Sunteți pe pagina 1din 23

PROBLEME GENERALE ALE FOLCLORULUI CONCEPTUL DE FOLCLOR In decursul istoriei, fiecare popor si-a creat o arta proprie care

reprezinta maniera de simtire si gandire. In imagini. Artistice (literare, dramatice, coregrafice), conceptia estetica, atitudinea fata de viata si societate, arta cunoscuta sub denumirea de folclor[1]. Folclorul reprezinta experienta de milenii, a .oamenilor, credintele, concentiilp morala, codificate in versuri si oroza, in muzica, vocala, si instrumentala, .in.. obiceiuri, majoritatea insotite de manifestari artistice complexe. Prin continutul complex si realismul tematic, folclorul este un aaevara document al existentei noastre pe acest pamant si un argument (prin limbajul muzical si poetic) al orisinii noastre stravechi. Folclorul romanesc isi are originea in cultura folclorica a stramosilor geto - daci, pastrand continuitatea unei societati si a culturii sale peste timpuri. CATEGORIILE FOLCLORICE Datorita functiilor pe care le are in viata individuala si a cdlectivitath, se constata mai multe categorii folclorice, genuri, specii, stiluri istorice si de interpretare si semnificatie. Constantin Brailoiu distinge in folclor doua mari categorii, legate de prilej, de ocazii, ocazionale, si cele neocazionale, in prima categorie _ sunt incluse : genuri calendaristice din perioada de iarna: colinde, urari directe (Plug, Plugusor, Sorcova), colinde cu masti (Capra si Ursul); teatrul profan, teatrul religios (Irozii, cantec de stea); perioada de primavara sitoamna., (Lazar, Semanat, Salcia, Dragaica, Scaloianul); ciclul familial_(cant, joc, dans), genuri legate de viata pastoreasca (jocuri, dome).[2] Folclorul muzical romanesc, cu caracteristicile sale specifice, expnrna trasaturile de permanenta ale constiintei nationale, stratificate in traditia artistica, continuitate si'_ originalitate spirituala, bogatie emotionala si valoare afectiva. Radacinile directiei evolutive folclorice imprima intregii noastre culturi muzicale un contur unic in functie de zona geografica, datatoare de energn si deschizatoare de perspectiva, dupa formarea poporului roman si a limbii romane petrecandu-se marea schimbare in intreg sistemul de simboluri muzicale, schimbare care "aureoleaza' figuri de creatori anonimi ce au reusit sa sintetizeze si sa individualizeze trasaturi de permanenta ale poporului nostru. Inca de la cele mai firave inceputuri, folclorul muzical romanesc impleteste aandurile.si simtirea obstei, exprima firea poporului in modalitati amstice inimitabile, devenind o icoana vie a idealurilor sociale inaintate a unor mari solicitari nationale si

sociale, intentiile programatice multiplicandu-se pana la surprinderea elogiului frumusetilor pamantului sau exaltarea eroismului in epocalele batalii duse pentru apararea libertatii si demnitatii. In totalitatea sa, folclorul romanesc trebuie raportat la functionalitatea sa, substratul afectiv continut, la modalitatile de organizare a sa prin contopirea ideala de vers, viers si ritm autohton, rezultand trasaturi specifice nationale, identificate cu fenomenul de viata individuala sau obsteasca.[3] TRASATURILE COMUNE ALE MANIFESTARILOR FOLCLORICE[4] Originea arhaica a pieselor peste care s-au suprapus elemente mai noi; Functie variata,( predominand cea magica si rituala); Amploarea desfasurarii in secvente care se succed _prin acte si scene; Caracterul sincretic primar si colectiv - melodia este insotita de vers, dans, gestica, practici si rituri arhaice; Caracter eterogen , fiecare obicei este alcatuit din genuri cu trasaturiproprii, alaturi de manifestari artistice, genuri intalnite si in alte obiceiuri; Caracter unitar pe intreg teritoriul locuit de romani cu unele deosebiri; Tematica literara circumscrisa unei anumite sfere de idei si sentimente, inspirate din viata de munca, de familie si societate, imbinand realul cu fantasticul; Stabilitate a temelor literare- si a melodiilor, datorita atitudinii interpretilor; Particirjarea colectivitatii ca actanti sau auditori; Specializarea unor interpreti in executia artistica a repertoriului (grup de copii, de fete etc); Utilizarea unor miiloace de expresie stravechi; Metodele se astern pe tipare metrice fixe;

Nivelul superior al unor imagini artistice ( poetice si muzicale), bogatie si varietate, figuri de stil, frecventa unor elemente coniDozitionale (refrene, intonatii, formule, cadente etc). Datorita valorilor estetice, etice si umane ale folclorului muzical, creatia artistica de o deosebita diversitate si bogatie stilistica si compozitionala, tematica si functionala care reprezinta modalitati variate de reflectare a spiritualitatii si nivelului de civilizatie al poporului - parte integranta a culturii nationale care sta la baza literaturii si muzicii 'culte'', problema valorificarii actuale si a integrarii lui in viata cultural - artistica contemporana, a preluarii lui de fiecare generatie este de cea mai mare importanta. Fiind o arta deschisa, folclorul contine elemente stabile care se transmit peste veacuri , alaturi de elementele maleabile; supletea lor asigura adaptarea la 'multitudinea temperamentului individual'[5]. Pentru intelegerea folclorului - aspectele complexe ale procesului de creatie, interpretare, transmitere a traditiei, raportul dintre traditie si continuitatea evolutiei, cauzele care le determina, rezultat al experientelor generatiilor pe plan artistic, folclorul trebuie preluat si insusit creator de fiecare generatie. Studierea folclorului - presupune intelegerea complexitatii poporului, calitatile sale artistice, morale, frumusetea, originea, diversiunea realizarilor spirituale ale 'creatorului popular', maiestria exprimarii in forme concise ('melodia populara e ca o simfonie') [6]. Folclorul este un factor de seama in viata culturala a tarii. Creatie_artisiicaa poporului, folclorul exprima in realizari de mare frumusete, cizelate neintrerupt, innoite pentru a fi mereu vii, sentimentele, gandurile si nazuintele oamenilor muncii, oglindeste aspectele multiple si complexe ale vietii, lupta lui penini rireoiate si libertate. Folclorul tarii noastre este bogat si variat in genuri si stiluri regionale. Cantecul, dansul si povestitul popular capata o noua valoare in constiinta oamenilor si in viata lor culturala. Pentru a-1 cunoaste si valorifica deplin, se cer studiate probleme care duc la dezvaluirea originii si dezvoltarii faptelor de folclor, la intelegerea fenomenului creatiei populare cu toate fetele lui multiple, la 'patrunderea substantei, - continutului si formei faptelor de folclor si a sensului creatiilor populare in viata de ieri si de azi a poporului la determinarea caracterelor proprii ale folclorului nostru'[7] . 4.CARACTERELE FOLCLORULUI

