialurile – care reprezintă secvenţe de obicei constituite în acte solemne – şi riturile – acte constituite dintr-o singură secvenţă – acestea fiind efectuate în virtutea unei credinţe magice şi orientate spre împlinirea unei credinţe de ordin practic. steagul. plugul etc. funcţională. mai ales în cadrul comunităţilor agro-pastorale. ceremonial sau rit implică următoarele elemente: 1. 14 . 4. Din perspectivă generică. exprimată prin formula: Aşa am apucat! c.În vorbirea curentă există doi termeni care aparent denumesc aceeaşi realitate lingvistică: datină şi obicei. Cuvântul „obicei” are avantajul de a fi intrat în uzul general al limbii. Se observă că şi calendarul tradiţional a fost structurat pornindu-se de la marcarea momentelor sale principale prin anumite obiceiuri folclorice. un scop sau un rost al performării obiceiului respectiv. Conform spuselor folcloriştilor Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu12. un performer (sau un grup) care asigură efectuarea obiceiului (colindător). credinţe şi superstiţii variate pe care colectivităţile săteşti le-au păstrat în virtutea unei forţe a păstrării de care vorbea etnologul german Paul Sartori. aceste două cuvinte sunt considerate sinonime cu toate că la o cercetare mai atentă se constată că există o serie de elemente care le diferenţiază. jalonând începutul şi sfârşitul muncilor sezoniere. înscrisă deci în spiritul tradiţiei şi al comunităţii. estetică.

evoluţia semantică etc. Decodarea lor trebuie să aibă în vedere emiţătorul. planul încifrării. receptorul.. 1. textele folclorice vehiculate de aceste obiceiuri nu pot fi înţelese decât în contextul care le-a generat şi le-a asigurat permanenţa. CICLUL OBICEIURILOR CALENDARISTICE 15 .De asemenea.

Acest punct de vedere este împărtăşit şi de etnologii români care sunt de acord că sistemul separării obiceiurilor calendaristice de cele familiale se justifică numai parţial fiind redusă prin caracterul polisemic al fiecărui obicei ca semn14. este de părere că în categoria riturilor de trecere nu trebuie să intre doar cele care aparţin ciclului familial. poate cel mai de seamă teoretician al obiceiurilor tradiţionale.Bogatul repertoriu al datinilor şi obiceiurilor noastre tradiţionale este compartimentat de specialişti în două mari secţiuni. Una dintre acestea include practicile şi ceremoniile prilejuite de cele mai importante momente din viaţa omului – naşterea. a anului. Etnologul A. anotimpurilor şi a lunilor deoarece. Pop. cum se mai procedează pe alocuri. La rândul său. nunta. ci şi practicile care însoţesc şi determină într-un fel sau altul schimbarea anului. moartea – iar cealaltă reuneşte riturile calendaristice de la cele menite să impulsioneze îndeletnicirile fundamentale ale românilor – agricultura şi păstoritul – şi până la gesturile mărunte şi credinţele care s-au decantat în succesiunea generaţiilor şi continuă să se regăsească pe trunchiul milenar al spiritualităţii oamenilor. a anotimpului. Prioritatea ori valoarea precumpănitoare a unuia sau altuia dintre cele două compartimente este mai puţin importantă după cum relativă pare să fie şi împărţirea despre care vorbesc. este şi mai tranşant arătând că obiceiurile tradiţionale româneşti incluse convenţional în cele două mari cicluri sun t foarte apropiate între 16 . profesorul clujean D. a vegetaţiei şi a divinităţilor stăpâne peste vegetaţie13. van Gennep. conchide cărturarul: unul dintre elementele cele mai frapante ale ceremoniilor sezoniere este reprezentarea dramatică a morţii şi a renaşterii lumii.

Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie. de-a lungul 17 . Ştefan Vodă. de la vârstnici la copii. cât şi începutului unui an nou. a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată şi fericit controlată tradiţional. deschisă mereu înnoirilor binefăcătoare. M. Eliade afirma că agricultorul pătrunde şi se integrează într-o zonă bogată de sacru: gesturile. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. Bujor. în cete de colindători. cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor. După cum se ştie. Obiceiurile de a umbla cu colinda. ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. iarnă. Gruia lui Novac. vară. pe când datinile calendaristice au un pronunţat caracter colectiv şi o periodicitate de performare ciclică. Copii şi tineri. Pop au fost subliniate ori de câte ori s-a impus pe parcursul expunerilor anterioare. hramuri ş. ş. Jianu. se organizează. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. de Anul Nou. a. şi în cete dramatice de teatru popular cu tematică haiducească – Darie. Cu acest prilej. Ele dovedesc o dată în plus că sistemul obiceiurilor româneşti este unul unitar şi inconfundabil. urători şi semănători. Multe dintre aceste gesturi şi acte ritual-ceremoniale au rostul de a descătuşa forţele ascunse ale naturii şi de a organiza treburile din gospodărie în funcţie de datele faste sau nefaste. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. – ori în mari alaiuri de travestiţi cu măşti dramatice. Urâţii şi Frumoşii – ceea ce demonstrează existenţa. clăci. ale Anului Nou şi a Bobotezei încep în postul Crăciunului. Bungherii. formale sau funcţionale obiceiurile continuă să fie prezentate şi analizate în secţiuni şi capitole de sine stătătoare. sezoanele. chiar dacă. ca şi de factorii magici care ar putea stimula fertilitatea ogoarelor. cele familiale sunt considerate individuale şi irepetabile. Ursul. perioada semănaturilor şi cea a culesului îşi consolidează structurile proprii şi dobândesc valoare autonomă16. Capra şi Cerbul. Unele dintre simetriile la care face trimitere D. vara şi iarna. cu semănatul şi sorcova. Brâncovenii.ele şi se află într-o veritabilă simetrie a cărei explicaţie ultimă o constituie acea viziune unitară a omului arhaic asupra viţii naturii şi a propriei sale vieţi15. Irozii. nu au putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual. În satele Bucovinei. clădit temeinic pe o tradiţie îndelungată. Numite şi obiceiuri de peste an. încă din vremuri imemoriale. din vreme. reprezentând animale şi personaje carnavaleşti – Malanca. practicile calendaristice se află într-o permanentă legătură cu trecerea timpului şi organizarea muncilor în colectivităţile rurale. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. fete şi feciori. Arnăuţii şi Împăraţii. Din raţiuni metodologice. Radu. a. pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. zonă folclorică renumită pentru bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune. munca lui sunt responsabile de urmări grave pentru că se realizează înlăuntrul unui ciclu cosmic şi pentru că anul. Cu privire la această dimensiune a civilizaţiei rurale.

După datină şi obicei. duc din an în an şi din casă în casă. momentele dramatice şi jocurile în travesti. poveştile. de bucurie şi de voie bună.timpului. peste neamul şi pământul românesc au trecut vremuri şi evenimente de restrişte. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat. de sorcovă şi semănat. sincere şi spontane turnee artistice. colindele. spectacole complexe de aleasă desfătare. mesajul lor de belşug şi sănătate. Din studiul lor ne vom lămuri despre origine 18 . devenite. urările de pluguşor. cântecele. ca în adevărate. muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. CAPITOLUL III POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Datinile. cu timpul.

Alecsandri. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării. în prima şi în a doua zi de Crăciun. între 24-26 decembrie. graţioasă. în special la casele unde sunt fete. o agerime de spirit. conduse de o calfă. Iaşi. Vasile Alecsandri Prefaţă la volumul Balade – adunate de V. Poezii populare ale românilor – adunate şi întocmite de V. dar mai ales băieţii. Aceştia făceau cinste cu o sticlă cu rachiu câtorva flăcăi care erau mai „jucăuşi”. discotecă). nici unul nu are. vie. sau mai nou. În ajunul zilei de Crăciun – 24 decembrie – pe la casele gospodarilor colindă copiii. de-l minunează vreo faptă măreaţă. el îşi cântă durerile şi mulţumirile. în ultimul timp. cu care calfele organizează în ziua de Crăciun – 25 decembrie – gioc (horă. de naşterea naţionalităţii române. covrigi. 1866 În zona cercetată colindatul durează trei zile. Cu banii adunaţi la colindă sunt organizate două zile de gioc. Alecsandri. copiii se retrag pe la casele lor şi încep să colinde flăcăii. Alecu Russo Poezia poporală Românul e născut poet! Înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare. o poezie poporală atât de originală. care mergeau de la unii la alţii. atât de variată. ea plăteşte taxa de intrare la fel ca şi băieţii care nu au umblat la colindă. şi de luptele ce le-au susţinut coloniile romane pân-a nu se priface în locuitorii de astăzi ai vechiei Dacie. îşi cântă eroii. o sîmţire adâncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă. pentru a putea cuprinde întreg satul sau oraşul.retipărită în vol. Dacă la această horă vine o fată care nu a fost acasă ori a cărei părinţi nu au primit şi nu au plătit colindătorii. Bucureşti. Aceştia sunt împărţiţi în mai multe cete. fructe şi mai ales. bani. grupându-se câteva familii. Gazdele oferă colindătorilor nuci. care se traduc în mii de cugetări fine şi înţelepte. care esprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului. toate iscodirile minţii. partea I. de-l cuprinde veselia.limbii noastre. strămutat de sub un soare fierbinte într-o ţară nouă. prilej cu care cei mai tineri băieţi şi fete pot ieşi la joc. îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e izvor nesfârşit de frumoasă poezie. ca neamul românesc. În seara zilei de Crăciun colindau însuraţii . Născut din sânge meridional. el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate. Când se înserează. de plăcerile naturii cu cari este înzestrat poporul. De-l muncesc dorul. atât de frumoasă şi atât de strâns unită cu suvenirile antichităţii. colindatul constituind un prilej de 19 . neamul român a păstrat o închipuire fecundă. Părinţii fetelor oferă colindătorilor bani. fetele respective intrând fără să mai plătească. care înfruntă mai uşor gerul iernii. 1852.

Modul de a se rosti. petrecerea durând până dimineaţă. muzicuţă. Ei cântau întâi la geam. sărbătorile de iarnă se remarcă prin încărcătura sinceră de optimism entuziasm şi urări de bine pentru anul care vine. POEZIA URĂRILOR DE MOŞ – AJUN (noaptea de 23-24 decembrie a fiecărui an) 1. scripcă. trompetă. 20 . Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului. apoi mergeau la altă familie. povesteau. cu cetele de teatru folcloric şi cu urările aduse cu semănatul. acordeon. apoi intrau în casă. cu ocazia sărbătorilor de iarnă relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina. glumeau.întâlnire şi petrecere între prieteni şi rude apropiate. unde erau serviţi cu mâncări şi băutură. Colindătorii erau adeseori însoţiţi de instrumente muzicale precum: fluier. continuând cu colindele din ajun sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti. dansau.

Ea nu s-a putut hodini din pricina cailor şi oilor. Şi Maria i-a binecuvântat. practicate cu zgomot şi veselie în perioada sărbătorilor de iarnă. fie în cete de câte patru. pentru ca mai târziu. la germani Christnacht. mărire Ţie. Şi peste noapte a început Crăciuniţa să vadă. vrăjitoarele obişnuiau să prindă lilieci şi să-i îngroape întrun furnicar. nuci. Soarelui Dreptăţii Care slujeau stelelor. Datina e să li se dea colindeţe sau bolindeţe. da Crăciuniţa nu l-a lăsat. în Încercări critice asupra unor credinţe. s-a dus baba în grajd şi a moşit-o pe Maria. care la ţară sunt frământaţi şi copţi chiar în acea noapte. mere sau pere. iar la oraşe covrigi. Şi atunci a făcut ca babei lui Crăciun să-i fie întoarse vederile. de al miezul nopţii până la „ziua albă” e umblarea copiilor cu Moş-Ajunul. dis de dimineaţă. sărbătoarea solstiţiului de iarnă. Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţii Că întru dânsa aceia.” Crăciunul a fost. cu oasele lor să facă „de urât” şi „de dragoste”. Dem. la spanioli Nochè buena. la francezi Noel. care se foiau acolo şi i-a blestemat ca hojma să mănânce şi nici odată să nu se sature. la englezi Christmas. Fie câte unul sau doi. Întâmplându-se să treacă fecioara Maria prin satul în care trăiau Crăciun şi Crăciuniţa.În legenda Crăciunului vehiculată în zona noastră ni se povesteşte că „a fost odată un moşneag şi avea curţile lui mari şi încăpătoare. El a vrut s-o primească în casă. da n-a putut naşte în iesle fără să fie moşită. Să se-nchina Ţie. spre a cânta versetele consacrate de ritul oriental: Naşterea Ta. În această zi mare. Ea a fost moaşa Maicii Domnului. Dumnezeul nostru. Atunci. Şi el a trimis-o pe fecioara Maria în grajd. dar mai ales cântăreţii bisericilor intră din casă în casă cu icoana ce reprezintă „naşterea lui Hristos”. Şi de atunci în ziua Crăciunului creştinii cinstesc naşterea lui Hristos. Copii n-aveau. Doamne. după ce putrezeau. Pe moşneagul acela îl chema Crăciun iar pe nevasta lui Crăciuniţa. Şi să Te mărească pre Tine De al stea au învăţat Răsăritul cel de sus. G. noaptea de ajunul Crăciunului. intră în curtea fiecărei familii. din antichitate. Astfel copiii colindă toată 21 . Amu ea trebuia să-l nască pe Mesia. cu câte o traistă după gât şi cu băţul în mână. zece sau chiar doisprezece. cunoscută sub numele de Crăciun şi zisă la italieni Natale. serbarea naşterii lui Iisus Hristos. În noaptea de 23 spre 24. Creştinismul s-a instituit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. urându-i „bună-dimineaţa”. Hristoase. În ziua de 24 decembrie. mici colaci de făină. precum şi festivităţile greco-latine. foarte bucuroasă. Crăciuniţa era chioară şi nu vedea nici ca prin sită de v-o douăzeci de ani. unii copii de 10-15 ani. la poloni Wilia etc. Iar boii stăteau liniştiţi şi au încălzit-o cu suflarea lor. datine şi moravuri ale poporului român (1874) a arătat divinităţile adorate de vechii locuitori ai Orientului. Teodorescu. a simţit6 că i se apropie sorocul naşterii şi s-a cerut la mas.

după un post de atâtea săptămâni. oi şi porci. s-a aplicat şi zilei dinaintea unei mari sărbători. Ori nu ne daţi? Bună-dimineaţa. începând cu cele ale copiilor şi sfârşind cu parodiile flăcăilor. cărora le urează „ bună-dimineaţa” nu vor să se scoale să le dea ceva. şi apoi să mănânce carne mai cu plăcere (în special carne de porc). În cazul contrar. care găsesc cea mai nimerită ocazie să petreacă noaptea strigând şi cântând la fereastra vreunui cunoscut. posteau cu religiozitate. Dumnezeu – Tatăl (căci astfel rezultă din colinde). 1885. spre a onora sfinţenia sărbătorii ce urma. la Moş-Ajun! Boi. volum editat de G. după cum ziua de 25 decembrie a fost personificată. fiindcă în acele zile. culese de Şt. De aici au rezultat toate variantele poeziilor de urare în ajunul crăciunului. unui praznic. La mulţi ani cu sănătate! (Colinde din popor. Ne daţi. ori nu ne daţi? (Poezii populare române. moşul Crăciun. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. atribuindu-i-se ca sfânt bătrânul Ajun. 1909. Cai. vaci. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. este de amintit că. Bucureşti. moşul Ajun. atribuindu-se ca sfânt bătrânul Crăciun. jejunare) înseamnă a te abţine de la mâncare şi de la băutură. în acelaşi mod s-a personificat şi ziua de 24 decembrie. adică „niciodată”. la Moş-Ajun! Ne daţi. Sănătate. Teodorescu) Bună-dimineaţa. strămoşii noştri din secolele trecute. Şt. uncheaş). Prin 4extensie. fără să guste ceva.noaptea. Că-i mai bună decât toate. Dem.Craiova. Ţuţescu) Bună-dimineaţa. (lat. Pentru o înţelegere mai bună voi reproduce mai jos textul câtorva urări pentru dimineaţa de ajun dar şi câteva parodii practicate în zona Bucovinei: Bună-dimineaţa. Ori nu ne daţi? Ne daţi. ca buni creştini. la Moş-Ajun! 22 . sunt întrebaţi câţi sunt sau invitaţi să mai strige odată „bună-dimineaţa la Moş-Ajun!” Cuvântul ajun necesită două mici explicaţii. Ne daţi. ajunarea ei. dar mai ales acolo unde ştiu că se află fete de măritat. Cuvântul „ajun”. ei rostesc glumeţe ameninţări. ajunul Crăciunului. Bogătate. Presupunând că aceia. avea două motive: să se facă demni de „ a se împărtăşi cu sfânta cuminicătură”. la Moş-Ajun! Ne daţi. jejunium) ca şi verbul „ajunare”(lat. Cei care nu vor să le dea nimic le spun să vină „mai la ziuă”. Cât despre ziua de 24 decembrie. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa. expresie devenită proverbială şi echivalentă cu ceea ce oamenii instruii numesc „ calendele grece”. În ceea ce priveşte epitetul de „moş” (bătrân. la Moş-Ajun! Bună-dimineaţa.

