Definitii

BIOGEOGRAFIA analizează și explică repartiția organismelor vii și a comunităților

lor, în timp și spațiu.
Biosfera reprezintă ansamblul organismelor vii și mediul lor de viață prezente în
litosferă, hidrosferă și atmosferă.
Genele reprezintă suportul de informație al organismelor vii care se amplifică la
nivelul unei piramide care demonstrează stabilitatea și reziliența sistemelor vii ce
compun biosfera.

GENE- unitatea de bază a eredității care în principiu predetermină forma unui

organism viu

GENOMUL- ansamblul de material genetic al unei specii codat în ADN cu excepția

unor virusuri în care domină ARN. Este constituit din mai mulți cromozomi,
numărul acestora depinzând de specia analizată.
FONDURILE GENETICE- culoarea ochilor, părului, forma feței sunt caractere
ereditare care se transmit prin gene și genomuri
Specia este taxonul de bază al sistematicii plantelor și animalelor (specie, gen,
familie, ordin, clasă, încrengătură, regn, domeniu, lume vie).
Speciația- este în biologie procesul evolutiv prin care apar noi specii de organisme
vii, plante sau animale;
Biotopul- mediul, locul de viață relativ stabil identificat printr-un număr de
caracteristici litologice, geografice și climatice care vor determina condițiile de
viață ale organismelor care-l vor popula.
BIOCENOZA- reprezintă un ansamblu de organisme vii (plante și animale) care
coexistă într-un spațiu de viață dat (biotop, habitat) printr-o organizare și acțiuni
specific. Este formata din fitocenoza,zoocenoza
Fitocenoza- este o comunitate de plante dintr-un anumit biotop/ habitat/
biocenoză ( exemplu: fitocenozele pădurii, lacurilor, malurilor râurilor, crovurilor.
Zoocenoza- comunitatea de organisme animale dintr-un biotop/ habitat/
biocenoză.
ECOSISTEMUL- ansamblul format de o comunitate de organisme vii în interrelație
cu mediul lor de viață deci un ansamblu al unei biocenoze în relație cu biotopul.

Componentele ecosistemelor asigură circuitul materiei sub impactul energiei

solare într-un mediu dat:
- producătorii primari (plantele);
- consumatorii (primari, secundari terțiari);
- bioreducători (descompunători) sau microorganisme;
Granițele ecosistemelor:
- a) granițe clare (între ecosisteme forestiere și ecosisteme acvatice; între
ecosisteme terestre și ecosisteme marine, între o pădure de conifere și o pajiște
temperată etc.);
- b) granițele ferme (între ecosistemul afotic și ecosistemul fotic- de suprafață);
- c) granițe fluide (între ecosistemele itinerante, îndeosebi în mediul marin).
- Când nu avem o linie clară suntem în prezența unui ecoton (liziera unei păduri,
rariștile de limită, silvotundra, silvostepa, sahelul etc.);
BIOMURI
- reprezintă macroecosisteme- complexe de biocenoze- complexe macroregionale
de ecosisteme;
- se definesc pornind de la formațiile vegetale și speciile animale ce le populează;
- marile biomuri la nivel planetar corespund unei distribuții latitudinale:
- Tundra;
- Pădurile boreale;
- Pădurile nemorale;
- Pădurile tropicale umede;
- Pajiștile temperate (stepe, preerii, pampas);
- Savanele etc
 CATEGORII DE FACTORI DE MEDIU ȘI RELAȚIA LOR CU
REPREZENTANȚII ÎNVELIȘULUI BIOTIC

Plantele și animalele s-au adaptat în timp și spațiu la diferite categorii de factori

de mediu, având la bază elemente comune ale mediului și anume: componentele
abiotice, biotice și Omul.

FACTORII ABIOTICI:

a) factori periodici primari:

- periodicitate zilnică, lunară, sezonieră, anuală;
- dependenți de factorii astronomici (poziția Terrei, Soarelui, Lunii);
b) factorii periodici secundari- consecință a manifestarii celor primari-ex.
umiditatea aerului și solului, curenții marini,neroziunea etc.;
c) factorii aperiodici- apar brusc în ecosistem și organismele nu au timpul material
necesar adaptării; în această categorie a încadrat: vânturile, cicloanele, uraganele,
viiturile.

radiația solară directă și indirectă- asociată luminii și căldurii;

- LUMINA- variază latitudinal și sezonier la nivel global;
- variază altitudinal și sezonier la nivel local
Categorii de plante după adaptarea la factorul LUMINĂ:
- După intensitatea luminii:
a) plante HELIOFILE sau FOTOFILE- iubitoare de lumină: rozmarinul, leandrul, laricele
mesteacănul, salcâmul, plante din stepă, preerie, pampas, deșert, savană, formațiile de tip savanâ din
America Latina etc.
b) plante SCIAFILE sau OMBROFILE- iubitoare de umbră, de lumină difuză: ferigi, carpenul,
fagul, molidul, plantele de pe parterul pădurilor boreale, plante din stratele pădurilor tropicale umede,
unde nebulozitatea accentuată nu permite iluminatul puternic etc.
- După durata iluminarii:
a) plante de zi lungă,
b) plante de zi scurtă,
c) plante indiferente.

