LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ pentru OBȚINEREA

GRADULUI DIDACTIC I

RELAȚIA DINTRE FOLCLOR ȘI LITERATURA CULTĂ

REFLECTATĂ ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
GIMNAZIAL

Coordonator științific,
Conf. Univ., Ioana-Ruxandra Fruntelată

Autor,
Prof. Oprea Elena
Școala Gimnazială Nr.1 Popești
 STRUCTURA:
INTRODUCERE (ARGUMENT)
A. DEMERSUL ȘTIINȚIFIC
CAPITOLUL I
FOLCLORUL ROMÂNESC-PREZENTARE GENERALĂ
•CONCEPTUL DE FOLCLOR-CLASIFICARE
•CARACTERE SPECIFICE ALE FOLCLORULUI
CAPITOLUL II
CATEGORII ALE FOLCLORULUI LITERAR PREZENTE ÎN MANUALELE
ȘCOLARE ALTERNATIVE
•LITERATURA AFORISTICĂ
•PROVERBE ȘI ZICĂTORI
•STRIGĂTURILE
•POEZIA OBICEIURILOR CALENDARISTICE
•COLINDELE
•PLUGUȘORUL
•SORCOVA
•EPICA POPULARĂ ÎN PROZĂ ȘI VERSURI
•BASMUL
•LEGENDA
•SNOAVA
•CÂNTECUL EPIC (CÂNTECUL BĂTRÂNESC SAU BALADA POPULARĂ)
•LIRICA POPUARĂ
•DOINA
CAPITOLUL III
 FILIAȚIA POPULAR-CULT LA NIVELUL SPECIILOR LITERARE
B. DEMERSUL DIDACTIC
•PROIECTE EDUCATIVE PREZENTE ÎN CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE
•PROPUNERE DE OPȚIONAL LA NIVELUL DISCIPLINEI ȘCOLARE. CATEGORIILE FOLCLORULUI LITERAR ÎN
CONTEXT – APLICAȚIE ASUPRA CULTURII POPULARE PĂSTRATE ÎN PROPRIA LOCALITATE (POPEȘTI,
JUDEȚUL GIURGIU

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE
 ARGUMENT

Actualitatea temei derivă din interesul constant pentru literatura populară/folclor și literatura
cultă, văzută ca o comoară nesfârșită de frumuseți originale, dovedind astfel geniul poporului, alături
de necesitatea actualizării unor niveluri de interpretare, cu sensuri noi, contemporane. Tocmai de
aceea, profesorul de română are datoria să prezinte literatura populară și cultă, ca într-o oglindă
adevarată și sensibilă, nu doar aceea din programele și manualele școlare sau din festivitățile școlare,
astfel încât ei să poată descoperi cu surpriză și cu plăcere, chiar cu mândrie, să înțeleagă profunzimea
folclorului.
Chiar dacă nu este neapărat cercetător, nu deține neapărat toată informația sau nu are cultul
folclorului neritualic (basme, legende, poezii), și cultul folclorului ritualic (credințe, obiceiuri,
superstiții), profesorul de română are răspunderea predării acestuia și a relației cu literatura cultă mai
departe, către tânăra generație. Prin urmare, lui îi revine sarcina să sesizeze marile probleme ale
acestui demers cultural, să înțeleagă marile dileme ale elevilor săi și să le lămurească împreună cu
aceștia, în general, și a creației populare și culte, în special.
Demersul meu metodico-ștințific este motivat de nevoia pe care am simțit-o, în calitate de
profesor de limba și literatura română , de a găsi pentru elevii mei o cale nouă de acces către literatura
populară, o formulă accesibilă și atractivă, fără a face însă rabat de la comentariul critic de specialitate,
pe care să-l prezint, pe cât posibil, pe înțelesul elevilor de astăzi.
 A. DEMERSUL ȘTIINȚIFIC
CAPITOLUL I
FOLCLORUL ROMÂNESC-PREZENTARE GENERALĂ
EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE FOLCLOR
Folclorul poate fi definit ca o multitudine a manifestărilor artistice literare, muzicale, kinetice
și comportamentale care aparțin culturii populare spirituale și care se transmit prin cuvânt rostit
sau prin practici, ca principal mod de păstrare și tezaurizare a experienței seculare a oamenilor, de
adaptare a acesteia la condițiile istorice mereu noi.
Caracterizarea folclorului
În ansamblul culturii populare se disting, din punctul de vedere al modului de existenţă, două
componente majore: cultura materială (forme de manifestare materială, material-obiectuală,
tangibilă) şi cultura spirituală (forme de manifestare non-obiectuală, imaterială sau non-materială,
intangibilă). În mare, folclorul acoperă cea de-a doua secţiune, înglobând formele de artă verbală
(literatura populară, folclorul literar), muzicală (muzica populară, folclorul muzical), corporal-
ritmică (dansul popular, folclorul coregrafic), corporal-ritmic-gestuală (teatrul popular, folclorul
teatral, care atrage în sfera sa şi manifestări rituale sau ritual-ceremoniale.
 CARACTERUL ORAL
CARECTERUL TRADIȚIONAL
CARACTERUL ANONIM S-a considerat multă vreme că
Un sistem etico-filozofic
Culturii populare îi este specific oralitatea este o caracteristică
asupra vieții și existenței
anonimatul, creațiile ei nefiind exclusivă a folclorului. Privind însă
care constituie și
în genere, însoțite sau lucrurile istoric, consemnăm faptul că,
fundamentul și susținerea
raportate la numele unui autor foarte multă vreme cultura omenirii a
tradiței.
individual. fost în întregime orală. Popoarele
Anonimatul culturii populare vechi au avut mai întâi o cultură orală,
este o manifestare a însușindu-și scrisul în faze mai târzii
caracterului său colectiv. ale dezvoltaării.

