MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Nesecret

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Ex. nr. ___

INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Nr.
„Dealu Spirii” AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI București
GRUPUL SPECIAL DE SALVATORI
DETAȘAMENTUL SPECIAL DE SALVATORI

- PREGĂTIRE POTRIVIT SPECIFICULUI LOCULUI DE MUNCĂ -

SALVĂRI DIN DIFERITE MEDII OSTILE VIEŢII

- Noţiuni generale despre alpinism - alpinismul de intervenţie -

1. Structura temei - noțiuni generale cu privire la clima, vânturile și sistemele noroase de

pe teritoriul României;

- gradele de dificultate ale traseelor de alpinism și cățărare.

2. Obiective operaţionale (scop)

- informare asupra principalelor caracteristici cu privire la clima,

vânturile și sistemele noroase de pe teritoriul României și asupra
gradelor de dificultate ale traseelor de alpinism și cățărare.

3. Participanţi - personalul din structura Comandantului Detașamentului Special de

Salvatori / personalul participant la cursul în vederea obținerii titlului
de Specialist de clasă alpinism intervenție clasa a III-a

4. Timp - ore

5. Metoda: - expunere

6. Locul de - club

desfăşurare

7. Asigurarea - caiet de pregătire, pixuri

materială

8. Conţinutul temei - conform anexă planul conspect

9. Bibliografie - Manualul alpinistului de intervenţie, Ed. MAI, București, 2006

10. Gradul, numele şi prenumele persoanei care a întocmit documentul

- Cpt. Breahnea Nicolae

11. Data
Ex. 1 Clima, vânturile și sistemele noroase de pe teritoriul României

Climatul unei regiuni rezultă din totalitatea condițiilor atmosferice, adică din acțiunea
simultană a temperaturii, a umidității, presiunii aerului, vânturilor, stării electrice,
luminozității și a purității aerului, acțiuni ce sunt în raport cu latitudinea, altitudinea și
varietatea reliefului regiunii.

Temperatura este fără îndoială cel mai important dintre factorii climatici, toți ceilalți
factori fiindu-i mai mult sau mai puțini subordonați.

Umiditatea are o proasta reputație pentru afecțiunile pulmonare. Trebuie însă

diferențiată umiditatea meteorică de cea telurică. Cea meteorică este legată de frecvența ceții
și a ploilor datorită condensării apei atmosferice. Un aer prea uscat usucă însă bronhiile,
mărește vâscozitatea sanguină și are tendința să congestioneze pulmonul. Umiditatea telurică
este provocată de retenția în straturile joase atmosferice a apei neabsorbite de către solul de
constituție impermeabilă. În acest caz experimentele arată că umiditatea meteorică nu
manifestă pentru plămâni inconvenientele grave pe care le manifestă umiditatea telurică.

Presiunea atmosferica este determinată de altitudine - scade cu un cm pe fiecare 185 m

diferență de nivel. Spre deosebire de climatul de câmpie și de mare, unde găsim presiuni mari,
la munte vom avea presiuni moderate și chiar mici, presiuni care au un efect excitant asupra
organismului.

Starea electrică și ozonică. Emanațiile radioactive și gazele rare nu sunt încă bine
cunoscute în acțiunea lor. Abundența radiațiilor ultraviolete contribuie însă la transformarea
climatului zonelor montane într-un climat stimulant și tonic recomandat în special
pneumopatiilor cornice. Pe de altă parte, ozonul care se găsește din abundență în aerul
munților și în special al pădurilor de brad, constituie un element dintre cele mai favorabile.

VÂNTURILE

Briza de mare - este un vânt ce se formează în zona litoralului. Ziua datorită insolației
foarte puternice, uscatul se încălzește foarte tare. O parte din căldura acumulată se degaja în
aerul de deasupra sa, care devenind mai ușor se ridică, locul lui fiind luat de aerul de deasupra
mării, mai rece și mai umed (deoarece marea se încălzește mai greu).

