Cum iau naştere norii ?

Dar oare cum iau naştere norii? O componenta de mare

importanta a aerului atmosferic o constituie vaporii de apa. Ei
provin din evaporarea apei de pe suprafeţele marilor si oceanelor,
fluviilor si lacurilor, a întinselor calote glaciare sau a pădurilor.
Evaporarea este un proces fizic, ce se
produce mai intens când temperatura
aerului este mai ridicata si vântul sufla
moderat sau mai tare.
Vaporii de apa din imediata apropiere a suprafeţei terestre sunt antrenaţi de
miscarile ascendente ale aerului in paturile mai înalte ale atmosferei, acolo
unde — după cum ştim — presiunea aerului este mai mica. Din aceasta cauza
ei vor suferi un proces de destindere, adică isi vor mari volumul.
Prin destindere vaporii de apa se vor raci si se vor condensa, adică se
vor transforma in picaturi de apa sau vor sublima, trecând direct in
cristale fine de gheata, dând naştere norilor.
Condensarea si sublimarea vaporilor de apa nu pot avea loc daca aerul nu conţine
nuclee de condensare, ce nu sunt altceva decât particule extrem de mici, de
natura minerala sau organica.
Cel mai adesea nucleele de condensare de natura minerala provin din praful
ridicat de vânt de pe suprafeţele întinse ale pustiurilor sau ale terenurilor cu
soluri degradate, din emanaţiile vulcanice, din produsul diferitelor arderi
industriale, iar cele de natura organica sunt formate mai ales din sporii unor
plante, precum si din diferite microorganisme, bacterii etc.
Dimensiunile particulelor de apa sau de gheata din cuprinsul
atmosferei sunt atât de fine incat pot fi comparate cu cele ale
firişoarelor de praf ce plutesc in aer si pe care le-am zarit intr-o
zona semi-intunecoasa.
In cuprinsul norilor aerul este in
stare de saturate, adică are un
conţinut maxim de vapori de apa la
temperatura respectiva.
Clasificarea norilor
Apariţia norilor pe bolta cerului înseamnă, fara îndoiala, de cele mai multe ori ca se
vor produce schimbări însemnate in aspectul vremii. De aceea forma, dimensiunile
si inaltimea norilor au interesat inca din vechime pe oameni. Insa abia pe la
începutul secolului trecut s-au stabilit primele criterii de evaluare si de denumire a
norilor.
Este interesant ca primele
propuneri de clasificare a norilor
au fost făcute la 1802 de către
celebrul naturalist francez Jean
Baptiste de Monet-Lamark (1744
—1829), pe care le-a publicat in
Anuarul Meteorologic al Franţei.
Un an mai târziu, meteorologul englez Luke
Howard a stabilit un sistem de clasificare al
norilor, ce s-a bucurat pe atunci de un real
succes. In 1896 a fost editat si primul Atlas
internaţional al norilor, alcătuit din 28 de
planşe colorate, fiecare având explicaţii
amanuntite, redactate in limbile franceza,
germana si engleza, privind definiţia si
descrierea diferitelor tipuri de nori.
Ultima clasificare a norilor efectuata de Organizaţia Meteorologica
Mondiala in 1956 cuprinde 10 genuri sau grupe principale de nori,
impartite in mai multe specii si varietati.
Aceasta clasificare tine seama, in primul rând, de
inaltimea la care se formează norii in cuprinsul oceanului
aerian, iar in funcţie de aceasta s-au stabilit 4 categorii
principale in care sunt incluse cele 10 genuri de nori:
- nori superiori (Cirrus,
Cirrocumulus si Cirrostratus),
ale căror limite sunt cuprinse
intre 5 si 13 km;
- nori mijlocii (Altocumulus si
Altostratus), a căror inaltime variază intre
2 si 7 km;
- nori inferiori (Nimbostratus, Stratocumulus si Stratus), a
căror inaltime nu depaseste decât excepţional 3 km;
- nori de dezvoltare verticala (Cumulus si Cumulonimbus) cu baza foarte
apropiata de suprafaţa Pamantului (300-400 m), dar ale căror vârfuri - cum
este cazul norilor Cumulonimbus - ating chiar 12-14 km inaltime.
Este bine sa reţinem ca un nor, Varful norului
indiferent de inaltimea la care
se gaseste si de structura sa,
are următoarele parţi compo-
nente:

- baza, care reprezintă partea

Grosimea norului
inferioara a norului;
- vârful sau partea superioara
a norului;
- grosimea, adică distanta de
la baza la vârful norului;
- inaltimea bazei sau pla-
fonul, ce reprezintă distanta de Baza norului
la suprafaţa solului pana la
baza norului.
Inaltimea norului