CARACTERUL SINCRETIC
Prin termenul de sincretism se
înțelege o stare de contopire și
CARACTERUL COLECTIV
nediferențiere a unor elemente,
Acest caracter afectează în primul rând procesul de elaborare,
aparținând unor domenii sau
dar și pe cel de înterpretare și diseminare a creației folclorice.
arte diferite, în tratarea culturii
Este natral ca aceste creații exprimă prioritar o conștiință
populare. Trebuie să vorbim, în
colectivă, în timp ce o creație cultă este expresia individualității
primul rând, de sincretism
creatorului ei. Creația populară devinde expresie folclorică
estetic.
numai în măsura în care, cu timpul, devine ea însăși tradiție.
 CAPITOLUL II
CATEGORIILE FOLCLORULUI LITERAR PREZENTE ÎN MANUALELE ȘCOLARE
ALTERNATIVE

1. LITERATURA AFORISTICĂ
Aforismele sunt metafore epistemologice care concentrează în asociații
neașteptate de cuvinte și de sensuri.
Literatura paremiologică revine deseori în preocupările și interesul folclorului
românesc, dacă anticii își iubeau maximele, țăranii își păstrează proverbele
(chintesența agerimii omenești).
Proverbele sunt prerogative de limbă și cultură națională, iar zicătorile
comunică adevăruri generale verificate de experiența de viață, au o pronunțată
tentă umoristică, imprimă oralitate stilului. Anton Pann în Povestea vorbei, Iuliu
A. Zanne ”a adunat tot ce poate găsi ca proverbe, zicale, frânturi în literatura
scrisă”.
În spiritul dragostei pentru paremiologia autohtonă, elevii școlii Popești au
cules proverbe și zicători conform anexelor.
ANEXA 1- Proverbe românești ANEXA 2- Zicători
1. Rău cu rău, dar mai rău fără rău 1. A nu se vedea niciun pui de Adam!
2. Cui pe cui se scoate 2. A le băga mortul în casă
3. Bate șaua, să priceapă iapa 3. A-și căuta în pungă
4. Cine aleargă după doi iepuri, acela nu prinde niciunul 4. A-și da în petic
5. Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard 5. A-i arde cămașa pe el
6. Vezi-ți lungul nasului, dar nu gunoiul dintr-al altuia 6. A rupe gura târgului
7. A nimerit orbul Brăila 7. A da pomana înapoi
8. Calul de dar nu se caută la dinți 8. A intrat în lemne de Crăciun
9. Vorba multă, sărăcia omului 9. A rămâne cu ochii-n soare
10. Ce se naște din pisică, tot șoareci mănâncă 10. A nu ști pe cine bagi în casă
11. Brânză bună în burduf de câine 11. A umbla cu cioara vopsită
12. Gura omului numai pământul o astupă 12. A călca pe broaște
13. De unde iei, numai e! 13. A srica orzul pe gâște
14. Râde ciob de oală spartă, când el e făcut zob 14. A semăna cu vaca
15. A fi dat în tarbac
16. A-i umfla pielea

Informator- Constantin Mihaela, sat Popești, oraș Informator- Grigore Andreea, sat Popești, oraș Mihăilești,
Mihăilești, județul Giurgiu, 12 ani, 2014 județul Giurgiu, 12 ani, 2014

STRIGĂTURILE
În bogatul repertoriu folcloric al poporului
nostru, un loc aparte îl ocupă strigăturile,
texte lirice de mici dimensiuni, de obicei
catrene, care se rostesc în diferite
împrejurări: la horă, la nuntă, în alte
momente din viața satului. Ele constituie
expresia concentrată și poetică a unei
reacții umane referitoare la un fapt de viață
față de care adoptă o anumită atitudine,
exprimată direct, în mod nemijlocit.
Strigăturile se scandează, de regulă în
timpul dansului popular și în ritmul sau pe
melodia acestuia, având drept scop fie
conducerea jocului, fie sicronizarea
mișcărilor dansatorilor. Totodată, ele
creează în felul acesta și o comuniune
sufletească a participanților la joc. Prin
conținutul lor, strigăturile transmit unele
reflecții morale sau mesaje satirice, de
dragoste, prin care se adoptă și se exprimă
o atitudine, un sentiment sau o stare de
spirit.
Prin zona Popești și Novaci, duminica flăcăii și fetele se adunau și jucau hore,
sârba, Banul Mărăcine, Brâul, Iutele, Geamparalele, Popârlanul, Deștu̕ .
Farmecul jocurilor rezida tocmai în atare finețe eufemistică a strigăturilor:
Foaie verde busuioc
Hai flăcăi cu toți-n joc!
Foaie verde baraboi
Și la dreapta câte doi!
Foaie verde și-o cucută
Dați-i drumul să se ducă!
Foaie verde trei scaieți
Prindeți hora măi băieți!
Foaie verde și-o cucută
Fugi de-aici că ești urâtă!
Foaie verde ismă creață
Fugi de-aici că ești prea hoață!
Foaie verde și-o sipică
Fugi de-aici că ești prea mică!
Ti-i pe stânga și-alta-n loc
Și pe mine de mijloc
La vară la secerat
Și acuma la jucat!
Informator- Ichim Maria, sat Popești, oraș Mihăilești, județul Giurgiu, 80 ani- 2016
 POEZIA OBICEIURILOR CALENDARISTICE
Colindele, plugușorul și sorcova fac parte integrată din fondul arhaic al
creației populare.
La Popești, orașul Mihăilești, județul Giurgiu, În localitatea Novaci ,gazda este anunțată
în seara zilei de 23 spre 24 decembrie, grupuri de de către ceată să-și pregatească coșnița cu
copii ( între trei şi şase copii) sau unul mai mic covrigi și vinul pentru cei în vârstă, prin
însoţit de părinţi (tată, mamă, bunici) vin pe la următoarea colindă religioasă,o urare înaltă
casele oamenilor şi le urează: sanătate, belşug ,solemnă :
pentru anul care vine („D-zeu să vă ajute / La
covrigi şi la nuci multe”) şi tradiţionalul „ La Domn Domn să înalțăm,
mulţi ani”!. Domn Domn să înalțăm,
Am plecat să colindăm,
Bună dimineaţa la Moş Ajun Domn Domn să înalțăm,
Am venit şi noi odată Când boierii nu-s acasă,
Domn Domn să înalțăm,
La un an cu sănătate! Au plecat la vânătoare,
Domnul Bun să ne ajute Domn Domn să înalțăm,
Să vâneze căprioare.
La covrigi şi la nuci multe.
Ne daţi, ne daţi, ne daţi
Ori nu ne daţi?
La anu' şi la mulţi ani!
 Un alt obicei practicat de copii la sărbătoarea Crăciunul este umblatul cu steaua. Grupuri de copii merg pe la casele
oamenilor cu o stea în mână (confecţionată din carton) şi cântă „ steaua sus răsare”, în care se aminteşte de naşterea
Mântuitorului, textul evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi către
Bethleem.
Tot în perioada sărbătorilor de iarnă ,în zona folclorică Vlașca ,localitatea Popești și Novaci,oraș Mihăilești , județul
Giurgiu ,asemenea celorlalte zone folclorice din țară are reprezentate majoritatea genurilor specifice acestei sărbători ,chiar dacă
ele diferă de la o localitate la alta cu număr sau forme de reprezentare : Capra,Sfântul Vasile ,Botezatul/Iordănitul .

