CAPITOLUL FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Elementele și fenomenele meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații, umiditate

atmosferică etc.) sunt generate de o serie de factori ce pot fi grupați în trei categorii: factori
radiativi, factori dinamici și factori fizico-geografici, la care adăugăm și factorii antropici (ca
factori modificatori ai climei).

III.1 Factorii radiativi (radiația solară)

Soarele este principala sursă de viață pentru Terra. Energia radiantă care vine de la
Soare (radiația solară) reprezintă sursa de bază a tuturor fenomenelor și proceselor mai
importante ce se petrec la suprafața și în atmosfera Pământului.

III.1.1 Radiația solară directă

Fluxul de radiație ce provine direct de la Soare și care ajunge nemodificat la suprafața

terestră se numește radiație solară directă (Gh. Pop, 1988). Aceasta este componenta
energetică esențială a bilanțului radiativ și constituie, de asemenea, sursa principală de căldură
pentru suprafața terestră, întrucât la nivelul suprafeței active radiațiile solare directe se
transformă din radiații luminoase în radiații calorice.
Intensitatea radiațiilor solare directe este condiționată de transparența atmosferei, de
prezența și regimul nebulozității și al ceții.
În lucrarea de față, pentru a analiza regimul radiativ al regiunii aflate în studiu, adică
perimetrul Câmpiei Ploieștiului, am folosit datele de la Observatorul București-Afumați,
deoarece orașul Ploiești nu dispune de o stație prevăzută cu aparate speciale (actinometre)
care să măsoare radiațiile solare. În cadrul regiunii de câmpie din sudul țării, deci și la nivelul
Câmpiei Ploieștiului, sumele medii anuale ale radiațiilor solare directe pot ajunge la 70-75
kcal/cm2 suprafață orizontală (Elena Dumitrescu, 1976). Vara, în cazul timpului senin, sumele
lunare ale radiațiilor directe pot atinge în această regiune a țării 10-12 kcal/cm 2, iar în
anotimpul rece acestea scad până la 1 kcal/cm 2 și chiar sub această valoare în fazele de timp
cu predominare a norilor stratiformi și a cețurilor.
În cursul anului, intensitatea radiațiilor solare directe atinge valori maxime în lunile de
vară, la orele prânzului. Astfel, la București-Afumați, la orele 13.00, în luna iulie, se obțin
1,457 cal/cm2/minut, iar în aprilie, la orele 12.00 se înregistrează 1,463 cal/cm 2/minut.
Curbele anotimpuale ale intensității solare directe indică valori de peste 1 cal/cm 2/minut
pentru primăvară și vară de la orele 8.00 și până la orele 16.00 și numai de la orele 10.00 până
la orele 14.00 pentru toamnă și iarnă.
În timpul zilei, valorile intensității radiațiilor solare directe cresc treptat din momentul
răsăritului Soarelui, înregistrând un maxim în jurul prânzului și scad treptat până la apusul
Soarelui. În Câmpia Ploieștiului, pe timp senin și în cazul unei transparențe mari atmosferice
intensitatea radiațiilor solare directe poate depăși în tot cursul anului 1cal/cm 2/minut în timp
de 5-6 ore pe zi în noiembrie, ianuarie și februarie, 7 ore pe zi în octombrie și aprilie, 9 ore pe
zi în mai, august și septembrie și 10 ore în iunie și iulie. Momentul din zi în care se
înregistrează cea mai ridicată valoare a intensității solare directe diferă de la o lună la alta,
fiind în funcție de regimul nebulozității și al transparenței aerului. În general valorile maxime
diurne sunt înregistrate la orele 12.00 și 13.00.
În condiții de transparență redusă atmosferică și de nebulozitate mare, intensitatea
radiațiilor solare directe atinge valori minime de sub 1 cal/cm 2/minut în toate lunile din an.
Excepție fac lunile mai, iunie și iulie când în jurul orei 12.00 valorile minime ale radiațiilor
solare directe depășesc 1 cal/cm2/minut.