Daţi-ne câte-o nucă. ori nu ne daţi Că de noi nu vă scăpaţi! Parodia 2 (Poezii populare române. Dem. ne daţi. bibliografie şi indice de George Antofi. Daţi-ne câte-o pară. Că vă lovim de scară. Ne daţi. Că mă trag de păr! Bună dimineaţa La Moş-Ajun Bună dimineaţa La Moş Crăciun! Daţi-ne câte-un covrig. p. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. Dă-mi o nucă. Că vă luăm de păr. note. ediţie critică. ed. Că mă dau cu capul De ulucă. ori nu ne daţi. Teodorescu. Dă-mi un măr. Noua religie. „Colindele” – lat. Daţi-ne câte-un măr. Că vă dăm de ulucă. Dă-mi un covrig Că mor de frig. ne daţi? Am venit şi noi odată La un an cu sănătate. ori nu ne daţi? Ne daţi. Daţi-ne măcar parale. Că noi nu plecăm d-aici. la Moş-Ajun! Ne daţi. Că luăm uşa-n spinare. Minerva.Bună-dimineaţa. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. neputându-le înlătura. 17 ) 2. a sanctificat sărbătoarea. Că tremurăm de frig. ne daţi? (colecţia Aurelian Ciornei) Parodia 1 Bună dimineaţa Ori nu ne dai? La Moş-Ajun! Ne dai Dă-mi o pară Că mă dau cu capul De scară. făcând-o să coincidă cu 23 . ori nu ne daţi? Ne daţi. Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Ne daţi. G. Daţi-ne câte-un şorici.. ori nu ne daţi? Ne daţi. 1982. Buc. glosar. POEZIA OBICEIULUI DE CRĂCIUN Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”.

mulierumque aut ferarum assumtis formis ac vestibus. Savanţii se confruntă însă cu o nedumerire: dacă pluralul „colinde” are în română. foedebant17. La fel. de a găsit-o undeva. obiceiul se mai păstrează în unele sate. El afirmă că întâlnim aici numeroase colinde laice şi chiar că acestea sunt predominante. tineri şi maturi. G Dem. într-o notiţă olografă de pe manuscrisul colecţiei. O ipoteză care ar putea să explice această stare de fapt este prezenţa intensă a unei populaţii ucrainene în această zonă. Colindele se cântă de obicei în noaptea de 24 spre 25 decembrie. mi-au confirmat forma colind.naşterea lui Hristos şi a instituit ca imnuri sacre să se cânte spre amintirea acestui mare eveniment: calendae. numele de „colinde” adoptat la toate popoarele şi la toţi slavii în urma creştinării celor din Panonia. În unele zone. Prin abuz. V. colindele astfel diferenţiate sunt frecvent întâlnite. cel mai des. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. toate variantele ce mi s-au comunicat din Atârnaţi. că toţi bătrânii şi colindătorii pe care i-am consultat. ca în frazele: mai cântaţi un colind. Astăzi. Teodorescu. la singular. colindele se cântă şi în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. la noi. copiii colindă şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie. cu aceeaşi intensitate. quibus annus aperitur. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). iar nu colindă. totuşi – ca respect pentru domnul Sion – mă cred dator a declara că de mic copil am auzit zicându-se colind. în toată Românimea sau Dacia lui Traian. exhibuere primum Gentiles. Sion. usurpavere postmodum Christiani et quas utrique. ca în general la români. indecoris choreis. forma „colind” sau „colindă”. În cadrul folclorului obiceiurilor. iar nu colind: forma asta din urmă. se exprima astfel: Fac atent pe preastimatul adunător al acestor frumoase colecţiuni că. verbul „a colinda” pe cineva se întâlneşte cu acelaşi înţeles. Adăscăliţei19 se situează împotriva unei păreri încetăţenită printre folclorişti. laetitias. pentru câştig şi pentru a se deosebi de colindătorii mai în etate. referindu-se la forma corectă a acestui cuvânt. în scrierea mea din 1879. Prin extensie. potrivit căreia. gazdei. Sion. că în fine. se zice colindă. îndeosebi cele ale flăcăilor. scriu colind. ştiu un colind frumos.. n-a putut fi formată decât (poate)de un filolog deşucheat. Obiceiul colindei de ajunul Crăciunului sau. imitând pe tinerii şi adolescenţii care umblă cu Plugul. înseamnă. afirma: Deşi am arătat. în uzul căreia. Una dintre 24 . festum festum calendarium. copiii se apropiau de fereastră şi începeau a colinda fără a cere permisiunea gazdei. adică dacă acest cuvânt este ambigen sau feminin. dar la oraş se cere permisiunea de a colinda: „ primiţi colinda?” Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. Călăraşi etc. „ cântecele sacre de la naşterea lui Hristos”. Astfel. când copiii umblă din casă în casă cu un plug în miniatură – Pluguşor – împodobit cu flori naturale sau artificiale şi având un clopoţel între coarne. românescul colindă din gerundivul latin colenda constituie o eroare filologică. quas celendis Ianuarii. deşi în această culegere m-am abţinut de a insera notiţele etimologice pe care le pregătisem. Ei plesnesc biciul. neaşteptat de valoroasă este colinda din jumătatea estică a Sucevei. ita appellant scriptores publicas illas ac superstitiosas. în prima zi a Crăciunului are răspândire largă în Bucovina. că opiniunea celor ce derivă. iar nu colindă18. G. această zonă nu cunoaşte decât colinda religioasă. Buzău. însă nu peste tot la fel.

Asta-i seara lui Crăciun Mănăstirii cine slujea? Asta-i seara lui Crăciun Dumnezeu cu Maica sa. Asta-i seara lui Crăciun Ca un trandafir frumos. Asta-i seara lui Crăciun Dar cele nu-i mândru soare. boieri mari Sculaţi. Ion etc. Asta-i seara lui Crăciun Din ochi negri(albaştri. Asta-i seara lui Crăciun Nu ştiu coasă ori descoasă. Iată textul unei colinde: Sculaţi. Domnica etc. Asta-i seara lui Crăciun Se mărită şi ne lasă. după care se cântă refrenul Asta-i seara lui Crăciun.pentru fete: Iar Maria(Ileana. Asta-i seara lui Crăciun Mă uit vale după vale. Fiecare vers este repetat. Asta-i seara lui Crăciun Cu podoabe de argint. verzi. Unde-i o fată (flăcău) frumoasă(frumos) Şi-un pahar de vin pe masă. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Noi plecăm la altă casă. boieri mari Asta-i seara lui Crăciun Că nu-i vremea de dormit Asta-i seara lui Crăciun Da-i vremea de-mpodobit. Gheoghe.cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului are un conţinut adecvat momentului festiv. sculaţi. pentru băieţi: Iar Ilie (Vasile. La final se cânta: Rămâi gazdă sănătoasă. căprui)lacrimi varsă Asta-i seara lui Crăciun Pe-o năframă de mătasă. sculaţi.)cel frumos Asta-i seara lui Crăciun Peste an îi sănătos. Asta-i seara lui Crăciun Urmează urarea. Asta-i seara lui Crăciun Ci-i o mănăstire mare.)cea frumoasă. Asta-i seara lui Crăciun Şade la gherghef şi coasă. Asta-i seara lui Crăciun Sănătos şi veselos. diferenţiată în funcţie de gazdă astfel: 1. Asta-i seara lui Crăciun Ia răsare mândru soare. 2. Şi se rosteşte urarea: La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! 25 .

Mă-ntâlneam cu o albină. dar şi colinde glume. Trei păstori se întâlniră. Întrebarea adresată este de data aceasta „ primiţi cu steaua?” Iată un exemplu de Stea: Steaua sus răsare Steaua sus răsare Ca o taină mare. Deschide uşa creştine!. Steaua luminează Şi adeverează. Copiii mici de 4-7 ani îşi colindă părinţii şi rudele apropiate cu urarea Albina strângea din flori: Rătăceam printr-o grădină. numeroase variante ale colindului Florile dalbe. O. În oraşul Vifleem. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Colinda Florile dalbe se cântă în ajunul Crăciunului – noaptea de 24 decembrie – pe sub ferestrele caselor – la oraş la uşa deschisă a gazdei – de către flăcăi şi băieţi ce poartă o iconiţă reprezentând naşterea lui Hristos. sculaţi boieri mari etc. Trei crai de la răsărit. ce veste minunată. hârtie poleită şi luminată pe dinăuntru. o stea mare confecţionată din hârtie creponată. Îndată-L găsiră. La Dânsul intrară . Betleem numită. Domn să-nălţăm!A vânat un iepuraş. Sculaţi. Astăzi s-a născut Hristos!. şi porniră 26 Mergând după rază Pe Hristos să-L vază.În această zonă sunt cunoscute şi cântate colindele: Steaua sus răsare. dacă sosiră. Magii cum zăriră Steaua. Ceară (miere)pentru sărbători. Domn. Albina strângea din flori Florile dalbe. Steaua străluceşte Şi lumii vesteşte Şi lumii vesteşte Că astăzi Curata Prea Nevinovata Fecioara Maria Naşte pe Mesia. Florile dalbe. Şi. Florile dalbe. Florile dalbe. Pe Hristos să-L vază. Tot atunci ei umblă şi cu Steaua. Naşte pe Mesia În ţară vestită.

Din colecţia de poezii populare a lui V. Şi v-aduc un (pe)Dumnezeu. Cu daruri gătite. p. Un Dumnezeu nou născut. Alecsandri. putem desprinde unele caracteristici esenţiale ale acestui tip de text. Mesia cel Luminos. Florile dalbe. . Să vă mântuie de rău. nu face altceva decât să amintească tuturor momentul şi condiţiile venirii pe lume a pruncului sfânt şi modul în care credinţa s-a răsfrânt până la noi.. Bucurie mare. s-a născut Hristos. 394-395 redau o variantă a colindului Florile dalbe care se regăseşte în zona Siretului: Florile dalbe Sculaţi. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Şi de-acum până-n vecie. Noaptea pe la cântători. Florile dalbe. aşa cum vom vedea şi în textul altor colinde cum ar fi: Astăzi. nu-L atinge. Dincolo de mesajul clar formulat. Lui Hristos menite Luând fiecare Bucurie mare. Neaua ninge. Florile dalbe. fapt care a înlesnit înclinarea spre o transmitere sub formă de cântec a acestor texte cunoscute sub denumirea generică de „poezii populare”. se observă preponderenţa rimei împerecheate bine aleasă şi refrenul care conferă muzicalitate versurilor. s-a născut Hristos! Astăzi. Care bucurie Şi aici(la noi)să fie De la tinereţe Pân’ la bătrâneţe! Pân’ la bătrâneţe! Acest colind. 27 Florile dalbe. Florile dalbe. supl. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Mititel şi-nfăţeşel În scutec de bumbăcel. boieri mari. Mila Domnului să fie! Lăudaţi şi cântaţi ŞI vă bucuraţi! Vântul bate nu-L răzbate. Sculaţi voi români. Lăudaţi şi cântaţi Şi vă bucuraţi! Chiar din primele exemple. Florile dalbe.Şi se închinară. Că vă vin colindători. sculaţi. Şi se închinară. Colindătorii îndeamnă la exprimarea fericirii naşterii Mântuitorului. ca multe altele. ediţia din 1866. plugari.