SFÂNTUL VASILE

Sfântul Vasile de mâine, Fiul plânge , Maica-i zice:

Taci,Fiule,nu mai plânge!
Să vă fie mult și bine
Că te scald în lapte dulce,
Și vouă/mie și dumneavoastră.
Poți să mă scalzi și în zahar,
Case mari și case înalte
Corpul meu e tot amar,
De la Dumnezeu lăsate .
La anu’ și la mulți ani!
Dar în ele cine șade?
Șade Maica și cu Fiul ,
Neacșu Ion- sat Popești, oraș Mihăilești,
județul Giurgiu, 80 ani-2016
 Vicleimul (Irozii) este „o veche dramă populară de origine creştină reprezentând naşterea lui Hristos, jucată la
țară de către flăcăii costumaţi în perioada sărbătorilor de iarnă”.

De remarcat faptul că, la acest colind participă tinerii cu vârstă cuprinsă între 16-19 ani, iar cei mai mici nu au
voie să joace până nu ating vârsta minimă de mai sus. Petrică Dumitra, ne mărturisește că Irodul era ținut la mare
onoare, iar flăcăii cu mare greutate îl transmiteau învățăceilor. Aceștia învăţau textul cu multă plăcere, pentru că
erau dornici să-şi strângă câțiva bănuți.

Un obicei agrar de Anul Nou, structurat după modelul calendelor, este Pluguşorul.
Obiceiul a fost numit de-a lungul timpului :uratul, curete,cu plugul ,cu plugurile ,cu plugul cel mare etc. ,
reprezenta pentru poporul român o formă arhaică a substratului agricol , deoarece promovarea abundenței în grâne,
era urmărită prin magie imitativă.

În localitatea Popești și Novaci sunt câteva variante de Plugușor, culese de către elevi.

Sorcova
Rostită în dimineţa zilei de Anul Nou,în chip excepțional, „Sorcova” e practicată și în localilatea Popești și
Novaci ,aceasta exprimă urări de sănătate şi viaţă lungă.
 EPICA POPULARĂ ÎN PROZĂ ȘI ÎN VERSURI:
BASMUL, LEGENDA, SNOAVA ȘI CÂNTECUL EPIC
(CÂNTECUL BĂTRÂNESC SAU BALADA POPULARĂ)
Basmul Legenda
Mai mult decât mitologie, etică abstractă sau narațiune
Rămasă mereu în umbră, această narațiune cu țel
alegorică, basmele sunt reprezentări ale realității. Este
explicativ sau un comentariu despre oameni și aspecte mai
adevărat că este vorba despre “oglindiri ale vieții în moduri
proeminente, (cu vădită predilecţie pentru ciudățeniile
fabuloase”, după cum susține George Călinescu, însă prin
oferite de natură și de viață se reazemă pe curiozitatea
aceste sintagme se confirmă apropierea basmului de viață,
populară). Cu o viziune populară arhaică, izvodită din
mai degrabă decât depărtarea lui de existența reală. În acest
preistoria îndepărtată, legendele surprind așa-numitele
fel s-ar putea explica de ce copiii încă citesc basme, iar
tribunale ale animalelor și ale obiectelor neînsuflețite,
adulții obișnuiesc să le considere fie lecturi de identificare,
judecate și condamnate potrivit Legii Talionului. Creatorul
fie instrumente didactice.
popular proiectează asupra personajelor o doză puternică de
Interesante sunt observațiile aduse de profesorul Silviu
simpatie sau antipatie care le colorează neașteptat de
Angelescu, în studiul Legendei, specie privită în comparație
contrastant, le conferă un nimb.
cu basmul sau povestirea. Astfel, basmul este definit ca:
Tematica legendelor întrece și pe cea a ghicitorilor și a
[…] o poveste de dimensiuni ample a unor întâmplări
liricii populare., atât prin diversitatea subiectelor, cât și prin
neadevărate denunțate ca atare prin sistemul formulelor de
ponderea acestora în viziunea populară: legende etiologice
deschidere și de închidere a narațiunii; […] evenimentele
și escatologice; legende istorice; legende mitice; legende
relatate de basm sunt proiectate într-un trecut fabulous și
religioase: Legenda blajinilor, Legenda Zburătorului etc.
într-un spațiu fabulous […] a tărâmului celălalt; […]
narațiunea este ritmată prin duplicarea sau triplicarea
situațiilor epice (Angelescu 2002: 37-38).
 Snoava
După unele aserțiuni termenul ”snoavă” a fost adoptat în folcloristică de M. Gaster (1883), iar cel care l-a
consacrat ca atare a fost N. Iorga, în capitolul său intitulat ”Poveștile și snoavele” din ”Istoria literaturii românești”
(1925).
Snoava este după cum se știe o narațiune scurtă, cu un singur episod, în care sunt evidențiate metehnele
oamenilor. Omul simplu de la țară a simțit nevoia să se amuze pe seama abaterilor de la normele de conviețuire și
manifestare. Înzestrat cu sensibilitate a luat act la orice trăsătură neconformă cu uzul local, a înregistrat deformarea și s-
a grăbit să facă haz de ea.
În satul românesc, a existat mereu un Păcală, un Pepelea, o figură care întruchipează istețimea populară,
capabil să atace, să demaște în chip batjocoritor, să satirizeze metehnele/ cusururile consătenilor printr-un dialog
simplu, în prealabil regizat. În alte snoave, Păcală e secundat de Tândală, un fel de alter ego al acestuia, doi păcălitori
care colaborează, sporind astfel eficiența istețimei de grad maxim. Mai există în comunitățile rurale anumite
particularități distinctive, în limbă, port, mod de a saluta, bizarerii, caracterizări iliriante, o suită de porecle (Terente,
Dudu, Miticoi, Buză, Cap de Măr, Gogoașă, Tufeanu, Ariciu, Boulean, Șarpe etc.) un fel de actant/ erou civilizator/
Prometeu și personaj bufon în același timp, care manifestă forme tipice de neghiobie, simulează prostia, îi
contaminează și pe cei din jur, provoacă râsul, un fel de Pepelea (dar pozitiv) care aspiră la dreptate și echitate socială.
Ținta snoavei o constituie ridicularizarea, provoacă râsul, arată că deficiențele semnalate sunt profund omenești, de
rangul unor greșeli inerente, înfierează o meteahnă într-o narațiune desfășurată cu dibăcie. Anumite snoave parodiază
elemente miraculoase în scene spumoase, de un comic irezistibil. În cercul persiflării snoavei realiste intră orice străin
din afara familiei și a cercului de vecinități cu care omul are contact zilnic, la șezători, clăci pentru culesul porumbului,
viei, mai nou la priveghiuri funebre etc, aceasta condimentează atmosfera, este sarea, piperul și boiaua iute,
declanșează cascade de râsete, atât de molipsitoare.
 Cântecul epic (cântecul bătrânesc sau balada populară)
Una dintre speciile cele mai reprezentative ale literaturii populare este balada sau cântecul bătrânesc, a
cărei existență este atestată, în anumite medii, încă din secolele al XIV-lea și al XV-lea.
Numele ei provine din francezul ”ballare”, cu originea în verbul latin medieval ”ballare” și a denumit la
început un cântec simplu și scurt, compus din 3 strofe egale, cu refren, ce se cântă doar în timpul dansului
(Mihai Pop, Pavel Ruxăndroiu, 22), ”ballare” însemnând de fapt ”a dansa”.
Aparținând literaturii folclorice, baladele au notele caracteristice ale creației populare. Ele au fost
compuse de oameni talentați din popor, necunoscuți, ceea ce le conferă caracter anonim. Transmiterea lor s-a
realizat pe cale orală, fiind destinate ascultării într-o colectivitate, cântate mai întâi la nunți, apoi și cu alte
prilejuri, cum ar fi clăcile, șezătorile sau alte diferite întruniri populare. În procesul transmiterii pe cale orală
din generație în generație, baladele au suferit intervenția voluntară sau involuntară, obiectivă sau subiectivă, a
mai multor autori anonimi, ele dobândind astfel caracter colectiv și cunoscând mai multe variante. Problemele
originii și evoluției eposului popular în versuri trebuie discutate, de fapt, diferențiat pentru balada nuvelistică de
circulație europeană, pentru că epic cu circulație zonală (ca Meșterul Manole) și pentru cântecul epic cu
circulație numai în folclorul românesc (de exemplu baladele haiducești).
Problema istoricității , mai presus a raportului dintre realitatea istorică și reprezentarea artistică în
cântecul epic este strâns legată de problema clasificării acestei categorii. Sistemele de clasificare elaborate până
în prezent sunt foarte deosebite unele de altele și chiar contradictorii. De această problemă s-au ocupat G. Dem.
Teodorescu, I.C. Chițimia, Al. I. Amzulescu. Menționez aici sistematizarea lui Gh. Vrabie făcută într-o
temeinică lucrare monografică destinată eposului popular românesc, în cadrul căruia distingem: balada
legendară; balada păstorească; cântecul istoric sau de curte; balada antiotomană; balada antifeudală; balada
familială.
 Fragmente din cântece epice eroice care redau situații, stări de lucru, descriu
lupte, peisaje, orașe, portrete ale fetei și flăcăului le-am regăsit în câteva texte
literare păstrate în satul Popești:

Ilincuța cea frumoasă

Baladă haiducească
Cele case mari domnești,
Ce se văd în București
Niște mese întinse,
De mulți boieri cuprinse
Iar pe mese ce mânca
Numai crap și cu
păstrugă,
Iar la masă cine sta?
Cântec bătrânesc
La cireul retezat,
Șade Fane rezemat,
Și Florica îi cată-n cap.
Dar degeaba-i căuta,
Gândul meu la el era.
Foaie verde foi trifoi,
Hai Florică la zăvoi,
Să ne iubim amândoi.
Ilincuța cea frumoasă,
De frumoasă ce era,
Mureau turcii după ea.
Sus în centrul Giurgiului,
La casele Sandrului,
Ale Sandre, Săndrulease,....
Preot Gheorghe Tudor, Monografia
satului Popești- Comuna Mihăilești-
județul Ilfov, 12.11.1971
 LIRICA POPULARĂ
Lirica populară reprezintă, în contextul culturii folclorice, valorile lirismului individual.
Poezia populară românească s-a născut în leagănul cântecului, din întâlnirea unui suflet chinuit
de doruri, bântuit de nobile patimi și o anume împrejurare concretă a existenței umane. Cântecul
popular este expresia unui crâmpei autentic de viață, dar totodată și o sinteză a unei concepții
despre om și despre lume, despre valorile morale care trebuie să guverneze relațiile dintre
oameni.
Temele universal-umane (dragostea, înstrăinarea) sau cele legate de ocupații tradiționale
(ciobănia) au fost și ele adaptate la specificul acestei perioade istorice.
Versurile de mai jos, de exemplu, dezvăluie siceritatea sentimentului, omenia atitudinii,
discreția amărăciunii, un strop de jale picurată pe jăraticul inimii de o neliniște fără leac:”De ce,
badeo, m-ai iubit/ Dacă nu ți-am trebuit?/ Să mă fi lăsat în pace/ Să iubească cini mă place/ Că
nu-i lumea dintr- o sită/ Ca să fiu la toți urâtă,/ Că lumea-i mare și largă/ Și eu oi fi cuiva
dragă”; Pentru ochi ca murele/ Ocolii pădurile;/ Pentru sprâncene-mbinate,/ Bătui țarna
jumătate;/ Pentru ochi ca soarele/ Bat noaptea răzoarele”; ”Cine iubește și lasă/ Nu l-aș vedea
făcând casă/ Aibă hrana cucului/ Și viața gândacului/ Pe vârful copacului/ Aibă casa cucului/
Târâișul șarpelui/ Și masa vulturului/ Și odihna vântului...”
 DOINA
Doina este emblema melosului românesc, ”tot ce-i mai frumos și mai specific în creațiunea noastră
populară”, ”manifestrarea muzicală românească cea mai reprezentativă”, ”produs străvechi și așa de înrădăcinat în
sufletul poporului român”. Prospețimea unor cântece de dragoste uitate se rostesc într-un anume fel și ceva din
atitudinea de totdeauna a oamenilor din spațiul localității Popești, poate, dintr-unul mai larg, într-o sinteză specifică de
etern, istoric și actual, de universal și parfum al locului, presărate cu elemente ale reliefului, cu epitete florale,
elemente ale lumii înconjurătoare, obiecte ale vieții domestice

