Doina populara Incadrarea in specie

Primele creatii literare ale poporului roman au fost create de autori anonimi si transmise pe cale orala din generatie in generatie. Continutul acestor creatii a reflectat mentalitatea si traditia poporului roman. Limbajul popular specific pentru tipul creatiilor a particularizat poporul roman intre celelalte popoare. Toate aceste creatii alcatuiesc literatura romaneasca una dintre componentele definitorii ale folclorului. Una dintre poeziile prin care romanul isi exprima sentimentele de dor si jale (cuvinte intraductibile in alte limbi) este doina populara. Starile sufletesti sunt puternic inradacinate in starea lui spirituala. Modul de expunere principal, folosit mai ales este descrierea. Cuvintele dor si jale sunt intraductibile si definesc sufletul romanului. Tipurile de doine sunt multiple astfel exista: doine de dragoste, de dor, de jale, de catanie, de saracie, de haiducie, etc. Din punct de vedere stilistic aceste creatii se individualizeaza printr-o impresionanta bogatie metaforica si printr-o stransa legatura om natura (comuniune). Titlul este sugestiv pentru aceasta specie cu totul aparte in lirica populara fiind format prin substantivul articulate doina, care defineste aceasta creatie. Poezia Doina este reprezentativa pentru tipul de creatie prezentat. Aceasta poezie nu este structurata pe strofe, fiind insa un text compact, reprezentand o unitate de exprimare a tuturor sentimentelor de dor si jale si sugereaza comuniunea om-natura si armonia poeziei. Atat la inceputul poeziei, cat si la sfarsitul acesteia, autorul anonim se adreseaza in mod direct doinei: Doina, doina, Cantic dulce, Cand te-aud Nu m-as mai duce In aceste versuri autorul, isi exprima dragostea si pretuirea prin vocativul doina, doina, precum si prin epitetele dulce si viers cu foc. Atitudinea de apropiere sufleteasca este ilustrata prin apozitiile cantic dulce, viers cu foc, unde epitetele sugereaza muzicalitatea acestei creatii. Mereu romanul, a iubit creatia populara, deoarece prin intermediul acesteia si-a exprimat cele mai sincere si credibile sentimente fata de natura cu care are o stransa legatura (comuniunea): Cand te-aud Nu m-as mai duce,

Cand rasuni Eu stau in loc! Aceste sentimente sunt legate mai ales de cele patru anotimpuri. Astfel, primavara, care reda viata tuturor creaturilor, il face si pe omul din popor sa renasca: Bate vant de primavara, Eu cant doina pe afara In urmatoarele sintagme ale poeziei, apar elemente ale acestui anotimp: De ma-ngan cu florile Si privighetorile Anotimpul de iarna il azoleaza pe om in casa, iar singura alinare a sa este doina populara: Vine iarna viscoloasa, Eu cant doina-nchis in casa De-mi mai mangai zile Zilele si noptile. Cand natura freamata de viata, vara, omul se refugiaza in mijlocul naturii, in codrul ocrotitor, ce a fost mereu singurul prieten adevarat al omului: Frunza-n codru cat invie, Doina cant de voinicie. Toamna este anotimpul tristetii si al despartirilor, un anotimp nostalgic, de durere, iar omul din popor canta: Eu cant doina cea de jale. Ultimele patru versuri ale poeziei, sintetizeaza principalele trasaturi ale doinei populare, oferind simetrie poeziei. Din punct de vedere grammatical, in aceasta poezie, se remarca folosirea persoanei I, la verbele zic, spun, tin, suspin, etc. In aceste versuri, se accentueaza idea comuniunii om-natura, prin repetitia substantivului doina: Doina zic, doina suspin, Tot cu doina ma mai tin. Doina cant, doina soptesc Tot cu doina vietuiesc. Limbajul popular folosit este specific pentru creatiile populare, contine arhaisme: cantic, viers, gios, vietuiesc. Prozodia, textului este data de: masura 7-8 silabe,rima imperecheata si monorima , ritmul trohaic. Deoarece indeplineste toate caracteristicile apartenentei poeziei la specia Doina populara.

Balada
Balada este o specie a genului epic, prin excelenta declamator. Se evoca astfel fapte istorice sau legendare, ntmplari fantastice. n cadrul baladei, cntaretul se acompaniaza singur sau este ajutat de un grup de instrumentisti. Balada ncepe cu un preludiu instrumental numit tacsm. Dupa aceea urmeaza partea vocala ce alterneaza cu parti declanate si interludii instrumentale. n general balada se termina cu o urare pentru ascultatori, urmata, prin contrast, de o melodie instrumentala de joc. Din punct de vedere tematic, baladele se grupeaza n: Fantastice ( Gerul, Scorpia, Soarele si Luna, Sarpele) Voinicesti (Tatarii si robii, Iancu Jianul, Toma Alimos) Pastoresti (Miorita, Hora oilor) De curte Familiale (Mesterul Manole, Radu Calomfirescu) (Logodnicii, Navasta fugita, Blestemul fetei)

Jurnale orale (Cordin, Ghita Catanuta)