Cu flori de crin învăscut. Stea comată strălucită. Florile dalbe. porumbelul. Întru mulţi ani fericiţi. în a treia strajă (pe la culcate) la cântători (când cântă cocoşii în miez de noapte) la mânecate. Florile dalbe. sculaţi. Şi ca ei să-mbătrâniţi Florile dalbe. un simbol al păcii. leit Florile dalbe. inima. La anul şi la mulţi ani! Sărbători fericite! Este necesar să lămurim valoarea câtorva cuvinte întâlnite în textul acestei urări. El vă zice să trăiţi. Cânt’ prin luncă turturele. în zori (când se îngână ziua cu noaptea.Florile dalbe. Un luceafăr de-mpărat. al fericirii regăsite. Florile dalbe. ba chiar atunci când aduce ramura de măslin la Arca lui Noe. Florile dalbe. Şi la căpătâi s-a pus. Soare-n raze luminat. Ş-un porumb frumos. pe anumite vase funerare greceşti. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. al nevinovăţiei. Florile dalbe. porumbelul este reprezentat bând dintr-un vas care simbolizează izvorul 28 . Despre cuvântul „cântători” Alecsandri oferea următoarea explicaţie: românii împart ziua şi noaptea în următorul chip: ziua. Cuvântul „porumb” nu denumeşte planta cultivată pe ogoarele românilor ci reprezintă denumirea tradiţională a porumbelului ca pasăre vestitoare de bucurie. Porumbelul reprezintă adesea ceea ce are omul în sine nepieritor. Florile dalbe. Sculaţi voi. simbol al speranţei şi al bunăstării. s-a putut spune că el reprezintă sublimarea instinctului. Iată lumea că-nfloreşte. acel porumbel alb cu o ramură de măslin în cioc. Florile dalbe. Noaptea se împarte în amurg. Florile dalbe. Florile dalbe. adică principiul vital. Şi ca pomii să-nfloriţi. Florile dalbe. Sculaţi. Asemenea celor mai multe dintre reprezentările de animale înaripate în aceeaşi arie de culturi. Că pe cer s-a arătat Florile dalbe. Despre apus a venit. boieri mari. care începând cu Noul Testament va reprezenta Sfântul Duh. Pământul că-ntinereşte. în mod fundamental un simbol al purităţii.este. al speranţei. Dumnezeu adevărat. Florile dalbe. al armoniei. Pentru fericiri menită. De-a lungul întregii simbolistici iudeo-creştine. la amiezi)chindia (când e timp de toacă şi apusul). sau se mijeşte de zi). . Drept urmare. români plugari. Floare dalbă a adus. Florile dalbe. Florile dalbe. Florile dalbe. La fereastră rândunele. răsărirea (soarele răsare) prânzişorul (când stă soarele în cruce.

a desăvârşirii: nu i se poate adăuga nimic. fie este cheia spre un succes garantat. primul număr impar este numărul Cerului. în mod evident. arată Guénon. În peşteră au intrat. din frumuseţea şi graţia acestei păsări. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală întru Dumnezeu. Trebuie amintit şi faptul că porumbelul este o pasăre eminamente sociabilă. Din acest ultim motiv viteazul este mereu cel de-al 29 . Cei trei crai de la răsărit au fost primii. Importanţa pe care au avut-o. în cosmos sau în om. pentru creştini. Trei Crai de la Răsărit Trei Crai de la Răsărit Cu steaua au călătorit Şi-au mers. Magii atunci s-au bucurat. În basme însă. Simbolismul provine în totalitatea lui. a cărţii de căpătâi. ceea ce intensifică evaluarea întotdeauna pozitivă a simbolismului său. expresia totalităţii. iar doi este numărul Pământului. pentru propagarea credinţei l-a determinat pe ţăranul român să le închine laude şi să le ducă povestea mai departe. al împreunării dintre Cer şi Pământ. simbolizează cele trei funcţii ale Regelui Lumii. aceştia. spun Chinezii. în Testamentul arghezian – nu poate fi decât una benefică. care. este un număr perfect. El înseamnă desăvârşirea manifestării: omul. Prin oraş a întreba Unde s-a născut. fiu al Cerului şi al Pământului. de Preot şi de Profet. după cum cetim. zicând.memoriei. perfecţiunea unităţii Dumnezeieşti: Dumnezeu este Unul în trei persoane. Acest număr sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultă din îmbinarea lui unu cu doi – produs. căci unu este anterior polarizării lor. Până la Ierusalim. prezenţa sa în colinde la căpătâiul gazdei – unde este locul bibliei. Steaua-n nori li s-a ascuns Şi-au pornit a colinda. În aceste condiţii. Numărul „trei” este pretutindeni un număr fundamental. şi o mai au. după maica Domnului şi Iosif. În acest sens. care au aflat despre naşterea unui Mare Împărat. Numărul trei este de altfel. Trei. pe teritoriul zonei în discuţie vehiculează un colind pe care îl redau mai jos. Şi-au mers până au stătut Unde Hristos s-a născut. Un crai mare de cărând. completează Marea Triadă. Imaginea este reluată de iconografia creştină. din dulceaţa gunguritului său. în povestirea despre martirajul Sfântului Policarp. Cel mai adesea. înfăţişează un porumbel ieşindu-i din trup după moarte. Acolo. atestate în persoana Pruncului Iisus: de Rege. cifra trei reprezintă fie un oarecare plural. Magii (care în colindul nostru apar sub forma crailor) sunt în număr de trei. cum au ajuns. din albul său imaculat. Domnului s-au închinat Ca unui mare împărat. în acest caz.

Ele nu sunt. După cum ni se vorbeşte în Vechiul Testament. Iată câtă filozofie şi cunoaştere a adevăratei credinţe sintetizează aceste texte menite să ne aducă alinare şi bucurie în suflet. Daniel. în special. Acestea din urmă au ca primă calitate aceea de astru luminos. deci. S-o-mpletim cu voie bună. pentru a se metamorfoza se dă de trei ori peste cap. Stelele reprezentate pe bolta unui templu sau a unei biserici îi subliniază semnificaţia celestă şi le face simboluri ale spiritului şi. şi menit să exprime bucuria naşterii Mântuitorului şi dorinţa de a închina daruri pruncului este : Trei păstori Trei păstori se întâlniră Şi aşa se sfătuiră. el trebuie să treacă de trei probe. Floricele să culegem! Şi să facem o cunună. Floarea soarelui. În domeniul etic. care-şi trimite unicul Fiu pentru mântuirea noastră – asupra întunericului – a păcatului în care se afla omenirea. 72. Oare nu este exact acesta mesajul transmis de textul colindelor? Din vechime. nu au fost îngerii cei care le-au vestit păstorilor Naşterea lui Hristos? În Apocalipsa lui Ioan ni se vorbeşte despre stelele cerului căzute pe pământ (6. Raza soarelui. Ele străpung întunericul şi au rol de faruri îndreptate spre noaptea inconştientului. s-a arătat celor trei magi. întâlnit în zona Siretului. etc. De aici. neruşinarea şi zeflemeaua. prin aceste texte s-a dorit exact transmiterea biruinţei luminii – reprezentată de Dumnezeu. Din simbolistica acestei cifre e limpede motivul pentru care trei erau craii care aveau darul de a citi în stele. Un alt text.3). Iar sursa luminoasă care era cea mai în măsură să ne vestească Minunea nu putea fi alta decât o stea. Şi aşa se sfătuiră: Haideţi. buna purtare şi frica de Ziua Judecăţii. 13) ca şi cum ar fi nişte îngeri. împietrirea inimii şi ura şi tot trei sunt lucrurile care-l călăuzesc spre credinţă: ruşinea. Raza soarelui. nu găseşte decât simbolul stelei pentru a caracteriza viaţa veşnică a celor drepţi: ascensiune către starea stelelor cerului.treilea dintre fraţi. stelele ascultă de voia Domnului şi o vestesc – ceea ce a făcut şi steaua din colindul nostru. până la a vedea în stea un simbol al îngerului nu este decât un pas. cifra trei are o însemnătate deosebită în sensul că lucrurile care năruie credinţa sunt trei: minciuna. . ale conflictului dintre forţele spirituale. Raza soarelui. Floarea soarelui. să mergem 30 Floricele să culegem. şi cele ale tenebrelor. de sursă de lumină. fraţilor. cititori de stele. ale luminii. „creaturi” sau „corpuri” total neînsufleţite: „ câte un înger veghează asupra fiecărei dintre ele” (1 Enoh. În fond. vorbind despre învierea morţilor. Trei sunt şi cele care-l duc pe om în iad: clevetirea.

S-o-mpletim cu voie bună! Să i-o ducem lui Hristos. Să ne fie de folos Raza soarelui. Cununa simbolizează o demnitate. un dar venit de sus: ea marchează caracterul transcendent al unei împliniri. Pe care Maria-o cheamă. coroana este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare. precum cea a pruncului Iisus. Îngerii cântau Bucurie Mare! Pe Fiul cu al Său Nume Tatăl L-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască! Toţi cei ce sunt creştini au datoria. Maria Săvârşind călătoria. al cărei simbol este cercul. o putere. unind. creştine! Unde s-a născut Hristos. Şi-au văzut păstori în zare Pe cer o lumină mare. 31 . Ei tot fluierau. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul ei să-L nască. Să ne fie de folos! Ideea jertfei este exprimată prin ultimul vers al poeziei. în acelaşi timp. creştine. În semn de recompensă. De departe am venit. Şi la Vifleem am fost. ce veste minunată! O ce veste minunată Din Vifleem ni s-arată! Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput Cum au spus proorocii! Că la Vifleem. să deschidă uşa şi să primească Vestea Cea Bună rostită de glasurile gingaşe ale copiilor: Deschide uşa. marcând însă limitele care. în semn de recunoaştere a divinităţii. Şi-am văzut pe a Lui Mamă. „să ne fie de folos!” Jertfa însă reprezintă aici ceva simbolic. în persoana celui încoronat ceea ce se află dedesubtul lui şi ceea de deasupra. Drumu-i greu şi-am obosit. umanul de divin.Floarea soarelui. Forma ei circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească. O. accesul la un rang înalt şi la nişte forţe superioare. Simbolismul coroanei ţine de trei factori principali. o cunună de flori. în oricare altcineva. Deschide uşa. separă terestrul de ceresc. ci şi ceea ce se află mai presus de cap. Locul ei pe creştetul capului îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului. culme a trupului omenesc. Într-un mic sălaş Din acel oraş S-a născut Mesia. Floarea soarelui. o domnie. în seara de ajun şi în ziua de Crăciun. Că venim din nou latine.

domn să-nălţăm! Să facă din blana lui. domn să-nălţăm! Domn. mai sus v-am înălţat. Sus. Îmbla-n sus şi îmbla-n jos Ca să-L nască pe Hristos. O-nchinăm cu veselie Şi cu mare bucurie. domn să-nălţăm! Domn. Domn. Să trăiască cine-ascultă! Ce-am ştiut. domn să-nălţăm! Domn. apoi. Domn. domn să-nălţăm! Domn. Sănătoşi şi bucuroşi. Sus la ceruri o-nălţăm Să rămâneţi sănătoşi. în puţine cuvinte. domn să-nălţăm! Domn. tot v-am cântat. C-am ajuns ziua cea sfântă Când colindele se cântă. domn să-nălţăm! Domn. (se repetă fiecare vers) Alte colinde se referă la bucuria de a fi ajuns sănătoşi această zi sfântă a Crăciunului cânt au posibilitatea de a înălţa către cer. Staulul de-l înconjoară. domn să-nălţăm! Domn. pe fân. Domn. Sărbătoarea lui Hristos Să vă fie de folos! Unele colinde sunt închinate gazdei care este plecată la vânătoare în virtutea de a duce vânat de căprioară drept jertfă: Domn.S-a născut Domnul Hristos. domn să-nălţăm! Am plecat să colindăm. Şi la gazde-o închinăm. domn să-nălţăm! Să vâneze căprioare. domn să-nălţăm! Veşmânt frumos Domnului Domn. Un staul frumos de oi Şi acolo. c-am ajuns seara de-ajun şi-a bătrânului Crăciun. domn să-nălţăm! C-au plecat la vânătoare. domn să-nălţăm! Domn. domn să-nălţăm! Când boierii nu-s acasă. Domn. Mai târziu găsi. Împletesc mândră cunună. Domn. domn să-nălţăm1 Căprioare n-au vânat. domn să-nălţăm! Au vânat un iepuraş. 32 Domn. Domn. bucuria Naşterii lui Hristos: Colindiţa Colindiţa nu-i mai multă. Păstorii cu flori în mână. jos. Cete de îngeri coboară. domn să-nălţăm! . domn să-nălţăm! Domn.

a produs câteva opere poetice populare. afară de câteva excepţii. La noi. se poate spune în primul rând că în literatura noastră se găsesc puţine genii. Şi-napoi v-om da-o. Poezia cultă este inferioară celei populare în cantitate şi. înainte de a ajunge la cultură. Acestea. Da nici somn de hodinit. Voi cătaţi prin cotruţă Aşterneţi să ne culcăm. nu se cântă ci se recită în grupurile de prieteni: Cătaţi peste pârlaz Şi-aninaţi ş-o bucată de cârnaţ! Colindă. Că ne pare noaptea mare. şi în calitate. care ţin fruntea poeziei de acest fel. copiii şi tinerii mulţumesc gazdei că au fost primiţi şi dăruiţi: Mulţămită după colindă Această zi prea sfinţită Să petreceţi tot în bine. Om săruta-o N-avem vreme de dormit. formând o trăsătură a geniului său. în general. Da-am ieşit într-o plimbare. De naşterea lui Hristos! În legătură cu poezia populară. ele s-au ridicat la rangul de capodopere ale literaturii universale. poporul român. Sau: Noi nu-mblăm după parale. Trecute prin geniul estetic al lui Alecsandri. Sloboziţi fata-n tindă. ci este difuză în sânul neamului. Ceva mai mult. Găsiţi nişte părăluţe Ori daţi vin. Astfel. literatura populară este inferioară celei culte şi în calitate şi în cantitate. să ne-mbătăm! După ce au colindat. spre deosebire de poeziile citate mai sus. colindă. 33 .Dintre colindele glume voi reda două variante. dar multe capodopere. afirma M. Şi sărbătoare mărită Trăind întru norocire Noi poftim ca să vă fie Şi-n deplină fericire! La mulţi ani cu veselie! La mulţi ani s-aveţi folos Să aveţi zile senine. În ţările de veche cultură. Noi o-m chişca-o. Aceasta înseamnă că genialitatea creatoare nu este concentrată în câţiva indivizi . lucrurile stau altfel. Dragomirescu.

Anul Nou este aşteptat cu nerăbdare şi cu bucurie de toată lumea. POEZIA URĂRILOR DE ANUL NOU (pluguşorul şi jocurile mascaţilor) Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. ca şi în vechime. Astăzi. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. pârâitori şi căldări 34 . cerbi. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. într-o continuă schimbare şi înnoire. înainte de toate. a pronosticurilor de tot felul. babe şi moşnegi. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este ajunul şi ziua Anului Nou. buhaie. de sărbătorile de iarnă. clopote. în general. bungheri. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. vremea când pornesc cetele tinerilor cu pluguşorul. Dar ajunul Anului Nou este. a farmecelor şi vrăjilor de dragoste. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. împăraţi. Seara ajunului este seara petrecerilor. Astfel. ori cu capra.3. fluiere. este seara calendarului din foi de ceapă şi a vergelatului. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. urşi. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. dobe. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. fiind dominată de amploarea colindatului.

Uratul începe devreme şi se termină „pe înnoptate”. În afară de căciula împodobită cu mărgele. din diferite motive. Obiceiul este cunoscut sub diferite denumiri evocatoare şi specifice: pluguşorul. la urat. uret. forme lexicale neobişnuite şi plăsmuiri poetice izbutite. am putea spune. ale uratului cu pluguşorul. Amintit de cercetători în numeroase rânduri fie pentru interesul lui etnografic. umblă în aceeaşi zi. buhaiul mare. Grupul de urători nu este numeros şi nu are o costumaţie specială. nu au putut face acest lucru de Crăciun. mere iar 35 . sau „primburi” colorate. Dacă cei mici umblă pe la toate casele. plugul. plugul flăcăilor. Urarea se face la fereastră. Dăruirea pentru urare se face în bani. credinţe şi obiceiuri legate de sărbătoarea Anului Nou în Moldova şi Bucovina. mixte. cu clopotul. tinerii organizează horă în ziua de Anul Nou.sparte. de evoluţie funcţională. şi copiii şi tinerii şi însuraţii. nu lipseşte clopoţelul „ pus pe lopăţică” şi legat cu „stelbe de busuioc” din care fură fetele „pentru că-i bun de ghicit ursâtu”. de traista înflorată pentru strâns darurile. urarea se face însoţită de o melodie executată la fluier. nuci. mai mult decât epopeea muncii câmpeneşti. uratul cu pluguşorul a fost evocat în mod deosebit. uratul. şi de această dată. iniţial. seceratul. din care nu lipsesc elemente de ordin dramatic. trieratul şi sfârşind cu măcinatul20. completează recuzita cetei. Astăzi. Din întreg repertoriul de datine. formele cele mai clasice. Biciul. se găsesc în zona Moldovei şi a Bucovinei. fie pentru cel folcloric. doba şi buhaiul mic uneori împodobit cu verdeaţă şi cu panglici colorate. la fiecare casă cu lumină. Cu banii adunaţi şi cu acest prilej. iar însuraţii pe la rude şi prieteni. în ajunul Anului Nou. începând cu aratul. să colinde satele şi oraşele urând belşug şi fericire. plugul mare. urmând cu semănatul. uretul de noapte. şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei. colaci. aspecte legate de vechi practici agricole. să-i fixeze locul şi fizionomia în ansamblul manifestărilor folclorice din perioada în discuţie. Când băieţii sunt „mai răsăriţi”. „umblatul” cu pluguşorul n-a constituit încă obiectul unui studiu amplu ca să îmbrăţişeze toate problemele pe care le ridică. pluguşorul mic. cu clopotul este specific vârstelor şi cetelor de copii mici. când pornesc cu plugul mare. Uratul cu pluguşorul. când se aud clopotele la flăcăii cei mari. buhai sau dobele. sau formate numai din băieţi. pluguşorul mic. Dacă la colindat se umblă două sau chiar trei zile. fiind. Practica uratului cu pluguşorul reprezintă un fenomen folcloricoetnografic complex. având ocazia să iasă la joc tinerii care. flăcăii merg numai la casele cu fete şi flăcăi.

