Cap.

I Otomanii si dreptul islamic al popoarelor

Dreptul= o regula de viata in comun
Statele au fost si sunt principalele creatoare de subiecte ale drepturilor gintilor
Dreptul gintilor=dreptul unor familii de popoare care se retrag dintr-un stramos comun
Drept islamic era ca si cel european compus din notiunea de stat si suveranitate(hukumet si
egemenlik). In Kitb as-syar(Cartea regulilor de conduita) si in kitb al-Djihad(Cartea razboiului
sfant) juriconsultantii vorbeau despre ideea de guvernare. Dreptul islamic medieval ca si dreptul
occidental crestin se baza pe teoria unui stat universal.
Islamul a creat aidoma altor civilizatii( Roma antica, China antica , Crestinitatea Occidentala) un
sistem de regului si practici care urmau sa ghideze si sa legitimeze relatiile suveranilor
musulmani cu nemusulmanii(indivizii, comunitati, state). Relatiile cu nemusulmanii erau
regului ale unui stat imperial care nu acorda celeilalte parte un statut de egalitate.
Aceasta conceptie universalista s-a facut remarcata si-n lumea otomana la nivel politico-militar,
juridic si militar. In plan militar otomanii vor actiona pentru crearea unui imperiu
mondial(imperium mundi) mahomedan in care islamul(cu sens de lume islamica) devenea aceea
comunitate care urma sa fie condusa de o singura lege(eriat) si de un singur suveran (imm).
Din punct de vedere geografic islamul trebuia sa-si raspandeasca dimensiunea juridica. Dupa
teoria politica statele nemusulamane trebuiau sa fie straine de cele otomane. Practic in plan
diplomatic nu existau ambasade reciproce atat in interiorul cat si in afara Imperiului Otoman si
ca de de abia pe la sfarsitul sec. XVIII se dezvolta asemenea ambasade pe de alta parte solii
statelor crestine care veneau la Poarta aveau un statut aparte. D-abia pe la sfarsitul sec. XIX apar
primele semne ale unui minister de afaceri straine otomane. Ulterior diferiti specialist(juristi,
istorici, teologi musulmani si occidentali s.a.) au comparat dreptul otoman cu cel international.
Raportul dintre stat si religie in Islam
Un rol important la jucat institutia califatului. Imperiul Otoman a fost in esenta un stat theocratic
al carui element fundamental era sultanatul, iar sultanul era slujitorul religiei relavate.
Dreptul I slamic al popoarelor era considerat de ordin divin astfel toti mulsumanii din toate
categoriile sociale (atat sultanul cat si mari viziri) trebuiau sa manifeste supunere si respect.
Dupa O. L. Barkan vorbeste de 2 etape de o perioada statala maxima intre sultan si marele vizir
care nu s-a lasat intimidate de principiile si mentalitatea religioasa (sec. XV-XVI). Tursun Bey->
raport intre kanun(sau yasa) si eriat-> Profetul a propovaduit eriatul. Dar numai
autoriatea unui suveran poate institui aceste regului de guvernare(kanun sau yasa).
Dreptul Islamic al popoarelor
Cuvantul arab haria(eriat)=drumul camilelor spre apa dar care va capata un sens mult mai
onorabil si anume calea poruncita prin Allah prin care oamenii isi pot obtine mantuirea.
Muhammad a fost trimisul lui Allah (rasul Allah) care transpune acest concept intr-un cod
de comportare numit eriat. In teologia musulmana eriatul nu se identifica cu
religia(diferenta ar fi in principiu la profeti care raspandeau un mesaj de raspandirea a
unor norme, legi de traire mai decenta facand referire la un anumit timp istoric si spatiu
geografic).
Primele tratate de drept Islamic si-au facut aparitia prin anul 750 d.Hr. pe vremea primilor
califi Abbsizi din dinastia ummayada->notiuni, reguli, institutii.
Dreptul Islamic isi are originea in 4 surse juridice are dreptului Islamic (usul), astfel al-
Kurn, Sunna, icm si kiys. As-Shafii este cel care a fondat dreptul Islamic sunnit si care
a unit cele 4 surse ale dreptului musulma(usul al-fikh). Ele vor fi grupate ulterior 2 cate 2
primele fiind surse legale originare(Coranul si Sunna), iar ultimele 2 devin surse legale
derivate cu caracter rational(icm si kiys).

Coranul(al Kuran)
Este scrierea sfanta a musulmanilor. El exprima cuvantul lui Allah, cuvant revelat lui
Muhhamad. Coranul afirma hanbalitul Ibn Taimiyya ca contine princiipile
fundamentale(usul) ale religiei. Coranul ocupa un loc fundamental in ceea ce priveste dreptul
Islamic. Toate principiile din Coran sunt valabile si permanente iar orice actiune sau
interpretare contrara este considerat o erezie (bida). Comunitatile musulmane poarta un
respect deosebit fata de Coran si-l feresc de necredinciosi. Invatatii nu puteau aduce coranul
in casa razboiului din cauza unei traditii in care nu putea sa scoata coranul din dr al-Islam.
Abu Hanifa si discipolii sai nu au interzis musulmanilor sa ia Coranul in Casa razboiului cu
conditia sa fie aparata de o armata puternica. I n Coran se gasesc multe din regulile care
ghidau comunitatea musulmana(Umma) in relatiile ei cu nemusulmanii. Unele versete au
un caracter contradictoriu. Ca de pilda W. Montgomery Watt care a afirmat ca pe vremea
Profetului Mahommed(622 si 632) in versetele IX/ 29-32 in care exista un sentiment de
ostilitate fata de crestinii din nordul peninsulei arabe(care se afla sub influenta bizantina) in
comparatie cu cele din sudul si centrul Arabiei care au incheiat tratate de protectie tributara
cu Muhammad. Pe de alta parte un exeget musulman al Coranului pe nume Mahmud Shaltut
si-a pus problema a aplicarii teoretice a Coranului si ca schimbari majore s-au realizat d-abia
pe vremea primilor doi califi ortodoxi Abu Bakr si Umar. In cele din urma musulmanii sunt
nevoiti sa poarte djihadul la un alt nivel cu nemusulmanii.
Sunna
->suma de practici si reguli care nu provin din Coran ci deriva cuvintele, obiceiurile si
actiunile Profetului Mahommed. Sunna=notiune preislamica , potrivit careia orice personaj
important din lumea araba putea lasa mostenire o suma de cuvinte, atitudini, fapte si
gesture care sa fie considerate model de urmasi.
Sunna era ceea ce a vorbit sau a facut Profetul, Hadith era ceea ce se povestea sau se scria ca
ar fi facut acesta. Sunna s-a impus sub forma traditiilor ca o sursa originara a dreptului islamc
pentru a compensa tacerile si omisiunile Coranului cu privire la unele aspecte ale vietii
musulmane. In privinta codificarii relatiilor cu nemusulmanii prin persoanala al Shafii s-au
alcatuit 6 culegeri de traditii in prima al sec. IX. S-au incercat imitarea vietii lui
Muhammad sub aspectele ei religioase, politice, diplomatice, militare astfel toate gesturile pe
care le facea Profetul erau folosite de diferiti dinasti pentru scopurile lor egoiste. Otomanii
vor invoca ulterior aidoma predecesorilorr lor musulmani si Coranul si Suna devine surse
primare pentru legimitrea relatiilor cu alte state musulmane sau nemusulmane dar in special
pentru supusii lor nemusulmani ai imperiului.
Pentru incheierea pacii si respectarea legamintelor dar si pentru ruperea tratatelor sultanii,
marii viziri(eih ul-Islam) au facut apel in I rand la Coran sau Sunna unde au gasit mereu
legitimarile necesare.
I cm =este consensul comunitatii sau invatatilor si kyrasul(rationament prin analogie) erau
surse legale derivate cu caracter rational; jurisconsult=mudjtahid. Prin primii califi abbasizi s-au
codificat aceste notiuni si reguli aplicate cu nemusulamanii inca din perioada anterioara lui
Muhammed. Doctrina djihad-> constructii teoretice numite tratate de drept Islamic. Juristii
musulmani au codificat o serie de practici cutumiare care au fost des folosite de suveranii
musulmani cu necredinciosii mai intai de Profetul Muhammad si cei 4 califi drepti(Coran si
Hadith) si apoi califii umayyazi si abbasizi. Se va naste fikh=interpretarea juridica competent a
seriatului si prin care in mediile islamice era desemnata jurisprudenta canonica musulmana
si care reorezenta practice explicarea seriatului de catre teologii musulmani. Seriatul era calea
revelata in Coran si apoi completata prin Sunna ce trebuia urmata de adevaratul credincios. Fikh-
ul reprezenta explicarea seriatului de catre teologii musulmani astfel incat orice membru al
Ummei sa stie dupa o definitie atribuita de Abu Hanifa ce era permis si ce era interzis. In dreptul
Islamic sunnit se structureaza de-a lungul sec. 8-9 d. Hr., 4 scoli juridice (mezahib) care deriva
din scoala hanefita, malikita, shafita, hanbalita.
Siyar=regulile care priveau relatiile musulmanilor cu nemusulmanii; syiar-ramura a
seriatului.Numele in sine a venit de la hanefitul Kitb as-Siyar al Kabr prin lucrarea as
Shaybn si incerca sa comenteze de la descrierea conduitei(sira) musulmanilor in relatie cu
nemusulmanii atat cu cei din teritoriul inamic ahl al-ahd cat si cu cei care incheiau tratate ahl ad-
dhimma dar si relatii cu apostatii murtaddun si cu rebelii ahl-bagy. In Imperiul Otoman au
functionat doua tipuri de drept: dreptul religios(drept canonic) construit de invatatii musulmani
printr-un efor de interpretare a surselor primare(Coran si Sunna) si dreptul laic(drept cutumiar si
civil) care se tragea din cutuma, jurisprudenta si reglementarile sau poruncile sultanale si la
otomai e numit ofru det, orfI sultan, kanun. Dreptul religios era alcatuit dintr-un sistem de
reguli care varia de la o tara musulmana la alta de la un rit la altul reprezentand dreptul comun al
tuturor popoarelor musulamene sau ansamblul instutiilor pe care se baza Umma. Dreptul laic se
raporta la ansamblul lumii islamice si cuprindea acele reguli de folosinta locala specificice unei
tari musulmane.
Din punct de vedere ierarhic otomanii foloseau:
a)eriatul(legea sfanta) din care otomanii foloseau ca model reguli, norme si termnilogia oricarui
stat musulman in relatiile cu nemusulmanii astfel otomanii faceau apel la Coran si Sunna
profetului Mahommed in momentul in care legitimau o actiune politica, diplomatica, militara
apoi la tratatele fikh scrise de juriconsulti dar mai ales la consultatiile juridice(fetv) emise de
seyh ul-Islam.
b) Kanun-ul(legea civila) era concretizarea in forma scrisa(kanunnme, hukum) a puterii
sultanului de a emite legi, de a abroga sau intari un obicei de a confirma pe plan intern tratatele
incheiate cu nemusulmanii( orf-i pdishi, orf-I sultan).
c) Adet-ul(obiceiul) cuprindea norme juridice de drept intern sau international cu caracter oral
care puteau fi confirmate sau anulate prin kanun si tratate(ahdnme). Dar se mai pate vorbi si de
un sir de practice cutumiare mostenite de catre otomani din lumea turcica care au fost aplicate
dj in zona Marii Mediterane.
d)Ahdnme(tratat) era izvorul juridic prin care se puteau institui raporturi bilateral intre noi
sultani si principii crestini sau princare se pueteau confirma norme mai vechi.
Elementul Islamic a fost cea mai puternica component al dreptului otoman al popoarelor. Prin
seriat otomanii extrageau regulilel de baza in relatiile cu nemusulmanii. Una dintre cele mai
importante scoli de rit hanit a fost creat de Abu Hanifa. Din puncte de vedere juridic selgiuchizii
si otomani practicau sunitismul dar la nivel scolar se diferentiau astfel primii i-au preferat pe
hanbaliti si shafiti, iar cei din urma pe hanifati. Selgiuchizii au adoptat sunnitismul pentru a se
diferentia de iranieni care erau cu shiti. Scoala hanefita se diferentiaza de alte scoli deoarece pun
accentul pe ratiune, speculatie juridical, libertatea cercetarii surselor primare toate in detrimental
revelatiei divine. Scoala hanefita e f tolerabila si flexibila pentru ca ofera libertatea ulema-lelor
in folosirea rationamentului prin analogie(kyras) si opiniei personale(ray) asta ca o consecinta
pentru sultani care doreau consolidarea puterii lor executive, legislative etc
In ceea ce priveste existenta cutumei exista 2 elemente:
1) Material istoric practica generala si continua in timp si-n spatiu(repetarea faptelor).
2) Efect psihologic prin care este implicat credinta subiectului de drept in aplicarea acestei
practice.
3) La dreptul gintilor regula cutumiara e valabila pentru tot tertitoriul comunitatii
international.
Cutumele internationale au fost de 3 feluri:
a) Cutume generale- care se aplica tuturor statelor
b) Cutume regionale care sunt respectate de un grup restrans de state
c) Cutume bilateral care se pot constitui pe baza unuei practici indelungate existente intre
2 state.

Cap.II Ideologia razboiului sfant
Razboi->exclusiv pe motive religioase/cauze de ordin politico-militar/financiare
Djihadul=efortul pe calea lui Allah

Djihad-ul sau razboiul sfant dupa Cicero este o confruntare violenta(starea celor care se
infrunta in chip violent). Razboiul este politica de stat continuata cu alte mijloace(Carl
von clausewitz). Este practic o intentie politica.
Dreptul razboiulu=legitimare a dreptului la o actiune armata sau o serie de reguli
practicate de actorii razboiului.
Razboaiele declansate intre Islam si Crestinatate aveau cauze de ordin politico-militar si
economico-financiar, cele religioase cadeau pe plan secund sau erau folosite ca pretexte
Prin djihad nu se intelegea doar o supunere fata de Dumnezeu dar si o convertire fata de
islam si supunere fata de islam. Djihadul erea o rationalizare partiala ideologica a raziei.
Muhammad dorea sa creze un stat si o comunitate credincioasa bazata pe dreptul islamic
al popoarelor. Era practic lupta intre cei ce credeau in Allah si cei care nu
credeau(musulmani si crestini). In texte juridice djihad= efortul pe care musulmanul il
depunea pentru afirmarea Islamului in razboaiele cu infidelii din Casa razboiului cu
supusii tributari rebeli sau apostatii.
Muhammad evkn distingea 4 feluri de djihad
1) Djihd cu propria persoana= care insemna invatarea si aplciarea precetelor de baza
ale religiei dar si acordarea de sprijin semenilor
2) Djihd cu diavol=respingerea viicilor lumesti
3) Djihd cu necredinciosii=care putea fi dus cu inima, prin cuvant cu averea si cu
mainile
4) Djihadul cu pacatosii= dus cu inima si cu mainile
Alfred Morabia spunea Djihadul era extern=dus contra infidelilor din Casa
razboiului si intern=dus in limitele Casei razboiului
Djihad coercitiv si defensiv(contra schismaticilor, ereticilor,) djihad moral, spiritual
In sens general djihad= efort sustinut spre un scop determinat a carui atingere
presupune si justifica folosirea oricarui mijloc.
Originea de la verbul Djihad-> djahada= a fi harnic, a face efort
Juhd= efort, incordare in forte, concetrarea eforturilor pentru atingerea unui scop
Din punctul de vedere al Coranului djihadul= lupta credinciosului pentru a-si
dovedi credinta fata de Allah pentru a castiga noi aderenti la Islam. Este lupta
credinciosului pentru autopefectionare morala si religioasa, efortul intelectual din
domeniul apologeticii musulamane.
In epoca moderna djihad capata notiunea de atingere a unui scop chiar daca nu era
religios.

Ebul Velid I bn Rusd impartea djihadul in 4 categorii->djihadul prin inima,
cuvant, maini, sabie

1)Djihadul prin inima-> lupta musulmanului contra diavolului pentru a se elibera de
tentatiile raului. Era vorba de cucerirea propriei persoane. Este o lupta spirituala,
energica si fara odihna contra trupului dar si sufletului, instigatori ai raului. Practic
Muha-mmad zice ca iluminarea se poate obtine prin foame si sete.
2) Djihadul prin cuvant-> chemare la Islam in sens general adica o lupta pacifica
contra necredinciosului
3) Djihadul cu mainile impreuna cu cel prin cuvant(sprijinirea celor bune si
indrepta cele rele) in interiorul comunitatii musulmane. DJihadul moral comunitar e o
forma activista a djihadului moral individual prin care promovarea Binelui devenea o
responsabilitate colectiva a Ummei. Sunt credinciosi cei care se opun cu mana, prin
cuvant sau cu inima celor care resping si nu practica preceptele in care s-au nascut.
4) Djihadul cu mainile-activitate productive a taranului si mestesugarului care ajuta
prin munca lor la intarirea comunitatii musulmane atat pe timp depace cat si in timp
de razboi, administrarea masurilor disciplinare de catre autoritatiile
comunitatii(precum bataia).
5) Djihadul cu sabia=efor pe calea lui Allah, razboi contra necredincioisilor sau
dusmanilor din interiorul comunitatii musulmane.
Djihadul poate fi minor->al-djihad al-asgar=expeditie militara contra nemusulmanilor
sau major->al-djihad al-akbar= lupta pentru intarirea credintei atat la nivel individual
cat si la nivel comunitatii musulmane.
Dpdv al tipologiei putem vorbi de un djihad ajor intre djihad moral si
spiritual(ascetism, mysticism, dorinta de cunoastere). Apoi de djihad mral intre djihad
moral individual(lupta contra pasiunilor si dorintelor excessive) si djihadul moral
comunitar(educarea semenilor conform teoriei responsabilitatii collective a Ummei
pentru promovarea Binelui).
La nivelul djihadului minor intre djihadul intern(combaterea violent a factorilor ce
ameninta integritatea si unitatea comunitatii musulmane si djihadul extern(lupte
armate cu necredinciosii din fara Casei Islamului).
La nivelul djihadului extern intre djihadul ofensiv(contra nemusulmanilor care
refuzau integritatea in pax islamica, initiativa atacului apartine musulmanilor) si
djihadul defensiv(statul musulman isi apara propriul teritoriu).

Doctrina Djihad-ului minor (Al-Djihad Al-Asgar)
Dupa Alfred Moriba expert al doctrinei djihadului impartirea lumii era reprezentata
de 2 zone dar al-Islam (Casa Islamului) si dar al-harb(Casa razboiului). Inca de pe
vremea profetului existau 2 populatii credinciosii reprezentati prin
musulmani(muslim)si necredinciosii reprezentati prin kuffar(kefere pl
)(necredinciosi). Planul lui Muhammad era sa treaca la Islam toata Arabia.
Necredinciosii erau divizati in 2 categorii: politeistii(musrik)(pentru astia ,,Islam sau
sabie si oamenii cartii(ahl al-kitab), in primul rand evreii si crestinii.
Totusi existau oamenii care credeau in Profetie in general si anumiti profeti dar
tratatu ca impostori pe Iisus si pe Muhammad ceea ce ii facea infideli.
In privinta scripturarilor erau evreii cu Tora, crestinii cu Evanghelia dar si
sabeeni(sabiun) si zoroastrienii(madjus), restul politeistiilor erau considerati infideli.
Termenul Kafir=oamenii care erau de alta credinta mai putin musulmani dar nu
numai in texte juridice(fetva, kannuname) dar si acte de cancelarie( hukum,
ahdname).
Dupa opinia sultanilor necredinciosii alcatuiau o comunitate(cumle,kefere, millet,
vahide) dar strict juridic erau 2 categorii(distincte de kuffar) si anume necredinciosii
care locuiau in Casa Razboiului (harbi) si necredinciosii care locuiau in Casa
Islamului(reaya).

Muslim-Harbi
Islam=supunerea fata de Allah
Iman=adeziunea la credinta
Al-harbi=locuitorii Casei razboiului, tributarii rebeli si musulmanii apostati ale caror
teritorii deveneau dar al-harb in urma rebeliunii sau apostaziei.
Harbi=inamic pentru musulmani
1

In casa razboiului Harbi kefere=infidelii inamici, harbi era asociat cu kafir care
inseamna infidelul care nu-si plateste tributul(kharadj), harbii erau supusii statelor
crestine care nu incheiau tratate de pace si comert cu musulmanii, dar si supusii unui
principe care avea legamant(ahd) cu sultanul. Acest atribut nu era aplicat doar
populatiei casei razboiului dar si corabiilor(harbi gemiler), marfurilor(metayi harbi),

1
Techniv vorbind Panaite incearca sa explice statutul juridic al necredinciosiilor(nemuslmanii) si conceptele de
Casa al Razboiului respective Casa al Islamului. Se urmarea crerea unui imperiu care sa fie strict musulman.
negustorilor care veneau in Imperiul Otoman(harbi tuccar), dar si tarilor ocupate de
acestia(harbi vilayetler). Dupa unii juristi apartinand scolilor juridice criteriul
tratatelor ii desemneau pe harbi numai pe necredinciosii care nu au incheiau legamant
(ahd) cu musulmanii sau care nu primiserera aman.

Dar al-I slam. Dar al-Harb
Dreptul Islamic al popoarelor s-a construit pe doctrina razboiului sfant si a constat in
divizarea lumii intregi in 2 zone: dar al-Islam (Casa Islamului) si dar al-Harbi(Casa
Razboiului). Dar=casa, teritoriu, lume, tara->ideea de suveranitate.

1) Dar al-I slam=ansamblul teritoriilor in care domnea legea musulmana(seriatul) si
unde musulmanii se simteau in siguranta.
Dar al-Islam=practicarea libera a cultului religios mahomedan si protectia
musulmanilor.
Dar al-Islam este o expresie politico-teritoriala a comunitatii in care religia islamica
este practica si protejata de un conducator musulman.
Dar al-Islam avea un sinonim dar al-adl(Lumea dreptatii)=teritoriul unde domina
forta dreptului, ordinea si armonia, intrucat preceptele lui Allah si ale Trimisului sunt
urmate intocmai.
Dupa hanefiti in Casa Islamului erau incluse si teritoriile aflate sub suzeranitatea
imamului chiar daca acolo nu locuia nici un musulman. Locuitorii Casei Islamului
erau musulmani si nemusulmani protejati(dhimmi).
Memalik-i Mahruse=tarile bine pazite=teritorii ce se aflua sub suzeranitate sultanului
atat cele administrate direct cat si cele tributare.
2) Dar al-Harb=teritorii care nu se aflau sub control musulman. Prin termenul de dar
al-Harb se intelegere ca erau acele teritorii care au intrat in contact cus statul
musulman dar care nu au incheiat nici un tratat de pace sau comert Imperiul
mahomedan. Au aparut ulterior si alte denumiri precum tara necredinciosilor= dar-ul
kefere, diyar-i kufr=teritoriul necredintei, kafiristan(tara infidelilor).
In sec 15 termenul de harbi capata numele din ce-n ce mai des de kannuname,
ahdaname, hokum, ul-harb in texte juridice.
In ahdnamenele din sec 17 acordate statelor occidentale era folosita des formula de
habi vilayet, tari care nu au incheiat tratate de pace cu sultanul si nu beneficiau de
privilegiile comerciale.
3) Dar al-djihad=regimul frontierei
Nu facea =parte din dar al-Islam dar nici din Dar al-Harb insa dupa parerea lui as-
Shabani dpdv al protectiei zona de frontiera ar fi apartinut de dar al-Harb.
Zonele care se aflau mereu in conflict intre musulmani si nemusulmani faceau parte
din al-djihad(Casa razboiului sfant)

4) Regimul juridic al marilor
Existau mari exterioare( ale caror tarmuri apartineau musulmanilor si nemusulmanilor pe de
alta parte si mari interioare(inconjurate doar de teritorii musulmane sau ale caror stramtori
erau controlate de musulmani in cazul in care aceste mari ar fi fost legate de o mare
exterioara). Marile exterioare nu apartineau de dar al-Islam dar nici de dar al-Harbi insa
marile interioare apartineau de dar al-Islam. Pentru otomani era foarte important definitivarea
statului Marii Mediterane, Marii Egee, Marii Negre si Rosii dar si statutul Bosforului si
Dardanelelor. Marea Neagra a avut o soarta disputata astfel in 1484 dupa ce Baiazid al II-lea
reuseste sa ocupe Cetatea Alba si Chilia libertatea comertului in aceasta zona este limitata. Pe
de alta parte comunicatia cu Bosfor si Dardanele era data de ocuparea acestei mari care
devine inchisa. La fel se intampla si-n cazul Marii Rosii odata cu ocuparea Yemenului in
martie 1539.
5) Djihad bellum justum->Legitimare a doctrinei musulmane
Razboaiele dintre musulmani
Djihadul-> razboiul dus in favoarea religiei si comunitatii musulmane dar si o eventual
actiune de reprimare a rebeliunilor. Singura cale pentru a raspandi Islamul.
Musulmanii indifferent de etnie se numeau sunni(slavitori-drept) care incercau sa
inmulteasca credinta(Islamul) contra acelor indivizi indifferent de etnie care nu erau
musulmani. Totusi acel mahommedan daca omora un inchinato de idol devenea gazi(om
viteaz, randuit in rai).
Daca el era ucis de necredincios devenea sehid(mucenic mostenind si el raiul).
Apostatii(murtad)=musulmanul care si-a renegat credinta. El zicea ca era musulman insa nu
se supunea dogmei promovate de Muhammad-shitii, kharadjitii, mutazilitii.
DUpa intrarea in Umma apostatii renegau credinta prin neplata impozitelor prescrise de seriat
dar si-n zakat. Abu Bakr a avut probleme cu ei cand a dus un razboi contra triburilor din
Yemen. In cazul apostatilor musulmanii daca se converteau inainte de sosirea trupelor pentru
represalii acestora li se ierta viata, libertatea si nu li se confiscau avutul. Daca se converteau
dupa soseau trupele doar barbatii erau lasati liberi in timp ce sotiile si copii lor deveneau
sclavi.
Rebelii erau cei care se ridicau contra suveranului si ii atacau posesiunile. Dar de cele mai
multe ori acestia nu gandeau cand faceau asta.
Otomanii pentru a-si legitima razboiul cu alti principi musulmani veneau cu argumente
juridico-religioase precum descendenta din turcii selgiucizi, ii acuzau pe principi de tradare a
razboiului sfant dar trimiteau si acuzatii safavizilor pe care-I numeau necredinciosi(kafirler)
si eretici(mulhidler). Cu toate acestea otomanii au avut mari probleme cu Egiptul mameluc si
principatele anatoliene. Pe de alta parte Iranul Safavizilor a ridicat shitismul la rangul de
religie oficiala calcand in picioare religia islamica.
Doctrina sunnita 5 principii: profesiune de credinta, rugaciunea, danie, post, pelerinajul de la
Mecca.Oricum ar fi djihadul era o obligatie religioasa indiviaduala care avea valoare de
monahism.
Djihad cu sabia-obligatie colectiva( Farz al-kifaya)
El era essential pentru lupta contra necredinciosilor. Se teoretizeaza djihadul inarmat si sunt
inrolati musulmani santosi fizic si psihhic, care sunt majori, care au un statut juridic si
economic aparte si social sa nu fie robi. Erau excetati de la aceasta datorie robii, femeile,
copii, handicapatii.
Dupa parerea lui as-Shafii daca armatele otomane erau incapabile sa infranga armatele
crestine atunci trebuiau sa se angajeze si toti musulmanii astfel incat acest obicei devine o
obligatie personala(Ibrahim al-Halebi). Djihadul ofensiv=operatiunile date de catre otomani
contra crestinilor, iar cele defensive sunt cele in care otomanii sunt atacati de infidelii
crestini, iar aici trebuie sa ia parte toti musulmanii inclusiv femeile, copii sau chiar si
nemusulmani(dhimmi). In acest context As- Sulami afirma ca, consecintele primei
cruciade(1096-1099) asupra lumii musulmane subordona toata doctrina djihadului ideii de
razboi sfant defensive, aplicandu-I acestuia in mod constant caracterul de obligatie
individuala(farz-i ayn). Aceasta problema a invadarii pamanturilor musulmane de catre
crestini ii convinge pe musulmani sa intrerupa orice fel de restrictii asupra sclaviilor de catre
sot ba chiar si al femeilor, copiilor sau al debitorilor si sa-i oblige astfel sa poarte o lupta
comuna pentru a respinge ofensiva crestina din interiorul statului otoman. Pana-n sec 16 nici
unui otoman nu i-a pasat de aceasta obligatie individuala astfel incat apar registrele de
inspectie si solde(yoklama ue mevacib defterleri) in care erau inscristi toti cei care trebuiau
sa participle la campaniile militare. Totusi se emiteau si fetva-le de catre seyh ul-Islam prin
care erau condamnati cei care evitau sa participle la razboaiele sfinte. La Basbakanlik
Osmanli Arsivi se afla o condica(defter) din 1571-1573 care cuprindea mai multe porunci
prinvind cresterea veniturilor pentru timariotii din Rumelia si din alte zone ale imperiului si
care intamplator incepe c-o fetva emisa de Ebussuud Efendi al carei continu ii privea pe
otomanii care fugeau de gaza si martiraj. Un exemplu ar fi razboiul de la sf sec 17(1683-
1699). In 1690 are loc asediul Vienei. Se declara djihad defensive in momentul in care are
loc crearea unei aliante intre statele crestine astfel incat Suleyman II le reaminteste supusilor
sai de faptul ca razboiul sfant nu mai e o obligatie colectiva ci individuala. Acest lucru se
aplica si-n ultimele cihad fetvalari din perioada otomana impuse in IRM de catre seyh ul-
Islam in momentul in care el a legitimate mobilizarea la razboi si-n cazul in care ei erau
atacati djihadul defensiv care era de tip individual sa capate un caracter obligatoriu pentru
toti musulmanii valizi(tineri, batrani, bogati, saraci).
Stimularea djihadului erau asigurate de prada(ghanima)obtinuta pe campul de lupta si
martiraj. Prada era calea prin care otomanii apelau la jafuri pentru a slabi statele atacate de ei.
Pe de alta parte prada trebuia impartita astfel incat ea se facea in Casa Islamului dar nu
spunea nimeni ca era nelegitim daca impartatirea avea loc in Casa Razboiului. Problema
prazilor s-a pus si-n momentul in care primii aderenti la Islam il intreaba pe Profet daca mai
au voie sa jefuiasca. De asemenea definirea jafului este relatat in Marea cartea a
guvernarii(Kitab as-Siyar al-Kabir) unde in 218 de capitole, peste 100 ofera informatii legate
direct sau tangential de prazi si de prizonieri de razboi.
Prada era definitivata ca fiind acel surplus de bunuri materiale si care servea drept catalizator
impotriva necredinciosilor si totodata un scop clar pentru ca musulmanii sa ia parte la djihad.
Expeditiile de vara din Spania umayyada(saifa) aveau drept tinta obtinerea de prizonieri
barbati, o parte dintre acestia urmand sa intre in serviciul personal al emirilor. Piata de sclavi
din Cordoba era inundata periodic de captive crestini, in profitul musukmanilor. SUltanul era
cel care aproviziona imperiul cu sclavi. Gaza-lele otomane din sec 14-16 ofereau informatii
cu privire la acest aspect astfel incat in cronicile cu privire la inceputul statului otoman.
Achizitionare de robi era un scop in incursiunile efectuate in SE Europei.
Prada mai era si un stimulant al djihadului. As-Shaybani a scris mai multe pagini despre
prada si primele promise luptatorilor in razboaiele sfinte. Si-n perioada otomana ca si-n
lumea otomana si araba, prada devine un stimulant invocate constat de conducatorii
expeditiilor contra necredincipsilor pentru atragerea de luptatori si cresterea interesului
acestora pentru a lua parte la lupta. Dimitrie Cantemir afirma ca otomanii ofereau ca prada si
cetatile inamice care nu capitulau trupelor sale. De pilda in timpul incursiunilor promise in
1598 pentru pedepsirea lui Mihai Viteazul, Mehmed III i-a cerut lui Ahmed Pasa care pazea
Silistra sa promita soldatiilor mobilizati ca nu le va retine nici o parte din bunurile ce le vor fi
luate din tara Valahiei.
Legimiarea jafului si inrobirii era data de faptul ca oameni precum al-AwzaI interzicea
distrugerea terit inamic invocand traditia data de I calif ortodx Abu Bakr care considera ca
aceste teritorii sunt benefice comunitatii dpdv economic. Hanefitul Abu Yusuf Yakub
considera ca jaful era in interesul comunitatii. Alti conducatori otomani atacau tarile
nemusulmane doar pentru a le convinge sa se capituleze si atacau doar acele resurse care ar fi
intarit tarile nemusulmane.
Prada era definita ca fiind tot ce cade in puterea invigatorilor tot ce se rapeste inamicului prin
forta si tot ce inamicul da de bunavoie sau prin forta pentru a rascumpara pacea. Ibrahim al-
Halebi considera ca nu erau prazi legale cele jefuite si inrobirea inamicilor fara
consimtamuntul sultanului. In texte juridice prada se foloseau 2 termeni pentru definirea
prazii si anumte fay(ceea ce ei obtin in urma unui tratat de pace adica jizya si kharadj si
ghanima(ceea ce musulmanii iau in stapanire in timpul luptei, prin forta=anwatan). Ghanima
era prada de razboi obtinuta pe campul de lupta. Era obiectul impartirii intre participanitii la
expeditiile militare. Dupa opinia lui al-Mawerdi si a majoritatii juristilor musulmani
fay=toate bunurile luate de la necredinciosi fara violenta. Incluzand desigur pamanturile
cucerite si impozite percepute asupra infidelilor(kharadj si djizya).
Impartirea se facea in felul urmator: 1/5 pentru Profet si familia sa care ulterior ajungea la
stat si 4/5 luptatorilor in razboi ca pret al victoriei sau in epoca Profetului prada era impartita
in 5 parti: 1 pentru Allah si trimisul sau , ultimile 3 fiind pentru orfani, batrani si saraci.
In concluzie prada era redistribuita de catre sultan in functie de contributia fiecarui
musulman pe campul de lupta. Totusi au existat discrepante in privinta asta. Tot in practica
otomana repartizarea prazilor luate in timpul luptelor se regaseau si in unele stipulatii ale
seriatului printre care retinrea cincimii din valoarea bunurilor luate de musulmane de la
inamici(1/5 era luata de gloriosul sah, norocosul sultan dupa spusele cronicarilor), iar initiatorul
initiatorul operatiunii de retinere a cincimii era de regula comandantul militar al expeditiei
militare sau vizirul.Dupa cucerirea Cpoolului in 1453 de Mehmed II el si-a luat prada pe care a
dorit-o. Un alt exemplu era Firuz Bey(functionar otoman) care a organizat o expeditie militara
contra lui mircea cel Batran in 1391 si care si-a asumat sarcina de a alege a 5-a parte(hums)
pentru sultan din nenumaratele prazi luate de la dusmanii credintei islamice.Ulterior acesti
functionari otomani vor fi cei care vor incasa pencik-ul sau cincimea. De regula Dunarea devine
frontiera intre Casa Pacii si cea a Razboiului. In cazul Tarilor ROmane sultanul decide sa lase
conducatorii indigeni sa conduca acele zone in schimbul platii unui impozit funciar(kharadj) care
urma sa fie dinstribuit ca prada participantilor care au luat parte la expeditie. Cu toate acestea era
o variant mai ieftina decat sa transforme tarile romane in pasalac si darea lor sub administratia
imam-ului.
Pamanturile erau de 3 feluri:ushr obtinute in urma distribuirii pamanturilor, proprietati
individuale(mulk) ale cuceritorilor si pamanturi de kharadj lasate in proprietatea nemusulmanilor
in schimbul platii unui impozit numit kharadj. Pamanturi care ramaneau in proprietate comuna,
in mana statului adica erau folosite ca fiefuri militare. Mai existatu pamanturi de dijma(arazy-yi
osryie) date in posesia musulmanilor si pamanturi de haraci(arazy-yi kharadjye) lasate in posesia
musulmanilor fie ca terenurile au fost luate cu forta fie au fost luate prin legamant.
Au loc si transformari pragmatic in urma careia in sec 14-15 are loc impartirea terit locuite de
crestini intre membrii familiei unei bey de margine conducator al unei trupe de gazii, cel mai
mare fiu fiindu-i rezervata chiar zona de frontier pentru a continua expeditiile sfante in dar al-
harb. Legislatia beneficiilor militare instituita pe timpul Califatului Arab va fi adoptata si-n
majoritatea statelor musulmane ce i-au urmat inclusive dinastia otomana. In privinta sistemului
timariot Nicolae Beldiceanu afirma ca impartirea inainte a beneficiilor militare(timar, dirlik si
care serveau pe post de stimulente in djihad) si impartirea lor dupa expeditiile sfinte devin reguli
la otomani. Ca de pilda in 1598 cand Mehmed care promitea in porunca adresata imobilizarii
unor trupe din sangeacul Silistrei si efectuarea de incursiuni in Tara Romaneasca va fi rasplatita
prin atribuirea unor rente.
Gazi=luptator intr-o expeditie sfanta. Erau turci musulmani trimisi in sec X-XIII la granita
Bizantului pentru prada si pentru alipirea unor noi teritorii. Erau oastea cea mai de credinta a
otomanilor. In secolele X-XIII aceste trupe otomane erau trimise pentru a duce incursiuni si
jafuri in numele lui Allah si Muhammad. Participantii acestor expeditii vor prada in Balcani si
Anatolia teritoriile numite gaza. De-a lungul sec 15-17 ei iau parte la o serie de expeditii sfinte
(gazavat), deoarece dpdv juridic si religios toate conflictele dintre otomani si crestini erau parti
integrante ale djihadului preluat de otomani. Ca exemplu katip Celebi ii numea pe otomani in
timpul luptei cu Imperiul habsburgic gazii islamului sau gazii musulmani(1593-1606). Un alt
exemplu era asedierea Oradei in 1598 de catre gazii otomani dar si de cei tatari, gazii de Lipova
din 1635 etc. Odata cu slabirea imperiului otoman titlul de gazi devine un titlu onorific care se
acorda participantiilor din expeditiile sfinte care se faceau remarcati incepand in primul rand cu
suveranii musulmani. IN secolele 13-16 suveranii musulmani sunt obligati sa poarte razboaiele
sfante insa cu timpul ei ajung sa-si acorde singur aceste titluri fara sa ma ia parte la expeditiile
militare cu prezenta lor. Titlul de GAZI capata o mare stralucire doar in lumea otomana.
Martiraj=sacrificiu in numele lui Allah sau cel ce este ucis in numele lui Allah si era sansa de a
castiga recompense divina pe care Allah si Trimisul sau o promite celor care vor lupta pentru
cauza lui Dumnezeu. Si la otomani se aplica acest lucru deoarece in completarea recompensei
materiale (prada) este insotit si de recompense spiritual din start luptatorilor in expeditiile sfinte,
adeseori de insusi sultanul sau marele vizir. In hukum-ul din 7-16 februarie 1770 Mustafa III
care se afla in razboi cu RUsia le-a tinut un discurs trupelor sale si le-a spus ca cei ce vor lupta
pe campul de lupta vor ajunge in rai si vor fi binecuvantati pe de alta parte cei care dau bir cu
fugitii vor fi blestemati si nu vor ajunge acolo. Martirii nu sunt cei care mor de moarte naturala ,
ci care o primesc din mana altuia. In sistemul religie mahommedane Dimitrie Cantemir preciza
ca existau 7 trepte ale muceniciei(ehadet). Totusi Mouradgea d Ohsson impartea martii in 2
categorii-martirii militari si cei civili.
Martirii militari erau acei musulmani care ar fi fost ucisi in timpul luptei le calea lui Allah(al
djihad-ului) atat pe mare, cat sip e uscat. Daca mureau gaziii pe campul de lupta de catre infideli
crestea astfel recompensa spiritual ei devinind martiri. Marea majoritate a conflictelor dintre
otomani si statele crestine din secolele 15-17 ba chiar Dunarea isi face propriile victim in acest
sens cand marele fluviu ajunge sa fie numit Dunarea insangerata(kanlu Tuna) in viziunea
otomana vor fi considerate martiri. Intr-o expeditie pe Dunare Baiazid II in 1484 echivala apa
Dunarii(Tuna suyu) cu apa de gazii(gazi sudur)
Martiraj militar- sa mori ucis pe campul de lupta de catre un infidel (crestea prestigiul daca pe
campul de lupta mureau capeteniile de pe lupta si gazii. Martirii civili erau acei musulmani care
erau ucisi de catre robi, sclavi (oameni lipsiti de importanta).
Somatia (Davet) =djihadul cel mai merituos caci chemarea la Islam se facea prin cuvant
precedand djihadul cu armele. Era calea de anulare a ostilitatilor intre musulmani si
nemusulmani inainte de declansarea ostilitatilor intre musulmani si inamici. Somatia trebuia sa
cuprinda conform practicii cutumiare doua elemente notificarea pretentiilor si declaratia de
razboi. In prima instanta musulmanii redactau conditiile de pace care odata acceptate de
necredinciosi duceau la anularea posibiliului razboi. In baza practicii Profetului si a primilor 2
califi avem 2 categorii de infideli (kefere) si anume arabii idolatry si oamenii Cartii(ahl al-kitab).
Practic avem crestinii si evreii care ascultau de cartea sfanta (biblia) dar in cazul musulmanilor
avem o alternative a supunerii si paltii djizyelei pentru arabii adoratori de idoli(care intruneau
calitati etnice si religioase incompatibile) si pentru apostate(musulmanii care isi renegau
credinta), iar aici erau 2 variante I slam sau sabie(Dupa as-Shaybani), convertire sau
moarte(dupa Abu Yusuf Yakub.
Somatia religioasa
I conditie->prima invitatie (davet) pe care musulmanii o adreseau necredinciosilor era
convertirea la Islam numita de dOrsson somatie religioasa. Chemarea la Islam urma sa fi
adresata tuturor harbi-ilor, atat oamenilor Cartii (ahl al-kitab) dar si idolatrilor. Cea adresata
politeistilor din Fars incepea cu Va chem la Islam (in redactarea lui Yusuf Yakub) sau Te
invit sa imbratisezi Islamul cand Muhammad i-a scris imparatului bizantin Heraclius. Somatia
religioasa era un soi act contractual care prevedea drepturi si obligatii reciproce (martor fiind
Allah). Trebuie mentionat ca pana si triburile proaspat islamizate de sorgine araba care isi
celebrau slujbele religioase trebuiau sa achite o taxa de protectie=zakat, tot aici celebrarea
slujbelor religioase musulamene era inca o conditie pentru a-ti pastra viata privata, proprietatiile,
libertatea si avutul. Oricine achita zakatul este supus musulman. Sultanii otomani vor adresa
somatii religioase sahilor safavizi ai Iranului inainte de razboaiele din sec 16-17 in cadrul unor
carti imperial (name-i humayun), chemandu-I sa adopte sunnitismul si sa accepte suprematia
otomana.
Somatia politica
Intentia la convertire trebuia sa se faca timp de 3 zile. Khalid al Walid a fost ordonat de
Muhhamad sa ordone islamizarea populatiei din tribul Banu al-Harith. Pe de alta parte daca
refuzeai sa aderi la Islam Mouradgea dOhsson zicea ca suvernanul facea o somatie politica
adica el invita inamicul sa-I recunoasca autoritatea, sa cedeze puterii mahomedane si sa se
supuna capitatiei legale in profitul tezaurului public. In ziua a 4-a ei nemusulmanii erau invitati
sa plateasca djizie-lei(Khalid ibn al Walid le spunea persilor in 633 sa accepte protectia
musulamnilor si sa plateasca djiziya-> se achita fie ca taxa de protectie si ca nu esti musulman si
ca era o modalitate de a fi pace).
Nimeni nu poate spune daca aceasta somatie era legitima sau nu daca atacurile erau obligate sa
fie in asa maniera incat sa-i converteasca pe principii crestini insa exista mai multe pareri: unii
zic ca somatia era o obligatie, altii ca era o regula dezirabila, dar si altii care ziceau ca era
optionala. Alti oameni ca Abu Hanifa preciza ca e preferabil a adresa somatia in toate cazurile
fara ca aceasta sa fie o obligatie. Malik ibn ANas preciza este inutil sa previi necredinciosii care
locuiesc intr-un tinut apropiat de Domeniul Pietatii(dar al islam) pentru ca e normal sa aiba si ei
cunostiinta de Islam. Dimitrie Cantemir spunea ca uneorii in urma conjuncturilor internationale
turcii atacau fara sa mai tina cont de anumite aspecte si sa impuna somatia.
Pax ottomanica