CURS 1

INTRODUCERE ÎN METEOROLOGIE

1. OBIECTUL METEOROLOGIEI

Meteorologia este o ramură a ştiinţelor geografice şi are ca obiect studierea

atmosferei şi a fenomenelor care se produc în cuprinsul acesteia.

Meteorologia studiază atmosfera, adică învelişul de aer ce înconjoară Pământul,

precum şi legile fizice după care se desfăşoară întreaga complexitate de fenomene care
au loc în cuprinsul acesteia.

Multa vreme, preocupările meteorologiei au fost confundate cu cele ale astronomiei.

Din 1835, meteorologia începe să se ocupe cu cercetarea fenomenelor care au loc

numai în cuprinsul atmosferei terestre.

Un rol covârşitor în meteorologie îl au fenomenele legate de prezenţa vaporilor

de apă în atmosferă. Ȋn urma proceselor de încălzire şi răcire ale aerului, conţinutul
vaporilor de apă din atmosferă se modifică în mod continuu. Aerul se află într-o
permanentă stare de agitaţie. Curenţii aerieni poartă dintr-o regiune în alta ceaţa şi
norii, generatori ai celor mai importante fenomene ale vremii.

Transformările care au loc în atmosferă sunt, în marea lor majoritate, fenomene fizice
şi, pentru acest fapt, meteorologia mai este denumită uneori fizica atmosferei.

Ȋn afară de fizică, prin caracterul comun al unor fenomene pe care le studiază,

meteorologia mai are strânse legături cu hidrologia, geografia, oceanografia şi astronomia.

2. NECESITATEA ȘI IMPORTANȚA STUDIERII METEOROLOGIEI

Oamenii au conştientizat cu mult timp în urmă faptul că vremea şi clima

influenţează bunăstarea şi sănătatea lor.

Ȋn cursul ultimelor decenii, creşterea evidentă a instabilităţii condiţiilor

atmosferice în numeroase regiuni din lume, noile elemente de informare asupra
fenomenelor ciclice, cum ar fi El Nino, precum şi mărturiile ce arată că climatul
mondial începe să sufere o transformare datorită emisiilor de gaze cu efect de seră, au
atras atenţia asupra consecinţelor climei asupra sănătăţii.

Aportul numeroaselor discipline, cum ar fi climatologia, geografia, epidemiologia,

fiziologia şi antropologia este important pentru acest subiect de cercetare, destul de complex
de altfel, astfel că în prezent, se pot cuantifica mai bine incidenţele fenomenelor
meteorologice extreme asupra sănătăţii.

Studii despre mortalitatea ridicată datorată valurilor de căldură au fost realizate

în numeroase ţări. Ȋncepem astfel să înţelegem de ce locuitorii unor oraşe sunt mai
vulnerabili decât cei ai altor oraşe; de ce în anumite populaţii se constată un prag al
 2

mortalităţii cotidiene net mai ridicat atunci când temperaturile critice sunt depăşite; de ce
populaţia urbană este, în general, mai vulnerabilă decât cea rurală. Se ştie că anumite mase de
aer sunt mai periculoase decât altele şi acest fenomen depinde de loc. Astfel, au fost
infiinţate sisteme de avertizare asupra valurilor de căldură, cu scopul prevenirii
populaţiilor locale, realizându-se astfel o reducere a mortalităţii.

În timpul episodului El Nino din 1997-1998, s-au putut studia reacţiile în lanţ pe care
le-a avut asupra sănătăţii poluarea regională a aerului ca urmare a incendiilor din Indonezia.
Ȋn Papua-Noua Guinee, seceta legată de El Nino a antrenat cea mai gravă foamete din secolul
trecut
De asemenea, s-a desprins concluzia că anumite boli riscă să se producă cu o
frecvenţă mai mare în anii caracterizaţi de El Nino şi La Nina.