Nu care se plâng de trudă Şi fac mămăliga crudă. însoţită sau nu de o melodie executată de regulă din fluier. de şade-n dosu hornului Şi roade muchile cuptiorului. „urare ca la capră”. cam bătrână. Jupânul gazdă. Cu ochii la soare zgâiţi. Acareturile. cu multiple exagerări mitice a 36 . şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. „ omul de casă”. „urătură de Anul Nou”. Textul poeziei recitate la fereastră. ca a unui tratat de veche agrotehnică. cu o soţie şi fiică frumoasă sunt înconjuraţi de o mulţime de argaţi. La subsuoară c-o daltă. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. dar se întâlnesc şi cazuri când versurile sunt spuse alternativ. componente specifice. de altfel. : cu luleaua-n dinţi. metaforele şi epitetele de o plasticitate deosebită contribuie la evocarea unei lumi mitice în care se desfăşoară munca şi viaţa gospodarului. fine şi : Nepoţei şi nepoţele Tot copile tinerele Şi fetiţe frumuşele Şi neveste ruşinoase Carii ştiu frumos a coase. uneori chiar fiica gazdei. Poezia populară. Fierarul satului. recitate. constituie ţinta ironiei urătorilor. Exagerarea artistică. „urătură”. poartă. pe fragmente. curţile şi cămările sunt pregătite pentru depozitarea recoltei. fata. „urare ca la buhai”etc. moara şi mjorarul: Cam ghebos Dar minteos . în pocnetul bicelor şi clinchetul clopoţeilor. Poezia pluguşorului conţine o descriere. „din moţi strămoşi”.tehnica şi textul urării se deprind „ din bătrâni” sau se învaţă „de prin cărţi”. versurile sunt „spuse”. tonifiant. „din cărţile de şcoală”. harnică. Textul literar are un conţinut de o mare frumuseţe fiind o descriere hiperbolizată. „urare cu plugul”. denumirea de „pluguşor”. de doi urători. în „mugitul” buhaiului. babele cu dinţii de lână care nu ştiu rându la pâine. agrară prin excelenţă. Cam buzată. Cu pila-n ceilaltă. afară. cu care porneşte la secerat şi măcinat. I se mai spune însă şi „oraţie” sau „uraţie”. iar intervenţia cetaşilor este înlocuită cu refrene cântate vocal. grajdurile. de la alesul locului pentru arat până la coptul pâinilor. a tuturor muncilor agricole. Cu nişte mâni soponite Ca nişte tinjăli pârlite. de către un singur urător. Rămasă nemăritată. în general. Cu ciocanu-ntr-o mână.

nu în agricultură. teatre. surprinzând toate fazele muncilor agricole. toţi plugarii visând la „frumoase d’ochioşiţe”. La noi. a plecat la câmp. obiceiul fiind considerat ca fiind de origine romană şi având un caracter saturnalic22.” d’ochiana” sau „d’ochioşiţa”. D’ochioana cerne făina . în alte urături şi colinde. este o invenţie grecească anterioară războiului troian. şi care ştie. se aseamănă foarte mult cu urările din diferitele variante ale pluguşorului nostru. Legendarul „Bădica 37 . alături de câteva babe bătrâne / care ştiu rostul la pâne. nesusţinută. pentru că localnicilor. Locul curat este de fapt locul defrişat iar alegerea sa nu se făcea pe considerente mistice ci în baza alternanţei. Din păcate textul original al urăturii s-a alterat în timp prin adaptarea lui la realităţile unor anumite veacuri şi ale unor anumite vetre. Salutările pe care copiii le făceau familiilor galo-latine zicându-le: gaudium et laetitia/ sic in hac domo:/ tot filii. de la alegerea locului pentru arat. în vreme ce Pe sus tobele bătea/ Negurile jos cădea.unei agriculturi ideale. Soţia lui Troian este Dochiana cea frumoasă. În calitate de simplu recitativ. Varianta urăturii publicată de Vasile Alecsandri a fost contaminată de trecerea vremii. unde. o urare sacră. Odele) Cuptorul mare în care se coace pâine pentru tot satul. aceste meşteşuguri s-ar regăsi şi ele în urătură. argumentul aparentei legendări a împăratului fiind reprezentat de obiceiul imperial de a trage împăratul prima brazdă de plug a primăverii. deci troiancă. apeducte. Carmen arvale al latinilor nu era altceva decât un imn religios. despre care ştim că se pricepea doar la agricultură. Pluguşorul nu face parte din poezia lirică. Nici nu le place o cultură mai lungă decât un an.. numele ei fiind scris. deci. prin toate mijloacele. dacă Traian ar fi fost Troian. iar pământul pe care s-a încheiat munca este înlocuit cu altul. Graţie acestora. ogoarele nedespărţite prin hotare le aduc roade şi recolte comune. De al imaginea unei femei frumoase cernând făina şi până la mitul unei zeităţi feminine a vremii n-a fost decât un pas. la semănatul grâului. agricultorul ideal este „ Bădica Traian”. că Dochia ar fi fost sora lui Decebal. prin care divinităţile erau rugate să protejeze semănăturile de pe câmpuri. Noi ne-am obişnuit cu ipoteza. dar şi prin imixtiuni politico-culturale. după ce a ales un loc „curat” a arat. un bun obştesc deci. cu pielea arămie. „Bădica Troian” a devenit „Bădica Traian”. că noi suntem urmaşii Romei. Traian era un adevărat iniţiator./ tot porcelii/ tot agni. cu aceeaşi menire. Dochiana înseamnă „ochioasa”. a încălecat pe cal. dacă Troian ar fi fost chiar troian. să cearnă făina. băi publice. el se aseamănă cu practicile din ţările latine spre a ura o abundentă recoltă. până la pregătirea colacului21. luată prizonieră de Traian. iar obştenii văd cum de sub sita ei Ninsoarea se aştenea. să plămădească şi să coacă aluatul.(Horatiu. dar ea vorbeşte despre „Bădica Troian” care „s-a sculat mai an. el putea răspândi un astfel de cuptor în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. o femeie cu ochi mari. adică într-un timp istoric neprecizat. negri. imixtiuni determinate de dorinţa de a dovedi. însă în construirea de drumuri. conform tradiţiei. Astfel.

care ara cu plug tras de: Doisprezece boi. hazlii. În frunte ţintăţei Şi în coadă cu dălbei. Textul pluguşorului este presărat permanent cu note satirice. 38 . L-au împărţit în patru Ş-a dat la tot satul. sună din corn. prin versuri ca: La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţi flăcăi Şi strigaţi o dată „hăi”! după care întreaga ceată strigă prelung „hăi!. Organizează apoi toate lucrările agricole. hopuri. Pe roata morii măsurat. făcând un colac Mare. La mulţi ani cu floricele. Din făină. sunete care se aud în tot satul şi care dau un farmec deosebit nopţii de Anul Nou. mândru şi rotat. Apoi era legat. bat toba şi trag mai tare din buhai. treierat şi transportat la moară în: Douăsprezece cară. Când grâul era În pai ca trestia Şi în spic ca vrabia se trecea la secerat cu: Nouă seceri mari Pentru secerători tari Şi nouă mai mititele Pentru fete tinerele. pline de umor sănătos. pocnesc din harapnice. aho. pus în clăi.Traian” variante călare pe un cal învăţat alege mai întâi un loc curat de arat şi semănat după care însămânţează : grâu mărunt şi grâu de vară Până-n sară să răsară Până mâine s-avem pâine. hăi! Hopuri. hopurele. L-au împărţit în două Şi ne-au dat şi nouă. Urătura se încheie cu formule tipice: La mulţi ani cu sănătate Hopuri. hopurate. Zece fete frământau. tălănci şi clopoţei. Şi sunaţi din zurgălăi Hăi. Boi. hăi!”. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. acestea fiind făcute cu unelte tradiţionale de către întreaga obşte a satului. Opriţi plugul măi flăcăi. bourei. şi alte zece împleteau. încărcate cu povară. hopuri. Urătorii din zona Siretului îşi încep urătura cu formula : Aho. întrerupându-se din când în când pentru scurte momente de răgaz.

plătindu-i sau invitându-i în casă. Ia mai roată. copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat Cu numele Faur. pluguşorul are un rol asemănător: acela de a vesti începutul unui nou an calendaristic. Şi începe a ura. Cu şaua de aur. Boii boureni . măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dacă în cazul colindelor de crăciun se ducea creştinilor vestea naşterii lui Iisus Hristos. Ne mănâncă câinii răi Şi ne-a îngheţat năsucu Şi ne-aşteaptă şi tătucu. măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi la anu de-om veni. Hăi! Hăi! Semne bune anul are. O altă variantă a acestei urături întâlnită în zona Siretului şi care tratează aceleaşi motive se remarcă prin scurtimea şi concizia sa: Pluguşorul În coadă codălbeni. anul se-nnoieşte Semne bune de belşug Pluguşorul se porneşte Pentru brazda de sub plug. anul se-nnoieşte Mâine. gazda iese afară şi mulţumeşte copiilor. Da ni-i că vom însera Şi noi suntem mititei. Ia mai mânaţi măi flăcăi Pe la case-a colinda. Cu frâuri de mătase Cât viţa de groase.La sfârşitul urăturii. Ia mai roată. Şi sunaţi din zurgălăi Iarna-i grea. Ia mai roată. aho. Peste câmpuri s-a uitat Şi-a ales un câmp curat De arat şi semănat Şi s-a apucat într-o joi Cu plugul cu doisprezece boi. Tot în astă mare zi Să vă găsim sănătoşi Stând la masă tot voioşi Cu ochi mari şi luminoşi Cu copiii tot voioşi. omâtu-i mare. măi flăcăi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura. exemplar este pluguşorul copiilor mici: Mâine. Ia mai roată. În acest sens. În frunte ţintăţei Şi-n trup de mii de lei. La anul şi la mulţi ani! 39 Aho. măi flăcăi! Hăi! Hăi! El pe scări s-a ridicat.

rămâne în sarcina tinerilor de la 15 ani în sus şi a maturilor. execuţia ireproşabilă şi creatoare a dansurilor sunt cerinţe. Constituirea cetelor de tineri cu măşti şi travestiri numeroase. La anul şi la mulţi ani! La fereastră vă aşezaţi. aho. în cadrul solemn şi plin de distincţie conferit de tradiţia obiceiului care cere ca urarea să se facă de către ceata tinerilor. Textul scurt. la dumneavoastră! Pe când seara s-a lăsat. măi copii! . Participarea la plugul mare. recitarea în ritm alert. după care începe jocul măştilor şi al 40 . aho. ceata. Da mi-i frig tare la gură. Scoate banul şi covrigul. hăi! La anul şi la mulţi ani! Cu totul deosebită este considerată vieţuirea. După cum am apucat Din bătrâni şi din bunici. Scoateţi plugul să mergem. cere timp şi spirit organizatoric. sunetul clopoţelului agitat cu mare zel de micii urători. Redau aici două variante de astfel de urături: (urătură cântată) Bună seara le fereastră La boieri. . Că pe mine m-a ars frigul. Tremură la gard de frig. urarea se face la fereastră. Cetele maturilor pornesc la urat în seara ajunului. asigură succesul cetei de urători. Tata-i într-un zambolic. malanca. tabăra. Câmpurile să arăm. . prezenţa şi jocul măştilor – despre care voi vorbi mai amănunţit într-un subcapitol viitor – a travestirilor de tot felul. ştiute şi aşteptate de colectivitatea satului. ci şi piesa Jienilor. Noi cu plugul ne-am luat. în această zonă. Câmpurile-avem de-arat – Ţara-ntreagă-n lung şi-n lat. Cu suman şi cu iţari. şi uneori continuă uratul în ziua Anului Nou până la lăsarea serii pentru a nu rămâne fete neurate. Că afară-i tare ger Şi mă tem să nu deger Pe prispă la dumneata Şi nimica nu mi-i da. la propagarea acestui obicei până în zilele noastre. au contribuit. după ce primesc încuviinţarea gazdei.Urăturile copiilor se remarcă prin simplitatea rimei şi prin tonul uşor vesel şi comic. Ca şi în cazul celor mici.Măi mânaţi. ţărani plugari. pregătirea discretă a măştilor şi uneori chiar şi a costumelor. dau nota de inedit şi specific sărbătorii Anului Nou în Bucovina. Brâncoveanu. Textul urării este rostit întotdeauna însoţit de o melodie executată de instrumentele din recuzita grupului. Aho. copii şi fraţi. Să vă spun o urătură. urate. Pusă după moda veche.Hăi. a baladei ca text la plug. Cu căciula pe-o ureche.Hăi. învăţarea ordinii de intrare în scenă. repetiţiile atât pentru organizarea grupului cât şi pentru cunoaşterea temeinică a textului. hăi! Aho. ce odată satisfăcute. Dragoş Vodă. banda. Cum le place la voinici. Nu numai Mioriţa. Împărţirea judicioasă a rolurilor de la vătaf şi urător şi până la mascaţi. şi a Irozilor – şi multe altele – sunt „spuse”. în mare parte. în care.

