Satul: Satul Nou, Stelnica, Bordușani

Comuna: Fetești
Judetul: Ialomița

Subiect intervievat nume, vârstă, studii, ocupaţie):

1. Carauleanu Ioana - 73 de ani, Laborant Agro-Alimentar, pensionară
2. Stănilă Nicoleta – 53 de ani, Universitatea Gh. Cristea din București, Referent la Casa de
Cultură Fetești

GHID DE INTERVIU
OBICEIURI DIN CICLUL FAMILIAL
A. NAŞTEREA

1. FEMEIA GRAVIDĂ
1. Denumire: „borțoasă”
2. Interdicţii (nu furau, nu munceau etc.): Femeia nu avea voie să ridice greutăți, altfel i se socotea că
a vrut să lepede copilul și că a făcut acest lucru intenționat. De asemenea, o femeie gravidă nu avea
voie să fure, altfel copilul se năștea însemnat cu obiectul furat de mamă și nici să se uite la oameni
urâți, altfel copilul va fi urât.
3. Practici pentru ghicirea sexului copilului: Dacă mama femeia avea buzele umflate și burta rotundă
va naște fată, iar dacă avea buzele subțiri și burta ascuțită va naște băiat. Exista și alte metode precum:
Presărarea de sare sau zahăr pe capul gravidei – dacă duce la nas va naște băiat, dacă duce la gură va
naște fată.

2. NAŞTEREA COPILULUI
1. Locul: Acasă
2. Aşternutul: Așternutul trebuia să fie curat.
3. Practici de uşurare a naşterii: Pentru alinarea durerilor nașterii, moașa care ajuta femeia punea sub
așternut un cuțit sau ceva tăios. Totodată, deschidea ușile, ferestrele și încuietorile ajutând astfel
deschiderea femeii care naște. Femeia se putea ruga, considerându-se că acest lucru grăbește naștere
(„să aibă munci”).
4. Aşezarea nou-născutului pe pământ: Era făcută la trei zile după naștere de către ursitoarele care îi
soroceau destinul.
5. Buricul copilului (cine tăia, ce se făcea cu el): Era tăiat de moașă. Acesta era înfășurat într-o cârpă
și păstrat de mamă până în prima zi de școală a copilului când i se dădea acestuia pentru a fi dezlegat
zicând: „Eu dezleg buricul, Dumnezeu să-mi dezlege toate drumurile în viață”.
6. Placenta (denumire, ce se făcea cu ea): Placenta era denumită „locul copilului” și nu trebuia să fie
aruncată, fiind considerat semn rău. Placenta este folosită pentru prepararea săpunului.
7. Înfăşarea: Picioarele copilului erau înfășate primele de către cea mai bătrână femeie din casă pentru
ca copilul să nu le aibe strâmbe cand va crește.
8. Măsuri de protejare magică a copilului: Imediat după naștere, cel mic era cântărit cu balanța, obicei
prin are se spunea că e ferit de deochi și farmece. Femeia trebuia să ascundă sub preșul de la intrare
puțin săpun pentru a feri copilul de diferite boli.
9. Deochearea (cine, cum, în ce fel): Până nu este botezat, copilul nu trebuie arătat lumii. La fiecare
baie se pune apă sfințită cu busuioc pentru a-l feri de deochi sau alte rele.
10. Descântatul (cine, cum, texte de descântec, cu ce obiecte): Este făcut de o femeie bătrână (o babă).
Un exemplu de descântec pentru deochi este: „Ieși deochi dintre ochi, să rămână copilul meu luminat
ca argintul strecurat, de Maica Precistă lăsat.”. Femeia care descântă aprinde lumânări și chibrite în
formă de cruce și folosește „Apă Mare” și busuioc, stropind în formă de cruce.
11. Leagănul copilului (denumire, material, loc atârnare): Copilul este așezat într-o „copăiță” din semn
în care mama punea una dintre păturicile sale și îl legăna.
3. MOAŞA

1. Denumiri: „Moasă” după naștere, moașa venea pentru a face baie

2. Alegerea moaşei: Moașa era o femeie pruncului și pentru a o învăța pe mamă să aibă
bătrână care știa „arta moșitului”. grijă de copil.
3. Atribuţiile moaşei faţă de mamă: Rolul 5. Îndatoririle părinților față de moașă: Părinții
moașei este foarte important. Atunci când făceau un cadou moașei care cuprindea: vin,
femeile simțeau că li se apropie sorocul carne de porc, pâine și un prosop. Părinții îi
nașterii, bărbații stăteau pe lângă casă, iar la mai făceau cadou moașei și de 1 decembrie.
primele semne, dădeau fuga la moașă care
răspundea solicitărilor la orice oră era chemată.
4. Atribuțiile moașei fașă de copil: Îndată ce se
năștea copilul, moașa avea o sarcină
importantă, anume să ureze copilului vorbe
meșteșugite numai de ea nștiute. La trei zile