In cursul dezvoltarii sociale, folclorul trece prin diferite schimbari, creatiile populare nu raman indiferente la modificarile vietii sociale, ci capata anumite contururi. Acestea intervin in viata creatiilor populare, dan_d_juiante proprii caracterelor specifice. CaracteruL colectiv, oralitatea, larga_raspandire in masa, legatura cu tra-aditia, anonimatul si sincretismulcapata, in realitatea folclorica de astazi, unele intelesuri pe care nu le-au avut altadata. 4.1. 'Caracterul colectiv al creatiei populare orale se manifesta deosebit indiferitele epoci istorice. Astfel, creatiile orale poetice ale obstei familiale erau alcatuite si interpretate de intreg colectivul. Cu totul altfel s-a manifestat caracterul colectiv al poeziei populare in feudalism si in capitalism. Aici, alaturi de executarea in colectiv a unor genuri ale folclorului, altele s-au faurit de indivizi talentati din popor, care creau si interpretau creatiile lor in contact strans cu intreg colectivul.'[8] In folclorul nostru contemporan, indivizii si grupurile sociale ce creeaza si consuma folclorul se gasesc la diferite grade de dezvoltare a constiintei sociale, actioneaza diferit in deosebi in problemele pastrarii sau innoirii traditiei. Creatiile populare sunt rezultatul unui proces complex si multilateral de oglindire artistica a constiintei sociale. Exponenti ai comunitatilor sociale din care fac parte, (creatorii populariexprima in cantecele si povestirile lor sentimentele, gandurile si nazuinyele acestora, iau fata de faptele si fenomenele de folclor atitudinea dictata de conceptia despre lume si de interesele lor ). Legatura creatorilor si interpretilor populari cu colectivitatea intareste caracterul colectiv al creatiei populare. Prin grupurile carora apartin, creatorii si interpretii populari cu colectivitatea intareste caracterul colectiv al reatiei populare. Prin grupurile carora le apartin, creatorii si interpretii populari promoveaza in mediile mai largi, in colectivitati si tinuturi, creatiile lor, innoirile pe care le aduc traditiei, atitudinile fata de anumite fapte si fenomene de folclor. Acceptarea de catre colectivitate, una din conditiile esentiale pentru ca o creatie individuala sa devina colectiva, se face prin grupul caruia apartine creatorul, depinde de gradul in care raspunde sentimentelor, gandurilor si nazuintelor grupului. Creatorul, interpretul faptelor de folclor, are un rol primordial in viata si dezvoltarea creatiei populare. Folcloristica acorda o importanta deosebita studierii folclorului prin creatorii si interpretii lui, cerceteaza rolul omului in viata si dezvoltarea principalelor genuri ale creatiei populare. 'Creatorul si interpretul popular este exponentul colectivitatii, dar si element de dinamizare a ei.(). In folclorul contemporan, oamenii noi fac din faptele de folclor elemente active ale dezvoltarii sociale. Ei primesc si pastreaza aeele bunuri traditionale care prin continutul lor de idei corespund idealurilor si nazuintelor lor, parasesc pe acelea ce sunt depasite sau modifica faptele de folclor traditionale, innoiesc traditia, creeaza bunuri noi. Schimbarile ce intervin in acest proces ating functia si continutul de idei, dar

pot atinge si structura interna a faptelor de folclor, ating intreguri, creatia ca atare sau numai elemente ale creatiei populare'[9]. Exprimand artistic sentimentele, ideile si dorintele colectivitatii, interpretii populari se bazeaza, in faurirea de cantece si povestiri noi, pe 'arsenalul' de subiecte, teme, motive, mijloace artistice ale colectivitatii in care traiesc, al traditiei pe care si-au insusit-o, In viata folclorica a oricarei colectivitati apar doua tendinte : pastrarea si innnoirea traumei, irecerue de la vechi la nou, ca acte de creatie populara, nu sunt fapte de moment, ci innoiri ce se impun in urma unui proces de transformari, la care participa intreaga colectivitate. In procesul de trecere de la vechi la nou, traditia si noul coexista. Colectivitatea exercita anumite influente asupra creatorilor populari sa pastreze traditia, clar ij .poate indemna si la innoirea ei. Raporturile dintre creatorii populari si coiectivitaiue in care traiesc sunt complexe. Ele capata forme variate pentru feluritele manifestari folclorice, pentru diferitele genuri si evolueaza in timp. Folclorul concret - cantec, basm - este un bun mostenit. La realizarea lui in forma in care il intalnim astazi au contribuit succesiv, intr-un timp uneori foarte indelungat, numerosi creatori, la transmiterea lui generatiilor viitoare va contribui o alta serie de creatori; deci creatia folclorica devine colectiva in timp. Creatorii populari, ca buni pastratori ai traditiei si ca innoitori ai ei, cunosc nu numai realizarile concrete, ci si' mijloacele de expresie pe care poporul 1-a elaborat in cursul veacurilor, modelele compozitionale ale fiecarei categorii, siste^r11 dp versificatie, -modurile de aieatuire a imaginilor.' In memoria oricarui membru al colectivitatii, o creatie traieste sub c forma generala; ia nastere, de fiecare data, in timpul interpretarii, este 'recreata' in functie de talentul si dispozitia sa, in spiritul traditiei populare. Aceasta este foarte importanta cand transmiterea se face pe cale orala. 4.2. Schimbarile ce intervin in folclor sunt favorizate de Caracterul oral al creatiei populare. Receptarea creatiilor traditionale prin filtrul constiintei sociale contemporane poate atrage dupa sine schimbari si in forma acestora. Neavand o redactare definitiva consemnata in scris textul si melodia unui cantec se pot schimba cu fiecare noua acceptiune pe care o capata cantecul. Deci oralitatea nu poate fi privita numai numai la circulatia nescrisa a bunurilor folclorice; reprezinta modul propriu de realizare a faptelor de folclor. Modul de realizarea oral ingaduie faptelor de folclor sa-si modifice continutul si forma pentru a exprima cat mai bine, in diferite momente si locuri, sentimentele, gandurile si nazuintele poporului, ingaduie ca faptele de folclor traditionale sa devina contemporane. 'Cantecele se tin in curent cu vremea. O vreme le-a creat, alta le-a transformat; unei vremi i-au placut intr-un fel, altei vremi ii plac in alt fel. Astfel se introduc mereu modificarile necesare pentru ca sa ramaie cantecul in curent cu nevoile vremii noi'[10]. Caracterul oral al crearii si interpretarii faptelor de folclor sta la baza crearii variantelor de creatie populara. Oralitatea este modul propriu de realizare al creatiilor

