UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA ”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”

IAȘI

- Ce oferă creștinismul omului contemporan-

Student:

Apopei Sabin-Alexandru

Anul III , Teologie Pastorală

3
 Ştim cu toţii că omul este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleaşi
dintotdeauna: abisurile tenebroase ale căderii, ale păcatului şi ale patimilor şi înălţimile sau
piscurile senine ale virtuţilor. Păcatele, patimile, ca fiind isbucnirile cele mai violente şi
grosiere ale energiilor şi resurselor umane, şi virtuţile, care constituie adevărata vocaţie şi
lucrare a omului, au fost aceleaşi de la început, deşi au fost numite diferit. Ceea ce s-a
schimbat nu este atât modul lor de desfăşurare, cât mai ales intensitatea şi generalizarea lor –
susţine Părintele Ioan Cristinel Teşu, în lucrarea sa „Omul – Taină Teologică„.

Păcatele contemporane sunt aceleaşi cu păcatele primilor oameni după cădere. ,,Însă,
în timp ce oamenii de atunci experiau păcatul ca pe o cădere, o rupere şi o înstrăinare de
Izvorul vieţii şi de temeliile ontologice ale lumii şi trăiau această ,,sfâşiere a firii,, în pocăinţă
neîncetată şi cu speranţa necontenită a mântuirii, astăzi, ceea ce altădată însemna o gravă
abatere, accidentală totuşi, a firii de la chemarea ei divină, tinde să se generalizeze şi să
devină normalitate, chiar o a doua natură, la nivel planetar,,.

Lumea, timpul, omul fac tot mai mult obiectul analizei şi al reflexiei ştiinţelor
descriptive, naturale, fizice şi exacte. Concluziile la care conduce, însă, acest mod de abordare
nu sunt dintre cele mai mulţumitoare pentru filosof sau moralist. Reducerea faptului sufletesc
la sfera fiziologicului şi a psihologicului, a evoluţiei la dizolvare pot satisface, poate, doar o
curiozitate ştiinţifică, nu şi dorul şi efortul moral. Spaţiul şi timpul sunt privite doar în
perspectiva fizică, în baza interacţiunii lor, iar omul, într-un astfel de cadru, se simte stingher
şi străin.

Filozofia, datorită caracterului ei rațional, nu putea decât să intre în conflict cu

creștinismul, o religie în care adevărurile sunt revelate și impuse dogmatic. Logica și rațiunea
nu sunt, însă, nici păgâne, nici creștine. În consecință, la un moment dat, o parte dintre creștini
(anume creștinătatea occidentală) a redescoperit, prin contactul cu civilizația arabă, filozofia
și rațiunea ,,păgână". Europenii, practic, își găseau, astfel, rădăcinile culturale istorice,
grecești și romane, cursul luat de evenimente din acest moment ducând la o scădere treptată a
forței religiei, inițial, filozofia eliberându-se de sub tutela religiei, ulterior, apărând și știința
(în sensul modern al termenului), fapt care, însă, nu a dus la dispariția conflictelor cu
creștinismul.

3
 Religia este cea care statorniceşte omul într-o tradiţie, într-o continuitate a scurgerii
timpului. Aceasta îi conferă omului o identitate şi îi promite o viaţă după moarte mai bună.
Sentimentul comun tuturor religiilor este sentimentul sacrului, ţelul fiecărei religii fiind de a-i
face mai buni pe credincioşi. Mişcarea caracteristică secolelor XIX-XX este de secularizare,
societăţile trecând de sub autoritatea instituţiilor religioase sub autoritatea statului.

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte
sau obiectele sfinţite. Oameni de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi
mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc.

S-a afirmat şi din perspectivă nereligioasă şi ştiinţifică: „Rugăciune este un remediu

puternic… Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară
şi structura grav afectată a conştiinţei“. Treapta superioară a convorbirii cu Dumnezeu este
rugăciunea curată, cea făcută, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi „în mintea nefurată de gânduri, de
concepte, de închipuiri, şi este rezultat al unei curăţiri profunde a omului de păcate şi de
patimi… o mintesupra-plină de Prezenţa lui Dumnezeu”

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi
care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar
sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea
fizică.

A încerca să înţelegi omul înseamnă, pentru părinţii duhovniceşti ai Răsăritului, a

încerca să înţelegi eforturile fiinţei umane în dorinţa neîncetată de a înainta spre Arhetipul ei,
altfel această înţelegere este doar una parţială, fragmentară, înseamnă o exprimare a
relativului uman în raport inegal cu ceea ce nu este el.

Oricât ar fi analizat, omul se ridică deasupra oricăror examene, anamneze, rămânând

permanent o enigmă sau un mister, o taină, un αγνοστος – o ,,fiinţă necunoscută,,.