UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „Dumitru Stăniloae” IAŞI

Master : Teoria și practica formării religioase Semestrul I an II

Creații, tradiții și obiceiuri populare, o

abordare creștină

Coordonator:

Prof. univ. dr. Carmen Maria Bolocan

Masterand: Durac Ionel- Ciprian

2018
 Aspecte creştine şi păgâne în ritualul Botezului

În prima zi după naşterea pruncului, preotul rosteşte o rugăciune de sfinţire a apei, prin
care cere iertarea păcatelor, îndepărtarea răutăţilor şi vindecare. Se citesc apoi rugăciuni pentru
iertarea păcatelor şi curăţirea femeii lăuze. Apa sfinţită este păstrată în casa în care locuieşte
copilul şi se stropesc cu ea mama, copilul şi restul familiei.
După tradiţie, în a opta zi de la naştere, care este simbolul împărăţiei lui Dumnezeu, nou-născutul
este dus la biserică, pentru a i se pune numele. Pruncul este însemnat de către preot cu semnul
Sfintei Cruci, la frunte, la gură şi la piept. Apoi, se rosteşte o rugăciune în care se pomeneşte
pentru prima dată numele copilului, prin cuvintele: Să se însemneze lumina feţei Tale peste robul
Tău acesta (se rosteşte numele) şi să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima şi
în cugetul lui. Preotul ia copilul în braţe şi face cu el semnul Sfintei Cruci, cântând troparul şi
condacul Întâmpinării Domnului.1

Bucuria naşterii
În popor, după momentul naşterii şi după asa-numita slobozire a casei, exista obiceiul ca
mama să primească vizite. Moaşa îi lega tinerei mame la gât un fir roşu, pentru a ţine departe
relele. În Bucovina, se obişnuia ca moaşele să facă un canaf de lână roşie şi să-l bată cu un cui
deasupra uşii. În Dobrogea, în pragul uşii se implanta, în acelaşi scop, un cuţit, iar în leagăn se
puneau două ace, pentru ca nou-născutul să fie ferit de spiritele rele. Tradiţia aceasta se pare că
ar fi moştenită de pe vremea romanilor, care aveau o zeiţă apărătoare a odăii în care se născuse
pruncul numită Carna sau Cardea. Despre ea se credea că stă la uşă şi la fereastră şi nu lasă
spiritele rele să intre în încăpere. Tot pentru a apăra copilul şi pe mama lui de spiritele necurate,
în Bucovina tradiţia cerea ca, din ziua naşterii şi până după botez, în fiecare noapte să ardă
neîntrerupt o lumânare în casa unde s-a născut pruncul.

1
Simion Florea Marian, Naşterea la români-studiu etnografic, Editura Saeculum, Bucureşti
2008, p. 120

2
Despre copilul care la naştere pică pe mâna dreaptă se credea că toată viaţa lui va fi dreaptă, în
timp ce, dacă pica pe mâna stângă, va avea parte de multe încercări. Când se năştea un băiat, se
spunea că de bucurie râd şi chetorile de la casă, pentru că băieţii se pot lesne căsători. Când se
năştea o fată, se zicea că pereţii casei plâng, pentru că fata era vazută ca o piatră în casă. Se
credea, de asemenea, că încă de la naştere, viaţa pruncului era scrisă în cer în cartea sorţii, de
unde şi zicala aşa i-a fost scris sau aşa i-a fost soarta. Dacă se năştea într-un ceas bun, viaţa lui
avea să fie plină de noroc. Dacă, din contra, se năştea într-un ceas rău, toată viaţa avea să fie
nefericit. Dacă un copil se naşte duminica sau într-un praznic mare, de exemplu în ziua de
Crăciun sau de Paşti, se crede că este deosebit de norocos şi că va ajunge om de seamă. Din
contra, dacă se naşte sâmbăta, se crede că nu va trăi mult. Tot la naştere, se spunea că fiecare
copil primeşte câte o stea: atât timp cât steaua străluceşte pe bolta cerească, atât trăieşte si cel ce
e guvernat de ea. De aici şi credinţa potrivit căreia, ori de câte ori cade o stea moare un om.2