drepte şi retezate la spate. draci. frumoşii stau liniştiţi. primeşte colacii. Sunt îmbrăcaţi în haine militare cu epoleţi imperiali. a calfei. Sloboziţi malanca-n casă. Acum şi aici se fac primele aprecieri asupra jocului. banii. loc în care se coase un carton alb. Capra se individualizează de celelalte măşti prezente în alaiul grupurilor de Anul Nou din Bucovina nu numai prin jocul specific şi prin componenţa grupului. chiar invitaţi la masă. în funcţie de gazdă. tinerii sunt dăruiţi cu bani şi băutură şi. Colăcerul. Calfa şi cazacii intră primii în curtea gospodarilor şi cer permisiunea de a ura şi de a-şi desfăşura jocurile.travestiţilor. căiuţi. numai 41 . urşii. cu un spectacol dat ca o avanpremieră în faţa consătenilor şi a celor din satele vecine veniţi să-i privească. cu diagonale încrucişate în faţă şi în spate şi pe piepţii cărora se prind felurite medalii. Pentru a anunţa gazdele de sosirea urătorilor. uratul îl încep cu toţii în mijlocul satului. Apoi. uneori şi păpuşarii şi Jienii formează grupul foarte numeros al malancăi. cazaci. C-afară plouă de varsă… În jurul Sucevei denumirea acestui obicei coexistă cu altele ca „hurta”. pornesc spre sat. Dintre cetele de urători care colindă uliţele satelor din Moldova în ajunul şi noaptea Anului Nou. căldărari. În timp ce capra îşi dansează „cântecele”. căpitanul buciumă din corn de vită. împăraţi. Aproape întotdeauna în satele în care se organizează mai multe grupuri de capră. dacă este loc şi gazda acceptă. doctori. căiuţi. asupra costumelor şi măştilor. moşnegi şi babe. urşi. Pe cap poartă căciuli negre sau brumării. Uneori. Dacă masca şi jocul caprei lipsesc din unele jocuri. roşu sau galben de marginea căruia se prinde o stea. Începutul uratului cu capra se face la casa vătafului. Din alaiul ei fac parte toate măştile şi travestirile întâlnite în repertoriul manifestărilor folclorice ale acestei perioade. a ciobanului. cere permisiunea de a-şi desfăşura programul şi apoi după aceea intră în curte. La terminarea urării. Cel care organizează şi conduce malanca se numeşte „calfă”. Nici cazacii nu poartă măşti însă îşi vopsesc feţele cu roşu. „a mălăncui”iar colinda este acompaniată de vioară sau fluier: Gospodarilor de casă. sau un altul însărcinat cu strângerea darurilor. miri şi mirese. a căpitanului. prin ornamentaţia bogată. cea cunoscută în Bucovina sub numele de Malancă este cea mai complexă. Acesta nu poartă mască şi este ajutat de mai mulţi cazaci. jocul se desfăşoară în casă. de un cromatism rar întâlnit. urşii sunt nelipsiţi. numai după ce şi-au împărţit traseul. Pantalonii sunt de culoare albastră sau verde iar cravaşa este nelipsită din arsenalul personajului. Capra. turci. fructele şi alte bunătăţi înainte ca alaiul să părăsească ograda gospodarului. miniştri şi generali. sau „ţurca”. ci şi prin construcţia simplă şi ingenioasă. Umblatului cu malanca i se mai spune şi „a merge la mălăncuit”. asupra dicţiei în recitarea textelor consacrate şi se stabilesc ierarhii şi valori. adică la cel care conduce grupul.

Te-am adus din Africa. Numa numa să ti uiţi Sî-ţi paie cî li săruţi. ghicesc în palmă. însoţit de sărituri şi răsuciri. nu numai cu un nou set de strigături. ţa. Târâia coada pi jos. Strigăturile se spun de regulă de către întregul grup: Fetiţă de om bogat. pe loc. Capra joacă trei sau mai multe „cântece”. cu aplecări ondulate sau frânte şi însoţit de strigăturile specifice al căror ton îl dă căpitanul benzii: Foaie verdi tri caline. Coada ca suvacu. „căpreasca”. ci şi să schiţeze paşi de dans. „cântec la capră”. la ciritele. Aveam on car cu două roate Ş-obezile pe jumătate. vânzând marfă şi lăudându-se: Când eram la rându meu Ieram gospodar şi ieu Aveam o mâţă ş-un gânsac Şi făină-ntr-un sac spart. la ciritei. ţa. „a caprei”. sar. căpriţă. ţa. Sunt urme de viorele Şi fetiţe frumuşele. Te-am hrănit cu biberonul… Jocul caprei este „mărunt”. „ca la capră” sau „jocul caprei”. Că ştiu calea-n codru bine. Numa numa sî priveşti Să-ţi paie cî li iubeşti. Abia o târâia săracu. în pomi.urâţii fac scamatorii. Schimbarea melodiei dă posibilitatea purtătorului caprei să aducă noi elemente în ritmul clămpăniturilor şi în pantomimă. se urcă pe garduri. Izvoare cu ape reci. Aveam un mâţ colbăjos. ţa. iar grupului de însoţitori să participe la joc. ţa. ţa. Că ştiu calea-n codru des. Ţa. depinde de cât de „jucăuşă” este. cântecul începe cu istoria caprei. Capra noastră-i cu mărgele. 42 . Cu drag să ti uiţi la ele. sau să joace chiar în jurul caprei. Haideţi băieţi după mine. Te-am adus cu avionul. De cele mai multe ori melodiile se cheamă „capra”. Ţa. Negustorii se plimbă ţanţoşi. ţa. De cele mai multe ori. „a căpriţei”. Că sunt urme de berbeci. cer bacşiş gazdei şi privitorilor. Capra noastră-i cu cercei. traseul pe care l-a urmat pentru a ajunge să joace în cadrul acestui obicei: Ţa.

ţa. întâmplări reale. În timpul executării strigăturilor. şi na. adică fără o trimitere directă la viaţa satului sau a gospodarului care este urat: Că el te-a iubit de mult Tobaşul: Ţi-a dat pâine şi cu unt. Hora ni s-a terminat. Bună sara gospodari! Gospodari şi gospodine Şi voi domniţe fine! Ţa. Alte texte sunt de regulă impersonale. Bună sculă mi-am luat! Tu capră de sai în sus. Un ţuhal de bani am dat. Datorită acestui procedeu. Ia mai schimb-o pi leşeşti. uneori supărătoare. adevărurile spuse. De la munte te-am adus. este reluat de celălalt grup şi ritmat cu un alt vers. Nu da gură nimănui. Cu cercei şi cu mărgele. care îi schimbă înţelesul logic. şi este nevoie de injecţia salvatoare a doctorului pentru a putea continua. Frunza sî mai faci o dată. ci devin de neînţeles chiar şi pentru ascultătorul avizat. De la noi al treilea sat. Şi iar verde fir mărari. Da tu nu ti mai faci fată.Sâleşte la măritat Ca frunza la scuturat. Prin intermediul lor se schimbă melodia instrumentală şi se introduc în joc noi personaje: Ş-am jucat cât am jucat. mascaţii reiau unele versuri. na. capra se îmbolnăveşte. Fiecare vers strigat de mască sau de grup. fiecare mască reprezentând o lună a anului. Numai toboşarului! 43 Tobaşul: Căpriţă. te-am cumpărat De la badea Stratulat. intervin strigăturile de comandă. ca de altfel în toate jocurile în care dansul deţine un rol cât de cât mai deosebit. uneori petrecute chiar în viaţa gazdei la care urează. ţa. Şi aici. na. De cale mai multe ori. Foai verdi solz di peşti. Ia gioacă căpriţa mea! Mascatul: Căpriţă de la Vaslui. ca un refren. direct. întărind concluzia versurilor strigate. cade . de atât de mult joc. sunt nu numai atenuate. Măştile povestesc. Capra bătrână din unele jocuri – bătrână pentru că este înţeleaptă şi cunoaşte ca un bătrân tot ce s-a petrecut în sat în decursul anului – este însoţită de 12 măşti. . Cum îi place mândrei mele! Cu mărgele şi cercei.

babă. insistenţa cu care sunt amintite. uneori cu obscenităţi greu de reprodus. un rol aparte îl au cuplurile moşneag – babă. Asta-i capra cu noroc. capră. de fapt. de lângă mine. în favoarea spectaculosului dansurilor. Numai trei strujeni şi paie! Mascatul: La stejarul cel cu ghindă Se uită capra-n oglindă Să vadă dacă-i frumoasă. Mâncare nu ţi-oi mai da. nucleul iniţial al jocului de capră l-a constituit acest dialog. Chiar dacă aceste episoade pot lipsi din jocul caprei. al urşilor şi chiar al căiuţilor. Ia să văd a treia oară! Frunzuliţă de mărari. mă bagi în boli! Aşa capră! aşa capră! Unde calci pământul crapă! Unde sare capra mea Înfloreşte micşunea! Unde capra sare-n joc. Dacă-o ia ţapul acasă! Tobaşul: Frunzuliţă mătăciune. Suita jocurilor de la capră nu sunt unitare şi nici aceleaşi de fiecare dată. printr-o leuţă. La anul şi la mulţi ani! Prezenţa contemporană a jocului în repertoriul Anului Nou nu este greu de explicat dacă ţinem cont de contaminările şi transferul de genuri şi specii în cadrul aceluiaşi tip de manifestare care au fost dovedite de alţii chiar şi pentru material românesc.La poale cu clopoţei! Cu ţarţamuri pe la poale. nici bătaie. ca şi observaţia că atât la începutul cât şi la sfârşitul dialogului. În dialogul ce se înfiripă între moş şi babă sau între moş şi negustori. În unele sate. nici măcar în acelaşi sat. pe loc te ard! Tobaşul: Dacă nu vei asculta. care. şi în timpul desfăşurării sale. El poate fi amplificat sau redus în funcţie de componenţa grupului. Fugi. Ca să-i pun măna la ţâţă! 44 Cât îi moşu de bătrân Tot ar mânca măr din sân. Când te văd. pe lângă jocul propriu-zis mai execută şi o piesă „a lor” dar nu la toate casele. ne îndreptăţesc să credem că. intervine dansul. foaie lată. Foaie verde busuioc. doctor sau vânzător – cumpărător. În acest joc. Plecăciunea înc-o dată! Frunzuliţă lozioară. Nici mâncare. Printr-un leu. dialogul debutează cu strigăturile moşneagului : Moşul: Căpriţă de la Hârlău Cum mi-o joacă printr-un leu. Că răpăd cu bâta-n tine. Cei de casă au noroc! Mascatul: Frunză verde ş-un dudău. nu lipseşte scena vânzării – cumpărării animalului sau a morţii şi învierii lui. . plecăciune! Frunză verde. Ascultă cuvântul meu Şi gioacă cum îţi comand Că de nu. Ia fă.

La porci îmi place. . bâr. se pot face apropieri şi se pot găsi similitudini.Am făcut bine că am jucat olecuţă. apropieri şi similitudini sunt mai greu de găsit. ciobane. taică. vioara. unde te tragi.Moşule. cobza.Moşule. Dar nu-mi place urda dulce. turci. cum ar fi cel al căiuţilor. ţa. ţa. Cei doi se dau la o parte şi intră în joc frumoşii. că pui patru buzişi (în rând) ş-unu sfichi (înainte) şi hi! că mă duc! . Bâr. . chiar dacă ursul lipseşte. ţigani. Badana de văruit. Să mă duc la fete-n sat. doctor – se întâlnesc şi în jocul caprei. ursăriţă.Atunci să-i dau o bâtâiţă. arapul. că mănânc o bucăţică mai bună. popa. Ţa. unde te duci. ciobane. . ca să-mi aud o mulţămită: ţa. dar şi de oameni maturi. se înfurie şi-l lovesc. Moşul moare.Baba: Măi moşnege. barba ta Face dracu badana. ursar. taică. Vătavul intervine rugând-o pe capră de data asta să-l învie pe moşneag. bâr. Bâr.bâr. între jocul urşilor şi acesta. că-ţi rad barba şi ţi-o dau la porci. Bâr. ţa. caută şi învie capra. Barba ta de zgâţâit! Moşul: Ţa. şi mie. pui de urs. Travestirile prezente aici – urs. Nelipsită este 45 .Ce-ai făcut moşule? . Moşneagul se ridică şi începe iar a juca în timp ce cântă ciobăneasca. Că ţi-a da domnul mulţi franji. Banda urşilor este alcătuită din băieţi şi flăcăi. să mor de foame.Dacă mi-ţi lua mai cu bunişorul şi mai cu frumuşelul! Dar negustorul îi zice tot cu măi porcule şi măi măgarule. Şi-m place caşul sărat. dar nu imposibil. caută şi învie capra! . Bâr. Eu cioban la oi m-aş duce. caută şi-nvie capra că-ţi rad barba şi ţi-o dau la cal. ţa. Negustorii. Dacă între jocul caprei şi altele. nu ca la voi. ciobane. taică. capra şi urâţii. „Taraful” ce însoţeşte urşii are aceeaşi componenţă instrumentală: fluierul. Că eu ţi-oi da doi drugi! Capra moare şi vătaful îl întreabă pe moşneag: . boală! Atunci încep iar a juca toţi. . înfuriaţi de vorbele în doi peri spuse de moşneag la adresa lor.La cai îmi place şi mie. ciobane. bâr.Moşule. căldărarii. . draci.

Fii cuminte. jocul urşilor se desfăşoară afară sau în casă. I-auzi tata ce ţi-o da Când s-a coaci cânepa. îşi anunţă începerea jocului: Gospodari şi gospodine. că’mnealor ne dă plăcinte. Martine. La mulţi ani Sf. măi Martine. dar îşi murdăreşte faţa cu funingine. stă în patru labe. ori numai punctate de lovituri scurte şi ritmice în tobă. Gavrile. se reped spre spectatori. Să nu mă faci de ruşine. ca oamenii. Ca şi în cazul caprei. mormăie. Nu ti da. Fii cuminte. după ce a primit încuviinţarea gazdei şi indicaţia de a ocoli sau nu pornograficul. La intrarea in curtea sau în casa gospodarului. dar ursarul îi domoleşte: . Vasile. Că ţi-oi da să mânci măsline! Na. Să joci cum ţi-oi comanda. jocul urşilor desfăşurându-se în sunetul tobei şi al strigăturilor ursarului. după dorinţa gazdei. îngrozindu-i. nu te lăsa. Martine bine. Atât melodia cât şi 46 . Ursarul îi îndeamnă la mers cu un ciomag lung ce se foloseşte şi în timpul jocului. ursul merge în două picioare. Cî ti râdi toată lumea. Pe drum. Versurile sunt cântate sau strigate de ursar cu acompaniament instrumental. Fii cuminte. măi martine. na.„bamburina” sau doba. Deplasarea pe uliţa satului se face cu urşii legaţi cu lanţuri grele de mijloc sau de bot. Acesta. Nu ţi lăsa. na. fii cuminte. La mulţi ani şi-ntr-un noroc Eu încep ursul să-l joc. Urşii sunt nervoşi. care uneori înlocuieşte în întregime micul ansamblu instrumental. iar în casă. Să joci. Urşii sunt domoliţi şi ursarul îi incită la joc: Joacă bine. Şi iar nu ştiu cum să fiu Dacă nu-m dă şi rachiu. na. de care sunt prinse 4 – 5 inele cu zurgălăi. nu poartă mască.

ritmul loviturilor de tobă se schimbă după dorinţa ursarului. Ursarii mai cu experienţă îşi încep jocul cu o lungă relatare în versuri a păţaniilor ursului de când a fost prins şi era pui. Nu te teme. Ursarul îl prinde. apoi îi dă ciurul să ceară bacşiş de la gospodari: 47 . După o săritură înaltă. În alte jocuri este chemat doctorul. căzâceşte. îl leagă iar. Nici povestea ursarului şi a ursăriţei nu este uitată. Înainte de a trece la jocul propriu-zis al ursului. până la maturizarea animalului şi domesticirea lui. ciomagul. ursarul îi aruncă. ţigane. În joc se prinde sporadic şi puiul de urs. mai ales fetele. care. prin strigături moi. în timp ce ursarul îşi face intrarea în scenă cu paşi înceţi şi apăsaţi. Să pui mâna şi să-l iei. Bate-o. Că bacşişu pregăteşte. Ursarul. strigă săltând larg în jurul ursului. Băşica de porc umflată ca o minge saltă ritmic. ursul cade „mort”. Obosit de joc. în timp ce izbeşte cu furie toba. Să te văd cât eşti de lung. iar căciula conică pământul. Întinde-te pe pământ. cade cu genunchiul drept pe pământ. gavrile. Ursarul îndurerat îşi boceşte ursul: De te-ai apuca să mori Să mi te treacă fuior. indică mişcările pe care trebuie să le facă urşii: Nu ti da muietului Ca iarbe tăietului. rostogolindu-l pe lanţul întins. bate-o. Gavrile. Acesta îl prinde. ursul se plimbă printre spectatori. cu stângul îndoit înainte. Nu mă lăsa de ruşine! Ursarul îi face „operaţie”. Dacă ţi-o fi de şopârlă Să treacă prin tine gârlă! Apoi se roagă: Gavrile. Un bacşiş de-o mii di lei. Să nu-l laşi să se gândească Şi-l bagă la mine-n taşcă. Versurile sunt spuse pe „chemarea ursului”. Ia mai saltă din călcâie. În salt loveşte toba cu mâna dreaptă întreţinând mereu ritmul. o melodie specifică. îl „taie” plângând iar ursul „învie”. Ursul se scoală pe neaşteptate şi se repede la ursar. Şi te scoală în picioare. scoală. Pieptul loveşte genunchiul stâng. în braţe. nu te bat! Mai domolit. lăsând lanţul liber. căutând să stângă. Acesta de frică se ascunde sub pat şi de acolo zice: Ieşi. de sub pat. se scoală în două labe şi rezemat în toiag joacă săltat în ritmul tobei şi a strigăturii. Să te văd cât eşti de mare. Ca moara pe căpătâie.

