Trăsăturile culturii populare/ tradiţionale

Cultură populară (prescurtat de obicei cultură pop) este formată dintr-un

grup de idei, perspective şi atitudini (psihologie) care sunt considerate ca preferate
printr-un consens neoficial în cadrul curentul principal aparţinând unei anumite
culturi. Influenţată masiv de mass media (începând cu secolul XX) şi transmisă
prin limbajul autohton al acelei culturi, această colecţie de idei străbate viaţa
zilnică a societăţii. Cultura populară este adesea privită ca fiind trivială şi capabilă
de "a face să amuţească" omul, pentru a găsi o acceptare consensuală în curentul
principal.

Poporul moldovenesc a creat de-a lungul secolelor o bogată și variată

cultură spirituală și materială, care a reflectat gîndurile și aspirațiile oamenilor,
necesitățile și mentalitatea lor. Creația populară orală, tradițiile, obiceiurile,
meșteșugurile, literatura, arta plastică, muzica, teatrul, iar din secolul al XX-lea și
cinematograful au înregistrat în evoluția lor succese remarcabile, mărturie fiind
operele artistice de valoare care au intrat în patrimoniul culturii naționale și
universale.

Ancorată adînc în tradiția populară, cultura contemporană s-a inspirat din

tezaurul ei inepuizabil, fructificînd din plin valorile materiale și spirituale și
devenind o parte integrantă a culturii universale. Realizările culturii moldovenești
și-au găsit o largă reflectare în studiile și cercetările fundamentale, în numeroase
lucrări de popularizare, în materiale informative, bibliografice etc. În acest context
pagina Cultura inserează în cadrul compartimentelor sale, la scară informativă și
de generalizare, realizările culturii moldovenești în cele mai diverse domenii, de la
meșteșugurile, costumul, tradițiile și obiceiurile populare la literatura, cu întreaga
ei varietate de genuri, muzică și dans, arte plastice, teatru și cinematografie.
Pagina oferă vizitatorilor un număr mare de articole biografice despre
reprezentanții de vază ai culturii Moldovei – scriitori, compozitori, arhitecți,
artiști plastici, actori, cineaști etc. Articolele sînt însoțite de numeroase imagini,
portrete, reproduceri după operele de artă, scene din spectacole, filme
documentare și artistice, desene animate.

Compartimentul Muzica și dansul inserează un bogat material despre

cultura muzicală moldovenească, de la vechea horă moldovenească pînă la
proiectele contemporane. Tot aici pot fi audiate diverse piese muzicale și vă puteti
familiariza cu premierele lansate pe piața muzicală a Moldovei.
Compartimentul Literatura trece în revistă toate genurile literare începînd cu
creația populară și pînă la literatura postmodernistă, fără a neglija dramaturgia și
literatura pentru copii. Fiind o parte importantă a patrimoniului nostru spiritual,
literatura este o carte de vizită a Republicii Moldova. Operele scriitorilor
moldoveni demult au păşit pe diverse meridiane ale lumii prin intermediul
multiplelor tălmăciri în alte limbi, iar în baza lor au fost create filme şi spectacole
teatrale, cîntece, opere, baleturi etc.
Compartimentul Teatrul este consacrat artei teatrale din Republica
Moldova, evocînd reperele istorice de referință în evoluția acesteia și inserînd
materiale referitoare la activitatea colectivelor teatrale, a dramaturgilor, actorilor,
la evenimentele teatrale notorii care marchează viață culturală a țării.
Compartimentul consacrat Meşteşugurilor populare vine cu o bogată gamă
de informații privind ocupațiile tradiționale ale moldovenilor așa ca olăritul,
țesutul, alesul covoarelor, prelucrarea lemnului, a pietrei, împletitul din diverse
fibre naturale și are ca finalitate păstrarea și promovarea valorilor tradiționale.
Într-o strînsă legătură cu acestea se află și costumul popular, ornamentul național,
sărbătorile și obiceiurile tradiționale ale moldovenilor.
Creaţia populară are câteva caracteristici care o disting de creaţia cultă, şi
anume:
 este anonimă, adică nu i se cunoaşte autorul;
 este populară, în sensul că este produsă de popor şi se adresează poporului;

