Sunteți pe pagina 1din 12

TRADITII SI OBICEIURI DE NUNTA

Cat dureaza o nunta? Durata nuntii s-a redus, treptat, de la o saptamana (de joi pana miercuri dimineata), la trei zile (sambata, duminica si luni), apoi la doua zile (sambata si duminica) si chiar la o masa festiva de cateva ore. La oras, o nunta este un complex si mult prea dificil examen de viata (aparent sentimentala), de relatii si mesaje sociale, caruia nu-i rezista nimeni. Vai de capul targovetilor, fie ei miri sau socri, care pun bazele unui divort reusit pritocind, in certuri si refulari dureroase, luni de zile, o nunta complet ratata. Ce sa mai zic de alegerea nasilor, a datei nuntii, a textului si costului invitatiilor, a primariei, a carciumii, a popii care sa slujeasca, a bisericii?! Sunt toate dileme intunecate, care scapate de sub control, pot provoca, daca nu sangeroase conflicte mondiale, cel putin durabile dusmanii montagu-siciliocapulet-iene la Agnita sau la Beresti. Azi, putini mai tin nunti de o saptamana. Totul se concentreaza intr-o zi (de sambata de obicei) si o noapte: dimineata la primarie, la pranz la biserica si dupa-masa-seara-noaptea la ospatul de nunta (care, daca da Dumnezeu vreme buna, se intinde si prin curte, sub frunza nucilor si racoarea stelelor) (R.A.Roman). Invitatii la nunta La oras drama incepe cu lista invitatilor, care e sucita si chinuita pana la disperare si paruiala generala, pentru a gresi intotdeauna fata de cine nu trebuie: tanti Lulu de la Segarcea, nenea Mielu de la Darabani si Catita cea mai buna prietena a lui Mimi de la gradinita, care a emigrat in Burma de Sus. Fiecare pereche vrea ca invitatiile trimise de ea sa fie cele mai frumoase, cu texte inedite sau romantice, pentru ca invitatia ca un mesager, incepe sa vorbeasca despre cat de frumoasa, distractiva sau costisitoare va fi nunta. La sat e mult mai simplu; vorniceii cheama pe toata lumea, plimband plosca pe la toata casa. Cine nu vine ori e bolnav, ori e cernit, ori s-a hotarat sa plece din comuna, ca viata buna nu va mai avea cu nimeni de pe acolo (R.A. Roman). Plosca e carafa munteanului. Cand porneste la drum e nedeslipita de el, purtando la sold ca tasca. In plosca se poarta rachiu ori vin. Plostele se fac la Brasov si in Bucovina. Cele de la Brasov sunt cele mai mandre. In judetul Suceava, satele de la munte, vatajeii umbla cu plosca plina pe la case de poftesc nuntasii la masa cea mare, plosca adeseori fiind impuita si impistrita si increstata frumos (M. Lupescu)

