CURS NR.

1
NOTIUNI GENERALE. FACTORI GENETICI AI CLIMEI
CLIMATOLOGIA - stiinta care se ocupa cu studiul genezei
climatelor si raspandirii acestora pe suprafata Pamantului; printre
principalele ei ramuri se numara:

- climatologia generala

- climatologia dinamica (sinoptica)

climatologia aeronautica

- topoclimatologia si microclimatologia

- agroclimatologia

- climatologia medicala

- paleoclimatologia
• Clima - rezultatul actiunii conjugate a factorilor climatogeni
radiativi, fizico-geografici, dinamici si antropici;

• modul in care se combina acestia determina repartitia pe

suprafata terestra a principalelor caracteristici ale climei
(temperatura aerului, precipitatiile atmosferice, vanturile etc.);

• factorii radiativi au rolul hotarator, in absenta lor celelalte

categorii de factori climatogeni neputand sa existe ca atare;

• factorii fizico-geografici contribuie la modificarea valorilor si

regimurilor diferitelor fluxuri de energie radianta;
• factorii dinamici apar, ca urmare a distributiei inegale a
bilantului radiativ pe suprafata terestra;

• factorii antropici au inceput sa introduca modificari sensibile

in valorile si evolutia climei odata cu era industriala;

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

FACTORII RADIATIVI - includ toate fluxurile de energie care

strabat atmosfera, dar pot fi redusi la radiatia solara, deoarece
radiatia terestra, radiatia atmosferei etc. nu sunt altceva decat
energie solara transformata;
• repartitia geografica a radiatiei globale este determinata, pe
de o parte, de unghiul inaltimii Soarelui deasupra
orizontului (latitudine, anotimp, momentul zilei), iar pe de
alta, de transparenta atmosferei (nebulozitate, concentratia
pulberilor in suspensie);

• astfel, valorile cele mai mari (peste 200 - 220 kcal/cmp an)
nu se intalnesc in zona ecuatoriala ci in cea tropicala si
subtropicala (Sahara, Arabia, Thar, Kalahari etc.) unde
transparenta atmosferica este maxima;
• in schimb, valorile cele mai mici (sub 100 -120 kcal/cmp
an), inregistrate in zona ecuatoriala (Amazonia, bazinul
Congo etc.) se datoreaza nebulozitatii accentuale, care
micsoreaza transparenta atmosferei, diminuand cantitatea de
radiatii care ajunge la suprafata terestra;

• in zonele temperate, valorile medii anuale ale radiatiei

globale variaza intre 80 si 140 kcal/cmp an;

• in regiunile arctice si subarctice, valorile scad sub 60 - 70

kcal/cmp an, mai ales in arhipelagurile Svalbard, Franz Josef,
insulele Aleutine, din cauza intensei activitati ciclonice;
• in Antarctica, valorile medii ale radiatiei globale inregistreaza
o oarecare crestere, din cauza transparentei mari a aerului si
numarului mare de zile senine;

• in unii ani ele ating chiar 100 kcal/cmp an, ceea ce

echivaleaza cu energia primita, pe aceeasi unitate de
suprafata, in regiunile de silvostepa din emisfera nordica;

• aceasta nu implica si temperaturi asemanatoare, deoarece

din intreaga cantitate de radiatie solara primita, numai o mica
parte este absorbita si utilizata pentru incalzirea suprafetei
terestre si aerului de deasupra;
 FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI

Cea mai pregnanta diferentiere a rolului climatogen jucat de

factorii fizico-geografici, se constata cand se analizeaza
comparativ, modul in care sunt influentate elementele
meteorologice, de catre cele doua tipuri fundamentale de
suprafata activa: apa si uscatul.

Rolul climatogen al suprafetelor active oceanice si

continentale

• aceste modificari se datoreaza modului diferit de incalzire si

racire a apei si uscatului;
• intrucat apa este corpul din natura cu cea mai mare caldura
specifica volumetrica (1 cal/cm3 grd) si gravimetrica (1 cal/g
grd), iar materialele care alcatuiesc uscatul, inregistreaza
valori corespunzatoare de 2-3 ori mai mici, la aceeasi
cantitate de radiatie solara absorbita, apa se incalzeste de
2-3 ori mai putin decat uscatul;

• suprafetele oceanice raman mai reci si datorita faptului ca,

transparenta apei permite adesea razelor solare, sa
patrunda pana la adancimi mai mari, decat pe uscatul care
absoarbe aceste radiatii la suprafata, incalzindu-se excesiv;
• intrucat apa consuma pentru incalzire cea mai mare parte a
energiei solare absorbite, cedand atmosferei cantitati de
caldura mai reduse decat uscatul, la aceeasi latitudine
bilantul caloric este mai mare pe oceane si mai mic pe
continente;

• incalzindu-se si racindu-se mai lent, apele marilor si oceanelor

fac ca atat amplitudinile termice diurne, cat si cele anuale sa
fie mult mai mici pe uscat;

• astfel, diferentele de la zi la noapte, caracteristice temperaturii

aerului pe Oceanul Atlantic sunt de 1-20C la ecuator, de 20C la
latitudini subtropicale si de 10C la latitudini polare;
• in schimb, pe continentele limitrofe ele sunt neobisnuit de mari, in
regiunile tropicale si subtropicale atingand valori ce depasesc
uneori 40-500C;

• importante deosebiri intre conditiile climatice de pe uscat si de pe

apa sunt provocate si de umezeala diferentiata a aerului de
deasupra lor, care prin condensare si sublimare determina aparitia
cetii si norilor;

• la scara globala si in medie anuala, umezeala aerului,

nebulozitatea, frecventa ceturilor si precipitatiile inregistreaza
valori mai mari pe suprafetele oceanice decat pe cele
continentale;
• incalzirea diferentiata a suprafetelor oceanice si continentale
face ca presiunea atmosferica de deasupra lor sa inregistreze
regimuri anuale de sens contrar;

• vara, cand suprafetele acvatice raman mai reci decat cele

uscate, presiunea creste in comparatie cu cea de pe
continentele puternic incalzite, determinand deplasarea catre
acestea a aerului mai umed si mai rece de deasupra oceanelor
(muson de vara);

• aceleasi cauze care genereaza musonii, dau nastere in zilele

calme si senine de vara, circulatiilor locale de tipul brizelor de
mare (ziua) si de uscat (noaptea);
• evaporatia, mai intensa pe suprafetele oceanice la toate
latitudinile (ce exceptia celor ecuatoriale), sustrage acestora
cantitati de caldura mai mari decat de pe suprafetele
continentale, facandu-le sa ramana mai reci;

• se poate spune ca, ziua si vara suprafetele oceanice sunt

mai reci decat cele continentale, iar noaptea si iarna, mai
calde;

• diminuarea pana la valori neglijabile a fortei de frecare pe

suprafetele oceanice, face ca frecventa si viteza vanturilor
sa inregistreze valori sensibil mai ridicate si mai constante
decat pe cele continentale;
• incalzindu-se si racindu-se mai lent, apele marilor si oceanelor
fac ca atat amplitudinile termice diurne, cat si cele anuale sa
fie mult mai mici decat pe uscat;

• astfel, diferentele de la zi la noapte, caracteristice

temperaturii aerului pe Oceanul Atlantic sunt de 1-20 la Ecuator,
de 20 la latitudini subtropicale si de 10 C la latitudini polare;

• dimpotriva, pe continentele limitrofe ele sunt neobisnuit de

mari, in regiunile deserturilor tropicale si subtropicale
atingand valori ce depasesc uneori 40-500 C;
• in mod similar, amplitudinile medii anuale de
temperatura, pe acelasi ocean, cresc de la 2-30 C in
zona ecuatoriala, pana la 10-120 C in regiunile polare;

• pe uscat, valorile amplitudinilor termice anuale, la

latitudini asemanatoare, sunt substantial mai ridicate;

• astfel, in localitatea Lerwick (Insulele Shetland), putin

peste paralela de 600 N, temperatura medie a lunii celei
mai reci (februarie) este de 3,50 C iar a celei mai calde
(august) de 11,30 C;
• in acelasi timp, la Olekminsk - localitate situata la aceiasi
latitudine, in Iakutia, temperatura lunii celei mai reci (ianuarie)
este de -35,40C, iar a lunii celei mai calde (iulie) de 18,80 C;

• rezulta, asadar, o amplitudine medie anuala de 7,80 C pentru

aceiasi latitudine in regiunea cu climat oceanic si de 54,30 C
in cea cu climat continental.