2
4. PRIMA SCALDĂ
1.Apa de scaldă : Prima scaldă a copilului este
făcută de către moașă și este folosită apă rece
din fântână (nu din râu, pârâu și mai ales nu
apă stătătoare).
2. Obiecte puse în scaldă: Busuioc (ca să fie
atrăgător copilul), grâu(ca să fie cinstit), mărar
(să fie plăcut ca mărarul în bucate), pene(să fie
ușor ca pana), apă sfințită (să fie curat ca
aceasta), lapte dulce (să fie alb ca laptele),
bani (să aibă parte de avere), ouă (să fie
sănătos și plin ca oul).
3. Aruncarea scaldei: Apa de la scaldă trebuia
aruncată la pomi sau la flori pentru
prosperitatea vieții copilului.

5. MASA CU OCAZIA NAŞTERII COPILULUI

6 LĂUZIA (măsuri de protejare a mamei în perioada celor 40 de zile)

Cele patruzeci de zile de lehuzie sunt un moment vulnerabil atât pentru mamă cât şi pentru copil. Ca
şi perioada sarcinii, perioada lehuziei este marcată de numeroase interdicţii, dar şi de credinţa că
mama are puteri magice în a decide soarta copilului său. Femeile lehuze se fereau de a ieşi din casă
după lăsarea serii sau să însereze afară din gospodărie căci altfel duhurile rele puteau s-o pocească ori
s-o nebunească. Mai periculos era să se întâlnească două lehuze, dar şi acest pericol se desfăcea cu un
schimb de ace sau un schimb de pâini. Nici hainele nou-născutului nu vedeau întunericul, căci nu erau
lăsate afară peste noapte, iar copilaşul purta la mână sau la guler un şnur roşu care să-l ferească de
deochi.

7. URSITOARELE
1. Denumiri: Ursitoarea, Soarta, Moartea 2. Număr: 3

3
3. Locul şi timpul ursirii: La trei zile după
naștere, ursitoarele veneau la patul pruncului și
îi soroceau destinul.
4. Masa ursitoarelor: Mama copilului pune pe
masă pâine, sare, mălai, o sticlă de vin, două
lumânări și fire de busuioc.
8. NAŞII DE BOTEZ
1. Denumiri: Cumetrii
2. Rolul social al năşiei: Devin părinții
spirituali și sufletești ai copilului.
3. Moaşa-naşa copilului: Odată cu plecarea la
biserică, nașa lua copilul în brațe spunând:
„Îmi dai un păgân, îți aduc un creștin”.
4. Naşul din drum : -
5. Îndatoririle naşilor faţă de copil: Nașii
cumpără trusoul, costumul de botez și păturs
copilului. Dacă era fată, aceștia cumpărau și
cercei. În afară de daruri, se obișnuia să se dea
și bani. Nașii trebuiau să înfășeze pruncul într-
o pânză albă, necusută, care să măsoare trei
metri.
9. PETRECEREA DUPĂ BOTEZ
1. Denumiri : „Cumetrie” și era realizată în
cinstea nașilor.
2. Participanţi: Părinții copilului, nașii și
persoanele apropiate.
3. Obiceiuri la botez: După strângerea darului
care se făcea pe o tavă cu pâine și sare, la
cumetrie, nașa aduna banii, îi strângea într-o
10. SCHIMBAREA NUMELUI COPILULUI
1. Cauze: Dacă copilul de îmbolnăvea. Copilul nu trebuia să fie strigat pe nume înainte de botez, altfel
era „atacat” de spirite rele, îi va merge rău în viața.
5. Ursirea: Acestea trebuie să îl pună pe copil
pe pământ, așezând pe el toate întâmplările pe
care le va avea omul și de la care nu se va
putea abate. Scopul acestui act era de a
cunoaște viitorul copilului și de a-l influența în
sens pozitiv.
6. Tăiatul moţului sau ridicatul la grindă:
Tăierea moțului se făcea înainte implinirii
primului an de viață cu o zi. Acesta se putea
tăia doar lunea, joia sau sâmbăta („zile
slobode”). Petrecerea era organizată acasă la
părinții copilului și pe o tavă i se pun câteva
obiecte în față din care el să aleagă. Obiectele
alese simbolizează viitoarea cariera pe care o
va îmbrățișa copilul atunci când va deveni
adult. Moțul copilului și lumânarea de botez se
păstrează până când acesta împlinește 7 ani.
7. Îndatoririle copilului faţă de naşi: Acesta
trebuie să îi respecte, deoarece sunt părinții săi
spirituali.
batistă și îi arunca mamei. Dacă mama prindea
batista va mai naște un copil curând.
4. Masa de botez: -
5. Daruri : Bănuți care erau așezați pe pieptul
copilului pentru noroc sau în scutec pentru un
somn liniștit.
4
2. Practici: Părinții „simulau” vânzarea lui sau îi schimbau prenumele. În acest caz, se alegea o femeie
care nu putea avea copii iar mama „vindea” pruncul pe geam în schimbul unei turte zicând: „ți-l dau
ție să-ți trăiască, că eu n-am avut noroc de el”. Se crede că schimbând prenumele copilului, spiritul cel
rău care-i adusese boala ar fi putut fi înșelat.