Asezarea nuntasilor Asezarea la masa reflecta structura sociala, plasarea comesenilor in capul mesei sau la coada mesei respecta ierarhia sociala. Dar, mai ales, ea consacra statutul principalilor actanti, ai nasilor ca noi parinti (spirituali), asezati fiind intre miri si parintii acestora. Totodata, consacra unirea celor doua familii pana acum straine (M. Vaduva). La oras se practica marcarea locului unde se doreste asezarea unor invitatii printr-un cartonas. Este recomandabila realizarea unei harti a localului pentru a se simplifica pe cat posibil procedeul. Momentele nuntii Ceremonial complicat si prilej de bucurii si ospete fara numar, nunta taraneasca incepe cu Masa Petitorilor, continua cu Masa de Logodna, Masa La Brad(sau in Moldova, de Hobot), atinge o culme ametitoare cu Masa cea Mare si se inchide incet-incet cu Masa Vornicilor si a Drustelor (deveniti la oras cavaleri si domnisoare de onoare), Masa Socrilor, Masa Bucataritelor (a Socacitelor in Ardeal), Masa Colacilor si in sfarsit Masa Dusului de Cale Primara, la o saptamana dupa nunta, cand insurateii, nasii si parintii mirelui vin la casa fetei de multumesc parintilor pentru curatenia copilei, petrec si iau ce zestre a mai ramas prin casa. Participarea la eveniment nu se rezuma al simpla prezenta la ceremonie, ea inseamna o implicare totala a spitei de neam, a vecinatatii, a celor doua lumi din care provin mirii, chiar si in munca ce tine de pregatirea meselor. In plus, daruirea de alimente, imprumutul de vase sau mobilier (mese, scaune) este limbajul coeziunii sociale in viata traditionala. Numarul si calitatea darurilor aduse de participanti pot fi apreciate ca dovezi ale relatiilor sociale, mai mult inca, ele pot fi socotite ca barometru sensibil al evolutiei acestor relatii (O. Vaduva). Nunta a constituit dintotdeauna cea mai mare bucurie a satului, la care participau aproape toti satenii din considerentul ca, acestia se considera rude, fie dupa socri, fie dupa nasi. In cazul in care doi tineri se placeau, sau interesele de familie o cereau, parintii baiatului recurgeau la un om mai hatru pe care il trimeteau la parintii fetei pentru a anunta intentia lor de a veni in petit. Parintii fetei primeau, de regula, toti petitorii si se opreau la oferta cea mai convenabila. In jurul mesei cu bucate stropite cu vin se purtau discutii despre zestre, pamant si se fixa ziua nuntii. Alte tratative se duceau pentru gasirea nasului, care, de obicei, era nasul de botez al baiatului. Urmau apoi pregatirile de nunta, care culminau in saptamana dinaintea nuntii. Vineri dupa amiaza flacaii incalecati pe cai, cu carute, cu plosti

pline cu vin mergeau la casa miresei unde erau intampinati de fete, prietenele miresei, drustele. In zona Buzaului, dar si in alte locuri, dupa tratatia de rigoare, cea mai buna prietena a miresei iesea din casa cu o icoana si se urca in prima caruta, urma o alta fata ce ducea oglinda, apoi celelaltele scoteau din casa perne, plapuma, cearceafuri, covor, toale etc. Baietii scoteau mobila si o incarcau in carute. Apoi, cu totii se urcau in carute si, in chiote si cantece, alaiul se indrepta spre casa mirelui, unde tinerii asezau lucrurile la locul lor. Vineri, atat baietii cat si fetele ajutau cele doua familii la pregatirile necesare, iar spre seara se faceau sarmalele in foi de vita, alt prilej de voie buna si distractie. Sambata, spre seara, vornicii pregateau bradul/brazii si ii bateau in tumurugii portilor la mire, la mireasa si la nasi. Duminica dimineata muzica se facea auzita la casa mirelui, apoi doi-trei lautari mergeau la mireasa. Nuntasii soseau fiind intampinati cu marsul si cu vin, iar copiilor si tinerilor li se puneu in piept batiste. Spre amiaza nuntasii se incolonau, cu muzica in frunte, si porneau de la casa mirelui spre casa nasului. Aici erau cinstiti, ospatati iar dupa cateva dansuri plecau spre mireasa. In poarta miresii alaiul se oprea si un flacau mai destoinic rostea conocosia. Aceasta era o oratie de nunta alcatuita alegoric, in versuri, prin care ceata vanatorilor porniti la vanatoare au vazut o caprioara care ii place mirelui si pe care o cer de la socrul mic. Dupa cateva replici vine intelegerea, se cinstea toata lumea din plosca cu vin si intra in curtea miresei, pe sub o paine rotunda infipta in doi araci. Aici, in timp ce tinerii dansau si serveau din bucatele oferite de soacra mica, nasa si cateva fete gateau mireasa ce era asezata pe un scaun cu perne lucrate de mana ei. Dupa ce mireasa era gatita, se iesea cu dansul. La usa, dansul era oprit de copii, rude sau vecini, care, sub pretext ca ei au iernat-o si au varat-o pe mireasa, barau usa cu un bat pe care il ridicau numai dupa ce mirele le dadea bani. In timpul horii, domnisoarele de onoare puneau betele in pieptul nuntasilor. Dupa dans, nasa inchina paharul cu vin si colacul pe care il frangea in patru si arunca, cate o bucata, in punctele cardinale, incepand cu rasaritul. Flacaii se amuzau si se intreceau in a prinde colacul, pe care il imparteau cu fetele, in speranta ca gustand din el se vor casatori mai repede. Alaiul pornea spre biserica in timp ce o stolniceasa arunca dupa el paine si sare, in semn de belsug. Pe traseu, copiii ieseau cu galeti pline cu apa si flori, in semn de noroc, si primeau bani de la mire. In timpul cununiei, mirii incoronati si nasii erau batuti cu bomboane si bani, la Isaia dantuieste, fapt ce simbolizeaza dorinta nuntasilor ca acesti tineri sa aiba parte de belsug.

