METEOROLOGIE și CLIMATOLOGIE

C12
Tipurile geografice de climat din zona temperată

Conf. univ. dr. Dumitru MIHĂILĂ

Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Departamentul de Geografie
 Subzonele climatelor temperate

• Climatele temperate ocupă întinse suprafeţe în emisfera nordică (America de

Nord şi Eurasia) şi teritorii mult mai restrânse în cea sudică ( extremităţile sudice ale Ameri-
cii de Sud şi ale Australiei). În general, climatele temperate se întind între latitudinile de 40-
65oN şi S de Ecuator.
Climatul temperat oceanic

Sunt predominante masele de aer umed, oceanic,din

vest (vânturile de vest). Iernile sunt blânde, iar verile
răcoroase. Temperaturile medii anuale au valori de 7-
13oC, iar cantitățile medii de precipitații sunt între 500
și 3.000 mm/an. Iarna se produc căderi abundente de
zăpadă. Seceta ca fenomen este aproape absentă.
Climatul temperat de tranziţie
 Climatul temperat continental

Mersul vremii este dominat aproape tot timpul anului, de prezenţa aerului
continental, care se formează prin transformarea (continentalizarea) aerului
polar maritim sau a celui arctic.
Temperaturile medii anuale evoluează în limite largi în funcţie de latitudine,
altitudine, caracteristicile reliefului, apropierea sau depărtarea de unele
suprafeţe acvatice sau mai umede etc. În general sunt cuprinse între 10oC
şi -10oC. Îngheţul din timpul iernii este un fenomen frecvent, intens şi de
lungă durată.
Precipitaţiile atmosferice se diminuează cantitativ comparativ cu ariile cu
climat de tranziţie. La majoritatea staţiilor meteorologice cad precipitaţii
cuprinse între 350 şi 700 mm. Evapotranspirația generează secete intense.
 Climatul temperat de
tranziţie
Localizare:

- face tranziţia de la climatul temperat oceanic la cel temperat continental.

- se dezvoltă numai în emisfera nordică, la latitudini de 40-66o,

1) ocupă în Europa un teritoriu foarte întins cuprins între

- fluviile Elba şi Pad la vest,
- lanţul Munţilor Ural la est,
- valea Dunării la sud şi
- Cercul Polar de Nord la nord. În regiunea europeană climatul temperat de
tranziţie este cel mai reprezentativ de pe glob.

2) În America de Nord climatul temperat de tranziţie se dezvoltă în nord-estul

S.U.A. şi sud-estul Canadei.

3) În Asia ocupă o arie restrânsă în zona de vărsare a fluviului Obi situată în

amonte de estuarul său şi pe cea mai mare parte a peninsulei Kamceatka (la sud de
paralela de 60olat. N).
 Ca şi în ariile cu climat
temperat oceanic, în cele cu
climat de tranziţie dominante
sunt tot vânturile de vest şi
circulaţia ciclonică.
❑ În regiunea europeană, cu cât distanţa de Oceanul Atlantic creşte, cu atât
cantităţile de precipitaţii se reduc, iar amplitudinile termice anuale cresc foarte
mult, ca urmare a slăbirii activităţii ciclonice şi a creşterii gradului de uscăciune.

❑ Cantităţile medii anuale de precipitaţii se diminuează comparativ cu cele din

ariile temperat oceanice, fiind cuprinse de regulă între 400 şi 1100 mm. În majoritatea
situaţiilor cantităţile medii anuale de precipitaţii se încadrează între 500 – 600 mm (ex.
Bucureşti – 553 mm, Moscova –575 mm).

❑ Spre deosebire de climatul temperat oceanic, regimul pluviometric indică

lunile mai-iunie ca fiind cele mai ploioase și lunile ianuarie-februarie ca fiind cele mai
sărace din punct de vedere pluviometric.

❑ Valorile mari ale evapotranspiraţiei accentuează vara deficitul de umiditate

din sol şi aer care ajunge la valori considerabile – necesare irigațiile.