Briza de uscat - se formează tot în zona litoralului, noaptea, datorită faptului că

uscatul se răcește mai ușor, iar apa își menține căldura timp îndelungat. Astfel, apare un
fenomen invers brizei de mare.

Briza de vale - este un vânt ce se formează la munte și este favorizat de încălzirea mai
puternică a versanților, în timpul dimineții, față de văile montane.

Briza de munte - tot la munte, noaptea, aerul răcit prin radiație de către versanți (care
se răcesc mai ușor decât văile), mai greu și mai dens, se va scurge spre văi, locul lui fiind luat
de aerul din atmosfera liberă.
 Fohnul - este un vânt a cărui acțiune se poate uneori observa pe versanții nordici ai
Carpaților Meridionali, pe cei estici ai Carpaților Orientali și pe cei exteriori ai Carpaților de
Curbură. El apare când o masă de aer trece pe deasupra maselor muntoase respective, sub
influența gradientului baric, format cu ocazia deplasării unui ciclon. Pe versanții expuși
vântului, în cazul Masivului Făgăraș pe versanții sudici, aerul, în mișcarea sa ascendentă, se
răcește până în momentul în care ajunge la altitudinea când se produce condensarea.

Crivatul - este un vânt deosebit de puternic, care bate în Moldova, Dobrogea și sud
estul Munteniei. Suflă dinspre N-E spre S-V, cu viteze ce depășesc uneori 30-35m/sec.
Asociat cu ninsoare, el determină deseori în anotimpul rece al anului cele mai cumplite
viscole din tara noastră.

Nemirul (nemerul) - vânt local care apare în depresiunea Brașovului. Aerul rece al
Crivățului, acumulat în partea estică a Carpaților Orientali, pătrunde prin văile și trecătorile
munților și se revarsă pe versantul vestic în depresiune sub forma unui vânt rece, cu o viteză
de deplasare de 10-20 m/s.

SISTEMELE NOROASE

Apariția norilor se datorează cantității de vapori de apă ce se găsește în atmosferă la

diferite înălțimi. Noțiunea de nebulozitate este dată de gradul de acoperire a bolții cerești cu
nori, indiferent de înălțimea la care ei se află. La fel cum apa în atmosferă se află în cele trei
stări de agregare - solidă, lichidă și gazoasă, tot așa se va întâlni și în compoziția norilor. Când
condițiile devin prielnice pentru apariția picăturilor pline de apă și a cristalelor pline de gheață
într-un ansamblu aflat în suspensie la o înălțime oarecare deasupra Pământului, se poate spune
că s-a format un nor. Aerul cald ridicându-se, antrenează și vaporii de apă care se găsesc în
cea mai mare parte la suprafața mărilor și oceanelor. În straturile superioare, dând de
temperaturi scăzute, se vor condensa sau chiar sublima, trecând direct în stare solidă. Și în
cazul norilor ca și al ceții, apa se găsește în stare lichidă sau solidă, în funcție de temperatura
aerului: la temperaturi pozitive de afla sub formă de picături, la temperaturi între 0 0 și -300
Celsius poate fi sub formă de picături, dar și sub formă de cristale de gheață, iar la temperaturi
între -300 și -500 Celsius, numai sub stare solidă , adică de cristale de gheață.

În funcție de înălțimea la care se formează, norii se pot clasifica în :

Nori superiori – între 6 -13 km;

Nori mijlocii – între 2-6 km;
Nori inferiori - până la 2 km.

Deasemenea, există și o categorie specială de nori, care se formează numai în anumite

zone, datorita specificității climatice și de relief a acestora. Aceștia se numesc nori
orografici.
NORII SUPERIORI:

Cirrus (Ci) – sunt nori cu aspect filamentos, fibros sau de benzi transparente albe, și
subțiri, de cele mai multe ori separate. Sunt formați din cristale foarte fine de gheață și nu
reduc strălucirea soarelui sau a lunii. Foarte adesea se găsesc la peste 8.000 m altitudine.