Cântec bătrânesc Cântec de dragoste Cântec popular

Foaie verde trei arginți,
Am fost una la părinți,
Maică mea având avere,
M-a crescut în mângâiere.
M-a crescu, m-a făcut mare,
M-a făcut de măritare,
Mi-au venit băieți din sat,
Și măicuța nu m-a dat...
Foaie verde lămâiță,
Ieși Lenuțo la portiță.
Nu poci, neiculiță.
Că am un hoț de tăiculiță
Nu mă lasă la portiță
Mireanu Nicolae, învățător, Monografia
satului Popești- comuna Mihăilești,
Județul Ilfov, 12.11.1971
Mult mi-e dor de satul meu,
C-am lăsat trei mândre în el:
Una-n vale ca o floare,
Cu flori mândre-n cingătoare.
Una-n deal ca un pahar,
Ca ea să găsești mai rar.
Una-n capul satului
Mângâierea dorului.
 CAPITOLUL III
FILIAȚIA POPULAR-CULT LA NIVELUL SPECIILOR
LITERARE
Studiul influențelor folclorului asupra literaturii culte s-a oprit cu precădere asupra a două nivele ale
textului: tematic (motivic) și prozodic (versificație).
Balada populară românească se aseamănă cu balada medievală romanică prin prezența obligatorie a
melodiei și a acompaniamentului instrumentală, iar cu balada ”nordică” prin predominanța epicului.
precum Miorița, Meșterul Manole, Soarele și Luna, Mistriceanul ”Cântecul șarpelui”, Toma Alimoș,
Corbea, Miu Copilul, Ghiță Cătănuță, Milea (proba iubirii)
Fără să-și constituie o retorică proprie, care să delimiteze net de alte specii ale genului (poemul, de
exemplu), balada cultă se caracterizează prin narativitate, amploare, suflu epic, pregnanța personajelor,
tonul declamator, ca și, uneori, prin mister, terifiant, fantastic.
Interesante sunt observațiile profesorului N. Constantinescu în ceea ce privește filiația popular-cult la
nivelul basmului. Specie clar delimitată a epicii populare în proză, basmul se înfățișează ca o narațiune
pluriepisodică, de mari dimensiuni, care povestește aventurile eroice și încercările grele prin care trece
eroul , ajutat de ființe fantastice și de obiecte magice , până la apoteoza marcată prin înfrângerea
adversarilor, căsătoria și înscăunarea lui ca un împărat.
Basmul cult, datorat unor scriitori care s-au ilustrt și în alte domenii ale literaturii, se află la o bună
distanță, stilistic mai ales, de prototipurile lui autentic populare și de versiunile sale de culegător.Basmele
”de autor” nu sunt nici repovestiri, nici simple prelucrări ale unor basme populare, ci- păstrându-se aproape
de ”etimonul” lor popular- sunt creații originale, purtând marca originalității creatoare a autorului lor.
 Un alt exemplu de trececre a unei specii folclorice în câmpul literaturii culte îl oferă doina, (și cântecul), după
cum afirma profesorul N. Constantinescu în articolul “Originea folclorică a unor specii din literatura cultă”. Specie
reprezentativă, tipic românească, a liricii populare, doina se autodefinește (”Doină, doină, cântec dulce...”) și este
definită de către folcloriști mai mult pe baza componentei ei muzicale, singura prin care se poate face distincția între
doină și cântec sau alte specii ale liricii populare. Socotită, prin vechimea științific demonstrată, prin profunzimea și
delicatețea sentimentelor exprimate, prin expresia atristică adusă uneori la perfecțiune, o specie emblematică a
întregii spiritualități românești, doina a construit modelul, sursa de inspirație a numeroase poezii lirice datorate celor
mai de seamă poeți români, de la V. Alecsandri, a cărui Doină se păstrează, ca tonalitate, versificație și imagistică, în
imediata vecinătate a cântecului popular, la catilinara Doină eminesciană, la Doina lui G. Coșbuc, sinteză lirică a
marilor teme ale doinei populare, și de aici la doinele argheziene-Doina din frunză, Doină de fluier, Doină de nai.
 B. DEMERSUL DIDACTIC
•Proiecte educative prezente în calendarul activităților extracurriculare
PROIECT EDUCATIV INTERJUDEȚEAN OPȚIONAL
CERCUL LITERAR FESTIVAL-CONCURS
”DE LA SATE... ADUNATE-TRADIȚIE ȘI CULTURĂ ȘI
DEXTER MODERNISM ÎN SATELE ROMÂNEȘTI”
EDIȚIA I, 2017-2018 TRADIȚIE
 Pentru a ilustra mai bine modul de aplicare a unor tradiții și obiceiuri românești din zona Popești și
Novaci, oraș Mihăilești, județul Giurgiu, voi prezenta câteva proiecte didactice, proiecte educative și un
opțional de folclor desfășurate de-a lungul timpului în cadrul orelor de limba și literatura română, ținând
cont de manualele școlare de specialitate, din învățământul gimnazial.
Pentru o bună desfășurare a acestor activități educative voi puncta structura actualului curriculum
elaborat din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare centrat pe obiective – elaborat în sistemul
românesc de învățământ la mijlocul anilor ’90 – la modelul centrat pe competențe.
La începutul anului școlar 2009-2010 intra în vigoare noua programă de Limba și literatura română
pentru gimnaziu. Aceasta avea următoarele componente:
1. Notă de prezentare;
2. Competențe generale;
3. Valori și atitudini;
4. Competențe specifice și conținuturi asociate acestora;
5. Conținuturi;
6. Sugestii metodologice.
Domeniile de conținuturi specifice disciplinei Limba și literatura română pentru clasele a V–a – a
VIII-a sunt organizate într-un set modular de unități proiectate pe baza unei perspective sistemice,
flexibile și realiste ce corespund atât vârstei elevilor, cât și necesității studiului Limbii și literaturii române.
Aceste unități vizează:
1. Lectura;
2. Practica rațională și funcțională a limbii;
3. Elemente de construcție a comunicării
 Este la alegerea profesorului să utilizeze anumite activități de învățare, pe care le consideră adecvate realizării competențelor
generale și specifice asociate cu fiecare domeniu de conținut. Libertatea profesorului de a-și alege textele – suport adecvate pentru
