1

Partea a doua Curs 7 Climatologie Subramur a meteorologiei, climatologia este stiina care se ocupa cu studiul climei. Clima reprezinta regimul multianual al vremii, determinat de interaciunea dintre factorii radiativi, fizico-geografici si dinamici, sub influena tot mai pregnant a factorului antropic. Aciunea conjugat a celor 4 categorii de factori determin valori i evoluii diferite de la o regiune la alta a elementelor meteorologice. La scar multianual acestea se traduc prin diferite tipuri de clim, elementele meteorologice (temperatura, umezeala, presiunea, nebulozitatea, precipitaiile i vntul) cptnd denumirea de caracteristici climatice. Analiza cauzal a repartiiei factorilor climatogeni i caracteristicile climei pe suprafaa terestr, clasificarea climatelor dup caracteristicile lor eseniale i cercetarea fluctuaiilor climatice de lung durat sunt probleme de baz ale climatologiei. Ele formeaz obiectul capitolelor urmtoare. Spre deosebire de vreme care se refer la fenomenele meteorologice dintr-o perioad de timp mai scurt (ore, pn la cteva zile, mai rar sptmni), clima se refer la o period de timp mult mai lung cteva decenii, n mod obinuit valorile medii pe o perioad de 30 de ani. Punctul de referin a climei fiind vremea, msurtorile se realizeaz la staiile meteorologice, prin intermediul sondelor atmosferice sau cu ajutorul sateliilor meteorologici. Climatologia este o ramur tiinific interdisciplinar, o subramur a meteorologiei i se ocupa att cu stabilirea factorilor de geneza pentru climatele Pamantului (factori radiativi, dinamici, fizico-geografici, antropici) cat si cu distribuia acestora pe suprafaa planetei. Studiul climei cuprinde observarea i msurarea radiaiilor, temperaturii, presiunii atmosferice, a curenilor de aer, innd cont de factorii geografici care influeneaz aceste valori ca de exemplu: latitudinea, longitudinea, altitudinea, relieful, solul i vegetaia. n cadrul climei se poate deosebi microclima, mezoclima i macroclima. Ramurile Climatologiei Climatologia general se ocupa de studiul factorilor climatogenetici, repartiia pe glob a principalelor elemente climatice, tipuri geografice de climat i repartiia lor, nclzirea global actual. Topoclimatologia este o ramur a climatologiei care studiaz datele meteorologice din imediata apropiere a solului (Topo- locaie+ climatologie). Microclimatologie ramur a climatologiei care studiaz microclimatele. (< fr. microclimatologie). Microclimatologia studiaz variaiile nregistrate de elementele meteorologice n stratul de aer inferior (de regul sub 2 m nlime) ca urmare a influenei directe, exercitate de poriuni mici, omogene ale suprafeei active subiacente. Agroclimatologia se ocup cu studiul efectelor pe care variaiile i schimbrile timpului i a climei le au asupra ramurilor agriculturii. Climatologia urban studiaz influena oraului asupra regimului hidrometeorologic prin suprafaa sa activ artificial, emisiile de substane nocive n atmosfer, prin nivelul intravilanului.

2
FACTORII GENETICI AI CLIMEI Clima este influenat in principal de: - factorii radiativi (radiatia solara si variatiile sale anuale), - factorii fizico geografici (latitudine, altitudine, apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai ales muntii si dealurile), - factorii dinamici (circulaia general a atmosferei), - precum i de activitile desfurate de societatea uman (factorul antropic). 1. FACTORII RADIATIVI (Radiatia solara. Bilantul radiativ caloric si componentele sale) 1.1. Radiatia solara Aproape toate procesele geofizice si biofizice care au loc la suprafata Pamantului si in atmosfera se datoreaza radiatiei solare, energia necesara declansarii si evolutiei lor ulterioare in timp si spatiu. Rolul determinant pe care energia radianta solara il joaca in geneza diferitelor tipuri de clima reiese si din faptul ca in absenta ei, ceilalti factori climatogeni nu pot actiona. Actiunea climatogenica a factorilor radiativi se desfasoara sub influenta factorilor astronomici ce conditioneaza intensitatea radiatiei solare si repartitia sa pe suprafata terestra. Factorii astronomici sunt: - distanta fata de Soare, - variatiile minore ale activitatii solare pe parcursul unui an, - sfericitatea Pamantului, - inclinarea axei sale fata de planul de rotatie in jurul Soarelui, - parametri miscarilor de rotatie si de revolutie ale Pamantului. Cantitatea de energie primita de catre Pamant este determinata de distanta fata de Soare si in foarte mica masura de fluctuatiile periodice si neperiodice ale activitatii solare. Totalitatea fluxurilor radiative ce strabat atmosfera terestra constituie factorii radiativi, factori climatogenici fundamentali. Repartitia geografic a radiatiei solare globale (totale) Media anuala a radiatiei globale inregistreaza valori sub 60 kcal/cm2/an in zonele polare si de 60 80 kcal/cm2/an in zonele subpolare. Zonele temperate primesc in medie, anual, circa 80 130 kcal/ cm2/an. Valoarea medie anuala a radiatiei solare globale este pentru Romania, de circa 120 kcal/ cm2. In zonele subtropicale, valorile medii se situeaza intre 130 150 kcal cm2/an. Cele mai ridicate valori se inregistreaza in zonele tropicale, cu umezeala scazuta si in special nebulozitate redusa (150 200 kcal/ cm2/an). In zonele subecuatoriale si ecuatoriale, umezeala si nebulozitatea ridicata fac ca radiatia globala medie primita pe parcursul unui an, sa fie mai scazuta decat cea receptata in zonele tropicale (140 170 kcal/ cm2/an) (fig. 1-123). Datorita unei suprafete mai mari ocupata de uscat, implicit unor umezeli mai scazute a aerului si unei nebulozitati mai scazute decat cele din emisfera sudica, in emisfera

3
nordica, valorile medii anuale sunt in general mai ridicate cu cca. 10 kcal/cm2 decat valorile receptate de respectivele zone climatice ale emisferei sudice. Cele mai ridicate medii anuale ale radiatiei solare globale se inregistreaza in zonele tropicale si chiar subtropicale din America Centrala si respectiv America de Nord (Podisul Mexicului si Arizona), cu valori de peste 200 kcal/ cm2, iar in zonele aride din Nordul Africii, Peninsula Arabica si Sudul Podisului Iranului, de peste 210 kcal/cm2. Recordurile pentru intreaga planeta sunt inregistrate in Sudul Egiptului si Nordul Sudanului, cu medii anuale de peste 220 kcal/ cm2/an. Valori mai scazute decat cele specifice zonei tropicale se inregistreaza in teritoriile din sudul si sud - estul Asiei, aflate in aria climatului musonic. Aici n sezonul cald, predomina musonul de vara, dinspre oceane, ce aduce aer excesiv de umed si cu nebulozitate ridicata. Umezeala ridicata a aerului si nebulozitatea ridicata fac ca in cele mai umede zone ecuatoriale (Amazonia sau aria Golfului Guineei) valorile medii anuale ale radiatiei globale s coboare sub 150 kcal/ cm2. Cele mai mari si cele mai reduse valori medii lunare se inregistreaza in lunile in care se produc solstiiile, iunie si decembrie. Luna iunie este luna de maxim pentru emisfera nordica si de minim pentru emisfera sudica, iar decembrie, luna a valorilor medii cele mai ridicate pentru emisfera sudica si a valorilor cele mai scazute, in emisfera nordica. Repartiia valorilor medii ale radiaiei globale n luna iunie n luna solstiiului de var al emisferei nordice, valorile medii ale radiatiei solare globale in luna iunie prezinta o zonalite latitudinala evidenta doar in emisfera sudica (fig 2124). Emisfera nordica, cu intinse arii continentale si cu predominarea unor importanti curenti oceanici, reci sau calzi, cu directie in sensul longitudinii, prezinta o distributie variata, in care se impun relevant si caracteristicile suprafetei active. Ariile cu valori medii lunare de peste 20 kcal/ cm2 sunt mai numeroase si mai extinse decat cele inregistrate in luna decembrie in emisfera sudica: - n zona polului nord se inregistreaza valori sub 14 kcal/ cm2, - in zonele subpolare si temperate se inregistreaza valori in jur de 14 16 kcal/cal/ cm2 - n zonele subtropicale se inregistreaza valori de peste 18 kcal/ cm2 - n zonele tropicale, nordul Africii, Asia de SV si in Nordul Podisului Mexican se inregistreaza peste 20 kcal/cm2, - iar in zonele climatului musonic, din Asia de Sud si SE, datorita musonului de vara, valorile scad sub 12 kcal/cm2. In emisfera sudica, valorile medii lunare ale radiatiei solare globale ale lunii iunie scad constant, din zona tropicala, spre cea polara, unde, in conditiile noptii polare, ajung la 0 kcal/cm2.

4
Repartiia valorilor medii ale radiaiei globale n luna decembrie n luna solstiiului de var al emisferei sudice, repartiia geografic a radiaiei globale (fig 3-125) se caracterizeaz printr-o situaie invers lunii iunie. Zonalitatea repartiiei este prezent numai n emisfera nordic, la nord de tropicul Racului, cu valori de la 0 kcal/cm2, la nord de latitudinea nordic de 70, unde in aceasta luna este noapte polara; pe oceanele temperate si subpolare sudice, in acesta luna se primeste in medie o cantitate de 10 12 kcal/cm2 iar in Antarctica, unde predomina regim anticiclonic, cu timp senin, peste 12 kcal/ cm2. Dar cantitatea de radiatie globala primita de suprafata Antarcticii se pierde aproape in totalitate prin reflexie de pe suprafata ghetii si a zapezii. Cele mai mari cantiti se nregistreaz n regiunile aride i semiaride. In aceasta luna, in Centrul si Nordul Australiei se primeste in medie o cantitate de peste 16 kcal/cm2, iar in Sudul Africii, in Desertul Kalahari si in America de Sud, la est de Anzi, in Gran Chaco, se recepteaza in medie, peste 18 kcal/ cm2, iar n centrul deertului Kalahari peste 20kcal/cm2. 1.2. Bilanul radiativ caloric Repartiia geografic a bilantului radiativ caloric Bilanul radiativ al suprafetei terestre reprezint raportul dintre cantitatea de energie radianta primita si cea pierduta. Bilanul radiativ este pozitiv pe intreaga planeta, cu excepia zonelor continentale ultrapolare. Valorile sale sunt, pe oceane, cu 25% mai mari decat pe suprafeele continentale, zone unde prezinta valori mari, iar n zonele aride, valori scazute. Repartiia sumelor medii ale bilanului radiativ Analiza succint a repartiiei sumelor medii anuale ale bilanului radiativ (fig 4-126) conduce la concluzia c, pentru aceleai latitudini, bilanul radiativ al oceanelor este substanial mai mare dect al continetelor. Valorile medii anuale ale bilantului radiativ ale suprafetei terestre sunt ridicate n zonele aride, depasind 140 kcal/cm2/an, pe suprafata Marii Rosii, a Marii Arabiei, a Marii Timor si a Oceanului Indian, la nordvest de Australia, dar fiind sub 60 kcal/cm2/an in teritoriile tropicale aride, unde aerul lipsit de umezeala si nebulozitatea, permit pierderi radiative nocturne mari de pe suprafaa terestra.

5
In medie, pentru Romania, valoarea bilantului radiativ al suprafetei terestre este de 50 kcal/cm2/an. Pe suprafata calotei glaciare a Oceanului nghetat, valorile medii ale bilantului radiativ se situeaz in jur de 2 kcal/cm2/an, scazand pana la valori ntre -4 si -5 kcal/cm2/an, iar n centrul Antarcticii la -7 - -8 kcal/ cm2/an. Repartiia sumelor medii ale bilanului radiativ n luna iunie. n luna iunie bilanul radiativ este pozitiv de la Polul Nord pn la latitudinea de 400sud, dar coincide aproximativ cu izolinia de 0 i este negativ de la aceasta pn la Polul Sud (fig. 5-127). Cele mai ridicate medii ale bilanului radiativ al lunii iunie se nregistreaz pe unele suprafee oceanice din zona tropical a emiferei nordice (largul coastelor nord-vestice ale Africii, nordul Mrii Arabiei) unde pot depi 12-14 Kcal/cm2/lun. Pe continente, la aceleai latitudini (Mexic, Sahara, Arbia) valorile corespunztoare coboar la 8-6 Kcal/ cm2/lun. Repartiia sumelor medii ale bilanului radiativ n luna decembrie. n luna decembrie bilanul radiativ este pozitiv de la Polul Sud pn la latitudinea 0 de 40 nord, unde se situeaz izolinia de 0 i este negativ de la aceasta pn la Polul Nord (fig. 6-128). Invers dect n iunie, zonalitatea este slab exprimat n emisfera sudic, dar foarte evident n cea nordic, mai ales pe oceane. Cele mai ridicate medii ale bilanului radiativ al lunii decembrie se nregistreaz pe unele suprafee oceanice din zona tropical a emiferei sudice (largul coastelor sud-estice ale Braziliei i largul coastelor de NV i NE a Australie) unde pot depi 12 Kcal/ cm2/lun. Repartiia geografic a principalelor componente ale bilanului caloric Deoarece cldura rezultat din bilanul radiativ al suprafeei se consum n 3 procese principale: - nclzirea stratelor mai adnci ale solului

6
nclzirea aerului de deasupra evaporarea apei, rolul climatogen jucat de acesta se complic, fcnd necesar cunoaterea repartiiei geografice a consumurilor reprezentate de ultimele dou procese.

Repartiia geografic a cantitilor medii anuale de cldur consumate n procesul schimbului turbulent (nclzirea stratelor de aer din imediata apropiere a suprafeei terestre). Se nregistreaz uoare diferene ntre cele dou tipuri fundamentale de suprafee active: ocean i uscat (fig. 7 -129). Deasupra oceanelor valorile schimbului turbulent sunt relativ reduse. Cantiti de cldur mai mari (20-30 kcal/cm2) cedeaz atmosferei doar suprafeele oceanice strbtute de cureni calzi (Gulfstream i Kuroshivo). Exist i regiuni strbtute de cureni oceanici reci, n care schimbul de cldur este negativ (atmosfera cedeaz cldur uscatului), dar att ntinderea ct i valoarea schimbului respectiv sunt nensemnate. Pe uscat, valorile maxime ale schimbului turbulent se nregistreaz n deerturile subtropicale (40-50 kcal/cm2/an) caracterizate prin sume mari ale radiaiei globale i evaporaie extrem de redus. Regiunile intertropicale umede, cu consum mare decaldur n timpul evaporaiei, au valori de 30-20 kcal/cm2/an, pn la 10 kcal/cm2/an . n regiunile temperate, cldura cedat atmosferei prin schimbul turbulent este de 30-20 kcal/cm2/an, iar n cele polare sub 10 kcal/cm2/an din cauza scderii bilanului radiativ, paralel cu creterea latitudinii. Repartiia geografic a cantitilor medii anuale de cldur consumate n procesul evaporaiei Se evideniaz diferenieri semnificative ntre ocean i uscat (fig 8-130). Pe suprafeele oceanice, cele mai mari cantiti anuale de cldur consumate n procesul evaporaiei (120-140 kcal/cm2) se nregistreaz n regiunile tropicale cu presiune atmosferic, vnturi constante i nebulozitate redus. Valorile respective scad, att ctre zona ecuatorial (din cauza slbirii vnturilor i micorrii dificitului de saturaie) unde se cifreaz la circa 60-80kcal/cm2, ct i spre zonele extratropicale (din cauza radiaiei globale), n care oscileaz ntre 80 i sub 10 kcal/cm2.

7
Diferenieri considerabile genereaz i curenii oceanici, cei calzi determinnd creterea, iar cei reci scderea substanial a consumului de cldur n procesul evaporaiei. Pe continente cantitile de cldur consumate n procesul evaporaiei sunt mai reduse dect pe oceane, pe de o parte din cauza valorilor mici ale bilanului radiativ i vitezei vnturilor, iar pe de alt parte din cauza umiditii reduse (sau inexistente) a suprafeelor evaporante. Aceste cantiti sunt de peste 60 kcal/cm2/an n regiunile intertropicale umede i scad pe msura creterii latitudinii pn la valori de sub 10 kcal/cm2/an n cele polare. 2. FACTORII FIZICO GEOGRAFICI Factorii fizico-geografici desemnati sub acest generic sunt constituiti de varietatea insusirilor suprafetei terestre, care are un rol decisiv in imprimarea trasaturilor fizice ale atmosferei inferioare. Caracteristicile importante, cu rol climatogenetic major, ale acesteia, constau n natura sa, ap sau uscat, ca si in alte caracteristici, intre care, relieful, in special prin parametrul altitudine, toate acestea exercitnd modificari majore. Dac radiaia solar ar fi singurul facto genetic al climei, aceasta ar fi distribuit zonal, dar n realitate, aceai cantitate de radiaie solar este nsuit i distribuit difereniat din cauza neomogenitii suprafeei condiiilor fizico geografice. Cele mai pregnante diferenieri a rolului climatogen jucat de factorii fizico geografici se constat cnd se analizeaz comparativ modul cum sunt influenate elementele meteorologice (respectiv caracteristicile climei) de ctre cele dou tipuri fundamentale de suprafa activ: apa i uscatul. Rolul climatogen al suprafeelor active oceanice i continentale ntre cele doua tipuri majore de suprafata activa exista deosebiri transante, n ceea ce privete capacitatea lor de a alimenta troposfera cu caldura si vapori de apa. Transmisia calorica spre atmosfera, de pe cele doua tipuri de suprafete este atat de diferita, datorit deosebirilor majore ale caracteristicilor calorice. Astfel, apa are un albedou mediu mai redus cu 10-20%, decat uscatul lipsit de strat de zapada. Spre deosebire de sol, mediul acvatic este transparent, radiaiile patrund la adancimi mari, iar mobilitatea mediului acvatic asigura o posibiltate in plus de transmitere spre adanc, sau dinspre adanc, a fluxurilor calorice. Suprafetele acvatice cedeaza atmosferei in mod direct, doar 10% din cantitatea de caldura primita, fata de suprafata uscatului, care cedeaz circa 40-50%, din cldura primit. Cldura primit de ape este consumat preponderent procesele de evaporaie. Deasupra oceanelor, radiatia difuza creste in detrimentul celei directe, radiatia globala este mai sczuta deasupra oceanelor, ca si radiatia efectiv. Deasupra uscatului, trasaturile climatelor oceanice pot fi transmise in interior la mari distante. Dac sistemul curentilor atmosferici este indreptat majoritar spre continent si dac mari lanturi montane care nu blocheaza accesul spre interior, asttel, climatul oceanic se extinde n Cmpia Germano-Poloneza la peste 1000 km de tarmurile Marii Nordului. In climatele oceanice, inertia termic este mare, primvara este mai rece decat toamna, lunile cu temperatura medie cea mai ridicata sunt august, in emistera nordica si februarie in emisfera sudica, iar lunile cu temperaturile medii cele mai sczute sunt februarie n emisfera nordica si august in emisfera sudica. Temperaturile maxime si minime anuale se inregistreaza in general, cu dou luni intarziere fata de datele solstitiilor. Deasupra oceanelor amplitudinea medie anual a temperaturii aeului creste de la 2-30C la ecuator, la 10-12C, n zonele subpolare. Valorile sunt mai crescute pentru teritoriile in care uscatul este majoritar, pentru toate zonele cilimatice. In zonele temperate si subpolare oceanice, amplitudinea medie

8
anuala a temperaturii aerului ajunge s aib valori de 6-7 ori mai mici decat deasupra uscatului, in climatele excesiv continentale. De exemplu, valoarea medie a acesteia este de 54C la Oimeakon si de doar 80C n Insufele Shetland. Amplitudinile zilnice ale temperaturii aerului, nu depesc deasupra oceanelor valorile de 1-2C. Caracteristicile termice diferite ale apei si uscatului se rfrng si in caracteristicile barice diferite. larna se inregistreaza maximele barice deasupra continentelor, iar vara deasupra oceanelor, din aceasta rezultand circulaia musonica, pe teritorii intinse, sau vanturi locale produse de variaiile barice diure dintre ape si uscat (brizele de mareuscat). Datorita reducerii fortei de frecare, deasupra oceanelor viteza vntului este crescut, comparativ cu ariiile continentale, directia este aproape paralela cu izobarele, fata de ariile continentale, unde este oblic fa de izobare, iar diferenierile barice se anuleaz mult mai repede decat pe oceane. Acesta este unul dintre motivele pentru care depresiuni barice foarte adanci, cum sunt ciclionii tropicali, se distrug rapid, cand ajung deasupra uscatului. Diferii parametri ai umezelii aerului au valori mai ridicate deasupra suprafetelor acvatice, decat deasupra uscatului, cu exceptia deficitului de saturatie. Astfel, umezeala absolut si umezeala relativ sunt cu mult mai ridicate deasupra suprafetelor oceanice. Datorita acestui fapt, ceata este mai frecventa deasupra suprafetelor oceanice, iar nebulozitatea este mai ridicat decat deasupra uscatului. Valorile medii multianuale ale precipitatiilor atmosferice sunt mai mari deasupra oceanelor si a trmurilor, decat in interiorul continentelor. Survin si modificiri majore ale regimului ploilor. Astfel, daca climatul temperat continental se caracterizeaza printr-un semestru cald si ploios, in climatul temperat oceanic, valorile cantitatilor de precipitatii din cele dou semestre sunt asemntoare, uneori fiind cu putin mai mari cantitile czute in semestrul rece.

9
Datorit acestor diferene puternice dintre parametri tuturor elementelor si fenomenelor climatice, intre suprafetele oceanice si cele ale continentelor sunt generate dou tipuri fundamentale de climat oceanic si continental. Influenta reliefului asupra climatului Dintre factorii climatogenetici apartinand suprafeei uscatului, relieful, ca factor local de actiune se impune cel mai putemic, mai ales prin altitudine. Fa de alte forme de relief, n cazul munilor, influenta altitudinii devine pregnant, generand diferentieri majore ale tuturor elementelor si fenomenelor climatice, conturandu-se varianta de climat de munte, climat care isi exercit influenta si asupra regiunilor invecinate. Pe lang altitudine, actiunea climatogenetic a reliefului se manifest si prin expoziia si inclinarea versantilor i prin morfologie. Relieful major al continentelor, prin modificarea circulatiei generale a atmosferei, poate influenta caracteristicile si distributia mezoclimatelor, iar formele de relief cu altitudini si extinderi mai reduse, si imprim influenta la nivel topoclimatic. Radiaia solar. Cresterea altitudinii duce la scderea grosimii troposferei (unde se afl majoritatea masei atmosferei), la scaderea concentraiei n vapori de apa si impuriti, ceea ce duce la creterea transparentei, rezultand o crestere a fluxului radiatiei solare directe. In ariile montane de medie si mare altitudine, cresterea cantitii de radiatie direct este mai evidenta iarna, cand aceste arii se afl de multe ori deasupra norilor din etajul inferior. In Alpi, intre altitudinile de 2000-3000 m, radiaia directa este mai mare, n comparatie cu ariile joase inconjuratoare cu 30% vara si cu 50%, iarna. Tot in Alpi, la altitudini de 1800 m radiatia ultravioleta este de 2,5 ori mai intensa iarna si de 2 ori mai intensa vara, fata de altitudinea 3000 m, in zona temperat. Radiatia difuz este de 2,5 ori mai mic decat in etajul zpezilor, datorita numeroaselor procese de reflexie, radiatia difuza creste in urma proceselor mentionate. Pe total, radiatia globala este mai ridicata, la altitudinea de 3000 m cu 20-30% fata de ariile joase invecinate. Expozitia si panta versantilor este important mai ales in cazul radiatiei directe si globale la altitudine. Radiatia efectiva este mare, mai ales in noptile senine, radiatia terestra scznd uor, datorit unei atmosfere mai subtiri, mai srace n vapori de ap. Valorile bilanului radiativ se reduc odata cu altitudinea. Temperatura aerului. Temperatura aerului scade odat cu alfitudinea dup gradientul termic vertical de 0 0,5-0,6 C/100m. Valorile medii ale acestui gradient sunt diferite, fiind in arilie continentale ale zonei temperate n medie mai mari vara si ziua de 0.8C /100 m si mai mici iarna si noaptea de 0,40C 100 m. In ariile montane, in formele negative de relief, depresiuni si vai, mai ales in regim anticiclonic, toamna si iarna, noaptea si dimineata, se creeaza conditii favorabile instalarii inversiunilor termice. Datorita contactului mai facil cu stratele mai inalte ale atmosferei libere, o parte din trasaturile termice ale muntilor sunt influentate, intr-un grad ce creste cu altitudinea, de caracteristicile termice ale atmosferei libere. Astfel, comparativ cu ariile joase, unde in ariile temperat-continentale, mediile lunare cele mai ridicate se inregistreaz in iulie, iar cele maiscazute n ianuarie, in ariile montane inalte, creste ineria termic, valorile medii lunare cele mai ridicate nregistrandu-se in august, iar valorile medii lunare cele mai scazute, in luna februarie. Amplitudinile termice scad cu altitudinea.

10
De asemenea, momentele maximei absolute si al minimei absolute, sunt intarziate fata de ariile joase. Contactul mai dificil sau mai facil cu masele de aer ale atmosferei libere face ca amplitudinile termice zilnice si anuale sa fie mai ridicate in formele concave de relief si mai scazute deasupra formelor de relief convexe. Nebulozitatea mai crescut din muntii josi si mijlocii reduce mult amplitudinea termica medie anuale i aproape la jumatate, amplitudinea zilnica. Presiunea atmosferic. Influenta direct, sesizabila senzorial, a presiunii atmosferice asupra climatului este sczut, fiind simtita doar la ascensiuni sau coborari rapide, pe un ecart mare de altitudine, fiind restrictive pentru dezvoltarea societatii omenesti, la altitudini mai mari de 3000 m, pragul superior al asezarilor umane fiind in zona cald, in Anzii peruvieni, de 5200 m. Prin rarefierea masei atmosferice se produce o crestere a fluxului radiativ, iar diferentele barice genereaz circularia atmosferic, generala si local, cu sistemul de vanturi si de formaii barice mobile, care acioneaza ca factor moderator, atat termic, cat si pentru umezeala. Influenta sa este sesizabila aproape asupra tuturor elementelor si fenomenelor climatice. Umezeala aerului. Umezeala absolut scade cu altitudinea, dar mai ncet decat in atmosfera libera, deoarece suprafata terestra asigura un plus de vapori de ap, prin evaporari, desi aceestea scad putemic odata cu cresterea altitudinii, iar schimburile cu atmosfera libera, mai uscata, sunt foarte intense. Maximele anuale se produc vara, iar minimele iarna, indiferent de altitudine. Umezeala relativ. La altitudini mijlocii i mari, valorile medii lunare cele mai ridicate se produc vara, iar cele mai coborate, iarna, invers decat in ariile joase. In ariile joase, vara, datorita evaporrilor intense, tensiunea vaporilor creste, dar incalzirea puternica a aerului duce la cresterea si mai rapida a valorii tensiunii de saturatie. n plus, vara, vaporii de apa capata densiti mult mai mici, la temperaturi ridicate, comparativ cu aerul uscat, avnd aceleai temperaturi, generandu-se condiiile unei puternice convecii in masele de aer cald si umed. Aceste mase se vor deplasa pe vertical, att n atmosfera liber, cat si pe versanii montani, unde vanturile de vale, din sistemul circulaiei periodice locale, vor accentua umezirea printr-un contact dinamic cu suprafata vilor, cu un potential mare de evapotranspiratie. Aerul umed din ariile jose, deplasat pe altitudine, va fi nlocuit de aer cu coninut mai sczut in vapori, provenit din descendena din strate inalte ale troposferei. Temperaturile ridicate, ridicnd valoarea tensiunii de saturatie, vor accentua scderea valorilor n ariile jose, iar temperaturile sczute din ariile inalte, vor scdea valorile tensiunii de saturatie, mrind valorile umezelii relative. Iarna, umezeala relativa este sczuta n ariile montane, datorit aportului scazut de vapori de apa de pe suprafata terestra locala, cat si de un aport redus dinspre vai, predominand miscari descendente. n vai, aerul umed este rcit sub stratele de inversiune, in situatia unor frecvente si intense inversiuni termice cauzate de regimuri barice anticiclonice, dar si cu alte cauze. Scderea valorii tensiunii de saturatie datorata scderii temperaturii, nu poate compensa scderea si mai rapida a tensiunii vaporilor de ap. Regimul diurn al umezelii relative a aerului in arilie montane este de asemenea invers celui din ariile joase, mecanismele de actiune ce produc aceast situatie fiind asemntoare celor care genereaza particularitile regimului anual. Valorile cele mai ridicate se produc la amiaz, in intervalul de maxim al convectiei, iar valorile cele mai scazute, in partea a doua a noptii. n perioada de maxim dezvoltare a micrilor descendente circulatia periodic local, vnturile de munte-vale avand un rol important in conturarea unei astfel de distributii.

11
Aceasta este o inversare a tipului de regim fata de situatia prezenta in ariile joase si muntii inalti din zonele aride si semiaride. Acolo, schimburile de umezeala dintre altitudinile reduse si cele ridicate sunt limitate, tensiunea vaporilor de apa avand un rol mai redus, schimbarile de temperatura, care modifica valorile tensiunii de saturatie fiind hotaratoare. Nebulozitatea. Dac in ariile joase, valorile nebulozitatii sunt in special rezultatul regimului circulatiei generale a atmosferei, in munti este influenat de numeroi factori locali, cum ar fi rolul de baraj exercitat de lanturile montane, orientarea versantilor fa de radiaia solar si directia vnturilor, altitudine etc. In zonele temperate, pe versanii cu expoziie sudic, cu pante reduse se creeaza conditii ideale pentru dezvoltarea convectiei termice si apariia norilor cumuliformi. Nebulozitatea redus caracterizeaz munii nali din zonele aride si semiaride (muntii Asiei Centrale, Pamir, Tibet, Podisul Marelui Bazin, Podisul Mexicului, etc.). Pe flancurile dinspre ocean, ale lanturilor montane i pe direcia vnturilor predominante se produc nori convectivi orografici si precipitatii mai ridicate dect in regiunile nconjuratoare. Pe flancurile interne dinspre continent, ca si pe cele adapostite fa de circulatia dominant se produc miscari catabatice, foehn, care duc la uscarea aerului si la scaderea nebulozittii. n muntii inalti in corelaie cu regimul umezelii relative a aerului, nebulozitatea crete vara, scazand iarna, cand aceste arii se afl deasupra norilor inferiori. Aici, la distanta de sursele de umezire, nebulozitatea este minima la amiaza si maxima noaptea, factorul de control fiind in principal temperarura aerului, a crui crestere la amiaza duce la cresterea valorii tensiunii de saturatie; scaderea temperaturii noaptea duce la scaderea tensiunii de saturatie. Ceata este foarte frecventa n regiunile montane, la sol si in inlime, aceasta din urm fiind adesea greu de deosebit fata de nori. Factorii favorizanti sunt generati de: - turbulenta mare si de amestecul frecvent al maselor de aer cu umezeli si temperaturi diferite, - de valorile reduse ale tensiunii de saturatie in climatul rece, - de frecventa si intensitatea mare a inversiunilor termice, aerul umed fiind acumulat la sol, sub stratul de inversiune. Precipitatiile atmosferice. Convectia orografica determina cresterea cantitatilor de precipitatii. Desigur, in anumite conditii si pana la anumite limite. Cresterea este direct proportionala cu inaltimea barierei montane, insa de la o limit in sus, intensificarea condensariii produsa de scaderea temperaturii odata cu altitudinea, nu mai poate concura cu scderea tensiunii vaporilor de apa, intensitatea condensarilor scade, scazand cantiatea de precipitatii. Nivelul de altitudine la care precipitatiile ating valoarea maxima, se numeste nivelul optimului pluviometric, care este o valoare medie multianual. Acesta este diferit de la o zona la alta, depinzand de tensiunea vaporilor si de temperatura, fiind diferit pe plan local, in functie de expozitia versantilor, dar i de circulaiile cu diverse caracteristici ale tensiunii vaporilor. Regimul diurn si anual este de asemenea determinat de regimul diurn si anal al tensiunii vaporilor si temporaturii aerului. De regul valorile acestuia sunt mai sczute in zonele umede si mai ridicate in zonele calde. In zona temperata, la latitudini asemanatoare valorile optimului pluviometric sunt in jurul altitudinii de 2000 m in Carpati, in Caucaz, la 2500 m, iar in muntii Asiei Centrale la 3000m. Maximele pluviometrice ale Terrei nregsitreaz valori medii multianuale de peste 10500 mm (Cherapundji si Mawsynram, in India de nord-est) fiind de natura orografica. Pe versanii de sub vnt, n depresiuni si in podiurile interioare inconjurate de lanturi montane, cantitile de precipitaii sunt sczute.

12
Poziia catenelor muntoase este foarte important pentru distribuia spaial a precipitaiilor. Cantitatea cea mai mare de precipitaii caracterizeaz Africa i America de Sud n sectoarele ecuatoriale, Filipine i Antilele Mici. Sectoarele sud - estice i nord vestice ale continentelor primesc o cantitate mare de precipitaii ca urmare a alizeelor. Sud - estul Asiei primete cea mai mare cantitate de ap datorit existenei musonului de var care bate dinspre ocean spre mare (8.000 - 12.000 mm sau 300 zile cu ploaie pe an). n unele locuri contrastele sunt foarte mari: pe versantul oriental al Anzilor, la 230 lat. S i Cmpia Chaco, acoperite cu pduri primesc precipitaii pn la cca. 2.000 - 2.500 m altitudine; peste aceast valoare precipitaii scad brusc. n Hawaii exist un maxim pluviometric de 8.000 mm la altitudinea de 1.000 m, dup care gradientul pluviometric scade treptat pn la 3.000 m unde valoarea este de 500 mm. Datorita scaderii temperaturilor odat cu altitudinea, creste procentul precipitatiilor solide, care pot deveni exclusive. Astfel, in zona temperat in Alpii Elveiei, la poale, in medie, doar 5-10% din cantitalea anual de precipitatii este sub forma solid, iar la alitudinile de peste 3500 m precipitatiile sunt exclusiv sub forma solida. Durata medie a stratului de zapad creste in zona temperata, cu 3-4 zile, la o crestere a altitudinii cu 100 m. Distributia pe Terra a stratului de zpad crete n funcie de numeroi factori, printre care doi sunt decisivi: temperatura aerului si cantitatea si regimul precipitaiilor atmosferice. Limita gheurilor i a zapezilor permanente are dou explicaii: climatic (sau teoretic) si orografica. Limita orografic este determinat cu precdere de orientarea culmilor si de expozitia versanilor, ca i de morfologia reliefului. Aceti factori, impreun cu natura predominanta a suprafeei active, actioneaza in corelatie cu radiatia solar i cu caracteristicile circulatiei generale ale atmosferei. Astfel ntre latitudinile de 0-100, limita zapezilor permanente poate cobori la altitudinea de 4600 m in emisfera nordica si pana la 5000 m n emisfera sudica; - intre latitudinile de 2O-300 la 5000 m in emisfera nordica si la 5600 m, in emisfera sudica; - intre latitudinile de 40-500, la 3000 m, in emisfera nordic si la 1500 m, in emisfera sudica; - intre latitudinile de 60-700, la 1100 m in emisfera nordica si la 0 m, in emisfera sudica. Datorit precipitaiilor bogate, limita zapezilor permanente coboara uneori si sub latitudinea izotermei de 0C. Dependenta limitei inferioare la care coboara zpezile permanente, fata de cantitea de precipitatii, este mai puternica decat dependenta fa de regimul tennic. Acest fapt este demonstrat de situatia din Caucazul Vestic, unde, pe versantul sudic bogat in precipitatii, dar calduros, limbile ghearilor pot cobori pana la altitudinea de 2800 m, pe cand, pe versantul nordic, mai rece, dar mai uscat, ghetarii pot cobori doar pana la altitudinea de 3400 m. Vntul. Specificul ariilor montane este dat in special de frecventa si intensitatea mare a circulatiei periodice locale, vanturile de munte-vale, proces sesizabil pe versanti si predominant pe vai. Se adaug canalizarea aerului si chiar schimbari de directie in cazul unor curenti ai circulatiei generale pe vai, stoparea unor curenti de catre lanturile montane inalte, sau devieri ale acestora spre sectoarele laterale sau spre ariile mai joase ale acestor lanturi montane, prin care se va realiza traversarea. Se remarc de asemenea intensificari ale vitezelor la nivelul culmilor, depasind chiar vitezele de la aceeasi altitudine din atmosfera libera. Se adauga incetiniri ale vitezei, pe pantele pe care se face ascensiunea. Ca urmare a valorilor mari ale gradienilor verticali ai principalelor elemente meteorologice, munii nali determin o etajare a climatic cu efecte directe n etajarea vegetaiei. Aceasta repet zonalitatea latitudinal a climei, dar la distane mult mai mici (temperatura de pild se modific cu 5-60C la 1000 m distan vertical i la peste 600 km distan orizontal n lungul meridianelor).