CLIMA POLARĂ ŞI CLIMA SUBPOLARĂ

Studiu de caz Finlanda si Rusia.

Clima este efectul pe termen lung al radiaţiei solare asupra suprafeţei

variate şi asupra atmosferei Pământului, care se manifestă prin schimbări
ale factorilor atmosferici în timp ce acesta se roteşte.
Variaţiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumită zonă
geografică constituie vremea, în timp ce clima este sinteza pe termen lung
a acestora.
Vremea este determinată de valorile factorilor meteorologici:
temperatura, umididatea aerului, direcţia şi viteza vântului, presiunea
atmosferică, turbulenţa aerului, cantitatea şi felul precipitaţiilor. Aceşti
factori se măsoară cu instrumente specifice – termometre, barometre,
hidrometre, giruete ş.a. Valorile măsurate pe perioade lungi de timp (ani
sau decenii) prelucrate statistic ne dau informaţii despre clima unei regiuni.
Clima este influenţată în principal de radiaţia solară şi variaţiile sale
anuale, de latitudine, dar şi de structura complexă a atmosferei, de
altitudine, de apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai
ales munţii şi dealurile).

Zonele climatice:

Clima nu este uniformă pe suprafata terestră, datorită acţiunii

combinate a factorilor genetici.
Proprietatea elementelor climatice au un caracter zonal. În acest caz
vorbim de zonalitatea climei, care este determinată de forma Pământului,
înclinarea axei şi miscarea de revoluţie.
Astfel s-au diferenţiat 6 zone şi anume:
- zona tropicală umedă,
- zona tropicală uscată (aridă),
- zona temperată caldă,
- zona temperată rece (boreală),
- zona rece polară
- zona cu climă alpină.

1
 Zona rece
Zona cu climă rece este cuprinsă între 60° – 90° latitudine nordică şi
sudică şi se împarte la rândul ei în 2 categorii:

1. Zona cu climă subpolară:

Este caracteristică teritoriilor geografice situate aproximativ între 50°

– 70° latitudine Nordică şi Sudică, cumprizând implicit extremitaţile nordice
ale Europei, Asiei, Americii de Nord, arhipeleagul din nordul Canadei,
precum şi o fâşie de la periferia Groenlandei. În emisfera sudică
suprafeţele sunt mai putin întinse, fiind vorba despre insule ca Falkland,
Orkney, Georgia de sud, Kerguelen etc.

Trăsături generale specifice:

O trăsătură a climatului este bruschetea schimbărilor de temperatură,
mai ales pe versantii opusi ai muntilor cu expunere la mare, afectati de o
circulatie atmosferică de tip foehn; aceste variatii bruste de temperatură pot
oscila iarna între -20ºC si 4ºC ceea ce duce la dereglarea fiziologică a
corpului uman.
Circulatia atmosferică permanent descendentă, dezvoltată în cadrul
puternicilor anticicloni polari care determină precipitatii reduse (sub 100
mm/an) si sub forma solidă ,precum si prezenta unor vânturi puternice si
permanente (vânturile polare).
Iarna este anotimpul dominant şi se înregistrează geruri puternice, cu
temperaturi minime care au ajuns la –71,10 C în Siberia. Temperatura
medie a lunii celei mai reci poate coborâ pană la -50° şi chiar până la
-55°C. Vara este scurtă, iar temperatura medie a lunii celei mai calde nu
depăşeşte +10° +12°C, ceea ce nu permite solului să se dezgheţe decât la
suprafaţă.
Aici, solul este îngheţat în adânc (permafrost), dezgheţul atingând
vara numai o pătură superficială, favorizând formarea mlaştinilor, la care
contribuie şi revărsarea cursurilor de apă. Media anuală a precipitaţiilor
este redusă la numai 150-300mm. Vânturile de mare intensitate sunt foarte
frecvente.
Conditii speciale de luminozitate si termicitate, conferite de înclinarea
razelor solare fatăa de suprafata topografică (există două situatii de
intuneric si de lumină totală, respectiv noaptea si ziua polară, fiecare având
o durata de circa 6 luni).