Un alt exemplu care sprijină această teorie este apariţia valurilor de holeră
printre populaţiile costiere, ca în Bangladesh, atunci când temperatura suprafaţei apei
mării creşte, favorizând proliferarea algelor. Infecţii de origine acvatică există şi în
zonele temperate, răspândirea acestora depinzând de calitatea apei potabile şi a
reţelelor de distribuţie a acesteia, care, la rândul lor, sunt influenţate de regimul
pluviometric.

Înţelegerea influenţelor dăunătoare asupra sănătăţii a fluctuaţiilor vremii şi

climei locale a crescut rapid, contribuind astfel la descoperirea unor noi posibilităţi de
prevenire.

Un declin al productivitătii agricole ar putea, de asemenea, ameninţa sănătatea şi

supravieţuirea în regiuni marcate de insecuritate alimentară. Ȋntr-o lume mai caldă,
poluarea urbană şi industrială a aerului ar risca să se înrăutăţească, în timp ce
condiţiile calde şi umede ar creşte concentraţia de polenuri alergene şi spori fungici din
aer. Ȋn schimb, iernile mai calde ar reduce mortalitatea sezonieră, obişnuită în ţările zonei
temperate.

Faptul că întreaga noastră activitate este strâns influenţată de schimbările care

au loc în atmosferă, că înseşi condiţiile de viaţă sunt, în general, puternic influenţate de
aspectul vremii, a făcut ca meteorologia să ocupe un loc important în rândul ştiinţelor
naturii.

„Vremea” şi „clima” influenţează activitatea oamenilor. Astfel, pot fi luate

masuri corespunzătoare, care să anihileze sau să reducă pagubele ce ar putea fi produse
de agenţii atmosferici diferitelor sectoare ale economiei.

Ȋn agricultură, meteorologia ocupă un loc din ce în ce mai important. Cercetarea

regimului termic şi de umezeală al solului, legat de diferite faze de dezvoltare biologică a
plantelor, a făcut să se dezvolte o nouă ramură a acestei ştiinţe: agrometeorologia.

Amplasarea marilor construcţii publice şi industriale nu este de conceput fără

cunoaşterea în prelabil a particularităţilor climatice ale regiunilor respective. Prin neluarea în
considerare sau printr-o cunoaştere insuficientă a datelor meteorologice, au fost şi pot fi
prilejuite pagube enorme.

3. METODE DE CERCETARE

Nevoia de meteorologie a apărut din cele mai vechi timpuri.

 3

Ȋn acele timpuri, oamenii au realizat instrumente simple, dar ingenioase, cu care

să observe parametrii meteorologici de bază, adesea combinând acele observaţii cu cele
astronomice şi astrologice.

Abia la mijlocul secolului al 17 - lea omenirea începe să colecteze date în mod

sistematic, cautând tipare de evoluţie a vremii şi încercând să deducă starea ei viitoare.

Deşi natura transfrontalieră a fenomenelor meteorologice era intuită suficient de

corect, a durat mult până să se dezvolte conceptul coordonării la nivel internaţional a
observaţiilor asupra vremii, aşa cum se face în prezent.

Meteorologia este o ştiinţă a naturii şi studiază fenomenele care au loc în

atmosferă folosind metoda observaţiei.

Meteorologia a început să se afirme ca ştiinţă independentă abia în a doua

jumătate a secolului al XIX - lea, iar în ţara noastră câteva decenii mai târziu.

Făcute răzleţ şi neavând un program comun, cu aparatură şi instrumente

necalibrate corespunzător, observaţiile meteorologice făcute în vechime nu ajutau prea
mult la obţinerea corectă a tiparelor de evoluţie reală a vremii.

Pornind de la aceste considerente şi de la necesitatea de a avea organizate puncte

de observaţii în care activitatea să se desfăşoare după un program comun, cu aparate şi
instrumente de acelaşi tip, s-a ajuns la noţiunea de reţea de observaţii meteorologice.

De la mijlocul secolului al XIX-lea, începe schimbul de date meteorologice la

nivel internaţional, prin utilizarea telegrafului.

Pentru coordonarea activităţii institutelor meteorologice, s-a simţit nevoia

apariţiei unui organ internaţional şi astfel ia fiinţă Organizaţia Meteorologică
Internaţională, precursoarea OMM de astăzi.