11. NAŞUL DIN DRUM: -

B. NUNTA

1. SELECŢIA MARITALĂ
1. Vârsta la căsătorie: 18 ani. Dacă exista o relație între o fată și un flăcău iar una dintre familii nu era
de acord din cauza vârstei, tinerii „fugeau”. De cele mai multe ori ei alegeau să fugă la o rudă
apropiată, după care băiatul trimitea vorba părinților pentru a fi primiti acasă.
2. Cine aranja căsătoria: Căsătoria era meticulos pregătită, hotărâtă definitiv abia după un răstimp în
care logodnicii, cuscrii, nașii, nuntașii își definitivau rolurile.

2. PEŢITUL
1. Denumire: „Pețit”
2. Participanţi: Pețitul era inițiativa părințilot
băiatului, băiatul, fata, familia fetei, un om de
încredere al tatălui băiatului.
3. Desfăşurare: Tatăl însoțit de un om de
încredere și de băiat, își anunțau din timp
prezența la casa părinților fetei. Părintii
întorceau vizita viitorului mire, când se fixau
detaliile nunții propriu-zile: data, nașii,
obligațiile familiilor, lăutarii, toate conform
datinii.
3.1.Cererea, târguiala: Este cerută
binecuvântarea părinților miresei dacă aceștia
îi dau binecuvântarea, el îi va dăruii fetei inelul
de logodnă.
3.2. Masă, meniu: -
4. Obiceiuri după peţit, denumiri: După pețit,
fata, la horă, umblă numai cu tânărul ales și nu
dansează decât cu el, sau eventual, cei mai buni
prieteni sau verii lui.

3. LOGODNA
1.Denumire: „Logodnă”

5
2. Durată: Dacă părinţii se înţelegeau, stabileau 3.2. La primărie: -
data nunţii şi cine o face. De cele mai multe ori
se făcea şi o petrecere de logodnă.
3. Desfăşurare: Se făcea înainte de nuntă cu o
lună sau două. Se invita preotul acasă şi se 3.3. La biserică: -
făcea o slujbă de logodnă. 3.4. Schimb de însemne, daruri: Tot
3.1. Masă, petrecere la mireasă acum se discuta și zestrea. În majoritatea
(participanţi): Petrecerea se făcea de către fată cazurilor, zestrea rămânea la latitudinea tatălui
şi era o sărbătoare de luat la revedere de la fetei.
prietenele ei.
4. ZESTREA
1.Stabilirea zestrei: Părinții fetei chemau după
o perioadă tinerii însoțiți de socrii mari să se
înțeleagă asupra zestrei. Cu această ocazie, 4. Ridicarea zestrei: Era dusă acasă la mire
soacra mare pretindea darurile pentru nuntă. înainte ca fata să părăsească casa părintească.
2. Conţinut: Obiecte care să îi ajute pe cei doi Zestrea era aranjată în camera mirelui pentru a
pe parcursul vieții. fi arătată tuturor musafirilor până în ziua
3. Lada de zestre (denumire, conţinut): Înainte nunții.
de anul 1950, zestrea era compusă din: pat,
saltea, plapumă, pene, așternuturi, batiste,
prosoape înflorate, scaune, oglindă, vase. Fata
mai primea de la părinți animale, pământ și
bani.