❑ Se instalează astfel perioade de uscăciune şi secetă, frecvenţa şi durata

acestora crescând pe măsura înaintării spre est.
 În semestrul rece al anului precipitaţiile cad frecvent sub formă de
ninsoare, stratul de zăpadă formându-se pe suprafaţa terestră în fiecare
iarnă.
Durata lui creşte cu cât ne îndreptăm dinspre sud spre nord, variind de
la circa o săptămână în nordul Bulgariei, la câteva luni pe an în nordul Suediei,
Laponiei şi al Federaţiei Ruse.

Stratul de zăpadă este intens viscolit, frecvenţa acestui fenomen

crescând dinspre vest spre est, odată cu accentuarea asprimii iernilor.
Viscolul este favorizat de circulaţia aerului predominantă iarna din
sector estic şi nord-estic, dar şi de gradul redus de fragmentare al reliefului din
estul Europei.
 Din punct de vedere termic mediile anuale variază în mod normal
între 4 şi 16oC.
În general temperatura medie anuală scade pe direcţia V – SV ÷ E – NE,
odată cu accentuarea gradului de uscăciune, al creşterii / alungirii şi aspririi
iernii şi a fenomenelor însoţitoare acesteia.
Exemplu: Bucureşti, la 44o lat. N, t.m.an = 10oC,
Moscova, la 56o lat. N, t. m. an = 4oC.
Verile = calde (adeseori excesiv de calde), iar iernile = reci (adeseori
geroase).
Luna cea mai caldă a anului este de regulă iulie. În această lună
mediile termice urcă la 26-27oC în sud şi la cca. 20oC în nord.
Luna cea mai rece a anului este ianuarie. Mediile lunii ianuarie
oscilează în jurul valorii de 0oC în extremitatea sudică, dar coboară la –15…
–20oC în nord.
Valorile medii ale amplitudinilor termice anuale oscilează între 20-
40oC (ex. 25oC la Bucureşti şi 39oC la Moscova).
În timpul verii maximele absolute pot depăşi chiar 45oC în sud,
nereuşind să treacă de pragul de 35oC în nord.
În timpul iernii minimele absolute pot coborî sub -30oC în sud şi sub
-40oC în nord.
În felul acesta amplitudinile termice absolute urcă în toată aria
climatului temperat de tranziţie la peste 75oC.
❖ În nord-estul S.U.A., sud-estul Canadei şi în Kamceatka nu asistăm practic
la o tranziţie climatică în adevăratul sens al cuvântului !!! (adică la o tranziţie de la un
tip de climat la altul).
❖ În aceste arii tranziţia se referă doar la valorile intermediare pe care la capătă
principalele elemente climatice.
❖ Aceste arii climatice se disting prin caracteristicile lor de cele din jur, prezentând
însă similitudini cu climatul temperat de tranziţie format pe continentul
european.

❖ Ele se află sub influenţa a doi curenţi reci (al Labradorului şi al Kamceatkăi –
Oya-Shivo) care modifică regimul termic al suprafeţelor de uscat învecinate, diminuând
amplitudinile termice anuale şi diurne.
❖ Caracterul termic aspru al iernilor şi călduros al verilor, este mult estompat !!!.

❖ Un exemplu al modului în care curenţii reci influenţează temperatura în zonele

costiere: în cea mai caldă lună a anului (iulie), la Eastport, pe litoralul statului Maine,
din nord-estul S.U.A., temperatura medie este de 22 oC, iar pentru aceeaşi perioadă la
numai 50 km în interiorul continentului temperatura este de 30oC.
 În ariile americană și asiatică
Dinamica maselor de aer este influenţată de:
- circulaţia ciclonică intensă din nordul Atlanticului şi al Pacificului şi de
- formaţiunile barice anticiclonale din partea central - nordică a acestora.

Frecventele advecţii ale maselor de aer de pe oceanele din jur, contribuie la

mărirea cantităţilor anuale de precipitaţii (între 500-1000 mm) şi la o mai
echilibrată repartiţie sezonieră a lor (cantităţile de precipitaţii ce cad în timpul iernii,
sunt mai mari comparativ cu cele din aria europeană).

În aria climatului temperat de tranziţie se întrunesc condiţii favorabile

dezvoltării:
- formaţiunilor vegetale de stepă, silvostepă şi păduri de foioase la
latitudini mai mici,
- de păduri de amestec la latitudini mijlocii şi
- de păduri de conifere la latitudini superioare.
Climatul temperat musonic
Climatul temperat semiarid

BSk - Denver, Colorado, USA 40° N , Altitudinea: 1611 m,

T med an =10°C, Pp an = 391 mm
Climatul temperat de stepă. Semiarid, răcoros sau rece (BSk)
Climatul temperat arid
Climatul munţilor înalţi din zona temperată
**
 METEOROLOGIE și CLIMATOLOGIE
C13
Tipurile geografice de climat din zona rece

Conf. univ. dr. Dumitru MIHĂILĂ

Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Departamentul de Geografie
 Zonele climatelor reci

• La latitudini mai mari de 60-65o nord şi sud, spre poli în condiţiile unui deficit termic
anual din ce în ce mai accentuat şi a unor cantităţi foarte reduse de precipitaţii, se formează
climatele reci, în categoria cărora intră climatul subpolar oceanic, climatul subpolar conti-
nental, climatul polar şi polar excesiv.
Climatul subpolar oceanic (maritim)
 Acest tip de climat ocupă:
-părţile centrale şi vestice ale Peninsulei Alaska, nordul Peninsulei Labrador, ţărmurile
vestice ale golfului Hudson, sudul insulei Baffin, ţărmurile sud-estice, sudice şi sud-vestice
ale Groenlandei, în America de Nord,
- nordul Islandei, ţărmurile nordice ale Islandei,Norvegiei, Suediei, Finlandei şi Federaţiei
Ruse până la Munţii Ural, la care se adaugă şi jumătatea sudică a Insulelor Novaia Zemlea
în Europa,
- ariile limitrofe vestice şi estice estuarului fluviului Obi şi spaţiul din Extremul Orient-
rusesc cuprins între Cercul Polar de Nord şi Golful Selihov din partea asiatică a Federaţiei
Ruse în Asia,

- Peninsula
Graham sau Ţara
Graham din
extremitatea nord-
vestică a
Antarctidei şi
unele insule din
jurul acestui
continent.

Repartiţia geografică
a climatului subpolar
oceanic (maritim)
 Ariile cu climat subpolar oceanic se află aproape tot timpul anului sub
influenţa maselor de aer polar oceanic şi arctic.

În America de Nord, Groenlanda şi Asia de Est ariile cu climatul subpolar

oceanic sunt situate la latitudini mai joase.
În nordul Europei, datorită apelor calde aduse de curenţii Golfului,
climatul subpolar oceanic se situează la latitudini mai mari, dincolo de Cercul Polar.
Influenţa moderatoare a curenţilor oceanici calzi face ca în cadrul
climatului subpolar oceanic temperaturile să fie mai coborâte în nordul Europei pe
măsură ce influenţele curentului Golfului se diminuează de la vest spre est.
EX. Tromso 3,3oC, Vardo 1,6oC, Murmansk 0,2oC.

Influenţa ariilor acvatice din jur crează diferenţa termică dintre acest
climat şi climatului subpolar continental.
EX. la Vardö, în extremitatea nordică a Norvegiei, la 70olat. N media
termică anuală este de 1,6oC, pe când la Verhoiansk în estul Siberiei la 68o
latitudine nordică, temperatura medie anuală este de –15,2oC.
 În timp de un an temperaturile medii urcă în iulie-august la 9-14oC,
coborând în cel puţin patru luni pe an sub 0oC, ajungând în ianuarie-februarie la
– 5 până la - 11oC.

Amplitudinile termice anuale nu sunt prea mari (15 – 25oC).

Spre exemplu, la Vardö, amplitudinea termică medie anuală este de

doar 14,3oC, pe când la Verhoiansk, în Iakuţia, într-un climat subpolar continental,
amplitudinile termice anuale sunt foarte mari ajungând la 62,5oC.
 Verile sunt răcoroase şi ceţoase.

În timpul verii maximele termice depăşesc rar valori de 20-25oC.

Iernile moderat de reci, umede şi cu o dinamică activă a maselor de aer.

Iarna minimele termice pot să coboare şi sub – 40 ÷ – 45oC.

Îngheţul durează în medie patru luni pe an, se prelungeşte în anii cei mai
geroşi la 6-7 luni, putându-se produce chiar şi în anotimpul de vară.

Dacă minimele termice se datorează advecţiilor de aer polar continental

sau arctic, maximele termice sunt legate de perioadele de intensificare a
activităţii frontale din ciclonii mobili care iau naştere în zona frontului arctic.

Ariile subpolar oceanice prezintă o umiditate atmosferică mare, ceţuri

frecvente, o nebulozitate accentuată şi prelungită.
 Cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt mai mari decât în interiorul
continentelor.
De exemplu la Tromso precipită anual 1119 mm, la Vardö cad anual în
jur de 432 mm, la Murmansk 360 mm iar la Verhoiansk într-un climat subpolar
continental cad doar aproximativ 150 mm.

Regimul anual al precipitaţiilor este dat de un mers relativ uniform al lor,

din care se disting totuşi un maxim nu prea accentuat în august-octombrie şi un
altul mai puţin evident în februarie-martie.

O mare parte din precipitaţii cad sub formă de ninsoare, acestea dând
naştere unui strat de zăpadă a cărui durată anuală este destul de lungă (6-8 luni).

Vânturile sunt frecvente.

Vegetaţia adaptată acestor condiţii climatice este cea de tundră, în

regiunile sudice apărând şi pâlcuri de arbori, formându-se o bandă îngustă de
silvotundră.
CLIMATUL SUBPOLAR
CONTINENTAL
Climatul subpolar continental
 Acest climat ocupă atât în America de Nord (Canada) cât şi în Asia (nordul Siberiei)
două benzi compacte a căror lăţime variază între 600 şi 1000km şi a căror dezvoltare
longitudinală este amplă.
Dacă în Canada climatul subpolar continental se desfăşoară în cea mai mare parte la
sud de Cercul Polar, în nordul Siberiei acesta ocupă în special arii situate la latitudini mai
mari, deasupra Cercului Polar. Nici în cazul Canadei şi nici în cel al Siberiei nordice,
acest tip de climat nu atinge ţărmurile dinspre Oceanul Arctic .

Repartiţia
geografică a
climatului
subpolar
continental
 În semestrul rece al anului dominante sunt masele de aer arctic
continentalizate

În semestrul cald cele continentale polare.

Situate la mare depărtare de suprafeţele acvatice oceanice sau maritime şi larg

expuse advecţiilor de aer arctic, ariile subpolar continentale se caracterizează prin
frecvenţa ridicată a unor mase de aer foarte reci şi uscate.

Faţă de climatul subpolar oceanic, climatul subpolar continental este mult

mai rece şi mai uscat.

Acest climat este mai rece chiar şi faţă de climatul polar oceanic.
 Explicaţia producerii acestor temperaturi scăzute

❑ lipsa influenţei termice moderatoare a oceanului,

❑ prin intensele răciri radiative nocturne în prezenţa prelungită a stratului de

zăpadă şi a unor valori foarte reduse ale nebulozităţii şi ale umidităţii
relative (care fac ca valorile radiaţiei efective să fie ridicate, pe fondul unor
valori reduse ale contraradiaţiei atmosferei).

❑ lungimea apreciabilă a nopţilor de iarnă.

 Slaba influenţă termică a oceanelor
sau mărilor din jur şi uscăciunea extremă a
aerului, determină şi marea variabilitate
termică diurnă şi anuală a acestui climat.

Diferenţieri termice apar şi între

climatul subpolar continental canadian şi
cel siberian în sensul că în cazul ultimului
continentalismul termic este mult mai
accentuat.

Climatul siberian este mai rece decât cel canadian.

EX. la Verhoiansk în Siberia Orientală pe valea fluviului Iana (68olat. N;

137m altitudine) temperatura medie anuală este de -15,2oC, iar la Fairbanks, în Alaska
Central - Estică, pe valea unui afluent al fluviului Yukon (65olat. N; 132m altitudine),
temperatura medie anuală urcă la –3,4oC.
T. med.
lunare =
- în 7
luni (din
O ─A)
în cinci
luni (M
– S) sunt
+.
 Diferenţierile termice dintre
climatul subpolar nord-american şi
siberian se accentuează în luna cea mai
rece a anului (ianuarie) când la
Verhoiansk temperaturile medii de –
46,8oC marchează instalarea unui ger
profund, iar la Fairbanks, deşi
temperaturile medii coboară cu mult sub
0oC (– 23,9oC) sunt totuşi de două ori
mai ridicate decât în Siberia.

În luna cea mai caldă (iulie),

diferenţierile termice se reduc până aproape
de dispariţie (Verhoiansk ÷ 15,7oC;
Fairbanks ÷15,4oC).
 Continentalismul accentuat al
climatului subpolar continental este
evidenţiat printre altele şi de valorile
foarte mari ale amplitudinii termice
medii anuale, care dacă la Fairbanks
este de 39,3oC, ajunge la Verhoiansk la
62,5oC.
Însă, atât minimele cât şi
maximele termice absolute coboară sau
urcă peste valorile medii anterior
amintite.

Minimele absolute se apropie de –70oC, sau chiar pot coborî sub această
valoare.
Februarie 1862 ─ la Verhoiansk s-a înregistrat temperatura minimă
absolută de –69,4oC.
Februarie 1965 la Oimeakon s-a înregistrat valoarea minimă absolută de
–71,1oC, care reprezintă cea mai redusă valoare la care a coborât vreodată
termometrul în emisfera nordică.
 La Verhoiansk, la altitudine mai mică, inversiunile termice sunt mai
frecvente, mai intense şi mai persistente decât la Oimeakon (altitudine de 660m, într-
o depresiune bine închisă pe valea fluviului est-siberian Indighirka).

Din aceste motive mulţi climatologi consideră că “polul frigului” din

emisfera nordică se situează la Verhoiansk şi nu la Oimeakon.
 Vara maximele termice absolute urcă între 20 şi 25oC, rar depăşind 30oC
(33,7oC la Verhoiansk).

Vara, astfel de valori sunt posibile datorită:

- duratei mari a zilelor,
- uscăciunii accentuate a aerului,
- valorilor reduse ale nebulozităţii,
- valorilor mari ale duratei de strălucire a Soarelui şi ale radiaţiei solare,
care atinge uneori sume zilnice apropiate de cele de la latitudini temperate.
 Gradul accentuat de uscăciune al
aerului şi nebulozitatea foarte redusă
contribuie la înregistrarea unor cantităţi
foarte reduse de precipitaţii asemănătoare
cu cele din ariile semiaride (Fairbanks-
287mm/an) sau aride (Verhoiansk-
155mm/an).

Regimul pluviometric anual, marcat

de cantităţi de precipitaţii lunare foarte
reduse, este unul şters, apropiat de
liniaritate.

Totuşi la mai multe staţii se remarcă

un maxim pluviometric anual în lunile de
vară (iulie-august), şi un minim în lunile
februarie – aprilie.
 Cu toate că precipitaţiile cad 6-7 luni pe an sub formă de ninsoare,
proporţia lor în cadrul aportului hidric este redusă (35-40%).

Stratul de zăpadă format este discontinuu, uneori foarte subţire, iar în

alte situaţii foarte gros, din cauză că vânturile violente viscolesc şi troienesc în
permanenţă zăpada.

Deficitul de umiditate şi apă nu se evidenţiază net, din cauza

temperaturilor foarte reduse.

Asociaţia vegetală ce se dezvoltă în aceste condiţii vitrege este tundra,

iar la latitudini mai reduse spre contactul cu taigaua sau pădurea canadiană,
silvotundra.
 METEOROLOGIE și CLIMATOLOGIE
C14
Tipurile geografice de climat din zona rece

Conf. univ. dr. Dumitru MIHĂILĂ

Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Departamentul de Geografie
Climatul polar
Climatul polar excesiv
 ATENȚIE CLIMATE !!!

Dintre tipurile de climate vom avea de pregătit pentru examen

(din ce s-a predat – PPT/PDF-uri și din documentul PDF_Climate dat în
ianuarie 2024 următoarele tipuri:
- Intertropical permanent umed,
- Tropical arid (deșertic),
- Subtropical cu veri uscate (mediteranean),
- Subtropical umed,
- Temperat de tranziție,
- Subpolar oceanic și continental,
- Polar și polar excesiv.