Dupa terminarea slujbei religioase, alaiul, cu lumanarile aprinse inainte, se indrepta spre salon. La venire, nuntasii sunt intotdeauna primiti cu paine si sare sau, pe unde s-au mai pastrat obiceiurile vechi, cu dar de colaci. Mai nou, stau chelneritele la intrarea carciumii cu tavi cu piscoturi si sampanie. Miezul simbolic e acelasi. Din punct de vedere social, o masa traditionala de nunta, e un ospat care antreneaza o mare parte a comunitatii. Soacra mare ii invita pe miri sa intre, ii prindea cu un stergar, din borangic, pe dupa gat si-i tragea inauntru, apoi ii servea cu bomboane fondante si vin, pe ei, pe nasii mari si pe nuntasi. Muzica intona melodii de dans, nuntasii se distrau apoi se punea masa mare in timpul careia se serveau bucate alese, vin si dulciuri. Nasilor li se oferea cadouri din partea miresei, apoi incepea darul, cand nuntasii daruiau tinerilor bani si chiar produse agricole necesare tinerei familii. Petrecerea tinea pana dimineata, cand se lega mireasa si se retragea impreuna cu mirele. Nasii erau condusi acasa, iar ceilalti nuntasi se amuzau band rachiu rosu. Luni seara stolnicii (rudele si prietenii care au servit la masa) se intalneau si petreceau. Mancarea la nunta Nu-i bine sa mananci din oala, ca-ti ploua la nunta (A. Gorovei). Nuntasii au sosit, muzica le-a cantat in semn de cinstire (ce jignire sa nu i se fi cantat cuiva marsul la intrare) au luat bucatica de paine ori piscotul si au fost condusi la locurile indelung gandite de un consiliu de miri, nasi, socri mari si socri mici. Aici gasesc farfurioaa plina cu antreuri si tuica pregatita in paharel (R.A. Roman). Mancarea la o nunta este atat de importanta incat orice descriere a unei asemenea petreceri incepe cu ce a fost pe masa (si la cat s-a ridicat darul). Ciudat, dar si la sat si la oras gatelile (inca) se aseamana. In general portiile sunt mici pentru ca fac economie gazdele (din buna si durabila cumpatarezgarcenie- taraneasca), iar la oras ciupeste personalul restaurantului (sa le ramana si baietilor ceva, nu mai mult de o data si jumatate costul nuntii). La tara bucatele se fac in curte, si vin toate babele sa ajute, o saptamana intreaga (o nunta sateasca e evenimentul obstei intregi, aduc toti gaini, se taie un porc ori un vitel, gazdele se pregatesc un an de zile pentru noaptea cea mare). La oras nimeni nu stie cand si unde se face mancarea, asa ca e mai bine sa evitati sosurile si tocaturile. Rolul colacilor la nunta Bradul de nunta (Oltenia si Muntenia) este sustinut de un colac pe care il ia bradarul. Stegarii din alai (Transilvania) poarta in maini un colac mare care le revine dupa ceremonie, tinerii (in Nordul Moldovei) primesc colacul flacailor. Animalele de la caruta sunt impodobite cu colaci (sudul Transilvaniei), pe care