5. CHEMAREA LA NUNTĂ
1. Data chemării: Chemarea la nuntă și cu plocon se făcea cu o săptămână înainte de nuntă, de regulă
duminica,
2. Desfăşurare, participanţi: La acest obicei participau flăcăi din partea mirelui și fete din partea
miresei. Băieții țineau în mână o ploscă cu țuică, iar fetele una cu vin. Aceștia mergeau prin sat și
invitau oameni la nuntă. Cine dorea să vină, gusta simbolic din băutură.

6. COSTUMUL CEREMONIAL DE NUNTĂ

1. Găteala mirelui, însemne specifice: Cămașa mirelui era făcută de către mireasă din pânză de
bumbac sau borangic. Cămașa era cusută cu flori, crenguțe și boboci. Bărbieritul mirelui era un gest
simbolic ce marca trecerea de la statutul de flăcău la cel de bărbat.

6
2. Găteala miresei, însemne specifice, podoabe: Mireasa purta de cele mai multe ori costum național.
La gât, dacă avea, purta salbă de galbeni sau mărgele.Cu timpul s-a trecut la rochia albă de mireasă
cusută de croitoreasa satului. Se spune că rochia albă semnifică dragoste, fidelitate și puritate. La
desfășurarea tradiției participau mama fetei, nașa și prietenele apropiate ale miresei. După gătitul
miresei, când aceasta era scoasă din casă, i se cânta : „Ia-ți mireasă ziua bună/De la tată, de la
mumă...../”

7. PERSOANE CU ROL CEREMONIAL ŞI RITUAL

1.Tineri căsătoriţi (denumiri): „Miri”
2. Naşi: În ziua de sâmbătă, nașa așează voalul
miresei provizoriu, dar nu înainte de a-l închina
deasupra capului. Nașa este însoțită de alte
femei din familie și în acest timp se servesc
prăjituri. În ziua nunții, nașa îi așează voalul,
aducând în dar și farduri, bijuterii, parfum. În
timp ce mireasa este gătită, nici un bărbat nu
are voie să o vadă. După ce nașa așează voalul
pe capul miresei, aceasta poate să prin cocarde
invitaților, iar apoi pe muzica lăutarilor se
dansează hora miresei.
3. Însoţitori ai mirelui şi miresei: -
4. Alte persoane cu rol ceremonial sau ritual: -

8. RECUZITA RITUALĂ ŞI CEREMONIALĂ

1. Steagul de nuntă (Momentul împodobirii, actanţi; Descriere; Practici rituale): -
2. Bradul de nuntă (Momentul împodobirii, actanţi; Descriere; Practici rituale): : Sâmbăta după-
amiaza, până seara târziu, era „Bradul”. Acesta consta într-o petrecere în curtea miresei, cu lăutari și
joc împrejurul unui brad plantat în bătătură sau pe arie. De fapt, aceasta era „nunta mică” a fetei. Ea
chema toate prietenele ei și amicii. „Bradul” era numai pentru tineri, cei însurați nu aveau ce căuta la
această petrecere, și era ultima dată când fata mai dansa cu cine îi plăcea.
3. Colacii de nuntă (Denumiri; Forme şi practici; Modul de preparare; Persoane care îi prepară): Este
elementul ce polarizează atenția generală fiind de obicei rotund, îmbodobit cu diverse ornamente și
împletituri, iar nașa este cea care îl comandă și îl plătește. Nașa rupea turta deasupra capului miresei în
patru bucăți și făcea semnul crucii apoi arunca bucățile rupte deasupra capului său în formă de cruce.
Cei care prindeau turta mâncau câte o bucățică pentru a avea noroc de paște. Ruperea turtei era ca o
binecuvântare dată de nașă miresei și o urare pentru ca mirii să aibă o căsnicie îndelungată.

