.1.1.

Dezagregarea
Reprezintă un proces fizic şi constă în sfărâmarea părţii superioare a rocilor aflată în
contact cu aerul. Rezultă în timp fragmente colţuroase cu dimensiuni variabile în funcţie de
proprietăţile rocilor, dar şi de intensitatea manifestării procesului.
Condiţiile de producere sunt mai multe dar câteva sunt esenţiale şi anume - rocile să fie
expuse direct acţiunii termice şi variaţiilor de umiditate, să aibă o compoziţie mineralogică
heterogenă, să fie fisurate şi cuprinse în strate subţiri cu alternanţă deasă, climatul să fie favorabil
variaţiilor cu amplitudini mari la intervale de timp scurte (frecvent diurn întrucât cele realizate în
perioade lungi, facilitează dilatarea ca şi contractarea lentă a rocii expuse ce nu duce la slăbirea
legăturilor dintre componentele acesteia; în unele tratate se vorbeşte de „ adaptarea rocilor”).
Desfăşurarea procesului se realizează în forme variate, dar deşi local una se impune, ea se
îmbină şi cu celelalte.
- Dezagregarea prin insolaţie este specifică regiunilor cu climat arid unde variaţiile
diurne de temperatură sunt mari (deşert şi semideşert unde ziua sunt 40-500, iar noaptea
coboară până la 00, uneori fiind negative). Ele produc dilatări şi contractări repetate şi diferite ca
mărime la nivelul mineralelor ce alcătuiesc rocile (deci variaţii de volum). Ca urmare, în timp
îndelungat are loc pe de-o parte slăbirea până la ruperea legăturilor dintre acestea şi apoi lărgirea
fisurilor. Procesul este cu atât mai intens cu cât rocile sunt mai heterogene ca alcătuire, iar
stratele ce alternează mai variate.
Procesul este activ la partea exterioară a rocii şi slăbeşte către interior, profunzimea
acţiunii fiind dependentă de gradul de conductibilitate termică a rocilor şi de mărimea
amplitudinii termice. Ca urmare, sunt roci unde acţiunea este deosebită (ex. granitul,
conglomeratele) şi roci în care ea este redusă (gresiile în strate groase). Rezultatul manifestării
sunt grohotişuri cu dimensiuni variabile care îmbracă rocile şi care se constituie într-un ecran cu
rol de protecţie al lor.
- Dezagregarea prin îngheţ-dezgheţ este rezultatul producerii de variaţii termice în jurul
valorii de 00 în condiţiile în care rocile au fisuri, crăpături ce conţin apă. Procesul este
caracteristic îndeosebi în regiunile în care climatul este favorabil acestor situaţii (ex. în regiunile
subpolare, temperate, în etajele alpin şi subalpin), dar intensitatea diferă în funcţie nu atât de
amplitudinea termică, cât de frecvenţa (repetabilitatea) producerii sale. Procesul constă în
dezvoltarea unor presiuni foarte mari exercitate asupra pereţilor crăpăturilor de către apa din
acestea care prin îngheţ îşi măreşte volumul cu 1/11 ori. Datorită lor crăpăturile se lărgesc, cresc
în adâncime şi se diversifică. În cazul crăpăturilor mari şi adânci umplute cu apă procesul este
ceva mai nuanţat. Aici la presiunea exercitată direct asupra pereţilor de către gheaţă se adaugă
tensiunile pe care stratul de gheaţă care se formează începând din partea superioară a crăpăturii
le transmite asupra stratului din adânc, încă lichid. Ca urmare, aici se realizează efectul de pană
care măreşte despicătura în profunzime (fig. 15).
Rezultatele producerii procesului sunt blocurile, bolovanii colţuroşi care îmbracă roca sau
se rostogolesc la baza pantelor (grohotişuri). Este procesul specific regiunilor alpine, periglaciare
sau pe orice versant abrupt cu roca la zi din zona temperată în lunile care fac trecerea la iarnă sau
primăvară.
- Dezagregarea prin cristalizare - este legată de exercitarea presiunii cristalelor ce se
formează din soluţiile supraconcentrate din fisurile rocilor. Procesul se produce mai ales în
regiunile semideşertice, dar şi la marginea oceanică a deşerturilor. Apa din ploile rare, dar şi din
rouă sau ceaţă în timpul nopţii, pătrunde în fisurile rocilor se încarcă cu săruri pe care le dizolvă
până la saturare. Ziua prin încălzirea rocii soluţiile devin supraconcentrate creându-se condiţii
pentru cristalizare, proces care conduce la creşteri de volum de unde tensiuni asupra pereţilor
fisurilor în porţiunea bazală a acestora urmate de creşterea lor în adâncime. Acest mod de
producere a dezagregării se combină cu celelalte şi mai ales cu insolaţia.
-Dezagregarea prin variaţii de umiditate este întâlnită în regiunile unde pe de-o parte
sunt roci avide de apă, care îşi măresc repede volumul prin incorporarea lichidului în jurul
particulelor, iar pe de altă parte se produc frecvent alternanţe de intervale cu umiditate crescută
cu altele secetoase când rocile pierd rapid apa.
Fenomenul este frecvent în semideşerturile lutoase şi pe terenurile alcătuite din strate de
argilă, marne sau depozite argiloase. În perioadele umede argila se îmbibă, iar prin creşterea
volumului stratele de la exterior gonflează; invers fenomenul se produce în sezoanele secetoase
când prin pierderea apei din rocă în urma evaporării se realizează reduceri de volum ce
favorizează dezvoltarea de crăpături care se înscriu într-o reţea poligonală. Rezultă ''coşcove'' -
un fel de plăci, argiloase cu grosime sub 1 cm şi lăţimi de câţiva decimetri care pe măsură
accentuării uscăciunii se fragmentează şi mai mult uneori transformându-se într-un praf grosier.