Poezia obiceiurilor

Obiceiurile traditionale calendaristice la români apar puternic reprezentate în folclorul

literar si ocupă un loc aparte prin durată şi amploare. Agricultura si pastoritul sunt ocupatiile
fundamentale care au influentat profund mentalitatea sateasca a romanului, conceptia lui despre
lume si viata. Poezia obiceiurilor calendaristice modeleaza activitatea de munca a omului
( plugar, cioban, pesacar, vanator ) , relatiile dintre el si natura, relatiile dintre om si vreme.
Obiceiurile traditionale care ocupa un loc important, prin durata si amploarea lor sunt
sarbatorile schimbarii anului. Sărbătorile de iarnă acoperă două săptămâni pline (24 decembrie –
7 ianuarie) şi au puncte centrale Crăciunul şi Anul Nou. Repertoriul lor bogat cuprinde: colindele
– colinde propriu-zise, colinde de copii – urările de belşug şi recoltă bogată cu pluguşorul şi cu
buhaiul, urarea cu sorcova, urarea cu zorile sau zioritul, urare făcută în zorii zilei de Crăciun şi
Anul Nou, vasilca; jocurile cu măşti: turca sau cerbul, brezaia, cămila, capra, cerbuţul, malanca,
jocurile cu păpuşi; dansurile: căiuţii sau bumbierii şi căluşerii, şi, în sfârşit, cântecele de stea,
vicleimul; irozii, ieslea şi teatrul popular cu tematică haiducească.
Copiii insufletesc aceste sarbatori, deoarece ei sunt actorii principali, chiar daca sunt
insotiti de oamenii maturi predispusi sa retraiasca varsta neuitata a colindatului si rostirii
plugusorului. Poezia obiceiurilor apartine genului epic in versuri.

Colinda
Termenul „colindă” este de origine latină „calendae”, „primele zile ale fiecărei luni în
calendarul roman”. Calendarele lui Ianuarie, echivalau sarbatoarea Anului Nou. Intr-o epoca
indepartata, romanii serbau Anul Nou primavera, in cinstea zeului Mars – Marte, zeul agrar si
razboinic. “Florile dalbe, flori de mar” trimite la calendarul roman cand Anul Nou se serba
primavera. Colinda este o specie a liricii populare, care constă într-un cântec interpretat de copii
şi tineri, în jurul Crăciunului, prin care se aminteşte celor colindaţi despre naşterea Domnului şi
li se adresează urări de sănătate şi bunăstare.
Colindele religioase sunt practicate indeosebi de copii. Ele scot in evidenta, prin versuri
si melodie, credinta in Dumnezeu a romanilor, indiferent de religie.
Pavel Ruxăndoiu împarte colindele în două clase:
 colinde de copii, urări directe, scurte, urmate de cererea darurilor şi de versuri satirice;
 colindele de ceată ,interpretate de ceata de flăcăi
Nasterea lui Iisus Hristos este o veste care anima intreaga crestinatate. Ea este adusa in
casele oamenilor de colinda” O, ce veste minunata!” . De asemenea, un personaj mult indragit si
asteptat de copii este “Mos Craciun” care ofera daruri celor cuminti. Din alte colinde copiii fac
cunostinta cu anumite mituri si legend precum mitul celor trei pastori, steaua calauzitoar etc..
În ceea ce priveşte structura compoziţională, colindele prezintă un incipit ce conţine o
invocare, constituind ulterior refrenul, apoi o parte descriptivă, uneori o acţiune eroică sau
întâmplări miraculoase, în final fiind invocat belşugul şi alte urări.
Textele colindelor mai noi se bazează pe Noul Testament, dar suferă adesea influenţe
păgâne care s-au integrat în cele religioase. Ele au o destinaţie precisă: colinde pentru fata de
măritat, pentru fecior, pentru plugar etc. Colindele religioase sunt cântate îndeosebi de femei şi
copii. Perioada colindelor este un bun prilej de a realiza fapte bune şi a-şi primeni sufletul.
Colindele – spunea G. Călinescu – aparţin într-un fel artei dramatice, fiind nişte
declamaţii cărora melodia le stinge considerabil cromatismul de frescă, şi totodată epicei, fiind
balade şi basme laolaltă.
 Plugușorul
Pluguşorul este un obicei care domină sărbătoarea Anului Nou, moştenit, de asemenea,
de la romani. Această creaţie populară este încadrată de folclorişti în poezia descriptivă care
exprimă un ritual străvechi.
Plugul împodobit era un plug adevărat, tras de patru sau doi boi. În general, şi astăzi
copiii mai folosesc un plug simbolic. Urarea recitată, nu cântată, sugerează, sub forma unui lung
poem ce ajunge până la 500 de versuri, plin de întâmplări hazlii şi de vorbe de duh – ce spun
despre întreaga muncă a câmpului, de la arat şi semănat, până la coptul colacilor din grâul cel
nou – recolta bogată pentru anul ce vine.
Răspândit, mai cu seamă, în Moldova, Muntenia şi Oltenia, Pluguşorul a pătruns în
celelalte provincii . Are caracter agrar, ca recuzită se folosesc, pe lângă plug, şi instrumente
muzicale – fluiere, vioară, cobze, buhai, tălăngi, bici.
În alcătuirea sa se disting trei părţi: în prima, este enunţă evenimentul Mâine anul se-
nnoiește / Pluguşorul se porneşte / Pluguşor cu şase boi / Boişori mânaţi de noi (…);
în partea a doua, discursul Pluguşorului se compune dintr-o naraţiune şi descriere a muncilor
agricole, cu multe hiperbole, comparaţii şi metafore: S-a sculat mai an / Bădia Traian / Ş-a
încălicat / Pe-un cal învăţat. / Cu nume de Graur, / Cu şaua de aur / Cu frâu de mătasă, / Cât viţa
de groasă; iar în partea a treia, se „înşiră” urările de sănătate, belşug, viaţă lungă: În An Nou
voioşi să fiţi! / Câte paie pe casă, / Atâţia galbeni pe masă, / Câte pietre la fântână, / Atâtea oale
cu smântână!

Sorcova

Faţă de colinde şi pluguşor, sorcova este o creaţiescurtă, care exprimă, în propoziţii

scurte, urări de sănătate şi viaţă lungă, din care lipsesc naraţiunea amplă şi descrierile
amănunţite.
Obiceiul se practică de către copii (băieţi şi fete) până la vârsta de 12-13 ani, urarea este
rostită în dimineaţa de Anul Nou (sau de Sfântul Vasile), iar gazdelor li se adresează urări de bun
augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea:
Sorcova, vesela, Să trăiţi, să-mbătrâniţi, Peste vară, primăvară, Ca un păr, ca un măr, Ca
un fir de trandafir" Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fierul, Iute ca oţelul. La anul şi la mulţi
ani!
Denumirea de „sorcovă” vine de la un băţ sau o ramură verde, împodobită (toiagul
magic) cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc uşor pe spate pe cei sorcoviţi:
părinţi, bunici, cunoscuţi. În general, vârstnicii sunt cei sorcoviţi.
Din punct de vedere stilistic , poezia sorcovei se bazeaza pe o succesiune de comparatii
intre universal uman si cel floral. In timp ce la colindat si cu plugusorul merg adultii si copii,
mersul cu sorcova este destinat doar copiilor.