•Cursul 6.

Factorii climatogenetici

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel IRIMUŞ

Universitea Babeş-Bolyai, Facultea de Geografie, Cluj-Napoca, Romania

irimus@geografie.ubbcluj.ro
Consecințe climatice ale poziței geografice a României
Ruperea Vortex-ului polar …
Marlene Kretschmer (2017): “Dacă cedează vortexul polar, de regulă avem ierni mai reci,
riscul iernilor extreme, mai reci creşte.
 6.1. Clima României - aspecte generale
• Prin aşezarea pe paralela de 45º latitudine Nordică, ţara noastră beneficiază de un regim
climatic moderat (temp. med.anuală 10-11 C).
•
 Clima României - aspecte generale
• Prin aşezarea pe continentul european, ţara noastră se găseşte
în zona de interferenţă a acţiunii Anticiclonului Azoric, vara, şi a
Anticiclonului Est - European, iarna, ale căror dorsale înaintează
până la linia Carpaţilor.

• Frecvenţa crescută a acestor dorsale pe continent la latitudini

medii, asigură persistenţa unui câmp maxim baric deasupra
teritoriului României.

• De o parte şi de alta a axului orientat aproximativ de la sud-vest

spre nord-est, de-a lungul căruia se extind ariile celor doi
anticicloni, se situează arii depresionare importante: cea
islandeză şi cea mediteraneană, ţara noastră găsindu-se într-o
zonă de convergenţă a traiectoriilor ciclonilor mobili desprinşi
din acestea.
 6.2. Factorii climatogenetici

• Trăsăturile climatice ale teritoriului românesc sunt conturate

prin participarea şi interferenţa a trei categorii de factori:

• cosmici (radiativi);

• dinamici (circulaţia generală a maselor de aer şi distribuţia

centrilor barici);

• geografici locali (particularităţi şi influenţe introduse de

morfologia suprafeţei topografice , gradul de acoperire si tipul
de vegetaţie, hidrografia si dimensiunea suprafetelor acvatice,
etc.
 6.2.1. Factorii radiativi

• Radiaţia solară constituie sursa energetică principală în geneza

şi evoluţia proceselor naturale.

• prezentă la nivelul suprafeţei active sau suprafeţei terestre sub

formă de radiaţie solară directă, difuză şi radiaţie atmosferică,
înregistrând o fluctuaţie anuală de la +3,4% în ianuarie, la
periheliu, la –3,5% în iulie, la afeliu.

• Regionarea calorică a teritoriului României este configurată de

durata de strălucire a Soarelui.

• Câmpia Banatului, Câmpia Română şi Dobrogea depăşesc 2200

de ore de insolaţie/an, în timp ce regiunile de dealuri, podişuri
şi Câmpia Crişurilor şi Sătmarului recepţionează un flux anual
de 2 000 - 2 200 de ore.

• Valorile scad la 1800 de ore de insolaţie pentru regiunile

deluroase înalte şi munţii joşi, cu altitudini de 1000 m -1700 m.
 6.2.1. Factorii radiativi

• Prezenţa unor morfologii locale ori regionale, care

susţin o circulaţie locală de tip foehn ori de tip briză,
explică situaţiile de excepţie din regimul de
strălucire a Soarelui sau durata de insolaţie din sud-
estul Munţilor Apuseni (Culoarul depresionar Alba
Iulia –Orăştie), Subcarpaţii Curburii, ori fâşia litorală
de 25-30 km.
• variaţia actuală a unghiului de incidenţă provoacă o
creştere a duratei zilei de la solstiţiul de iarnă, la cel
de vară, fapt ce impune o zonalitate corespunzătoare
a proceselor climatice şi implicit a peisajului.
 6.2.1.1.Radiaţia solară directă, difuză, globală, reflectată, absorbită, efectivă

• Radiaţia solară reprezintă sursa calorică principală pentru întreaga gamă de

fenomene fizico-geografice, fiind un factor climato-genetic esenţial.

• Valorile medii ale radiaţiei solare directe înregistrate sunt de 0,70 cal/cm2/min in
interiorul arcului carpatic, iar de la exteriorul acestuia de 1,11 cal/cm2/min (la
Iaşi) şi 1,14 cal/cm2/min (Constanţa).

• Pe suprafaţă orizontală, în sudul ţării, vara în iulie se recepţionează în medie

0,7 cal/cm2/min, iar în nord 0,6 cal/cm2/min.
• Iarna, în decembrie, la ora 12, suprafaţa orizontală din sudul ţării primeşte doar
15 % din potenţialul înregistrat în secţiune perpendiculară, iar în nordul ţării,
acesta se reduce până la valori mai mici de 10 %.