9. ALAIURILE DE NUNTĂ
1. Secvenţele nunţii (alaiuri): - 2. Plecarea la cununie (alaiul care ia mireasa):
Nașul era întrebat la ce oră dorește să vină

7
mirele să-l ia de acasă pentru a merge la
mireasă. Această vizită dura puțin pentru că
mirele, odată întors acasă, trebuia să vinăă din
nou la naș pentru a merge la mireasă. Nașul
mare îi cinstea pe cei din alai cu vin și bucate
apoi se juca în curte. Odată plecat alaiul de
nuntă spre casa miresei, unul dintre nuntași
avea o vadră de vin pe care o dădea spre a li se
da voie să intre în curtea miresei, iar alți doi
flăcăui aduceau brazii (unul dintre brazi era
lăsat de mireasă pentru a fi legat de poarta
acesteia). Bradul era simbolul vigorii și al
tinereții. Atunci când mirele intra în curtea
miresei, aceasta trebuia să-l privească prin
inelul de logodnă de undeva, astfel încât să nu
fie văzută. Se spunea că așa cum îl va vedea
atunci, așa îl va avea toată viața, vesel și
zâmbitor sau încruntat și supărat. Fetele care
doreau să se mărite cât mai curând, înainte ca
mireasa să iasă din casă, își scriau numele pe
talpa încălțărilor miresei.
3. Obiceiuri practicate pe drum spre casa
miresei
4. Primirea alaiului în gospodăria socrilor mici
4.1. Închiderea (legarea) porţilor
4.2. Oraţia de nuntă
4.3. Ascunderea miresei
4.4. Târguirea (plata pentru mireasă)
4.5. Stropirea cu apă, aruncarea cu grâu: : La
întoarcerea de la biserică, sătenii ieșeau cu
găleți cu apă în fața alaiului iar nașul era
obligat să arunce cu banii în apă pentru ca
alaiul să fie lăsat să treacă. : Tot acum se
aruncau boabe de grâu, orez și bomboane, gest
ce avea rolul de a oferi mirilor forță,
prosperitate și belșug în toate, căsnicia lor
devenind acum una binecuvântată și fertilă
4.6. Masă la casa miresei: Un alt obicei legat de
vadră era acela că, aceasta se făcea de către
socrul mic în joia nunții atunci când mireasa
era dintr-un sat iar mirele din alt sat și nunta se
făcea în satul mirelui. Acesta presupunea că
toți cei care nu puteau participa la nuntă erau
invitați la masă de către socrul mic. După
împărțirea darurilor, socrul mic se înapoia
acasă cu nuntașii din partea lui, iar nașul era
condus acasă cu lăutari. Alaiul de nuntă
împreună cu mire și mireasă pleacă la salon în
cazul în care nunta avea loc acolo sau rămânea
în curtea casei să danseze sub privirile celor
veniți să vadă nunta. Spre seară, socrul mic
venea cu invitații săi iar la sfârșit nașul cu
invitații săi.
5. Iertăciunea: Avea loc la ceva timp după
nuntă. Socrii mici trebuiau să cheme tinerii la
iertăciune pentru ca nașii să-i poată scoate la
biserică. Dacă nu erai iertat de părinții miresei,
nașul nu putea să te scoată la biserică.
6. Plecarea alaiului la biserică: Din partea
miresei nu mergeau decât rudele apropiate.
Mersul în alai, ca și intrarea în biserică trebuia
să respecte următoarele reguli: în deschiderea
alaiului trebuia să fie domnișoara de onoare și
cavalerul de onoare care ducea lumânările
celor doi miri, apoi nașul și mireasa, după care
urmau mirele și nașa. Imediat, în urma lor
veneau socrii mari, apoi cei mici. Atât în
coloană, cât și în biserică, mireasa stătea
întotdeauna în stânga mirelui sau nașului.
7. Obiceiuri după cununie: Un alt obicei din
cadrul ceremoniei religioase este „Dansul lui
8
Isaia”. Acesta presupune ca preotul să îi invite
pe miri și pe nași să facă o horă în jurul mesei
pe care se află Crucea și Evangheliia, ca
simbol al unirii lor cu Hristos. Se spune că în