evidențierea noțiunilor în domeniul Lectură relevă relația dintre programa școlară – principalul document care ghidează activitatea
la clasă și manualul școlar ca instrument de lucru flexibil și adaptabil nevoilor concrete ale grupului de elevi. Din necesitatea de
orientare a studiului către elev, profesorul își va adapta demersurile didactice în funcție de nevoile reale ale acestuia, atât în
selectarea textelor pentru studiu (texte literare populare și culte, aparținând diverselor genuri și specii, dar și texte nonliterare), cât
și a metdelor activ-participative, activitățiilor didactice de tip formativ și performativ, care presupune implicare și intereacțiune
pentru rezolvarea unor sarcini de învățare concrete.
Am obsevat că vechea Programă de Limba și literatura română pentru clasele V-VIII nu trata exhaustiv aspectele
teoretice și practice, aceasta punea accent pe caracterul activ și actual al limbii române, se conecta la realitățiile cotidiene, în
același timp renunța la compartimentarea disciplinei de Limbă și literatură, opta pentru un nou model didactic în interesul căruia
funcționa principiul de bază a trei deprinderi fundamentale pentru procesul de învățare (a recepta, a utiliza, a realiza/a produce).
Exista, de asemenea, o relație echilibrată între exprimarea orală și cea scrisă, între procesul de a recepta și cel de a realiza, în plus,
acorda o atenție majoră formării de priceperi și deprinderi și nu transmiterii de informații, precum și unor motivații în structura
personalității elevilor. Majoritatea cadrelor didactice considerau că era imperios ca teoria să cedeze în favoarea practicii, vechea
programă se orienta către latura formativă a învățării, avea drept scop modelarea unor elevi capabili să se raporteze la elemente de
cultură și civilizație autonomă, reflexivă, critică și creativă.
 Selectarea și structurarea propriu-zisă a textelor de bază și a auxilialelor, a secvențelor de comunicare, a exercițiilor,
precum și a materialelor ilustrative aparțin autorilor de manuale. Manualele alternative sunt, este adevărat, o modalitate
modernă de lucru. Manierea de a alege un manual, aplicată până în prezent, abordarea diferită și chiar derutantă, dotarea
deficitară și timpul destul de scurt ce stau la dispoziția profesorului, fac din toate acestea un aspect iarăși derutant, irelevant al
disciplinei pe care o predau. În această privință, tradiția și-a demonstrat superioritatea și cred că manualul unic, tradițional,
lucrat riguros de o echipă de specialiști, pus la dispoziția profesorilor într-un timp util pentru studiu, ar fi instrumentul cel mai
potrivit. De asemenea, manualele digitale oferă un plus de interactivitate și informații utile, în vederea predării, rezolvării de
probleme, exersării, recapitulării, evaluării, într-o formă inedită și cât mai interesantă, în concordanță cu Programa școlară în
vigoare, aprobată prin OMEN nr. 3393 / 28.02.2017.
Pentru realizarea acestui material am consultat programa școlară de Limba și literatura română, pentru clasele
V-VIII, revizuită și elaborată în anul 2009. Conform prevederilor acestor documente școlare, studiul folclorului literar și
literatura cultă începe din clasa a V-a, propunându-se texte literare în proză și în versuri – populare și culte – aparținând
diverselor genuri și specii obligatorii consacrate, în diferite manuale alternative. Ca să se vadă în ce măsură folclorul literar este
reprezentat în programa de învățământ din gimnaziu, socotim a nu fi lipsit de interes să trecem aici, în revistă, acest aspect.
 Prima constatare care se poate face este că folclorul literar este bine reprezentat și diversificat în actualele
manuale școlare alternative pentru învățământul gimnazial, dar rămân încă necunoscute multe texte legate de
obiceiurile de peste an (de exemplu: obiceiurile de primăvară, poezia riturilor de vindecare, poezia riturilor de
trecere). Cât despre problema relației unor opere literare culte cu literatura populară, programa din ciclul gimnazial
satisface și dacă o privim din punct de vedere calitativ, în sensul că sunt reținute texte cu valoare estetică certă și
care reflectă în ansamblu, imaginea vieții spirituale, a relațiilor interumane, a muncii, de la Plugușor si proverb,
până la doină, baladă și basm. Tot așa cum textele prevăzute de programă acoperă în mare parte categoriile și
speciile folclorului literar. Aș îndrăzni să propun ca în programa școlară să fie reluată și aprofundată noțiunea de
basm popular și cult, studiată în clasa a V-a, deoarece este o specie literară epică, utilă în vederea pregătirii elevilor
pentru susținerea examenului final din clasa a VIII-a, dar și a liceenilor, care suțin Examenul de Bacalaureat. În
plus, e ușor de constat că, la diferite niveluri de dificultate, două capodopere ale literaturii noastre populare,
„Miorița” și „Monastirea Argeșului” – balade populare care beneficiază de un studiu reluat, deci concentric, aspect
care presupune, după cum se va vedea și alte implicații decât simpla revenire asupra acelorlași texte folclorice.
 Conchidem, pe bază de argumente că anumite texte folclorice, ca acelea pe care le-am prezentat mai sus sau
altele asemenea, beneficiază, în ciclul gimnazial, de un studiu aproximativ concentric, ceea ce ne dă certitudinea
că ele vor ocupa un loc hotărâtor în sistemul de cunoștiințe estetice, etice și morale ale elevilor. Cu siguranță că
totul depinde de profesor, el este cel care, plecând de la textul de folclor pe care îl are la îndemână în manual sau
prin paralelă, în zona folclorică unde își desfășoară activitatea, pune în evidență acele aspecte ce îl pot conduce
pe elev la concluzia urmărită de mentorul lui. Într-adevăr, dacă profesorul este bine orientat în problematica