Taina Sfântului Botez

Din cele mai vechi timpuri creştine, Sfânta Taină a Botezului a fost actul prin care cineva
devenea membru al Bisericii. Botezul este condiţia esenţială pentru primirea celorlalte Taine.
Ceremonia religioasă se concentrează în jurul momentului cufundării pruncului în apă, de trei
ori, în numele Sfintei Treimi (cele trei cufundări simbolizează cele trei zile petrecute de Hristos
în mormânt). Prin această cufundare, copilul renaşte la o nouă viată, în Hristos. Rânduiala
botezului presupune pregătirea prin post (din partea naşilor si a părinţilor), lepădările sau
renunţarea la omul cel vechi, prin exorcizarea forţelor demonice, mărturisirea credinţei adevărate
prin rostirea de către naşi a Crezului, Simbolul credinţei, cufundarea în apă sfinţită, simbol al
morţii si Învierii în Hristos, al trecerii de la o existenţă după trup la una după Duh, invocarea
numelui Sfintei Treimi de către preot, prin care cel nou botezat dobândeşte chipul si asemănarea
lui Dumnezeu. Botezul se încheie cu Taina ungerii cu Sfântul Mir sau Taina Mirungerii, prin
care cel botezat primeşte pecetea harului Sfântului Duh. După Botez, pruncului i se dă Taina
Sfintei Împărtăşanii, pentru ca renaşterea spirituală dobândită prin botez să fie împlinită prin
împărtăşirea cu trupul si sângele lui Hristos.
La începutul epocii creştine, Botezul îl primeau mai ales adulţii, pentru că lor le era adresată
propovăduirea Sfinţilor Apostoli şi a ucenicilor acestora. Însă, în anul 253, este atestat cum un

2
Ibidem p. 121

3
oarecare Fidus l-a întrebat pe Sfântul Ciprian, pe atunci episcop al Cartaginei, dacă trebuia să se
aştepte ziua a opta pentru Botezul unui prunc. Întrebarea dovedeşte că exista deja practica
botezării pruncilor la opt zile. Sfântul Ciprian stabileşte, cu prilejul celui de-al treilea sinod
cartaginez, ca Botezul să fie administrat imediat după naştere.3
Ca ritual principal, botezul constituie forma cea mai veche de tradiţie la naştere în perioada
primară. De asemenea, prezenţa baptisteriilor o atestă peste tot în lumea creştină. Fiind un
eveniment spiritual capital în viaţa creştinilor, botezul a fost integrat încă de la început într-un
cadru de pregătire prealabilă a candidatului ce se pregătea pentru primirea ritualului baptismal.
Despre naşii la botez şi îndatoriile lor ne dau mărturii încă din primele veacuri creştine Pseudo-
Dionisie Areopagitul, Sfântul Ioan Hrisostom, Simeon al Tesalonicului.4

Datini asociate Botezului

Dacă pruncul era sănătos, nu era botezat imediat după naştere, ci în a opta zi sau chiar mai
târziu. Daca însă era firav, se boteza cât mai curand, pentru ca nu cumva să moară nebotezat.
Dacă era în pericol, moaşa putea să-l boteze şi în lipsa preotului, stropindu-l cu apă sfinţită şi
rostind corect formula botezului. În astfel de cazuri, în Bucovina şi Transilvania băieţii primeau
numele Ioan, iar fetele – Maria. 5
Cine ţine pruncul nebotezat mai mult timp, pune în pericol mântuirea copilului. Dacă
moare copilul nebotezat este ca şi cum l-ar fi lepădat mama sa din pântece.
Copiii avortaţi nu pot vedea împărăţia lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor Mântuitorului:
„Cine nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia Cerurilor”. Naşterea din apă şi
din duh, este primirea botezului. Copiilor avortaţi, nu din vina lor ci a părinţilor pentru că nu i-a
lăsat să vină pe lume şi să fie botezaţi, le sunt osândite sufletele nevinovate la întuneric. Ei nu pot
vedea faţa lui Dumnezeu. De acolo de la întuneric strigă către Dumnezeu cerând osândă
părinţilor: „Doamne, nu ierta pe tata, nu ierta pe mama, ca să trăiască ei bine pe pământ m-au
adus pe mine aici!”. Tot aşa se întâmplă şi cu copiii care se nasc, dar din neglijenţa părinţilor sau
din lăcomia lor de a avea naşi mari şi bogaţi la botez şi de a face nuntă în loc de botez, amână