il iau drept rasplata, pentru serviciile aduse in cadrul nuntii, conducatorii respectivelor vehicule. Majoritatea etapelor nuntii sunt insotite de prezenta unui colac. Mireasa este impodobita fiind asezata pe doi colaci (Oltenia), sau primeste alaiul de nunta privind printr-un colac, dupa cununie mananca din acelasi colac cu ginerele, i se rupe un colac deasupra capului cand pleaca la biserica, cat dureaza imbrobodirea tine pe brate doi colaci, darul (banii) se aduna pe un colac. Binele implicat in limbajul formalizat al simbolurilor painii este subliniat in aceste momente in multe zone de ritul de integrare a tinerei nurori in noua gospodarie, care cuprinde, in desfasurarea lui, momentul primirii acesteia cu unul sau mai multi colaci oferiti de socri semne comunicand urarile de prosperitate si abundenta in noua gospodarie. Elementul ce polarizeaza atentia generala (realizarea lui artistica fiind una din cerintele reusitei momentului), este colacul de mireasa, pe care il rupe fie nasa (Oltenia Muntenia, Moldova), fie mireasa insasi (Transilvania) deasupra capului ei inainte de a pleca la cununie. Motivul caracteristic al colacului de mireasa este impletitura, decorata sau nu cu pasari sau flori din aluat sau cu busuioc proaspat (O. Vaduva). Trei colaci mari se duc nasilor de catre insuratei. Colaci duce ginerele parintilor femeii lui cand se duc de cale. La o saptamana dupa nunta, insurateii se duc cu parintii tanarului la parintii fetei, de le duc colaci, ca multamita de cinstea fetei. Colacii acestia se zic colaer de cale primara (M. Lupescu). Darul de nunta Afinitatile spirituale ce leaga membrii unei colectivitati pot fi desprinse citind mesajele numerosilor colaci in comportamentul premarital sau in complexul de obiceiuri ale nuntii. Plocoanele ce si le trimit reciproc tinerii sau pe care le aduc invitatii la nunta, darurile ce se ofera in cadrul ceremoniei nasilor, socrilor, rudelor si, in genere, nuntasilor, sau sunt rasplatiti cei care au diferite functii in cadrul nuntii (bucatarii, alergatorii, chematorii, bradrii, stegarii), toate acestea cuprind, alaturi de alte obiecte, colacul, care, pe langa semnificatii festive sau magico-rituale, devine element de convenienta sociala, parte componenta a unui sistem de comunicare in limbaj simbolic, specific colectivitatilor traditionale. Muzica canta glorios un mars de bucurie si bun sosit nuntasilor ce vin la nunta, iar mirii se reped in intampinarea noilor veniti. De atentia cu care-si potopesc tanara familie nuntasii depinde in mare masura, valoarea darului ce se va aduna la sfarasitul ceremoniei.

Nu e de conceput sa refuzi, fara un motiv serios, o invitatie la o nunta romaneasca. Orice refuz rupe un lant de schimburi financiare bine inchegat, la care toti cei care au copii sau nepoti de maritat-insurat, participa. Roata de intrajutorare a comunitatii nu se poate dezechilibra fara riscuri antipatice. Cine invita azi la o nunta contracteaza o lunga serie de nunti viitoare si obligatorii la care va fi invitat(convocat). Ai sa auzi curent: cat se da la voi la nunta? in sensul de cat e de obicei darul de nunta in zona, satul, familia si momentul respective. Celor ce nu ne cunosc tara, acest obicei li s-ar putea parea bizar si tiganesc, dar el e nascut dintr-o traditie straveche si dintr-o realitate precara. Petitul Obiceiul petitului mai este cunoscut si sub denumirile de: intelegere, petitura, croiala, starostie, impetit. La petit participa dupa situatie fie mirele singur, in cazul tinerilor mai indrazneti, fie mirele insotit de parinti, nasi sau prieteni. Mirele mergea insotit de parinti daca stia ca il place fata, daca nu stia acest lucru, tanarul trebuia sa trimita petitori inainte. Petitorii erau barbati sau femei buni de gura. Mirele se putea duce insotit fie de parinti, de rude, de oameni mai in varsta, sau de fratii mai mari daca nu are parinti. In Neamt, intai se intelegeau tinerii intre ei, apoi se duceau parintii baiatului la cei ai fetei impreuna cu baiatul. Mirele mai putea fi insotit si de staroste care poate fi reprezentat fie de un avocat, vecin sau ruda, de obicei viitorul nas. Cand parintii fetei nu erau de acord, iar tinerii fugeau, dupa un timp mergea cineva din familia baiatului pentru impacare. Se duceau cu sticla plina cu rachiu si daca se impacau se cinsteau, daca nu se intorceau cu sticla plina. In Botosani , initial se trimite vorba parintilor fetei printr-un om in varsta, din familia mirelui(de obicei starostele). In Transilvania starostele este inlocuit e un graitor, un om mai in varsta, bun de gura care ii face intrarea mirelui. Cererea-targuiala: Se cerea fata in casatorie, se facea masa la casa miresei, erau de fata parintii fetei si ai baiatului si se fixa ziua nuntii. Parintii fetei discutau cu cei ai mirelui despre zestre, ziua credintei(logodna), si a nuntii, hotarau colcerita(bucatareasa), si in general detalii despre nunta. In Transilvania, in Alba veneau parintii fetei la casa mirelui ca sa se inteleaga pentru a vedea unde va locui fata lor. Se facea o masa mica la casa viitoarei mirese unde erau chemate si rudele apropiate. Daca fata petita nu era de acord sa se marite cu baiatul respectiv punea drept motiv faptul ca e prea tanara, ca nu