2
 Vegetaţia reprezentată prin taiga este dominată de păduri de
răşinoase (molid, pin, brad), caracteristică emisferei boreale (Europa, Asia,
America de Nord), cuprinsă între pădurea de foioase, în sud, şi tundră, în
nord. Constituie cel mai mare fond forestier al planetei.
Fauna taigalei cuprinde animalele cu blană preţioasă.
Tundra se află la nord de taiga, formând o fâşie de-a lungul ţărmului
Oceanului Arctic, extinzându-se în nordul Siberiei, unde ocupă peste
3.000.000 de km2, în nordul Europei şi al Americii de Nord. În emisfera
sudică tundra ocupă extremitatea sudică a Americii de Sud şi insulele din
jurul continentului antarctic.
Tundra se dezvoltă în nordul pădurilor de conifere, în regiunile
subpolare cu un climat aspru, subpolar, caracterizat prin temperaturi medii
anuale negative. Cu toate acestea peisajul de tundră este umed, datorită
faptului că evaporaţia este redusă, iar substratul este permanent îngheţat
până la adâncimi care depăşesc 300 m.
În emisfera nordică trecerea de la taiga la tundră se face printr-o fâşie
de tranziţie, numită silvotundră, în care apar păduri izolate de mesteceni,
pini şi molizi, alături de vegetaţia ierboasă.
Solurile sunt, în majoritate, umede, datorită pânzei freatice aflate în
apropierea suprafeţei terenurilor. Predomină solurile podzolice.
Vegetaţia este săracă, fiind formată predominant din muşchi şi
licheni, ciuperci, arbuşti semper-viriscenţi (merişor, afin, salcie pitică ş.a.) şi
cu frunze căzătoare (mesteacăn pitic, arin pitic ş.a.). Arborii neavând
înălţimi prea mari, din punct de vedere economic ei au importanţă nu atât
pentru cherestea, cât pentru producerea celulozei.
Fauna cuprinde renul, lemingul, vulpea polară, iepurele alb, boul
moscat (în America de Nord) şi diferite păsări, ca bufniţa de zăpada, ciuful
de zăpadă etc.
Modelarea reliefului se realizează prin îngheţ-dezgheţ, din acţiunea
zăpezii şi vântului rezultând forme periglaciare (râuri de pietre, avalanşe,
mări de pietre etc). Inundaţiile, provocate de revărsarea râurilor în timpul
verii, favorizează desfăşurarea unor areale mlăştinoase

1. Zona cu climă polară (situată între 66° – 90° latitudine N şi S):

Este caracteristică, în emisfera nordică, în Groenlanda (cu excepţia

unei fâşii marginale înguste de numai 30-150 km, unde este subpolară), în
insulele din Oceanul Arctic: Arhipeleagul Frantz- Joseph, Insulelor
Severnaia Zemlea, părtii nordice a Insulei Novaia Zemlea, Arhipeleagului

3
Canadian şi Calotei Polare. În emisfera sudică Antarctica are în totalitate
acest climat.

Trăsături generale specifice:

Clima polară este foarte aspră, aceasta datorită în primul rând
unghiului mic sub care cad (sau nu!) razele Soarelui. În aceste ţinuturi,
chiar şi temperatura lunii celei mai calde este cu mult sub 0° C, ceea ce
determină menţinerea înghetului permanent. Pe calota de gheaţa a
Groenlandei, deci la altitudinea de 3000 m, temperatura medie a lunii
ianuarie este de cca - 50°C, iar a lunii iulie de la - 11° până la -15°C, încât
media anuală devine -30°C. În celelalte regiuni cu clima polară,
temperatura medie se menţine între -20°C şi - 25°C.
Precipitatiile mai abundente ca în mediul polar (200-500 mm/an), dar
tot sub formă de ninsoare care, prin tasare, se transformă în mase de
gheaţă ce ating în Antarctica şi Groenlanda grosimi de la câteva sute de
metri la peste 2.000 m. Uneori, deasupra gheţarilor se ridică creste şi
vârfuri de munţi pe versanţii cărora, în scurtul sezon de vară, se dezvoltă
câteva specii de licheni, muşchi etc.
Existenta noptii polare ca o consecintă a climatului, impune o
conditionare a tuturor formelor de viată.
Iarna este anotimpul în care soarele nu se ridică deasupra orizontului,
noaptea continuă extinzându-se pe perioada catorva luni; aceasta explică
temperaturile foarte reduse ale aerului în imediata vecinătate a polilor
terestrii.
Influenta ciclonilor subpolari a caror activitate este mai intensă pe
oceane.
Se extinde în Antarctica şi Groenlanda, unde este cea mai aspră,
fiind influenţată de calotele polare; în Arctica are nuanţe continentale şi
oceanice.
Zona polară este zona îngheţului permanent , de aceea clima polară
se mai numeşte şi clima îngheţului veşnic.
Clima polară împreună cu clima subpolară ocupă circa 1/5 din
suprafaţa Terrei.
Pentru a avea mai bine în vedere prin ce se caracterizează fiecare
climă în parte mai jos am ales două tări ce prezintă una clima polară si
cealaltă clima subpolară.

Finlanda
4
 Pozitia geografică:

Este amplasată în emisfera nordică în N continentului european între

golfurile Botnic si Finic ale Marii Baltice. Are ca vecini în N Norvegia, NV
Suedia, V Golful Botnic, S Golful Finic, E Federatia Rusă. Teritoriul
Finlandei are o mare desfăsurare latitudinală (10° între 70°5' lat. N-
localitatea Nuorgan si 59°50' lat. N- localitatea Hanko) si longitudinală (10°
între 21°3' long. E- localitatea Keinovupio si 31°29' long.E- localitatea
Niemijärvi).

Clima:
Apar diferente teritoriale sub aspectul particularitatilor climatice: în N
se distinge climatul subpolar cu ierni relativ aspre (temperaturi de
sub-10°C) moderate însă de influenta curentului cald al capului (continuare
a Gulfstream-ului) si veri răcoroase (13°C în Laponia) cu precipitatii medii
anuale de 500- 550mm/an. În restul teritoriului climatul este puternic
influentat de Marea Baltică, cu ierni mai blânde (-7°C în SV) si veri m

Relieful:
Este dominat de o mare unitate de podis cu altitudinea medie de
300m în care se observa urme ale glaciatiei cuaternare (morene glaciare
terminale, cuvete lacustre glaciare). În N se întâlnesc o serie de edificii
montane cu înăltimi mai mari: Muntii Haltialtunuturi (1323m), în NV-
altitudinea maxima din Finlanda.

5
 Vegetatia :
Dominantă este pădurea de conifere care acoperă 69,5% din
suprafată (formată din molid, brad, pin). Dincolo de paralela de 60°lat. N
(cercul polar de N) dominantă este tundra. Aceasta se prezintă ca o
asociatie vegetală de muschi si licheni, ierburi si arbusti pitici (mesteacănul
pitic). Vegetatia are o talie mică cu adaptări la viscol si ger (frunze mici,
rădăcini extinse în suprafată, talia mică pentru a putea fi acoperite de
zăpadă si protejate). Aici se disting trei categorii de tundră: cu muschi si
licheni în extremitatea N-ică la granita cu Norvegia, cu tufisuri si arbusti si
silvotundră în S la contactul cu pădurea de conifere (taigaua).

Fauna:
Este adaptată conditiilor climatice în N (cu blană deasă si albă, cu
strat gros de grăsime): boul moscat, renul, dihorul polar, popândăul de
tundră, iepurele polar, ursul si vulpea polară, diverse păsări. În pădurea de
conifere se disting: ursul brun, erbivore care vin iarna di tundră, mistret,
cinteză, păstrăvi etc.

Solurile:
În N: podzoluri humico-feriluviale, spodosoluri, iar în S: litosol,
turboase si hidromorfe cu exces de umezeală.
Agricultura în N este specializată în cresterea renilor. O singură
specie de plante este cultivată până la 63° lat. N si anume grâul.

6
 Rusia

Pozitia geografică:

Rusia este aşezată în Eurasia (în estul Europei şi nordul Asiei); este
cel mai întins stat din lume: de la vest la est măsurând 10.000 km.
Limite :
în N: Marea Barents, Marea Kara, Marea Laptev, Marea Siberiei de
Est, Marea Ciukotsk
în E: Marea Bering, Oceanul Pacific, Marea Ohotsk, Marea Japoniei
în S : Coreea de Nord ,China, Mongolia, Kazahstan, Marea Caspică,
Georgia, Azerbaidjan,Marea Neagră
în V: Ucraina, Bielorusia (Belarus), Estonia, Polonia, Lituania,
Norvegia, Finlanda, Marea Baltică.

Clima:

În cea mai mare parte are un climat temperat continental, mai umed
în aproprierea Mării Baltice si Oceanului Pacific (datorita influentei
musonilor). În partea central datorită gradului ridicat de continentalism,
7
 amplitudinea termică este foarte mare. În extremitatea N-ică, dincolo de
60° lat. N se instalează climatul arctic, cu zăpezi care persist peste 200
zile/an si sol permanent înghetat. Iernile sunt lungi si aspre (8-10 luni), iar
verile răcoroase.

Vegetatia:

Varietatea climei conduce la o varietate a vegetaţiei în Rusia. Fauna

clasificându-se astfel:
1. Tundra- întâlnită dincolo de cercul polar de N. Este o asociatie vegetală
formată din muschi si licheni (tundra propriu-zisă) în lungul litoralului Mării
Barents; ierburi de talie mică si arbusti pitici (mesteacănul pitic) spre
contactul cu Taigaua.
2. Taigaua- pădure boreală formată din conifere (pin, brad, molid) si pe alocuri
mesteacăn. Între taiga si stepele din Sud se întinde pădurea de amestec
(conifere si foioase, în special stejar)
3. Stepa- este o asociatie vegetală formată din graminee mărunte si tufărisuri
izolate (formate din măces si porumbar) adaptate la precipitatii scăzute
300- 500mm/an. Se instalează la S de linia Kuibâsev-Harcov si se întinde
până la tărmul Mării Negre si poalele Caucazului.

Fauna:

Este răspândită în functie de vegetatie si conditiile climatic:

8
- În vegetatia de stepă: popândău, orbete, hârciog, prepelită, potârniche
etc.
- În taiga trăiesc: zibeline, renul, elanul, hermelina, bizonul, ursul brun etc.
- Tundra adăposteste animale cu blană deasă, de culoare albă în general
si cu strat de grăsime: boul marcat (relict tertiar conservat pe Volga si
Kama), iepurele polar, popândăul de tundra, renul, vulpea polara etc.
În Rusia există circa 25 de parcuri naţionale în care sunt ocrotite specii
rare ale faunei ca: tigrul siberian, cerbul silka, foca de Baikal etc.

Solurile:

Acestea depind de climă, rocă si vegetatie. Ceea ce ne interesează

sunt solurile care se gasesc in zona climatului arctic.
În zona de tundră din N specific sunt solurile scheletice (poligonale)
datorită discontinuitătii covorului vegetal si climatului rece. Solurile
poligonale au diametrul cuprins între 0,35– 300 cm.

9
CONCLUZII:

În anasamblu,mediile de viată reci se caracterizează prin:

-veri scurte si ierni lungi si aspre;
-termicitate si luminozitate,care conditionează în comunitătile umane
variate stări de depresie, neurastenie, tulburări phisice;
-procesele glaciare si cele periglaciare domină morfogeneza si
pedogeneza;
-adaptarea vietuitoarelor la mediul aspru si auster este reflectată de
numarul indivizilor si speciilor, dimensiuni,morfologie, functiile si
comportamentul acestora;
-cresterea surprinzătoare a numarului de insecte si mamifere la latitudini
înalte
Aceste conditii se reflectă si la nivelul componentei umane prin
migrări sezoniere. Populatia este restrânsă ca număr si reprezentată de
comunităti de eskimosi (cca 250.000), laponi (cca 350.000 ), iakuti (cca
100.000-125.000 ).
Modul de viată este primitiv si, în unele cazuri, chiar mizer. Toate
materialele de constructie, obiectele de uz personal si hrana acestor
comunităti umane stau sub incidenta componentei naturale.
Habitatul nu găseste conditii prielnice pentru dezvoltare,atât numarul
cât si dimensiunea asezărilor fiind redus.

10
BIBLIOGRAFIE:
Probleme de meteorologie si climatologie pentru ecologi- Ecaterina Bordei,
Gabriela Tăulescu
www.referat.ro
Statele lumii- Marius Lungu (antologie)
www.ecursuri.ro
ro.wikipedia.org

11