3
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgică Specială, Editura Nemira, p. 275-289
4
Dr. Nicolae Cojocaru , Istoria Tradiţiilor şi obiceiurilor la români, volumul I, Editura
Etnologică, Bucureşti 2008, p. 162-163
5
Simion Florea Marian, Op. Cit., p. 127

4
botezul copilului, iar diavolul care nu doarme ci „răcnind în pustie, câutând pe cine să înghită”
profită de păcatul părinţilor şi aduce primejdie vieţii copilului încât acesta să moară nebotezat. 6
De obicei, părinţii sunt cei care aleg numele pe care vor să-l dea copilului. În unele zone, naşii
sunt cei care dau numele de botez. Dacă pruncul s-a născut într-o zi însemnată, i se dă, de regulă,
numele sfântului sărbătorit în ziua respectivă. Dacă pruncul era atacat de un spirit necurat sau era
bolnav, se obişnuia ca numele să-i fie schimbat, crezându-se că astfel se îndepărtau de el atât
spiritul, cât şi boala. În Bucovina, unul din membrii familiei lua copilul şi îl ducea într-un loc,
unde îi schimba numele de botez. La întoarcere, îl dădea mamei spunând că i-l dăruieşte şi
rostindu-i noul nume. Potrivit unei alte tradiţii, mama dădea copilul, printr-o fereastră deschisă,
unui membru al familiei care aştepta afară. Mama zicea, pronunţând numele nou pe care îl
doreste: Iaca, aici ai pe X, ţi-l vând cu atâta! Cel de-afară, dându-i banii, lua copilul pe fereastră
în braţe şi intra cu el pe uşă. Procedura aceasta se repeta de trei ori. În Bucovina, cele mai
folosite nume în astfel de ritualuri erau cele provenite de la fiare sălbatice: Lupu, Lupuşor, Ursu,
Ursa, Lupa.7
Cu privire la numele pe care trebuie să-l dăm copiilor la botez, va sfătuiesc să botezaţi
copiii voştri cu un singur nume. Să aibă grijă preotul să rostească un singur nume la botez şi
acela să fie unul creştinesc, chiar dacă părinţii copilului au apucat să treacă în certificatul de
naştere a copilului mai multe nume. Romanii acum 2000 de ani când au venit în Dacia, puneau
mai multe nume copiilor, după credinţa lor politeistă. Ei se credeau îndreptăţiţi să facă astfel
pentru a-i împăca pe zei.
Noi, credem într-un singur Dumnezeu şi aşa cum se spune la Efeseni 4,5 „un Domn, o
credinţă şi un botez”, tot aşa trebuie să fie şi un singur nume dat copiilor noştri când îi botezăm,
iar numele să fie cel creştinesc, nume de sfânt, ales din calendar, pentru ca acel copil să aibă un
protector şi un sfânt mijlocotor în viaţa lui.8
Obiceiul de a pune naşi de botez copilului este foarte vechi, datând din timpurile
apostolice. Dorinţa de a primi botezul, credinţa, pocăinţa şi cunoaşterea elementară a

6
Pr. Argatu Ioan, Ne vorbeşte părintele Ilarion Argatu-pe treptele suirii către cer, Editura Mila
Creştină, 2006 p.37-38
7
Simion Florea Marian, Op. Cit., p. 153-155
8
Pr. Argatu Ioan, Op. Cit., p.33