cadrul dansului, mirii încercau să se calce unul
pe altul pe picior, iar cel care reușea primul,
acela era cel care conducea căsnicia.
Tot acum se aruncau boabe de grâu, orez și
bomboane, gest ce avea rolul de a oferi mirilor
10. MASA MARE
1. Locul unde era organizată: Mâncarea era
pregătită din timp de către bucătăresele satului
și transportată cu căruțele. Prinși în horă, în
timp ce lăutarii cântau hora stolnicilor, aceștia
primeau ștergare și șorțuri de bucătărie.
2. Aşezarea nuntaşilor: -
3. Meniul de nuntă: : Cuprindea mâncăruri
tradiționale: covrigi, sarmale și friptură (care se
servea cu cozonacul pregătit la cuptoare, în
gospodăria socrilor).
4. Găina naşului (momentul aducerii, actanţi):
Scena care definea caracterul de joc și
petrecere al nunții era aducerea găinii, simbol
al fertilități, fiind vorba de o pasăre care face
multe ouă. În funcție de aspectul găinii, nașul
trebuia să negocieze prețul pe care îl plătea
pentru aceasta. Aducerea găinii era o
atenționare pentru nuntași, să se pregătească de
dar. Dandul găinii era însoțit de diferite cântări
sau strigături cu tentă satirică, la adresa nașilor.
5. Daruri: La sfârșitul mesei, nuntașii erau
datori să îi ajute pe tineri. Darul era un ajutor
dat pentru gospodăria celor doi tineri. De
regulă, se dădeau animale sau promisiuni: „Vă
forță, prosperitate și belșug în toate, căsnicia
lor devenind acum una binecuvântată și fertilă.
8. Primirea alaiului în gospodăria socrilor mari
: Ajunși la casa mirelui, mirii erau trași în casă.
În pragul ușii erau așteptați de mama mirelui
care îi întâmpina cu urări de viață lungă și
copii mulți. Mirele făcea patru cruci cu cuțitul
în tocul ușii, apoi mama acestuia le punea
ambilor un ștergar după gât și îi trăgea ușor în
casă.
dau vițel când o să fete vaca”, „O dublă de
grâu”, dar și sume mai mici de bani.
6. Obiceiuri: : Înainte de a se servi sarmalele la
masa de nuntă, nașul este cel care, în fața
tuturor celor care sunt prezenți, spune
rugăciunea domnească sau „Tatăl Nostru”.
Dimineața, după ce mirii plecau primii de la
salon, nuntașii erau invitați la ciorba de
potroace, prilej cu care aflau sau erau informați
dacă mireasa fusese „fecioară”.
7. Jocuri : Tot în acea zi, dar după-amiaza,
avea loc ritualul învelirii capului tinerei mirese
sau legătoarea miresei, nașa punându-i
acoperământ de femeie pe cap. Acest gest
simbolizează trecerea de la statutul de fată la
cel de nevastă, femeie așezată la casa ei.
Mireasa se împotrivea de două ori, a treia oară
acceptând ca nașa să îi prindă baticul. Voalul
miresei se punea unei fete necăsătorite. În acest
timp lăutarul cântă din nou cântecul miresei:
„Astăzi ești cu fetele/Mâine cu nevestele”.
9
11. OBICEIURI DUPĂ NUNTĂ
1. Masă la socrii mici, după nuntă: Masa la socrii, după nuntă: La acest eveniment participau numai
femeile care fuseseră la nuntă. Nașa oferă miresei un cupon de rochie (sovon), oglindă, pieptăn, iar
mireasa oferă nașei ștergar și pernă. Se dansau în general bătrânești, iar femeile spuneau glume
deocheate. După ce mireasa era legată, se serveau dulciuri (cozonac și biscuiți) și nașa era condusă
acasă de către alaiul de femei vesele care jucau, însoțite fiind de lăutar și copiii satului care priveau cu
încântare.
2. Masă la naşi, după nuntă: Seara de marți era seara celor ce serviseră la masă (seara stolnicilor sau a
plăcintelor), obicei care se păstrează și astăzi. După terminarea bucatelor, se servea plăcinta
tradițională care trebuia să fie pregătită de către mireasă.