III.1.2 Radiația difuză

În afară de radiația solară directă, ziua, pe timp senin, la nivelul suprafeței active ajung
și radiații difuze. Valorile radiațiilor difuze sunt mai mari în cazul transparenței reduse a
atmosferei, când scade radiația solară directă. De asemenea, când norii ecranează soarele,
particulele de apă din nori și cristalele de gheață reflectă și difuzează în mod repetat radiațiile
solare. Ca rezultat, la nivelul suprafeței terestre ajung radiații difuze.
În cursul anului, valorile radiațiilor difuze cresc treptat spre lunile de vară. Astfel, în
timpul solstițiului de vară, la amiază, valorile acestor radiații ating 0,70 cal/cm 2. Valorile
maxime înregistrate la Observatorul București-Afumați (luat ca stație reper pentru Câmpia
Ploieștiului) scot în evidență faptul că din iarnă, când ating la ora 12.00 intensitatea de 0,59
cal/cm2, cresc la 0,68 în aprilie și la 0,72 cal/cm 2/minut în iulie, pentru ca în octombrie să
scadă la 0,57 cal/cm2/minut. Aceste valori maxime sunt înregistrate în cazul timpului senin, a
prezenței norilor ciriformi (Cirrus și Cirrostratus) sau a norilor stratiformi (Altostratus).
Iarna când suprafața terestră este acoperită cu strat de zăpadă, valorile radiațiilor
difuze cresc apreciabil deoarece zăpada reflectă în mare măsură radiația solară directă, în timp
ce primăvara, când transparența maselor de aer este mare, aceste radiații înregistrează valorile
cele mai reduse din an.
În cursul zilei, durata și intensitatea radiațiilor difuze diferă în funcție de momentele
de apariție și dispariție a Soarelui deasupra orizontului, dar și de culoarea și natura suprafeței
terestre care reflectă, în mod difuz în atmosferă, radiația solară. Astfel, la București-Afumați
maximul este localizat la ora 12.00 pentru ianuarie și octombrie, la ora 11.00 pentru aprilie și
la ora 10.00 pentru iulie, aceste diferențieri făcându-se în funcție de regimul diurn al
nebulozității. Valorile minime diurne ale radiațiilor difuze, la aceeași stație, se înregistrează
dimineața și seara când, pe timp senin, intensitatea acestor radiații este cuprinsă între 0,01 și
0,14 cal/cm2/minut.

III.1.3 Radiația totală

Suma radiațiilor solare directe și ale celor difuze constituie radiația totală.
În timpul anului, sumele lunare ale radiațiilor totale cresc continuu în toată țara până în
luna iulie când se înregistrează valorile maxime (18,5 kcal/cm2 suprafață orizontală în sudul
țării, deci și în Câmpia Ploieștiului) și scad treptat până în decembrie (2,9 kcal/cm 2).
Anotimpual, sumele radiațiilor totale la București-Afumați sunt încadrate între 12,7 kcal/cm 2
iarna, când durata zilei este redusă, iar frecvența nebulozității este mare și ajunge la 51,7
kcal/cm2 vara, în lunile când predomină timpul senin (figura 5).
În timpul zilei, valorile medii orare ale radiațiilor totale înregistrează un maxim în
jurul orelor prânzului (1,65 kcal/cm2 în ianuarie) și minime, evident, dimineața și seara.
Fig. 5 Sumele lunare ale radiațiilor solare totale (kcal/cm2) în sudul României
(București - Afumați)
 III.1.4 Radiația reflectată