5
adevărurilor de credinţă, condiţii pe care trebuia să le îndeplinească orice adult care primea
Botezul, sunt asumate, în cazul pruncului, de naşi. Se crede că cel ce aduce copilul la botez şi îl
reprezintă în timpul ceremoniei este responsabil în faţa lui Dumnezeu, a bisericii şi a copilului.
Acela garantează pentru educarea pruncului în valorile creştine, şi, după cum spunea Sfântul
Augustin, naşii sunt datori nu numai să-şi îndemne finii cu vorbe, ci să le fie chiar ei pildă vie
printr-o viaţă plăcuta lui Dumnezeu. Naşii sunt persoanele care fac mărturisirea de credinţă, prin
rostirea Crezului, în locul şi în numele celui ce se botează. Fiecare creştin adevărat are datoria de
a fi naş la un moment dat, pentru că există o credinţă potrivit căreia, pentru fiecare copil botezat
ţi se iartă un păcat. Rudenia spirituală creată prin botez este considerată chiar mai puternică decât
cea de sânge. 9
Naşii sunt responsabili cu pregătirea obiectelor trebuitoare în timpul slujbei Botezului.
Lumânările erau făcute, odinioară, chiar de naşi, din ceară curată, albă sau galbenă. Erau
împodobite cu flori naturale, cu busuioc şi panglici de mătase colorate. După ce era scos din
cristelniţă, pruncul era înfăşat într-o bucată de pânză albă sau într-un ştergar frumos, numit
crijmă. Din această pânză se făcea apoi cămaşa copilului botezat, atunci când acesta ajungea la
3-4 luni. Tradiţia cerea ca pânza de la Botez să fie păstrată cu mare grijă, pentru a se aşeza pe
faţa respectivului în momentul morţii sale. Înainte de plecarea spre biserică, nou-născutul era
scăldat şi înfăşat într-o cămaşă de-a tatălui, dacă era băiat, sau de-a mamei, dacă era fată. Pe
piept i se aşeza o bucăţica de pâine şi una de sare, uneori chiar şi bani, pentru ca toată viaţa să
aibă parte de tot ce e mai bun. Naşa îl lua în braţe şi pornea cu el spre biserică, spunând: Duc un
păgân ca să aduc un creştin. La întoarcere, zicea: Am dus un păgân şi am adus un creştin. În
părţile Oraviţei din Banat, înainte de apleca naşa cu cel nou născut la biserică îl atinge cu
creştetul de pragul uşii de jos ca să nu se prindă deochiul de el. Pe drumul spre biserică, naşa era
atentă la ce oameni întâlnea. Se credea că aşa cum erau oamenii care îi ieşeau în cale, aşa avea să
fie şi pruncul când va creşte mare.
În biserică, naşa pune mâna dreaptă a copilului pe cartea preotului, rugându-l pe Dumnezeu
ca şi finul ei să ajungă om învăţat. În unele părţi ale Bucovinei, se credea că plânsetul copilului
din momentul citirii rugăciunilor de lepădare de Satana era provocat de diavol, care vrea să-l
îmbolnăvească pe copil. Însă, oricât de tare ar plânge pruncul, nimic rău nu i se putea întâmpla.