Cirrocumulus (Cc) – au un aspect de grămăjoare albe fără umbre proprii dând cerului
un aspect vălurit, asemănător cu o plaja de nisip. Sunt transparenți deoarece sunt formați tot
din cristale de gheață lăsând să se vadă prin ei Soarele și Luna. Apar repede și dispar la fel de
repede, în jurul altitudinii de 6.000m .

Cirrostratus (Cs) – se prezintă sub forma unei pânze sau a unui voal transparent
albicios, neted sau fibros. Pot acoperi bolta cerului total sau numai parțial. Ei produc
fenomenul optic numit „ halou ”, deoarece sunt formați din cristale de gheață. Au o înălțime
medie de 6.000m. Apariția lor precede schimbarea timpului.

NORII MIJLOCII

Altocumulus (Ac) – au o formă mult mai variată: șiruri de benzi, rulouri, sau de pături
suprapuse, de culoare cenușiu închisă. Pot fi formate din elemente separate (altocumulus
lenticularis) sau dintr-o pânză continuă (altocumulus stratiformis). Din ei pot cădea
precipitații sub formă de ploaie cu picături mari și rare sau o ninsoare cu fulgi mari. Sunt
constituiți din picături de apă, dar uneori și din cristale de gheață.

Altostratus (As) – sunt nori ce formează o pânză albăstruie sau cenușie și pot acoperi
cerul total sau parțial. Soarele sau Luna se pot vedea slab, ca niște pete luminoase. Prezintă de
cele mai multe ori un aspect striat din două sau mai multe straturi suprapuse. Din ei pot cădea
precipitații sub formă de ninsoare sau ploaie slabă, uneori neajungând până la sol. Sunt
alcătuiți din fulgi de zăpadă și picături de apă suprarăcită.

NORII INFERIORI

Nimbostratus (Ns) – apar sub forma unui strat cenușiu închis. Așa cum arată numele
(nimbus-ploaie), ei generează precipitații sub formă de ploaie sau ninsoare. Pot acoperi parțial
sau total bolta cerească și sunt opaci, lăsând impresia că sunt luminați din interior. Se mențin
de regulă la 800m altitudine, formându-se prin îngroșarea și coborârea norilor Altostratus și
Altocumulus. Sunt formați în special dintr-un amestec de particule lichide și solide.

Stratocumulus (Sc) – sunt nori în formă de bancuri albicioase, pături cenușii sau
rulouri. Uneori sunt opaci, alteori prin ei se poate observa poziția Soarelui. Nu au un aspect
fibros. Sunt formați din picături de apă sau zăpadă grăunțoasă, din această cauză putând
genera ploi sau ninsori slabe . Apar numai dimineața și seara.

Stratus (St) – au un aspect de pânză noroasă, cu o bază uniformă, de culoare cenușie,

uneori atât de joși, încât pot atinge obiectele mai înalte. Au o grosime mică. Vara sunt formați
din picături fine de apă, iar iarna și în amestec cu mici particule de gheață. Burnița, care nu
este decât o ploaie măruntă și deasă, este specifică acestor nori. Iarna dau naștere la
precipitații sub formă de ninsoare, cu fulgi mari de zăpadă și ace de gheață. Se mențin la
înălțimea medie de 500 m.

Cumulus (Cu)- sunt nori cu un contur bine delimitat, în formă de turnuri, movile sau
de grămăjoare de vată. Au culoare albă și se deplasează repede pe cer. Se dezvoltă mai bine
pe vertical. Sunt nori de tip frumos, dar în situația în care au o dezvoltare pe verticală mai
mare, din ei pot cădea precipitații slabe și de scurtă durată.

