CURS 7

NORII

1. NIVELUL DE CONDENSARE

Norii reprezintă produse ale condensării sau sublimării vaporilor de apă din atmosfera
liberă. Ei alcătuiesc un sistem coloidal format din picături de apă sau din cristale de gheaţă,
aflate în suspensie la diferite înălţimi. Ei au forme şi mărimi diferite, foarte variate, iar
culoarea şi strălucirea se datoresc difuzării razelor soarelui în mod diferit.
Condiţiile pentru formarea norilor sunt condensarea şi sublimarea vaporilor de apă,
care trebuie să aibă un stadiu de saturaţie avansat şi să conţină nucleele de condensare.
Din punct de vedere al structurii microfizice nu există nicio deosebire principală între
nori şi diferitele tipuri de ceţuri, dar, în funcţie de geneza lor, apar deosebiri importante.
Apariţia norilor, ca şi producerea ceţii, sunt strâns legate de starea de umiditate a
aerului, de prezenţa nucleelor de condensare şi, pe deasupra, de condiţiile care asigură o
răcire suficientă a aerului. Producerea stării de suprasaturaţie a aerului în vapori de apă,
esenţa formării norilor, poate fi realizată uşor dacă, pe lângă scăderea temperaturii, se creează
şi un aflux de umezeală, consecinţă a evaporării intense a apei de la suprafaţa Pământului.
În atmosferă, răcirea aerului este asigurată prin: radiaţie, schimb turbulent şi detentă
adiabatică.
În mod obişnuit, aceste mijloace de răcire a aerului acţionează împreună, însă rolul
predominant îl au curenţii ascendenţi, fie de origine termică, fie de natură dinamică.
Convecţia termică este generată de o stratificare instabilă a atmosferei, iar cea
dinamică de ascensiunea aerului cald pe suprafaţa de separaţie a aerului rece. Uneori,
ascensiunea aerului este determinată şi de motive orografice (obstacole de felul dealurilor,
munţilor, pădurilor etc.).
Înălţimea la care începe condensarea vaporilor de apă în atmosfera liberă se numeşte
nivel de condensare. În momentul începerii acestui fenomen, de obicei aerul este saturat (e =
E), iar temperatura lui se confundă cu temperatura punctului de rouă. Pentru ca să se ajungă
la apariţia norilor, este necesar ca temperatura aerului să scadă în continuare sub temperatura
punctului de rouă. În mod practic, se consideră ca bază a norilor, înălţimea la care se află
temperatura punctului de rouă, unde t = τ.
2. PARTICULARITĂŢILE FIZICE ALE NORILOR
În constituţia norilor, ca şi în cazul ceţei, picăturile de apă se găsesc în stare lichidă,
solidă sau ca amestec al acestora.
În stare lichidă, picăturile de apă din nori se află atât la temperaturi pozitive, cât şi
negative. La temperaturile cuprinse între -300C şi -400C, părţile componente ale norilor se
găsesc numai sub formă de cristale fine de gheaţă. Între 00 şi -300C norul poate fi alcătuit din
particule aflate în stare solidă, cât şi din picături de apă în stare lichidă (suprafuziune).
3. CLASIFICAREA NORILOR

Apariţia norilor pe bolta cerului oglindeşte complexul proceselor care au loc în

atmosferă. Gradul de acoperire a cerului cu nori la un moment dat, într-o localitate sau o
regiune oarecare, se numeşte nebulozitate. În meteorologie, nebulozitatea este un element

1
important, care poate da informaţii preţioase despre starea atmosferei, mai ales când este
însoţită şi de forma norilor.
Pentru a putea trage cele mai juste concluzii din informaţiile pe care le oferă norii
despre starea atmosferei, precum şi pentru a ne forma o imagine asupra evoluţiei fenomenelor
de timp, care se petrec deasupra unei localităţi, s-a simţit nevoia unei clasificări a acestui vast
material meteorologic.
Norii pot fi clasificaţi pe baza următoarelor principii:
- forma;
- înălţimea;
- geneza;
- structura fizică.