Din radiația solară incidentă (directă și difuză) o parte este reflectată de suprafața
activă. Proporția de radiații reflectate depinde de caracteristicile fizice ale suprafeței
subiacente, de înălțimea Soarelui deasupra orizontului, de ansamblul condițiilor
meteorologice etc.
Raportul dintre radiația reflectată și cea totală poartă numele de albedou. În general,
suprafețele de culoare deschisă au un albedou mai mare decât cele închise la culoare. Valorile
cele mai mari sunt înregistrate iarna când stratul de zăpadă nou căzută, de culoare albă
strălucitoare, reflectă pe timp de ger 80-90 % din radiația solară primită. În cazul când zăpada
este învechită, umedă sau în curs de topire, albedoul se reduce la 35-50 %. Tot iarna,
suprafețele acoperite cu zăpadă din interiorul și din afara orașului Ploiești contrastează
puternic cu porțiunile de sol descoperit, umed, cu valori reduse ale albedoului de 5-18 %, iar
în perimetrele împădurite sau în parcuri, când arborii și arbuștii sunt desfrunziți, albedoul este
de 35-55 %. Primăvara contrastele se mențin mai ales în prima parte a anotimpului, când solul
umed descoperit de zăpadă și vegetația nedezvoltată fac ca albedoul să rămână mic, iar pe
măsură ce se înaintează spre vară și plantele se dezvoltă ajungând treptat la maturitate,
albedoul crește și el. Toamna, în schimb, valorile albedoului se micșorează datorită solului
descoperit de vegetație și umezit de căderea ploilor.

III.1.5 Radiația absorbită

Acest tip de radiație se diferențiază cantitativ în funcție de caracteristicile suprafeței

active și de condițiile meteorologice locale. Astfel, în sudul și sud-estul României, unde
predomină timpul senin și unde stratul de zăpadă are o frecvență redusă, sumele anuale ale
radiațiilor absorbite sunt mai mari decât în alte regiuni ale țării, valorile situându-se între 91-
100 kcal/cm2 (Elena Dumitrescu, 1976). Astfel, la Ploiești, regimul anual al acestor radiații se
caracterizează printr-un maxim în luna iulie (15 kcal/cm 2) și un minim în luna decembrie (0,8
kcal/cm2), suma anuală fiind de 91,4 kcal/cm2 (figura 6).
 Fig. 6 Sumele lunare ale radiației absorbite (kcal/cm2) în sudul României
(București - Afumați)

III.1.6 Radiația efectivă

Suprafața activă și atmosfera emit în mod continuu radiații infraroșii. Diferența dintre
radiația emisă de suprafața terestră și cea emisă de atmosferă poartă numele de radiație
efectivă.
Valorile radiației efective sunt variabile, ele fiind în funcție de complexul condițiilor
atmosferice. Astfel, pe timp umed și cu nebulozitate mare, în cazul norilor stratiformi joși,
diferențele termice dintre suprafața activă și atmosferă sunt reduse, iar radiația efectivă este
mică. Aceasta se datorează faptului că norii emit radiații infraroșii care duc la creșterea
radiației atmosferice. Cele mai mari valori ale radiației efective se înregistrează vara, în lunile
iulie-august, atunci când valorile nebulozității sunt cele mai reduse. În luna august, în Câmpia
Ploieștiului se pot obține 5-6 kcal/cm 2, în timp ce valorile cele mai mici (2,4-2,8 kcal/cm 2) se
localizează în lunile de iarnă (figura 7).
 Fig. 7 Sumele lunare ale radiației efective (kcal/cm2) în sudul României
(București - Afumați)

III.1.7 Bilanțul radiativ

Diferența dintre valorile radiației absorbite și cele ale radiației efective alcătuiesc
bilanțul radiativ. Aceasta este rezultanta tuturor schimburilor de energie radiantă care au loc
în mod continuu la nivelul suprafeței terestre.
Bilanțul radiativ (Elena Dumitrescu, 1976) poate fi exprimat prin relația:
R=(Q+q) (1 – A) – E
în care
R – bilanțul radiativ
Q – radiația solară directă
Q – radiația difuză
A – albedoul
E – radiația efectivă.
În timpul anului, bilanțul radiativ are valori pozitive din luna februarie și până în luna
noiembrie în toate regiunile din sudul și sud-estul țării noastre. Cele mai ridicate valori se
înregistrează în lunile de vară (iunie-iulie) când se ating 9,8-9,9 kcal/cm 2, iar cele mai reduse
valori sunt iarna (decembrie-ianuarie): 1,3-1,6 kcal/cm2 (figura 8).
 Fig. 8 Sumele lunare ale bilanțului radiativ (kcal/cm2) în sudul României
(București - Afumați)

III.2 Factorii dinamici (circulația atmosferei)

Între factorii genetici ai climei Câmpiei Ploieștiului, un rol deosebit de important îl are
circulația generală a atmosferei, atât deasupra Europei, cât mai ales deasupra României. Acest
factor climatogen este responsabil în primul rând de variațiile neperiodice ale principalelor
procese și fenomene atmosferice, deoarece marile perturbații ale parametrilor meteorologici
(climatici) sunt generate tocmai de deplasarea maselor de aer, cu caracteristici diferite, dintr-o
regiune în alta a Globului. Succesiunea diferitelor tipuri de mase de aer peste regiunea noastră
se concretizează prin apariția unor faze de timp care prin repetarea lor în decursul anilor
imprimă trăsăturile climatice locale. În acest mod, dinamica atmosferei joacă un rol genetic
important pentru clima regiunii.
Deplasarea maselor de aer este dirijată de o serie de „centri de acțiune atmosferică”,
așa cum a denumit N. Topor și C. Stoica (în 1965) formațiunile barice cu presiuni diferite:
ciclonii și anticiclonii. Primii transportă mase de aer cu densități reduse, cu o mare
instabilitate în interiorul masei și foarte bogate în nuclei de condensare și vapori de apă, în
timp ce anticiclonii se manifestă printr-un aer dens în care presiunea atmosferică poate atinge
și chiar depăși valoarea de 1020 mb.
 Continentul european (inclusiv teritoriul României) este influențat de existența, în
principal, a patru sisteme barice: anticiclonul Azorelor, anticiclonul Siberian, ciclonul
Islandez și ciclonii Mediteranei.
Cu o frecvență mai redusă acționează anticiclonii Groenlandez, Nord-Scandinav,
Nord- African, precum și depresiunea barică Arabă.
Un rol deosebit în circulația atmosferei deasupra României îl are anticiclonul
Azorelor. Acesta își exercită influența aproape în tot cursul anului, dar cu precădere în două
intervale caracteristice: noiembrie-ianuarie și mai-iulie. În perioada rece a anului deplasează
mase de aer oceanic, mai calde și mai umede, care determină creșterea temperaturii cu 8-10 oC
și o intensificare a precipitațiilor, care datorită valorilor termice mai ridicate, se pot
transforma din ninsoare în lapoviță și ploaie. În timpul verii, însă, pătrunderea masivă a
aerului umed de pe ocean până deasupra țării noastre favorizează ușoara răcire a aerului
preexistent și căderea unor importante cantități de precipitații, determinând înregistrarea
principalelor maxime pluviale, mai ales, în sudul și estul țării. De precizat faptul că în Câmpia
Ploieștiului, ca și în celelalte zone din sudul și estul României, acest anticiclon își face simțită
prezența ceva mai rar în comparație cu regiunile din vestul și centrul țării, datorită barierei
orografice înregistrate de lanțul carpatic.
Un alt sistem baric foarte important, de data aceasta chiar pentru clima regiunii
analizate de noi, îl reprezintă Anticiclonul Siberian (Est-European) ce acționează, mai ales în
perioada octombrie-martie, cu maxim de dezvoltare în ianuarie. Acesta transportă mase de aer
rece (continental-polar) ce determină în țara noastră o vreme geroasă și lipsită de precipitații
în zonele sudice și mai ales estice. Vara, acțiunea anticiclonului se face rar simțită, în acest
caz favorizând pătrunderea unor mase de aer cald și uscat de deasupra Câmpiei Ruse, care dau
o vreme călduroasă și uscată.
Ciclonul Islandez acționează deasupra României mai ales în anotimpurile de tranziție
(primăvara și toamna), însă rar se întâmplă să se extindă și în partea de sud a țării, datorită