Suprafata Pamantului
 Norii superiori

In descrierea celor 10 genuri de nori vom începe, cum e si firesc,

cu cei mai inalti, norii Cirrus. I-am privit adesea pe bolta albastra
a cerului, mai ales in zilele senine de vara, atrăgându-ne prin
formele lor atât de variate: filamente subţiri, cârlige, virgule sau
gheare, alteori mai compacţi, alcătuind tufe sau snopuri, având o
strălucire mătăsoasa si atât de transparenta incit aproape nu
diminuează lumina Soarelui.
Norii Cirrus sunt format exclusiv din cristale de
gheata si cel mai adesea se găsesc la inaltimi
cuprinse intre 8 000—10 000 m.
Din aceşti nori nu cad precipitaţii, dar ei sunt
adesea primii emisari ce prevestesc o inrautatire
a vremii in decurs de 2—3 zile.
Tot din familia norilor superiori mai fac
parte norii Cirrocumulus, constituiţi tot din
cristale de gheata, dar dispuşi la inaltimi
cuprinse intre 6000 — 7000 m. Ei acoperă
uneori o mare parte din bolta cerului, având
aspectul unor grămăjoare albe-valurite,
parând a fi o imensa plaja de nisip.
Alteori iau forma unor lentile foarte alungite.
Sunt mai puţin transparenţi decât norii Cirrus,
dar si prin ei se observa cu usurinta Soarele sau
Luna.
Norii Cirrostratus reprezintă ultima categorie de nori superiori, având cel mai adesea
infatisarea unei uriaşe pânze noroase, albicioasa-transparenta, ce acoperă cea mai
mare parte a cerului si prin care Soarele si Luna se vad cu usurinta.
Sunt alcatuiti tot din cristale de
gheata, ca si precedenţii, dar
inaltimea lor nu depaseste 6
000 m. Nici din aceşti nori nu
cad precipitaţii, dar, la fel ca si
in cazul norilor Cirrus, prezen-
ta lor pe cer anunţa o schim-
bare a vremii.
 Norii mijlocii

Din grupa norilor mijlocii mai diferiţi ca forma sunt norii Altocumulus, ce acoperă
câteodată toata bolta cerului. Apar sub cele mai diferite infatisari: fie sub forma
unor rulouri, şiruri sau benzi neîntrerupte de culoare alba sau cenuşie - in funcţie
de felul cum sunt luminaţi de Soare - uneori având aspectul unor paturi suprapuse.
De cele mai multe ori partile componente ale norilor
sunt dispuse continuu, dar alteori pot fi si separate intre
ele prin mici spatii. Mai adesea sunt transparent, lăsând
sa se vadă discul Soarelui, dar pot fi si opaci.
Foarte frumoşi ni se infatiseaza aceşti nori către amurg, când ultimele raze ale
astrului zilei ii colorează in portocaliu, rosu-aprins sau după apusul Soarelui, când
încep sa capete si tente albastru-intens spre vineţiu.
Acest gen de nori sunt constituiţi din picaturi
de apa, dar si din cristale de gheata, plafonul
lor fiind, de obicei, cam la 2 000—3 000 m
inaltime. Din ei cad câteodată precipitaţii
slabe de scurta durata, sub forma de picaturi
rare de ploaie sau de fulgi mari si apoşi de
zăpada.
Mai simpli ca alcătuire sunt norii Altostratus, care au de cele mai multe ori
aspectul unui voal, de culoare albăstruie sau cenuşie, desfasurat pe toata
bolta cerului. Prin ei Soarele sau Luna se pot vedea vag, ca printr-un geam
mat. si ei sunt alcatuiti atât din cristale de gheata cit si din picaturi de apa.
Plafonul lor este cam la aceeaşi inaltime ca al norilor
Altocumulus si de asemenea pot sa producă
precipitaţii slabe sub forma de ninsoare sau ploaie,
după anotimp.
Norii inferiori

Si mai variaţi ca alcătuire

sunt norii inferiori. In
toate anotimpurile, dar
mai cu seama primăvara si
vara, cerul se acoperă
câteodată de un strat gros
de nori de culoare
cenusiu-inchis, cu aspect
sumbru. Nu după multa
vreme din ei începe sa se
cearnă o ploaie deasa si
continua, care poate dura
multe ore in şir.
Aceştia sunt norii Nimbostratus, ce fac, de fapt, trecerea dintre norii mijlocii si
inferiori, deoarece baza lor poate cobori pana la 300 m deasupra solului, dar
virfurile ajung câteodată chiar pana la 4 000- 5 000 m inaltime.
Tocmai de aceea ei sunt alcatuiti nu numai din
picaturi de apa, ca ceilalţi nori inferiori, ci si din
cristale de gheata.
Adesea, mai ales primăvara sau toamna, seninul cerului este
invadat deodată de mari grămezi de nori, de culoare gri-
albicioasa, dar si cu porţiuni mai întunecate. Sunt dispuşi in
grupuri sudate, in mod obişnuit, intre ele având aspect de
rulouri, paturi groase suprapuse sau de bolovani imenşi de
râu.
Sunt norii Stratocumulus. Apar, mai ales, dimineaţa sau seara, mai rar spre orele
prânzului. Inaltimea lor nu depaseste 2500 m, iar plafonul, ca si in cazul norilor
Nimbostratus, se afla cam la 300 m. Sunt alcatuiti din picaturi de apa si foarte rar
din zăpada grauntoasa si dau precipitaţii slabe, de scurta durata, sub forma de
ploaie sau ninsoare cu fulgi mari.
Destul de asemănători sunt si norii Stratus, ce formează o pânza
noroasa, uniforma, de culoare cenuşie. Alteori apar destramati, in
forma de bancuri noroase si sunt atât de joşi incit pot ajunge la
nivelul dealurilor sau in partea superioara a construcţiilor înalte
(coşuri de fabrica, antene radio).
Sunt alcatuiti aproape exclusive din picaturi de apa si pot
determina căderea unor ploi sau ninsori slabe.
 Cei mai... uriaşi nori de pe cer !

