OBICEIURI DE NUNTĂ DIN BUCOVINA

Nunta avea rolul ei de liant social. Toți sătenii erau invita ți la eveniment printr-o
strigătură și un pahar de rachiu de casă. Ținuta de seară era reprezentat ă de costumul
popular cel bun, special păstrat pentru zilele de sărbătoare, iar na șii de nunt ă erau na șii
de botez ai mirilor, astfel că numărul lor putea ajunge și pân ă la 20.

Invitarea oaspeților la nuntă

Viitorii miri mergeau alături de vătăjei (cavaleri de onoare) din casă în cas ă, pentru a
pofti oaspeții la nuntă. Vătăjeii obișnuiau să grăiască o strigare:

„Bună sara, bună sara,

V-o poftit jupânu’ mire şi jupâneasa mireasă,
Şi socrii cei mari,
Şi vă poftim şi noi
Dacă aveţi gust şi bună plăcere,
Să veniţi la nuntă
Şi la pahar“.

Costumația de nuntă

Până la cununie, mireasa avea sarcina de a le coase mirelui și socrilor haine noi de
nuntă, tradiționale. Ea putea apela la ajutorul unor femei pricepute, pentru ca
veșmintele realizate să îi aducă cinste în rândul sătenilor. Mirele era îmbr ăcat astfel în
cămașă din pânză de casă, ițari și brâu de încins ori curea. Nici mireasa nu se lăsa mai
prejos. Ea se îmbrăca în combinezon, catrință frumos colorată și bârneț. Costumația
era accesorizată în zona gâtului cu un tulpan mare, care următoarea zi se punea pe
cap, ca simbol de pătrundere în lumea femeilor. Atât mirele, cât și mireasa purtau
opinci din piele, strânși pe picior cu ață din lână. Totul era cu mare aten ție preg ătit de
femei, pentru ca mirii să arate cât mai bine în ziua nunții.

Drumul spre casa miresei

Alaiul format din mire, părinții lui, vătăjei, rude și nuntași invitați din partea familiei
acestuia pleca spre casa miresei. Vătăjeii aveau un rol important la nunt ă. Ei ajutau la
servirea mesei, conduceau mireasa și săreau în ajutorul mirilor în cazul în care era
nevoie. Alaiul pornea spre mireasă pe jos sau în căruțe frumos decorate cu p ături
țesute manual, în funcție de distanța ce trebuia parcursă.
Atunci când alaiul ajungea la mireasă, druștele ascundeau mireasa într-o odaie și
trimiteau mirelui câte o babă deghizată. Acesta era un moment de amuzament pentru
invitații de la nuntă, ce se traducea adesea într-un spectacol copios. Mireasa fals ă se
ruga să fie luată de soție în vreme ce era refuzată de mire, spre distrac ția tuturor
invitaților. Ea era mituită ulterior de mire pentru a renun ţa, cu câ țiva b ănu ți și o sticl ă de
rachiu .

Jocul zestrei

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de nuntă din Bucovina este reprezentat ă de
jocul zestrei. Conform obiceiului, mirele trebuia să aib ă cas ă, iar fata tot ce era necesar
pentru a o face gata de locuit: lenjerii de pat, oghialuri sau plapume (pilote), ștergare,
țoale, cuverturi, covoare pentru pereți și nu numai. Practic, toate aceste țes ături f ăcute
de părinți de-a lungul vieții erau cunoscute sub denumirea de zestrea fetei. Fiecare
obiect se juca, bucuria oaspeților fiind în toi.

„Perinuţi nu prea avem,

Că noi gâşte nu ţinem,
Noi şedem lângă toloacă,
Gâştele uliu le-ndoapă.
Scorţărele nu-s prea multe,
Că ni-s oile la munte.
Scorţărelu cel de buci
De puzderii abia-l duci.
S-o uscat alunele,
S-o gătit minciunile

Daţi feciori, cu mâna-n ladă,

Că minciunile-s grămadă.“

Iertăciunea mirilor

Din topul celor mai cunoscute tradiții de nuntă din Bucovina nu lipse ște nici
iertăciunea tinerilor. Acesta era un moment caracterizat de o înc ărc ătură emo țional ă
puternică. Unul din invitații de la nuntă cu talent în ale vorbitului recita iert ăciunea. În
acest timp, mirii stăteau așezați pe câte trei perne, îngenunchia ți în fa ța p ărin ților:

 „Mirii stau îngenunchiaţi

Cu ochii în gios plecaţi.
Dumneavoastră să-i iertaţi
Poate au greşit vreodată
Către mama, către tată!
 Fata supără pe mama,
Poate fără să-şi dea seama,
Iar băiatul către tată
Mai răspunde câteodată.
Iară doamna soacră mare
Nu fie cu supărare!
Poate nora mai greşeşte până se obişnuieşte,
Îi trebuie multă răbdare să-mpace pe fiecare.
Soacra-i tînără şi-i tare,
Gura-i merge binişor, mai bate şi din chicior.
Dimineaţa-i mare sfadă.
Somnoroasă când se scoală,
Mai scapă pe gios o oală
Să vadă soacra ce face
De răcneşte ori se face.
Să cânte şi să vuiască
Muzica mulţi ani trăiască
Şi să pornim cu Dumnazău la cununie.“

Odată recitată iertăciunea, tinerii se ridică și sărută mâinile părin ților. În aceste
momente se cântă muzică de jale, iar mireasa aruncă în alai pâine și sare, pentru ca
drumul alături de alesul inimii să îi fie liniștit, conform tradi ției.

Cununia propriu zisă

Drumul spre biserică se făcea tot în alai. Mireasa mergea al ături de v ătafi și fl ăc ăi, iar
mirele alături de fete și druște. În spatele lor veneau nașii și socrii, iar apoi restul
invitaților. Niște vătafi călare mergeau pe la porți și comunicau ceremonia s ătenilor
care nu au fost poftiți la nuntă și ieșeau la porți să se uite cine trece. La biseric ă se
stătea la slujbă vreme de o oră. Odată ce preotul satului le punea pe degete
verighetele, mirele și mireasa se călcau, conform supersti ției conform c ăreia asta le va
aduce conducerea în familie.. Odată oficializată căsătoria, în fața bisericii se f ăcea o
horă mare, ce purta denumirea de dansul miresei.

„Ieşi afară, soacră mare

Ţi-am adus pieptănătoare
Şi te-a pieptăna pe cap
C-o bucată de lemn de fag.
Şi te-a pieptăna din plin
C-o bucată de lemn de-arin.
Şi te-a pieptăna frumos,
Cu păru smocuri pe jos.“
Petrecerea de după cununie

La intrarea în casă, mirii erau întâmpinați de bucătărese cu pâine și cu sare. Erau stropi ți
cu agheasmă și boabe de grâu pentru sănătate și prosperitate, iar mireasa primea un
colac de la vătejei, pe care îl rupea în 4 și-l arunca. Înainte ca invitații să intre la osp ăț,
soacra mică întâmpina invitații cu băutură și îi stropea cu agheasmă, urând ca toate
cele bune să se adune, iar cele rele să se spele.

Pentru marele eveniment se adunau în bucătărie cele mai pricepute gospodine din
sat, ce preparau mâncarea de nuntă din alimente proaspete. În trecut, termenul de
aperitiv nu exista în vocabularul țăranilor. Ei erau poftiți la masă și servi ți cu ciorb ă,
friptură cu pâine coaptă în casă și prăjituri. A doua zi, invitații primeau ciorb ă de
potroace, la continuarea petrecerii de a doua zi. Prăjiturile erau coapte la cuptor și
făcute cu untură de porc. Ca băuturi, se servea berea de casă și rachiul.

Spiritul petrecerii era dat de chiuieli și strig ături. Se dansa și se citau diverse poezii, cu
scopul de a anima oaspeții. Una dintre cele mai cunoscute astfel de strig ături este
următoarea:

„Urâtă-i femeia mută

Care nu cântă la nuntă,
Nici nu cântă, nici nu joacă,
Numai şade şi se-ndoapă.
Da’ eu joc, şi beu, şi cânt,
Că de asta-s pe pămînt;
Că rachiul n-are câlţi
Să rămâie printre dinţi.“

Din rândul acestor tradiții de nuntă din Bucovina nu lipsea nici  furatul miresei, care se
păstrează până în zilele noastre. În schimbul ei, mirele trebuia să pl ăteasc ă câteva
sticle de rachiu sau vin. Nici strigatul darului nu este de ici de colo. Invitații strigau în
gura mare darurile cu care veneau în întâmpinarea proaspătului cuplu căs ătorit. Cu cât
ofereau mai mult, cu atât mai bine priviți în sat erau invitații.
Din seria obiceiurilor nu lipsea nici îmbroboditul miresei, care marchează schimbarea
prin care trece fata, ce devine acum femeie. Mirelui i se pune pe cap o p ăl ărie,
simbolistica ei fiind aceeași. Mireasa avea obligația de a face daruri socrilor mari straie
noi. Petrecerea se încheia cu o strigătură, ce dădea nunta șilor semnalul conform c ăruia
era vremea să plece la casele lor.

„Hai să scoatem danţu-afară

Că-i destul de-alaltă-sară;
De când joc, aş juca iară,
De ce beu, aş tot bea iară,
De ce cânt, tot aş cânta
Şi pe la nunţi aş umbla !