3.1. Criteriul de clasificare a norilor, după forma sau aspectul exterior al norilor
(criteriul morfologic).
Pe baza acestui criteriu, norii au fost împărţiţi în trei grupe:
- nori în formă de grămezi izolate (Cumulus) – (Cu);
- nori în formă de grămezi compacte (sudate) cu aspect de valuri, dacă sunt priviţi de
jos (Stratocumulus) – (Sc);
- nori care se prezintă ca o pânză continuă (Stratus) – (St).
3.2. Criteriul de clasificare a norilor în funcţie de înălţimea faţă de locul de
observaţie la care se formează
Clasificarea din acest punct de vedere identifică norii după înălţimea bazei norului.
De exemplu, denumirile ce conţin prefixul "cirr-", ca în cazul norilor cirrus, sunt loclizaţi la
nivele înalte, în timp ce denumirile ce conţin prefixul "alto-", ca în cazul norilor altostratus,
se găsesc la nivele medii.
Se introduc, astfel, mai multe grupe de nori. Primele trei grupe sunt identificate pe
baza înălţimii lor faţă de sol. Cel de-al patrulea grup constă din nori cu dezvoltare verticală.
Din acest punct de vedere, norii au fost împărţiţi în următoarele categorii:
- nori superiori;
- nori mijlocii;
- nori inferiori;
- nori de dezvoltare verticală;
- alte tipuri de nori.
Combinându-se criteriul de clasificare morfologică cu cel de înălţime şi genetic, s-a
ajuns la următoarea clasificare internaţională:

3.2.1. Familia norilor superiori - nori având baza la 6.000 m altitudine (plafon mai
mare de 5 km, la latitudinile temperate). Datorită temperaturii foarte scăzute de la această
înălţime, aceşti nori sunt alcătuiţi din cristale de gheaţă; ei nu dau precipitaţii.
Norii superiori sunt subţiri şi de culoare albă, dar pot apărea şi într-o paletă de culori,
când soarele este la orizont.
Genul 1. Cirrus (Ci). Sunt nori separaţi, în forme filamentoase, albe, delicate, cu
aspect fibros. Prevestesc apariţia frontului atmosferic cald şi apar cam cu 1.000 km înaintea
frontului. Nu reduc strălucirea Soarelui sau a Lunii. Vremea se “strică” la apariţia lor.
Sunt formaţi din cristale albe de gheaţă şi provin din Cirrocumulus, Altocumulus şi
Cumulonimbus.

2
 Denumirea „cirrus” înseamnă buclă de păr.

Fig. 7.1. Nori Cirrus (Ci).

Ei pot fi observaţi într-o varietate de forme şi mărimi. Pot apărea sub formă de fâşii
(dungi), atunci când din norii cirrus cad fulgi de zăpadă sau cristale de gheaţă. Forma şi
mărimea pe care o ating aceste fâşii sunt determinate de modificările vântului cu înălţimea şi
de viteza cu care cad aceste cristale de gheaţă. Cum cristalele de gheaţă cad mult mai încet

3
decât picăturile de ploaie, fâşiile tind să se extindă atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Ele
pot fi aproape drepte, de forma unor virgule sau aparent încurcate toate, împreună.
Similar acestor fâşii, este virga, care apare sub forma unor panglici lungi şi subţiri,
suspendate în aer sub baza norilor de precipitaţii. Virga apare atunci când precipitaţiile cad
printr-un strat de aer uscat, evaporându-se, astfel, înainte de a ajunge la sol.

Genul 2. Cirrocumulus (Cc). Sunt nori sub formă de grămadă, cu aspect de grămezi
mici, de culoare albă. Sunt transparenţi şi sunt formaţi din cristale fine de gheaţă.
Apar odată cu norii Cirrus, dar dispar rapid. Nu dau precipitaţii şi reprezintă o formă
degenerată a norilor Cirrus, Cirrostratus.

Fig. 7.2. Nori Cirrocumulus (Cc).

Genul 3. Cirrostratus (Cs) – nori sub formă stratificată, sub formă de pături sau de
benzi. Nu dau precipitaţii.
Ei pot ocupa parţial sau total bolta cerească şi au un aspect albicios, find relativ
transparenţi, astfel că prin ei se pot vedea Soarele şi Luna; suprapuşi Soarelui sau Lunii, dau
fenomenul numit halou (un curcubeu circular). Haloul se produce atunci când razele Soarelui
sau ale Lunii se refractă şi se reflectă în cristalele de gheaţă ce formează norii Cirrostratus.
Are aceleaşi culori ca şi curcubeul, dar dispuse invers (roşu la interior şi violet la exterior).

