TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN BUCOVINA

Bucovina este un spațiu în care tradițiile populare românești și-au păstrat puritatea. Chiar și
aerul e unul mai curat aici, fiind una dintre zonele cele mai împădurite ale țării. Regiunea păstrează
amprenta civilizației austro-ungare ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775.
Geografic, Bucovina se întinde de la Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului, la Suceava, Rădăuți,
până la Cernăuți.
Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente religioase, de datini şi
obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate
vremurilor moderne. De Crăciun şi Anul Nou parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiţii, între
care se detaşează colindele, cântecele de stea, diversele urături şi strigături de Pluguşor, care variază de
la o regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În Bucovina s-au păstrat, probabil, cele mai multe
manifestări legate de Sărbătorile hibernale. Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de
Crăciun. Acesta exista în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai
important arbore din obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa
unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă,
prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul
Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos
împodobit cu globuri şi beteală.
Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate
continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni maturi, bătrâni, doar
fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.
Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră. Deseori,
colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper şi sunt
recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani.
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru ca
anul ce vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune
un colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun
grăunţe şi fân.
Tot în această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti:
băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng în mai
multe case unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti
de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă.
În Bucovina se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să fie
curat în noaptea de Crăciun; de asemenea, se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa
închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.
În zilele noastre, în veritabilul maraton după ţinute sofisticate, prepararea mesei, sau dotarea cu
petarde sau pocnitori, românii fac în noaptea dintre ani şi în prima zi a noului an, o mulţime de gesturi,
moştenite de la părinţi sau bunici, unii fără să cunoască că în spatele unora dintre acestea se găsesc
tradiţii care au dăinuit de scole.
Anul Nou coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Trebuie remarcat că în perioada
sărbătorilor de iarnă, se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moşi – Andrei, Nicolae,
Crăciun – la cei care sunt serbaţi în noul an – Sfântul Vasile. De aici şi ideea împletirii perfecţiunii
începuturilor, cu beatitudinea vârstei de aur. În această perioadă se întâlnesc la români cele mai multe
tradiţii şi obiceiuri populare, un amestec de vechi şi nou, extrem de preţuite la noi în ţară.
 Anul Nou, prin întreg complexul de tradiţii asociate, este perceput ca moment de renovare a
timpului dar şi a lumii, de alungare a spiritelor rele, un moment ce face trecerea între două cicluri de
vegetaţie şi de munci.
După perioada Crăciunului, dominată de colinde, răspândite mai larg la nivelul ţării, Anul Nou
este marcat anumite tradiţii generale dar şi de obiceiuri locale sau zonale foarte puternice, care încă se
mai păstrează şi în zilele noastre.
În toate tradiţiile prezentate sub formă de joc, coregrafia este asigurată de măşti diferite în
funcţie de zonă. Spre exemplu, în Moldova se întâlnesc cele mai multe datini la această sărbătoare,
întruchipate de cete de feciori, care prezintă fel şi fel de jocuri şi costumaţii din cele mai variate,
colindând, în mod uzual, din casă în casă, şi jucând în ritmul fluierăturilor şi strigăturilor, sau al
muzicii.
Din ansamblul manifestărilor tradiţionale de iarnă nu lipsesc jocurile de măşti, obicei răspândit pe tot
teritoriul ţării dar făcând faima Bucovinei, majoritatea pierzându-şi caracterul ritualic de odinioară şi
devenind laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii,
ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.
Capra este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate. Denumită Ţurcă, Brezaie sau Cerb,
capra este o mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a
clămpăni. Este înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi şi scoarţe sau
covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală şi alte accesorii. Spectacolul oferit de capră se referă
la moartea şi reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele relatate în scenariu.
Ursul este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele bucovinene, a cărui semnificaţie
simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este confecţionată din blana şi capul animalului care
este investit cu virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit „ursar”, care
îndeamnă animalul să dănţuiască în ritmul tobelor.
Căluţii sau căiuţii reprezintă un joc mascat des întâlnit de Sărbătorile hibernale, legat de evocarea
veşnicei tinereţi şi a puterii fertilităţii simbolizate de animalele respective, considerate sacre în
mitologia populară. În rolurile căluţilor, flăcăii satelor sunt costumaţi adecvat, cu harnaşamente de
curele care susţin îmbrăcămintea, dănţuind în acompaniament de tobe.
„Urâţii” constituie un alt obicei popular foarte pitoresc, format din personaje care fac şotii şi ghiduşii,
înviorând ambianţa sărbătorească, însoţind celelalte alaiuri mascate. Ei poartă diverse măşti comice de
babe, moşi, ţigani, negustori care sunt astfel caricaturizaţi în imaginarul rural.
Pe lângă aceste obiceiuri laicizate şi adaptate folclorului contemporan s-au păstrat oarecum nealterate
momentele Irozilor şi ale Viflaimului (Vicleimului), un gen de teatru popular religios celebrând într-un
mod popular Naşterea Domnului, cu personaje ca Mesia, magii, arhanghelii, împăratul Irod, soldaţi,
cavaleri, care şi ele diferă de la un sat la altul.
După Anul Nou, cele mai practicate obiceiuri de iarnă sunt Sorcova, Chiraleisa şi Lăsarea crucii la apă
de Bobotează. Sorcova sau Semănatul este un obicei străvechi practicat în prima zi a Noului An, de Sf.
Vasile, când copiii merg la vecini şi rude cu ramuri din flori artificiale, împodobite cu panglici
colorate, sau, în lipsa unei asemenea vergele, înarmaţi cu grâu, orez, arpacaş, fasole sau alte boabe pe
care le aruncă la uşa gospodarului. Chiraleisa se practică în ajunul Bobotezei, când grupurile de fete şi
băieţi colindă „Chiraleisa! Chiraleisa! Chiraleisa!”, vers adaptat din formula religioasă „Chirie
Eleison!”. De Bobotează, după oficieera slujbei religioase din biserică, se merge în procesiune la
„sfinţitul apei”, când preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar un flăcău se repede să o scoată. Acest
obicei al lăsării crucii la apă încheie, practic, şirul Sărbătorilor de iarnă.