EMANCIPAREA FEMEII ȘI MIȘCAREA FEMINISTĂ

Din ce în ce mai multe femei refuzau să se supună condiţiilor unei societăţi

dominate de bărbaţi, criticând convenţiile sociale şi absurditatea acestora. Mişcarea
feminină aspira spre dobândirea unor drepturi şi libertăţi care secole au fost refuzate,
spre nişte condiţii de viaţă mai sănătoase şi mai puţin discriminatorii.
În vreme ce mişcarea de emancipare lupta pentru depăşirea dezavantajelor
economice şi politice, un grup de reformatoare avea în vedere în primul rând
îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi. Cele două aspiraţii erau oricum complementare. Femeia
îşi dorea o viaţă mai puţin împovărată şi mai plăcută.
Una dintre luptătoarelecele mai acerbe ale perioadei a fostOttilie Hoffmann. S-a
născut la Bremen în 1835. În Anglia, pe când lucra ca guvernantă, s-a implicat în
mişcarea de moderaţie, care urmărea să oprească consumul excesiv de alcool în marile
oraşe. Când se întoarce în Germania întemeiază alături de alte doamne cu idei similare
o uniune pentru drepturile femeilor cu sediul la Bremen. În 1894 este aleasă
reprezentanta tuturor uniunilor de acest tip din Germania. Ottilie se pronunţa pentru
abolirea discriminării mamelor necăsătorite, dar cum Biserica nu era de acord, aceasta
îşi intensifică activitatea aliindu-se cu helene Stöckers, care conducea o asociaţie
pentru protecţia mamelor.
Dar Ottilie îşi revendica drepturile şi lîntr-un mod mai personal. Ca majoritatea
femeilor de la 1900 care doreau o schimbare, aceasta decide să nu se căsătorească.
Nu dorea sub nicio formă să depindă de vreun bărbat. În schimb locuia în diverse oraşe
cu prietene, mătuşi sau familii apropiate. La 65 de ani se mută împreună cu o tânără
care mai târziu a avut copii, dar a rămas în această formă de comunitate pe care o
preferau luptătoarele pentru libertate. Ottilie şi-a dat seama de timpuriu că ideile de
emancipare şi cele de reformare a vieţii merg mână în mână. Şi că cine doreşte să lupte
pentru împlinirea revendicărilor trebuie mai întâi să facă o schimbare în propria viaţă din
mediul burghez. Din 1890 este foarte activă în oraşul natal, la început mai ales ca
publicist, când atrage atentia asupra pericolelor sociale din comunitate.
De mare importanţă a fost un articol care îi atrage atenţia primarului:în Bremen
fusese construită o hală unde urma să aibă loc o expoziţie industrială. Muncitorii de
acolo îşi potoleau setea cu alcool, mai ieftin şi mai sănătos decât apa de râu, numai că
din cauza lui aveau loc numeroase accidente de muncă. Ottilie se indignase din pricina
unor astfel de condiţii şi împreună cu alte două reformatoare deschide un pavilion în
apropiere, unde pregăteau supă şi cafea. Mai târziu şi copiii din zonă vor primi aici lapte
şi alte băuturi calde, ca să nu ia şi ei calea viciului de mici, aşa cum din păcate se
întâmpla des la începutul secolului al XX-lea.
Ottilie începe să împartă broşuri despre efectele alcoolului, promovând un stil de
viaţă mai sănătos, iar treptat pavilioanele unde se serveau băuturi se vor transforma în
cantine muncitoreşti. Ca urmare a întregii iniţiative se va pune pe picioare inclusiv o
şcoală unde seara se organizau şi diverse evenimente precum recitaluri sau prelegeri.
Astfel de reforme cu caracter social aveau un efect pozitiv şi asupra vieţii de familie,
căci nu puţini erau aceia care îşi cheltuiau salariile pe băutură şi îşi lăsau soţile şi copiii
fără sprijin sau mai rău, îi maltratau.
 Se mai făceau campanii şi împotriva fumatului, un deziderat al mişcării pentru
tineret, care în 1915 o va face pe Ottilie membru de onoare. Astfel, multe idealuri ale
mişcărilor reformatoare se intersectau cu cele ale feminismului, făcând parte din
atmosfera generală de schimbare de la cumpăna veacurilor. Reformarea vestimentaţiei
nu este nici ea de neglijat. Doamnele se săturaseră de corsete, pălării şi rochii
complicate, care nu doar că erau foarte scumpe, ci şi extrem de incomode. Şi părul
scurt era mai uşor de îngrijit. Femeile începuseră să utilizeze şi bicicletele, asigurându-
şi o mobilitate mai mare, şi în acelaşi timp s-a renuntat la saua concepută special
pentru doamne.
Vegetarianismul devine şi el din ce în ce mai în vogă, în mod special din cauza
avantajelor economice, dacă ne gândim că profesoarele câştigau nu mai mult decât
muncitorii din fabrică. Adoptând un astfel de stil de viaţă, se puteau întreţine şi duce un
trai onorabil. În plus, o bucătărie bazată pe absenta cărnii avea cheltuieli mai reduse şi
pregătea meniul mult mai uşor. Vechile şi demodatele mâncăruri precum tocăniţa sau
pâinea de grâu sunt repuse în drepturi, ceea ce uşura mult munca în bucătărie.
Promovarea unei diete lipsite de alcool şi carne era în esentă o reacţie împotriva
industrializării, care atingea şi domeniul agroalimentar. Făina albă şi zahărul deveniseră
foarte ieftine. Excesele sau carenţele alimentare provocau noi boli. Femeile care
câştigau puţin nu îşi permiteau să meargă la doctor, adesea apelând la metode
naturiste pe care le învăţau tot în cadrul uniunilor reformatoare. De acolo aflau şi despre
alternativa traiului fără alcool şi produse animale.
Ideile reformei nu numai că reuşit să facă viaţa mai suportabilă, dar au permis şi
aducerea în prim plan a problemelor cu care se confruntau femeile. Propunerile
acestora în legătură cu stilul de viaţă erau în consonanţă cu o simplitate feminină, o
armonie care dorea să contracareze modelul masculin deja bine stabilit. Într-u fel,
“feminizarea” vieţii de zi cu zi contribuia şi la democratizarea acesteia. Nu întâmplător
casele construite in această perioadă au bucătăria în partea din spate. Noua organizare
a gospodăriei şi menajului a fost o consecinţă a mişcării de emancipare şi treptat,
pornind de la ea s-a ajuns la o profesionalizarea întreţinerii locuinţelor, prin întemeierea
de firme care se ocupau cu aşa ceva.
Totodată apar din ce în ce mai multe locuri unde doamnele se pot expune în
public şi se pot mişca după bunul plac. S-au construit facilităţi sportive, bazine de înot,
locuri de recreere sau saloane de tratament. Ideea independenţei feminine prinde
rădăcini, iar mamele singure nu mai sunt att de discriminate, ci dimpotrivă, au în sprijin
asociaţii umanitare. Cât despre bărbaţi, şi aceştia suferă o schimbare de mentalitate.
Dacă în secolul al XIX-lea învăţau că masculinitatea se exprimă prin diverse
comportamente, cum ar fi şi cel alimentar, prin consumul excesiv de carne, treptat noile
tendinţe către moderaţie îi determină şi pe ei să nu mai caute atât de asiduu o
exprimare a statutului prin alimentaţie.
Prin astfel de idei care pot parea uneori neînsemnate, reformatoare precum
Ottilie Hoffmann au pus sub semnul întrebării stereotipiile legate de diferentele dintre
sexe, pledând pentru un ideal de femeie mai sigură de sine şi un bărbat mai puţin
dominator. Cu paşi mici diferenţele se estompează, iar feministele avant-la-lettre şi-au
adus contribuţia nu doar la o îmbunătăţire a imaginii femeii, ci şi la îmbunătăţirea
concretă a unor conditii de viaţă.
Feminismul nu s-a născut dintr-o dorință intensă de a egala bărbații, ci s-a clădit,
în esență, pe ambiția femeilor de a fi considerate femei.
Cea mai bună protecție pe care o poate avea o femeie este curajul, spunea
Elizabeth Cady Stanton, pionier al mișcării pentru drepturile femeii. Iată care au fost
etapele mișcării feministe și care au fost reușitele ei de-a lungul vremii.