4
 Sunt constituiţi din cristale fine de gheaţă, iar uneori sunt atât de subţiri, încât pe cer
trec aproape neobservaţi, dând acestuia un aspect alb-laptos.
Aceşti nori prevestesc apariţia frontului atmosferic cald. Norii Cirrostratus tind să se
îngroaşe la apropierea unui front atmosferic cald, semnificând o producţie crescută de cristale
de gheaţă. Ca urmare, haloul dispare treptat, iar soarele sau Luna devin mai puţin vizibile.

Fig. 7.3. Nori Cirrostratus (Cs).

Norii superiori, clasificaţi în genuri, specii şi varietăţi, au o structură fină, laminară

sau filamentoasă. Soarele sau Luna se pot observa bine. Deseori dau naştere la fenomene
luminoase în jurul acestor aştri. Au culoare albă, cu străluciri sidefii. Înainte şi după răsăritul
Soarelui, fiind luminaţi, iau culori diferite: galben, roşiatic, apoi cenuşiu. Mulţi dintre aceşti
nori sunt apreciaţi ca prevestitori de înrăutăţirea vremii. Sunt alcătuiţi din ace sau cristale fine
de gheaţă.
Din cauza temperaturilor joase şi a cantităţilor mici de vapori de apă de la înălţimi
mari, toţi norii înalţi sunt subţiri şi albi şi sunt formati din cristale de gheaţă.
3.2.2. Familia norilor mijlocii - baza lor ocupă, în general, înălţimile cuprinse între
2.000 şi 6.000 m (plafon între 2 – 7 km la latitudinile noastre, adică în cuprinsul regiunilor

5
temperate). Au o culoare cenuşie deschisă. Sunt formaţi din amestec de picături de apă şi
cristale de gheaţă.
Genul 4. Altocumulus (Ac). Sunt nori de culoare gri, constituiti din picături de apă
sau picături şi cristale fine de gheaţă; ei se înroşesc la apusul şi la răsăritul Soarelui.
Norii Altocumulus pot apărea sub formă de benzi paralele (fig. 7.4.a) sau de grămezi
(fig. 7.4.b). De obicei, o porţiune din norul Altocumulus este umbrită, aceasta fiind o
caracteristică ce îi şi distinge de norii superiori Cirrocumulus.
Ei nu produc precipitaţii şi prevestesc vremea bună sau în curs de îmbunătăţire.
Caracteristici zonei litorale sunt norii “altocumulus migdalatus”, de un cenuşiu
închis, ce dau precipitaţii cu stropi mari.
Prezenţa acestor nori într-o dimineaţă caldă şi umedă de vară este urmată, de obicei,
de tunete, pe parcursul zilei respective.

a) b)
Fig. 7.4. Nori Altocumulus
a – sub formă de benzi paralele; b – sub formă de grămezi.

Genul 5. Altostratus (As). Sunt sub formă de pături sau de pânze suprapuse de
culoare gri. Sunt constituiţi din picături sau picături şi cristale fine de gheaţă.
Suprapuşi Soarelui sau Lunii, aştrii se văd ca o pată luminoasă.
Aceşti nori generează precipitaţii cu caracter general (ploi obişnuite). Astfel, ei
produc rar precipitaţii slabe, care iarna ajung la sol sub formă de fulguială slabă, iar vara
acestea se evaporă în atmosferă.
Norii Altostratus sunt deseori confundaţi cu norii superiori Cirrostratus. În acest sens,
deosebirea dintre cele două tipuri de nori este aceea că, dacă în cazul norilor Cirrostratus se

6
poate observa fenomenul de halou, în cazul norilor altostratus, acest fenomen nu este prezent.
De fapt, Soarele sau Luna se văd foarte puţin prin norii Altostratus, părând că strălucesc
printr-o sticlă îngheţată.

Fig. 7.5. Nori Altostratus.