Aho! Să răsară busuioc! Uşurel şi apăsat Ursul meu din Argentina Ca mândra la sărutat! Mi-o mâncat toată slănina! Aho! Ursul meu. Ne-om face şi noi bogaţi! C-aşa-i place mândrei mele. pe loc. sună în felul următor: Se urca pe par în sus. garofiţă. n-are opt. cu banii căpătaţi. măi bădiţă! L-am crescut cu biberonul! Tot pe loc. Ursul meu din Spania Că-ţi dau pâine cu măsline! L-am adus cu sania. Frunzuliţă. C-avem bani de căpătat Şi. Să-ţi alung greşalile! Că mi-s urşii de oţel! Şi-am zis verde brebenoc. când l-am adus. De trei săptămâni trecute. O pereche de opinci. L-am adus cu avionul. Dar. Fără şapte. Aho! Şalele le oblojeşte! La pământ cu spatele Nu mi-i frică. mai scurte. de-o vreme şi mai bine. Cine vine. c-aşa se cere. Moş Martine.Să dai o sută şi cinci lei. Frunză verde de alun. pe loc. Moş Martin îi doftor bun! Când o caţi n-are de loc! Joacă ursul voiniceşte. Vin cu ursul de la munte Mă cam joacă el pe mine! Numa-n coate şi-n genunchi. nu mă tem. Că iştea le-am rupt aici! Primesc darul şi pleacă pe ritmuri de fluier. Aho! Să se poarte cu mărgele Şi-n gură făr’ de măsele. joacă. Alte jocuri. Haide-aşa. nu mi-i teamă Să-şi treacă păcatele! Că mi-s urşii de aramă! La pământ cu şalile Nu mi-i frică. La neveste cu bărbat Că ţi-oi da carne de miel Şi fete de măritat! Şi costiţă de purcel! Aho! Joacă. nu rămâne. Aho! Şi s-apropie de sat Uşurel şi apăsat Haida. Ursul meu poartă noroc! Urşilor le pare bine! Aho! Aho! Joacă bine. apăsat. haida. Ursăreasca. O pereche de viţei. 48 . uşurel.

caprele. cu dorul de locul de obârşie topit. ci şi vecinii şi grupurile copiilor. ursarii joacă urşii „pe jar”iar hora şi dansul nu contenesc până dimineaţă. iar căldărarii se pun pe treabă ca nişte meşteri adevăraţi. Nu uitaţi ce se cuvine! Iar după ce au primit darurile: Trei frunzuţe ş-o alună. o vrăjitoare rosteşte Descântecul ursului: Cârtiţa te-o făcut. Un spăriet! La reprezentaţiile date de diferitele grupuri de urători – fie că sunt cu capra. Rămâi gazdă sănătoasă. sporindu-le fastul şi grandoarea. măi băieţele. I-aţi ursule sara bună La casă cu gospodari. Cârtiţa te-o botezat Ş-un pahar cu apă ţi-o dat Şi ghiocul ţi-o luat! Cârtiţa iar ţi-o face şi ţi-o desface C-un cărbune ş-un tăciune De la foc Şi vei veni din nou la gioc! Plecaţi voi nouă spărieţi! Plecaţi voi opt spărieţi. să se întoarcă fiecare la munca de zi cu zi. Cinci spărieţi. Se cunosc sate în care cetele de mascaţi pornesc la urat cu căruţe cu coviltire în care sunt urcaţi urşii. la răspântiile uliţelor se opresc şi fac foc. cu ursul. ca mai apoi. Doi spărieţi. Şaşă spărieţi. revin în sânul colectivităţii în care s-au născut şi au copilărit şi i se reintegrează ei pentru o zi şi o noapte.a. tinerilor şi vârstnicilor ce însoţesc benzile pe uliţele satului. 49 . C-aşa-i place mândrei mele! Aho! Şi-am zis verde busuioc. Oamenii. Şapte spărieţi.Nu te da muietului Ca iarba tăietului! Nu te da la muietură Ca iarba la tăietură! Uşurel. Încărcat de veselii! La anul şi la mulţi ani! În caz că ursul a fost deocheat. Da’ din suflet vă doreşte Un an nou cu bucurii. La anul şi la mulţi ani! Ursul nostru nu vorbeşte. Ursăreasa şade-n loc! Şi iar verde de-avrămeasă. rupţi de locurile de baştină. mascându-se şi veselindu-se. Patru spărieţi. cu irozii ş. – asistă nu numai membrii familiei ce primeşte ceata. Participarea satului este solicitată în cele mai inedite feluri. Trei spărieţi. Noi plecăm la altă casă! Aho! Foaie verde trei măsline. Că viaţa-i cu viorele. tot alaiul de travestiţi şi mascaţi împreună cu tot arsenalul necesar jocurilor. cu profesii diverse.

4. URĂRILE DE „SORCOVĂ”
La 30 noiembrie, biserica noastră creştină orientală îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. În acea zi, dis-de dimineaţă, mamele de familie – vorbind de femeile din popor, care au păstrat datinile şi ţin la ele – se duc în grădină sau în curte şi, cu deget curat, rup smicele din fiecare arbore roditor – mai ales meri, peri şi trandafiri, iar în lipsa lor zarzăre, vişini, gutui – apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destinează câte un mănunchi din acesta fiecărui membru al familiei. Ramurile, puse într-un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite, căci apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi, şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloresc. Cel mai norocos va fi cel ale cărui ramuri vor înflori, sau cel puţin vor înmuguri şi vor înverzi. Florile sunt destinate pentru împodobitul sorcovelor pe care copiii le vor purta în dimineaţa de 1 ianuarie. Astfel se împodobea sorcova înainte şi al ramurile de meri, de peri, de trandafir se fac referiri în textul acestor poezii. Astăzi, hârtia creponată de diferite culori şi cea poleită înlocuiesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copiii de la trei până la şapte, opt, şi nouă ani. Apropiindu-se de persoana pe care o sorcovesc, o ating uşor cu sorcova de 4o de ori, pronunţând recitativul. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere iar urările erau adresate celor mai în vârstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa este în bani şi copiii intră fără deosebire în orice casă în care sunt primiţi.

50

Vechii romani obişnuiau să se felicite la începutul anului cu o ramură de dafin verde, ut annare perennareque commode liceat, pentru ca să petreacă bine în anul care începea şi-n mulţi ani următori. Expresia „sorcovă” este o sincopare din „sorocovă” şi, prin urmare, înseamnă „patru-zecime”, căci în limba slavo-bulgară „sorok” înseamnă patruzeci. Dacă luăm recitativul sorcovei şi-l despărţim în grupe silabice, în modul în care este cadenţat de copii, vom descoperi patruzeci de grupe corespunzând celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe de silabe. Pe lângă sorcova confecţionată după cum am arătat mai sus, copiii utilizează pentru semănat boabe de grâu, orz, secară sau, mai nou, orez, urând gazdei în felul următor: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată Cu de toate-ndestulată, Tare ca fierul, Iute ca oţelul, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, La anul şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela: Peste vară, Primăvară Să-nfloriţi Ca un măr, Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare Ca piatra Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul,
51

Iute Ca oţelul! La anul Şi la mulţi ani! Sau: Sorcova, Vesela, Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca un păr Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. Câte paie sunt pa casă, Atâţia galbeni pe masă; Câţi cărbuni sunt în cuptor Atâtea vite-n obor. Prichi-prichi revărsat, Nici cocoşii n-au cântat, Nici noi n-am întârziat Şi cu sorcova-m plecat. Numai floarea soarelui Şade-n poarta Raiului Şi păzeşte pe Hristos Ca un trandafir frumos. Raiule, grădină dulce, Nu te-nduri a te mai duce,

De mirosul florilor, Şi urăm moşilor bine. De dulceaţa pomilor. La anul şi la mulţi ani! Azi este Sfântul Vasile În aceste urări, cuvântul „mărgăriţi” este utilizat cu sensul de a „muguri” sau a „înmuguri”. Înlocuirea s-a produs prin asemănarea de sunete a acestei expresii cu „mărgăritul”, „mărgăritarul”. În ceea ce priveşte adverbele „tare”şi „iute”, acestea ţin locul adjectivelor „iuţi” şi „tari.” Dacă în cazul colindelor aveam variantele „glume”, în cazul sorcovei, la Bucureşti, în anul 1871 se va scrie o parodie: Sorcova, Morcova, Dă-mi, jupâne, Roşcova! Iţele, Momiţele, Tranca, fideleaşele! Şâc, Fâstâc, Dă-mi paraua Să mă duc! Anul Nou este momentul când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire, în nici un alt moment al anului sau al vieţii omului, sentimentul unei depline descătuşări al optimismului şi al încrederii în ziua de mâine, nu mai poate fi regăsit ca în această zi a meselor întinse, a degustării roadelor, hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului. De Anul Nou … satul românesc în general, este deschis ca o largă fereastră spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare. N. Jula,

CAPITOLUL IV
52

se autoiluzionează şi transformă. Pentru a se travesti. Într-o fază superioară de viaţă social-culturală. Dacă unele obiceiuri care utilizau masca s-au pierdut sau nu li se mai acordă o importanţă deosebită. relevând indirect capacitatea sa creatoare în domeniul tehnicii şi al artei. cel mai simplu. Există ceteperechi care acţionează în contratimp şi contrasens. Viaţa omului primitiv a fost în general chinuită. A fost dominată de mediul ambiant în care la tot pasul mişunau făpturi duşmănoase. pe care l-a găsit omul primitiv a fost camuflarea în faţa inamicului. de spaime şi nelinişti. care îl sileau la luptă. plină de lipsuri şi greutăţi. Istoria măştilor populare româneşti începe cu creaţia măştilor primitive. omul a inventat travestirea care se crede că urmărea alienarea personalităţii umane24. datorită stadiilor superioare de viaţă şi cultură. tot mai insistent atenţia oamenilor de cultură. armă ce se putea utiliza oriunde şi oricând. structura lor plastică şi viziunea lor estetică.MĂŞTILE POPULARE ALE OBICEIURILOR DE IARNĂ În literatura ştiinţifică contemporană studiul măştilor primitive şi populare solicită. masca apare tot mai mult ca un instrument cultural25 cu ajutorul căruia omul se detaşează de animalitate. acomodarea acestui om. parţial. constrâns de alte nevoi materiale şi spirituale. Structura acestor cete de urători se complică sau se simplifică în funcţie de natura şi gradul de activitate pe care o desfăşoară. pe care trebuia să le înfrângă pentru a supravieţui. au apărut şi s-au dezvoltat în baza activităţii materiale şi spirituale a unor forme de civilizaţie şi cultură incipiente. Acestea. în ultima vreme. real sau fictiv. în condiţii social-istorice diferite. care îi tăiau calea. altfel stau lucrurile în cadrul obiceiurilor de iarnă când cetele de colindători mascaţi se dezlănţuie pe uliţele satului românesc. omul a inventat mai apoi costumul-mască şi alte instrumente culturale de tipul măştilor. atenţia sa s-a îndreptat concomitent asupra dezlănţuirii cataclismice a intemperiilor şi a ferocităţii animalelor sălbatice cu care împărţea lumea. Măştile populare nu au făcut decât să reia şi să continue o parte din tradiţiile culturale ale unor măşti primitive. prin conţinutul lor mitologic. printr-un dialog ludic. s-a făcut pe măsură ce a început să cunoască acest mediu iar în opera lui de descoperire şi cunoaştere. În cercetarea de etnologe a obiceiurilor. şi 53 . După spusele lui Romulus Vulcănescu23. înceată sau în salturi. Mijlocul material de luptă. mediul social în mediu cultural.

în numele tradiţiei. . cele poli-funcţionale vizează toate categoriile de colindat din timpul anului.Măştile divertismentale – întrebuinţate în recuzita jocurilor de peste an şi în teatrul popular. ş. . ceata poate cuprinde o singură mască în jurul căreia acţionează toţi cetaşii – ursul. executarea datinii în funcţie de spiritul progresist al vremii. Diferenţierea între măştile primitive şi măştile populare este mai mult bazată pe conţinutul lor simbolic şi funcţia lor complexă şi mai puţin pe structura lor morfologică. de exorcizare. În ansamblul lor însă. „turcuţa copiilor” – cete de fete – „drăgaica”. . organizarea internă urmărea în trecut. Organizarea externă a cetei urmărea în trecut integrarea ei legală în comunitatea culturală a satului pentru a perpetua un rit sau o ceremonie străveche. personalitatea sa creatoare.cete-singulare care acţionează într-un singur interval de timp şi într-un singur sens precum cetele organizate ierarhic pe căprării şi căpitănii şi cetele organizate pe întovărăşiri egalitare. la rândul lor se împart în : măşti de divinaţie. în aşa fel încât cel mascat să nu fie deloc recunoscut. de profetizare.Măşti rituale – întrebuinţate în cadrul unor superstiţii şi credinţe. malanca etc. acest tip de măşti poartă denumirea de măşti-costume. capra. pe alocuri. cetele de colindători mascaţi pot fi: cete de copii – „căpriţa copiilor”.a. vicleimul.Măşti reductive – care îmbracă şi travestesc o parte din corpul purtătorului. cerbul. – cete de vârstnici – urâţii. etc. vătaful impunea. Acestea. muţii. în formele ei concrete. de nună. „jianul fetelor” – cete de feciori – majoritatea colindelor cu măşti – cete de însurăţei – malanca. Alteori.Măşti decorative – întrebuinţate pentru împodobirea interioarelor şi exterioarelor caselor. protocol şi solemnităţi săteşti. iar astăzi. În ansamblul lor. . Acestea sunt împărţite în: măşti-caschete sau glugi – 54 . măştile populare au fost împărţite în: . pe când astăzi.Măştile ceremoniale – întrebuinţate în unele forme de etichetă. În faza actuală de dezvoltare. executarea datinei conform tradiţiei locale. regulile de comportament ludic au rămas legate de legea ţării sau de obiceiul pământului. . contaminat de inovaţii juridice inevitabile. urmăreşte integrarea liberă într-un mediu cultural pentru a înlesni petrecerile sărbătorilor de peste an şi pentru a sublinia caracterul ei de divertisment. măştile comuniunii funerare etc. Majoritatea cetelor îndeplinesc o singură funcţie culturală deodată deoarece se alcătuiau pentru un singur fel de colindat. În aceste cete pot intra de la două la şaizeci de persoane (cazuri rare) iar în structura ei micro-socială. Caracterul lor oral a fost. turca – sau poate cuprinde atâtea măşti câţi membri are grupul – capra moldovenească. moşii şi babele.Măşti integrale – care îmbracă şi travestesc întregul corp al purtătorului din creştet până în tălpi. Prin structura şi funcţia lor ludică.

