Sunteți pe pagina 1din 4

De la responsabilitatea socială a întreprinderilor

la dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene

Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) reprezintă o oportunitate de a combina


obiectivele economice, sociale şi de mediu.

Responsabilitatea socială a intreprinderilor exprima, la scara intreprinderii, viziunea a


celor trei dimensiuni ale dezvoltarii durabilă: economică (crearea de bogatie pentru toti, pe baza
modalitatilor de productie si de consum durabil), ecologică (conservarea și gestiunea resurselor),
socială (echitatea si participarea tuturor grupurilor sociale)

Asumarea de către întreprinderile europene a unor angajamente mai ferme în favoarea


RSI va spori capacitatea de dezvoltare durabilă a Europei. Numeroase state membre ale UE şi-au
intensificat eforturile de promovare a adoptării conceptului de RSI, punând accentul pe dialogul
între părţile interesate.

Uniunea Europeană a realizat progrese în integrarea agendei strategiei de dezvoltare


durabilă în politicile sale externe, de exemplu prin pregătirea acordurilor de liber schimb şi al
activităţilor privind schimbările climatice.

De la mijlocul anilor `90 viteza schimbării a crescut pe diferite fronturi: evoluţia valorilor
sociale, implicarea consumatorilor şi a acţionarilor, întărirea acţiunii locale şi internaţionale a
cetăţenilor, reducerea resurselor naturale, creşterea riscurilor etc. Azi, responsabilitatea socială a
întreprinderii are la bază considerarea unor noi condiţii de competitivitate.

Întreprinderile trebuie să-şi definească o strategie de dezvoltare durabilă sau de


responsabilitate socială. Plecând de la domeniul de activitate al întreprinderii, o astfel de
strategie implică integrarea şi tratarea simultană a dimensiunilor economică, ecologică şi socială.

Organizaţiile trebuie să răspundă provocării de a face faţă la cerinţele corespunzătoare celor trei
paliere ale dezvoltării durabile.
Cerinţe corespunzătoare celor trei paliere ale dezvoltării durabile

În Livre vert, Promouvoir un cadre européen pour la responsabilité sociale des


entreprises, comisia Comunităţii Europene menţionează - responsabilitatea socială a unei
întreprinderi înseamnă, în primul rând, că organizaţia decide care sunt iniţiativele pe care le
adoptă pentru a contribui la dezvoltarea societăţii şi pentru a-şi îmbunătăţi performanţele de
mediu.

Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) implică luarea în considerare a


aşteptărilor diverselor părţi interesate, identificarea problematicii importante şi asumarea
răspunderii pentru acţiunile şi performanţele obţinute.

Întreprinderile sunt interesate să răspundă aşteptărilor părţilor interesate, reprezentate de:


clienţi, angajaţi, comunitatea locală, asociaţiile de consumatori, ONG-uri, acţionari, furnizori,
concurenţă etc.
Părţile interesate de strategia pentru o dezvoltare durabilă

Sunt promovate din ce în ce mai multe elemente noi de măsură a performanţelor


întreprinderilor, care se adaugă la elementele financiare deja cunoscute. De exemplu: investiţiile
pentru comunitate, relaţiile cu angajaţii, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, preocupările
pentru protecţia mediului etc.

În Uniunea Europeană se fac eforturi pentru a se stabili cele mai bune modalităţi de
evaluare a modului în care responsabilitatea socială este înţeleasă şi aplicată în cadrul
întreprinderilor.

Cartea verde invită autorităţile publice, organizaţiile internaţionale, întreprinderile – de la


IMM-uri la multinaţionale – partenerii sociali, ONG-urile şi toate părţile sau persoanele
interesate să-şi exprime opinia asupra modalităţii în care se poate susţine un parteneriat destinat a
defini şi promova un nou cadru care să favorizeze implementarea în întreprinderi a
responsabilităţii sociale

În majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, s-a constatat creşterea interesului pentru
implementarea unor măsuri care să ducă la îmbunătăţirea performanţelor de mediu, în
comparaţie cu rezultatele publicate în 2003

La nivelul Uniunii Europene s-a promovat ideea elaborării unor instrumente de tip
autoevaluare, sub forma unui ghid de aplicare a demersurilor pentru RSI.

În aproape toate ţările membre ale Uniunii Europene este susţinut procesul dezvoltării
unei metodologii de autoevaluare a RSI pentru IMM-uri, în care sunt implicaţi diferiţi actori:
organisme publice sau private, întreprinderi, asociaţii etc.
Structura RSI urmăreşte modelul celor trei paliere ale dezvoltării durabile, totuşi cele mai
multe instrumente de autoevaluare sunt axate pe domeniul social şi pe protecţia mediului.

Instrumentele de autoevaluare pentru RSI au mai multe componente: chestionare, ghiduri


pedagogice, suporturi pentru formări, verificări etc.

Dincolo de ideea de autoevaluare, ghidurile pentru punerea în aplicare a metodologiei


pun accentul pe două componente: integrarea părţilor interesate şi demersurile pentru
îmbunătăţirea continuă a performanţelor.

Sistemele de evaluare cele mai complete au la bază instrumente de gestiune cum ar fi:
elaborarea unui business plan sau a unui plan marketing în perspectiva dezvoltării durabile.
Aceste instrumente nu se adresează unui grup ţintă, ele sunt generice, vizând orice întreprindere,
indiferent de tip şi de mărime.

Responsabilitatea socială înseamnă nu numai respectarea cerinţelor juridice aplicabile,


dar şi efortul de a răspunde la toate aşteptările societăţii. Aceasta poate să implice avantajul de a
investi în capitalul uman, în protecţia mediului şi în relaţiile cu partenerii.

S-ar putea să vă placă și