9
Simion Florea Marian, Op. Cit., p. 128-133

6
În unele parţi din Transilvania, se crede că, dacă pruncul tace şi nu plânge în aceste momente, e
semn rău. 10
Dacă la Botez sunt doi naşi, amândoi ţin pruncul, pe rând: mai întâi, naşul mai de seamă, în
timpul citirii rugăciunilor şi până după rostirea formulei de botez, apoi celălalt naş, în timpul
Tainei Sfântului Mir. Dacă botează un bărbat şi o femeie, pruncul este ţinut mai întâi de naş, apoi
de naşă (naşa este cea care îl ţine întotdeauna după scoaterea din cristelniţă). În Bucovina şi
Moldova, mai mulţi copii care se botează în aceeaşi apă sfinţită se consideră fraţi de botez. Dacă
este vorba despre băieţi şi fete, aceştia nu se pot căsători între ei. În Ţara Românească, se credea
că nu numai copiii botezaţi în aceeaşi apă sunt fraţi, ci şi cei botezaţi de aceiaşi naşi.11
În unele zone din Transilvania, după ce s-au întors de la biserică, naşa aşază copilul pe
masă şi îi cheamă pe părinţi să-l ridice: îl ridică tatăl, dacă e băiat, sau mama – dacă e fată. În alte
locuri din Transilvania, copilul este încredinţat festiv părinţilor, care primesc daruri din partea
oaspeţilor. În aceeaşi zi, datina cere ca părinţii să dea o masă îmbelşugată, în onoarea naşilor,
numiţi si cumetri, de unde şi numele mesei, cumetrie.
În unele părţi dacă-i pică cuiva, în timpul ospăţului, cuţitul sau furculiţa jos şi se înfinge în
pământ, e un semn rău, căci se crede că acel copil va muri de o moarte nenaturală. Dar în ziua
aceasta nici vitele domestice nu sunt trecute cu vederea, din contră gospodarul le dă mâncare mai
bună zicându-le să mănânce şi să se roage pentru copilul lui. În unele locuri înainte de masă
cumătrul aruncă păsărilor grâu care a stat trei zile şi trei nopţi în leagănul copilului, zicând: „să
cânte Tatălui Ceresc laudă şi onoare şi să-l roage ca să deie copilului sănătate”.
În Ţara Româneasca mai există tradiţia ca un copil după ce a fost botezat să se pună în acea
zi când doarme lângă el, un fier, o mătură şi se presară tărâţe şi spuză din foc, ca să nu vină
Muma Pădurii să-l omoare sau să-l pocească.12

Ursitoarele
Credinţa în ursitoare este foarte veche, provenind din tradiţiile romanilor, care aveau trei
zâne asociate naşterii, Parcele, asemănătoare Moirelor din mitologia greacă. Atât grecii, cât şi
romanii, credeau că aceste divinităţi urzeau şi, totodată, torceau firul vieţii. Ursitoarele sunt, în

10
Ibidem, p.134-137
11
Ibidem, p.138
12
Ibidem, p. 147

7
credinţa noastră populară, trei zâne care vin să-i menească nou-născutului ursita, soarta. Despre
ursitoare se credea că vin în săptămâna în care s-a născut copilul, în nopţile fără soţ (a treia, a
cincea şi a şaptea noapte). În Ţara Românească, se obişnuia să se lase uşile şi ferestrele deschise
pe timpul nopţii, pentru ca ursitoarele să poată intra în casă. Pentru a le îmbuna pe ursitoare, în
Transilvania se aşezau pe masă o bucată de pânză nouă, un vas cu făină cernută, sare, pâine şi un
caier, în timp ce în Banat, în a treia noapte de la naştere, la capul pruncului se puneau o oglindă,
un piaptăn şi o lingură cu untură. Se spunea că ursitoarele intrau încet pe fereastră sau pe uşa
casei, se apropiau de leagănul în care dormea pruncul şi îi ţeseau viitorul. Cea mai bătrână dintre
ursitoare, ţinând în mână o furcă, punea firul şi învârtea fusul. Ursitoarea mijlocie, soarta, torcea
firul vieţii şi-l învârtea pe fus. Cea mai mică dintre ursitoare, moartea, ţinând în mână o foarfecă
printre lamele căreia trecea firul, tăia firul vieţii când dorea ea. 13

