Poezie ocazionala, curtata in anumite momente festive ale anului, mareind o mare

sarbatoare crestina - nasterea lui Isus Hristos - si trecerea de la un an calendaristic la altul

- Anul Nou - colindele au o functie de urare si de felicitare, de marcare a sarbatorii si de
festivizare a momentului. Poezia colindelor reprezinta unul dintre straturile cele mai
vechi ale creatiei poetice romanesti, pas-trlnd in temele, motivele si imaginile artistice
amintiri din epoci stravechi, practici si mentalitati primitive*. Colindele romanesti sint o
mostenire directa de la romani, perpetuind amintirea sarbatorilor legate de Calendele lui
Ianuarie. De altfel, termenul insusi (colinda) vine din latinescul calendae, adaptat printr-
un intermediar slav Jjcoleda), de origine latina si acesta.


In realitatea folclorica vie se face distinctia intre colindele de copii, zise de obicei in
Ajunul Craciunului (24 decembrie), de o mare simplitate compozitionala, cuprinzind, de
regula, o formula de vestire a sarbatorii, o scurta urare de belsug si o cerere de obtinere a
darurilor traditionale
("Buna ziua lui Ajun,
Sara, sara lui Craciun,
Cind ii laptele mai bun.
Cruce-n casa, cruce-n masa,
Sa fii, gazda, sanatoasa:
Colacei, batrina hai!")
si colindele cetei de flacai, cintate la casele gospodarilor in noaptea de Craciun (de Anul
Nou), mult mai ample si mai diverse din punct de vedere tematic.
Colindele propriu-zise, cintate de obicei in casa, se diferentiaza in raport cu persoana
careia i se adreseaza - fecioj, fata de maritat, tineri casatoriti, gospodari, pastori, pescari
etc. In functie de virsta, starea maritala, ocupatia celui colindat, poezia propune , o
alegorie, figureaza o situatie ideala care, se credea, va deveni realitate in anul urmator.
Gospodarului i se ureaza belsugul de vite
("... Tot cirezi de vaci,
Vacile zbierind,
Vijelusi sugind,
Din codite dind,
Cu codite-nvoalte,
Nvoalte, rasucite,
In aur poleite /... /Tot turme de oi/...
Herghelii de cai..."

, fetei de maritat - o casatorie fericita; feciorului de insurat - calitati voinicesti, curaj,
indeminare s.a.m.d.
Alegoria domina intreaga poezie a colindelor, iar refrenul se constituie intr-o marca
inconfundabila a categoriei (a speciei). Cele mai cunoscute si frecvente refrene, precum
Florile-s flori dalbe de mar, Florile dalbe, Cununa de vinetele, Junelui bun, Lerui Ier,
Leruia, Doamne trimit, pe de o parte, catre timpurile stravechi cind practica urarii cu
colinda avea loc primavara, la innoirea anului vegetational si, pe de alta parte, la originile
crestinismului romanesc, formula "Leruia, Doamne" nefiind altceva decit o veche
invocatie crestina, rostita si azi in biserica sub forma "aleluia".


S-au produs, cu timpul, suprapuneri si interferente intre colindele laice, pre-crestine si
colindele religioase, nu numai la nivelul refrenului amintit mai sus, dar si la nivel tematic
si imagistic.
Grabindu-se sa recupereze aceasta specie a literaturii populare alungate din scoala pe
criterii ideologice, autorii noilor manuale au retinut, spre ilustrare, doar doua colinde
religioase - Florile dalbe (cls. A VH-a) si 0, ce veste minunata (cls. A Vni-a) - cu mare
circulatie in toate regiunile tarii, si doua cintece de stea: Trei crai de la Rasarit (VII) si
Steaua sus rasare (VIII), specie distincta, inconfundabila cu colindele, chiar daca se
practica tot cu ocazia Craciunului. Trebuie spus, de asemenea, ca Vicleimul (numirea
populara a orasului Betnleem, unde s-a nascut Isus) si Irozii, practicate cu aceeasi ocazie,
nu sint colinde, ci, cum bine se arata Ia un moment dat, forme ale teatrului popular, dupa
cum nu sint colinde nici Plugusorul, Sorcova si Vasilca, din repertoriul obiceiurilor de
Anul Nou. O "inovatie", in contradictie cu adevarul stiintific, sint si asa-numitele, de
catre autor, "colinde de primavara" si "colinde de invocare a ploii".

Nu orice poezie legata de un anumit obicei este cu necesitate un colind, chiar daca s-a
creat un verb, "a colinda", cu sensul de "a merge din casa in casa, din gospodarie in gos-
podarie" intr-o ocazie jestiva, de sarbatori ceea ce ar explica, oarecum, neintelegerea. In
fine, poezia O, brad frumos, inserata in manualul de clasa a VUI-a fara nici o explicatie,
poate crea de asemenea confuzii, putind fi luata drept colind sau poezie de urare cind, de
fapt, este o creatie carturareasca, un imprumut, in orice caz, din repertoriul international
de cintece de Craciun.

Cele peste 200 de tipuri de colinde indexate pina acum, inclusiv cele religioase, "biblice
si apocrife" fcf. Momea Bratulescu, Colinda romaneasca, 1981)* culese in mii de
variante, atesta vitalitatea speciei si locul ei central in folclorul romanesc. Pentru a nu
saraci continutul deosebit de bogat al acestei creatii folclorice romanesti atit de
reprezentative, viitoarele manuale vor trebui sa opereze o selectie mai riguroasa a textelor
puse la dispozitia ele-vno.

In cadrul festiv si solemn al sarbatorii Nasterii Domnului si al schimbarii anului,
colindele aduc ecourile unei lumi vechi si sonu-rile pure.:ale poeziei autentice, pe care le
regasim in versurile unei postume de Eminescu:

"Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci gheaja se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Si tremura brazii