Clima munților înalți din zona caldă

Se întălnește în sectoarele montane cu altitudini mai mari de 2000 m în care midificările aduse
climei de înălțime , expoziție sau înclinarea suprafețelor sunt semnificative încât se poate vorbi de un
tip de climă distinct cu particularități proprii. Aceste unități montane sunt : Anzii Centrali – Cordiliera
V , Pod.Altilano , Cordiliera E, M.Kilimangiaro , M.Kenya , partea superioară a versanților S
hymalaieni , Catenele montane din Indochina , la care se adaugă unități montane din Indonezia ,
Ins.Borneo , Ins.Noua Guinee , Arhp.Filipinez.
Principalele caracteristici ale climatului munților înalți constă în scăderea temperaturii odată cu
altitudinea conform unui gradient termic vertical de 0,6ᵒC la 100m altitudine. Valoarea acestui
gradient diferă teritorial în funcție de expoziția versanților. Pe versantul expus circulației dominante
valoarea gradientului este mai mare. Influența reliefului înalt este determinat de acțiunea formelor sale
cu radiația solară și direcțiile vântului. Diferențele termice dintre intervalele însorite și umbrite sunt
deosebit de mari la fel cum este în cazul ziilelor și nopților. Temperaturile medii lunare și evoluția lor
anuală sunt influențate de variațiile latitudinale ale insolației. La Quito în Ecuador temperatura medie
anuală la 2811 m altitudine este de 13ᵒC în timp ce în Bolivia deși înălțimea este mai mare 4103
altitudine , temperatura este de 9ᵒC deoarece latitudinile mai mari sunt la aproximativ 16ᵒS.
Precipitațiile medii anuale cresc odată cu înălțimea pe fondul scăderii temperaturii, astfel în sectoarele
înalte peste 2000 m , mediile pluviometrice depășesc 1000-1500mm/an. Există și cazuri în care media
pluviometrică este mai mică deși înălțimea este mai mare deoarece zona este adăpostită fiind ferită de
curenți aerieni umezi. Pe coasta pacifică a Ecuatorului media pluviometrică depășește 4000mm/an. Pe
versanții adăpostiți (versanții E ai Anzilor sau N ai M.Hymalaia) mediile pluviometrice coboară la 200
mm/an. Odată cu înălțimea în cadrul spațiilor montane se intensifică vântul pe coastele cele mai înalte
20-25m/s. Pe fondul zonalității climatice verticale , peisajul biopedologic are aceeași zonalitate
verticală, la partea inferioară se dezvoltă pădurea luxuriantă(biodiversitate mare), odată cu înălțimea se
transformă în savane , stepe și vegetație subalpină și alpină.

Zona temperată
Localizată latitudinal la aproximativ 40-65ᵒ latitudine N,S. Datorită raportului diferit dintre uscat
și apă dintre cele 2 emisfere zona are o extensiune teritorială mai mare în Emisfera N acolo unde
continentele sunt preponderente la aceste latitudini. În emisfera S se restrânge la câteva porțiuni
înuguste din partea central-sudică a Americii de S, SE Australiei, S extrem al Africii.
Prezintă următoarele subtipuri de climă:
• Climatul temperat-oceanic
• Climatul temperat de tranziție
• Climatul temperat continental
• Climatul temperat-musonic
• Climatul temperat-semiarid
• Climatul temperat-arid
• Clima munților înalți din zona temperată
1.Climatul temperat – oceanic : are o extensiune mare pe țărmurile V ale continentelor , localizat între
40-60ᵒ dar și pe anumite porțiuni depe țărmurile E. Nuanțele climatice temperat – oceanice tipice se
întălnesc în V Europei , Regatul Unit al Marii Britanii , Irlanda , Franța , Belgia , Olanda ,
Luxemburg , N Spaniei , sectorul V al Americii de N între 40-60ᵒ latitudine N , sectorul SV al
Americii de S , SV extrem al Australiei , Ins.Tasmania , Noua Zeelandă. Majoritatea regiunilor caree
prezintă acest tip de climă au un regim pluviometric caracterizat prin precipitații abundente în
semestrul rece și mai reduse în semestrul cald deoarece în această perioadă predomină circulația
aerului mai cald și mai umed dinspre ocean , suprafață care este mai caldă decăt uscatul limitrof
datorită căldurii specifice mai mari. Sub raport termic iernile sunt blânde iar verile relativ răcoroase.
Temperaturile medii anuale oscilează între 7-13ᵒC modificate de altitudine dar și de curenții oceanici
care scaldă sectorul de țărm. Mediile termice ale lunii cele mai reci sunt în regiunile de la latitudini
mari (Canada) unde în Ianuarie temperatura medie este de 4,5ᵒC. Nopțile sunt reci datorită emisiei
radiative nocturne și datorită circulației aerului mai rece și mai umed dinspre ocean. Temperaturile
negative din lunile cele mai reci se întâlnesc la latitudini superioare cu climat temperat – oceanic însă
perioadele de îngheț sunt foartee mici. Cantitățile medii anuale de precipitații atmosferice oscilează
între 500-3000mm/an. Vara, se constată un deficit al umezelii mai puțin pronunțat și de durată mai
scurtă decât în regiunile subtropicale mediteraneene uscate și umede. Maximele pluviometrice se
înregistrează toamna , luna cea mai ploioasă este octombrie în Emisfera N și aprilie în Emisfera S la
cele mai multe dintre stațiile meteorologice . Valorile mari ale frecvenței și asigurării precipitațiilor
sub formă de zăpadă în perioada rece. Aici , predomină nebulozitatea ridicaată , dar și cețurile.
Vânturie au o intensitate relativ mare peste 4m/s ceva mai mare în semestrul rece atunci când se
intensifică activitatea ciclonală deasupra oceanelor. Vara , căderile dee precipitații sunt legate de
activitatea frontală din cadrul ciclonilor mobili temperați. Peisajul biopedologic este reprezentat de
păduri de foioase (stejar , fag) , soluri brune de pădure , argiluvisoluri , cambisoluri.

2.Climatul temperat de tranziție : acest tip de climat face trecerea de la climatul temperat umed la cel
temperat continental uscat. Se dezvoltă numai în Emisfera N și în Emisfera S deoarece aici
continentale sunt reprezentate de fâșii înguste dispuse longitudinal ; aici nu se pateu forma un climat
continental propriu-zis. În America de N , SE Canadei , partea central și central – vestică a Europei ,
paartea central – estică a Asiei. În zona temperat – oceanică , dominante sunt vânturile de vest și
circulația ciclonică. Pe măsura creșterii distanței față de Oceanul Atlantic umezeala este din ce în ce
mai mică iar amplitudinile termice sunt din ce în ce mai mari. Spre deosebire de climatul temperat-
oceanic , regimul pluviometric se caracterizează prin precipitații mari în semestrul cald cu un maxim
în iunie când instabilitatea este deosebit de ridicată. Acest maxim explică de ce în emisfera N maximul
de insolație nu coincide cu momentul solstițial în care razele solare cad perpendicular pe tropicul de
N. Din punct de vedere termic , verile sunt calde iar iernile sunt deosebit de reci. Mediile termice
anuale oscilează între 4-16ᵒC fiind mai mari sau mai mici în funcție de latitudine și altitudine.
Caracteristice sunt amplitudinile termice mai mari de peste 20-25ᵒC . La București , aamplitudinea
termică anuală este de 25ᵒC iar la Moscova 39ᵒC. Cantitățile medii anuale de precipitații atmosferice
sunt mai mici 400-1000mm/an. Cu toate că acestea sunt concentrate cu precădere în perioada caldă a
anului , vara , se evidențiază prin valori deosebit de ridicate ale deficitului de umezeală. În aaceastă
perioadă cad frecvent ploi sub formă de aversă , întrucât se dezvoltă curenții ascendenți care măresc
instabilitatea determinând formarea norilor Cumulus și Cumulonimbus cu mare dezvoltare pe
verticală. Iarna , temperaturile coboară sub punctul de îngheț deoarece :gradul de continentalism ;
datorită invaziilor de aer rece de origine polară de la latitudini foarte mari. Precipitațiile atmosferice
sunt mici , reduse , luna cea mai secetoasă fiind februarie. Precipitațiile din anotimpul de iarnă sunt
puse pe seama circulației maselor de aer polar maritime dinspre Oceanul Atlantic. În Europa , aceste
mase de aer determină precipitații, deoarece la trecerea peste Marea Mediterană se încarcă cu
umezeală. Pe fondul acestor condiții climatice , vegetația este reprezentată de silvostepă iar
cernoziomurile sunt spălate.

3.Climatul temperat – continental : ocupă areale extinse din America de N fiind bine reprezentat în
centrul S.U.A , E Europei , partea centrală și central-vestică a Asiei. Este dominat tot timpul anului de
aerul polar, temperatură , continente care se formează prin transformarea aerului maritim și arctic ca
urmare a contactului prelungit cu suprafața terestră. Vara , transformările sunt rapide mai ales în
situații anticiclonice cu timp senin și calm , datorită convecției puternice , care este pusă pe seama
încălzirii suplimentare a uscatului. Iarna , răcirea ssubstanțială a suprafeței terestre duce la formarea
unui regim ancticiclonal. Temperatura medie anuală oscilează între 2 - 10ᵒC fiind mai mică la
latitudini mari și mai mare la latitudini mai mici și laa distanțe mai reduse față de ocean. Amplitudinile
termice diurne și anuale sunt deosebit de mari , depășesc 35ᵒC ajungând la 50ᵒC în interiorul Siberiei ;
iar amplitudinile termice diurne oscilează între 25-30ᵒC. Precipitațiile atmosferice sunt relativ mici
fiind de regulă 500-6000 mm/an. Media pluviometrică nu depășește 400mm/an. Aceste precipitații
sunt concentrate în perioada caldă a anului când pe fondul încălzirii substanțiale a uscatului
instabilitatea este deosebit de mare. Luna cea mai caldă este iunie. Iarna , precipitațiile sunt puse pe
seama pătrunderii aerului umed de origine polar – maritim dinspre V și NV. Iarna , temperatura
aerului coboară frecvent la -15 , -20ᵒC acolo unde gradul de continentalism este deosebit de ridicat 40-
45ᵒC. Vegetația caracteristică este stepa formată din graminee de talie mică , solurile sunt predominant
molice , cernoziomuri castanii , cernoziomuri propriu-zise , kastanomiomurile.