1. Când așteptările erau minime

În urmă cu nici o jumătate de veac, femeia era programată să meargă pe o

singură cale bătătorită de constrângerile sociale: a-și întemeia o familie, a avea copii și
a-și dedica timpul gospodăriei. Unicul țel în viață era grija față de soț, copii și casă.
Lipseau cu desăvârșire așteptările dincolo de acest cadru. Pe lângă statutul de soție și
mamă, femeia. mai avea preocupări orientate exclusiv pe susținerea soțului în diverse
proiecte profesionale. Îngrădirea se manifesta și în privința actelor, femeia neavând
dreptul legal de a deține o proprietate ori de a dicta asupra banilor. Soțul, în schimb,
putea dispune atât de averea doamnei, cât și de alte bunuri pe care aceasta le deținea.
Nici separarea nu putea intra în calcul dacă mariajul nu mergea, soției fiindu-i aproape
imposibil să obțină acordul de divorț (reușea doar dacă se declara parte vinovată față
de partener) ori o hotărâre judecătorească favorabilă privind custodia copiilor. Femeile
nu puteau semna contracte şi nici nu aveau voie să lucreze fără consimţământul soţului.
Cele care munceau erau puțin numeroase și limitate la a profesa anumite meserii
(învățătoare, soră medicală, secretară), primind salarii derizorii comparativ cu bărbații.
Oportunitățile de avansare ieșeau din discuție, pe motiv că vor renunța la slujbă după
ce vor rămâne însărcinate.

2. Cum s-a scris istoria

În Franța și Statele Unite au fost auzite primele voci feminine care pretindeau
drepturi egale cu bărbații. Se întâmpla spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. „Femeia are
dreptul să urce pe eşafod. La fel, ea trebuie să aibă dreptul să se urce la tribună pentru
a se adresa mulţimii“, se arată în „Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei“
formulată în 1791 de scriitoarea franceză Olympe de Gouges, inspirată de Declarația
americană a drepturilor omului. Ea a mai elaborat un document în care cerea drepturi
egale pentru femei și bărbați în cadrul căsătoriei și drepturi speciale pentru femei,
fiindcă le revenea sarcina de a naște. Ideile franțuzoaicei au fost considerate
revoluționare și a fost executată.
Ea rămâne însă pionierul acestui fenomen. Mișcarea feministă nu a avut însă un
lider, ci a fost un manifest colectiv. Primul val al Mișcării a pornit în 1848, la o conferință
în SUA, organizată de Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott, unde trei sute de
doamne s-au raliat cauzei de pe ordinea de zi: discriminarea femeilor. Adeptele mişcării
cereau drepturi menționate și în declarația formulată de De Gouges, fiind elaborate
numeroase rezoluţii în care se cereau drepturi egale pentru femei în context privat,
religios, economic şi politic. Nevoite să îndure remarci răutăcioase, autoarele sunt cele
care au pus bazele Mișcării feministe. La începutul secolului al XX-lea, au fost obținute
și primele rezultate: prin mișcarea sufragetelor (un grup de femei ce milita pentru
emancipare), s-a obținut dreptul la vot pentru femei, în Anglia în 1918, iar în SUA în
1920.

3. Al doilea sex

O a doua etapă a Mișcării apare după al Doilea Război Mondial – este al doilea
val, care a continuat până în anii ’90. Obiectivele principale au vizat drepturi la locul de
muncă, drepturi legate de reproducere și legi antidiscriminare. Cartea Al doilea sex
(1949), semnată de Simone de Beauvoir, este textul despre care se spune că a pus
bazele feminismului european. Volumul, prima încercare de structurare și definire a
tematicii feministe, tratează problemele femeii în toate etapele dezvoltării sale, cu
luptele, capcanele și nedreptățile la care fost supusă ori angoasele pe care și le-a
asumat. Încă de la apariție, cartea stârnește interes printre femei și iritare în rândul
suflării masculine suverane.
„O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare“, scria autoarea. Au apărut
în Europa și peste Ocean numeroase grupuri de feministe, asociate în organizaţii
proprii, moderate sau radicale, ce au dat glas revendicărilor în cadrul întâlnirilor și
mișcărilor de stradă. Un alt volum de căpătâi a fost Mistica feminină (1963). Americanca
Betty Friedan a pus încă o piatră la temelia Mișcării. Ea a captat frustrările și disperarea
unor gospodine cu studii superioare, care declarau că se simt pustii și fără
personalitate. Friedan a uimit națiunea americană punând pe tapet ideea că femeile se
pot simți împlinite și în afara pereților casei, loc în care și-au pierdut identitatea.

4. Din anii ’90 până azi

Schimbările sociale au favorizat și transformările de mentalitate. Feminismul care

a început la mijlocul anilor ’90 s-a impus cumva ca un curent de opoziție față de ce
doreau pionierele Mișcării. Reprezentantele noii generații refuză să se victimizeze și să
poarte eticheta de feministe, considerând-o limitativă. Azi nu se mai pune problema în
termeni ca „noi, femeile/ei, bărbații“. Femeia contemporană recunoaște că nu este
exclusiv într-un fel, ci în mai multe: poate avea creier chiar dacă poartă decolteu, pe
care-l afișează cu ostentație.
Să nu uităm însă că siguranța pe care femeia o are azi, independența la care are
acces și resursele de toate felurile care par firești se datorează valurilor anterioare de
femei care au îndrăznit să se opună normelor și să dărâme ziduri ce păreau de
netrecut. Câștigurile Mișcării feministe sunt uluitoare: accesul la învățământ, la un loc
de muncă, intrarea în politică, liberalizarea avortului și a metodelor de contracepție,
existența formelor de ajutor pentru violența domestică și împotriva violului, protecția
legală a drepturilor femeii – toate fiind aspecte care azi sunt luate de bune. Ceea ce
cândva era pe agenda feministelor este azi o realitate firească.
 Drumul spre libertate a fost greu. Dovadă stă un extras din Codul lui Napoleon,
valabil în urmă cu 200 de ani în Franța: „În cazul unui adulter comis de femeie, bărbatul
are dreptul să-i ia viaţa atunci când o surprinde în flagrant delict“.
BIBLIOGRAFIE:

1. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/emanciparea-femeii-si-schimbari-in-stilul-
de-viata
2. https://www.femeia.ro/timp-liber/lifestyle/miscarea-feminista