Australia

Cuprins

 Prezentare generală
 Relieful Australiei
 Clima Australiei
 Resursele Umane ale
Australiei
 Resurse Energetice
 Resurse Pedologice
 Resurse Forestiere,
Hidrologice și Fauna
 Industria
 Agricultura
 Transporturile
 Turismul
 Principalele Regiuni ale
Australiei
 Prezentare generală

Numele oficial: Uniunea Australiană

Situarea : Ocupă continentul cu acelaşi nume,
situat în emisfera sudică, între Oceanul
Pacific şi Oceanul Indian.
Suprafaţa : 7 686 848 km² (din care insula
Tasmania ocupă 67 889 km²).
Populaţia : 21.766.711 (iulie 2011 est.)
Capitala : Canberra
Limba oficială : engleza
Diviziuni administrative : 6 state şi 2 teritorii
Organizarea de stat : monarhie
constituţională parlamentară şi federaţie
Sărbătoarea naţională : 26 ianuarie
Aglomeraţii urbane : Sydney (4.643.863 loc.);
Melbourne (4.137.432 loc.); Brisbane
(2.074.222 loc.); Perth (1.658.992 loc.);
Adelaide (1.346.862 loc.); Gold Coast (591.473
loc.); Newcastle (573.674 loc.).
PIB: 1,553 trilioane USD (2021)
 Prezentare generală
Australia este cel mai mic
continent și una dintre cele
mai mari țări de pe Pământ,
situată între Oceanele
Pacific și Indian, în
emisfera sudică. Capitala
Australiei este Canberra,
situată în sud-est, între
centrele economice și
culturale mai mari și mai
importante Sydney și Australia este separată de
Melbourne. Indonezia la nord-vest de mările
Timor și Arafura, de Papua
Noua Guinee la nord-est de
Marea Coralilor și strâmtoarea
Torres, de Teritoriul Insulelor
Mării Coralilor de Marea Barieră
de Corali, de Noua Zeelandă la
sud-est de Marea Tasmaniei și
de Antarctica în sudul
 Relieful Australiei

Australia este continentul cu altitudinile medii cele mai coborâte

de pe glob, de cca 210 m. Doar 7% din teritoriu este deasupra izohipselor de
650 m şi aceste înălţimi se află aproape în întregime pe bordura estică.
Peste 3 sferturi din continent etalează orizonturi calme şi peisajele
australiene prezintă în ansamblu o anumită monotonie. Impresia generală
este aceea a unui pământ uzat, un model senil în care domină suprafeţele
de platouri şi câmpii. Acest continent parcă uitat de tectonică, fără un relief
interior marcant, nu a putut furniza material suficient eroziunii râurilor
deja lipsite de energie.
Forma Australiei trădează unitatea şi masivitatea soclului. Un
profil morfologic pe direcţia vest-est evidenţiază trei unităţi mari de relief
care corespund şi unor entităţi geologice distincte: Platoul occidental,
Depresiunea central-estică şi Cordiliera australiană.
 Clima Australiei