Scăldușca
La puţin timp după naştere, în mai multe regiuni avea loc aşa-numita scăldătoare a nou-
născutului, cunoscută drept scaldă sau scălduşă în Bucovina, baie în Ţara Românească și ciupa în
unele părţi din Transilvania. Apa se punea la încalzit într-un vas nou, pentru ca pruncul să aibă
voce frumoasă. Apa trebuia să fie călduţă, nicidecum fierbinte sau clocotită, pentru ca nu cumva
nou-născutul să ajunga uşuratic sau să aibă parte de supărări şi certuri. În covăţica în care era
aşezat copilul se puneau un fir de busuioc de la Ziua Crucii (pentru ca pruncul să fie curat, iubit
şi atrăgător ca busuiocul, mai ales dacă era fată), unul sau mai mulţi bani de argint (ca să fie
scump şi să aibă noroc de bani), o floare de bujor (dacă era băiat, ca să fie rumen şi voinic), o
bucăţică de fagure de miere (ca să fie dulce la vorbă ca mierea), o bucăţică de pâine (ca să fie
bun ca pâinea şi ca să aibă viaţa îndestulată) şi una de zahăr (viaţa să-i fie dulce ca zahărul), un
ou (ca să fie sănătos), puţin lapte dulce (ca să aibă pielea albă şi curată) si agheasmă (pentru a fi
ferit de rău). În Ţara Românească, în prima scăldătoare se obişnuia să se pună şi flori, sare (ca
simbol al prieteniei), untdelemn şi o monedă (pentru belşug). În timp ce copilul era îmbăiat, se
rosteau următoarele cuvinte: dacă era băiat – Să fie sănătos/Şi norocos/Şi mintos/Şi voios/Şi
frumos/Şi drăgăstos/Şi-nvăţat/Şi bogat/Om de treabă!, iar dacă era fată – Să fie sănătoasă/Şi
norocoasă/Şi mintoasă/Şi voioasă/Şi frumoasă/Şi drăgăstoasă/Şi-nvăţată/Şi bogată/Femeie de
treabă/Şi luată la seamă!. La capul copilului se mai aşezau diferite obiecte şi unelte, mai ales

13
http://www.daciccool.ro/tradiţii/legende-datini-şi-obiceiuri

8
acelea de care pruncul avea să se folosească mai târziu, pentru a fi harnic şi priceput la toate:
cărţi şi condei (ca să prindă drag de învăţătură), ac, ferăstrău etc. Apa de la prima băiţă se
obişnuia să se arunce pe flori, pentru ca pruncul să fie frumos ca florile, sau la rădăcina unui nuc,
unui măr sau unui păr, pentru ca nou-născutul să crească şi să rodească şi el asemenea acestor
pomi. După ce era înfăşat, pruncul era închinat la icoane şi apoi încredinţat mamei, care, mai ales
dacă nou-născutul era fată, îl lua în braţe şi îi spunea: Draga mamei, cum te iubesc eu, aşa să te
iubească lumea! Să fii norocoasă şi frumoasă şi orice lucru vei prinde în mână să-ţi fie drag a-l
găti. În acelaşi timp, mama îi punea degetul drept pe bărbie şi pe fiecare dintre cei doi obraji,
pentru a-i face gropiţe.14
Referitor la obiceiul numit „Scoaterea din mir” a pruncului nu o face credinciosul de rând
ci preotul, în timpul Sfântului Botez atunci când, şterge cu buretele locurile ce au fost unse cu
Sfântul Mir. În apa botezului, este datoria preotului de a nu permite să se pune bani şi diferite
obiecte. Acestea sunt obiceiuri împrumutate de la păgâni, ce aveau credinţa în forţele naturii, în
obiectele din lumea înconjurătoare, care nu se potrivesc cu credinţa în adevăratul Dumnezeu,
Creatorul Cerului şi a pământului, şi cu lucrarea Harului Duhului Sfânt. Cei ce pun în apa
botezului sau în scăldătoarea de după botez: bani ca pruncul să fie bogat în viaţă; cărţi, creioane,
ca să fie deştept şi să înveţe bine; zahăr ca să fie dulce etc., aceştia tăgăduiesc darurile Duhului
Sfânt pe care pruncul le primeşte la Botez, şi astfel, spre a lor osândă îşi pun încrederea într-o
credinţă deşartă. Aceştia vor fi judecaţi ca tăgăduitori şi batjocoritori a puterii lui Dumnezeu. Pe
lângă aceasta mai pun în pericol şi sănătatea copilului. Copilul se poate îmbolnăvi foarte uşor de
boli grele şi periculoase, de la microbii pe care îi poartă aceste obiecte introduse în apă. Mai ales
banii, care umblă din mână în mână, şi stim că microbii se transmit prin atingere. 15