C. ÎNMORMÂNTAREA

I. AGONIA ŞI MOARTEA
1. Mesageri şi semne prevestitoare de moarte zbate ochiul stâng.
1.1. Animalele domestice: Urletul
câinilor, al găinilor. 2 Amânarea morţii prin: -
1.2. Păsările sălbatice: Cucuveaua a fost 2.1. Credinţe
și rămâne una dintre prevestitoarele morții. Se 2.2. Vrăji
spune că atunci când cântă aproape de casă este 3. Uşurarea morţii: Când un om cade la pat și
un semn de mare nenorocire. leacurile nu îl mai ajută, rudele cheamă preotul
1.3. Visele: Când visezi că îți cad dinții să îi citească maslul.
și sângerezi, când visezi morminte sau gropi, 3.1. Cererea iertării: Când persoana este
haine negre, ape tulburi, case dărăpănate, „pe moarte”, preotul îi citește pentru a-i fi
struguri albi – semn de moare sau că plângi iertate toate păcatele.
mult, când visezi o persoană decedată cu care 3.1.1. Formule de iertare
vorbești sau te cheamă la ea. 3.1.2. Persoanele care pot uşura
1.4. Descifrarea semnelor: Când se moartea

II. SEMNALE/ ANUNŢAREA MORŢII

1. Auditive (clopot, nr. Băată in functie de
barbat, femeie, copil): Cucuveala
(prevestitoarea morții), urletul isteric al câinilor neagră.
și găinilor. 3.2. Persoanele care poartă: Rudele
3.3. Timpul purtătii: 40 de zile
2. Vizuale (cârpă neagră...): Căderea unei 3.4. Finalitatea obiectului: Când se
oglinzi sau a unei icoane. consideră că sufletul a ajuns în rai.
3. Doliul: Toate rudele persoanei decedate sunt
obligate să poaarte doliu pentru 40 de zile.
3.1. Obiect de doliu: O haină de culoare

III. PREGĂTIREA DE DRUM

1. Scalda rituală: După ce o persoană și-a dat a-i fi iertate păcatele și pentru a trece mai ușor
răsuflarea, trebuie spălat cu apă curată, stropit dincolo.
cu agheasmă și îmbrăcat în haine curate. 1.3. Recipiente pentru scaldă
1.1. Persoanele care scaldă mortul 1.4. Obiecte puse în scaldă
1.2. Calităţile apei: Apă sfințită pentru 1.5. Aruncarea scaldei

IV. STRIGOII
1. Generalităţi: Femeile decedate trebuie 5. Destrigoirea: În trecut, exista obiceiul ca
îmbrăcate în negru. În caz contrar acestea vor răposatului să i se înfigă ceva tăios în inimă
bântui casa. Mortul va deveni strigoi dacă o pentru a nu se transforma în strigoi.
pisică va trece pe sub sicriu. 5.1. Până la înmormântare
2. Recunoaşterea strigoilor vii 5.2. După moarte
3. Strigoii/moroii cunoscuţi după moarte 5.3. Alungarea strigoiului: Lumânarea
4. Rele aduse de strigoi: - persoanei decedate nu trebuie să se stingă
4.1. Oamenilor deloc până la înmormântare.
4.2. Animalelor
4.3. Plantelor
4.4. Descoperirea strigoiului

V. MĂSURILE MORTULUI
1. Lumânarea de mărimea mortului 1.4. Modul de confecţionare
1.1. Denumire: 1.5. Funcţia statului la înmormântare
1.2. Persoanele care pregătesc 1.6. Statul după înmormântare
lumânarea: O persoană curată, o femeie iertată. 2. Măsura pentru sicriu: Înainte ca decedatul să
1.3. Aţa pentru fitil: Ață de tort fără fie pus înăuntru, sicriul trebuie înconjurat de
noduri de lungimea mortului. trei ori cu un recipient care conține tămâie.

11
 2.1. Instrumentul folosit 4.1. Instrumentul folosit
3. Măsura pentru groapă 4.2. Persoana care ia norocul mortului
3.1. Instrumentul folosit 4.3. Păstrarea norocului după
3.2. Păstrarea măsurii după înmormântare
înmormântare
4. Măsura mortului pentru păstrarea norocului:
-

VI. PRIVEGHIUL
1. Denumire: Păzitul mortului.
2. Participanţi: Aici participau persoanele
apropiate decedatului și familia sa.
3. Timpul desfăşurării: La lăsatul serii oamenii
obișnuiesc să se adune în jurul sicriului la
priveghi. În tot acest timp, cei care participau
la priveghi vorbeau despre viața celui mort dar
și a colectivității în general. Se spune că
persoanele care mergeau de patru ori la
priveghi și care tăteau de seara până dimineața
își „construiau casă” pe lumea cealaltă.
4. Activităţi în nopţile de priveghi: La priveghi,
cei prezenți erau serviți cu dulciuri și băutură,
după care începeau să se retragă pe rând.
Membrii familiei trebuiau să rămână mereu
lângă mort, având grijă ca lumânările să
rămână tot timpul aprinse, la fel și becurile în
casă.
În această zonă, priveghiul prevede ca cei
prezenți să glumească și să râdă, deoarece așa
mortul va avea cale mai ușoară către lumea de
dincolo.