• Pe platourile şi culmile munţilor cu altitudini de peste 2000 m, radiaţia solară

directă poate depăşi la ora 12, în timpul zilelor de toamnă chiar valori de 1,5
cal/cm2/min, datorită pe de o parte transparentei mari a atmosferei, iar pe de
altă parte, mărimii unghiului sub care cad razele solare pe suprafaţa activă.

• Valorile anuale ale radiaţiei directe înregistrează fluctuaţii valorice zonale: 60 -

65 kcal/cm2/an în regiunile nordice şi 70 - 75 kcal/cm2/an pentru regiunile
sudice (Dobrogea, zona litorală, Delta şi Lunca Dunării).
• fluctuaţii se înregistrează şi în regiunile cu fragmentare şi orientare diferită,
diferenţiate altitudinal, în funcţie de orientarea suprafeţelor versanţilor (umbriţi,
însoriţi, semiînsoriţi).
 Radiaţia solară difuză

• depinde de unghiul de înălţime al Soarelui deasupra

orizontului, de opacitatea atmosferei şi de nebulozitate.
• variaţiile înregistrate în cursul unui an sunt evidenţiate
prin următoarele valori:
• - 0,02 - 0,03 cal/cm2/min – în dimineţile de la sfârşitul
iernii, la 0,40 - 0,44 cal/cm2/min în amiaza zilelor de la
sfârşitul primăverii şi începutul verii.
• decembrie cumularea unghiului de incidenţă mic cu o
nebulozitate ridicată, face ca radiaţia difuză să aibă
valorile cele mai reduse (10-15 %) iar vara la solstiţiu
40–45 %.
• Pe litoral, vara, în condiţii de cer acoperit radiaţia difuză
atinge 50–55% din ceea ce se poate realiza în situaţii de
cer senin.
 Radiaţia solară globală sau totală
• înregistrează variaţii în timp şi în suprafaţă, în funcţie de următorii factori:
nebulozitatea şi durata de strălucire a Soarelui, latitudinea geografică,
orografie locală;
• înregistrează variaţii între solstiţiul de vară (1 cal/cm2/min) şi cel de iarnă
(0,5 cal/cm2/min), între sudul şi nordul ţării sau între litoral şi regiunea
montană;
• distribuţia regională a valorilor radiaţiei solare globale demonstrează relaţii
de determinare între frecvenţa maselor de aer cu proprietăţi fizice şi calorice
diferite şi gradul de nebulozitate pe care-l condiţionează;
• masele de aer vestice şi cele mediteraneene dau o nebulozitate mai
ridicată, în comparaţie cu cele estice, continentale;
• bariera orografică carpatică impune ascendenţe ale maselor de aer, cu
formarea norilor convectivi, cumuliformi, ce măresc gradul de nebulozitate,
în timp ce descendenţa maselor de aer determină, în conformitate cu
„efectul Coandă”, divergenţa acestora, cu reducerea nebulozităţii (nori
stratiformi ori de undă), cu densitate mică;
 Regimul radiaţiei solare globale
• Variaţia zilnică a valorilor medii ale intensităţii radiaţie solare globale
prezintă o creştere continuă, aproape liniară, până la amiază, urmată de o
scădere accentuată, după amiază.

• Variaţia sezonieră a acestei radiaţii poate fi evaluată prin valorile medii

înregistrate dimineaţa la echinocţii (0,03 cal/cm2/min) şi solstiţii (0,23
cal/cm2/min).

• În regiunile exterioare arcului carpatic, radiaţia globală înregistrează vara, la

zenit 1,19 cal/cm2/min pe litoral, 1,10 cal/cm2/min – Bucureşti – Afumaţi,
1,06 cal/cm2/min – Cluj-Napoca, 0,99 cal/cm2/min în interiorul lanţului
muntos.

• Variaţia anuală a radiaţiei globale în funcţie de latitudine pune în evidenţă

diferenţierea caracteristicilor fizice ale maselor de aer atmosferic separate
de arcul carpatic.
 Valorile medii anuale
• Câmpia Româna – 125 kcal/cm2/an; Câmpia Banato-Crişană, Subcarpaţii
Getici, Subcarpaţii de Curbură 120-122,5 kcal/cm2/an; Dobrogea estică şi
Litoralul > 135 kcal/cm2/an; Regiuni montane < 110 kcal/cm2/an; Depresiunea
Transilvaniei, Podişul Moldovei: 115-117,5 kcal/cm2/an.
 Radiaţia reflectată, absorbită, efectivă

• Radiaţia reflectată variază în funcţie de albedoul suprafeţei active, de structura

fluxului radiaţiei globale şi de caracteristicile fizice ale stratelor inferioare ale
atmosferei.
• Cele mai mici valori se înregistrează la sfârşitul toamnei şi începutul iernii.

• Radiaţia absorbită respectiv cantitatea de energie solară preluată şi supusă

transformării în energie calorică de către suprafaţa activă, creşte foarte repede
în prima jumătate a anului (ianuarie, numai 40-55% din energia solară este
preluată de suprafaţa activă, iar în luna martie aceasta atinge 80-85 %).

• Radiaţia absorbită variază în raport de caracteristicile suprafeţei active.

• Radiaţia efectivă (diferenţa dintre energia cedată radiativ de suprafaţa activă

atmosferei şi cea emisă de atmosferă spre suprafaţa activă) prezintă o
descreştere valorică dinspre S spre N.

• Sezonier, prezintă valorile cele mai mici în nopţile de iarnă: < 0,8 cal/cm2/min,
iar pe litoral în luna iulie se înregistrează 0,22 cal/cm2/min
 Bilanţul radiativ

• este condiţionat de caracteristicele fizice ale suprafeţei active.

•
• Cele mai pronunţate diferenţieri latitudinale se produc deasupra
solului neînierbat (0,75 cal/cm2/min) la Bucureşti – Afumaţi şi
0,60 cal/cm2/min la Cluj-Napoca, iar cele mai reduse, pe
suprafeţe cu un grad mare de omogenitate coloristică şi
structurală, cum sunt cele cu iarbă verde şi cele cu strat de
zăpadă.

• Variaţia latitudinală a bilanţului radiativ în timpul nopţii şi în

timpul zilei, evidenţiază schimbul energetic care are loc între
suprafaţa activă şi atmosferă.
•
 Bilanţul radiativ

• Bilanţul radiativ nocturn este negativ de-a lungul întregului an, crescând de
la iarnă la vară odată cu contrastul caloric.

• Pe litoral, în vecinătatea mării mai reci şi în condiţiile unei dinamici

atmosferice accentuată de briză, bilanţul radiativ atinge în nopţile de vară –
0,07 cal/cm2/min.

• Iunie-iulie, valorile bilanţului cresc astfel încât, în timpul amiezii zilelor de

vară, tot teritoriul beneficiază de peste 0,60 cal/cm2/min.
•
• Regiunile exterioare arcului carpatic, valoarea bilanţului atinge:
0,70 cal/cm2/min la Iaşi, 0,72 cal/cm2/min la Bucureşti şi 0,78 cal/cm2/min
la Constanţa.

• Nopţile cu cer acoperit, bilanţul radiativ are un potenţial de numai 20 % din

cel al nopţilor senine, iar la orele amiezii zilelor cu cer acoperit variază între
40-60 % faţă de cel ce se realizează în zilele senine.
 6.2.2. Factorii dinamici
• Teritoriul României, prin poziţia sa geografică ,în zona de interferenţă
a maselor de aer tropicale cu cele polare, se găseşte sub influenţa
directă a marilor sisteme barice care acţionează în toată Europa:
 6.2.2. Factorii dinamici
• Anticiclonul Azorelor (M) – situat în Oceanul Atlantic, la 20 – 40˚ N, prezent tot
timpul anului, intensificare în sezonul cald al anului.

• anticiclon de origine dinamică, energia care îl alimentează constând din aerul

cald subtropical, care pătrunde la latitudinile acestuia (arhipeleagul Azoric) prin
păturile de mijloc ale atmosferei.

• Vara, acesta are o poziţie mai nordică prezentând, adesea, pulsaţii până în
Scandinavia şi, spre est, deasupra Mării Mediterane.
 6.2.2. Factorii dinamici
Ciclonul islandez sau minima islandeză( D ), format pe frontul polar, în nordul Oceanului Atlantic, în
sud – vestul Islandei sau migrează către această regiune din mările polare.
Este generat şi activat de curenţii reci polari ,acţionează în tot cursul anului, nu are o prezenţă
zilnică.

Acţiunea sa este strâns corelată cu cea a AA într-o reciprocitate inversă.

Ciclonul islandez este foarte extins şi activ iarna, poate ocupa integral nordul Oceanului Atlantic,
atingând, uneori, adâncimea ciclonilor tropicali (960 hPa) ca urmare a deplasării către sud a AA.
Vara activitatea minimei islandeze este mult restrânsă spre nord, astfel influenţa ei asupra României
este limitată.
 6.2.2. Factorii dinamici

• Anticiclonul Est-European (ruso-siberian sau asiatic) se formează

iarna, deasupra Europei, ca urmare a răcirii accentuate a suprafeţei de
zăpadă, sau deasupra gheţurilor din Marea Kara, de unde se extinde
deasupra Siberiei şi Europei de NE.

• Are un caracter semipermanent. Dorsala europeană a acestui

anticiclon apare aproximativ în luna septembrie şi durează până în
martie. Foarte rar se formează vara, iar când apare, durează puţin şi
nu se extinde până în SE Europei.
• Ciclonul est mediteranean arie de mică presiune, apare în estul Mării Mediterane, în
sezonul rece, este de natură termică. Se formează pe frontul creat prin pătrunderea
aerului polar peste vestul şi centrul Europei, la contactul cu aerul tropical.
 6.2.2. Factorii dinamici
• Ciclonul arab – arie de mică presiune cu dezvoltare preponderentă în
sectorul răsăritean al Mării Mediterane şi peninsula Arabia, imprimă
circulaţia aerului din SE Europei o orientare estică.

• Anticiclonul scandinav – care determină schimbări bruşte şi importante în

aspectul vremii, având o frecvenţă ceva mai mare vara, când determină
îngheţurile târzii şi timpurii;

• Anticiclonul groelandez – are o frecvenţă mai mare în anotimpul cald;

produce aceleaşi efecte;

• Anticiclonul nord-african – transportă aer cald, tropical, însoţit uneori de

praf şi numai rareori, se încarcă cu umezeală de deasupra Mării
Mediterane, are o mare instabilitate termică determinând fenomene
orajoase, în sudul şi sud-vestul ţării, chiar şi în anotimpul rece.
 6.3.Circulaţia generală a atmosferei

• Poziţia centrilor barici faţă de teritoriul României determină

condiţiile sinoptice concrete, precum şi procesele de advecţie ale
diferitelor mase de aer, modificând mecanismul variabil şi foarte
complex al circulaţiei generale a atmosferei.

• Influenţa arcului carpatic se materializează în modificări ale

dezvoltării proceselor atmosferice pe arii de mari dimensiuni,
deformând fronturile, schimbând traiectoriile ciclonilor şi
producând modificări şi diferenţieri în aspectul vremii.

• Aceste influenţe se reflectă în câteva situaţii specifice ale

circulaţiei generale a atmosferei la latitudinea tării noastre în cele
două sezoane caracteristice:
 6.3.1.Circulaţia atmosferică în sezonul rece:
• dezvoltarea Anticiclonului Est European, facilitează pătrunderea maselor de
aer rece polar până la latitudinea ţării noastre, facilitând prezenţa zilelor
senine şi geroase.

• dezvoltarea unui brâu de presiune ridicată pe fondul unificării Anticiclonului

Est –European (AEE) cu Anticiclonul Azoric (AA), facilitează o iarnă blândă şi
uscată;

• dezvoltarea puternică a AEE dar şi a Minimei Est-Mediteraneene, gradienţii

barici mari, pătrunderea bruscă a maselor de aer reci continentale în E şi SE
ţării noastre, producând o viscolire intensă (ex. iarna 1952, 1956, 2012);

• dezvoltarea puternică a AEE deasupra Depresiunii Transilvaniei, Depresiunii

Panonice şi Platformei Valaho-Moesice, apar nuclee secundare anticiclonice,
determinând vreme foarte geroasă, mai ales în condiţiile existenţei unui strat
consistent de zăpadă (ex. iarna anului 1963, 1985);

• AEE mai restrâns, şi Minima Est-Mediteraneană, dezvoltată, ce trimite

dorsale deasupra teritoriului ţării noastre, rezultând mase de aer mai umede,
ceva mai calde şi materializarea unei situaţii sinoptice cu o vreme cu
precipitaţii lichide, în genere sub formă de lapoviţă (precipitaţii mixte), iernile
blânde şi ploioase în vest şi sud-vest;
• Minima islandeză pătrunde pe teritoriul ţării noastre, concomitent cu AEE, pe
fondul realizării acestui contrast termic (masă de aer rece – masă de aer
cald), se realizează condensări, rezultând precipitaţiile abundente.
 6.3.2.Circulaţia generală a atmosferei în sezonul cald
• Sezonul cald evidenţiază următoarele situaţii sinoptice:
• dezvoltarea AA facilitează trimiterea de dorsale deasupra teritoriului
României;
• la periferia nordică a dorsalelor, devin foarte active familii de cicloni islandezi,
care determină a activitate de frontoliză foarte intensă, rezultând precipitaţii
foarte bogate cu caracter „musonic” de unde şi denumirea atribuită acestei
circulaţii, de circulaţie de tip musonic, „muson atlantic”, fapt materializat într-
un maxim pluviometric în luna mai – iunie;
• AA foarte dezvoltat, cu dorsale prezente şi deasupra Saharei. Dezvoltarea
este facilitată de prezenţa minimei arabiei, foarte activă. Această situaţie
sinoptică imprimă vremii din ţara noastră, secetă, temperaturi mari, canicule
(iulie-august);
• AA mai puţin dezvoltat, dar foarte dezvoltat ciclonul arab, ale cărui zone
marginale se dezvoltă şi deasupra teritoriului ţării noastre, determinând
secetă, vreme instabilă (circulaţia ciclonilor), vânturi calde cu caracter föhnic
ce contribuie la uscăciune fiziologică.

• Aceste situaţii sinoptice, cu implicaţii directe asupra vremii şi climei

României, exprimă de fapt particularităţi ale interferenţei celor 4 tipuri de
circulaţie ale aerului în stratele inferioare ale troposferei, deasupra Europei:
circulaţia vestică, circulaţia polară, circulaţia tropicală şi circulaţia de blocare.
 6.4. Factori geografici
• suprafaţa terestră activa -sursa principală de transformare a energiei solare radiante în căldură,
de umezire a aerului şi de transformarea maselor de aer în miscare;
• rolul de factor climatogen se defineşte numai în contextul raporturilor sale cu pătura de aer
inferioară a atmosferei
 6.4.Factori geografici

• Relieful , prezenţa Carpaţilor, altitudinea şi orientarea pe care o au faţă de

principalele sisteme barice, influenţă asupra distribuţiei maselor de aer şi a
mersului vremii.

• Dispunerea concentrică altitudinală a marilor categorii de forme de relief a

dus la etajarea climatului.

• Relieful - geneza topoclimatelor;

• Vegetaţia, ca o suprafaţă activă suplimentară, generează condiţii specifice

pentru apariţia unor microclimate distincte.

• Fenomenul de evapotranspiraţie al plantelor ridică gradul de umiditate al

aerului, atenuează absorbţia în sol a radiaţiilor (deci e favorizată existenţa
unor temperaturi mai joase), se modifică şi se atenuează regimul vântului,
etc.
 6.4. Factori geografici

• Solurile, acţionează în special prin capacitatea lor de reflectare a razelor

solare (albedoul) datorită culorii. Astfel cernoziomurile prin culoarea lor mai
închisă, reflectă aproximativ 12 % din radiaţia solară, pe când nisipurile
reflectă 30 –40 %, iar sărăturile 25 – 45 %.

• Reprezentativitatea solurilor de culoare închisă favorizează prezenţa unor

energii calorice ridicate, care oferă condiţii optime de temperatură culturilor
agricole.

• Bazinele lacustre şi râurile consumă o energie calorică mai mare şi

favorizează în timpul verii, în zona înconjurătoare, temperaturi mai
coborâte ale aerului mai umed şi iarna situaţia se inversează (ex. prezenţa
şi influenţa Mării Negre şi sistemul lagunar Razim pentru zona litoralului
românesc).
 Bibliografie:

1.Bogdan,Octavia, Niculescu,Elena (1999), Riscurile climatice din România. Editura Compania

Saga International, București.
2.Croitoru, Adina –Eliza (2006), Excesul de precipitații din Depreiunea Transilvaniei. Editura Casa
Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
3.Filoteu, R (1997),Repartiția teritorială a cantităților medii multianuale de precipitații, in Ecos,9,
Pitești, pg.11-16.
4.Holobâcă, I.(2010), Studiul secetelor din Transilvania. Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
5.Irimuş, I. (2003), Geografia Fizică a României, Ed.Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-N.
6.Irimuş, I.A., G.R. Morărescu, N.G. Irimuş (2010), Climatic and Hydrographic Variations in the
Dinamics of Geographic Landscapes in North-West Depression of Transylvanian Plain,
Philobiblon: Journal of the Lucian Blaga Central University Library, Cluj University Press, 2009,
Vol. 14, p. 371-385, ISSN 1224-7448, http://www.bcucluj.ro/philo.
7.Irimuş, I.A, Szilagyi, J. (2013), Considerations on the termal conditions in the Reghin Hills. Rev.
Riscuri şi Catastrofe, an XII,vol.12,nr.1/2013, p.66-77, ISSN 1584-5273, Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca.
8.Moldovan, Fl.(2003), Fenomene climatice de risc.Editura Echinox,Cluj-Napoca.
9.Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Ed. Ştiinţ., Bucureşti.
10.*** (2007), Clima României. Editura INMH București, România