Clima dă nota de specificitate a mediului natural

australian. Ţinuturile sale se găsesc în raport cu ecuatorul,
cam în acelaşi gen de relaţie ca şi Sahara din Africa, adică
prinse într-un corset anticiclonal, accentuat de masivitate şi
de lipsa altitudinilor importante.
Clima Australiei este determinată de poziţia
geografică a continentului, de dinamica generală a
atmosferei, relief, curentul rece vest-australian şi cel cald est-
australian. Doar cordiliera estică impune unele modificări,
barând difuzia maselor umede oceanice spre interior.
Pe ansamblu, Australia are un climat cald, datorită
unor mari cantităţi de radiaţie solară pe care le primeşte.
Diferenţierile climatice se manifestă însă mai ales sub raport
pluviometric, existând o opoziţie totală între bordura estică
şi partea centrală şi vestică a continentului, între zonele
umede din est şi cele aride din centru şi vest.
 Resursele Umane ale Australiei
Între anii 1830-1840 s-a favorizat imigrarea distribuindu-se pământ. În 1851,
Australia avea 400.000 locuitori, şi a depăşit un milion câţiva ani mai târziu.
Cei mai numeroşi erau emigranţii din Marea Britanie şi Irlanda (1,4 mil.), apoi
germani, danezi, olandezi, italieni, iugoslavi, greci, neo-zeelandezi etc.
Natalitatea a scăzut uşor în ultimele decenii. În 1955 era încă destul de ridicată,
22,6‰, iar până în 1996 s-a redus până la 14‰.
Mortalitatea se menţine de multă vreme la cote scăzute, graţie unei asistenţe
sociale deosebite. În 1972 era de 8,5‰, iar în ultimii ani a scăzut uşor la 6,8‰ pe fondul
unei creşteri continue a speranţei de viaţă a populaţiei. Speranţa de viaţă medie, de 79 de
ani, este printre cele mai ridicate din lume.
Densitatea medie este extrem de redusă, 2,3 loc./km².
Coasta estică şi sud-estică a Tasmaniei are pe ansamblul său o densitate de cca
20 loc./km²; în restul insulei, densităţile descresc spre centru.
Populaţia aparţine în marea ei majoritate rasei albe şi este formată în principal
din urmaşi ai emigranţilor anglo-saxoni. În Australia, în prezent, trăiesc încă aproximativ
50.000 de aborigeni.
Canberra a devenit capitală federală după 1928 şi avea la inaugurare abia
25.000 locuitori. În prezent atinge 320.000 locuitori.
Sydney, capitala statului New South Wales, atinge în prezent 3,9 milioane de
locuitori.
Melbourne, capitală a statului Victoria, deţine 2/3 din populaţia acestui
teritoriu, având în prezent 3,3 milioane locuitori.
Brisbane are în prezent 1,3 milioane locuitori.
Adelaide este capitala Australiei meridionale având uşor peste 1 milion de
locuitori.
Perth a depăşit 1 milion de locuitori.
 Resursele Umane ale Australiei

În prezent, Australia are o populaţie de 20,6 milioane de locuitori, din care

majoritatea sunt descendenți ai coloniștilor englezi din secolele 19 și 20, cei mai
mulţi din Marea Britanie și Irlanda.
Populația Australiei s-a mărit de 4 ori de la sfâr șitul primului
războiului mondial, fiind influențată de un ambi țios program de imigrare. După
cel de-al II-lea război mondial și până în anul 2000, aproape 5.9 din totalul
cetățenilor s-au stabilit în regiune ca noi imigranți .
La fel ca toate țările puternic dezvoltate, Australia prezintă o
îmbătrânire a populației, cu tot mai mulți pensionari și o for ță de muncă mai
scăzută. Un număr mare de australieni (759,8 pentru perioada 2002–2003),
trăiește în afara țării. Engleza este limba națională, vorbită și scrisă ca și engleza
australiană. Conform recensământului din 2001, engleza este limba vorbită în
cadrul familiei de către 80% din popula ție. Următoarele limbi vorbite în cadrul
familiei sunt chineza (2,1%), italiana (1,9%) și greaca (1,4%).
Școala este obligatorie peste tot în Australia pentru cei cu vârste între
6-15 ani (16 ani în Tasmania, 17 ani în vestul Australiei), atingându-se astfel un
grad de alfabetizare de 99%.
Structura pe vârste

0-14 ani:
19,6% (sex masculin
2.031.313/sex
feminin 1.936.802)
15-64 ani:
67.3% (sex masculin
6.881.863/sex
feminin 6.764.709)
65 ani și mai
mult: 13.1% (sex
masculin
1.170.589/sex
feminin 1.478.806)
(estimare 2006)
 Resurse Energetice
Continentului australian i-a
surâs întotdeauna şansa în domeniul
descoperirilor miniere.
Activitatea minieră este
extrem de diversă şi eficientă, ţara fiind
dotată cu toate categoriile de resurse şi
asigură singură cca. 50% din
exporturile ţării. Minele Australiei sunt
în proporţie de peste 60% în aer liber,
iar productivitatea este de câteva ori
mai mare decât în Europa.
Australia a devenit a treia
producătoare mondială de minereu de
fier, având o producţie de 88,6 milioane
tone în 1995.
Se remarcă şi prin producţia
de mangan. Aproape 90% din
producţie revine zăcămintelor din
insula Groote Eylandt din Golful
Carpentaria.
Wolframul se obţine din
minereurile de wolframit, aflate în
cantităţi mari în Tasmania.
Zăcămintele de nichel sunt prezente în
două perimetre mai importante situate în
nord şi vest.
Molibdenul se găseşte în catităţi
reduse în scoarţă, dar totuşi Australia este a
patra producătoare mondială.
Un metal utilizat în obţinerea
oţelurilor termorezistente este cobaltul,
extras din zăcămintele din Australia de
Vest şi din Tasmania.
Ţara dispune şi de zăcăminte
importante de ilmonit şi rutil din care se
extrage titan.
În subsolul australian se găsesc
numeroase şi importante rezerve de
minereuri ce conţin metale neferoase.
Aurul a fost metalul care a
declanşat şi a stimulat emigrarea masivă
spre continent şi în acelaşi timp a constituit
şi premisa descoperirii altor metale sau
resurse. Ponderea cea mai importantă o
deţin zăcămintele din Australia de Vest,
unele chiar în plină zonă deşertică, fapt ce
îngreunează exploatările.

