Proiect la

geografie

Norii și tipuri de nori

Pirvu Rareș-Paul 9B Profesor Kanea Ovidiu

 Ce este un nor?
Un nor este o masă vizibilă de picături de lichid condensat (apă pe planeta Pământ) sau
de cristale de gheață sublimate care se găsește în atmosferă deasupra suprafeței Pământului sau deasupra unei
alte planete ce posedă atmosferă. Există o ramură specială a meteorologiei care studiază norii, nefologia.
Pe planeta Pamânt, substanța care se condensează este apa, care formează picături foarte mici de apă sau
de cristale de gheață (de obicei de 0,01 mm în diametru), care fiind înconjurate de un număr imens de alte
picături asemănătoare, produc efectul vizibil de nori având culori variind de la albul pur (când proporția
de cristale de gheață este mare) până la nuanțe foarte închise de gri (pentru norii ce conțin picături de apă în
proporție majoritară). O altă cauză a culorii norilor variind între alb și negru, trecând prin nenumărate nuanțe
intermediare de gri, este grosimea acestora, deoarece norii reflectă la fel toate lungimile de undă ale luminii
solare albe. Totuși, cu cât norul este mai gros și mai dens, cu atât culoarea este mai închisă, din cauza absorbției
luminii produsă în interiorul norului.

Cum se formeaza norii?

Evaporare
Totul începe cu evaporarea. Picăturile de apă din zone precum râuri, lacuri și oceane se
transformă în vapori de apă și sunt aspirate în aer prin acest proces de evaporare.
Cu cât ajung mai sus în atmosferă, cu atât presiunea și temperatura vor scădea. Când se
întâmplă acest lucru, vaporii de apă aspirați din corpurile de apă se transformă fie înapoi în picături de
apă, fie în cristale de gheață. De aici începe procesul de condensare.

Condensare
După ce vaporii de apă suferă această schimbare de temperatură și presiune, vor începe să se
condenseze. Pentru o condensare mai ușoară, aceste picături de apă necesită un fel de moleculă de
legare, numită nuclee de condensare.
Cel mai frecvent, acestea sunt lucruri precum praful sau polenul pe care apa le preia în timpul
călătoriei sale. Cu aceste nuclee, picăturile de apă se condensează și astfel, se formează un nor.

Condiții necesare
În afară de cele două situații menționate mai sus, există câteva alte condiții care sunt necesare
pentru formarea norilor. Acestea sunt umiditatea, presiunea și temperatura. Din nou, acestea pot diferi
în funcție de tipurile de nori care se formează.
Umiditate
Pur și simplu, fără umezeală, nu aveți nori. Cu cât este mai multă umiditate în aer, cu atât este
mai ușor să se formeze norii, deoarece vedem că ei sunt formați din vapori de apă.
Când aerul este foarte uscat și nu există zone din care cerul să tragă apă, probabil veți vedea
mult mai puțini nori decât în locuri pline de lacuri, râuri și umezeală. Umezeala este parte integrantă
pentru a ajuta la formarea norilor.

Presiune
Adesea, vânturile vor împinge aerul în sus în locuri cu presiune redusă. Această scădere a
presiunii este cea care ajută la condensarea picăturilor de apă suspendate. Mulți oameni de știință au
explicat că, atunci când este prea mult vânt, el pur și simplu nu are altundeva unde să meargă decât în
sus.
Exact atunci vaporii de apă sunt împinși în sus în cer, în buzunare cu presiune scăzută. Fără a
experimenta această scădere a presiunii, atât de mulți nori – inclusiv Stratus și Cumulus – nu s-ar putea
forma deloc.

Temperatura
Unii nori precum cumulus se bazează pe căldură pentru a se forma. Inițial, au nevoie de căldura
de la soare pentru a încălzi aerul. Odată ce acest aer este încălzit, este mai ușor de presiune și începe să
plutească în atmosferă.
În cele din urmă, așa cum am stabilit, când acest aer umplut cu vapori de apă se ridică,
presiunea scade, apoi se formează unii dintre cei mai comuni nori pe care îi vezi pe cer.

Clasificarea norilor a fost inițiată de Luke Howard în anul 1802, funcție de altitudine și
aparență. Howard a folosit patru cuvinte din limba latină ca bază a clasificării sale:
 Cirrus – fibros, asemenea părului;
 Cumulus - grămadă;
 Stratus – strat / nivel orizontal;
 Nimbus – care aduc ploaia.
Combinând acești patru termeni și introducând
prefixul alto Howard a ajuns la clasificarea utilizată și în
prezent a norilor:

1. Nori de altitudine mare:

Cu plafonul peste 6.000 m:
 a. Genul cirrus (Ci) - sunt albi, delicați, mătăsoși și fibroși la aspect și formează pachete sau
benzi înguste.
 Specia cirrus fibrus (Ci fib);
 Specia cirrus uncinus (Ci unc);
 Specia cirrus spissatus (Ci spi);
 Specia cirrus castellanus (Ci cas);
 Specia cirrus floccus (Ci flo).
b. Genul cirrocumulus (Cc) - sunt pachete subțiri stratificate încrețite sau ondulate.
 Specia cirrocumulus stratiformis (Cc str);
 Specia cirrocumulus lenticularis (Cc len);
 Specia cirrocumulus castellanus (Cc cas);
 Specia cirrocumulus floccus (Cc flo).
c. Genul cirrostratus (Cs) - sunt subțiri, transparenți, albi. Soarele se vede prin ei și lasă umbre.
Poate fi vizibil un halo (coroana luminoasă și colorată ce apare în jurul soarelui și a lunii, în
special al Lunii pline).
 Specia cirrostratus fibratus (Cs fib);
 Specia cirrostratus nebulosus (Cs neb).

2. Nori de altitudine medie:

Cu plafonul între 2.000 și 6.000 m:
a. Genul altostratus (As) - sunt nori de culoare gri deschis, aspect fibros, uniform. Suficient de
subțiri să permită vizibilitatea Soarele, dar nu apare halo.
b. Genul altocumulus (Ac) - sunt albi sau gri, cu forme și texturi variabile.
 Specia altocumulus stratiformis (Ac str);
 Specia altocumulus lenticularis (Ac len);
 Specia altocumulus castellanus (Ac cas);
 Specia altocumulus floccus (Ac flo).
3. Nori de altitudine mica:
a. Genul stratocumulus (Sc) - variază de la gri la alb și formează rulouri rotunjite.
 Specia stratocumulus stratiformis (Sc str);
 Specia stratocumulus lenticularis (Sc len);
 Specia stratocumulus castellanus (Sc cas).
b. Genul stratus (St) - sunt straturi gri cu o bază uniformă. Sunt asociati cu burnița.
  Specia stratus nebulosus (St neb);
 Species stratus fractus (St fra).

4. Nori de altitudine mică, cu întindere vertical:

a. Genul nimbostratus (Ns) - sunt de culoare gri închis, groși.
b. Genul cumulus (Cu) - au aspect individualizat, de un alb strălucitor sau gri, cu densitate
mare și formă de vată cu margini foarte precise.
 Specia cumulus fractus (Cu fra);
 Specia cumulus humilis (Cu hum);
 Specia cumulus mediocris (Cu med);
 Specia cumulus congetus (Cu con).
c. Genul cumulonimbus (Cb) - au aspect individualizat de nori imenși, dezvoltați pe verticală,
cu bază neagră și lateralele albe. Sunt asociați cu precipitații puternice și furtuni. Adesea au
forma de nicovală la vârf.
 Specia cumulonimbus calvus (Cb cal);
 Specia cumulonimbus capillatus (Cb cap).

Lucruri interesante despre nori

1) La temperaturi sub -15 grade, aceștia cristalizează. Astfel de nori nu mai constau din picături de
apă, ci din cristale de gheață.
 2) Norii sunt cei care ajută planeta noastră să atenueze fluctuațiile de temperatură zilnice și
sezoniere.
3) Cei mai înalți nori de pe Pământ sunt noctilucenți. Ele se formează deja în afara straturilor
dense ale atmosferei, la o altitudine de până la 85 de kilometri deasupra nivelului mării. În
același timp, spațiul începe oficial la o altitudine de 100 de kilometri.
4) Există nori nu numai pe Pământ, ci și pe alte corpuri cerești cu atmosferă, precum Venus,
Jupiter, Saturn sau Titan, satelitul acestuia din urmă. Mai mult, pe Titan acești nori plouă în
mod regulat (fapte interesante despre Titan).
5) Cei mai josi nori sunt stratus. Uneori pot fi văzuți la o înălțime de doar o sută de metri.
6) La munte se observă uneori nori ciudați care atârnă nemișcați într-un loc și nu se mișcă nicăieri.
Acest lucru este cauzat de o coincidență rară a vântului care sufla din direcții diferite și, în cele
din urmă, păstrează norul într-un singur loc.
7) La polii planetei Saturn, sateliții au reușit să fotografieze nori ciudați de formă hexagonală
obișnuită. Nimeni nu știe ce este.
8) Un nor cântărește în medie 8-10 tone, dar un nor de tunete cântărește mult, mult mai mult.
9) Nori puternici pot trece la altitudini de până la 10 kilometri.
10) Umiditatea nu poate începe să se condenseze în jurul golului. Un nor se formează atunci când
începe să se condenseze în jurul prafului sau fumului ridicat în aer (fapte interesante despre
aer).
11) Uneori norii există pentru o perioadă lungă de timp, dar dacă nivelul de umiditate este foarte
scăzut, norul se formează. va trăi doar 15-25 de minute.
12) Pe planetele din alte sisteme solare, potrivit oamenilor de știință, pot exista nori cu o
temperatură de o mie sau două de grade în ele. De ce nu?
13) Pe Venus, norii sunt formați din vapori de acid sulfuric, ei bine, mai ales din acid sulfuric.
Adevărat, ploile cu acid sulfuric nu ajung la suprafață, evaporându-se chiar și în zbor din cauza
căldurii monstruoase de peste 400 de grade.
14) În 2004 a fost înființată Societatea
Internațională a Iubitorilor de Nori. Membrii
săi fac poze cu acest fenomen natural, discută
și visează să vadă cei mai rari nori. Include mii
de oameni din peste 120 de țări.

Nori de pe Venus

Cumulonimbus
 Cumulonimbus (din limba latină cumulus "grămadă" și nimbus "nor de furtună") este un nor
dens, înalt, asociat cu furtuni și instabilitate atmosferică, format din vapori de apă sub acțiunea unui
vânt ascendent. Norii Cumulonimbus se pot forma izolat, grupați sau de-a lungul unui front atmosferic
rece sub forma liniilor de furtuni (eng. squall line). Acești nori sunt capabili să formeze fulgere și alte
fenomene severe cum ar fi tornadele. Norii cumulonimbus congestus pot evolua în supercelule.
Norii Cumulonimbus înalți sunt adesea asociați cu nori Cumulus. Baza norilor Cumulonimbus
se poate întinde pe mai mulți kilometri și ocupă altitudinile mici și medii - ea se formează între 200 și
4000 m (700 - 10000 picioare). Vârful norilor poate ajunge la o altitudine de 12000 m (40000 picioare),
foarte rar până la 20000 m (70000 picioare). Norii bine dezvoltați sunt caracterizați de prezența unei
formațiuni similară cu nicovala, plată și cauzată de vânturile de forfecare și inversiunile de temperatură
din tropopauză. Baza nicovalei poate preceda componenta verticală a norului și este însoțită adesea
de fulgere. Uneori, mișcarea ascendentă a parcelelor de aer trece de nivelul de echilibru și astfel se
formează o grupare de nori deasupra nicovalei.

Formare
Norii cumulonimbus se dezvoltă din stadiul de nori
cumulus congestus, în condiții atmosferice instabile în
urma unor puternici curenți ascendenți. În norii cumulus
congestus predomină curenți ascendenți bine dezvoltați
(15–20 m/s). O dată cu aceștia apar și curenți descendenți, însă mai slabi, aceștia predominând mai ales
în aerul liber de sub nori. Stratul de aer instabil putând ajunge până în troposferă. Trecerea de la
norul cumulus la cumulonimbus, datorită curenților de aer ascendenți, care ajung la intensitate maximă,
se face în două etape: în prima etapă, trecerea la stadiul de înghețare se observă prin structura mai puțin
precisă a vârfului norului, care pare să fumege, devine cețos și se imbracă cu un val ușor, mătăsos; este
etapa de cumulonimbus calvus; în etapa următoare valul mătăsos se transformă într-o structură fibroasă
care îmbracă cea mai mare parte a vârfului norului, vârf care se lațește și ia aspect de nicovală marcând
trecerea în stadiul de dezvoltare maximă a norului: cumulonimbus capillatus incus. Lațirea norului se
datorează unei inversiuni de temperatură la baza stratului superior stabil, în care norul nu mai poate
pătrunde. Norul mișcându-se în direcția în care se întinde nicovala.
Procesul de transformare a noriilor cumulus congestus în nori cumulonimbus este foarte rapid
(30 - 60 minute), dar pentru formarea și dezvoltarea norilor cumulonimbus, indiferent de felul lor, este
necesar un timp de 3 - 5 ore.
 La stadiul de cumulonimbus incus activitatea convectivă este maximă, iar după slăbirea
curenților ascendenți, nicovala norului începe să se destrame transformându-se în nori cirrus denși
(spissatus cumulonimbogentus), iar marea masa a norului aflată la altitudini medii se transformă în
nori altocumulus.
Norii cumulonimbus sunt
formați din vapori de apă, până la
nivelul superior de îngheț. Vaporii
de apă purtați de curenții ascendeți
se transformă în picături, iar când
pătrund în stratul superior îngheață
devenind grindină, fulgi
de zăpadă, măzăriche. Particulele
tot mai mari, înghețate, nemaiputând fi susținute de curenții de aer ascendenți, cad, iar în cădere,
prin coalescență continuă să se mărească, iar când ajung în zona cu temperaturi pozitive încep să se
topească devenind picături mari de ploaie formând aversele. O parte din particulele înghețate, neavând
timp să se topească sau în anumite condiții de distribuție a temperaturilor negative pe verticală, cad sub
formă de grindină sau măzăriche.
Celulele formate din nori Cumulonimbus pot produce ploi torențiale de natură convectivă
și inundații rapide precum și vânturi lineare puternice. Multe celule mor dupa aproximativ 20 de minute
atunci când mișcarea descendentă a precipitațiilor este mai puternică decât mișcarea ascendentă a
curenților de aer, cauzând o pierdere de energie și implicit disiparea furtunii. Dacă există destulă
energie solară în atmosferă, umezeala unei celule se poate evapora rapid cauzând dezvoltarea altei
celule la câțiva kilometri distanță. Datorită acestui fapt, se pot forma furtuni care să reziste mai mult de
3-4 ore. Norii Cumulonimbus pot forma, de asemenea, și furtuni de zăpadă însoțite de fulgere, tunete și
ninsori torențiale. Norii Cumulonimbus sunt mai frecvenți în zonele tropicale.

Bibliografie și webgrafie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nor
https://naturescu.com/stiinta/cum-se-formeaza-norii/
https://100-facts.com/ro/14-fapte-interesante-despre-nori/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cumulonimbus