 este colectivă, fiindcă variantei iniţiale a creaţiei, devenită anonimă, i s-au

făcut, în timp, retuşuri de către colectivităţile care şi-au însuşit-o;
  este realistă, pentru că este legată de viaţa cotidiană a oamenilor, pe care o
exprimă sincer şi plastic;
 este naţională prin excelenţă, ea fiind pecetea inconfundabilă a unui popor,
adică este imposibil de preluat, nici ca împrumut, într-o altă cultură, aşa
cum se întâmplă cu creaţia cultă;
 este orală, deoarece ni s-a transmis prin viu grai, şi este sincretică, în

desfăşurarea sa apărând, simultan, muzică, literatură (poezie, teatru), dans şi

port popular.
În cadrul culturii populare, folclorul cuprinde totalitatea manifestărilor
spirituale (credinţe, superstiţii, obiceiuri, creaţii artistice, forme de comportament,
norme etice, norme cutumiare – ce constau în drepturi şi obligaţii consfinţite prin
tradiţie -, cunoştinţe acumulate prin practică. Etimologia termenului folclor adoptat
de lumea ştiinţei în secolul al XIX-lea, concentrează conţinutul definiţiei astfel:
folclorul desemnează înţelepciunea poporului exprimată în forme artistice,
utilitare, spirituale, comportamentale etc. Caracteristicile ce particularizează
folclorul în cadrul culturii sunt legate de modul de apariţie, de practicare şi de
transmitere, după cum şi de legităţile de evoluţie. În cele ce urmează prezint
trăsăturile folclorului cu referire mai ales la muzică.

a) Creaţiile folclorice sunt păstrate şi vehiculate de tradiţia orală. Cu alte

cuvinte, procesul de însuşire nu are o formă organizată şi se bazează pe
memorizarea instantanee. Există însă multe ocazii pentru învăţarea creaţiilor
folclorice, cum sunt manifestările de convenire socială, munci comunitare, viaţa de
familie. De cele mai multe ori doar textele sunt notate. Învăţarea 10 se face
spontan. Însuşirea cântatului la un instrument necesită, în schimb, ucenicie şi
exerciţiu. Creaţia folclorică nu este consemnată în scris. Singura sa modalitate de
existenţă este interpretarea. Aceasta dă libertate de transformare după plac a
melodiilor, adică dă libertate de recreare. Astfel, momentul interpretării se
suprapune cu cel de creaţie, creatorul şi interpretul fiind una şi aceeaşi persoană.
Acelaşi interpret poate modifica melodia de la o interpretare la alta, adăugând sau
eliminând elemente muzicale. Rezultă că producţiile folclorice nu au o formă
definitivă, ci ele există numai în variante. Prin urmare, despre niciuna dintre
variantele unei creaţii folclorice nu se poate afirma că ar fi cea originală, căci se
poate presupune existenţa unei variante prealabile. Aceasta chiar şi atunci când un
interpret îşi asumă paternitatea unei creaţii folclorice. Existenţa unei creaţii aşa-zis
folclorice în formă unică este dovadă de neautenticitate folclorică. Este clar că
piesa respectivă unicat este creaţie de autor, de provenienţă cultă ori semicultă,
nicidecum creaţie folclorică.

b) Cele de mai sus ridică problema creatorului în folclor. Creatorul este

multiplu, necunoscut. Faptul că indivizii nu crează piese total noi, doar variante
noi, îşi găseşte explicaţia în caracterul spontan al actului creativ. Creatorul popular
foloseşte elemente întipărite în conştiinţa sa, pe care, în cea mai mare parte şi le-a
însuşit din tradiţie. Pe acestea poate să le folosească în combinaţii noi, uneori
modificate, alteori poate să adauge elemente noi, însă întotdeauna în spiritul
modelelor existente în conştiinţa colectivă. Există din ce în ce mai multe persoane
care îşi revendică a fi autorii unor melodii sau ai unor texte, dar analiza minuţioasă
a specialiştilor dezvăluie că este vorba de variante mai mult sau mai puţin
îndepărtate ale unor piese din circulaţia largă. Şirul infinit al creaţiilor individuale
în actul spontan de interpretare conferă folclorului caracterul colectiv al creaţiei.