Cantităţi însemnate de argint se obţin din
minele de la Silverton, Chillagoe, Zeehan.
Cele mai importante exploatări de
plumb şi zinc sunt situate în New South
Wales.
Bogăţia Australiei în cupru este
remarcabilă. Zăcămintele de cupru sunt
cantonate prioritar în centrul şi estul
continentului şi sunt rare şi mai mici în vest.
În vestul continentului se
exploatează diamante din podişul Kimberley
şi din districtele Pillbara şi Nullagine. Din
bazinul Ligting Ridge se extrage opal negru,
din vestul lacului Torrens opal alb, din
Rockhampton safir, iar din bazinul Poona
nefrit, rhodonit şi beriliu verde. Statul
Queensland se remarcă şi pentru producţia
de agate, Victoria prin zeolite şi Australia de
Vest prin diverse forme de ametiste.
Sarea se găseşte din abundenţă în
zonele aride din vest şi pe litoralul sudic.
Dezvoltarea industrială şi a căilor de
comunicaţie a impulsionat exploatarea şi
producţia de materiale de construcţie. Un
loc important îl deţine exploatarea
calcarelor şi dolomitelor.
În Australia de Sud se găsesc
cantităţi mari de gips şi de caolin. Se mai
remarcă importante rezerve de magnezit şi
de azbest din New South Wales şi
Australia de Vest.
Australia dispune de rezerve
deosebit de importante de uraniu.
Bogăţia Australiei în cărbuni de
bună calitate este considerabilă şi a generat
una din primele ramuri industriale ale
ţării. Aprecierile din anul 1979 indicau
rezerve totale de cărbuni de 526 miliarde
tone, din care 112 miliarde în statele
Queensland şi New South Wales.
Cele mai importante bazine
carbonifere ale ţării sunt localizate în estul
ţării între Newcastle şi Adelaide.
Huilă şi antracit se exploatează
din statul Queensland din zona litorală
estică.
În statul Victoria predomină
exploatările de lignit.
Petrolul este localizat pe bordura vestică, estică şi sudică,
cuprinzând şi zone de şelf, iar gazele naturale sunt prezente în
zăcăminte de sine stătătoare, mai ales în partea central-estică a
continentului. Cea mai importantă zonă de extracţie a petrolului o
constituie strâmtoarea Bass, a cărui şelf conţine structurile cele mai
productive şi care dă cca. trei sferturi din producţia ţării. Producţia
de petrol a Australiei a fost evaluată la 27,7 milioane tone în 1999.
Alte resurse importante ale Australiei sunt legate de
învelişurile geografice de la suprafaţa continentului. Astfel modul
de utilizare a terenurilor relevă ponderea păşunilor care deţin
60%di teritoriu şi care stau la baza dezvoltării extraordinare a
zootehniei în această ţară.
Pădurile exploatabile nu ocupă decât 5% din suprafaţă
şi lunt localizate aproape exclusiv în fâşia litorală estică şi în
Tasmania.
Terenurile arabile ocupă 6% din teritoriu şi nu se pot
extinde prea mult din cauza condiţiilor limitative impuse de lipsa
apei.
Pentru utilizarea resurselor hidrosferice de suprafaţă au
fost construite peste 380 de baraje, cu lacuri de acumulare ce
furnizează peste 60 miliarde m³ de apă anual.
 Resurse Pedologice