populare; ele sunt cu adevarat semnificative, devin momente importante in istoria creatiei populare respective, oglindiri ale diferitelor grade de dezvoltare a constiintei sociale. Ele pot capata, potrivit cu momentul si locul in care se realizeaza, un continut nou de idei, o fabulatie noua, noi moduri de realizare artistica, functii noi si pot atrage dupa sine modificari in cadrul genurilor si stilurilor. Caracterul nescris al folclorului favorizeaza crearea variantelor, dar poate duce, prin uitare, si la degradarea anumitor creatii populare, la pierderea lor definitiva, atunci cand nuau fost consemnate documentar. Din sfera mai larga a folclorului fac parte si cartile populare si alte productii care circula in scris : cantece de lume, descantecele.'Cantecele populare trec de la parinti la copii prin traditia_orala, iar caracterul impersonal inseamna ca toata lumea contribuie la desavarsirea lui, de aceea cantecul ne apare perfect lustruit la urma in ultima faza, ceea ce ii confera durabilitate."[11]. Totusi, circulatia folclorului ramane si mai departe preponderent orala. Muzica si dansul popular nu se noteaza in scris decat de catre folcloristi. Oralitatea este deci modul prorpiu de realizare a folclorului. Ea ingaduie faptelor de folclor sa se transforme in raport cu felul in care ; sunt receptate si recreate de oameni in diferite momente si locuri, ingaduie ca faptele de folclor traditionale sa devina contemporane. Si operele literare, si muzicale, sunt receptate diferit in locuri si momente diferite; orice noua receptare poate duce, datorita oralitatii la schimbari in structura operei, la crearea de noi variante, de noi fapte de folclor. Variatia este insa limitata de modelele traditionale ale fiecarei categorii, de mijloacele de realizare ale creatiei populare date de caracterele ei colectiv si traditional. 4.3 .Teoria folclorica vorbeste, pe langa caracterul colectiv si oralitatea creatiilor populare, si despre anonimat. Nu p utem cu noaste lunga serie de la realizarea creatiilor populare ce au ajuns pana la noi. Ei nu si-au semnat operele cum nu si le-au semnat in vremurile mai vechi ici artistii profesionisti. Totusi , mediile folclorice cunosc si au cunoscut intotdeauna pe bunii lor povestitori, cantareti, vornici de nunta, dansatori etc. Pentru colectivitatile restranse, uneori chiar pentru zone mai largi, ei sunt personalitati artistice vestite. Numele unora sunt cunoscute si se vor pastra datorita culegerilor de folclor. Altii au stiut, cu tot caracterul oral sa-si mentioneze numele acolo unde credeau ca acest lucru e necesar; dar creatorii populari nu simt nevoia sa revendice paternitatea operei. Anonimatul s-a impus ca trasatura definitorie a creatiei populare pe masura ce insasi diferenta dintre cultura orala si cea scrisa s-a instituit si accentuat. 'La nivelul culturii orale, anonimatul este o implicatie a caracterului colectiv si o consecinta a oralitatii, deci nu un accident determinat de faptul ca autorul este uitat de memoria colectiva, ci un atribut al mentalitatii mediilor pastratoare si creatoare de folclor, care se

dezintereseaza de autor sau nu au constiinta lui, interesandu-se numai de creatie ca atare, cu sentimentul mostenirii ei din batrani, deci cu sentimentul ca apartine traditiei'[12]. 4.4. Sincretismul este o prezenta caracteristica in folclor. Textele cantecelor sunt facute pentru a fi cantate.Strigaturile insotesc dansul, impletmdu-se cu melodia si ritmul pasilor. In cantecul popular, cuvantul si melodia alcatuiesc un tot inseparabil, o sinteza reala. Acelasi lucru. Se poate spune si despre sinteza dintre cuvant si gest in povestitul popular, dintre ritmul dansului sau al jocului si limbajul poetic alstrigaturilor de copii. Complexitatea faptului sincretic creste in categoriile folclorului ritual, implicand, alaturi de vers, melodie si uneori dans gestul magic sau ceremonial si elemente spectaculare, in constiinta folclorica exista numai cantecul in care limbajul poetic se sincronizeaza cu cel muzical. Sincretismul imprima mesajului folcloric anumite particularitati rezultate din nevoia de corelare si sincronizare a limbajelor care concura la realizarea faptului folcloric global. Corelarea limbajului poetic cu cel muzical in cantecul popular implica instituirea unui accent metric al cuvintelor in vers sincronizat cu accentul melodic si diferit uneori de accentul uzual al cuvintelor in limbajul curent. Privite din perspectiva istoriei si cercetate in modurile in care se obiectiveaza in diferitele genuri, relatiile dintre individ si colectivitate, dintre traditie, improvizatie si oralitate se contureaza concret, marcheaza diferente specifice pentru fiecare epoca, pentru fiecare gen. Fiecare epoca are folclorul ei compus din bunurile traditionale pe care le recepteaza si le transforma la nivelul sau si din creatiile noi. in orice epoca, folclorul oglindeste psihologia fiecarui popor in permanentele ei, dar si inevolutia pe care o traieste de la o epoca la alta. Aceste mijloace se imbogatesc necontenit, odata cu largirea orizontului artistic al oamenilor. Oglindirea modului propriu de trai si de gandire a fiecarui popor, folosirea mijloacelor de expresie proprii dau folclorului caracter national pregnant chiar si atunci cand unele genuri au teme si subiecte de larga circulatie internationala. Folclorul reprezinta "parte a culturii nationale, fiind baza acesteia. Creat intr-un spatiu geografic anume, in anumite conditii istorice, folclorul reflecta, in imagini artistice specifice, ideile, sentimentele si conceptiile poporului, limba vorbita punandu-si amprenta si asupra structurii muzicii. El ramane principala modalitate de manifestare artistica a maselor populare si izvorul de inspiratie nesecat al creatorilor individuali"[13]