Cumulonimbus (Cb) – alcătuiesc formațiuni dense de culoare albă, care au o

puternică dezvoltare pe verticală, baza norului fiind la câteva sute de metri înălțime, în timp
ce vârfurile pot ajunge la peste 8-10 km înălțime, având forma de turnuri sau nicovală. Când
norul se afla la o mică altitudine deasupra solului, se desprind fragmente din masa lui, dând
naștere la trombe și vijelii. Norii Cumulonimbus au în constituția lor picături de apă
suprarăcite (apă ce se află sub temperatura de 00 Celsius), fulgi de zăpadă, grindină, măzăriche
și cristale de gheață în părțile superioare.

NORII OROGRAFICI:

Norii de briza – apar dimineața ca urmare a brizei de vale. Au aspect de nori

Cumulus.

Căciula munților – apare în situația munților izolați și se prezintă sub forma unei
bonete sau a unei căciuli, ce se situează deasupra vârfului, tot ca urmare a curenților
ascendenți.

Flamura sau steagul munților - se formează în vecinătatea crestei sau vârfului

muntelui ca urmare a curenților ascendenți puternici. Cu aspect de flamură, dă senzația că
muntele “fumegă”.

Ochiul furtunii – nor mic de culoare albă, staționar, ce se formează dimineața. În

după-amiaza zilei, mai mult ca sigur va fi furtună în zona respectivă.

Ex. 2 Gradele de dificultate ale traseelor de alpinism și cățărare (numai pentru clasa I )

Gradele de dificultate FRAE pentru traseele de cățărare

Gradul 1 Ușor Caracter general: drum de munte cu aspect turistic greu.

A. Văi și brâne de abrupt. În această categorie se încadrează traseele cu caracter turistic și

de introducere în alpinism a începătorului.
B. Văi de abrupt și hornuri. Săriturile de pe parcurs sunt uneori dificile. În anumite
porțiuni este necesară asigurarea în coardă a unor participanți.

Gradul 2 Dificultate medie Caracter general: trasee ușoare care cer cunoașterea tehnici de
cățărare liberă
 A. Hornuri stâncoase și tancuri izolate. Hornurile sunt scurte și prezintă asperități
bune pentru ramonaj; tancurile sunt cu diferențe de nivel mici.
B. Văi și creste. Trasee lungi combinate cu bârne, hornuri și creste.

Gradul 3 Dificil Caracter general: începe să practice cățărarea prin aderență sau prin opoziție

A. Pereți și creste cu porțiuni de cățărare pe stancă, combinate cu pasaje ușoare

caracteristice gradului 2. Unele obstacole mai inclinate se trec artificial cu ajutorul
pitoanelor.
B. Pereți, creste sau hornuri cu mai mult de două lungimi de coardă. Predomină
cățărarea liberă.

Gradul 4 Accentuat dificil Caracter general: apar pasaje dificile.

A. Se folosesc scărițe în loc de prize de picior, se trec surplombe. Traseele sunt în

general scurte dar dificile, sau lungi, ușoare și uneori întrerupte de porțiuni greu de
trecut.
B. Trasee cu puncte de trecere dificile, fisuri deschise, traversări, treceri de
surplombe.

Gradul 5 Foarte dificil Caracter general: trasee lungi și foarte înclinate

A. Trasee de minimum 4 lungimi de coardă cu treceri directe pe surplombe și cu

traversări expuse.
B. Trase lungi, foarte dificile, cu succesiuni de obstacole care cer un efort susținut.
Prizele sunt mici și rare, iar distanțele dintre pitoane sunt și ele mari.

Gradul 6 Extrem de dificil. Caracter general: trasee foarte dificile și foarte lungi.

A. Se trec succesiuni de surplombe care cer manevre de corzi și cunoașterea tehnicii

de cățărare artificială. Se trec hornuri spălate și fețe stâncoase inclinate și netede.
Regrupările sunt incomode.
B. Se trec tavane. Platformele de regrupare sunt mici și inexistente. Se folosesc
pitoane de expansiune în lipsa fisurilor necesare baterii pitoanelor. Traseul are
minimum 300 m altitudine.