are zestrea pregatita sau ca nu are destula avere. Daca se intelegeau, petreceau cu totii iar tinerii erau pusi sa manance amandoi dintr-un blid, lapte dulce si cu placinta incretita. Se intocmea zestrea pentru ambele parti. Uneori se facea si foaie de zestre in care fiecare isi trecea partea sa de zestre si se punea in balanta aportul fiecaruia. Cu trei-patru saptamani inainte de nunta se mergea la fata. Discutau, povesteau cum s-au intalnit tinerii si li se tinea un fel de predica ca sa fie bagatori de seama, de zestre si de nunta, toate acestea aveau loc in jurul unei mese plina cu mancare si bautura. Meniul pentru masa de la petit consta intr-o cinstire cu bautura si cate ceva de mancare: placinta cu branza, slanina cu malai, varza, castraveti acri, carne fripta, carnati cu horinca, tuica, cozonac. Obiceiuri dupa petit: -in prima duminica dupa peteala, se intalneau parintii si stabileau zestrea; -se mergea apoi la croit: de obicei mirele si mireasa impreuna cu mamele se duceau la casa unuia dintre ei si se apucau de croit panzele de bumbac pentru camasile mirelui, ale socrilor, soacre si cumnati. -apoi se facea masa pentru cei adunati. Persoane cu rol ceremonial La orice alai de nunta cele mai importante persoane, in afara de miri, in desfasurarea ceremonialului sunt fara indoiala nasii. Daca in Oltenia si Transilvania acestia erau din randul nasilor de botez ai mirelui in mod obligatoriu, zicandu-se ca altfel mirele putea fi blestemat de catre acesta, in Moldova se alegeau si cate 15-20 de nasi, numarul mare aratand pozitia sociala a tinerilor insuratei. Bineinteles ca se luau asa multi nasi si pentru darurile ce aveau sa le primeasca de la acestia. Nasul, parintele spiritual al proaspetilor casatoriti trebuia sa cumpere impreuna cu nasa darurile pentru ginere si mireasa printre care se numarau floarea de mire, voalul pentru mireasa si lumanarile. Nasa era cea care imbraca mireasa impreuna cu prietenele ei numite drusti. Cel care se ingrijea ca toata lumea sa fie multumita, cel care organiza actiunea era vornicul sau cumnatul de mana cum i se zice in Oltenia. Acesta dirijeaza nunta, incepand chiar de la chemarea invitatilor, el da sarcini bucatareselor, aranjeaza mesele, planifica horele, plecarea la cununie. Vornicul rosteste oratiile si-i cheama pe tineri la iertaciune in fata parintilor si are in general grija ca toti cei prezenti la eveniment sa fie tratati cum se cuvine.

Socrii, parintii mirelui si ai miresei sunt cei care planuiesc efectiv nunta inca de la logodna. Rolul cel mai important il are socrul mare pentru ca el este cu cheltuiala. El ii cinsteste pe toti si se ingrijeste ca pe masa sa fie de toate. Dupa traditie, parintii mirelui erau cei care plateau muzicantii si oamenii care serveau la masa. Tot ei trebuiau sa spuna urari in versuri cand pleca si se intorcea alaiul de la cununie si cand se dadeau darurile. Alte persoane cu rol in desfasurarea nuntii erau orice membru al familiei mirelui desemnat sa pregateasca scaunele, masa, florile, sa scoata pe mireasa de la parinti si sa supravegheze bunul mers al intregului alai de nunta.