Ultima grupa o formează norii de dezvoltare verticala. Daca, pana acum, in

toate cele 3 grupe de nori, caracteristica dominanta o constituia larga lor
extindere pe orizontala, iată ca, de asta data, norii din aceasta familie, aşa
cum reiese si din definite, se deosebesc tocmai prin inaltimea lor apreciabila.
Aceşti nori iau naştere îndeosebi in perioada calda a
anului (mai-octombrie) si se datoresc mai ales
puternicei convecţii termice din aceste luni, când
temperatura aerului poate atinge valori de peste 30°C.
Apariţia pe cer a norilor de dezvoltare verticala începe chiar in cursul dimineţii,
dar ei se dezvolta intens după orele 11-12 si ajung la apogeu spre orele 15-16.
Uneori extinderea lor pe verti­cala este atât de mare, incit pot străpunge nu
numai nivelul norilor mijlocii (4 000-6000 m), dar trece chiar dincolo de
inaltimea norilor superiori (8 000-10 000 m).
Daca vom calatori cu avionul la asemenea inaltimi, o sa avem prilejul sa
observam sub aripile aparatului, care zboară deasupra unei pânze de nori
superiori, cum aceasta este străpunsa din loc in loc de nişte protuberante, ce
nu sunt altceva decât vârfurile norilor Cumulonimbus, cei mai inalti nori
din cuprinsul oceanului aerian.
Dintre norii de dezvoltare verticala, cei mai des intalniti pe bolta cerului sunt norii
Cumulus. I-am observat nu o data pătând seninul cerului in orele unei dimineţi de
vara, având la început aspectul unor grămăjoare de vata cu conturul bine delimitat.
Treptat ei se dezvolta luând infatisarea unor movile, cupole sau turnuri, cu partea
superioara rotunjita si adesea asemănătoare cu o conopida uriaşa.
Nu trebuie insa sa ne temem de apariţia lor chiar daca acoperă o buna parte
din bolta cerului. După-amiaza, de regula ei dispar si cerul se înseninează. Se
întâmpla câteodată ca din aceşti nori sa se scuture picaturi mari de ploaie, care
durează insa doar câteva minute.
Nu acelaşi lucru se petrece insa când la orizont se profilează amenintator o
masa de nori denşi, ce iau forma unor munţi uriaşi sau a unor turnuri
enorme, ce întuneca orizontul. Aceştia sunt norii Cumulonimbus, care prin
dimensiunile, forma si culoarea lor, cenusiu-inchis pana la vineţiu, sunt de-
a dreptul impresionanţi.
Ei sunt ,.uriaşii" oceanului aerian, deoarece baza lor se afla la câteva sute de
metri deasupra Pamantului, in timp ce vârful poate atinge 12-14 km inaltime.
In zonele tropicale ale globului vârfurile norilor Cumulonimbus ajung
câteodată chiar si la 18-20 km inaltime !
In stadiul de maxima dezvoltare vârfurile norilor Cumulonimbus devin
fibroase, striate si se alungesc pe orizontala, luând aspectul unui imens
evantai sau mai degrabă a unei uriaşe nicovale.
Aceşti nori sunt constituiţi din picaturi de apa,
fulgi de zăpada, măzăriche, grindina, iar
nicovala lor conţine cristale de gheata. Norii
Cumulonimbus se pot dezvolta izolat, dar cel
mai adesea sunt dispuşi in şiruri de cate 5-6
nori, cu aspectul unor turnuri gigantice.
Ei sunt specifici perioadei calde a anului, dar mai cu seama
lunilor iunie s1 iulie, si din ei cad ploi foarte abundente, ce
pot totaliza intr-o ora chiar si 50—60 l/m.p., uneori si mai
mult. Aceste ploi poarta numele de averse si sunt insotite
deseori de descărcări electrice, vijelii si căderi de grindina.
lata deci cit de variate forme pot îmbrăca norii in cuprinsul oceanului aerian.
Este de la sine inteles ca fiecare din genurile principale de nori, pe care acum le
cunoaştem, au numeroase specii si varietati in funcţie de forma, inaltimea,
geneza si structura lor fizica.
Ei au fost temeinic studiaţi de meteorologi,
deoarece, după cum aminteam, prezenta
diferitelor genuri de nori pe bolta cerului
reprezintă o importanta deosebita in schimbarea
vremii.