Sunteți pe pagina 1din 3

Preocupări ale International Organization for Standardization

în domeniul protecţiei mediului

International Organization for Standardization a definit trei direcţii principale pentru a


răspunde cerinţelor privind protecţia mediului. Problemele sunt analizate pe diferite segmente:
întreprinderi, consumatori etc., dar şi global pe tipuri de industrii.

- ISO oferă un vast evantai de metode standardizate pentru încercări şi analize, permiţând
abordarea diferitelor probleme specifice protecţiei mediului. International Organization for
Standardization a elaborat mai mult de 350 de Norme internaţionale referitoare la calitatea
aerului, a apei şi a solului.

Întreprinderile dispun astfel de date privind efectele diferitelor activităţi economice


asupra mediului.

- ISO a adoptat o nouă strategie elaborând norme referitoare la sistemele de management de


mediu care pot fi aplicate în toate tipurile de organisme din sectorul public sau din sectorul privat
(întreprinderi, administraţie, servicii). Vârful de lance al acestei strategii, ISO/TC 207 –
Management de mediu, a fost creat de International Organization for Standardization în 1993,
după experienţa reuşită în standardizarea sistemelor de management, inaugurată de ISO cu seria
ISO 9000 referitoare la calitate. Primele norme elaborate TC 207 – ISO 14001 şi ISO 14004 – au
apărut în 1996 şi prezentau exigenţele şi liniile directoare referitoare la sistemul de management
de mediu.

Acestea au fost înlocuite de variante îmbunătăţite ISO 14001: 2004 şi ISO 14004 : 2004.
(v. Capitolul 8) Succesul unui sistem de management de mediu, conform ISO 14001: 2004,
depinde de angajamentul asumat la toate nivelurile şi funcţiile organizaţiei, în special, la nivelul
cel mai înalt al managementului organizaţiei. Un sistem de acest tip permite unei organizaţii să
elaboreze o politică de mediu, să stabilească obiective şi procese pentru a îndeplini
angajamentele politicii, să întreprindă acţiunile necesare pentru a-şi îmbunătăţi performanţele şi
pentru a demonstra conformitatea sistemului cu cerinţele standardului.

Scopul general al acestui standard internaţional este de a promova protecţia mediului şi


de a preveni poluarea, în echilibru cu cerinţele socio-economice, susţinând dezvoltarea durabilă.

- Considerarea aspectelor de mediu, încă din faza de proiectare a unui produs, reprezintă cea de-a
treia direcţie urmărită de ISO în domeniul protecţiei mediului. În ultimii ani a fost promovată
ideea că există o strânsă legătură între produsele care respectă mediul şi rentabilitatea
întreprinderilor care le produc.
Standardele internaţionale referitoare la managementul de mediu sunt destinate să
furnizeze organizaţiilor interesate elementele unui sistem de management de mediu (SMM)
eficace, care pot fi corelate cu alte cerinţe de management, pentru susţinerea organizaţiilor în
atingerea obiectivelor de mediu şi a celor economice.

Normele internaţionale din familia ISO 14000, legate de managementul de mediu, sunt
relativ recente. Familia ISO 14000 se referă la ansamblul de documente elaborate în acest
domeniu, există însă şi preocupări în domeniul protecţiei mediului care se regăsesc în diferite
reglementări.

Adoptarea şi implementarea într-un mod sistematic, a unui ansamblu de tehnici pentru


managementul de mediu, pot contribui la îmbunătăţirea performanţelor. Totuşi, numai adoptarea
standardelor internaţionale nu va garanta optimizarea rezultatelor de mediu. Pentru realizarea
obiectivelor de mediu, sistemul de management de mediu încurajează organizaţiile să aplice cele
mai bune tehnologii disponibile, dacă sunt adecvate şi viabile din punct de vedere economic.

Elementele prezentate în rapoartele tehnice elaborat de ISO ajută să se facă convergenţa


între obiectivele generale ale întreprinderii şi obiectivele referitoare la protecţia mediului.

ISO 14062 – Management de mediu. Integrarea aspectelor de mediu în proiectarea şi


dezvoltarea produselor a permis întreprinderilor să identifice efectele probabile pe care viitoarele
lor produse le au asupra mediului şi să ia decizii eficiente, încă din etapa de proiectare şi de
realizare a produselor, pentru a îmbunătăţi performanţele de mediu ale acestora.

ISO 14062 descrie concepte şi practici actuale tratând integrarea aspectelor de mediu prin
parcurgerea a şase etape tipice pentru procesele de proiectare şi de realizare a produselor:

- planificare;
- proiectare preliminară;
- proiectare în detaliu;
- încercări;
- prototip;
- lansarea pe piaţă şi îmbunătăţirea produsului.

Toate bunurile au impact asupra mediului, în toate fazele ciclului de viaţă, de la extracţia
materiilor prime la eliminarea şi reciclarea acestora, trecând prin fazele de fabricaţie, ambalare şi
utilizare. ISO 14062 propune un cadru sistematic pentru a anticipa şi a rezolva problemele,
subliniind flexibilitatea necesară pentru a modifica şi îmbunătăţi produsele pe întreg ansamblul
proceselor de proiectare şi de realizare. Se vizează, de asemenea, încurajarea creativităţii şi
stimularea la maximum a inovării şi a oportunităţilor de îmbunătăţire a parametrilor de mediu ai
proceselor şi serviciilor.
De exemplu, consumul de energie din timpul fazei-utilizare a unui aparat electrocasnic
poate genera impactul cel mai important asupra mediului, dintre toate etapele ciclului de viaţă al
produsului.

Îmbunătăţirea eficienţei consumului de energie printr-o gândire ecologică, încă din etapa
de proiectare, poate să conducă la reducerea impactului asupra mediului din această fază a
ciclului de viaţă al produsului.

În toate studiile de specialitate se subliniază accentul care se pune pe implicarea


conducerii întreprinderilor pentru asigurarea reuşitei acţiunilor. Deciziile luate de personalul de
conducere determină cadrul şi ţintele programului, nivelul susţinerii şi modalităţile de optimizare
a activităţilor.

Rapoartele tehnice se adresează atât persoanelor de decizie şi celor care răspund de


întocmirea politicii de mediu, cât şi celor care participă direct la proiectarea şi realizarea
produselor.

Rapoartele pot fi consultate de toate persoanele care participă la acest proces – ingineri
din proiectare şi fabricaţie, experţi de mediu, specialişti în comercializarea şi aprovizionarea
produselor, celelalte categorii de personal şi reprezentanţii clienţilor – indiferent de tipul,
mărimea, localizarea şi complexitatea organizaţiei.

International Organization for Standardization oferă un vast evantai de standarde,


permiţând abordarea diferitelor probleme specifice protecţiei mediului.

S-ar putea să vă placă și