Zestrea In vremuri nu foarte indepartate, in tara noastra, inainte de fiecare nunta se stabilea zestrea atat pentru fata cat si pentru baiat. Acest fapt era facut dupa o anumita oranduire si continea obiecte specifice pentru fata si pentru baiat. Zestrea oglindea si statutul social. Fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar ramaneau singure. In Transilvania se stabilea la petit de catre parintii viitorilor insuratei. Acordul putea fi verbal sau scris, cu martori. In general se intocmea o foaie de zestre, un contract, ce se oficializa de catre preot in ziua logodnei. La fel se proceda si in Oltenia si Moldova. Continutul zestrei era diferit de la caz la caz. Pentru fata se dadeau in general animale (vaca, oi, porc. pasari etc.), mai multe parcele de pamant, saci cu cereale, galbeni si lada de zestre in care erau puse tesaturi. Baiatul trebuia sa aibe casa, pamant, caruta cu boi, animale si bani. Lada de zestre sau cufarul, lada miresii (Transilvania), lada de Brasov (Oltenia), sipet, cufar (Moldova), era obiectul ce arata harnicia miresii dar si statutul ei. Cu cat era mai mare cu atat era mai bogata. Lada de zestre este facuta din lemn, frumos pictata cu motive florale sau sculptata. Aceste cufere erau comandate de catre tatal fetei la mesterul din sat sau erau cumparate de la targ. In interiorul lazii erau puse lucruri de-ale miresii, facute de ea: camasi, cerci (trusou), lenjerie de pat (cearsafuri, fete de perne), presuri, covoare din lana (aveau fetele mai instarite), fete de masa, stergare, asternuturi, etc. in Oltenia se mai obisnuia sa se puna o sticla cu vin, doua pahare si doua farfurii din lut pentru mire. Deasupra lazii miresei erau asezate perne (cat mai multe), plapuma, prosoape, astenuturi, carpete. In vremuri indepartate nu existau aceste lazi de zestre iar averea miresei era pusa in saci. Mutarea lazii la casa insurateilor se

facea cu mare alai si era un adevarat ritual. In functie de zona si chiar si de sat aceast ritual se face in momente diferite. In general se face inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata, dar se mai poate face si dupa ce tinerii sau casatorit. Lada de zestre era luata cu mare suita. In Transilvania lada de zestre era ridicata de catre fratii miresei sau de flacaii din sat. Lada era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii si apoi se facea un foc in curte iar baietii strigau I-o ars casa miresei pentru ca s-o golit casa!. Lada era pusa int-un car cu patru boi si era dusa la casa mirelui pana dupa nunta, cand era dusa intr-un final la casa insurateilor. Pe drum era zarva, flacaii se veselau si fluierau. Toata lumea trebuia sa vada cu ce avere vine mireasa. In Oltenia lada era luata de catre flacaii din sat. Acesta ii cinstea si mergea cu ei la casa mirelui, unde organiza o masa restransa, insa pe drum se face harmalaie. In Moldova, atunci cand mireasa ajungea cu lada acasa la baiat, oferea rudelor acestuia mici cadouri, cum ar fi stergare sau fete de perna. Zestrea era jucata pe drum cu hore. In zilele noastre, acest obicei se mai tine in mediul rural, in general, ca si zestre se da mobila, aparate electrocasnice, ustensile de bucatarie. Chemarea la nunta Chemarea la nunta presupune invitarea oamenilor la nunta. Acest obicei se face in diferite momente si in multe moduri, in functie de obiceiul locului. In Transilvania chemarea la nunta se face cu o luna, cu doua-trei saptamani inainte si in saptamana nuntii. De obicei se face in Duminica urmatoare logodnei. La acest ritual participa mirele si mireasa, vornici, flacai din partea mirelui si fete din partea miresei. Toti sunt imbracati de sarbatoare, flacaii, fetele si vornicii au costume nationale. Ei merg sa cheme tineretul din sat. Au in mana un toiag impodobit frumos, cu panglica tricolora sau rosie, pe umar au un colac mare impodobit frumos cu paglica, margele sau cu flori din aluat. Baietii tin mana o plosca cu tuica, iar fetele una cu vin. Merg prin sat si invita oamenii la nunta, si cine doreste sa vina, bea o gura de tuica sau vin din plosca. In plus, ei mai trebuie sa dea celor care ii invita un semn: o lingura, un ou etc. Mirele si mireasa merg sa invite pe cei batrani si pe la rude, la fel imbracati, cu toiag, colac si plosca cu tuica sau vin. In Moldova, chemarea la nunta este facuta de vornici, de miri si socri. Inainte de strabate tot satul, mirii fac niste bilete de instiintare dupa ce s-au logodit, apoi joi sau sambata ei incaleca pe cai si merg la toti satenii sa-i invite la nunta. Si in Moldova se obisnuieste sa se mearga cu plosca si daca omul vine, bea din plosca. In unele sate din Bucovina invitatia se face in ziua nuntii de catre