folclorului, dacă îi sunt clare mecanismele reflectării vieții și muncii în folclorul literar sau în cel al obiceiurilor,
dacă înțelege corect relația dintre diferitele categorii folclorice, pe de o parte și dintre acestea și literatura cultă,
pe de altă parte, textele populare reținute spre studiu de programele școlare vor fi bine și corect poziționate în
sistemul cultural în plină formare a fiecărui elev.
 CONCLUZII
Redactând această lucrare mi-am propus să ofer elevilor mei o perspectivă nouă în receptarea folclorului, prezent
în manualele pentru clasele de gimnaziu, într-o manieră cât mai apropiată de sufletul și de mintea lor, astfel încât
lectura textelor literare în proză și în versuri – populare și culte – aparținând diverselor genuri și specii să-i intereseze
și dincolo de viața de școlar.
Ideea demersului metodico-științific mi-a venit atunci, când am citit, întâmplător, pe internet, un articol intitulat
„Cum și de ce poate fi predat folclorul?”. Acestei interogații retorice mi-am propus să-i găsesc “imposibilul răspuns”.
Am pornit pe acest drum conștientă de „povara misiunii mele”, pe care am acceptat-o ca pe o provocare a muncii de
profesor de Limba și literatura română, la începutul mileniului trei.
Încercând să răspund acestei întrebări, am pornit de la premisa că, astăzi, mai mult ca oricând, trebuie
reconsiderat procesul receptării folclorului în programa școlară pentru ciclul gimnazial la disciplina Limba și
literatura română.
Așadar, este mai mult decât evident că rolul profesorului va fi acela de a-i determina pe elevi să conștientizeze
moștenirea culturală națională, prin etalarea folclorului românesc sau prin dialoguri interculturale (mituri, legende,
sărbători la români, port popular etc.), toate acestea fiind menționate și în noile programe școlare pentru clasele V-
VIII, aprobate de Ministerul Educației Naționale, în anii școlari 2017-2021 (Programa școlară pentru clasa a V-a,
cuprinsă în ANEXA 2 a OMEN nr. 3393/28.02.2017 se aplică în sistemul de învățământ începând cu anul școlar
2017-2018, pentru clasa a VI, începând cu anul școlar 2018-2019, pentru clasa a VII-a, începând cu anul școlar 2019-
2020, iar cea pentru clasa a VIII-a, începând cu anul școlar 2020-2021)
Am ales această temă deoarece am constat, din postura mea de profesor de Limbă și literatură că în palimpsetul
viitoarei programe școlare se citește dorința de recalibrare a unui (nou) ideal umanist care trebuie generat, în primul
rând, de disciplina Limba și literatura română. Schimbarea vine din faptul că în centrul tuturor linilor acestui proiect –
competențe, activități de învățare, conținuturi, sugestii metodologice și de evaluare etc. – este plasat de la sine și fără
ostentație elevul, subiectul învățării.
 Remarc, faptul că elevul este ghidat să “lărgească” prin înțelegere și învățare privirea sa asupra lumii, ajungând să
prețuiască prin cunoaștere ceea ce îl înconjoară în mod concret și imediat – familia, satul sau orașul în care trăiește, vecinul de
alături sau cel de peste graniță - , prin medierea limbii române, a comunicării cu celălalt și prin explorarea universului din
carte. În consecință, prin demersul meu metodico-științific mi-am propus să implic pe elevii mei în activități didactice care să-i
ajute să descopere o altă față a literaturii populare, a elemntelor de tradiție și a folclorului românesc, nu doar aceea din
manualele școlare, astfel încât ei să constate necesitatea unei raportări personale la literatura populară, una de profunzime, într-
o formulă modernă, atractivă, în conformitate cu timpul în care trăiesc, cu interesele lor culturale, să contribuie la trezirea și
cultivarea respectului pentru creația autentică.
Nucleul activității mele de cercetare l-a constituit, prin urmare, o analiză și o cercetare observațională privind receptarea
folclorului și a literaturii culte de către elevi prin intermediul unor proiecte educative: Cercul literar Dexter, Festivalul –
Concurs Regional “De la sate…adunate – Tradiție și modernism în satele românești și un optional de folclor – Cultură și
tradiție”. Rezultatele s-au materializat prin realizarea unor anchete etnografice, culegeri de folclor: strigături, proverbe, zicători,
superstișii, descântece etc., referate asupra sărbătorilor tradițonale din zonă/ocupații/port tradițional, dezbateri asupra normelor
tradiționale de viață, moștenite sau neglijate în prezent, portofolii individuale sau de grup, discuții privind cadrul geografic și
istoric în care este situată localitatea/asupra autenticității fenomenului folcloric, participarea la diferite concursuri
internaționale, concursuri naționale, simpozioane cu teme și motive folclorice din zonă.
 Fundamentul teoretic al demersului meu metodic l-a constituit constatarea specialiștilor cum că
implementarea de proiecte educaționale desfășurate în parteneriat cu profesori din alte județe și din alte spații
europene, are drept scop familiarizarea eleviilor cu astfel de activități, din care ei vor înțelege de ce, în
contextul globalizării culturale, tradiția folclorică legitimează prezența ronânească în patrimoniul european,
Costumul popular este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține simboluri, hierofanii,
revelări ale sacrului care îi dau poveste și ne dau, în același timp, o nouă identitate culturală unică,
inimitabilă, susținea regretatul profesor Ioan Sorin Apan.
În urma desfășurării acestui experiment didactic, am constat că elevii se dovedesc foarte interesați de
ceea ce fac, se implică în acțiunile planificate cu entuziasm, manifestă un comportament empatic cultural și
intercultural, care răspunde unei necesități, aș spune vitale, a începutului de mileniu pe care îl trăim: raportul