Norii mijlocii merg de la culoarea albă strălucitoare până la cenuşiu închis. Uneori
sunt transparenţi, alteori apar întunecaţi, cu relief variabil. Soarele şi Luna pot să-şi piardă
conturul. Unii dintre norii mijlocii sunt socotiţi ca prevestitori de schimbarea vremii. Unii dau
precipitaţii slabe, continue sau intermitente. Alteori precipitaţiile lor nu ajung la suprafaţa
Pământului.
3.2.3. Familia norilor inferiori. Sunt nori care au baza sub 2.000 m altitudine (plafon
sub 2 km).
Aceşti nori sunt compuşi în cea mai mare parte din picături de apă, deoarece baza lor
coboară, în general, sub 2.000 m. Totuşi, când temperaturile sunt suficient de mici, aceşti nori
pot conţine şi particule de gheaţă şi zăpadă.
Genul 6. Nimbostratus (Ns). Nimbus înseamnă ploios. Norii inferiori prezintă
aspecte diferite, de la o pânză continuă, până la grămezi izolate şi pot acoperi complet sau
parţial cerul.

7
 Norii Nimbostratus apar sub formă de pânze în strat gros de nori cenuşii, sumbri, cu
aspect vaporos.
Aceşti nori produc precipitaţii continue, uşoare sau moderate, sub formă de ploaie sau
ninsoare, de lungă durată. Provin din norii Cumulus şi Cumulonimbus şi se transformă în
Altocumulus, Altostratus şi Stratocumulus.

Fig. 7.6. Nori Nimbostratus.

Datorita grosimii mari a acestor nori, apa se găseşte aici în toate stările ei.
Vizibilitatea în norii Nimbostratus este scăzută, datorită picăturilor mari si dense.

8
 Din cauza ceţii şi a precipitaţiilor, care sunt prezente sub şi în jurul norilor
Nimbostratus, baza norului este, de obicei, foarte difuză şi dificil de determinat cu precizie.
Genul 7. Stratocumulus (Sc). Sunt nori sub formă de grămezi stratificate; ei apar sub
formă de pături sau bancuri (benzi) cenuşii sau albicioase cu aspect ondulat. Culoarea lor
variază de la gri închis, până la gri deschis.

Fig. 7.7. Nori Stratocumulus (Sc).

De obicei, ei nu dau precipitaţii; sunt nori de vreme bună şi apar mai ales seara şi
dimineaţa, iar ziua se resorb.

9
 Uneori, din acesti nori pot să cadă precipitaţii slabe, sub formă de ploaie sau ninsori
cu fulgi mici şi rari.
Genul 8. Stratus (St). Sunt norii cu cel mai jos plafon şi apar sub formă de pânză
continuă, pături destul de dense, cu o bază uniformă şi joasă, uneori atingând solul. Sunt
constituiţi din picături fine de apă, iar iarna pot fi formaţi din cristale fine de gheaţă. Au o
culoare cenuşie deschisă şi dau precipitaţii sub formă de burniţă.

Fig. 7.8. Nori Stratus (St).

Norii inferiori sunt nori compuşi, în special, din picături de apă, deoarece baza lor este
situată la altitudini mici (sub 2.000 m). Totuşi, când temperatura scade suficient de mult,
aceşti nori pot conţine şi particule de gheaţă şi zăpadă.
Întrucât o cantitate mult mai mare de apă este disponibilă la înălţimi joase, norii medii
şi joşi sunt mai denşi şi mai întunecaţi.
3.2.4. Familia norilor cu dezvoltare verticală. Sunt nori cu bazele la nivelurile
inferioare (sub 2.000 m), iar vârfurile sunt situate la nivele superioare (au plafonul norilor
inferiori, dar adesea au o extensie verticală atât de puternică, încât vârfurile lor pot străpunge
nivelul norilor mijlocii, iar uneori chiar pe al norilor superiori).
Norii cu dezvoltare verticală au, de obicei, conturul bine pronunţat, iar baza lor
orizontală, luminată de Soare, are uneori o culoare albă, ca de zăpadă. Vârfurile lor par că
fumegă. Sunt nori care se formează, de obicei, în anotimpul cald. Către seară se lăţesc.