[1] 'folclore' cuprinde cuvintele foik = popor si tore= stiinta, intelepciune fthc lore of the
people). in tara noastra, acest termen a fost folosit prima data de B.P.Hasdeu care, in prefata

la Etimologicum Magmtm Romaniae , arata ca a urmarit, alaturi de fonetica poporana si credintele ceie intime ale poporului, obiceiurile si apucaturile sale, suspinele si bucuriile. Pentru a desemna creatiile folclorice, i-au folosit termini ca : de obste, popular, poporan, laranesc.ln domeniul muzicii, 3-a mai utilizat termenul einofonie.isf in zilele noastre se impune cei de etnomuzicologie. (Gh. Oprea, L.Agapie - 'Folclor muzical romanesc'. Bucuresti, 1995, pag.7

[2] Emilia Comisel - 'Studii de etnonmzicolosie'.^. Muzicala, Bucuresti, 1986 [3] Petre Brancusi - "Miizicaromdneasca si marileeiprtmeniri','o_ l, Ed Muzicala, Bucuresti,
197S

[4] Emilia Comisel- 'Siudiide etnomiizico!ogie',Ed. Muzicala, Bucuresti, 19S6 [5] C.Braiiotu in 'Studiitic ctnoi>iuzicologie',E.d. Muzicala. Bucuresti. 1986, pag. 13 [6]C.Braiiotu in 'Studiitic ctnoi>iuzicologie',E.d. Muzicala. Bucuresti. 1986, pag. 13 [7] Mihai Pop - Folclor romanesc, voi. I, Ed. Grai si Suflet-Cultura Nationala , Bucuresti, 1998,
pag. 12

[8] Mihai Pop - Folclor romanesc, voi. I, Ed. Grai si Suflet - Cultura Nationala , Bucuresti,
1998, pag. 35

[9] Mihai Pop - Folclor romanesc, voi. l, Ed. Grai si Suflet-Cultura Nationala , Bucuresti, 1998,
paa 36

[10] N.lorga, 'Istoria literaturii romanesti', Bucuresti, 1929, pag. 15, citat de Mihai Pop
- Folclor romanesc, voi. I, Ed. Grai si Suflet - Cultura Nationala , Bucuresti, 1998, pag 37

[11] 'Revista de etnografie si folclor 5-6. Tomul 11 ', 1966, Ed. Academiei Republicii Socialiste
Romania

[12] Mihai Pop - Folclor romanesc, voi. I. Ed. Grai si Suflet-Cultura Nationala .Bucuresti, 1998,
pag 36

[13] Gh. Oprea, L. Agapie - "Folclorul musical romanesc". Bucuresti, 1995, pag 9

Categorii ale folclorului romanesc 1. Criterii de sistematizare a creatie! populare artistice Prin diversitatea, originalitatea si valoarea sa artistica, folclorul ocupa un loc de frunte in cultura nationala. El s-a nascut in conditii social-economice stravechi si a conservat ecoul unei 'viziuni specifice despre viata si cosmos, experiente tehnice si spirituale ancestrale, documente literare apartinand unor culturi succesive: a preindoeuropenilor, apoi indoeuropenilor, a stramosilor directi traco ~ daco - geti si a romanilor' . Creatia artistica populara a aparut si s-a dezvoltat strans legata de viata cotidiana a omului, raspunzand unor necesitati practice si spirituale. Totalitatea productiilor ce

formeaza tezaurul artistic al poporului cuprinde o mare complexitate de creatii in care sincretismul artelor se manifesta intr-un grad inalt: muzica, dansul, poezia se imbina intrun rnod fericit. Dupa domeniul artistic caruia le apartin, creatiile populare se impart astfel: a) creatii literare - apartinand genurilor epic, liric; b) creatii muzicale instrumentale, vocale sau vocal- instrumentale', c) creatii coregrafice pure sau imbinari ale acestora cu muzica si poezia; d) creatii dramatice, in care muzica are. un rol secundar. Dupa varsta, profesii: majoritatea repertoriului este practicat de ambele sexe, dar exista si creatii populare care pot fi interpretate numai de femei, barbati, copii sau adulti. Exista anumite ritualuri care nu sunt practicate decat numai de femei (funebra) sau exista dansuri jucate numai de barbati sau numai de femei: de regula femeile nu canta la fluier etc. Din acest punct de vedere repertoriul poate fi diferentiat in si acest mod: pe categorii de varsta (copii, tineri, maturi, batrani); pe categorii de sex (femei, barbati); cultivat de ambele sexe; pe categorii de profesiune (pastorit, agricultura, pescuit). Dupa modul de executie intalnim creatii: vocale; instrumentale; vocal - instrumentale. Nici aceste criteriu nu este absolut, deoarece exista melodii vocale (ca origine) care pot fi executate instrumental, capatand elemente caracteristice termicii instrumentale si invers, melodii instrumentale care au primit text. Executia vocal - instrumentala este specifica lautarilor, modalitatea de imbinare a vocii cu instrumentul fiind diferita in mediul rural de cel lautaresc. Exista anumite categorii, genuri muzicale, care se executa numai vocal - instrumental. Dupa maniera de interpretare distingem: executia individuala (solistica); executia in grup care poate fi: la unison, antifonica, eterofonica, folifonica, armonica. Fiecare dintre aceste maniere, caracteristice unor genuri, isi pun amprenta asupra caracterului melodiilor si a modului de realizare.

Dupa continutul tematic creatiile populare se clasifica astfel: lexicala; analitica; sistematica (gramaticala); tipologica Functii Creatiile populare au avut si au, in multe situatii functii precise si anume: rituala (magica); utilitara; estetica (in contemporaneitate se manifesta din ce in ce mai mult); distractiva. Din creatiile cu functii precise distingem: repertorii integrate unor obiceiuri pe care le reprezinta si nu se manifesta in afara acestora, chiar daca functia devine prepoderent ceremoniala sau spectaculoasa, categorie in care distingem: a) repertoriul ciclului familial (integrat ciclului general al vietii si al varstelor); b) repertoriul apartinand muncilor si obiceiurilor de peste an. Din categoria creatiilor care nu sunt legate de anumite prilejuri, sunt: doina, cantecul propriu-zis, anumite creatii urbane. Un gen autonom, fara functie rituala este balada. Ea necesita o ocazie, un public care sa asculte. Dansul este una din manifestarile cele mai vechi si complexe, avand un caracter sincretic si necesita si el anumite prilejuri. 2. Obiceiurile folclorice Spre deosebire de celelalte categorii ale folclorului (basme, cantece epice sau lirice), obiceiurile formeaza un mecanism social viu, care este creator si pastrator de ordine si in acelasi timp pastrator de cultura. Unele genuri folclorice si-au pierdut semnificatia straveche si se pastreaza in virtutea inertiei. Altele au intrat in repertoriul copiilor sau au disparut. Sunt si cazuri insa, in care, datorita pitorescului si amploarei lor, obiceiurile au devenit asa cum arata Toschi - rituri spectacol, transformandu-se in spectacole cu caracter de joc si petrecere. ''Traditionale sau noi, spontane sau organizate, obiceiurile ne spun ceva, au in esenta rosturi care nu dezmint pe cele care au servit de veacuri pe om si societatea in pastrarea bunei randuieli cu care s-au inscris in istoria culturala'. Ele sunt expresii

active ale spiritului uman care, dintotdeauna au transformat entropia in noi valori culturale. Omul contemporan trebuie sa le acorde atentia pe care o merita. Astfel ele se cer a fi cunoscute. Pentru a le reconsidera locul in cultura contemporana trebuie sa intelegem bine ce au ele de spus si care le-a fost rolul in trecut. Aceasta este conditia valorificarii lor critice, a unei valorificari in sens cultural adevarat. Studierea folclorului obiceiurilor ne inlesneste cunoasterea si intelegerea istoriei culturale si sociale a poporului nostru. Folclorul obiceiurilor cuprinde o serie de manifestari etnografice si artistice de o mare frumusete si bogatie, dindomenii diferite: literar: versuri cantate sau scandate ca: urari, oratii, multarnite, descantece, strigaturi; muzical: piese - vocale, instrumentale; dramatic: dialoguri, pantomime, jocuri cu travestire, masti; coregrafic: dansuri, insotite sau nu de versuri. Caracteristicile esentiale ale folclorului obiceiurilor sunt urmatoarele: amploarea desfasurarii in secvente (care se succed intr-o anumita ordine in etape: 'scene' si 'acte'; transmiterea orala; functia practic - utilitara: de felicitare, urare, distractiva; caracterul sincretic; caracterul colectiv, de grup, anonimatul; caracterul eterogen (cuprind manifestari artistice si rituale proprii, alaturi de altele generale); participarea intregii colectivitati la manifestari; interventia creatoare a interpretilor este limitata; specializarea in vederea interpretarii repertoriului. Minai Pop afirma in lucrarea sa 'Obiceiuri si traditii romanesti*': "In cultura noastra traditionala, obiceiurile, in totalitatea lor, cele pe care folcloristii le-au numit calendaristice sau de peste an, impreuna cu cele pe care le-am numit ale vietii de familie, formeaza un sistem de complexe interrelatii, un sistem corelat cu viata omului, cu viata neamului ca celula fundamentala a societatii noastre traditionale, cu viata comunitatii mai mici sau mai mari, locale sau regionale1'. Dincolo de pitoresc si spectaculos, obiceiurile reprezinta o mcifrare a unor intelesuri profunde asupra relatiilor omului cu lumea inconjuratoare, cu natura, asupra relatiilor interumane.

Omenirea le-a folosit pentru a restabili 'randuiala lumii, cand aceasta a fost dintro pricina sau alta stricata'3,randuiala fara de care societatea traditionala n-ar fi putut sa fiinteze atatea veacuri. Operatiunile de reechilibrare servesc omului sa treaca diferite praguri ale existentei, sa depaseasca situatiile liminate in care se poate gasi in chip fatal, dar, in acelasi timp creeaza noi valori culturale. Obiceiurile sunt respectate si practicate de persoane diferite ca varsta si sex si au la baza mai multe teme: moartea si reinvierea anuala a naturii, muncile agricole si pastorale, viata omului, relatiile dintre tineri si cele familiale. Ceremoniile, riturile si practicile sunt indeplinite dupa un anume scenariu, actorii purtand costume si chiar obiecte speciale. Unele obiceiuri implipa interdictii (de a consuma anumite mancaruri, de a munci, distra) sau obligatii (de a face focuri, pomeni) actiuni ce urmaresc un scop clar, comemorare, protejare. Este evident deci faptul ca obiceiurile presupun acte rituale, ceremonii, acte juridice si economice, valori morale, exprimari estetice, vechi mituri, cunostinte dobandite din experienta oamenilor sau integrate in lexicul literal. Ele sunt marci plasate intre secventele succesive ale vietii cotidiene. Comunicarea se face printr-un limbaj propriu, activ, in care pe langa cantitatea de informatie, cantitatea de actiune este mult mai mare. Exprimarea verbala se imbina cu cea coregrafica, cu cea gestica si mimica, ceea ce dovedeste complexitatea acestui act. Situatia obiceiurilor in etapa actuala este inegala. Putem constata cu usurinta o tendinta generala de dispozitie si de reducere a ariei lor de raspandire. Sunt cazuri in care s-au pierdut elementele poetico-muzicale sau muzicale si obiceiul continua fara aceste manifestari artistice (aducerea bradului la moartea tinerilor, fara cantec ). Multe obiceiuri sunt legate de date calendaristice care coincid cu sarbatori bisericesti. Cu toata coincidenta ele au un caracter profan. Este si exemplul "Calusului" care se joaca de Rusalii, dar nu are legatura cu sarbatoarea, calusul fiind un vechi ritual de initiere si fertilitate. 3 Repertoriul muncilor si al obiceiurilor de peste an Daca obiceiurile de trecere se inscriu intr-un ciclu general al vietii,al existentei umane,cu toate ca practicarea lor scoate in evidenta tocmai ireversibilitatea temporala,in cazul obiceiurilor de peste an,caracterul ciclic este mult mai pregnant prin repetarea la aceleasi date sau in aceleasi perioade.De aici si denumirea de datini calendaristice,usor relative,pentru ca suprapunerea tar/ie a mai multor calendare a dus uneori si la o structurare a ansamblului ritualurilor arhaice. Obiceiurile din ciclul calendaristic de primavara si vara marcheaza diferite etape ale vietii rurale traditionale cum ar fi:cresterea animalelor si agricultura.Acestca pastrea/a urme ale vechilor rituri de inceput de an nou,care coincidea pana nu demult cu inceputul primaverii si simboliza fie fertilitatea,fie bucuria reanvierii naturii.

Astazi aceste obiceiuri au o circulatie restransa in cadrul zonelor folclorice dar in trecut ele cunosteau o larga raspandire,fiind atestate in documentele vremii.Dimitrie Cantemir in Descriptia Moldaviae mentioneaza practicareaja inceputul secolului al XVIII - lea in Moldova, 'Dragaicii' si a 'Calusarilor',provincie in care astazi nu se mai intalnesc. Aceste obiceiuri au anumite semnificatii: Sunt legate de o anumita data(Alimori, Crucii, Sangiorzul, Armindeni, Calusul, Dragaica) Se desfasoara in functie de necesitatile muncilor agricole(Paparuda, Scaloianul, Cununa) Altele au semnificatie agrara(Gurubanul,Alimori,Cucii,Plugarul,Lazarul,Paparuda, Cununa) Sunt legate de cresterea animalelor(Arietul sau Ruptul sterpelor sau S ambra oilor) Alte semnificatii(Strigarea peste sat, Armindeni,Haulitul,Armanul,Lioara,Calusul). Cercetarile moderne subliniaza existenta unor reminiscente arhaice in desfasurarea unor rituri de fertilitate care conduc la certitudinea ca poporul geto-dac era un popr de agricultura,a carui existenta materiala si spirituala era dependenta de matricea pamanteana cat si de influenta solara.Aceste imbinari de atributii ale fortelor cu caracter pamantean si solar se intalnesc la 'Caloian' care mai poarta si denumirea de 'Tata Soarelui' sau la 'Calus' care imprima miscari ce simbolizeaza cultul soarelui cu cel de fertilitate. Uneori,obiceiurile de primavera si vara,se transforma in spectacole si petreceri populare din care nu lipsesc muzica si jocul,pastrand anumite melodii cu sens ritual ce sunt interpretate in momentele cele mai semnificative ale ceremonialului. Pentru a marca locul si functia muzicii in cadrul acestora se vor prezenta urmatoarele specii folclorice muzicale integrate obiceiurilor: -Cu semnificatie agrara:Lazarul,Paparuda,Scaloianul.Dragaica. -Cu semnificatii diverse:Haulitul,Homanul,Lioara,Calusul 2. OBICEIURI CU SEMNIFICATIE AGRARA LAZARUL Obiceiul nu are vreo semnificatie religioasa chiar daca uneori se practica in Sambata Floriilor.Suprapunerea obiceiurilor cu unele date din calendarul Ortodox,reprezinta rezultatul unui compromise prin care biserica a inccrcat sa dilueze,sa stearga substratul 'pagan' al acestui obicei si sa-i dea o tenta crestina.Exista si nepotrivire intre datele cand se practica:pe langa giurgiu,'Lazarita' se face intr-o zi de vineri a lunii aprilie,in sudul Teleormanului,'Lazara' are loc in jurul datei de l martie. Prin forma de desfasurare prezinta asemanari cu colindul,dar este practicat de fete cu varste cuprinse intre 4/5 ani si pana la varsta maritisului,care merg din casa in casa(uneori insotite de femei in varsta,indrumatoarelc).Fetele canta iar in unele locuri joaca si chiuie pe o anumita melodie, ceremoniala, care uneori contine si urari de

bunastare.Ele sunt imbricate in alb si poarta o panglica rosie in par.Ea sfarsitul cantecului ele primesc daruri din partea gospodarului. Denumirea obiceiului difera:Eazar,Eazara,Eazarita,Eazarica,Eazarel. Descrierea obiceiului. Personajul principal - Eazar - pleaca la padure sa pasca oile.El cade din copac si moare;fetele(surorile lui) ii gasesc,il plang si-1 scalda in lapte dulce,pe care apoi ii arunca.Obiceiul apare indisolubil legat de idea de fertilitate,care se manifesta in elementele functionale,de continut si structurale. Cercetatorii acestui obicei interesant fac o paralela intre legenda lui Ea/ar si miturile mediteraneene legate de vegetatie,prin eroi,zei agrari:Adonis la siro-fenicieni si greci, Attis la frigieni, Osiros la egipteni, Dumuzi la sumerieni, Tamuz la asirobabilonieni. El constituie si o dovada a vechimii indeletnicirilor agrare in spatiul carpatopontic-dunarean si strabatand negura vremilor acest obicei a ramas un prilej de urare si de distractie. Versul cantecului este de regula octosilabic;la sfarsitul fiecarui vers adaugandu~se un refren trisilabic(celula ternara,de obicei anapest)pe cuvantul 'Lazar'.Refrenul se desfasoara pe un desen melodic descendent si se incheie,de obicei pe sunetul fundamental al structurii sonore. Melodia se bazeaza pe un pentacord(uneori pe un substrat tetracordic sau pe un hexacord ce se poate transforma prin extensie intr-un mod de 7 sunete-de obicei eolian). Ritmul este giusto-silabic,mai rar aksak;de obicei doua formule succesive de peon 4,ce constituie o satura ritmica a randului melodic si care alterneaza cu refrenul trisilabic;variabil ca ritm. Forma arhitectonica ,de tip binar,primul rand melodic este plasat intr-un registru mai acut,iar al doilea in registrul grav al scarii. In cadrul obiceiului,practicat astazi numai in sudul Muntemei(Teleorman,Giurgiu),melodia vocala este urmata de o suita de dansuri locale:Itele,Floricica. PAPARUDA este consemnata de D.Cantemir sub denumirea de 'papaluga'. Alte denumiri:papaluga, paparuga, babaluga, babamta, mamaruta,etc. Se intalnesc frecvent in Dobrogea),Moldova,Oltenia,Banat,Transilvania vestica. Mimtenia(inclusive

Are semnificatie agrara, complexul ceremonial avand ca scop asigurarea fertilitatii solului,prin provocarea ploii care sa asigure o recolta bogata. Obiceiul paparudei era practicat atat preventiv(la date fixes au nedefmite)de pe la mijlocul lui aprilie,pana la inceputul lui iunie,cat si in timpul secetei. In structura ceremonialului, cercetatorii disting doua categorii tipologice: a) Un tip mai putin frecvent,asemanator cu cel slav unde paparuda dispare ca personaj invariabil,locul ei fiind preluat de catre colectivitate. b) Un tip in care se intalnesc invariabil cele doua elemente - apa si paparuda si este cel mai raspandit;are ca personaj principal o fata/femeie care se imbraca in haine zdrentuite ,iar de la mijloc in sus isi pune frunze(de salcie,de fag,stejar,anin) insirate pe ata sau ramurele de copac.Pe cap I se aseaza o cununa de verdeata sau i se acopera complet fata.Impodobita astfel,ea merge prin sat,din poarta in poarta ,condusa de un grup de aceeasi categorie de varsta(poate fi insotita fie numai de mama ei sau femei batrane).Ea j o ac a, insotitor ii bat din palme cantand,fiind acompaniati uneori de cimpoisi fluier,iar gazda si insotitorii uneori uda cu apa.La randul ei,paparuda stropeste si ea pe cei din jur strigand'paparunga';''paparuda,ploile sa vina'.Dupa terminarea jocului si cantecului gazda ofera daruri in bani,grau,colaci sau alte alimente.La sfarsit urmeaza o masa unde sunt invitati toti locuitorii satului sau numai tinerii.in multe zone,grupul care umbla prin sat,uda pe oricine intalneste in cale,mai ales pe femeile insarcinate sau obiceiul se desfasoara numai in jurul fantanilor sau este practicat numai de femei(personaje centrale in majoritatea cultelor agrare). Melodiile paparudei difera de la o regiune la alta si sunt in concordanta cu caracterul jocului.Cantecele incep,de obicei,prin cuvantul 'paparuda'(sau variantele zonale) si reluarea ultimelor doua silabe ale acestuia,creandu-se un joc de cuvinte specific folclorului copiilor.Atat dimensiunea versului,cat si randul melodic,urmeaza modelul enuntat initial. Tiparului hexasilabic ii corespunde,de regula,o organizare ritmica,in care durata cuvantului 'paparuda' este egala cu a reluarii sale trunchiate'ruda': Pa - pa - ru - da, ru - da

In unele melodii,cele doua unitati ritmice au o durata de doua ori mai mare,deoarece dansul are o desfasurare mai lenta.Alteori,toate silabele versului hexasilabic au o durata egala,corespunzatoare optimii.Pe langa seriile de 6 silabe,exista si serii de 8 silabe. Ritmul este in ambele cazuri ginto-silabic Structurile sonore au un numar redus de sunete,de la tritonii,cu sau fara poem, pana la pentacordii sau hexacordii.Cand textul se adapteaza unor melodii de cantec propriu-zis,structurile sonore ajung pana la 7 sunete. Melodica fara ornamente cu character silabic corespunzatoare ritmului masurat de dans.

Forma arhitectonica este fixa si cuprinde unul sau doua randuri melodice,foarte rar 3 sau 4 fraze muzicale distincte,structura fiind motivica. SCALOIANUL este tot un obicei cu rol fertilizator,de invocare a ploii si s-a practicat pana in ultimii ani in Muntenia,Dobrogea,Moldova si Oltenia. Alte denumiri:Scaloian,Caloian,Iene,Muma Ploii(Oltenia) Obiceiul este practicat de copii si consta in confectionarea unei papusi din lut(huma,argila) sau ceara(in Muntenia),care este pregatita ca pentru inmormantare. Scaloianul este bocit,insotit de un alai asemanator celui funebru si aruncat cu apa.Uneori este ingropat langa fanta sau langa lanul de grau,iar la un anumit interval este'inecat' in apa.Acest fapt accentueaza semnificatia agrara a obiceiului.

In Muntenia sudica si Oltenia se confectionau 2 pana la 9 papusi din lut,reprezentand pe 'tatal soarelui' si 'muma ploii'. Aoleu, Craita, Craita Tatal soarelui a murit,

Muma ploii a inviat, Da-ne si nouaploita Deschideti portile, Sa curga ploile (Muntenia - Vartoapele) Chiar daca obiceiul era practicat de catre copii,intreaga colectivitate era interesata de desfasurarea acestuia,maturii veghind cu grija la transmiterea lui. Din punct e vedere muzical - Scaloianul se pliaza,in general, pe melodiile de bocit din zona respective.Spre exemplu,in Muntenia si Dobrogea, unde bocetului ii este specifica 'proza cantata',melodia Scaloianului imbraca foarme aproape identice cu ale acestuia.Lamentatia funebra desfasurandu-se dupa anumite tipare fixe,in randuri melodice inegale ca dimensiune,pe formele specifice recitativului melodic si recto-ton. Modul folosit este frigian,cu alternanta major-minor,ca o prelungire a substratului pentatonic.[1] Alte melodii sunt incantatii arhaice,pe un numar mai redus de sunete si cu forme constand in 2-3 randuri melodice asemanatoare intre ele,corespunzand unui tip architectonic primar sau binar. SULUL este un obicei asemanator ca functionalitate cu Scaloianul,dar fiind diferit de acesta;in unele zone se practica amandoua. Se practica in luna aprilie si a fost atestat in sudul Munteniei,pe valea Mostitei.El consta in confectionarea unei papusi pe suportul unui sul -obiect de la razboiul de tesut.Acesta este imbodobit si purtat catre lanul de grau de un grup de fete,care intoneaza o melodie ritual.La marginea lanului,fetele joaca in jurul sau,pe o melodie de dans neocazionala,dupa care se intorc cu sulul in sat.A doua zi(de obicei dupa o zi de joi) ceremonialul se repeat,adaugandu-se secvente noi cum ar fi:udatul cu apa,suita de jocuri,masa finala. Cercetatorii disting 3 mari categorii de melodii in cadrul acestui obicei: a) Rituale propriu-zise(vocale) cantata exclusive in desfasurarea obiceiului;este un tip unitar,care atat prin cuvinte cat si prin muzica evoca o lamentatie funebra:ritmul este pariando-rubato,iar desfasurarea strofei melodice reliefeaza alternanta major-minor

b) c)

Melodii de joc ritualizate(Bumbacul,Rata,Alunelul,Ceasul) Unele melodii neocazionale,pasagere

DRAGAICA constituie un moment important al sarbatorilor de vara ce marcheaza coacerea recoltei.!). Cantemir inDescripto Moldavie o prezinta ca pe un joc ce se facea de Samziene.Fetele din sat alegeau pe cea mai frumoasa sic ea mai voinica,o numeau Dragaica si o duceau cu alai la camp.Fata era impodobita cu o cununa din spice si i se inmana cheile hambarelor.De pe camp fetele se intorceau cantant si jucand. In Transilvania,de Sanziene,fetele mergeau pe camp unde impleteau coronite de flori,le aduceau acasa cantandje aruncau peste casa sau le puneau la streasina dand sens augural datinii,legandu-1 de bunastarea casei si viitorul fericit al fetelor. Dragaica se mai intalneste astazi doar in cateva locuri din sudul Munteniei.In Teleorman unde se mai practica in ziua de 24 iunie,obiceiul se desfasoara sub forma unui spectacol,prezentat de un grup de fete(cu varste cuprinse intre 14-19 ani) care se imbraca in costume speciale.Obiceiul este precedat de anumite pregatiri care pot dura cateva saptamani,timp in care se stabilesc personaj ele :'mireasa'(Dragaica),'mirele'(Dragan,DragAicoi,Baietoi). Alaiul format merge prin sat insotit de un 'stegar' (un copil poarta un steag impodobit cu spice,usturoi,pelin,flori de dragaica-care aveau in trecut semnificatie magica), de 'fluierar'(cantecul si jocul fiind acompaniate de fluier,cimpoi sau clarinet) si uneori de 'tobosar'.Grupul de fete(de obicei 6) insotite de Dragaica si Dragan colinda prin sat sau satele invecinate. Cantecul ritual de Dragaica este urmat de melodii de joc ,in forma de suita:Brau si Geamparale sau Carligu si Floricica sau Baluta si Floricica. Caracteristic pentru melodia vocala a Dragaicei este ritmul care se bazeaza pe repetarea identica a acelorasi formule,propriu systern aksak.