eu-alții. În plus, prin intermediul opționalului de cultură și tradiție, mi-am propus să urmăresc sensibilizarea
elevilor față de frumosul literar, să-i formez ca cititori de literatură, să le dezvolt motivațiile și înclinațile
pentru lectură, să le cultiv gustul estetic, pentru ca aceștia să învețe, la rândul lor, să promoveze valorile
culturale, să cunoască tradițiile și obiceiurile din zona geografică în care trăiesc, să le orientez atenția înspre
valori pe care, uneori, le trec cu vederea.
 BIBLIOGRAFIE
A.TEORIE FOLCLORISTICĂ; TEXTE(colecţii, antologii) • Goga, Octavian – Ne cheamă pământul. Poezii I, Editura Minerva,
Bucureşti, 1970;
• Alecsandri, Vasile – Poezii populare ale românilor, Biblioteca
pentru toţi, Editura Minerva, Bucureşti, 1973; • Ghinoiu, Ion – Obiceiuri populare de peste an, Dicţionar, Editura Fundaţiei
Culturale Române Bucureşti, 1997;
• Bălan, Ion Dodu – Colindele, o viziune românească asupra lumii,
în Opinia Naţională, nr. 350, 16 decembrie, 2002; • Istoria literaturii române, vol.I, Editura Academiei, R.S.R., 1964;
• Bârlea, Ovidiu – Folclorul românesc, Editua Minerva, • Kernbach, Victor – Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros,
Bucureşti,1981; Bucureşti, 1995;
• Boatcă, Silvestru; Şovu, George – De românească învăţătură, • Pop, Dumirtu – Obiceiuri agrare în tradiţia populară românească, Editura
Antologie de literatură populară şi cultă cu conţinut religios Dacia, Cluj-Napoca, 1989;
destinată elevilor şi părinţilor, Editura Recif, Bucureşti, 1992;
• Pop, Mihai – Obiceiuri tradiţionale româneşti – Consiliul Culturii şi
• Cantemir, Dimitrie – Descrierea Modovei, Editura Minerva, Educaţiei Socialiste, Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice,
Bucureşti, 1973; Bucureşti,1976;
• Constantinescu, Nicolae – Lectura textului folcloric, Editura • Pop, Mihai; Ruxăndoiu, Pavel – Folclor literar românesc, Editura Didactică
Minerva, Bucureşti, 1986; şi Pedagogică, Bucureşti, 1976;
• Constantinescu, Nicolae; Dobre, Alexandru – Etnografie şi folclor • Ruxăndoiu, Pavel – Folclorul literar în contextul culturii populare
românesc, Note de curs, Partea I, Familia ştiinţelor etnologice, românești, Editura Grai și Suflet, Cultura Națională, București, 2001.
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001;
• Olteanu, A. Gh. – Folclor și literatură cultă, Editura ”Orientul Latin”,
• Eminescu, Mihai – Poezii, Editura Prometeu, Bucureşti, 1997; Brașov, 1994.
• Eliade, Mircea – Taina Indiei, Texte inedite, Editura Icar, 1991; • Muntean, George – Interpretări și repere, Editura ”Junimea”, Iași, 1982.
• Filip, Vasile – Universul colindei româneşti (în perspectiva unor • Monografia satului Popești – comuna Mihăilești, jud. Ilfov (îndrumător:
structuri de mentalitate arhaică), Editura Saeculum, I.O., Prof. Popescu Ecaterina și colaboratori: Prof. Dinu Alexandra, Preot
Bucureşti, 1999; Gheorghe Tudor, Învățător Mireanu Nicolae)
 .
B. METODICĂ
• Corniţă, Georgeta – Metodica predării şi învăţării limbii române,
Editura Umbria, Baia Mare, 1993;
• Curriculum Naţional – Programe şcolare pentru clasele a V-a, a VIII-
a, Aria curriculară, Limbă şi comunicare, Vol.I, Ministerul Educaţiei
Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum;
• Goia, Vistian; Drăgotoiu, Ioan – Metodica predării limbii şi literaturii
române, Bucureşti, E.D.P., Bucureşti, 1995;
• Molan, Vasile; Manolescu, Marin ş.a. – Proiectarea şi evaluarea
didactică în învăţământul primar, Limba română, Editura Procin,
Bucureşti, 1977;
• Marinescu, Valeriu – Metodica predării limbii şi literaturii române,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.
• Constantinescu, Nicoale, Fruntelată, Ioana-Ruxandra, Folclor, MEC,
PIR, 2006
C. MANUALE ALTERNATIVE DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
PENTRU CLASA a V-a – a VIII-a
• Alexandru Crişan, Sofia Dobra, Florentina Sânmihăian, Editura
Humanitas, 1997;
• Matei Cerkez, Victoria Pădureanu, Flori Lupu, Editura All, 1997;
• Marin Iancu, Ion Dumitru, Gabriel Chelaru, Editura Petrion, 1997;
• Marin Emilian Goian, Mioriţa Got, Doina Manolache, Editura Teora,
1997;
• Elena Mazilu-Ionescu, Valentina Jercea, Editura Didactică și
Pedagogică, R.A., 2009;
• Marin Iancu, Ana Tulbă, A. Gh. Olteanu, Editura Corint, 2008;
• Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Nicoleta Kuttesch, Editura Art,
2010.
D. ADRESE WEB
• Interviu cu străjerul memoriei tradiționale de la Iași
(http://www.agorapress.ro/interviu-cu-strajerul-memoriei-
traditionale-de-la-iasi-rituri-impresionante-de-simulare-a-
mortii-copilului-pentru-a-l-salva-in-satele-iasului/)
• Ioan Sorin Apan (http://www.mesota.ro/muzeu/sorin_apan/)
•
• E. PROGRAME. DOCUMENTE
• Programa de limbă și literatură română maternă 21.02.2017
• Programa de Limba și literatura română pentru clasele a V-a și a
VIII-a, București 2009, pagina 3.
• Ghid metodologic pentru aplicare programelor de Limba şi
literatura română, Învăţământul primar şi gimnazial, MEC,
Consiliul Naţional pentru Curriculum, 2002, Editura Aramis Print
SRL;
• Ghid de evaluare Limba şi literatura română, Editura Aramis,
Bucureşti, 2001.
•
F. DICȚIONARE. REVISTE
• Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei,
Bucureşti, 1984 (DEX);
• Supliment al revistei Limba și literature română, Revistă
trimestrială pentru elevi, București, 1986 - Originea folclorică a
unor specii din literatura cultă, în “Limba română în școală” -
Nicolae, Constantinescu.
•
IMAGINI INEDITE DIN TIMPUL ACTIVITĂȚILOR
ACESTOR PROIECTE

PAGINA DE FACEBOOK A PROIECTULUI EDUCATIV

INTERJUDEȚEAN FESTIVAL-CONCURS
”DE LA SATE... ADUNATE-TRADIȚIE ȘI MODERNISM ÎN
SATELE ROMÂNEȘTI”EDIȚIA I, 2017-2018
https://www.facebook.com/delasateadunate/