Factorii radiativi

Includ toate fluxurile de energie radiativă ce străbat atmosferă dar care pot
fi recluse la radiația solară , deoarece radiația terestră și atmosfera nu
reprezintă decât fluxuri de radiație solară transformată. Această reducție este
valabilă doar pentru sistemul Pământ – atmosferă în ansamblul său. Când se
realizează condițiile climatice pe zone sau regiuni bilanțul radiativ și caloric
capătă importanță și semnificație aparte. Pe fondul constantei relative a
energiei radiante solare , mișcarea Pământului determină variații importante în
decurs de 1 an și 24 ore de unde rezultă variații climatice.

Repartiția geografică a radiației globale :

Este condiționată de înalțimea Soarelui deasupra orizontului de anotimpuri

de latitudine sau momentul din timpul zilei și de transparența atmosferei , de
nebulozitate/ concentrația pulberilor în suspensie.

Valoarea radiației globale influențează într-o bună măsură potențialul

energetic și caracteristicile climei din fiecare zonă sau regiune.

1. Repartiția valorilor medii anuale ale radiației globale :

Cele mai mari valori în zonele intertropicale și subtropicale cu valori peste

140 sau 200 kcal/cm²/an , acolo unde Pământul este mai bombat , iar unghiul
de incidență pe care radiația solară îl formează cu suprafața terestră e maxim.
Diferențieri apar și în cadrul acestei zone datorită gradului diferit de
transparență al atmosferei.

- zona tropical uscată , deșertice ( Sahara , Namib , Atakama , Kalah )peste

200 – 220 kcal/cm2/an datorită transparenței mari a atmosferei ca
urmare a umidității scăzute.
- zona ecuatorială (deasupra Amazoniei , arhipelagul Malaezian ) valorile
sunt mai mici de 120 – 100 kcal /cm 2/an datorită nebulozității mai mari ,
nebulozitate ce frânează radiația solară directă.
- zona temperată valorile medii anuale oscilează între 80 – 140 kcal
/cm2/an izoliniile curbându-se spre poli în continente și spre Ecuator
deasupra oceanelor în funcție de repatiția nebulozității.

1
 Pe continente curbarea spre poli este pusă pe seama nebulozității mai
reduse , iar spre Ecuator pe seama nebulozității mai ridicate ce
caracterizează regiunile oceanice.
- zona acrtică și antarctică , radiația globală prezintă valori ce scad sub 60
– 70 kcal/cm2/an mai ales din arhipelagul din Emisfera N(Arhp. Svalbard).
În regiunea antarctică valorile medii înregistrează o creștere datorită
transparenței mai mari a aerului și numărul mai mare de zile senine. În
unele perioade valorile radiației globale depășesc 80 – 100 kcal/cm 2/an ,
ceea ce echivalează cu energia primită pe aceeași unitate de suprafață
din regiunea de stepă / silvostepă din Emisfera N. Acest lucru nu implică
și valori asemănătoare ale temperaturii datorită radiației
reflectate(albedou) ridicat , stratul de zăpadă reflectă până la 95% din
radiația primită.
2. Repartiția valorilor medii ale radiației globale în IUNIE

În luna solstițiului de vară repartiția radiației globale scoate în evidență o

lipsă a zonalității de la Polul N până la Tropicul de S. Acest lucru se datorează
fiindcă în condițiile favorabile ale unghiului înălțimii Soarelui deasupra
orizontului pe continentele puternic încălzite(America de N, Asia , Europa
continentală ,Africa de N) nebulozitatea se reduce substanțial determinând o
creștere accentuată decât deasupra oceanelor a sumelor medii anuale a
radiației globale .

În Emisfera S , la S de Tropicul de S, izoliniile reflectă o zonalitate deoarece aici

predomină suprafețele oceanice. Aceste izolații reflectă valori tot mai scăzute
ale radiației globale cu cât ne îndepărtăm de Tropicul de S deoarece pe aceste
direcții crește și gradul de nebulozitate. Pe continentele din Emisfera N la
latitudini tropicale și subtropicale ( în deș.Libian , deș.Arabice, deș.Iranului ,
C.Turanului) valorile depășesc 20 – 22 kcal/cm2 din 2 motive :

- în luna solstițiului razele cad perpendicular pe Tropicul de N

- în această zona nebulozitatea este foarte mică.

La latitudini medii și mari , variația latitudinii a sumelor medii lunare ale

radiației globale este neînsemnată pe continente și oceane datorită creșterii
spre poli a duratei zilelor. În intervalul mai – august sumele medii înregistrează
în Arctica valori mai ridicate decât în zona temperată a Emis.N. În această lună ,

2
în zona ecuatorială sau de-a lungul țărmului , valorile radiației globale scad sub
12 kcal/cm2/lună datorită nebulozității și umezelei mai mari determinat de
musonul de vară ce acționează dinspre ocean spre continent.

În această lună cele ai mici valori se înregistrează în Emisfera S (e iarnă) datorită

unghiului de incidență foarte mic. Valorile cele mai mici sub 2 sau nule sunt în
zona polară datorită nopții polare , Soarele sub linia orizontului.

3. Repartiția valorilor medii ale radiației globale în DECEMBRIE

În această lună razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul de S , în

emisfera S începe anotimpul de vară iar în emisfera N anotimpul de iarnă –
situația se inversează față de luna iunie.

Zonalitatea repartiției e prezentă în Emisfera N , la N de Tropicul N , unde

sumele medii lunare ale radiației globale se diminuează treptat de la
aproximativ 8 kcal/cm2/lună în sectorul între America Centrală , Africa de N și
Asia continentală până la 0 în S Groenlandei și extremitatea N a Asiei. Acest
lucru este pus pe seama nebulozității tot mai mici și unghiului mic de incidență.
În Emisfera S , la S de paralela de 5ᵒS se întâlnesc variații slabe ale radiației
globale , cele mai mari valori depășind 18kcal/cm 2 în deșertul Kalahari , centrul
deș.Atakama. În extremitatea S , Antarctida , luna solstițiului de vară însumează
valori de peste 14kcal/cm2 datorită transparenței ridicate a atmosferei datorită
altitudinii mari a continentelor dar și din cauza temperaturii scăzute predomină
un regim anticiclonic în care predomină curenții convectivi descendenți de
unde rezultă nebulozitatea foarte redusă.

Bilanțul radiativ – caloric al suprafeței terestre

Repartiția geografică a sumelor medii ale radiației globale nu oferă

posibilitatea potențialului caloric , ca urmare a caracteristicilor fizice ale
suprafețelor subdiacente drept pentru care importanța cea mai mare revine
cunoașterii repartiției geografice a bilanțului radiativ.

1.Repartiția sumelor medii anuale ale bilanțului radiativ

Dispunerea izoliniilor ce marchează această repartiție indică consecințele:

Pentru aceleași latitudini bilanțul radiativ caloric este mai mare în cazul
oceanelor decât în cazul continentelor. În cadrul continentelor sunt diferențieri
3
regionale : bilanțul radiativ mai mic în regiunile secetoase , mai mare în
regiunile umede. Deasupra oceanelor crește în regiunea cu nebulozitate redusă
și se micșorează în regiunea cu nebulozitate ridicată.(EXPLICAȚIA : în regiunea
secetoasă , pe continent creșterea radiației globale este compensată prin
intensificarea radiației reflectate și prin creșterea radiației efective( rad.terestră
– rad.atmosferei.), fenomene ce deasupra ecuatorului sunt neînsemnate
datorită albedoului mic al apei și umezelei mai mari a atmosferei. Din această
cauză , pe hărțile repartiției bilanțului radiativ anual , izoliniile se întrerup în
dreptul țărmului și prezintă continuitate în dreptul continentului. Cele mai mari
valori medii anuale se înregistrează pe oceane , depășind 120 kcal/cm 2/an. În
regiuni ca deasupra M.Arabiei, z.M.Timor sau NV Australiei , ele depășesc 140
kcal/cm2/an ca urmare a nebulozității mici.

Deasupra continentelor la aceleași latitudini valoarea bilanțului radiativ

depășește rar 80 kcal/cm2/an deoarece aici nebulozitatea este mai ridicată și
radiația globală mai redusă. În regiunea deșerturilor tropicale , chiar dacă
valoarea radiației globale e mare , bilanțul radiativ mediu nu depășește
60kcal/cm2 ca urmare a albedoului ridicat al nisipului și radiației efective mare.

2.Repartiția sumelor medii ale bilanțului radiativ în IUNIE

Bilanțul radiativ este pozitiv , de la Polul N până la 40ᵒlat.S , ce coincide

aproximativ cu izoliniile 0 și negativ de la 40ᵒ lat.S până la Polul S. În Emisf.N
zonalitatea este absentă ca urmare a încălzirii uscatului. Cele mai mari valori se
înregistrează deasupra unor zone oceanice din reg.trop.Emisf.N ca largul
coastelor SV Americii de N, în zona centrală Oc.Atlantic , în largul coastelor NV
Africa ; reg.central E Oc.Pacific (luna de solstițiu + curenții reci).

Datorită unghiului mare de incidență , regim anticiclonic , curenți reci ce

determină o nebulozitate mai mică.

Deasupra continentelor Emisferei N , în acestă lună valorile mai reduse ( 8

kcal/cm2 America de N , Europa , Asia centrala) la aceleași latitudini de unde
rezultă încălzirea uscatului și nebulozitate ridicată. În Emisfera S izoliniile
bilanțului radiativ prezintă o dispunere zonală , valori negative la S de 40 ᵒlat.S
valorile negative deasupra Antarctidei -8; -10 kcal/cm 2/lună pe fondul înclinării
axei , Soarele sub linia orizontului.

4
3.Repartiția valorilor medii ale bilanțului radiativ în luna DECEMBRIE

Bilanțul radiativ e pozitiv de la Polul S până în dreptul paralelei de 40ᵒlat.N ce

coincide cu linia 0 și negativ de la această paralelă până la Polul N. Zonalitatea
este slab exprimată în Emisfera S și evidentă în Emisfera N. Acest lucru e pus pe
seama înclinării axei terestre , dar mai ales pe seama raportului diferit între
uscat – apă din cele 2 regiuni latitudinale. Zonalitatea mare din Emisfera N e
pusă pe seama unghiului de incidență mic , predominant uscatului de unde
rezultă temperaturi scăzute , mici o extindere a ariilor anticiclonale și a
valorilor reduse ale nebulozității.

În Emisfera S dispunerea haotică a izoliniilor aferente acest parametru e pus pe

seama : în acestă lună razele cad perpendiculare pe Tropicul S, unghiul de
incidență este mai mare de unde rezultă temperaturi ridicate,intensificarea
evaporației de unde rezultă instabilitate mai mare a atmosferei ,o predominare
a regimului ciclonic și o nebulozitate mai accentuată. În această lună cele mai
mari valori depășesc 12 kcal/cm2(coaste E , SE Americii de S , coaste NV
Australia) radiația globală este mare și curenți reci care determină condițiile
anticiclonale amintite.

Valorile mici caracterizează Emisfera N , unde dincolo de 40ᵒlat.N valorile sunt

negative . Cele mai mici valori sunt caracteristice centrul N Siberia , unde e
polul tigrului din Emisfera N.