OBICEIURI LEGATE DE FOLCLORUL DE IARNĂ

DIN BUCOVINA
Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente
religioase, de datini şi obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii
timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne. De Crăciun şi
Anul Nou parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiţii, între care se detaşează
colindele, cântecele de stea, diversele urături şi strigături de Pluguşor, care
variază de la o regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În Bucovina s-au
păstrat, probabil, cele mai multe manifestări legate de Sărbătorile hibernale.

Cele mai multe obiceiuri de iarnă se referă, fireşte, la Pluguşor, principalul

„ingredient” al Sărbătorilor, denumit şi Buhaiul, Plugul, Urătură etc., în funcţie de
zonele etnografice. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura
sănătate, rodnicie şi belşug al semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală,
acompaniindu-şi toate aceste mesaje de obicei de clopoţei, buhaiuri, mânaţi de
liderul alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiţie, urătorii sunt costumaţi după
specificul local (iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane, cojoace
ornamentate), însoţiţi de muzicanţi populari care merg pe lângă Plugul tras de boi
sau cai.
 CAPRA

Din ansamblul manifestărilor tradiţionale de iarnă nu lipsesc jocurile de

măşti, obicei răspândit pe tot teritoriul ţării dar făcând faima Bucovinei,
majoritatea pierzându-şi caracterul ritualic de odinioară şi devenind laice,
cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii,
babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.

CAPRA este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate.

Denumită Ţurcă, Brezaie sau Cerb, capra este o mască al cărei cap se
confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni. Este
înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi şi
scoarţe sau covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală şi alte
accesorii. Spectacolul oferit de capră se referă la moartea şi reînvierea ei,
în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele din scenariu
URSUL este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele
bucovinene, a cărui semnificaţie simbolizează moartea şi reînvierea naturii.
Masca este confecţionată din blana şi capul animalului care este investit cu
virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit
„ursar”, care îndeamnă animalul să dănţuiască în ritmul tobelor.

CĂLUŢII sau căiuţii reprezintă un joc mascat des întâlnit de Sărbătorile

hibernale, legat de evocarea veşnicei tinereţi şi a puterii fertilităţii
simbolizate de animalele respective, considerate sacre în mitologia
populară. În rolurile căluţilor, flăcăii satelor sunt costumaţi adecvat, cu
harnaşamente de curele care susţin îmbrăcămintea, dănţuind în
acompaniament de tobe.
Urâţii” constituie un alt obicei popular foarte pitoresc, format din
personaje care fac şotii şi ghiduşii, înviorând ambianţa sărbătorească,
însoţind celelalte alaiuri mascate. Ei poartă diverse măşti comice de babe,
moşi, ţigani, negustori care sunt astfel caricaturizaţi în imaginarul rural.

Pe lângă aceste obiceiuri laicizate şi adaptate folclorului contemporan s-au

păstrat oarecum nealterate momentele Irozilor şi ale Viflaimului
(Vicleimului), un gen de teatru popular religios celebrând într-un mod
popular Naşterea Domnului, cu personaje ca Mesia, magii, arhanghelii,
împăratul Irod, soldaţi, cavaleri, care şi ele diferă de la un sat la altul.
După Anul Nou, cele mai practicate obiceiuri de iarnă sunt Sorcova,
Chiraleisa şi Lăsarea crucii la apă de Bobotează. Sorcova sau Semănatul
este un obicei străvechi practicat în prima zi a Noului An, de Sf. Vasile,
când copiii merg la vecini şi rude cu ramuri din flori artificiale, împodobite
cu panglici colorate, sau, în lipsa unei asemenea vergele, înarmaţi cu grâu,
orez, arpacaş, fasole sau alte boabe pe care le aruncă la uşa gospodarului .

De Bobotează, după oficieera slujbei religioase din biserică, se

merge în procesiune la „sfinţitul apei”, când preotul aruncă o cruce în apa
îngheţată, iar un flăcău se repede să o scoată. Acest obicei al lăsării crucii
la apă încheie, practic, şirul Sărbătorilor de iarnă.