Meteorologii, prin specificul activităţii lor, încearcă să aducă o contribuţie

importantă la sporirea calităţii vieţii, la reducerea pierderilor de vieţi omeneşti şi a
pagubelor provocate de fenomene meteorologice periculoase. Furnizarea de produse şi
servicii de calitate are potenţialul de a reduce semnificativ impactul acestor evenimente,
deoarece, chiar dacă hazardele naturale nu pot fi oprite, avertizările corecte şi în timp
real pot fi utilizate pentru a minimiza în mare măsură efectele lor distrugătoare.

Prognozele meteorologice, produsele şi serviciile derivate necesită un sistem global şi

eficient de observare. O parte integrantă a acestui sistem se referă la schimbul de date, de
observaţii şi măsurători, efectuat în timp real, capacitatea de a procesa aceste date în vederea
obţinerii de produse şi servicii specializate, precum şi transmiterea către utilizatori.

Efectuarea de observaţii precise este esenţială pentru emiterea de avertizări asupra

evenimentelor de vreme severă. De exemplu, observaţiile asupra atmosferei sunt utilizate în
modelele rulate pe computere, pentru a şti care sunt zonele în care este posibilă formarea
tornadelor. Avertizările mai detaliate în legătură cu locul unde tornadele vor face contactul cu
solul se bazează pe datele furnizate de radarele meteorologice, cu ajutorul cărora se poate
detecta formarea tornadelor. Acelaşi tip de tehnici este utilizat la prognozarea furtunilor
severe.
 4

Observaţiile sistematice efectuate la suprafaţa Terrei, care aşa cum s-a spus mai sus, au
fost iniţiate cu mai mult de 150 de ani în urmă, continuă în zilele noastre prin utilizarea unor
instrumente din ce în ce mai performante: staţii meteorologice automate, radare Doppler,
sonde aerologice sau sateliţi meteorologici.

Staţiile meteorologice automate sunt prevăzute cu senzori specifici şi cu algoritmi

pentru procesarea datelor. Deoarece staţiile automate pot funcţiona perioade
îndelungate fără intervenţia omului, acestea sunt folosite pe o scară din ce in ce mai
largă, iar prezenţa lor este deosebit de importantă, îndeosebi în zonele izolate.

Sateliţii furnizează date primare deosebit de utile în modelarea numerică a atmosferei şi

a sistemului climatic. Informaţiile procesate, adesea prezentate sub formă de imagini, sunt
distribuite pe scară largă şi utilizate la elaborarea prognozelor şi avertizărilor de vreme
severă.

Produsele derivate sunt şi ele utilizate în numeroase alte aplicaţii, respectiv agricultură,
silvicultură, piscicultură, monitorizarea incendiilor de pădure, extinderea şi starea gheţii
marine, temperatura la suprafaţa mării, concentraţia stratului de ozon, precum şi în legătură
cu alte variabile climatice şi de mediu.

Meteorologia, studiind fenomenele care au loc în atmosferă, aplică pentru

interpretarea acestora legile generale ale fizicii, mecanicii şi, uneori, ale chimiei coloidale.

Spre deosebire de fizică, unde metoda de experimentare predominantă este

experimentarea, în meteorologie, ca şi în celelalte ştiinţe geofizice, metoda de bază
rămâne observaţia.

Dacă în ştiinţele experimentale cercetătorul caută, cu ajutorul unor metode şi

instrumente potrivite, să izoleze sau chiar să provoace fenomenele care îl interesează, cu totul
altfel stau lucrurile cu marea majoritate a fenomenelor atmosferice. Prin extinderea lor, aceste
fenomene depăşesc, în mod frecvent, cadrul restrâns al unui laborator şi nu pot fi simplificate
şi nici izolate.

Un mare ajutor pentru înţelegerea aprofundată a fenomenelor care au loc în

atmosferă, îl oferă calculul matematic. Ȋn aplicarea principiilor generale ale fizicii, la
interpretarea acestor fenomene, matematica intervine cu o mare contribuţie. Vastul
material furnizat de observaţiile meteorologice trebuie prelucrat şi sistematizat. Se
caută corelaţii şi periodicităţi, se elimină erorile, se calculează abaterile şi frecvenţele
etc., totul pentru a se trage concluziile cele mai logice.

Pe baza legilor fizicii, observaţiile şi cunoştinţele meteorologice au putut fi folosite

într-o măsură apreciabilă, fie la înţelegerea fenomenelor atmosferice care se produc la un
moment dat, fie într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat: o zi, două, o săptămână, o
lună, un anotimp sau, uneori, chiar un an.

Din cele arătate până acum, rezultă că observaţia rămâne metoda de bază în
cercetarea meteorologică. Această metodă este aplicată pe doua căi: vizuală (fără
instrumente) şi instrumentală.

Observaţia vizuală este cea mai veche dintre metodele de cercetare.

 5

Observaţia instrumentală se face cu aparate de citire directă sau cu ajutorul aparatelor

înregistratoare. Aparatele cu citire directă necesită prezenţa omului. Pentru a avea asigurată
continuitatea observaţiilor, este necesar ca notarea lor să se facă la intervale cât mai
apropiate, deoarece numai astfel se poate urmări îndeaproape succesiunea schimbărilor care
au loc în evoluţia timpului sau vremii.

Un aport însemnat în acest sens îl aduc aparatele înregistratoare.

Formidabila organizare pe care o necesită zilnic activitatea meteorologică este

necesară pentru realizarea componentei majore a tuturor serviciilor meteorologice:
PROGNOZA VREMII.

A prevedea timpul înseamnă a descrie condiţiile meteorologice probabile la nivel

de ore şi/sau zile şi a stabili consecinţele acestora asupra fenomenelor de interes pentru
diverse regiuni. Pentru a ajunge la acest rezultat, serviciile meteorologice utilizează ca
punct de plecare o stare a atmosferei, cât mai recentă posibil, aplicând legile
termodinamicii şi mecanicii fluidelor, care permit o extrapolare rezonabilă a evoluţiei
situaţiei iniţiale considerate. Ȋntinderea şi natura însăşi a atmosferei complica însă
problemele.

4. ORGANIZAREA SERVICIILOR METEOROLOGICE

Pornind de la necesitatea de a avea o reţea de observaţii meteorologice, o societate

ştiinţifică particulară germană, a înfiinţat şi subvenţionat prima reţea de acest gen. Ȋn
componenţa acesteia intrau 36 de staţii din Europa. Nu a funcţionat decât între anii 1780 –
1792. Observaţiile erau făcute de trei ori pe zi, la aceleaşi ore şi cu acelaşi tip de aparate,
după aceleaşi instrucţiuni.

După anul 1840, apar reţele de observaţii şi în alte state. Ȋn 1842, Kreyl din Praga şi
Piddington din India, au avut ideea de întrebuinţa telegraful în transmiterea observaţiilor
meteorologice.

Ȋn anul 1856, în Franţa, în reţeaua observaţiilor meteorologice existau 13 staţii, iar în

Rusia, către anul 1872, a luat fiinţă Serviciul Vremii, cu o reţea de aproximativ 30 de staţii.
La noi în ţară, prima reţea organizată oficial apare între 1880 şi 1882, cu un număr de
12 staţii.

Ulterior, dezvoltarea reţelei de observaţii meteorologice a cunoscut un ritm rapid în

toate statele lumii. Progresul a fost determinat şi de descoperirile din domeniul tehnicii
telecomunicaţiilor. Apoi, aviaţia, marina, agricultura şi alte ramuri de activitate ale omului au
solicitat, în mod permanent, serviciile meteorologiei. Ȋn aceste condiţii, au luat fiinţă institute
meteorologice în toate statele lumii.

5. ORGANIZAŢIA METEOROLOGICĂ MONDIALĂ

Pentru coordonarea activităţii institutelor meteorologice, s-a simţit nevoia apariţiei

unui organ internaţional. Astfel, s-a înfinţat în Europa Organizaţia Meteorologică
Internaţională (OMI), în anul 1887.

Ȋn anul 1947, la Washington, are loc Conferinţa Directorilor de Institute

Meteorologice, cu scopul de a se elabora o convenţie, prin care să se pună bazele unei noi
organizaţii meteorologice pe plan mondial. Ȋn urma acestei conferinţe, la Paris, în martie
 6

1951, se înfiinţează Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), ca organizaţie specializată

a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) grupează astăzi 179 de ţări şi 6

teritorii.

Fenomenele atmosferice sunt fenomene migratorii, care, o dată formate, străbat mii şi
sute de mii de kilometri, fără să cunoască graniţe. Numai printr-o colaborare permanentă între
serviciile de specialitate ale diferitelor state este posibilă studierea meteorologică a unor vaste
regiuni nelocuite, cum sunt deşerturile şi ţinuturile polare.

6. INTERACȚIUNEA DINTRE FACTORII DE MEDIU, FENOMENELE

METEOROLOGICE ȘI VARIAȚIILE CLIMATICE

Relaţia dintre climă şi viaţa de pe Pământ s-a desfăşurat într-o mare măsură în ambele
sensuri.

Dacă stratul de ozon şi efectul de seră au permis dezvoltarea vieţii pe Pământ,

fotosinteza a îmbogăţit atmosfera cu O2 şi, indirect, cu O3, iar emisia de gaze în procesul
respiraţiei a înlesnit conservarea şi amplificarea efectului de seră.

Ȋncă de la apariţia agriculturii, acţiunea omului asupra mediului înconjurător a fost tot
mai intensă. Odată cu revoluţia industrială din secolele XIX - XX se reactualizează şi relaţia
climat - om, sub un aspect diferit. Activităţile umane riscă să modifice şi să compromită
echilibrul fragil al acestei relaţii, prin dezastre ecologice şi socio - politice. S-a putut observa
că, paralel cu dezvoltarea tehnică şi confortul sporit, în ţările avansate, starea planetei s-a
deteriorat: poluare atmosferică (se estimează în prezent peste 500 milioane de vehicule),
poluarea mărilor şi a apelor dulci, găuri în stratul protector de ozon, despăduriri, având ca
rezultat deşertificarea unor mari suprafeţe altădată împădurite, irigaţii fără desecări, deşeuri
menajere, industriale şi radioactive depozitate la întâmplare, dar ş ploi acide, scurgeri de
petrol în oceanul mondial, degradarea condiţiilor de viaţă la periferia marilor metropole ale
lumii.

În ultimele două decenii, guvernele lumii şi specialiştii s-au întrunit pentru a legifera
mijloacele de protecţie a atmosferei globului.

Prognozele nu au rezolvat problemele legate de capriciile vremii, ridicându-se noi

probleme: o gaură în stratul de ozon, care permite razelor ultraviolete să ameninţe însăşi viaţa
pe planetă, o schimbare a compoziţiei chimice a atmosferei, care poate modifica climatul,
antrenând schimbarea nivelului oceanic, secete distrugătoare într-un loc şi inundatii
distrugătoare în altul, temperaturi extreme. Astfel, apar scenarii care indică schimbarea
climatului unor regiuni sau chiar al întregului pământ (încălzirea globală, racirea globala),
migraţii de populaţii etc.

Cercetările făcute în ultima vreme confirmă realitatea schimbărilor climatice. Există

anumite semne care indică faptul că aceste schimbări se accelerează.

Perioada de 10 ani cu cele mai ridicate temperaturi a fost înregistrată după 1990.
Concentraţiile atmosferice de CH4 şi de CO2 se situează astăzi la niveluri care nu au fost
niciodată atinse în decursul ultimilor 650.000 de ani. S-a constatat o accelerare a creşterii
nivelului mării. O mare parte a serviciilor furnizate de ecosisteme va fi afectată în mod
 7

negativ de această evoluţie, precum reducerea calotei glaciare şi acidifierea crescută a

oceanului, având drept urmare posibile efecte dramatice asupra mediului.

Evoluţia pe termen lung a mersului vremii de la o zi la alta şi de la o regiune la alta

descrie clima.

Fenomenele meteorologice extreme nu pot fi puse în relaţie directă cu schimbarea

climei (vremea şi clima fiind concepte distincte); adăugate însă şirului de observaţii din
ultimele decenii, evenimentele din ultimii ani sunt în acord cu tendinţa de accentuare a
caracterului extrem al fenomenelor meteorologice, tendinţă evidenţiată atât de simulările
numerice, în condiţiile creşterii concentraţiei atmosferice a gazelor cu efect de seră, cât şi de
datele de observaţie din multe regiuni ale globului.

7. NOTIUNI DE CLIMATOLOGIE

Mersul vremii de la o zi la alta reprezintă schimbarea de aspect meteorologic într-un

loc precizat, care se exprimă prin scăderea sau creşterea diurnă a temperaturii, a cantităţilor
de precipitaţii, prin intensificări ale vântului, apariţia ceţii, a viscolelor sau a altor fenomene
meteorologice.

Clima reprezintă o sinteză a fenomenelor de vreme, specificată spaţial şi

temporal (pentru o perioadă relativ mare de timp, de ordinul zecilor de ani).

Orice fenomen meteorologic poate deveni extrem dacă se manifestă în afara ariei lui
de producere sau dacă scara la care se produce sau intensitatea sa este mare.

Paleta acestor fenomene este foarte largă: valuri de frig şi de căldură, care acoperă
spaţii vaste de pe Terra; îngheţuri târzii şi timpurii, care surprind vegetaţia în plină
dezvoltare; căderi abundente de zăpadă şi viscole, care se produc în regiuni mai puţin propice
lor şi cu consecinţe grave; ploi abundente, ploi torenţiale însoţite de oraje şi grindină, care,
prin acţiunea lor mecanică, distrug covorul vegetal, natural sau cultivat; vânturi tari, vijelii,
uragane, tornade, taifunuri, care descarcă mari cantităţi de precipitaţii, provocând inundaţii,
intense procese de eroziune a solului, dezrădăcinarea arborilor, dezvelirea caselor, ridicarea
în atmosferă a diferitelor obiecte; oraje (mai ales trăsnete) şi secete prelungite care provoacă
incendii naturale, fenomene care prin modul lor de manifestare ies din tipicul lor natural,
repercutându-se şi asupra celorlalţi factori de mediu. Ȋn felul acesta, fenomenele meterologice
extreme, prin evoluţia lor în cascadă, devin generatoare de alte fenomene periculoase şi
riscuri de mediu.

Numeroase fenomene naturale extreme se produc pe tot globul. O caracteristică

comună a lor o constituie declanşarea unor dezechilibre naturale, socio - economice şi
ecologice, care provoacă dezordine şi haos în evoluţia geosistemelor. Frecvenţa fenomenelor
naturale extreme a crescut foarte mult, mai ales în ultimele decenii, fapt ce a pus în alertă
lumea întreagă.

Civilizaţia umană a fost şi va fi în mod sigur marcată de evoluţia climei.

Ȋn decursul celor câtorva sute de ani în care oamenii au studiat sistemul climatic al
planetei noastre, schimbările au fost relativ reduse, însă studiile ştiinţifice ne arată, de
exemplu, că în trecutul geologic, deşertul Sahara a fost acoperit de gheaţă, iar recifii de corali
creşteau în Transilvania.
 8

La apogeul ultimei glaciaţiuni, acum aproximativ 21.000 de ani, calote de gheaţă

acopereau Canada, nordul Statelor Unite, nordul Europei şi părţi din Asia. Ȋn centrul acestor
calote, grosimea gheţii era de 1 km sau chiar mai mult, iar nivelul mării era cu aproximativ
120 m mai scăzut decât în prezent, unind insulele dintre Asia şi Australia şi legând Marea
Britanie de continentul European.