vornici. Acestia dau detalii invitatilor despre cei doi tineri casatoriti. In Oltenia chemarea la nunta se face in saptamana nuntii, indeosebi joia si sambata, cu plosca de tuica sau vin si cine bea inseamna ca vine. Uneori se cheama la nunta si in ziua nuntii adica Duminica. Cei care adreseaza chemarile la nunta sunt mirii si tineri din sat impreuna cu lautarii. In zilele noastre, foarte putini se imbraca in costume nationale si umbla cu plostele prin sat pentru a invita oamenii la nunta. Modernele cartoane frumos colorate si desenate au cam luat locul acestui frumos obicei. Obiceiuri in sambata dinaintea nuntii Obiceiurile de pregatire a nuntii incep de miercuri cand, in Moldova se cerne faina, iar joi, la socrul mare se cheama fete si flacai si se face pasatul(mcintur mare de grune de porumb sau de mei) pentru sarmale. Sambata, dupa ce se chema la nunta, acasa la mireasa sau la mire se jucau vedrele(veche unitate de msur a capacitii, folosit pentru lichide, echivalent cu circa zece ocale -astzi cu circa 10 litri), o hora facuta de flacai si fete. Se dansa pana la miezul noptii. Pe urma se punea masa si continuau sa joace. Mirele era barbierit, apoi mireasa il stropea pe fata cu apa si busuioc. In decursul serii mirii faceau schimb de plocon, adica mireasa lua hainele mirelui si mirele pe cele ale miresei. Parintii acorda mirilor iertaciune si ei pleaca in casa, nu iau parte la petrecere. In unele locuri ale Moldovei, petrecerea era tinuta la mire acasa. Mireasa trebuia sa vina inca de sambata acasa la mire unde si innopteaza pana a doua zi. Daca mireasa era in alta localitate, vineri se tinea o petrecere la mireasa si apoi era adusa cu alai acasa la mire, unde soacra o asteapta cu apa si miere. In Transilvania petrecerea de sambata are loc in ambele case. La mireasa se joaca si se mananca, apoi la mire au loc alte obiceiuri traditionale. Feciorii fac Sarantau, un dans popular. Apoi tinerii danseaza trei jocuri si batranii unul. Mireasa coase palaria mirelui cu varsta sa, pe care acesta o va purta in ziua nuntii. La masa se servesc bucate preparate pentru nunta de a doua zi. Fetele fac o azima (paine nedospita) pe care mireasa o rupe deasupra capului si o imparte fetelor. Tot sambata seara se duc brazii acasa la mireasa. Mirele este barbierit in mod simbolic cu sapa sau cu coasa. Flacaii il ridica de trei ori cu scaunul si il usuca cu un stergar.

