UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

DISCIPLINA ETNOLOGIE ROMÂNEASCĂ

Profesor coord. Carmen Banță
Student Carauleanu Renata Ana Maria, specializare română-engleză, grupa 1, anul II

Dezvoltarea folcloristicii și etnologiei românești

Etnologia reprezintă știința care studiază caracteristicile fiecărei etnii, ale obiceiurilor și
folclorului național, în scopul determinării liniilor directoare ale structurii evoluției popoarelor. 1
Folclorismul și știința artei populare reprezintă două discipline ale etnologiei care se ocupă cu
analiza prezenței, frecvenței și difuziunii datelor și elementelor de cultură tradițională populară.
De-a lungul timpului, mulți scriitori și filosofi români au contribuit la dezvoltarea
folcloristicii și etnologiei românești prin aprofundarea și concentrarea elementelor din folclor
regăsite în diverse balade, curente, tendințe, dar primind și un ajutor deosebit din partea școlilor.
Sub dominația interesului cultural se intensifică și se extinde acțiunea de culegere a literaturii
populare, astfel apar marile colecții naționale de folclor poetic.2 Unele dintre cele mai importante
personalități care au ajutat la dezvoltarea folcloristicii și etnologiei prin culegerea românești
sunt: Alecu Russo, Vasile Alecsandri și Bogdan Petriceicu Hasdeu. Aceștia avansează în
descoperirea particularităților etnicului românesc.
Bogdan Petriceicu Hasdeu este considerat unul dintre cele mai uluitoare genii cunoscute în
neamul românesc. Acesta a fost scriitor, ziartist, istoric, folclorist, lingvist, filosof în cea de-a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, deschizând drumuri în filologie, folcrloristică, istorie și
ajutând la îmbogățirea acestor domenii prin marea anvergură de cunoștințe și cercetări pe care le
avea. Datorită cunoștințelor vaste și intuiției pătrunzătoare, acesta a reușit să fie promotorul celei
mai complexe acțiuni de înfățișare a întregului patrimoniu popular.3
Hasdeu este primul care folosește termenul de “folclor” în cultura română și îl definește
drept totalitatea culturii populare, în strânsă legătură cu etnografia. 4 Acesta alcătuiește un sistem
de clasificare a speciilor folclorice ținând cont de cele trei etape asociate vieții în cadrul cursului
universitar ,,Prelegeri de etnopsyhologie” (copilăria - 4 specii, bărbăția - 8 specii și bătrânețea
- 6 specii).

1
Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX).
2
Folclor. Noțiuni generale de folclor și poetică populară, 15
3
Etnologie românească - Note de curs
4
Etnologie românească - Note de curs
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
DISCIPLINA ETNOLOGIE ROMÂNEASCĂ
Profesor coord. Carmen Banță
Student Carauleanu Renata Ana Maria, specializare română-engleză, grupa 1, anul II

Un important moment pentru dezvoltarea folcloristicii și a etnologiei este întocmirea celor

două chestionare. Chestionarului juridic Obiceiele juridice ale poporului român. Programa ,
primul din acest domeniu, care cuprindea 400 de întrebări și trei capitole ce vizau: satul, casa și
lucrurile. Acesta a început prin strângerea informațiilor de la bătrâni, țintind în primul capitol
relațiile sociale și juridice (inclusiv ale altor naționalități), în al doilea capitol obiceiuri familiale
în aspectele lui juridice (care conține detalii despre obiceiurile nașterii, nunții și înmormântării)
și în al treilea capitol relațiile de proprietate, afacerile agricole, moștenirile, etc. Acesta a inclus
în chestionar balade, doine, zicătoare, strigări care au legătură cu obiceiul povestit. Al doilea
chestionar, Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română, era atât un chestionar
lingvisto-mitologic care conține 206 întrebări despre întreaga cultură populară: primele 49
cuprind lingvistica, următoarele cuprind toponimie, vegetație, faună, industrica casnică, port,
hrană, etc., iar restul se referă la mitologie populară cu obiceiuri și credințe.
O deosebită recunoștință îi vine geniului datorită elaborării primelor două monografii
folclorice, balada Cucul și turturica și basmul Povestea numerelor. Pe lângă faptul că sunt
primele două monografii folclorice din țara noastră, sunt și printre primele cunoscute în literatura
europeană, în plus, sunt scrise de un român, fapt ce îi va titlul de precursorul școlii
istorico-geografice.
Alecu Russo a fost scriitor, critic literar român și ideolog al generației de la 1848. Alecu
Russo s-a concentrat pe unitatea neamului, susținând că esența poporului român se află în cultura
de tip popular, care are este încărcată de o forță spirituală inegalabilă. Nu numai că descoperă
poezia populară, dar este și teoreticianul folclorului, în faza admirativă-romantică. Ca exeget al
folclorului, Russo și-a expus părerile sale despre poezia populară în câteva lucrări de bază:,,
Poezia populară”,,,Studii naționale”, etc.5 Acesta demonstrează că folclorul are o importanță
documentară și estetică, dar și că adevărata literatură trebuie să aibă ca sursă de inspirație
folclorul cu particularitățile sale artistice unice. Influența lui Russo asupra dezvoltării
folcloristicii și etnologiei românești este imensă prin: culegerea celei mai emblematice balade
populare ,,Miorița”, recunoașterea sa de către Vasile Alecsandri drept principalul său ajutor în
crearea albumului de balade (,,Agiutat de cîteva persoane, iar mai cu seamă de d. A. Russo”),
culegerea cântecelor care au caracter istoric și popular (în special a baladelor), colaborarea la
5
Folclor. Noțiuni generale de folclor și poetică populară, 19
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
DISCIPLINA ETNOLOGIE ROMÂNEASCĂ
Profesor coord. Carmen Banță
Student Carauleanu Renata Ana Maria, specializare română-engleză, grupa 1, anul II

revista ieșeană ,,Zimbrul” în care publică cele mai cunoscute lucrări ale sale despre creația
folclorică.
În aceeași viziune, cea mai reprezentativă personalitate care a influențat și a avut un rol
intens în dezvoltarea folcloristicii și etnologiei românești este Vasile Alecsandri. Acesta a fost
poet, dramaturg, om politic, folclorist și diplomat român, având un rol definitoriu deoarece este
cel care a introdus folclorul în literatura și în cultura românească.
Culegător de folclor, V. Alecsandri este considerat și ideolog, din opera sa aflând un model
de împletire între creația cultă și cea populară. A reușit să evidențieze cântece epice (considerate
cele mai valoroase poezii populare…, fiindcă ele evocau trecutul național și constituiau o
sorginte istorică de primă mână6. Acesta a publicat mai multe colecții precum: colecția ,,Poezii
poporale - Balade și cîntece bătrînești” în care a primit ajutorul mai multor scriitori, dintre care
l-a menționat doar pe A. Russo și în care a fost expusă balada ,,Miorița” pentru prima dată;
,,Cîntece de peste Olt” (în Convorbiri literare, septembrie 1876) care conține balade, doine, hore
și cântece bătrânești culese, considerate comori neprețuite pline de originalitate și istorie care
compun o avere națională fără de seamăn în literaturile străine.
Pentru a câștiga cât mai mulți spectatori ai poeziei populare, Alecsandri pune la punct
publicarea periodică a operelor populare (prima operă publicată este ,,Păunașul Codrilor”, în
cadrul ,,Almanahului de învățătură și petrecere” în 1848, apoi diverselor balade în revista
,,Bucovina” între 1849-1850 sau în ,,România literară” începând cu 1855), dar și colaborarea cu
alți scriitori precum I. Porumbescu care l-a pus în legătură directă cu mai mulți cântăreți țărani
din zona sa și de la care a primit poezii populare culese.
Totodată, Alecsandri remarcă și anumite particularități stilistice ale poeziei populare
precum: ,,strofa călătoare” (în versurile: ,,Și mi-și bea și veselea/ De potiră nici gîndea”); versul
introductiv “Frunză verde” care sugerează dragostea și emoția față de natură; improvizația
predominantă în hore sau bocete.
Alecsandri susține că latinitatea are un rol foarte important în poezia populară, constituind
piatra de temelie a obiceiurilor și tradițiilor cunoscute de acesta, tradiții care reprezintă o sursă de
inspirație a poeziilor, zicalelor și baladelor din bătrâni. Acesta aduce în prim-plan asemănarea
dintre tradițiile românilor și tradițiile cunoscute din antichitate: banul pus în mâna mortului -
6
Etnologie românească - Note de curs
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
DISCIPLINA ETNOLOGIE ROMÂNEASCĂ
Profesor coord. Carmen Banță
Student Carauleanu Renata Ana Maria, specializare română-engleză, grupa 1, anul II

“antica obolă a lui Caron”, bocirea morților, venerarea pământului, credința în semnele
prevestitoare și puterea farmecelor, hrănirea șerpilor de casă, Păunașul codrilor, etc. 7 Astfel,
rolul latinității în poezia populară este de a releva aspecte romane ale patrimoniului românesc.
O nouă metodă de dezvoltare și extindere a acestui domeniu începe ntre anii 1906 și 1948
când apar, atât pe plan național, cât și pe plan european, școlile științifice înființate și conduse de
O. Densusianu, D. Caracostea, D. Gusti, R. Vuia, etc. și susținute de Academia Română, joacă
un rol important în studierea și culegerea folcloristicii și etnologiei românești, deoarece
prelungesc durata de viață și de aplicare practică până astăzi.
Activitatea folcloristică, cercetarea științifică a folclorului în România, s-a grupat în jurul a
trei centre insituționalizate: Institutul de Istorie Literară și Folclor, Institutul de Folclor și Casa
creației populare.
Școala Folclorică aparține Institutului de Istorie Literară și Folclor. Echipa de specialiști bine
pregătită din cadrul Școlii Folclorice se ocupă cu cercetarea literaturii populare abordată dintr-un
nou punct de vedere estetic, de aprofundarea operelor unor reprezentanți de seamă ai
folcloristicii și etnografiei, dar și de analiza materialelor și studiilor asupra culturii tradiționale în
anumite publicații trecute. De asemenea, editarea și reeditarea critică a cărților și studiilor
populare este realizată tenace, amănunțit, la fel ca și alcătuirea instrumentului de lucru vital
cercetării științifice: bibliografia analitică a literaturii române vechi. În aceleași condiții, apar și
câteva lucrări de sinteză și studii de referință datorate lui G. Călinescu, Gheorghe Vrabie, Ovidiu
Papadima, etc.
În concluzie, putem afirma că în cultura română folclorul și etnologia, în raport cu creația
literară cultă îndeplinesc un rol foarte important în recunoașterea culturală. Acestea sunt două
științe care au avut parte de o dezvoltare profundă odată cu timpul, mai ales datorită diverșilor
scriitori care au pus accentul pe acest tip de literatură (populară) în creațiile lor.

Bibliografie
1. Banță, C. I., Etnologie românească - Note de curs
2. Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX)
3. Lajos, B., Folclor. Noțiuni generale de folclor și poetică populară, Editura Scientia, 2003
7