Exorcismele sau lepădările care se citesc înainte de botez, trebuie citite cu

multă luare aminte de către preot şi urmărit cuvânt cu cuvânt de către naş. Exorcismele sunt nişte
rugăciuni prin care se porunceşte diavolului să se îndepărteze de la cel ce vine către „Sfânta
luminare”.
Pentru a fi citite, preotul trebuie să fie pregătit cu post, de aceea, botezul se face dimineaţa
sau după Sfânta Liturghie pe nemâncate, să fie curat trupeşte, să fie treaz şi cu mintea limpede,

14
Simion Florea Marian, Op. Cit., p. 192-195
15
Pr. Argatu Ioan, Op. Cit., p.38-39

9
netulburat, fără de grabă, odihnit şi cu putere în cuvânt, citind toate rugăciunile cu luare aminte.
Se întâmplă să pătimească copiii din cauza citirii necorespunzătoare a rugăciunilor de exorcizare.
Naşul să răspundă rostind cu putere şi foarte clar lepădarea de Satana. Lepădările să se facă în
pridvorul Bisericii şi nu în Biserică, aşa cum porunceşte rânduiala botezului.16

Colacii
Naşul care pretinde sau permite finului să îi aducă colacii pentru că a botezat, cu ocazia
căsătoriei finului sau cu alte ocazii, pierde plata, deoarece întoarcerea colacilor la naşi, înseamnă
întoarcerea pomenii naşului că a botezat. Dumnezeu nu mai răsplăteşte jertfa lui, deoarece i-a
plătit-o finul întorcându-i colacii. Finul poate aduce cât de mulţi colaci pentru naşul lui numai
după moartea naşului. Numai după ce naşul și-a luat plata de la Dumnezeu pentru încreştinarea
finului şi, nimic nu-i mai poate răpi plata. Atunci este dator finul să se roage pentru sufletul
naşului. 17

Concluzii
Canoanele bisericeşti poruncesc ca obiceiurile bune, izvorâte din evlavia poporului și
potrivite cu adevărurile de credinţă să se păstreze, iar cele care contravin adevărurilor de credinţă
să se îndepărteze. Putem deveni eretici nu numai prin propovăduirea cuvântului fals ci şi prin
săvârşirea faptelor care vorbesc despre un adevăr fals. Preoţii trebuie să lucreze ogorul credinţei
şi să-l plivească de neghina necredinţei. Din păcate, multe datini populare de sorginte păgână au
poluat Ortodoxia românească într-atât încât au ajuns să concureze, să se împletească şi chiar să
învingă slujbele bisericeşti. Văzându-le atât de puternice, Biserica a încercat să le încreştineze,
dar multe şi-au păstrat caracterul profund păgân, plasându-l pe om mai aproape de superstiţie
decât de Dumnezeu. De aceea, ar fi ideal să le păstrăm numai ca pe simple tradiţii, golite de
sensurile păgâne, şi să nu le aducem în vieţile noastre ca literă de lege, pentru că nu reprezintă
Legea lui Dumnezeu.

16
Ibidem, p. 39-40
17
Ibidem, p. 41

10
BIBLIOGRAFIE
1. Argatu, Pr.Ioan, Ne vorbeşte părintele Ilarion Argatu-pe treptele
suirii către cer, Editura Mila Creştină, 2006.
2. Branişte , Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgică Specială, Editura Nemira,
2008.
3. Cojocaru , Dr. Nicolae,Istoria Tradiţiilor şi obiceiurilor la români,
volumul I, Editura Etnologică, Bucureşti 2008.
4. Simion Florea, Marian, Naşterea la români-studiu etnografic,
Editura Saeculum, Bucureşti 2008.
http://www.daciccool.ro/tradiţii/legende-datini-şi-obiceiuri.

11