Solurile din Australia constituie una dintre cele mai mari resurse naturale ale
țării. Întinse pe un continent de aproape 7.692.024 km², din care aproximativ o treime se
află în tropice, acestea includ soluri dezvoltate pe o gamă largă de tipuri de roci și în
condiții climatice diferite, din zonele alpine din sud-estul Australiei și Tasmania, prin
zonele mediteraneene din sudul și sud vestul Australiei și la tropice umede și uscate de
Queensland-ului,până în zonele centrale cu precipita ții foarte scăzute. Australia dispune
de caracteristici care o deosebesc de continentele din emisfera nordica, unde studiul
științific al solului este mai dezvoltat și s-au făcut cele mai multe investiga ții.
Componentele biologice ale mediului în care solurile australiene s-au dezvoltate au fost
foarte diferite de cele întâlnite în altă parte. Domina ția speciilor de eucalipt si salcam in
vegetație, lipsa de erbivore moderne din fauna nativă și faptul că aborigenii nu au cultivat
solul înseamnă că solurile au fost expuse treptat influen țelor biotice foarte diferite fa ță de
cele în care s- au format și cu care au fost aproximativ în echilibru. Că solurile se schimbă
sau s-au schimbat sub impactul acestor noi factori este adesea evident,iar măsura în care
acestea erodează arată că noi echilibre nu au fost încă atinse. În general, productivitatea
solurilor australiene este în mare măsură determinată de umiditate. Pe doar zece la sută
din continent cad precipitații naturale suficiente pentru cre șterea plantelor, iar unele
dintre aceste cad pe soluri prea abrupte și pietroase sau prea înalte și reci. Cu toate
acestea, multe mlaștini și mai multe zone cu soluri excesiv umede au devenit extrem de
productive prin drenaj și utilizarea îngrășămintelor adecvate.
 Resurse Forestiere

Australia este originală din punct de vedere botanic, cu toate că flora sa este
destul de săracă în specii. Se apreciază un total de peste 13.000 de specii, din
care cca. ¾ sunt endemice (necunoscute sau dispărute din alte zone ale
globului).
Originalitatea vegetaţiei australiene constă în prezenţa unor specii
floristice cu rare echivalenţe în alte continente. Cel mai mare procentaj de
endemisme, 82% din total, se află în sud-vestul continentului, urmează apoi
regiunile aride din centru şi vest cu 66% endemisme şi zonele nord-estice cu
30% specii endemice.
Principalele elemente de floră continentală aparţin regiunilor indo-
malayeziene, australiene şi antarctice şi sunt localizate mai ales în zonele
montane.
Două specii deţin preponderenţa cu un număr aproximativ egal de
reprezentaţi. Aproape toate speciile de Eucalyptus – cca. 600, şi tot cam 600 de
specii de Acacia sunt întâlnite, cu diferenţieri de faciesuri, practic în toate
zonele climatice ale continentului.
 Resurse Forestiere

Tasmania şi pădurile din sudul Australiei păstrează elemente comune cu

cele din America de Sud şi Noua Zeelandă: Notophagus, Podocarpus, Drymis,
Libocedrus, Fitzroya şi Araucaria.
La acestea se mai adaugă şi o serie de elemente locale: 25 de specii
de Casuarinaceae, 64 de specii de Benxii şi 11 de Xanthoraea (iarba copac).
Distribuţia spaţială a formaţiunilor vegetale corespunde în
ansamblu diferitelor zone pluviometrice. Uscăciunea celei mai mari părţi a
continentului explică şi sărăcia relativă în specii şi enorma extensiune a
plantelor xerofite, capabile să profite de cea mai modestă umiditate.
Veritabilele păduri nu ocupă decât suprafeţe restrânse în nord şi est,
reprezentând doar 5% din teritoriu. Pe marginile nordice şi estice sunt
prezente, pe areale disjuncte, diferite asociaţii de pădure. În terţiar şi în
cuaternarul inferior şi mediu, pe fondul unul climat mai generos din punct
de vedere pluviometric, pădurile ocupau aproape toată suprafaţa
continentului. Spre sfârşitul pleistocenului şi începutul holocenului, clima a
început să se aridizeze treptat şi formaţiunile de pădure s-au degradat şi au
sfârşit prin a ceda locul unor asociaţii cu mare putere de adaptare la
uscăciune. Astfel, la marginea pădurilor au apărut formaţiuni ierboase
asemănătoare savanelor.
 1. Zona pădurilor
tropicale nordice
cuprinde două areale
distincte, în funcţie de
durata ciclului vegetativ
anual al arborilor.
2. Zona pădurilor australe
mezoterme reprezintă un
areal floristic relativ bogat în
care se remarcă aproximativ
70 de specii de Eucalyptus şi
care ocupă părţile centrale ale
Cordilierei australiene
3. Pădurile mediteraneene
ocupă sudul munţilor
Victoria şi colţul sud-
vestic al continentului
4. Pădurea temperată acoperă
suprafeţe însemnate din
părţile mai înalte ale
Tasmaniei. Ploile abundente
şi uniform repartizate anual
conferă densitate şi
consistenţă acestor păduri.
5. Vegetaţia savanelor ocupă
o bandă aproape continuă în
estul şi nordul continentului,
între pădure şi tufărişurile
xerofitice. Ierburile savanelor,
în special gramineele, sunt
importante pentru
zootehnie.
6. Stepele australiene sunt
presărate cu exemplare rare
de Acacia sau Eucalyptus, dar
şi cu ierburi mărunte.
7. O formaţiune vegetală
Zonele specifică Australiei o constituie
foresti scrubul, format din nenumărate
ere specii de arbuşti şi plante cu
spini, rezistente la secetă.
Scrubul acoperă suprafeţe
întinse din centrul şi vestul
continentului, înconjurând
deşerturile şi înaintând de-a
lungul creek-urilor sau în munţii
reziduali.
8. Deşertul australian nu este
şi un deşert vegetal. Dunele
sunt în mare parte fixate de
arbuşti rari, dar mai ales de
redutabilul spinifex.
 Hidrologia

Australia este o ţară în care lipsa apei se resimte acut pe suprafeţe enorme. Sărăcia
reţelei hidrografice reflectă cu fidelitate uscăciunea de ansamblu a climei. Două
treimi din continent nu prezintă o scurgere directă spre mare şi nici permanentă.
Imense regiuni sunt areice. În deşerturi astăzi nu mai există râuri, însă în cuaternar
râurile erau permanente. Dovadă este numărul mare de albii secate, creek-uri, care
coboară din munţii Musgrave sau Macdonnell.
Râurile temporare străbat munţii prin defilee largi, dar în prezent nu sunt
alimentate decât în timpul ploilor torenţiale ocazionale. După câţiva kilometri, apa
amestecată cu noroi se pierde în imensitatea deşertului. Doar cele mai mari văi,
cum ar fi cele ale râurilor Officer-Creek şi Hamilton-Creek se desfăşoară pe lungimi
de peste 150 km. Uneori, ploile torenţiale însumează cantităţi mari în 24 de ore,
chiar peste 250 mm. Atunci râurile se despletesc, inundă mii de km², formând în
partea centrală aşa-zisa „ţară„ a creek-urilor. Cele mai semnificative râuri în acest
sens sunt Diamantina-Creek şi Cooper-Creek care alimentează lacul Eyre. Inundaţiile
sunt rare, dar puternice, provocând pagube mari căilor de comunicaţie, aşezărilor
sau agriculturii.
 Hidrologia
Fluviul Murray
În aceste condiţii, zonele aride izvorăşte din Snowz
din jurul lacurilor sau din lungul râurilor Mountains, străbate
se transformă în câmpuri verzi, efemere. Alpii Australiei printr-
un curs vijelios, cu
Lacurile se umplu cu apă şi atrag
repezişuri, cascade, şi
numeroase specii de păsări. Este o sectoare de defilee până
perioadă scurtă de tresărire la viaţă a în zona de câmpie.
deşerturilor centrale, după care Murray are o lungime
monotonia aridă se reinstalează pentru de 1.632 km şi o
perioade nedeterminate. suprafaţă a bazinului de
1. Râurile permanente drenează alimentare de aproape 1
doar nordul şi estul continentului. Cele milion de km²
mai mari, atât ca debit cât şi ca mărime a
bazinului hidrografic se varsă în estul
Marelui Golf Australian şi colectează apa
de pe versantul interior al Cordilierei.
Este vorba de sistemul Murray-Darling, cel
mai important de pe continent.
 Hidrologia
Darling, cel mai mare
afluent de pe dreapta al
fluviului Murray, are
2.740 km lungime şi
drenează un bazin
hidrografic de peste
600.000 km², adunându-şi
apele de pe versantul
interior al Munţilor Marii
Cumpene de Apă.
Unul dintre râurile remarcabile
prin mărimea bazinului
hidrografic este Fitzroy, care se
varsă în Oceanul Pacific printr-
un estuar adânc, lângă
Rockhampton.
Pe ansamblu,
continentul este drenat doar pe
margini, interiorul fiind
aproape lipsit de scurgere
permanentă, reflectând
mediocritatea pluviometrică.
 Hidrologia
Cel mai important este Lacul
Eyre, situat în centrul unui vast
2. Lacurile. Termenul ar putea
sistem de scurgfere endoreică, cu
să ne inducă în eroare.
un bazin de alimentare de
Majoritatea celor 763 de aşa-
aproximativ 1,2 mil. km².
zise lacuri nu sunt decât nişte
Deşerturile din jurul lacului
întinderi mlăştinoase sau
absorb o mare cantitate din apa
acoperite de cruste saline. Se
care se îndreaptă spre el şi de
aseamănă mai mult cu “chott-
multe ori râurile se pierd înainte
urile” Magrebului, decât cu
de a ajunge la debuşeu.
lacurile propriu-zise.
Adâncimea lacului este redusă,
sub 2 m.
Lacurile sărate ale Australiei sunt grupate
în trei mari zone :
a) zona sudică, unde pe lângă
lacul Eyre se află şi alte cuvete lacustre
importante: Torrens, Frome, Everard,
Blanche, ş.a.
b) zona centrală, cu lacurile
Amadeus (8.800 km²), Mackay, Hopkins, etc.
c) zona sud-vestică, ce cuprinde
lacuri numeroase, dar de dimensiuni mai
mici: Carnegie, Moore, Barlee, Rason, ş.a.
 Fauna

Izolarea în care s-a situat Australia în decursul

timpurilor geologice a influenţat net evoluţia
faunei. Originalitatea faunei continentului
constă în primul rând în prezenţa unui număr Opossum
mare de endemisme, unele extrem de curioase.
Cel puţin 160 de specii de mamifere au dispărut
sau sunt necunoscute în alte continente, fiind
proprii doar Australiei.
Condiţiile ecologice au imprimat
diferenţierea a două linii evolutive diferite în
cadrul mamiferelor. În zonele nordice ale
fragmentelor Gondwanei au proliferat
mamiferele placentare, în timp ce în părţile
sudice au găsit condiţii optime mamiferele
marsupiale. Există elemente comune Australiei
şi sudului Americii de Sud, specii de Opossum.
Australia a devenit un “azil” al
marsupialelor, iar condiţiile climatice şi
numărul redus de specii carnivore au favorizat
proliferarea şi diversificarea continuă a lor.
 Fauna
Treptat s-au produs adaptări şi
mutaţii care au diversificat mult
speciile în privinţa taliei, a
caracteristicilor şi mai ales a
particularităţilor anatomice, a
sistemului de locomoţie, a
cerinţelor ecologice, etc. Cangurii
adaptaţi savanelor şi stepelor şi-au
dezvoltat disproporţionat
membrele, supradimensionându-le
pe cele posterioare pentru o
deplasare specifică, în salturi
succesive. În felul acesta, salturile
cangurilor (uneori 10-12 m
lungime) se fac fără eforturi
deosebite şi consum de multă
energie.

Cangurii numără cel puţin 50 de

specii, de la cangurul roşu de
savană, până la cangurul şobolan
 Fauna

Cele mai interesante

endemisme
australiene sunt
monotremele-echidna
şi ornitorincul –
rămase la stadiul
tranziţiei între
amfibienii primitivi
şi mamifere.

Printre alte
endemisme
curioase se
numără şi Koala,
un animal
nocturn,
vegetarian, paşnic
şi uneori foarte
simpatic.
 Fauna

Din lumea păsărilor se

remarcă în mod deosebit
cele cu penaj viu colorat:
papagali (lorikeet,
kockatoo), pasărea
paradisului, pasărea liră,
coţofana neagră, peste 300
de specii de columbifere.

Deşerturile sunt populate de

puţine specii de animale cu
adaptări extreme la condiţiile de
pluviozitate slabă şi variaţii
termice accentuate. Se întâlnesc
mai ales specii de reptile şi
insecte.
 Industria
INDUSTRIA EXTRACTIVĂ • Australia de ține suprema ția pe Glob în
extracția de bauxită, minereu de plumb, rutiliu, ilm onit, titan, ocupând locuri de frunte
și în extracția de minereu de fier, cupru, zinc, aur, nichel, cărbuni superiori, uraniu. •
Producția industriei extractive este destinată, în principal exportului. În această ramură
predomină companiile americane, engleze și japoneze.
INDUSTRIA ENERGETICĂ • În structura produc ției de energie electrică
rolul principal revine centralelor termoelectrice (90%), care func ționează pe bază de
cărbuni, păcură și gaze naturale. Restul producției de energie electrică se ob ține la
centrale hidroelectrice, helioelectrice și eoliene .În balanţa energetică a ţării, combustibilii
fosili au o pondere hotărâtoare. Hidroenergia şi noile forme de energie nu deţin decât
6% din totalul energiei produse. Perspective deosebite are însă pentru Australia centrală
şi vestică energia solară, eoliană şi cea furnizată de ocean.
INDUSTRIA SIDERURGICĂ -Producția anuală a siderurgiei este evaluată la
circa 9 mln. tone de fontă și 8 mln. tone de oțel . O dezvoltare mai amplă a inregistrat
industria metalelor neferoase. Industria aluminiului (locul V în lume), Producția de
cobalt, (locul II in lume) ,Argint (locul IV in lume), Zinc (locul II în lume), Plumb (locul
II in lume 560 mii t) , Aur (locul II in lume 270 t) New castle- CENTRU METALURGIC.
Ţara dispune de toate condiţiile pentru dezvoltarea acestei ramuri: subsol foarte bine
dotat în fier, neferoase, cărbuni, materiale fondante şi o forţă de muncă specializată. În
prezent, ţara produce oţeluri de bună calitate, înalt aliate.
INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MAȘINI . Industria de asamblare a
automobilelor (aparține companiilor anglo-americane și japoneze) .Producția este
destinată mai ales pentru satisfacerea cerin țelor pie ței interne. Mai pu țin dezvoltate
sunt: construcția de mașini-unelte , electrotehnica ,radiotehnica
 Industria
INDUSTRIA PETRO-CHIMICA - Industria petro- chimică e bazată mai mult pe
resursele proprii și concentrată în oraşele-porturi Melbourne, Sydney, Perth, Brisbane. Ora ș -
port: Perth Industria chimică. Cele mai importante subramuri au devenit industria acizilor şi
substanţelor explozive şi petrochimia. Petrochimia a cunoscut o dezvoltare foarte rapidă
odată cu intrarea în exploatare a zăcămintelor proprii de hidrocarburi. Producţia de mase
plastice se realizează pe baza polietilenei obţinută de la combinatele Altona şi Botany.
Cauciucul se obţine din latexul importat din Malaysia şi Indonezia sau prin sinteză chimică. .
INDUSTRIA ALIMENTARA Industria alimentară e bazată, de asemenea, pe
materia primă agricolă locală; satisfac necesită țile interne, cât și o bună parte din export.
Industria de prelucrare a cărnii, laptelui , Industria conservelor, zahărului și vinului .
CONSTRUCȚIILE NAVALE-reprezintă o ramură cu tradiţie, dar
dezvoltarea, extinderea şi diversificarea sunt de dată relativ recentă.
Producţia de MATERIAL FEROVIAR s-a bucurat de o atenţie deosebită,
deoarece constituirea unei infrastructuri feroviare se impunea ca o prioritate
naţională.
INDUSTRIA ELECTRICĂ SI ELECTROTEHNICĂ-este una din ramurile
tinere, dar extrem de dinamice ale industriei australiene.
 Industria

Fibrele celulozice şi cele sintetice au producţii mai modeste şi sunt

obţinute în combinatul de la Bayswater din Australia de Sud.
Din acidul sulfuric produs, 90% se utilizează în producţia de
îngrăşăminte superfosfatice şi 10% în cea de amoniac.
INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII-dispune de materii
prime din abundenţă: calcare, dolomite, marne, gips, argilă, nisipuri, etc.
INDUSTRIA TEXTILĂ-este la rândul ei o ramură cu tradiţie şi se bazează
pe materia primă internă – lâna – sau pe bumbac şi fibre de sisal şi iută venită din
import. Produsele din lână are şi largi disponibilităţi pentru export.
 Agricultura
Un avantaj al agriculturii îl constituie inversarea sezoanelor, ceea ce
permite Australiei să aprovizioneze pieţele în perioade când agricultura
emisferei nordice este împiedicată să producă.
Suprafaţa cultivfată în anul 1990 era de 16 milioane hectare.
Solurile sunt în mare parte mediocre. În regiunile aride, humusul este
practic inexistent. Pe de altă parte, alterarea soclului australian nu oferă decât
un material parental sărac, adesea acid.
Cerealele acoperă ¾ din suprafaţa cultivată, iar grâului îi revine 1/2.
Graţie climatului se pot cultiva arbori fructiferi din zonele temperate,
mediteraneene şi tropicale. Mărul, părul, piersicul şi caisul se cultivă mai ales
în statul Victoria. Citricele se cultivă în colţul sud-vestic, în jurul oraşului
perth, şi în bazinul inferior al fluviului Murray.
Culturi de viţă-de-vie se practică mai ales pe valea fluviului Murray
şi în statul Victoria. Australia produce în general vinuri dulci şi lichioruri
pentru export.
Trestia-de-zahăr ocupă cca 160.000 ha. Cele mai importante plantaţii
sunt în Queensland şi New South Wales.
Bumbacul ocupă suprafeţe reduse de numai 50.000 ha în Queensland
şi New South Wales. Pentru industria textilă se apelează la importuri.
Şi pentru culturile de tutun sunt alocate suprafeţe mici, mai cu seamă
în Victoria şi Queensland.
 Agricultura

Zootehnia deţine şi în prezent mai mult de 50% din valoarea

producţiei agricole, iar 40% aparţine numai sectorului ovinelor (70% din
efective sunt constituite din rasa merinos). Producţia de lână pe cap de animal
este cea mai ridicată din lume de 4,8 kg în medie.
Sectorul bovine s-a dezvoltat târziu, către sfârşitul secolului al 19-lea.
Porcinele se cresc mai ales pe lângă fabricile de prelucrare a laptelui.
Creşterea păsărilor se practică în ferme mici, specializate fie în
producţia de carne, fie în cea de ouă.
Şi activitatea de pescuit a cunoscut o dezvoltare ascendentă. Cele mai
mari cantităţi dre peşte provin din apele litorale ale Australiei, unde se
pescuiesc specii de ton, scrumbie, sardele, rechin-scrumbie.
Economia forestieră este activă doar în zonele estice. Doar 5% din
suprafaţa continentului este ocupată cu păduri. Suprafeţe întinse de păduri sau
asociaţii arboricole sunt declarate parcuri sau rezervaţii naturale, mai ales în
Teritoriul de Nord şi în Cordiliera australiană.
 Transporturile

Transporturile maritime au constituit vreme îndelungată singurul

sistem de legătură cu restul lumii şi acest rol primordial îl deţin şi în prezent.
Cele mai mari oraşe australiene sunt porturi prin care se practică exporturile
ţării. Transportul fluvial s-a practicat numai pe fluviul Murray- Darling. A
existat portul fluvial Mildura.
Porturi maritime: Brisbaine, Dampier, Fremantle, Gladstone, Hay
Point, Melbourne, Newcastle, Port Hedland, Port Kembla, Port Walcott,
Sydney, etc. Acestea se impart in trei categorii:
Porturi pentru marfuri generale (15): Adelaide, Brisbaine, Cairns,
Darwin, Fremantle, Geelong, Gladstone, Port Lincoln, Mackay, Melbourne,
Newcastle, Portland, Sydney, Townsville, