Zaica Razvan, Filosofie, anul 3, sem.1.

Critica religiei la Nietzsche

Antichristul, controversata opera a lui Friedrich Nietzsche, este un tratat de morala a stapanilor, a celor aspri si puternici, care s-au eliberat de josnicia crestina si de mila pentru cei slabi pe care crestinismul o propovaduia cu atata ravna. In Precuvantare, Nietzsche ne atentioneaza ca opera de fata apartine si se adreseaza unui cerc restrans de oameni, unor fiinte singulare si neobisnuite. Lucrarea este o incercare a unei critici a crestinismului, sistem de credinte si practici care, in viziunea lui Nietzsche, ne-a stimulat sa involuam ca fiinte umane, sa ne inabusim instinctele si pornirile originare, convertindu-ne in fiinte slabe, lipsite de tarie morala, de fermitate si energie. Crestinismul este, pentru Nietzsche, mila pentru cei slabi, care reprezinta cel mai vatamator viciu iar primul principiu de care trebuie sa tinem cont este ca cei slabi si neispraviti sa piara. Doar cei neinduplecati si lipsiti de indulgenta au prioritate in filosofia lui Nietzsche. Acestia sunt oamenii viitorului, cei care au o constiinta noua pentru adevarurile ramase mute pana aici, cei care au noile urechi pentru o muzicanoua1. Fiinta superioara omenirii, supraomul, a existat dintodeauna, si va exista mereu, insa in cazuri singulare, deoarece marea majoritate a oamenilor si-au insusit invataturile rigide si lipsite de nuanta ale crestinismului. Nietzsche critica cu vehementa crestinismul, deoarece, acest sistem de credinte a avut dintodeauna menirea sa starpeasca germenul supraomului, amenintand ca toate formele de neobedienta sunt considerate ispite si pacate .In viziunea lui Nietzsche, principala forma de manifestare a crestinismului este mila. Prin mila, omului slab si neispravit, i s-a dat sansa sa supravietuiasca intr-o lumeacare este intr-o continua schimbare. Mila impiedica in definitiv legea evolutiei, care este aceea a selectiei.2 Observam aici ca Nietzsche preia conceptia evolutionista a lui Darwin privind selectia naturala, folosindu-se de aceasta pentru a critica si combate crestinismul sub toate formele sale. Principiul selectiei naturale este reprezentat ca fiind un fenomen natural constand in persistenta si continua evolutie a speciilor care au o mai mare putere de adaptare de mediu, in detrimentul celor mai putin dotate. Nietzsche se foloseste de acest principiu pentru a-si sustine teza referitoare la supraom (omul puternic si ferm) si la omul slab (cel lipsit de energie si fermitate). Filosoful german face uz
1

Fr.Nietzsche, Antichristul , Ed. ETA, 1991, p. 25. Ibidem, p. 27

Zaica Razvan, Filosofie, anul 3, sem.1.

de aceasta analogie pentru a scoate din peisaj orice fiinta umana care este caracterizata prin slabiciune, lipsa de tarie morala, fermitate si energie, facand loc doar acelora care au atributele supraomului. El acuza crestinismul de promovarea acestei tipologii umane caracterizate prin slabiciune, obedienta, lipsa de tarie si forta. Crestinismul este vinovat de privelistea dezolanta din aceasta lume, umbreste orice speranta de a trai mai bine, blocheaza toate pornirile naturale ale omului, toate manifestarile sale firesti si degajate. Nietzsche ne atentioneaza ca oamenii slabi se considera buni, caci asa ii numeste crestinismul, si tot in acest fel si-a atras si adeptii, promitandu-le viata de apoi si curatirea spirituala. Filosoful insa nu crede in puritate si incuratirea spiritului, pentru el toate acestea sunt himere, sunt plasmuirii ale mintilor Preainalte ,care te amagesc sa traiesti o viata posomorata, lipsita de valorile superioare ale intelectualitatii, lipsita de vointa puterii. Crestinismul a precedat fenomenul decadentei omenirii, el este blamabil pentru starea deplorabila in care se afla lumea, pentru putinul cu care se multumeste omul pentru a supravietui. Nietzsche critica crestinismul si prin prisma budismului. El totusi recunoaste ca si budismul este o religie a decadentei la fel ca si crestinismul, dar cu toate acestea budismul este de o suta de ori mai rece, mai demn de crezare, mai obiectiv .3 De ce face Nietzche astfel de afirmatii? El considera ca budismul este cu desavarsire mai pozitiv si mai realist decat toate religiile ce exista, prin insasi dispozitiile sale. Din punctul de vedere al filosofiei budiste, lumea si existenta prezinta trei caracteristici importante: impermanenta (nu exista suflet vesnic, existenta este relativa, nu exista viata dupa moarte, in schimb exista reincarnarea), non-sinele (sinele este supus schimbarilor si efemeritatii, nu este permanent, este lipsit de substanta) si insatisfactia(viata este un izvor continuu de suferinte, dureri si iluzii). Budismul este mai realist deoarece nu fagaduieste vesnicia sufletului sau a sinelui, recunoaste efemiritatea sinelui si a constiintei, admite suferinta mundana ca mod de existenta. Aceasta religie nu se apara de nimic, nu cere razboi impotriva necredinciosilor ei, nu stabileste imperative categorice sau constrangeri. Budismul incurajeaza viata in aer liber, in miscare, igiena, cumpatarea, odihna, meditatia, iar prin ceea ce este bun se intelege ceea ce este in favoarea sanatatii. Crestinismul, in schimb, propovaduieste dispretul fata de cultura si spirit, tortura sufleteasca si trupeasca, imbolnavirea si slabirea fiind principalele procedee de imblanzire a civilizatiei. In cadrul crestinismului se dezvolta sentimentul de dusmanie fata de realitate, fata de tot ceea ce este genu in si firesc, fata de impulsurile naturale umane. De asemenea, aceasta religie transpune centrul de greutate a-l
3

Ibidem, 33

Zaica Razvan, Filosofie, anul 3, sem.1.

vietii in lumea dedincolo, reusind sa iluzioneze omenirea ca existenta transendentala este mai demna de trait decat aceasta existenta pamanteasca. Izbutind sa fure pana si entuziasmul existentei mundane, crestinismul propaga ideile unei lumi celeste, care va apartine doar acelora carese vor mantui, acelora fara de pacat. Dar crestinismul nu se opreste aici, ci dimpotriva, el pregateste o mutare si mai indrazneata, pentru a raspandi frica si teroarea in sanul omenirii. Cei care nu isi regreta faptele abominabile, cei care traiesc in pacat si care nu se mantuiesc, dupa moarte, vor trai o vesnicie intr-o lume plina de chinuri si torturi. Nietzsche acuza impetuos teologii si preotii, considerandu-i pe toti mincinosi si perfizi. Desi ei atesta ca Dumnezeu este singurul judecator al tuturor timpurilor, totusi judeca si ei la randul lor, invelindu-se in vesmintele smereniei si a supuseniei fata de divinitate. In acest fel, crestinismul a reusit sa domine sufletul omului si sa troneze asupra mintii sale. Paginile care releva portretul Mantuitorului Iisus din perspectiva lui Nietzsche sunt remarcabile. Nietzsche nu este preocupat de ceea ce a facut Iisus sau cum a murit, ci de tipul Sau psihologic. El conchide ca, Mantuitorul, nu este in realitate asa cum era descris in Evanghelie, ci descrierea Sa si a vietii Sale a suferit adaugiri de-a lungul timpului, iar cei care Ii atesta existenta nu fac decat sa se concentreze, in scrierile lor, pe supraomenescul Iisus. In viziunea lui Nietzsche, Iisus este Cel care a aratat cum se vietuieste, iar invataturile Sale nu au servit doar pentru formarea spirituala a adeptilor Sai. Mantuitorul a murit pe cruce, a murit in felul in care a si vietuit. Modul Sau de existenta nu a contrazis invataturile pe care le transmitea celorlalti. Evenimentul venirii Mantuitorului nu a avut ca scop salvarea omenirii din pacat, ci a urmarit trasarea unui nou mod de existenta, care sa purifice spiritul si sa indrume umanitatea spre binefacere. Critica lui Nietzsche se rasfrange asupra intregii istorii, comentand diferite evenimente si ipostaze in care crestinismul si-a facut aparitia in mod sesizabil.

Bibliografie: Fr.Nietzsche, Antichristul , Editura ETA, 1991. http://ro.wikipedia.org/wiki/Budism