c) În tradiţia folclorică vechiul şi noul sunt în permanentă simbioză,

elementele vechi păstrându-se timp îndelungat pe parcursul unui lung şi continu
proces istoric. Deci tradiţia este tezaurul producţiilor folclorice acumulate pe
parcursul îndelungatului proces istoric. Tradiţia se caracterizează prin marea
capacitate de conservare a structurilor genuine arhetipale, sub influenţa factorilor
externi. Cu toate acestea, în conştiinţa colectivă se produc schimbări odată cu
evoluţia socio-istorică a comunităţilor, care au drept consecinţă şi modificări ale 11
repertoriului tradiţional. Aceasta pentru că în folclor omul îşi exprimă în forme
artistice problemele vieţii personale şi cele ale vieţii comunitare într-o viziune
contemporană actului de creaţie interpretativă. Folclorul este astfel într-o perpetuă
actualizare datorită oralităţii creaţiei. Dincolo de penetranţa repertorială de
aculturaţie, tradiţia este foarte selectivă, astfel încât asimilarea unor elemente noi în
structurile tradiţionale consacrate în conştiinţa generaţiilor este foarte dificilă.
Asimilarea se poate realiza în condiţiile în care elementele noi se pot adapta la
modelele mentale tradiţionale, într-o selecţie şi prelucrare variaţională adecvată.
Dezvoltarea folclorului este un poroces extrem de lent, datorită caracterului
spontan al creaţiei ce încetineşte procesul de înnoire şi accentuează capacitatea de
conservare a fondului tradiţional.

d) Funcţia utilitară potrivit căreia producţiile folclorice au rolul de servire a

unor interese comunitare ori personale – ritualice, terapeutice, confidenţiale,
sufleteşti, protocolare etc. -, este prioritară. Aşa se explică diversificarea genuistică
a creaţiilor folclorice, după funcţionalitate şi structura interioară.

e) Unele creaţii folclorice au funcţie evocativă. Funcţia evocativă asigură

permanenţa tradiţiei, prin reamintirea unor vechi întâmplări, vechi credinţe,
învăţăminte morale sau obligaţii şi norme de conduită socială, prin genuri cu
structuri conservate în tradiţia orală.

f) Folclorul are înglobată şi funcţia estetică, aceasta fiind o coordonată a

evoluţiei şi dezvoltării sale ca mijloc de afirmare culturală a comunităţilor etnice
pe plan local, zonal, naţional şi internaţional.

g) O trăsătură fundamentală a creaţiei folclorice este sincretismul, ce

reuneşte în actul interpretării creatoare mai multe arte: muzica, textul, mişcarea
corporală – dansul, gestica. Sincretismul determină structuri specifice, ce decurg,
pe de o parte, din particularităţile limbii vorbite şi ale limbii cântate, versificate, pe
de altă parte din structurile genetice ale comportamentului artistic comunitar. Astfel
s-a diferenţiat folclorul diferitelor etnii, iar în unitatea stilistică a unui grup etnic,
devenit sau nu naţiune (popor), astfel s-au diferenţiat stilurile regionale, zonale,
locale, individuale.

h) În folclorul diferitelor etnii au fost sintetizate trăsăturile particulare cu

cele ale etniilor cu care au venit în contact pe parcursul istoriei. Paralel cu procesul
de formare a naţiunilor, 12 acest tezaur a devenit parte integrantă a culturii
naţionale. În anumite epoci istorice, cultura folclorică a fost o reprezentantă de
seamă a culturii naţionale, constituind baza formării şi afirmării şcolilor naţionale
pe plan european şi paneuropean. În procesul globalizării actuale, care are ca şi
consecinţă a necesităţii de adaptare şi integrare intercomunitară transculturalitatea,
cultura folclorică este un mijloc de conservare şi afirmare a identităţii etnice în
sfera vieţii comunitare interetnice.
Bibliografie:

1. Constantinescu Nicolae, Dobre Alexandru, Etnografie şi folclor românesc,

Bucureşti, 2002;

2. Mihailescu Vintilă, Atntropologie, Iaşi, 2007.