Costumul ceremonial de nunta Gateala miresei Se facea duminica la pranz. Luau parte fete, rude, si alte persoane apropiate. Nasa o impodobea, iar fetele tineau oglinda si pieptanele. Pe langa nasa mai erau si alte rude ale miresei si prietene. Nasii erau cei care aduceau gateala miresei. Mireasa era pieptanata de o fata cu mama si tata in viata. Lamaita si voalul i le punea nasa. Voalul se punea inainte de cununia religioasa, nu mai devreme. Se canta cantecul miresei. De obicei plangeau ca la mort cand se imbraca mireasa din cauza ca se despartea de surori, de parinti. In timp ce mireasa era gatita in casa, afara in curte se jucau hore, sarbe. Se facea masa si se juca bradul (Oltenia). Insemme specifice purtate de mireasa: cununita din flori naturale si voal, margele pe frunte, carpa(marama) lunga de borangic cu coronita. Duminica seara, nasa o imbrobodea cu marama si-i punea salba de argint. Dupa masa mare nasa dezvelea mireasa si ii punea batic pe cap. Nasa ii lua voalul , ii despletea coada si si ii impletea doua cozi pe care le infasura in coc. Piese specifice: rochie alba de mireasa adecvata anotimpului, cu piese de port traditional sau de cele mai multe ori costum national, camasa cat mai inflorata, batista in brau, cu sorturi de catifea in spate si in fata(Transilvania). La gat daca aveau, purtau salba de galbeni, margele, bratara la mana. Daca nunta era iarna mireasa purta scurteica de postav, suman, sau dulama de postav captusita cu blana. Gateala mirelui Sambata, in Molodova, seara avea loc barbieritul mirelui. Mirele tinea in poala 2 colaci pe care ii oferea celui care il barbirea. Vornicul inchina hainele aduse de la mireasa. Mirele se imbraca singur inainte de a participa la cununia religioasa. Luau parte si tinerii. Cel care il barbierea trebuia sa fie necasatorit. Gateala mirelui se facea la casa miresei, mirele si mireasa fiind gatiti simultan. Duminica dimineata se aduceau de la mireasa, de catre una doua fete ale mirelui si flacai, hainele mirelui: camasa cu colturi la gat, itari, brau si bete. Pe cap mirele purta o palarie neagra sau o caciula pe care era prinsa o floare naturala de obicei nalba. Pe partea stanga a palariei erau prinsi bani de argint si spice de orz. Se mai punea o brosa sau o pana mai scurta. In unele zone precum Bacau se purta costum traditional de sarbatoare. Daca era iarna mirele se imbraca cu cojoc, iar pe deasupra cu suman. De la 1900 a aparut costumul negru pentru mire: haina si pantaloni din stofa de lana cumparata. In general camasa mirelui era cusuta de mireasa, dupa logodna si era facuta din panza de bumbac sau borangic. Camasa era cusuta cu flori si margele colorate ,

crengute si boboci. La 1900 camasa mirelui se cosea doar pe guler. Dupa nunta camasa mai putea fi purtata la sarbatorile mari, hram. Insemnele specifice ale mirelui erau: floarea mare cumparata, numita floare de mire, floare mare cu panglica lunga si cu beteala, batista de mire si 100 de lei.

Obiceiuri dupa nunta Dupa nunta exista traditia ca tinerii casatoriti sa se duca la masa la socrii mici si la nasi cu diferite daruri constand in primul rand din feluri alese de mancare intocmai ca la nunta. In Moldova proaspetii insuratei merg la parintii miresei pe Calea primara cu bors de gaina, friptura, galuste, cu rachiu si cu prajituri, joia sau la o saptamana dupa cununie. In schimb, deseori, mireasa primeste zestrea(plapumi, perne, paturi, toale, covoare s.a.) Cu aceleasi daruri, cam tot la o saptamana se merge la nasi - parintii spirituali, pe omenie. Nasul este cel care trebuie respectat toata viata de catre familia cununata. In acest fel, mirele si mireasa sunt datori sa-l ajute pe nas la muncile agricole chemati sau nechemati si sa mearga cu plocoane in vizita, la onomastici sau la marile sarbatori de peste an. In Oltenia se obisnuieste mai mult ca prin alte parti vestea cu rachiu rosu sau vestea miresei. Luni dimineata dupa nunta, nasul merge cu un butoi legat cu panglici rosii plin cu rachiu la socrii mici, insotit de cumnatul de mana si de muzicanti. Daca mireasa fusese cinstita pana la cununie, rachiul este indulcit cu zahar si colorat ca sa devina rosu si daca nu fusese cinstita se punea cenusa si ardei iute sau tot ce vroia soacra mare ca sa rada de soacra mica. Cinstea miresei era sarbatorita apoi cu un chef ca la masa mare si daca nu, socrul mic trebuia sa mai dea niste pamant sau bani in plus ginerelui ca sa isi accepte nevasta chiar si asa necinstita cum fusese inainte de cununie. Tot luni dimineata se mai obisnuieste in Oltenia sa se adape mireasa. Cu vornicul si cu alti flacai si fete, mireasa merge la fantana, unde rastoarna o galeata cu apa. Vornicul pune bradul de nunta in galeata, iar proaspata casatorita rupe din el si imparte celor prezenti, restul din brad fiind adus acasa la mire si pus la pastrare in magazie.