10
 Genul 9. Cumulus (Cu). Sunt nori cu un contur bine determinat, asemănători unor
grămăjoare de vată, cu contururile bine precizate şi au o durata de viaţă de 5 – 40 minute.
Au culoarea albă, cu partea superioară strălucitoare, iar baza sumbră. Se dezvoltă pe
verticală sub formă de domuri şi turnuri.

Fig. 7.9. Nori Cumulus.

11
 Norii Cumulus se dezvoltă în cursul zilei sub acţiunea curenţilor termici convectivi.
De aceea, aceşti nori au o variaţie diurnă, apar dimineaţa, se dezvoltă în cursul zilei şi se
resorb seara.
În anumite condiţii, însă, norii Cumulus de vreme bună se pot transforma în nori
Cumulonimbus, asociaţi cu tunete puternice.
În cazul unei atmosfere instabile, norii Cu se dezvoltă în continuare sub următoarele
forme:
- Cumulus humulis (Cu hum) - nori de timp frumos, totdeauna albi şi subţiri, dispuşi
în petece cu spaţii largi între ei;
- Cumulus mediocris (Cu med) - cu o dezvoltare mai mare pe verticală, albi
strălucitori; nu dau precipitaţii;
- Cumulus congestus (Cu con) - cu o dezvoltare apreciabilă pe verticală, cu părţi albe
şi cenuşii; dau precipitaţii sub formă de averse.

Fig. 7.10. Nori Cumulus congestus (Cu con).

12
 Genul 10. Cumulonimbus (Cb). Norii Cumulonimbus sunt mult mai mari şi cu o
dezvoltare mai mare pe verticală decât norii de vreme bună.
Sunt nori de furtună, având baza cam la 50 ÷ 100 m şi vârful la 8.000 m. Ei sunt
alimentaţi de curenţi convectivi foarte puternici şi, astfel, vârfurile lor pot depăşi nivelul
tropopauzei (12 – 15 km), la latitudini medii.
Baza lor este întunecată (neagră), mijlocul cenuşiu, iar la partea superioară sunt albi.

Fig. 7.11. Nori Cumulonimbus.

13
 Aceşti nori generează ploaie în averse, însoţită, vara, de descărcări electrice. Sunt
însoţiţi şi de vânt puternic şi în rafale. Mai pot genera şi lapoviţă, ninsoare sau grindină.
În aceşti nori, apa se găseşte în cele trei stări de agregare: lichidă (picături de apă),
vapori şi cristale de gheaţă.
Norii Cumulonimbus sunt foarte periculoşi pentru zbor, datorită tubulenţei şi a
curenţilor ascendenţi - descendenţi foarte puternici (15 - 35 m/s).
La partea inferioară, norii Cumulonimbus sunt alcătuiţi, în principal, din picături de
apă, în timp ce la înălţimi mai mari, unde temperatura scade considerabil sub 00C, predomină
cristalele de gheaţă în structura acestor nori.
În condiţii atmosferice favorabile, norii de vreme bună Cumulus se pot transforma repede în
nori mari cumulonimbus, cărora le sunt specifice furtuni violente. Aceste furtuni sunt însoţite de
tunete puternice şi pot dura câteva ore. Se pot produce fulgere, grindină, vânturi violente şi
tornade. Aceste furtuni apar, de obicei, în timpul după-amiezii şi în timpul serii, când efectele
încălzirii soarelui sunt puternic resimţite.

Fig. 7.12.

3.3. Criteriul de clasificare a norilor în funcţie de structura fizică.

După starea de agregare a elementelor care intră în construcţia lor, norii pot fi
împărţiţi în:
- nori alcătuiţi din particule lichide;
- nori alcătuiţi din particule solide;
- nori cu construcţia mixtă.
În prima grupă se disting:
* Nori alcătuiţi din cele mai mici particule, al căror diametru poate fi mai mic de
0,0005 mm. Din cauza ordinului de mărime, aceste particule nu au viteză proprie de cădere.
Ele alcătuiesc ceaţa.
* Nori alcătuiţi din particule al căror diametru este cuprins între 0,05 şi 0,5 mm; au
viteză mică de cădere şi formează burniţa.
* Nori de ploaie ale căror picături au diametrul cuprins între 0,5 mm şi 5 mm.
Din cea de-a doua grupă fac parte:
* Nori alcatuiţi din cristale pline de gheaţă, sub formă de ace.
* Nori alcătuiţi din fulgi de zăpadă (steluţe) şi cristale rotunde (sferocristale).