Cel mai simplu mod de travestire folosit de colindătorii cu măşti este întoarcerea costumului pe dos: căciula.măşti de grup – când apar mai multe măşti similare sau diferite care prin acţiunea lor dezvoltă întregul spectacol în genul unei commedia dell’arte.măşti singulare – când în ceata de colindători apare numai o mască care polarizează în jurul ei interesul cultural al întregii cete şi al spectatorilor.acoperă capul şi umerii – măşti-obrăzare – acoperă în întregime faţa – şi maschetele – acoperă parţial un element al feţei sau unele mădulare. multe dintre ele sunt astăzi creaţii artistice noi. După integrarea lor ludică. măştile populare pot fi împărţite în două mari categorii: . Costumul trebuie să integreze complet sau parţial masca iar măştile de cap şi faţă trebuie să fie adecvate unilateral costumului. 55 . iia. brâul etc. 1. Măştile costum deghizează sau travestesc omul în totalitate. Modul de asamblare al măştilor populare relevă şi el alte aspecte necunoscute încă ale clasificării. ca măşti de corp sunt probabil cele mai vechi forme de măşti populare cunoscute până în prezent. În etimologia ei. cojocul. iţarii. masca integrală nu trebuie totuşi confundată cu costumul adecvat mascării. Aici putem avea grupe pare sau grupe impare. . MĂŞTILE INTEGRALE Măştile costume. Între mască şi costum există o dublă relaţie de integrare reciprocă sau de adecvare unilaterală. pe când costumul adecvat drapează doar o parte din corpul purtătorului. cămaşa. inspirate din activităţile tot mai bogate ale poporului. Ele au fost prelate din cultura primitivă. însă.

Dacă masca primitivă urmărea să stârnească protecţia magică sau iluzia mitică. La originea sa. Măştile care în ansamblul lor erau alcătuite din produsele regnului vegetal – ramuri. Într-o lucrare despre Credinţe. Alte procedee. neprelucrate care îmbracă total purtătorul sau îi lasă doar faţa descoperită. unde costumul este zdrenţuit şi poartă denumirea de „costum de zdrenţe” sau „costum de tiulerce”. Alte măşti erau confecţionate din piese disparate scoase din costume populare diferite. acele elemente de cultură care atestă caracterul de „animal sacru”. astăzi. atârnat. câlţi. mai complicate. flori. costumaţia pentru jocurile rituale vrea să stârnească fascinaţia auditoriului. Şi astăzi. celofan etc. o dată cu măştile costume de urs. din fondul de credinţe şi superstiţii geto-dacice despre urs. cu ornamentele corespunzătoare. frunze. popoarele carpeto-balcanice consideră ursul un animal „sfânt”. a potrivirilor măştii la costum. Însă. În acest caz. ca popor de concepţie uraniană. degradate şi de diverse culori. Există însă şi cazuri de inversare. dă dovadă de fantezie creatoare iar rezultatul este inedit. rituri şi superstiţii geto-dace Al Nour vorbeşte despre caracterul totemic sau sacru al unor animale la antecesorii noştri şi afirmă că animalele totem n-au existat niciodată în credinţele religioase ale băştinaşilor noştri. este de reţinut în special „împuierea”. sau „împănarea costumului”. ceea ce face ca prin el să se aproximeze astfel cel deghizat. sârme. care urmăreau adecvarea costumului la mască. însă aici avem de-a face cu măştile profesionale. jucătorii improvizează costume efemere din tot ceea ce poate fi legat. Din analiza materialului de teren cules de Romulus Vulcănescu.Este în aparenţă un mod de a schimba înfăţişarea costumului pentru a se pierde astfel identitatea celui costumat. în carnavalul caprei din Moldova şi Bucovina. acest procedeu este unul „naiv”. au adorat foarte de timpuriu forţele naturale care puteau sta în directă legătură cu viaţa lor simplă de muncitori ai pământului26. lipit. Faţa costumelor cu croiul adecvat pretenţiilor şi necesităţilor. reiese că pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei forma de costume de urşi: cele confecţionate din piele de urs. Printre acestea se numără şi unele măşti de urs. întrucât ei. piesele exterioare ale costumului popular se supra-încărcau cu ornamente brodate sau aplicate. după cum îl caracterizează Romulus Vulcănescu. tablă. înnodat. Astfel. numite „pui” sau „pene” caracteristice fiecărei tone şi în conformitate cu cerinţele măştii. par a fi transmise. binefăcător. la fel se întâmplă şi în jocul malancei din Bucovina. Fiecare confecţionându-şi singur masca. măşti realizate din piei de animale diferite care imită sau nu pielea ursului dar poartă numele eufemistic de „piele de urs” şi măştile 56 . fibre pentru a reprezenta metamorfoza sau semimetamorfoza unor demoni ai vegetaţiei – formau sub-categoria măştilor costume fitomorfe. din resturi de cârpe. dau valoare individualartistică purtătorului. sfori.

costume confecţionate din funii de paie împletite şi cusute în Bucovina şi Crişana sau din puf de stuf în Moldova. sau înfăşurate în jurul botului 57 . Jocurile cu ursul au fost simple în prima lor fază. măşti zoomorfe. reprezintă o creaţie artistică mult mai evoluată. urâţii. ochii. apoi s-au complicat apărând şi alte personaje – ursarul. Jocul ursului s-a desfăşurat mult timp în carnavalul de primăvară de unde s-a deplasat în carnavalul de iarnă şi sa contaminat cu alte jocuri. ursul. mai ales în jocul liber al ursului şi mai puţin în cel dirijat de ursar. Combinarea pieilor se face în funcţie de textura blănii şi cromatica părului iar corpul şi mai ales capul sunt stilizate întratât încât iluzia globală a animalului să nu fie compromisă. realizat adesea din piele de capră ori de oaie. bătaia ursului. În pielea brută a ursului jucătorul intră şi se închide complet ca într-un regresus ad uterum. prinse de ceafa măştii. Panglici colorate şi şuviţe de lână roşie. Jocul cu masca de urs din piele brută aminteşte de străvechi rituri de reînviere a naturii. sunt cele mai spectaculoase. învierea ursului şi hora ursului. Deşi această mască este un simulacru imitativ al pieii de urs. iar pe maxilare se prind boabe de fasole albă în formă de dinţi. Măştile costume de urs confecţionate din piei brute. momentele fazei germinative prefigurează pe cele ale fazei cumulative: chemarea ursului. din personaj principal devine personaj secundar. urcarea pe toiag sau ciomag. cum este cel al caprei în Transilvania. – şi chiar mai mulţi ursi. respiră prin nările largi şi mormăie prin gura întredeschisă iar prin jocul său atletic stârneşte teroare ludică. În structura lor. buhaiul în Bucovina. frumoşii. pluguşorul în Vrancea etc. în unele din aceste jocuri. Singularitatea sau pluralitatea măştii de urs în jocul popular semnifică două faze de potenţare a datinii: faza germinativă a simbolului teluric şi faza cumulativă a simbolului teluric. Jucătorul priveşte prin găurile rotunde ale ochilor. Ursul moare şi reînvie. doboşarii. hibernează şi se trezeşte la viaţă în spiritul unui simbolism uitat. Moldova şi Bucovina. moşul şi baba ş. dresaţi. promovează totuşi elemente artistice noi. Acesta di urmă se confecţionează din bucăţi de piele de oaie şi pentru ca masca să câştige în expresivitate se marchează cu postav colorat urechile. ţiganul.a. Cea de-a doua formă de mască integrală confecţionată din alte piei ce imită pielea de urs. moartea sa.

ţapul. prin arderea ei parţială. cu timpul. Din cântecul ce însoţea dansul ritualic al sacrificării ţapului s-au dezvoltat apoi primele spectacole teatrale la greci: tragedia şi coregrafia. se mai prinde. Măştile costume din paie se menţin în zonele în care s-au păstrat vagi forme arhaice de agricultură şi urme din riturile corespunzătoare. ca şi cel al ursului. falca inferioară. mai mult sau mai puţin. Aceste asocieri se explică prin asimilarea de măşti care şi-au pierdut. atât „mutra măştii” cât şi „herbul măştii”. capra se individualizează în special prin construcţia simplă şi ingenioasă. uneori o piele de capră adevărată. prin masca de capră înţelegem „o familie de măşti” adică o grupă complexă de măşti şi mascoide relativ diferite în funcţia lor morfologică şi asemănătoare în funcţia ludică pe care o îndeplinesc. Capul caprei se compune la rândul său din trei componente distincte – cele două fălci şi coarnele – fiecare cu funcţii bine precizate. de un cromatism rar întâlnit. cu un cui sau în curele. transsimbolizate artistic. fiind pe cale de dispariţie. ce acoperă faţa şi corpul purtătorului. sau foarte rar . din sârme şi bare metalice. urechile. cele 12 luni. Astăzi. individualitatea morfologică şi funcţională. uneori depăşind 30 de centimetri. materialul feros folosindu-se mai ales la confecţionarea coarnelor.sunt singurele podoabe ce îndulcesc şi dau o notă festivă expresivităţii agresive a măştii. observăm. Piesele componente ale scheletului – capul şi băţul în care stă înfipt – sunt construite din lemn. acest măşti din paie şi ritualul arderii se regăsesc izolat. trans-simbolul ludic al uciderii şi învierii anuale a demonului teluric al vegetaţiei. mai scurtă şi 58 . aceasta îşi avea dubletul său masculin. iar la baza ei se coase pânza sau lăicerul simplu sau cu franjuri din diferite materiale. În ceea ce priveşte capra. Falca superioară. prin ornamentaţia bogată. şi erau concepute ca personificări demonice ale prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. Deosebirile şi asemănările dintre măştile ce fac parte din grupa măştilor de capră se remarcă în primul rând prin construcţia capului. caprele mari şi caprele mici. subţiri. În zilele noastre. anul nou şi anul vechi. În tehnica ludică a acestei distrugeri prin incinerare. s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje secundare precum: moşul şi baba. ca mască. ochii şi nările măştii. La baza fălcii superioare. Pe ea se prind coarnele. Jocul caprei. În zona Moldovei şi a Bucovinei. obţinut din împerecherea culorilor şi a materialelor celor mai neaşteptate. imobilă şi lungă. chiar pe jucător. are forma unui „L” răsturnat şi este înfiptă într-un băţ a cărui grosime şi lungime variază în funcţie de modul în care este „purtată” şi „jucată” capra. În practica ludică a datinilor cu măşti confecţionate din paie intră şi distrugerea rituală a măştii în joc.

bot de capră sau căprioară.mobilă. Jocul măştii şi podoabele ei nu pot fi despărţite de modul în care este „ţinută”. uneori şi un clopoţel. „joacă” capra în trei picioare sau pe brânci. Purtătorul sprijină botul caprei pe capul său. ce dă impresia că te afli în faţa unui adevărat animal. De extremitatea superioară a fălcii mobile şi în interiorul ei se mai prinde o sfoară care se trece pe sub cuiul sau curelele care o leagă. purtătorul stă aplecat. împodobite cu năframe. Capra stă în picioare iar botul este mai mare ca omul. „purtată” şi „jucată” masca. partea lemnoasă se îmbracă în piele de iepure. Dacă în ceea ce priveşte podoaba capului de capră se observă peste tot interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă. Pânza simplă. atingând cu el pământul. la extremitatea superioară. făcând-o să clămpănească. şuviţe de mătase sau chiar oglinzi în unele sate. Falca mobilă mai are prins. ori numai cu postav colorat bătut cu mărgele. ori paie sau puf de stuf cusute fir lângă fir. În Siret. mărgele. În Suceava. o faţă de masă cu înflorituri de care se prind fâşii de hârtie colorată ce spânzură lungi şi foşnesc aspru. iar băţul şi-l reazămă în brâul sau cureaua pantalonilor. 59 . cu ajutorul căreia. ţine băţul în mână şi. aceeaşi atenţie se acordă şi confecţionării învelişului în care se ascunde purtătorul măştii. dedesubtul punctului în care se prinde sfoara. mascatul trage falca izbind-o de falca lemnoasă superioară. şi care creează aceeaşi impresie de autentic şi verosimil. care reprezintă barba caprei sau a ţapului. contrastează puternic cu lăicerele şi covoarele înflorate şi colorate. un smoc de păr sau un ciucure.

impresia unui personaj cu o figură impunătoare. Această îmbrăcare şi ascundere parţială urmărea în trecut certe practici rituale. în mod inevitabil. În schematismul ei fizionomic. Este lăieţ iar pletele lungi. de 50 de centimetri lungime. O formă specială o reprezintă mascheta de ursar. măştile reductive îmbracă şi ascund o parte din corpul purtătorului: capul. Ea acoperă părţile care individualizează şi este alcătuită din sprâncene stufoase din păr de cal. urmăreşte să dea trăsăturilor juvenile ale feţei flăcăului o duritate virilă. Sensul însă s-a pierdut rămânând doar expresia plastică. Tunica neagră est strânsă în centură şi diagonala bătută cu nasturi lucitori de alamă. MĂŞTILE REDUCTIVE O formă mai evoluată de măşti populare est aceea a măştilor reductive. ca şi asupra costumaţiei adecvate. Căciula este vopsită în negru cu blana întoarse înăuntru. neagră. În ansamblul lor. din mustăţi ţepene şi barbă încâlcită care lasă gura liberă. Machiajul cu funingine a atras după sine. Se îmbracă în haine peticite de care coase pene de cocoş. Cu timpul. să se teamă cei care asistă la joc. poartă pe cap o căciulă ţuguiată. Această cedare a început în perioada feudală în jocurile de târguri şi bâlciuri cu urşi dresaţi de ţigani. de care trebuie. În mâna stângă poartă toba mare. de vârful căreia este prinsă o băşică umflată de porc. Unii ursari cu renume şi tradiţie în pregătirea benzilor de urşi. Cu mâna 60 . cu o singură membrană cu un diametru de 30-50 centimetri şi care are prinse în ramă discuri metalice zornăitoare. clopoţei prinşi în curele şi legaţi de picioare şi braţe completează costumaţia ursarilor. Pantalonii de culoare închisă au vipuşcă roşie îngustă şi sunt foarte ajustaţi pe picior. Nasturii de metal lucitori şi zornăitori. din franjuri de perdele ce cad peste ochi şi îl acoperă parţial. faţa sau un mădular. conică. dintr-un nason care deformează cocoaşa sau vârful nasului. unsuroase i se revarsă de sub şapca sau căciulă ţuguiată. mascheta de ursar a cedat locul machiajului cu funingine şi grimajului cu sucuri vegetale. în primul rând. modificări de ordin general în construcţia maschetei de ursar. Ele reprezintă o etapă superioară în diviziunea şi specializarea deghizării rituale şi a travestirii ceremoniale. care culminează în deghizarea şi travestirea divertismentală.2.