Relația organismelor animale cu factorul de mediu LUMINĂ:

Orientarea în spațiu, pigmentarea și depigmentarea blănii, pielii, penajului

(homocromia) colorația în concordanță cu suportul biotopului (nisip, zăpadă,
coronamentul arborilor) cazul vulpii polare, ursul polar, găinușii polare, găinușa de
deșert, vulpea deșertului, păsările și șerpii arboricoli, lăcustele, migrația diurnal
(capra neagră urcă în partea superiară a versanților luminați), migrația sezonieră,
din zonele cu zi scurtă către cele cu zi lungă (păsările migratoare), înmulțirea,
nidificatia, în general comportamentul legat de succesiunea anotimpurilor
Categorii de animale dupa adaptarea și aclimatizarea la factorul lumină:
a) după necesarul de lumină:
- fotofile
- ombrofile
- diurne
- nocturne.
Exemplu: popândăul, mistrețul, șoarecele de pădure, dihorul, păsările răpitoare
nocturne, lemurienii- comportament nocturne.
b) după comportamentul în raport cu cantitatea de lumină:
- lucifile
- lucifuge
- endogee (în zonele abisale)
- cavernicole (în peșteri)
- parasite (în sistemul digestiv sau pe corpul altor animale, inclusiv OMUL).
RELAȚIA ORGANISMELOR VII CU FACTORUL DE MEDIU TEMPERATURA

Generalități
- Temperatura- factor în distribuția spațială a tuturor reprezentanților lumii vii
(specii, comunități, asociații, fitocenoze, zoocenoze, biocenoze, biomuri terestre și
acvatice;
- Temperatura controlează: metabolismul plantelor și animalelor, creșterea,
respirația, comportamentul, dispersia și fenologia organismelor vii, aclimatizarea,
adaptarea organismelor; - Temperatura controlează limitele de toleranță și
intervalele acestora: - specii euriterme (specii cu valențe ecologice mari) cum ar fi
de exemplu insecta Boreus hiemalis din Alpi care este activă la temperaturi
cuprinse între -12°C și +32°C. - specii stenoterme (specii cu valențe ecologice
mici)- corali există și se dezvoltă numai la temperaturi cuprinse între +20°C si
+27°C;

CATEGORII DE PLANTE DUPĂ RELAȚIA CU FACTORUL

TEMPERATURĂ
- plante euriterme- adaptate la variații mari anotimpuale ale regimului termic;
- plante stenoterme- adaptate la temperaturi constante (plantele megaterme);
- megaterme- adaptate la temperaturi ce depășesc + 20°C (palmierii, bananierii,
mangrovele, orhideele tropicale, baobabul, selvasul amazonian, jungla africana,
jungla indo-malaeza etc.);
- mezoterme- suportă temperaturi cuprinse între +15°C si +20°C (stejarul, cerul,
gârnița, măslinul, leandrul, fisticul, stejarul de pluta, chiparosul, teiul, platanul
etc.);
- microterme- suportă temperaturi dela 0°C la +15°C (molidul, pinul silvestru,
mesteacanul, laricele, zâmbrul, scorușul de munte, floarea de colț, plantele din
zonele temperate reci, jneapanul, ienupărul, pădurile boreale etc.);
- hekistoterme- suportă temperaturi sub 0°C (prezente frecvent în silvotundră,
tundră și etajele subalpin și alpin din Pirinei, Alpi, Carpați, Caucaz etc.);
- psichrofite- (unii autori le mai numesc criofite) rezistente la temperaturi foarte
scăzute (merișorul, Rhododendronul, afinul, salcia pitică, me4steacanul pitic,
macul de Islanda, hreanul arctic, azaleele, gușa porumbelului, răchițelele, lichenul
renului etc.

INFLUENȚA TEMPERATURII ASUPRA ANIMALELOR

- mărimea corpului sau a unor părți din corp (teoria lui Allen, regula lui Bergman);
- metabolismul; mobilitatea; grosimea pielii și stratul de grăsime;
- hibernarea- somnul de iarnă (cazul ursului brun, al țestoaselor de uscat și de apă,
din emisfera boreală etc.); estivația- somnul de vară (cazul popândăului, al unor
amfibieni și pești dipneuști);
- diferențieri anotimpuale în stratificarea și culoarea blănii;
- modalități de hrănire; acivitatea diurnă și sezonieră.

CATEGORII DE ANIMALE DUPĂ RELAȚIA CU FACTORUL TEMPERATURĂ

a) după adaptarea la valorile termice:

- euriterme- valență ecologică mare, suportă variații mari de temperatură, areale

mari, ubicviste (cosmopolite), unele distribuite meridian- cazul pumei din Canada
până în America de Sud, altele latitudinal- exemplul animalelor din biomurile
pădurilor boreale și pădurilor nemorale;
- stenoterme- valență ecologică mică; nu suportă variații mari ale regimului termic
al aerului sau apei (coralii, păsările colibri, hipopotamii, antilopele, țestoasele
marine, cetaceele etc.);

- termofile- iubitoare de căldură (madreporii barierelor de corali la +20°C și peste,

maimuțele antropoide, papagalii, iguanele, varanii, lumea animală a selvasului
amazonian, junglei africane, junglei indo-malaeze etc.)

b) după temperatura corpului:

- homeoterme (cu sânge cald)- păsările și mamiferele;
- poikiloterme (cu sânge rece)- peștii, amfibienii, reptilele, toate nevertebratele
etc
CATEGORII DE PLANTE DUPA RELAȚIA CU FACTORUL
HIDRIC
a) după seceta (uscăciunea) climatică:
- plante hidrofile- care trăiesc în apă- cu frunze emerse, submerse, plutitoare și aflate la o oarecare
înălțime deasupra apei; rădăcinile fixate în mâl sau plutitoare;
- exemple- stânjenelul de baltă, nufărul, saăeata apei, brădișul, limba broaștei trestia, stuful, lintița
etc.

- plante higrofile- iubitoare de umezeală în sol și aer;

- exemple- bananierul, arborele călătorilor, rodul pamântului, salcia, plopul, ficusul indian, arborele
de cauciuc, arinul, brusturele etc.
- plante mezofile- iubitoare de umiditate moderată;- exemple- iarba câmpului, coada vulpii, trifoiul,
gorunetele, făgetele, pădurile boreale, pădurile nemorale etc.

- plante xerofile- de uscăciune climatică a solului;

- exemple- euxerofite sau xerofite adevărate- agave, cactuși, Yucca, gramineele de stepă (Stipa sp.),
lumânărica, pelinul etc.
- hemicriptofite (xerofite cu rădăcini lungi)- cele două specii de saxaul, alb și negru din deșerturile
Asiei Centrale, eucaliptul, iarba cămilei, lucerna galbenă;
- poikiloxerofite (xerofite ce se pot usca complet și revin după prima ploaie) plantele ce populează
uedurile din deșerturile Africii- mana deșertului sau lichenul de desert etc.
- suculente- rezerva de apă în țesuturi (unele plante de sărătură, rădacini laterale dezvoltate la mari
distanțe, funcțiile frunzei preluate de tulpinile acoperite cu strat gros de ceară, frunzele transformate
în țepi (cactuși, agave- deșerturile nord-americane);
- pseudoxerofite- terofitele, cu meristemul în sămânță (gramineele) în perioada nefavorabilă
activității biolgice, frecvente în stepe și deșerturi;
- geofitele, cu meristemul situat în bulbi, tuberculi, rizomi, perioada nefavorabilă activității biologice
(dediței, plante vernale din stepă etc.);

b) dupa seceta fiziologică:

- plante halofite (de saratură)- pe soluri bogate în săruri- Yucca, în deșertul Mojave, săricica sau
brânca în Câmpia Brăilei, cârcelul pe dunele din Delta Dunării- grindul Caraorman, cătina roșie (în
luncile cu aluviuni bogate în săruri), cătina albă, iarba de Sudan, etc.;
- plante oxifite- pe soluri umede bogate în săruri și substanțe organice- roua cerului (Drosera
rotundifolia), ericaceele din lande; coada calului, țipirigul (Scirpus sp.), mușchii turbărilor
(Sphagnum sp.), ciuboțica cucului (Primula sp.) etc.
- plante psichrofite- adaptate la temperatură scăzută a soluției coloidale nutritive din orizontul
biologic active în etajul alpin și tundra (floarea de colț, gușa porumbelului, piciorul cocoșului alpin,
argințica, bumbăcărița etc.).
Categorii de animale după necesarul de umezeală:
a) eurihigrobionte- indiferente la gradul de umezeală- majoritatea păsărilor, mamiferelor și
insectelor;
b) stenohigrobionte- necesită un anumit grad de umiditate;
- animale hidrofile- trăiesc în apă- peștii, cetaceele, țestoasele de apă, holoturidele-castraveții de
mare, madreporii, celenteratele, șarpele de apă, anaconda (Amazon), crocodilul etc.
- animale higrofile- iubitoare de o anumită cantitate de umezeală a aerului și solului;
-exemple- amfibienii, miriapodele, broasca de pamânt, unii viermi anelizi, lipitorile din pădurile
tropicale umede, nutria, libelulele, hipopotamul, bizamul, bivolul indian, castorul etc.
- animale xerofile- iubitoare de uscăciune și cu adaptșri specifice; melcii de Sahara, dropia, găinușa
de stepă, fenecul (vulpea deșertului), șopârla Moloch horridus- fosilă vie din deșerturile Australiei,
popândăul, cămilele, antilopele etc.

RELAȚIA ORGANISMELOR VII CU FACTORII ABIOTICI MECANICI

a) VÂNTUL- factor mecanic

1) Influența vântului asupra plantelor:
- diseminarea prin anemocorie (plante anemocore);
- polenizarea prin anemofilie (plante anemofile);
- morfologia- nanismul la plante (în tundră, etajul subalpin și alpin- salcia pitică,
mesteacănul pitic, merișorul, afinul, răchițelele, jneapănul, ienupărul etc.;
- arborii steag- coronamentul asimetric, dezvoltat în direcția în care bate vântul;
2) Influența vântului asupra animalelor:
- zborul- păsările migratoare folosesc curenții de aer;
- plutirea fungilor la înălțime, amplifică limita superioară a biosferei;
- comportamentul păsărilor în timpul vânturilor violente din desert (cazul ciocârliei
de deșert care își adăpostește cuibul la baza tufărișurilor pentru a se apăra de
efetele harmatanului din Sahara)
- limitarea unor areale de insecte și păsări.
b) INFLUENȚA STRATULUI DE ZĂPADĂ
1) asupra plantelor:
favorabil- durata stratului de zăpadă și grosimea stratului de zăpadă- rol protector
împotriva gerului;
- plantele chionofile încep sezonul de vegetație sub stratul de zăpadă (ghiocelul,
degetăruțul alpin, saxifragele etc.);
- rehidratează sistemul radicular în timpul topirii stratului de zăpadă;
- cuvertura izolantă împotriva înghețului prin existența aerului dintre cristalele de
gheață;
- un bun îngrășământ, conținând particule de sol bogat în humus;
- favorizează, la topirea zăpezii, dispersia hidrocoră;
- când se formează crusta de gheață favorizează dispersia anemocoră;
- nefavorabil- accentuează eroziunea în suprafață prin șiroire sau culoarele de
avalanșă;
- fragmentează comunitățile vegetale;
- diminuează gradul de acoperire al suprafeței topografice;
- rupe crengile prin greutatea zăpezii;
2) asupra animalelor:
- favorabil- înlesnesc alergarea pe zăpadă, evitând prădătorii;
- urmele pe zăpadă ajută la evaluarea diversității speciilor animale prezente iarna
într-un anumit spațiu;
- urmele pe zăpadă informează asupra stării animalului care le-a produs (alerga,
sărea, era rănit etc.);
- stratul de zăpadă adăpostețte hrana ierbivorelor pe timp de iarnă (lichenii în cazul
renului ori a exemplarelor de caribu din tundră);
- nefavorabile- zăpada afânată lipsită de crustă= capcană naturală pentru căprior,
mistreț etc.
RELAȚIILE ORGANISMELOR VII CU ÎNVELIȘUL EDAFIC (SOLUL)

CATEGORII DE PLANTE DUPĂ RELAȚIA CU ÎNVELIȘUL EDAFIC

1) După concentrația ionilor de hidrogen (pH):

a) plante oxifile sau acidofile- medii acide pH-3-6, plante din luncile râurilor, iarba albastră,
păiușul oilor, merișorul, plante din zone mlăștinoase, turbării etc.

b) plante neutrofile și mediu neutre- pH egal cu 7, majoritatea plantelor și dominant cele ce se

dezvoltă pe substrat bogat în carbonat de calciu;

c) plante bazifile ce preferă solurile alcaline- pH cu valori între 7-10; majoritatea speciilor de
plante din stepe, semideșerturi și deșerturi;

2) După compoziția chimică a solului:

a) plante halofile- favorizate de prezența în exces a sărurilor-sărături,

semideșerturi, deșerturi, proximitatea lacurilor sărate, regiunilă litorale;
- halofile obligatorii- mangrovele, sărărița (Salicornia herbacea), sica (Statice
gmelini) etc.;
- halofile facultative sau halofile tolerante- rogozul maritim, chiurlanul, cătina
roșie, cătina alba etc.;

b) plante nitrofile- favorizate de solurile bogate în nitrați- plantele ruderale din

jurul stânelor și gospodăriilor, ștevia, urzica, păpădia, ca și feriga de câmp,
măcrișul, rodul pământului, piciorul cocoșului, vioreaua, podbalul, lumânărica etc.;

c) plante calcifile- se dezvoltă pe soluri cu bogat conținut de calciu- sunt în general

plante termofile- liliacul sălbatic, scumpia, stejarul pufos, centaureele, oregano
salbatic, anemonele, floarea de colt (Leontopodium alpinum), lăcrămioarele,
curpenul (Clematis vitalba), argințica (Dryas octopetala), unele ciuperci calcicole
(Morchella sp.) ori zbârciogul negru și galben etc.;

3) După textura și stabilitatea solului:

a) plante psamofile sau arenacee ori arenofile- pe substrat nisipos; cele mai multe
se dezvoltă în deșerturi având adaptări la mobilitatea nisipului, la percolația rapidă
a apei din precipitații, la conținutul bogat în siliciu al soluției coloidale- orzul de
nisip (Elymus sabulosus), varza de mare (Crambe maritima), volbura de nisip,
lucerna marina (Medicago marina), Ammophila arenaria, fixatoare de nisip în
landele franceze, circelul (Ephedra dystachia)- Dunele din grindul Letea- Delta
Dunarii;

b) plante hasmofile sau saxicole- vegetează direct pe un suport mineral (roci,

pereți, beton etc.)- alge, mușchi, licheni, plante ierbacee- parachernița (Parietaria
officinalis) al cărei polen este foarte alergen;

c) plante litofile sau litofite, care vegetează pe grohotișuri;

- indicatoare de medii unde are loc crioturbația- în etajul subalpin și alpin- Viola
diversifolia, Ranunculus sp.- frecvente în Pirinei, Alpi și Carpați;

Plante independente de sol:

a) plante parazite- trăiesc pe un suport/ gazdă vegetală din care își obțin hrana-
vâscul, cuscuța, tortelul, lupoaia, multe bromeliaceae din pădurile tropicale umede,
Rafflesia, din jungla indo-malaeză etc.
- holoparazite- depind total de planta pe care o parazitează- cușcuta, verigelul de
liana (Orobanche hederae) etc.;
- hemiparazite- își conservă funcția de sinteză clorofiliană- vâscul;

b) plante saprofite- vegetează pe suport organic vegetal în descompunere-ciuperci,

iasca, orhidee, cuibușorul etc.

c) plante epifite- se dezvoltă pe trunchiurile și crengile unor copaci suport;

- au organe autotrofe fotosintetizatoare;
- frecvente în spațiul intertropical;
- sunt megaterme ,ombrofile și higrofile;
- poziționare: baza trunchiurilor- begonii; baza crengilor- cornul de elan
(Platycerium sp.)
- reprezentate de pteridofite, orhidee, bromeliaceae;
- în zonele temperate lichenii epifiți sunt considerați bioindicatori pentru calitatea
mediului
 FACTORII GEOMORFOLOGICI
Generalități:
- acționează direct sau indirect, modificând parametrii altor factori abiotici;

- FACTORII GEOMORFOLOGICI se definesc prin:

a) altitudine- etajele de vegetație (în cazul României de la etajul nemoral la etajul boreal, subalpin
și alpin);
- prezența unor specii sau comunități vegetale, specifice anumitor altitudini;
- manifestarea factorilor mecanici- vânt și strat de zapadă;

b) declivitatea versanților- sistemul radicular (prin mobilitatea versanților și profunzimea profilului

de sol);

c) orientarea versanților- versanți însoriți- fața muntelui- frecvente elemente heliofile (fotofile)-
iubitoare de lumină;

- versanți umbriți- dosul muntelui- frecvente elemente ombrofile (sciafile)- iubitoare de umbra;

d) fragmentarea orizontală și verticală- amploarea fragmentării arealelor speciilor, comunităților

de plante, formațiilor vegetale;

e) adăpostul oferit de relief- inversiuni de vegetație- în România- cazuri frecvente în Carpați-

Depresiunea Giurgeu- Ciuc, Depresiunea Petroșani, Depresiunea Borsec, culoarul Rucăr- Bran,
abruptul prahovean al Bucegilor etc.

f) bariere orografice pentru anumite specii sau formații vegetale- Munții Stâncoși-pentru pădurile
nord- americane pacifice de conifere; Munții Anzi- pentru deșertul Atacama; Munții Himalaya,
Munții Atlas- în Nordul Africii pentru vegetația mediteraneeană sau cea din regiunea deșertică
Sahara; Munții Pirinei- Alpi- Carpați- Caucaz- pentru formații vegetale termofile etc.; Munții
Libanului, pentru cedrul de Liban, Munții Alpii Australiei pentru pădurile tropicale umede din NE
Australiei etc.
(Atenție!!! A se corobora cu toate cunoștințele de la biomurile continentale, deschise și închise).

II. FACTORII BIOTICI

Generalități:
- relațiile organismelor vii plante și animale cu factorii de mediu au caracter sinergic;
- asupra unei specii sau a comunităților de plante ori populațiilor animale acționează un număr
infinit de factori de mediu, atât direct cât și indirect;

- relațiile de interacțiune:
a) intraspecifică (între reprezentanții aceleași specii);
b) interspecifică (între reprezentanți ai unor specii diferite);
CATEGORII DE RELAȚII CU FACTORII BIOTICI

A) RELAȚII FITOGENE:
a) parazitismul- interacțiune între două organisme- una avantajată căci consumă materie nutritivă
produsă de cealaltă (cazul vâscului- pe stejar, muma padurii- pe rădăcinile alunului și altor arbuști,
din pădurile de amestec de foioase);
b) simbioză- fiecare specie are avantaje prin prezența celeilalte: unele alge unicelulare, ciupercile;
unele specii de Acacii- Acacia cornigera nu poate supraviețui decât cu o colonie de furnici;
c) relațiile mecanice- unele plante le folosesc pe altele drept suport- lianele folosesc arborii drept
suport în pădurile tropicale umede, curpenul folosește drept suport arbori și arbuști, iedera- folosește
drept suport arborii, unii licheni (Usnea barbata) sau unele ferigi (Plathycerium sp.);
d) competiția- indivizii aparțin aceleași specii sau unor specii diferite și caută să exploateze aceeași
resursă, care este în cantitate limitată, resursele de lumină, umiditate ori de spațiu, în raport cu
orizontul biologic activ;
e) allelopatia- plantele vasculare secretă substanțe care inhibă dezvoltarea ă(cazul rozmarinului care
inhiba dezvoltarea plantelor terofite- cu meristemul localizat în semințe, pe timpul perioadei
nefavorabile activității biologice- deci în afara sezonului de vegetație).
B) RELAȚII ZOOGENE
a) concurența- indivizii aparțin aceleași specii și caută să exploateze aceeași resursă de hrană,
adăpost, loc de reproducere, spațiu de fixare- cazul midiilor și stridiilor etc;
- rândunica și barza revin la cuibul din anul precedent;
- somonul, după perioada de creștere și maturizare în ocean, revine pentru reproducere în locurile
unde s-a născut;
- veverița nu consideră șoarecele de pădure un intrus în biotopul ei;
- hipopotamul iese noaptea din apă și își marchează locul unde paște cu excremente și pe acest
,,spațiu personal,, nu vin alți hipopotami să pască;
- intraspecifică- comportament teritorial;
- menținerea unei ierarhii sociale (specifică mamiferelor);pentru alimentație când crește densitatea;
b) neutralism- relațiile dintre diferite specii într-un biotop/ habitat- relația arici- melci într-o pajiște;
c) comensalism- raporturi de ajutor între organisme animale în care numai unul este beneficiar
(păsările care își depun ouăle în cuibul altora- cazul cucului sau relația vrabiei urbane cu porumbelul
sălbatic);
d) mutualism- relații cu avantaje reciproce ale ambilor parteneri sau mai multor specii (furnicile cu
cosenilele- insecte din Mexic);
e) cooperarea- două specii formează o asociație care nu este obligatore fiindcă fiecare specie poate
trăi separat (rândunica de mare cooperează cu bâtlanul împotriva acelorași prădători, carnivorele care
trăiesc în haită, albinele, termitele etc.);
f) parazitismul- mult mai complex ca la plante; trebuie să-și caute gazde permanente sau doar
pentru o etapă din dezvoltarea lor- Musca tsetse, filariile, oncocercoza, păduchii, puricii, paraziții la
peștii din Dunăre, viermii intestinali la mamifere etc.
Categorii de plante după relațiile biocenotice:
a) plante entomofile:
- polenizarea de către insecte a plantelor angiosperme și gimnosperme;
- plantele prezintă numeroase modificări- colorit, forma florii, durata fenofazei
de înflorire, parfum atrăgător, cantitatea de polen, feromoni etc.;
- insecte polenizatoare- Lepidopterele, Dipterele, Coleopterele;
b) plante ornitofile:
- polenizarea de către păsări nectarivore care au suferit modificări ale ciocului
(lung, cu o curbură, pentru a ajunge la polen- exemple- păsările colibri, pasărea
muscă etc.;
-plante ornitofile- clematita de munte, cacteele, unele orhidee, plante din biomul
pădurii tropicale umede, din deșerturile americane etc.;
c) plante malacofile:
- polenizarea se realizează cu ajutorul melcilor sau al unor moluște;
- exemple- unele orhidee și vanilia sălbatică;
d) plante cheiropterofile:
- polenizarea se realizează cu ajutorul liliecilor;
- din această categorie fac parte:
- plante al căror miros este puțin plăcut;
- floarea poate suporta greutatea animalului;
- florile sunt albe sau au culori pastelate (deschise);
- florile atârnă și au cantități suficiente de nectar.
e) plante mirmecofile:
- aptitudinea unor plante de a trăi în simbioză cu furnicile- le oferă adăpost sau
hrană;
- polenizarea se realizează cu ajutorul furnicilor;
- plantele carnivore, unele plante tropicale, unele plante medicinale ;
- unele ferigi care găzduiesc furnici.
 Bioforme
plantele suportă diferențiat exigențele impuse de intervalele defavorabile activității
biologice;
- meristemul este țesutul din organismul plantei, responsabil cu:
- germinarea;
- apariția frunzelor;
- creșterea crengilor;
- dezvoltarea plantei în general.
Categorii de bioforme după Raunkiaer:

A) Fanerofite (Phanerophyte):
- meristemul direct expus condițiilor climatice agresive din sezonul nefavorabil
activității biologice (arbori. arbuști, tufărișuri, liane);
- excluse din zonele climatice foarte reci, cu excepția laricelui;
- după înălțimea la care se găsesc mugurii de creștere:
a) macrofanerofite- plante cu mugurii purtători de meristem situați la peste 2 m
înălțime, fiind separate în:
- megafanerofite (arbori cu înălțimi de peste 25 m- fagul);
- mezofanerofite (arbori cu înălțimi de 10- 25 m- platanul, arțarul, carpenul,
stejarul);
- microfanerofite (plante lemnoase cu înălțimi de 2-10 m- stejarul verde, stejarul
de plută, pinul negru, arbuști- corn, sânger, ulm, soc etc.);
b) nanofanerofite- plante lemnoase cu mugurii purtători de meristem situați între
50 cm și 2 m înălțime (subarbuști și tufărișuri- cătina roșie, porumbar, măceș, afin,
arbuști din spațiul mediteraneean- leandrul etc.);
c) fanerofite grimpante- liane sau plante lemnoase care pătrund printre crăpăturile
rocilor (glicina, iedra, vița de vie sălbatică);
d) fanerofite suculente sau cereiforme- cactee (Cereus sp.), numeroase
Euphorbiaceae;

B) Camefite (Chamephyte):
- meristemul poziționat la 50 cm deasupra solului;
- organele perene sunt situate deasupra solului și apărate de stratul de zăpadă;
- plantele din această categorie se caracterizează prin nanism (rezistente la forța
vântului și greutatea și grosimea stratului de zăpadă);
- caracteristice tufărișurilor din afara formațiilor vegetale forestiere- biomul
tundrei, ecotonul landelor, batha palestiniană, puna din America de Sud etc.
- categorii de camefite:
- camefite frutescente (nu se ridică prea mult deasupra solului- salcia pitică,
mestecănul pitic, din tundra și etajul alpin etc.);
- camefite subfrutescente (afinul, rozmarinul, lavanda);
- camefite în pernițe (gușa porumbelului din tundră și etajul alpin).

C) Hemicriptofite (Hemicriptophyte):
- plante cu meristemul situat la suprafața solului sau situat în rădăcini parțial
îngropate în orizontul biologic activ, meristemul fiind mai bine apărat decât
mugurii camefitelor;
- frunzele și tulpinile se usucă, dar mugurii purtători de meristem ramân ascunși
sub frunze sau la baza celor uscate;
- se disting:
a) hemicriptofite cu tulpina dreaptă și cu frunza la suprafața solului;
b) hemicriptofite cu rozeta bazală- coroana de frunze la suprafața solului din care
se ridică o tulpină ce se usucă în sezonul nefavorabil activității biologice
(pătlagina, păpădia etc.);
c) hemicriptofite cespitoase, formând tufe (rogozuri și unele graminee);
d) hemicriptofite grimpante- pătrund în crăpăturile rocilor (plante hasmofile,
urechelnița etc.);

Criptofite (Cryptophyte):
- plante invizibile în sezonul nefavorabil activității biologice (iarna);
- meristemul lor poate fi situat în perioada nefavorabilă activității biologice:
- în sol- criptofite geofite cu:
- meristemul în bulbi- majoritatea plantelor vernale (de primăvară)-ghiocelul,
brândușa, vioreaua, lalele, narcisele etc.);
- meristemul în rizomi (mărgăritarul, anemonele de pădure, toporașii, pirul,
brebeneii);
- meristemul situat în tuberculi (papucul doamnei, poroinicul etc.);
- în apă- criptofite hidrofite- meristemul poziționat în părți ale plantei situate în
apă- toate plantele acvatice, deci hidrofile- emerse, plutitoare- natante,
neînrădăcinate, submerse,
(nufăr, săgeata apei, ciuma bălții, lintița etc.);
- hidrofitele- produc oxigen prin fotosinteză, participă la circuitul biogeochimic,
controlează calitatea apei, fixează sedimentele, produc colmatarea biogenă
lacustră.
E) Terofite (Therophyte):
- plante cu durata scurtă de viață care mor după ce au produs semințele:
- meristemul situat în semințe sau spori- organe foarte rezistente, asigurând
generațiilor următoare;
- plante anuale sau bianuale;
- plante cu ciclu vegetativ scurt și sezon de vegetație cu fenofaze foarte scurte (în
deșerturi și semideșerturi, după câteva zile de ploaie pot să parcurgă în alte câteva
tot sezonul de vegetație);
- toate părțile vegetative ale plantei (tulpină, frunze, rădăcini) sunt distruse în
sezonul nefavorabil activității biologice (dezihdratare, secetă, îngheț);
- plantele din deșert pot aștepta foarte mulți ani sub formă de semințe până dispun
de condiții de germinare și reluarea ciclului vegetativ (plantele efemere din
uedurile deșerturilor africane);
- terofitele anuale- dominante în: stepele eurasiatice, preerii, savane, formațiuni de
tip savană, pampas;
Epifite (Epiphyte)
- această categorie reunește plantele care trăiesc la diferite nivele pe fanerofite;
- nu au nevoie de suport edafic pentru a se dezvolta;
- nu sunt parazite, dar vegetează pe crengi, trunchiuri de copaci, pentru a ajunge la
lumină;
- meristemul epifitelor se află în aceleași condiții cu gazda lor;
- sunt organisme autotrofe fotosintetizante;
- rare în zonele temperate (mușchi și licheni);
- foarte numeroase în pădurile tropicale umede (Bromeliaceele- nu au rădacini și
captează umezeala prin perișori- Tillandsia usnoides, planta care este și zoocoră,
plantulele fiind transportate de păsări de la un arbore la altul);
- la nivel planetar- peste 30 000 de specii de epifite;
- cel mai bogat biom în epifite- selvasul sud-american (găzduiește 15 000 de
epifite), jungla africană, jungla indo-malaeză.
 DISPERSIA ORGANISMELOR PLANTE SI ANIMALE

Organismele, plante și animale, nu apar de manieră întâmplătoare la suprafața

Terrei, ci în raport direct cu caracteristicile mediului și valențele lor ecologice
(lumina, temperatura, umiditate).

O specie posedă trei caracteristici fundamentale în relație cu mediul ei

de viață:
1) arealul de distribuție sau repartiție geografică;
2) habitatul/ biotopul ce-i oferă suport de existent (hrană, spațiu de reproducere,
adăpost etc.);
3) nișă ecologică (parametrii fizico-chimici, parametrii biologici).

- Dispersia se poate descompune în trei etape:

a) emigrarea- individul părăsește biotopul/ habitatul în care se află sau centrul său
biogenetic;
b) transferul- deplasarea lui într-un alt spațiu (cu mijloace proprii sau alte
mijloace);
c) migrarea- stabilirea într-un nou biotop/ habitat prin adaptare.
- DISPERSIA se realizează pasiv (cu alte mijloace) și activ (cu mijloace
proprii).
- Dispersia permite unei specii de a coloniza noi medii/ teritorii, deci de a mări
arealul;
- Scările temporale și spațiale ale dispersiei, variază de la o specie la alta sau de la
o unitate taxonomică la alta.

Categorii de dispersii:
A) DISPERSIA PASIVĂ
a) Dispersia anemocoră (anemocoria)
- agent- vântul
- condiții:
-fructele și semințele- ușoare, pentru a putea fi purtate de vânt (sporii ferigilor și
ciupercilor);
- Exemple: păpădia, majoritatea orhideelor, teiul, frasinul, ulmul, salcia, curpenul,
roza Ierichonlui (în Israel), chiurlanul (căruța dracului), din Bărăgan, funigei-
anemocore de mare înălțime (ajung la 22 000 m, în atmosferă) etc.
- de reținut: 90% din speciile vegetale sunt anemocore

b) Dispersia hidrocoră (hidrocoria)

- agenți- râurile, fluviile, torenții montani, curenții marini
- condiții: sporii, semințele, fructele- să fie ușoare, să plutească (nuca de cocos,
fructul castanului de baltă, fructele mangrovelor, lotusul sacru, irisul galben,
nufărul,etc.);
- Exemple: palmierii de cocos, nuferii, castanul de baltă, mangrovele etc.
- dispersia hidrocoră a favorizat popularea insulelor cu specii de pe alte insule
(cazul Polineziei) ori de pe continentele din proximitate (cazul insulelor
Madagascar, Malta, Azore, Caraib ,etc.);

c) Dispersia zoocoră (zoocoria)

- agenți- unele animale prin penaj, blană, conținuturi stomacale (la unele mamifere
ori păsări), numeroase ouă de batracieni sau pești, transportate de păsările acvatice
sau migratoare, semințele plantelor acvatice transportate la distanță de păsări;
- furnicile transportă la distanță semințele unor plante, diseminarea purtând numele
de myrmecochorie (cazul ricinului comun, plantei numită malaiul cucului etc.)
- condiții- semințele, fructele să se poată prinde de pielea, penajul ori părul
animalelor (cârlige, substanțe lipicioase etc.).
Un caz aparte îl constituie dispersia prin foresie- un individ joacă rol de gazdă,
cazul peștelui remorcă, transportul efectuându-l un rechin sau o pisică de mare; în
general dispersia prin foresie este specifică nevertebratelor (acarieni, insecte
migratoare etc.).

B) DISPERSIA/ DISEMINAREA ACTIVĂ-

- organisme autocore (fenomenul de autocorie)
- condiții: mijloace proprii de deplasare, mecanisme de expulzare a semințelor la
distanță de individul generator;
- exemple: domină în regnul animal, date fiind mijloacele de deplasare (mers, înot,
zbor, alergare etc.)
- prezentă la plante datorită existenței unei forme de propulsare a semințelor din
fruct;
- diseminarea activă se efectuează pe distanțe scurte la plante și unele animale;
- diseminarea activă - pe distanțe mari la mamifere, păsări, pești, păsări migratoare.

Diseminarea permite: formarea arealelor, pornind din centrul biogenetic;

- modificarea formei și mărimii arealelor;
- amplificarea repartiției geografice a unei specii;
- adaptarea unei specii la condiții noi de mediu;
- colonizarea a noi spații (o insulă vulcanică nou aparută, a unui spațiu afectat de
incendii de vegetație etc.).

Biom = ansamblu de ecosisteme caracteristice

unei arii biogeografice, a cărei denumire este
direct legată de formația vegetală și lumea
animală ce o populează

NOŢIUNEA DE FORMAŢIE VEGETALĂ

•Conceptul de formaţie vegetală- determinat de
diversitatea spaţială, latitudinală şi altitudinală a
cuverturii vegetale a planetei
•Criteriile unanim acceptate pentru a fi recunoscute
formaţiile vegetale:
A. Dominanţa unei siluete morfologice: - arbori - arbuşti
- subarbuşti - tufărişuri - ierburi

B. Stratificarea/ distribuţia pe verticală a plantelor ce

compun o formaţie vegetală funcţie de adaptarea la
condiţiile de mediu, dominanţa unor bioforme: - stratul
ierbaceu şi muscinal - stratul subarbustiv - stratul
arbustiv - stratul arborescent/ arboricol - stratul arborilor
•stratificarea pe verticală mai este cunoscută şi ca
modelul arhitectural al formaţiei vegetale
C. Aspectul sezonier al vegetaţiei - succesiunea
fenofazelor din sezonul de vegetaţie - formaţii vegetale
efemere

D. Gradul de continuitate sau discontinuitate= gradul de

acoperire a suprafeţei topografice dat fiind modelul de
creştere al plantelor ce compun formaţia vegetală

Formații vegetale închise

Coronamentul arborilor şi arbuştilor acoperă suprafaţa
topografică în proporţii de peste 50%- ecran de apărare
contra eroziunii determinată de picăturile de ploaie
Pădurile se constituie în principala formaţie vegetală
închisă, fiind dominate de fanerofite şi camefite

Formaţii vegetale deschise

Tulpina şi aparatul foliar al plantelor nu acoperă decât
parţial suprafaţa topografică, lăsând o mare parte a
acesteia să fie afectată de eroziunea pluvială şi eoliană
Principalele formaţii vegetale deschise : - pajiştile
temperate (stepe, prerii, pampas) - savanele africane -
formaţiile vegetale de tip savană din America de Sud
(campos limpios, llanos etc.)

Modelul ahitectural al formaţiilor vegetale este

determinat de tipul de formație, închis sau deschis, şi de
caracteristicile spectrului biologic

A) Formaţii vegetale închise

stratul arborilor- peste 7 m înălţime b) stratul
arboricol/arborescent (3,5-7 m) c) stratul arbustiv
(1,5-3,5 m) d) stratul subarbustiv (0,5-1,5 m) e)
stratul ierbaceu (tulpina nelignificată) şi muscinal (0-
0,5 m) f) litiera
B) Formatii vegetale deschise
•un singur strat dominant şi anume cel ierbaceu (modele
de creştere- gazonant, rozetă, columnar, cespitos,
unicolumnar); bioforme- terofitice

•rar stratificate prin prezenţa tufărişurilor fanerofitice

sau camefitice, xerofile (stepele, campos cerrados,
campos cerradao, savanele parc, savanele cu Borassus,
savanele cu baobabi etc.).

•grad redus de acoperire a suprafeţei topografice