poziției Carpaților Meridionali care împiedică în mare măsură deplasarea lui către sud. Tot
rar, acest ciclon își face apariția vara (ploi abundente cu intensificări ale vântului, uneori chiar
furtună) sau iarna (vreme umedă și nu prea rece, cu cețuri persistente și precipitații slabe sub
formă de burniță sau ploaie).
Ciclonii mediteraneeni sunt cei care provoacă cele mai mari perturbări atmosferice
iarna. Ei iau naștere în semestrul rece al anului (octombrie-aprilie) – cu o frecvență mai mare
în ianuarie și februarie – în părțile centrale și vestice ale bazinului Mării Mediterane. Din
zonele lor de formare, ciclonii mediteraneeni se deplasează pe diferite traiectorii (către est sau
nord-est), transportând până deasupra țării noastre mase de aer umed și cald care ajung să se
amestece cu aerul mai rece din timpul iernii, determinând căderea unor însemnate cantități de
precipitații (ninsoare, lapoviță și ploaie) și intensificarea vântului. Când contactul dintre aerul
de origine mediteraneană și cel rece, de origine continental-polară (din Anticiclonul Siberian)
se produce brusc, de-a lungul unei zone a cărei lățime nu depășește 150 km, se creează
puternice contraste de presiune și de temperatură între cele două mase de aer cu proprietăți
fizice diferite, care vor genera fenomenul numit viscol (ninsoare abundentă însoțită de
puternice intensificări ale vântului, care va spulbera și va împrăștia zăpada în toate direcțiile,
troienind-o în jurul diferitelor obstacole întâlnite în cale, troienele putând ajunge la înălțimi de
câțiva metri).
Asupra regiunilor din sudul României (inclusiv asupra Câmpiei Ploieștiului)
acționează foarte rar Anticiclonul Groenlandez, al cărui centru de formare se află pe platourile
înghețate ale celei mai mari insule de pe Terra. Acesta acționează mai mult asupra nordului
țării noastre, cu deosebire în lunile de iarnă (decembrie-ianuarie), când este prezent cu mase
de aer foarte reci și foarte umede, provocând masive căderi de zăpadă. În mod asemănător
stau lucrurile și în privința Anticiclonului Nord-Scandinav, cu deosebirea că acesta ia naștere
deasupra Peninsulei Scandinave și a Finlandei și se manifestă cu deosebire între mai-
septembrie, determinând și în Câmpia Ploieștiului răciri bruște ale vremii și favorizând
producerea brumelor și a înghețurilor târzii din mai, precum și a celor timpurii din septembrie.
Acest anticiclon transportă mase de aer rece și dens care „neputând escalada sectorul muntos
al Beschizilor Orientali și al Carpaților Păduroși, se revarsă spre sud, prin estul Carpaților
Orientali, pentru a pătrunde până în Dobrogea și Câmpia Bărăganului” (I. Stăncescu, 1983),
uneori atingând și zona Câmpiei Ploieștiului.
Cu o frecvență la fel de redusă acționează, mai ales vara, Anticiclonul Nord-African,
care transportă, câteodată până în sudul României, un aer de origine tropicală (sahariană)
fierbinte și foarte uscat, care determină încălzirea excesivă a vremii, concretizată prin zile
caniculare cu temperaturi în jur de 40 oC și chiar peste. O influență la fel de restrânsă asupra
condițiilor climatice din România o are și Depresiunea barică Arabă, care se formează în
semestrul cald al anului deasupra vastelor întinderi deșertice din SV Asiei. Aerul ei foarte cald
și uscat pătrunde în unii ani și în regiunea Câmpiei Ploieștiului, determinând, ca și în cazul
anticiclonului din nordul Africii, temperaturi în jur de 40 oC, secetă puternică și particule de
praf în suspensie.
 III.3 Factorii fizico-geografici (suprafața subiacentă)

Relieful, suprafețele acvatice, solurile, vegetația, precum și prezența orașului Ploiești

(clădiri cu pereți și acoperișuri divers colorate și orientate, rețeaua complexă de străzi,
existența piețelor, spațiilor verzi etc.) reprezintă componentele principale ale suprafeței
subiacente (active). Aceasta are un rol climatogen important, generând toată gama de procese
și fenomene climatice din stratele inferioare de aer. Suprafața activă este cea pe care cad
razele solare și la nivelul căreia acestea se transformă în energie calorică. De la suprafața
subiacentă căldura se transmite apoi în stratele de aer învecinate. Întrucât relieful Câmpiei
Ploieștiului este format dintr-o mare întindere de suprafețe plane sau aproape plane (câmpia
piemontană propriu-zisă, luncile râurilor și pârâurilor, precum și terasele acestora), rezultă că
acest relief este bine însorit și încălzit. În acest șes lat al Ploieștiului, cu suprafață orizontală,
ca și pe podul teraselor superioare, fluxul de insolație prezintă o variație simetrică față de
amiază, când are loc maximul, cu valorile cele mai ridicate la solstițiul de vară și cele mai
mici la solstițiul de iarnă. De asemenea, majoritatea solurilor existente aici sunt de culoare
închisă (tipul cernoziom) și au albedou mic (<20 %), ceea ce înseamnă că se încălzesc mai
puternic ziua, deci temperatura aerului de deasupra lor este mai ridicată decât a celui din
imediata apropiere, a solului de culoare mai deschisă. Noaptea, solurile de culoare închisă
emit radiativ căldura mai intens decât opusul lor, rezultând de aici o amplitudine termică
diurnă mai accentuată. Solurile umede (după ploaie sau de rouă), având o căldură specifică
mai mare, se încălzesc mai puțin determinând un regim similar și temperaturii aerului din
imediata vecinătate.
În altă ordine de idei, suprafață subiacentă este și principala sursă de umezire a aerului,
deoarece la nivelul ei ajung precipitațiile atmosferice și tot la nivelul ei au loc procesele de
evaporare, condensare și sublimare a vaporilor de apă din atmosferă. Mult mai intense sunt
procesele de evaporare și umezire a aerului în cazul prezenței vegetației sau a unor suprafețe
acvatice. Plantele care alcătuiesc învelișul vegetal, prin funcțiile lor fiziologice, elimină apa în
atmosferă sub formă de vapori, în timp ce deasupra bazinelor acvatice evaporarea apei se
produce în mod continuu, ducând nu numai la umezirea aerului, ci și la consumarea căldurii și
scăderea temperaturii în stratul de aer inferior. De aceea vara, în timpul zilelor senine,
deasupra suprafețelor acvatice se instalează inversiuni de temperatură. Toamna și iarna,
deasupra bazinelor de apă, în stratul inferior de aer cu umiditate mare, au loc procese de
condensare a vaporilor de apă și de formare a cețurilor. Diferențele termice dintre bazinele
acvatice și uscatul încinjurător, care sunt accentuate în cursul zilelor senine de vară, duc la
deosebiri în repartiția presiunii atmosferice și la formarea unor curenți locali sub forma
brizelor de zi și de noapte. În cazul advecției maselor de aer, intensitatea vântului este mai
mare deasupra oglinzilor de apă care au o rugozitate mai mică decât suprafața uscatului,
canalizându-se cu ușurință de-a lungul apelor curgătoare care traversează sau mărginesc
Câmpia Ploieștiului (râurile Prahova, Teleajen, Cricovul Dulce, Provița etc., precum și pârâul
Dâmbu-care trece prin Ploiești). De asemenea, caracteristicile vântului sunt modificate și de
prezența vegetației de arbori și arbuști din interiorul orașului Ploiești (din parcuri, de pe
marginea străzilor etc.) sau din câmpie (pâlcurile de pădure) care joacă rol de obstacol în
calea curenților de aer. Vegetația din perimetrul spațiilor locuite (urbane și rurale), pe lângă
rolul enunțat mai sus, atenuează încălzirea excesivă (în special prin umbrire), mărește
umezeala relativă a aerului (prin evapotranspirație), filtrează impuritățile din atmosferă (prin
frunzele coronamentelor) și, extraclimatic, reduce poluarea fonică.
Revenind la relief, nu trebuie omis faptul că orientarea și înclinarea, chiar redusă a
pantelor, duce la o repartiție diferită a radiațiilor solare. Astfel, pe pantele sudice ale dealurilor
de la nord de Câmpia Ploieștiului, cantitatea de radiații solare incidente este mai mare decât
cea obținută pe pantele nordice. De asemenea, pe pantele sudice, încălzirea aerului și a solului
este mai accentuată decât pe cele nordice. Seara și noaptea, aerul mai rece și mai dens coboară
de pe versanții colinari sub forma unor brize și se cantonează în zona mai joasă de șes,
provocând uneori, cu deosebire iarna, inversiuni de temperatură.
În concluzie, toți factorii fizico-geografici care formează suprafața subiacentă – o
suprafață neomogenă și foarte complexă – determină variații specifice ale elementelor
climatice, introducând modificări importante în clima regiunii studiate.

III.4 Factorii antropici (societatea omenească)

În afara celor trei categorii de factori climatogeni prezentați anterior, se impune să

zăbovim aici și asupra unei a patra categorii, la fel de importantă și anume factorii antropici
(umani), deoarece oamenii prin activitățile lor desfășurate de-a lungul timpului, au produs
unele modificări caracteristicilor suprafețelor active, care au dus în mod inevitabil la
modificarea condițiilor de desfășurare a proceselor și fenomenelor atmosferice. Astfel, ei au
acționat în sensul extinderii suprafețelor agricole, defrișării pădurilor, desecării terenurilor
înmlăștinite, irigării suprafețelor cu deficit de umiditate, amenajării unor suprafețe acvatice
artificiale. De asemenea, construirea așezărilor urbane și rurale, extinderea platformelor
industriale, crearea unor mijloace moderne de transport au avut ca rezultat modificarea
condițiilor locale de geneză, dezvoltare și repartiție a principalilor parametri meteorologici
(climatici).
În Câmpia Ploieștiului, defrișarea întinselor suprafețe cu pădure existente în trecut –
reduse acum la numai câteva pâlcuri - și transformarea lor în terenuri agricole (mai ales
terenuri arabile) au dus la schimbarea condițiilor locale climatice, deoarece prezența pădurii
era concretizată în general printr-un regim termic mai moderat, prin valori mai ridicate ale
umezelii aerului, aducând de asemenea, schimbări direcției și intensității vântului. Astăzi,
întinsele suprafețe agricole din Câmpia Ploieștiului, dau naștere unor topoclimate specifice,
care însă suferă și ele unele modificări diferențiate ale elementelor climatice în cursul unui an,
în funcție de fazele vegetative ale plantelor. Astfel, de exemplu, în perioadele în care
terenurile agricole sunt arate și descoperite de vegetație, albedoul solului este mai mic decât în
perioadele vegetative, iar încălzirea este mai mare și mai rapidă.
Condiții noi de desfășurare a proceselor atmosferice au fost create de factorul uman și
prin amenajarea de bazine acvatice artificiale. Acestea au produs modificări de ordin climatic
în zonele unde au fost amenajate. Astfel, prezența acestor bazine indică modificări ale
regimului termic, sub aspectul micșorării amplitudinilor și al întârzierii fazelor de încălzire și
răcire a aerului și frecvenței mai mari a fenomenelor hidrometeorologice (ceață, burniță, rouă,
brumă etc.). Cum însă în perimetrul Câmpiei Ploieștiului nu există mari lacuri antropice de
genul, de exemplu, celor de la Porțile de Fier, Bicaz sau Vidraru și nici măcar cât Paltinu (de
pe Doftana) ci, cel mult, lacuri pentru piscicultură (heleștee) sau lacuri pentru scăldat – în
ștranduri – putem afirma că aceste mici bazine cu apă nu introduc mari modificări climatice și
nici pe areale extinse ca în cazul lacurilor de acumulare menționate mai sus.
Construirea așezărilor urbane și rurale, precum și a platformelor industriale a avut ca
rezultat modificarea radicală a caracteristicilor suprafeței active. Astfel, predominarea
suprafețelor de beton, sticlă, cărămidă, pavaje, asfalt, tablă și țiglă, atât în comunele și satele
ce aparțin Câmpiei Ploieștiului, cât și, mai ales, în municipiul Ploiești, se răsfrânge în mod
deosebit asupra proceselor calorice (recepționarea și cedarea căldurii) și a celor de primire și
cedare a apei provenită din precipitații. De exemplu, asfaltarea străzilor și aleilor din vatra
orașului Ploiești a făcut ca cea mai mare parte din precipitațiile căzute să nu se poată infiltra,
orașul construindu-și un sistem propriu de canalizare pentru eliminarea apei pluviale,
menajere și industriale. Acest sistem face ca suprafața activă subiacentă a orașului să rămână
mai mult timp uscată. Astfel, căldura care trebuia consumată în procesul de evapotranspirație,
este folosită în aria orașului pentru încălzirea zidurilor și a acoperișurilor clădirilor, precum și
a asfaltului, deci, indirect, pentru încălzirea aerului urban. Acesta este numai unul dintre
aspectele care conduc la afirmația că, deasupra orașului, se conturează de cele mai multe ori
„o insulă de căldură urbană” (Elena Dumitrescu, 1976). Cantitățile suplimentare de căldură
degajate în urma arderii de combustibili industriali și casnici contribuie la intensificarea
insulei de căldură urbană. Temperatura atmosferei urbane este întotdeauna mai ridicată (cu cel
puțin 1 oC) decât a zonei înconjurătoare și ca urmare a „căldurii pe care o degajă populația,
animalele domestice, dar mai ales fabricile, uzinele, termocentralele, cantinele, restaurantele,
locuințele etc.” (I.Gugiuman, M. Cotrău, 1975), iar în Ploiești există fiecare dintre elementele
enumerate mai sus, ba chiar mai multe (de exemplu, căldura emanată prin arderea
carburanților în motoarele autovehiculelor).
Particulele fine (praful, fumul, zgura fină și alte particule) ridicate în atmosfera
urbană, mai ales de pe platformele industriale, contribuie la creșterea nebulozității și la
sporirea cantităților de precipitații căzute deasupra orașului și a zonelor din imediata
vecinătate a acestuia.
De asemenea, prin clădirile construite și prin arborii sau pomii plantați în arealul său,
orașul mai constituie și un obstacol evident în calea vânturilor, indiferent din ce direcție ar
sufla ele. Astfel, în partea centrală a oricărui oraș mare – cum este și municipiul Ploiești –
intensitatea vântului este micșorată cu 1,5-2 m/s, aici predominând situațiile de calm
atmosferic.
În concluzie, activitatea intensă umană (industrială, agricolă, de construcții, de
transport etc.) are ca rezultat modificarea structurii suprafeței active și a compoziției
atmosferei inferioare, cu implicații deosebite asupra condițiilor de desfășurare a proceselor
atmosferice.