Materialul sonor este alcatuit din structuri pentatonice,cu sau fara pieni,pentacordii sau hexacordii diatonice,iar uneori Jtoduri cromatice(mai frecvent in sudul tarii),in care se impune cromaticul.

In urma cercetatorilor intreprinse de mari personalitatii ale folcloristicii romanesti,s-a constatat ca nu se cunosc obiceiuri romanesti care sa marcheze inceputul secerisului cum se intalnesc la alte popoare(germani). Se pare ca Dragaica ,in varianta descrisa de D.Cantemir,ar fi coincis cu inceputul secerisului. Terminarea secerisului este marcata de un obicei foarte raspandit,in special in sudul,centrul si nord-estul Transilvaniei si care imbraca forme de o mare amploare si o mare varietate.in functie de zona unde se desfasoare el poarta diferite denumiri dupa forma care i se da manuchiului de spice: cununa - in nordul Transilvaniei Buzdugan - in Fagaras Reaua - in Alba

- iepure - in Muntenia si Moldova

CUNUNA este denumirea generalizata si are ca scop,in plan social,intr-ajutorarea la munca prin asa zisa claca.Participantii la claca se imbracau in haine de sarbatoare si plecau la munca chiuind si insotiti de cantecul lautarilor.La terminarea seceratului ei confectionau cununa din cele mai frumoase spice.In drum spre casa gospodarul,Buzduganul(in Fagaras) era dus de un flacau,iar Cununa/Cununile(Transilvania) erau purtate de catre fetesi in TaraMotilor fata se numea mireasa.Pe tot parcursul drumului,fetele cantau cantecul cununii.Ajunsi la casa gospodarului cununa era udata cu apa,se inconjura de 3 ori masa cu bucate,iar apoi era predate gospodinei care o punea intr-un anumit loc (in grinda,in pod,la oglinda). Se crede ca initial obiceiul a cionstituit o practica de selectionare a semintelor,deoarece graul din cununa se treiera separate si se amesteca in samanta destinata anuluiurmator,avand astfel menirea de a fertiliza magic viitoarea recolta.In alte zone,graul din cununa era folosit ca leac sau spicele din cununa erau impletite in cununile de casatorie(Maramures). Motivul cununii capata semnificatii diferite in functie de zona geografica dar si de continutul ideatic ce a strabatut prin negura vremurilor.Astfel,in Transilvania,in poezia cantecului apare motivul fabulos in care soara soarelui isi disputa intaietatea cu sora vantului,substanta mitica fiind evidenta: Dealul Mohului Umbra sonpului, Cine se umbrae Si se sfatuia? Sora Soarelui Si cu-a Soarelui Ele se umbrea Si se sfatuia Care e mai mare (Dragus - Fagaras) In nordul Ardealului,in cantec lipseste acest motiv fiind inlocuit cu descrierea procesului muncii: Dimineata ne-am sculat,

Pe obraz ca ne-am spalat Secera-n mana am luat, Si la ho' de~am alergat (Saut - Nasaud) Alte texte ale unor cantece culese in trecut sunt marturii ale situatiei sociale din feudalism si capitalism: Tu soare rotund, Treci dealul curand Si nut e-or blestemare Si nu te-or chemare Robii campiilor Iobagii domniilor (Cules de T.T. Burada la Rasinari - 1880) Ceremonialul cununii are foarte multe elemente asemanatoare cu cele din ceremonial nuptial - udatul, inconjuratul mesei,mancarurile traditionale,denumiri commune ale cantecului ceremonial(geogea miresei;starostea cununii).Cel mai important element comun este melodia cantecelor celor doua obiceiuri - cununa si nunta - care este identical pentru amandoua manifestarile.La baza acestor elemente commune este mentalitatea patriarhala care facea legatura intre mitul fecunditatii si cel al fertilitatii,apropiere ce se remarca si in functionalitatea altor obiceiuri agrare. Din punct de vedere musical exista mai multe tipuri melodice. a) In sudul Transilvaniei(Fagaras) - strofa melodica este fixa si este compusa din 3 randuri melodice diferite(A,B.C) - structura melodica este pentacordica. - cenzura se realizeaza dupa primul rand melodic; - cadenta finala se face pe treapta I; - versul se realizeaza pe un tipar hexasilabic;

- Trasaturile structurale cat si caracterul solemn al interpretarii situeaza melodiile acestea intr-unul dintre cele mai arhaice tipuri melodice ale folclorului musical romanesc b) Tot in sudul Transilvaniei(Hunedoara) se intalneste un tip melodic aproape identic cu al miresei din aceeasi zona: - materialul sonor este mai bogat - versul este octosilabic - ritmul este acomodat mersului ceremonios; - forma se amplifica la 4 randuri melodice(A,B,C,B) c) In aprtea de rasarit aNasaudului: -cea mai frecventa este tricordia,in jurul careia se contureaza melodia. - sunetul aflat in cvarta inferioara (re) apare frecvent ca treapta de sprijin pentru fundamentala; -ritmica,estc adecvata executiei collective si mersului ceremonial,permite o ornamentare ampla,care se intinde sip e durata mai multor tipuri. d) In vestul si sudul Nasaudului: -predomina scarile cu 4 sunete(tetratonii): - functiile acestor scari se contureaza diferit: - melodiile au character silabic adaptate mersului specific; - apare apocopa dubla in finalul strofei melodice; - modurile intalnite sunt pentatonice sau cu substrat pentatonic e) Melodiile cu substrat pentatonic si pre pentatonic se intalnesc si in alte zone:iluedin, Salaj,Gurghiu,Tara Motilor. - pentacordul minor(pentatonia) are substrat tetratonic; - cadentele sunt situatepe tr.I si a III-a; - strofa muzicala este compus adin 3 randuri melodice inrudite intre ele - versul este tetrapodic;

- ritmul este cumulative ai adecvat executiei collective si pasilor din mersul ceremonial.

[1] Gh. Oprea,op. cit.,p.!71 Dreams are illustrations from the book your soul is writing about you.
Marsha Norman