acţiuni ce materializau aspecte principale sau secundare din povestea calului solar. are înfăşurate curele cu nasturi lucitori. În absenţa lor. CONCLUZII Repertoriul folcloric al ciclului obiceiurilor de iarnă nu este acelaşi pe întreg cuprinsul ţării. În jurul gâtului şi a pieptului. dacă în unele locuri sărbătoarea Crăciunului rezumă în ea specificul manifestărilor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. Aşa se explică şi caracterul neverosimil al ipotezei că bâtele căluşarilor reprezintă săbii simbolice cu care iniţial jucătorii se luptau. fără mască şi cu faţa curată. În Şcheia. care are vârful împodobit cu panglici şi zurgălăi. fiind dominată de amploarea colindatului.dreaptă ţine lanţul cu care sunt legaţi urşii şi ciomagul cu care îi potoleşte sau îi îndeamnă să joace. cu mânecile şi poala destrămate ca nişte franjuri. În fond. Mascoida calului în jocul căluşarilor reda iniţial o capul unui cal alb. Jucătorii acestei mascoide oficiau cu ajutorul mutului. măştile populare exprimă când prin conţinut. de frumuseţea melodicii şi poeziei colindelor. are cusuţi la umeri epoleţi din cănăfuri de lână colorată în galben. poartă pe cap un coif încărcat cu mărgele şi cu pampon de păr alb. În mână poartă un baston gros şi înalt de 2. de pielea flocoasă se prind doi cănăfi roşii. pe care jucătorii uneori încalecă şi se sprijină.30 metri. Ipoteza cea mai plauzibilă este că aceste bâte reprezintă suportul material al mascoidelor de cai. un aspect particular al creaţiei complexului arhaic şi tradiţional al culturii populare. al unui cal solar în jurul căruia gravita întregul joc. care a dispărut. când prin formă. Dacă la majoritatea ursarilor culoarea predominantă este negrul. Între măştile populare ca produs al deghizării şi travestirii populare şi întregul context al plasticii populare există o strânsă corelaţie de viziune estetică şi creaţie stilistică. În dreptul tâmplelor. arta mascării se integrează perfect în plastica populară ca parte constitutivă esenţială. O bluză sac. ursarul. ca şi prin metodele şi procedeele lor de a le comunica. mai ales când sar imitând salturile călăreţilor. aici lipseşte botul. iar toracele şi talia sunt încinse cu curele de care sunt prinşi zurgălăi. Prin conţinutul lor de idei. Mascoidele de cai se reduc cu timpul din figurări de capete de cai la bâte ce stilizează ad usum aceste figuri. imediat sub braţe. Astfel. nu ar mai fi înţelese şi s-ar pierde. în altele – printre care şi Bucovina – reprezentativ este 61 . Omul este îmbrăcat în piele de urs de sus până jos însă fruntea şi faţa le are descoperite. şi nu numai. instrumentul de joc era o mască reductivă extracorporală ce se purta înfiptă într-un băţ special modelat. Văzute astfel. au în loc de manşetă franjuri de aceeaşi culoare. înrădăcinate în obiceiurile şi tradiţiile populare. obiceiurile şi textele populare din cadrul Anului Nou. se întâlnesc şi cazuri în care albul sau roşul domină. Pantalonii roşii. Din masca ursului.

este Asta-i seara lui Crăciun. Obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită. obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou. el fiind dedicate atât încheierii unui an vechi. componente specifice. Noua religie. aşa cum o demonstrează colindele. au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare ce antrenează întreaga colectivitate. mult mai veche decât colinda. încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde. ci adoptat. În toată Moldova abia dacă vreunul ştie Tatăl nostru. Una dintre cele mai răspândite colinde cântate în zona Siretului şi care are un conţinut adecvat momentului festiv. Din categoria obiceiurilor calendaristice practicate în zona Bucovinei fac parte cele specifice unor anotimpuri sau cele cu date fixe: obiceiurile de primăvară. Cu acest prilej. îndeosebi cele ale flăcăilor. precum şi cele care se desfăşoară pe tot parcursul anului: hore. iar la începutul anului nou se rostesc urăturile de An Nou şi sorcovele. încât el nu ştie nimic despre Dumnezeu şi despre fericirea cerului. Textul colindelor din această zonă este asemănător pentru cele trei categorii de vârstă: copii. sărbătorite la începutul lui ianuarie sub numele de festum calendarium. într-o continuă schimbare şi înnoire. calendae – reprezintă vechile veselii publice şi superstiţioase. Urările presupun un ignorat erou civilizator. atât ca funcţie dar şi ca realizare artistică. Poeziile urărilor de Crăciun sunt cunoscute sub denumirea generică de „colinde”. de sărbătorile de iarnă. gazdei. în ochii unor contemporaneităţi excesiv de mistice. românii trec drept păgâni: Este atât de mare orbirea cestui popor . reprezintă entuziasta adoptare a lui Hristos de către un popor care s-a născut dumnezeesc aşa cum afirmă Ion Drăguşanul. a. se caracterizează prin optimismul robust şi umorul sănătos. Urătura este. care nu este exilat în cer. Aceasta cuprinde inclusiv rădăcinile colindelor care. şi altor genuri şi specii folclorice cu caracter agrar. evocând scene din trecutul şi frumuseţile acestui meleag şi încheindu-se cu urări adresate celor din familia la care se colindă. Poezia populară. în general. tineri şi maturi. Adevăratele rădăcini ale folclorului românesc de iarnă se află în urătură. hramuri ş. neştiinţa şi nebunia lui. clăci. diferenţiindu-se doar prin urările de încheiere. în cazul românilor. tonifiant. iarnă. făcând-o să coincidă cu naşterea lui Hristos şi a le-a instituit ca imnuri sacre ce se cântă spre amintirea acestui mare eveniment. cât şi începutului unui an nou. a sanctificat sărbătoarea. caracterizate de practica uratului cu pluguşorul. la fel ca Iisus Hristos de lumea satului străromânesc şi românesc. Deşi. neputându-le înlătura. de jocurile cu măşti şi a travestirilor de tot felul. urări adresate fetelor sau băieţilor (după caz). vară. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. totuşi. agrară prin excelenţă. ne-am născut un popor dumnezeiesc.ajunul şi ziua Anului Nou. toată evlavia lor constă în a-şi 62 . „Colindele” – lat. tot aşa cum practica agricolă precede cu milenii creştinismul. de altfel.

acesta ar pierde mult din valoarea sa în lipsa măştilor. p. Romul Vuia. Note 1. Vasile Alecsandri socoteşte că poeziile noastre populare compun o avere naţională. curente. Craiova. 128 . Z./ Unde merge lumea toată (colinda Sus. A. p. Ei impun drept adevăr divin nişte basme băbeşti. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. este preluat de Fecioara Maria. an). 22 iulie 12. şi a focului de rol pregătit cu atâta străşnicie în decursul unui an calendaristic.seria III. LIV. M. Revue d'anthropologie. Gh. p. cf. VIII. O veche societate pentru cultivarea limbii române. Odată cu adoptarea Fiului. Vrabie. 3 -38 n. Folcloristica română – evoluţie.idem3. prefaţă de Mihai Pop. nr. Editura Minerva. Folclorul. rolul Sfintei Vineri. Mihai Pop. Nu se ţine nocio predică în biserici şi nu se predă în şcolile lor doctrina creştină întrucât înşişi dascălii şi popii nu au învăţat aproape nimic despre cele ale spiritului. inedit confecţionate. Pîclişanu. 1883. Editura Librăria.134 9. Alcalay. 1886. p. Buc. I. 71 11. p. ed. Gaster . 59. care se roagă pentru cei ce cred în ea La poalele raiului. Studii de etnografie şi folclor. p. 293 2. Bucureşti. Practic. metode. 1990. Editura Scrisul românesc (f.face cruce. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. p. 1886./ La scaunul Domnului. Anton Pann. (Marco Bandini. 80 10. Bucureşti. cum simte şi gândeşte el fie sub influenţa ideilor.P. 1921. 1963. fie sub aceea a impresiilor pe care i le deşteaptă împrejurările de fiecare zi. În prefaţa culegerii sale de poezii populare. 7. 1968 Editura pentru literatură. caracteristicile de bază ale neamului. Revue de Belgique. Gitée. 1644) Folclorul românesc demonstrează că noi n-am fost şi nu vom fi niciodată creştini în sensul instituţionalizat al religiilor.4 6. Cum trebuie înţeles. Paul Sebillot. în Revista istorică. vol. 1884. În ceea ce priveşte textul teatrului şi jocurilor de Anul Nou. Rolul folclorului este acele de a ne arăta cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestaţii ale vieţii.Literatura populară română. 1975. care la ei se numeşte mătanie. pe slava cerului). superstiţiilor moştenite din trecut. idem3 5 . Ovid Densusianu. V 8. Bucureşti./ La scaun de judecată. în ziarul Luminătorul. 1910 4. demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. 93 63 . 106.R. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. p. p. 225 -226 3. Prefaţă la Povestea vorbii. românii n-au aderat la credinţa în Iisus ci l-au adoptat pe Hristos pentru că au regăsit în modelul Lui valorile proprii. credinţelor. Editura Academiei R.

Editura Minerva. Z. Dem. Bucureşti. Pîclişanu. p. 241 26. G. Cum trebuie înţeles. 1910 2. 138 21. Riturile de trecere. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Bucureşti. Suceava 1972. 1967. p. note.24 16. Alcalay. Cluj-Napoca. Poezii populare române. Folclor din împrejurimile Sucevei.P. rituri şi superstiţii geto-dace. 1982. G. 1968. Scrisul românesc 7. Buc. Bucureşti. Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor. M. p. Adăscăliţei. D. Bucureşti. Bucureşti. Dufresne Ducange. ed. 1982. Gulian.Credinţe. 1913. van Gennep. Iaşi. Anton Pann. 281 17. 314 22. 1989. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. 1963. Pluguşorul. Pamfile. bibliografie şi indice de George Antofi. 11 24.Literatura populară română. Obiceiuri tradiţionale româneşti. Editura.13. Riturile de trecere. 9. curente. în Buletinul A.R. 1941 BIBLIOGRAFIE 1. prefaţă de Mihai Pop. Pop. Folclor din împrejurimile Sucevei. 1996. glosar. Originile umanismului şi ale culturii.. Prefaţă la Povestea vorbii. p. Studii de etnografie şi folclor. I 3. idem. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. Mihai Pop. V Adăscăliţei.Bucureşti. p. bibliografie şi indice de George Antofi 12. p. 1989. vol. idem 21 23. p. Obiceiuri agrare în tradiţia noastră românească. Bucureşti. Librăria. 1990 8. ediţie îngrijită de Mihai Pop şi Ioan Şerb. Editura ştiinţifică. ed. Minerva. 1921 5. R. Cluj-Napoca. Teodorescu.Bucureşti.I. ediţie critică. Bucureşti. Romulus Vulcănescu. Folcloristica română – evoluţie. Iaşi. Eliade Traité d'histoire du religion. glosar. VIII.Ovid Densusianu. ediţie critică. Glossarium mediae et infimae latinitatis 18. Pavel Ruxăndoiu Folclor literar românesc. M. Folclorul. Romul Vuia. C. D. Editura Academiei R. Teodorescu. Craiova. 1975. Germina Comănici. A. Mihai Pop. p. Măştile populare. Gh. V. Al Nor . Suceava 1972 64 . Agricultura la români. 160 14. O veche societate pentru cultivarea limbii române. 1976 10. 5-6-7 20.E. 1976.Paris. Obiceiuri tradiţionale româneşti. p. 12 25. T. A. Pop. Gaster . metode. 1996. Poezii populare române. în Revista istorică. 11. 1883 cf. Mihai Pop. p. Bucureşti. 1968 Editura pentru literatură 4. C. 1970. 23 19. Bucureşti. note. p. 32 15. 6. Editura Minerva. van Gennep. Dem. Vrabie.

Suceava. Al Nor . Folclor din „Ţara de sus”. Bucureşti. editura Minerva. N.E. 1969 19. Gheorghe Vrabie. Bucureşti. Bucureşti. Editura Artemis. R 15. în Buletinul A. culegeri şi studii. Editura Hiperion. Chişinău. rituri şi superstiţii geto-dace. C. Bucureşti. 1967 17. 1976 23. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ligia Bîrgu-Georgescu. Tradiţii şi obiceiuri romăneşti. Bucureşti. G.ediţie îngrijită şi prefaţă de Maria Luiza Ungureanu. Bucureşti. Editura tineretului. Dragoş Cusiac. Muşatinii. 1980 30. Editura Minerva. Jula.I. grupul editorial Muşatinii.Bucureşti. 1957 26. Pamfile. Bucureşti. ediţie îngrijită. Suceava. Germina Comănici. Ion Drăguşanul. Romulus Vulcănescu. Bucovina viitoare. Editura Minerva. V. 1989 27. 1993 28. Pluguşorul.13. Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. traducere după ediţia din 1969 65 . ediţie îngrijită şi prefaţată de Al. text îngrijit de Maria Mărdărescu şi Octav Păun. Agricultura la români. editura ştiinţifică. Bucureşti. Bucureşti. curente. III. culegere de Ion Nijloveanu. Folclor din Ţara fagilor.Anul Nou în Moldova şi Bucovina. Alain Gheerbrant. T. Poezii populare româneşti II. Gulian.Vasile G. Literatură populară. 2001 24. Editura pentru literatură. editura Minerva. 1983 25. Antologie de lirică populară românească. Poezii populare. Suceava 21. 1972 29. Popa. Bistriţeanu. note. Veniţi de vă veseliţi. Folclor din împrejurimile Sucevei. Zona etnografică Siret. 1941 18. antologie şi prefaţă de Octav Păun. Dicţionar de simboluri I. Elogiu folclorului românesc. Jean Chevalier. Vasile Adăscăliţei. Artur Gorovei. bibliografie şi indici de Iordan Datcu. 1970 16. Bucovina viitoare. Teodorescu. Dem. Mănăstireanu. 1968 22. Editura pentru literatură.Credinţe. Măştile populare. Aurelian Ciornei. studiu introductiv. Bucureşti1968 20. Folcloristica română – evoluţie. 1913 14. Bucureşti. grupul editorial Crai Nou. Originile umanismului şi ale culturii. metode – Editura pentru literatură.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful