Ceaţa

Ceaţa reprezintă o suspensie prezentă în pătura troposferică inferioară sub forma

unor picături mici de apă, cristale fine de gheaţă sau picături şi cristale laolaltă, care
micşorează sub 1 km vizibilitatea orizontală şi sub 2 m înălţime în stratul de aer inferior.
Ceaţa este cel mai des întâlnită în văi, unde umiditatea este mai mare şi temperatura
mai scăzută. De asemenea, apare în special dimineaţa şi seara, când se observă
inversiunile de masă termică.
În mod obişnuit, ceaţa este considerată un nor aflat la altitudini atât de joase încât
este în contact direct cu solul. Apariţia acestui fenomen este deci, favorizată de o anumită
temperatură şi de absenţa vântului.
Tipurile de ceaţă
Există mai multe tipuri de ceaţă. Dintre aceste tipuri sunt mai frecvente:
a) Ceaţa de radiaţie - Se produce prin răcirea aerului, de regulă la sfârşitul nopţii,
frecvent, pe câmpii şi în formele negative de relief, atunci când umezeala este iniţial
suficientă, vântul slab, norii absenţi şi presiunea ridicată. Condiţiile respective sunt
îndeplinite mai ales în situaţiile anticiclonice din anotimpurile de
toamnă şi iarnă. De obicei, acest tip de ceaţă se risipeşte, influenţând insolaţia. Toate
câmpiile şi văile sunt afectate de ceaţa de radiaţie, care durează cel mai mult în regiunile
continentale (chiar o săptămână, fără discontinuitate).
b) Ceaţa de advecţie- Se produce, în general, atunci când aerul maritim umed şi relativ
cald se deplasează şi se condensează pe suprafaţa terestră rece. În această situaţie
sinoptică se formează numeroasele ceţuri costiere, atunci când vântul bate dinspre mare.
Toate sectoarele litorale sunt afectate de acest fenomen, care poate lua aspectul unor nori
inferiori de culoare cenuşie.
c) Ceaţa de evaporaţie- Deasupra unei suprafeţe de apă, aerul este influenţat de masa
lichidă. Acest aer are o temperatură apropiată de cea a apei, fiind încărcat cu o cantitate
mare de vapori de apă, care se condensează şi formează ceaţa de evaporaţie, dacă vântul
transportă aer rece peste suprafaţa apei. Ceaţa de evaporaţie durează atâta timp, cât aerul
este mai rece decât apa, şi se formează în
special în regiunile polare, când aerul arctic se deplasează deasupra unei mări mai puţin
reci.
d) Ceaţa produsă de nori- Norii de plafon inferior pot intersecta părţile înalte ale
reliefului. În acest caz, vizibilitatea poate fi foarte redusă, similară cu vizibilitatea
proprie ceţii. Acest fenomen se produce nu numai în munţi, ci şi pe colinele mici, cu
altitudinea de 300-400 m.
Ceaţa se poate forma în toate sezoanele însă, iarna şi toamna ea înregistrează
frecvenţa cea mai ridicată. În perioada rece, unghiul de incidenţă redus nu permite o
încălzire diurnă, importantă pentru disiparea rapidă a ceţii. De asemenea, umezeala
aerului este ridicată datorită predominării cerului noros şi acoperit, a perioadelor
ploioase frecvente şi a creşterii umezelii solului, în condiţiile evaporaţiei reduse.