VII. INIŢIEREA MORTULUI PENTRU LUMEA DE DINCOLO

1. Bradului/ pomul: Pomul mortului are 2.4. Obiceiuri la aducerea bradului
rădăcină și se plantează după înmormântare 2.5. Gătirea şi împodobirea
lângă cruce. Acesta se împodobea cu un 2.6.Finalitate: Convoiul mortuar se
ștergar, hârtii colorate, oglindă, batistă, cană, aranjează astfel: în frunte merge un
șervet sau cămașă. Pe lângă acesta, se puneau credincios cu crucea, urmează cei ce
și copturi ritualice: nouă colăcei, nouă cară coliva și vinus, coșul cu cele 44 de
porumbei, covrigi, etc. pachete, purtătorii de șfeșnice, dascălul
2.1. Funcţia bradului la înmormântare: Se și preotul, mașina mortuală cu sicriul,
spune că bradul mortului se face ca sufletul să rudele mortului și ceilalți participanți.
se odihnească la umbră.
2.2. Procurarea bradului
2.3. Alegerea bradului
DINCOLO
VIII. PLECAREA IN LUMEA DE 1. Obiceiuri la trecerea pragului :

12
pragului:Când omul „trăgea să moară”, cei din
casă nu trebuiau să țipe, să nu facă larmă, altfel
„îl întorceau”. Membrii familiei și ceilalți
credincioși sărutau icoana aflată pe pieptul
mortului, iar cei mai apropiați ca rudenie, mâna
ori fața mortului, reprezentând un adio. În
drumul spre cimitir, se fac popasuri ce
reprezintă „vămile”. Aici este obligatoriu ca
vehiculul care cară sicriul să treacă peste
„punte” (o bucată de pânză albă peste care
trebuia să treacă sufletul celui decedat). Tot
acum se aruncă bani spre pomenirea celui
răposat. La cimitir se scoate piedica de la
picioarele mortului, iar după ce sicriul este
coborât în pământ toți cei prezenți trebuie să
arunce în groapă câte o mână de pământ,
X. OFRANDELE CU CARE PLEACĂ MORTUL
1. Colaci din aluat la înmormântare: În această
zonă, modelarea colacilor, a prescurilor și a
capetelor era un ritual care intra în atribuțiile
unei femei specializate în făcutul capetelor –
aceasta se numea „căpităreasă”. Acest rol
presupune îndeplinirea unor condiții specială,
în afară de priceperea necesară: să fie bătrână,
să țină posturi, să fie voduvă/fără bărbat și să
fie cinstită și bună la suflet. Capetele sunt
însemnate cu „chistornicul” (o pecete de piatră
deținută de căpităreasă). Acest lucru însemna
că ea pregătea persoana decedată pentru
înmormântare cosând pe pâna ce acoperea
XI. POMENILE DATE MORŢILOR DUPĂ ÎNMORMÂNTARE:
la 3 zile după deces, la 9 zile după cedez, la 3 săptămâni, la 6 săptămâni (40 de zile), la trei luni, la
șase luni, la nouă luni, la un an, apoi în fiecare an până la 7 ani.
iertându-i prin asta toate greșelile pe care le
săvârșise față de ei.
2. Obiceiuri după trecerea pragului:
pragului:După înmormântare, rudele îi invită
pe cei prezenți la pomană. Când aceștia beau
un pahar zic „Dumnezeu să—l ierte”, iar când
primesc pomană zic „Bogdaproste”. Cei care
urmează să ia parte la masă, sunt așteptați de
gazde la poartă cu apă și își spală mâinile fără
să se șteargă.
mortul un șnur împletit din două culori (alb și
roșu – femei, albastru și roșu 0 bărbați).
2. Obiecte puse în sicriu: Celui decedat i se
punea în mână un bănuț găurit și alți nouă
bănuți în „sân” pentru a-și plăti „vămile” dar și
biscuiți sau pompoane. Unii consideră acest
obicei păgân, spunând că aceste obiecte îi vor
îngreuna sufletul mortului, prelungindu-i
călătoria spre ceruri. În sicriu se mai pun și
pieptăn, oglindă, ac și ață (obiecte necesare în
viața de apoi).
13
Cinstirea morților se arată și prin milostenie sau ajutoare făcute pentru fomenirea și folosul
morților.
În primele șase săptămâni de la deces, pe lângă rânduiala bisericească, se „cară apă” la un vecin și
se merge ăîn fiecare dimineață la tămâiat. În această zonă, s-a menținut un obicei prin care cei
morți erau deshumați la 7 ani pentru a fi îmbrăcați, pentru a le face slujbă și apoi pentru a-i
îngropa la loc.

14