Sunteți pe pagina 1din 5

Destinul tragic al unui filozof

în Moartea lui Empedocle de


Friederich Hölderlin
Rezumatul operei și analiza
personajului Empedocle

Student: Piț Anamaria- Alexandra


Master: CCE
An: II
Materia: Cultură și Civilizație Germană ( Seminar)
,,Moartea lui Empedocle’’ este o dramă neterminată, scrisă de Friedrich Hölderlin
într-o perioadă în care viziunea lui asupra Pantheism-ului a fost pusă sub semnul întrebării din
cauza studiului său intens asupra lucrărilor filosofice ale lui Johann Gottlieb Fichte. Drama este
compusă din trei versiuni scrise în perioada 1797-1800, prima versiune fiind cea mai completă
dintre toate. La 3 ani după moartea scriitorului, în anul 1846 au fost publicate toate cele trei
versiuni împreună. Piesa are la bază ultimele zile ale filosofului grec Empedocle, care, potrivit
legendei s-a sinucis, aruncându-se într-un crater din Muntele Etna pentru a-și dovedi
superioritatea. Problema principală a lui Empedocle este că el își dorește să fie mai presus decât
un simplu om, dar în același timp el este întotdeauna inferior zeilor. Personajul alege să își
împărtășească viziunea cu lumea subminând autoritatea puterii bisericești, el fiind conceput ca
un personaj care trebuie să moară pentru ca civilizația să înflorească. Prima și a doua versiune
îl prezintă pe Empedocle ca fiind un profet mândru care are puterea de a vindeca și de a muta
elemente din loc, dar dorința lui arzătoare să fie reunit cu zeii îl determină să nu ia în considerare
nici o altă părere a oamenilor din jurul lui. Viziunea lui asupra universului contribuie la căderea
lui, în cele din urmă, el înțelegând că propria sa percepție asupra lucrurilor și capacitățile sale
de a controla anumite forțe, îl condamnă la solitudine.
Prima versiune conține două acte, actul întâi având nouă scene, iar al doilea opt. Primul
act prezintă un conflict politic ce are loc în orașul Agrigent din Sicilia, pe când, al doilea act
reflectă conflictul lui Empedocle cu zeii, pe muntele Etna. Mai exact protagonistul este prins
între două conflicte. Pe de o parte, el este victima răutăților preotului, ale lui Hermocrate și ale
conducătorului Kritias, iar pe de altă parte, Empedocle este marcat de ideea că zeii (naturii, ai
cerului și pământului) l-au abandonat, aceasta nefiind altceva decât o urmare a faptelor sale.
Astfel, cel de-al doilea conflict are legătură cu primul, deoarece preotul și Kritias îl acuză pe
Empedocle de blasfemie pentru că s-a proclamat ca zeu și astfel a insultat adevărații zei ai
orașului și ai peisajul rural. Evenimentul principal al acestei părți este reprezentat de alungarea
eroului din oraș, urmat apoi de decizia lui de a-și abandona ucenicii, inclusiv pe loialul
Pausanias și in cele din urmă să își sfârșească viața pe craterul muntelui pe care se afla. Gestul
mulțimii nestatornice de al urma pe Hermocrate în încercarea lui de a-l convinge pe solitarul
Empedocle să rămână în micul oraș Sicilian și mai apoi sa se întoarcă acolo, nu servește drept
soluție pentru neliniștea lui. Consider că evoluția personajului, în această primă versiune, se
bazează pe dificultatea lui de a avea încredere în cei din jurul său, pe imposibilitatea de a alege
cui să se roage, pe acuzațiile aduse de Hermocrate la adresa lui, și nu în cele din urmă, pe
propriile îndoieli de sine.
Indicațiile scenice1, date de Friedrich Hölderlin pe tot parcursul manuscrisului scot în
evidență faptul că este important ca cititorul să înțeleagă că Empedocle, dacă se va reîntoarce
la zeii săi printr-o moarte voluntară, el trebuie să facă din acest gest un act esențial, un act
suprem de iubire mai degrabă, decât o luptă. El trebuie să fie o faptă ideală „o faptă plină și
finală„; totuși, ceva amenință acest lucru, mânia protagonistului împotriva preotului și
remușcările acestuia, poate chiar rana, asupra temerilor personale.
În versiunea a doua, preotul Hermocrate capătă un rol mult mai important ca personaj
deoarece reușește să înțeleagă posibila slăbiciune a lui Empedocle (precum călcâiul lui Ahile)
prin analiză psihologică. Dezbaterea de la finalul versiunii întâi dintre Pausanias, Panthea și
Delia este extinsă și devine din ce în ce mai tensionată. După cum susține Jochen Schmidt,
Hölderlin are în mod clar o simpatie pentru îndoiala Deliei cu privire la legitimitatea sinuciderii
eroului, chiar dacă Panthea încheie această versiune atribuind o "semnificație supra-
individuală" acestei morți 2. Problema destinului individual și colectiv este dezvoltată aici mai
mult decât în prima versiune. Poate sacrificiul lui Empedocle să schimbe cu adevărat soarta
orașului? Poate marca o schimbare a epocii pentru poporul său? sau Empedocle și-a îndreptat
existența spre o aspirație exagerată, și a depășit linia care limitează existența muritoare?
Hermocrate este pur și simplu convingător atunci când susține că neînțelesul filosof ,, își vede
propria cădere, avansează, caută / Să-și întoarcă spatele asupra propriei sale vieți, a unei vieți
pierdute / zeului său, zeului, pe care gura neglijentă l-a batjocorit’’3. Cu toate acestea, defectul
protagonistului nu este atât de mult o problemă de nefas, adică de a trăda secretele unui mister
de cult prin pronunțarea "inexplicabilului". Mai degrabă devine din ce în ce mai mult o
chestiune a relației omenirii cu natura în ansamblu . Aici poate fi anticipat conflictul central al
celei de-a treia variante, și anume conflictul dintre destinul unui individ superior și al
colectivului muribund (orașul sau națiunea în declin).
Observăm din manuscrise că Hölderlin a păstrat planul primelor trei scene ale celei de-
a treia versiuni a piesei, dar apoi s-a îndepărtat de ea în totalitate. Muntele Etna trebuie să fie
localizarea pentru întreaga piesă, Agrigent fiind lăsat mult în urmă și tot ce a apărut acolo în
primele două variante va fi doar raportat în al treilea. Potrivit planului, piesa se deschide cu o
scenă în care Empedocle este singur, dar Pausanias trebuie să i se alăture; la punctul culminant

1Versiunea I, Actul I, Scena 5 - * No curse! he has to love unto infinity; then he dies, in order not to have to live without love
and without his tutelary spirit. He has to consume, as it were, all the rest of that conciliatory force that perhaps could have
restored to him his prior blessed felicitous life—had these things not transpired.

2 David Farrel Krell, Friedrich Hölderlin- Translated with Introduction, Notes, and Analysis, Sunny Press, USA, 2018, p. 89
3 Traducere personală
al scenei respective, ei trebuie să se despartă. Cea mai importantă inovație din planul celei de-
a treia variante este că Empedocle trebuie să se confrunte cu un „adversar”, den Gegner.
Despre acest oponent, Hölderlin vorbește în ,,Bazele lui Empedocle”. În mod clar, adversarul
protagonistului trebuie să fie un partener mai puternic în conflictul dramatic decât ar putea fi
Kritias / Mecades sau Hermocrates. El este inferior lui Empedocle, dar inițial putem observa cu
ușurință dorința oponentului de a alunga omul superior; după cum arată planul, totuși, el regretă
curând acțiunea sa și este tentat rapid să urmeze mulțimea în căutarea lui Empedocle. Dar cine
este acest rival? la fel ca în versiunile anterioare, este arhon-rege al Agrigentului. Indiferent de
limitele sale, el are o influență asupra lui Empedocle; spre sfârșitul planului este descris eroic
prin combinarea celor mai bune calități fizice și meditative/reflexive. În plus, Panthea este acum
apropiată de Empedocle, dar trebuie precizat că ea este sora adversarului. Apropierea lor este
indicată și de faptul că atât Panthea, cât și Empedocle sunt descriși ca fiind „naivi, visători”,
ceea ce înseamnă că ei sunt mai aproape de lumea filosofiei și poeziei decât de cea politică.
Surprinzător, liniile finale ale planului reintroduc imaginea unui Empedocle distant de popor,
care în cele din urmă își poate întări doar dorința de a-și sfârși viața în crater4.
În concluzie, consider că Empedocle devine un sacrificiu al timpului său, problemele
destinului în care a crescut fiind rezolvate; chiar dacă aparent pare o soluție temporară, așa cum
se întâmplă mai mult sau mai puțin în cazul tuturor personajelor tragice, în caracterele lor și în
declarațiile lor, aceasta este o încercare clară de a rezolva problemele destinului. Aspirațiile lui
Empedocle nu sunt universal-valabile, caracterul lor reprezintă ceva tranzitoriu și momentan,
dar ele au o contribuție majoră în progresul implacabil al eforturilor lui de a deveni victimă
sacrificială.

4 Diferitele ediții reproduc planul celei de-a treia versiuni cu multe diferențe, cele mai multe dintre ele având legătură cu
forma exactă a textului; David Farrel Krell a integrat diferitele versiuni aici într-o formă de compromis. Fără îndoială,
Hölderlin intenționa să se întoarcă la plan pentru a crea scene diferite.
Bibliografie:

o David Farrel Krell, Friedrich Hölderlin- Translated


with Introduction, Notes, and Analysis, Sunny Press,
USA, 2018