14
 În atmosferă, numai în cazuri rare, norii se pot prezenta cu o structură omogenă. De
cele mai multe ori, într-un nor sunt grupate toate elementele menţionate mai sus, în ele
predominând particule de ordinul de mărime mai mic de 0,005 mm. Astfel de nori, numiţi
nori micşti, sunt norii Cumulonimbus, Nimbostratus şi Altostratus.
Din categoria norilor alcătuiţi din particule lichide se pot cita: norii Stratus,
Stratocumulus, Cumulus şi Altocumulus.
Norii alcătuiţi din ace de gheaţă sunt norii superiori Cirrus, Cirrocumulus şi
Cirrostratus. În anotimpul de iarnă, din această categorie pot face parte şi norii cu plafonul
mai jos. Norii formaţi din cristale de gheaţă se formează la temperaturi mai joase de – 400C,
prin sublimarea vaporilor de apă, iar la -150, -200C, prin îngheţarea picăturilor subrăcite.

4. NEBULOZITATEA

Prin nebulozitate, în mod curent, se înţelege gradul de acoperire a cerului cu nori.

Aceasta are un rol important în schimbul radiativ din sistemul Soare-atmosferă-Pământ. Norii
reflectă radiaţia solară directă, intensifică radiaţia difuză şi slăbesc radiaţia efectivă.
Nebulozitatea se exprimă în zecimi sau optimi din bolta cerească, după un cod anumit.
În observaţiile asupra norilor se disting: nebulozitatea parţială sau nebulozitatea
norilor inferiori şi nebulozitatea totală, în care se cuprind toate formele de nori.
Variaţia diurnă a nebulozităţii. Observaţiile îndelungate asupra acestui element au
scos în evidenţă că, în decurs de 24 de ore, nebulozitatea înregistrează două valori maxime: în
primele ore ale dimineţii şi după amiază, în restul timpului fiind mai redusă.
În mersul diurn al nebulozitătii, se observă ca anumite forme de nori (Stratus,
Stratocumulus şi Altocumulus) apar, în mod obişnuit, în cursul nopţii sau al dimineţii.
În timpul zilei, deasupra întinderilor de uscat, predomină norii Cumulus, care ating
dezvoltarea maximă în orele de după amiază.
Deasupra întinderilor mari de ape, nebulozitatea are un mers diurn invers celui
observat pe uscat: norii de convecţie apar în cursul nopţii, iar ziua predomină Stratus şi
Stratocumulus. Această abatere se explică prin faptul că, în cursul nopţii, apa este mai caldă
decât aerul.
Asupra nebulozităţii, o însemnată influenţă mai exercită în decurs de 24 de ore şi
forma reliefului.
Trebuie menţionat că în variaţia diurnă a nebulozităţii, anotimpurile exercită o
puternică influenţă: în anotimpul rece, când umezeala relativă este mare, predomină, în prima
parte a zilei, nebulozitatea stratiformă, iar în anotimpul cald nebulozitatea va fi redusă
dimineaţa şi va creşte, datorită curenţilor convectivi în orele de după-amiază.

Variaţia anuală a nebulozităţii. În mersul anual a nebulozităţii, influenţele locale se

resimt puternic. La latitudinile temperate, nebulozitatea înregistrează o valoare maximă în
anotimpul rece şi una minimă, vara.

Repartiţia nebulozităţii pe suprafaţa Pământului. În cursul unui an, se observă o

nebulozitate mare în regiunea ecuatorială. În regiunea tropicelor, unde se resimte puternic
influenţa alizeelor (20 - 250) nebulozitatea este minimă. Aici cea mai redusă nebulozitate se
observă pe continente, în regiunea deşertului. Către latitudinile temperate, nebulozitatea
creşte din nou, ca să scadă într-o oarecare măsură, deasupra polilor.
Regiunile cu nebulozitatea cea mai mare sunt în Nordul Oceanului Atlantic şi Pacific.

15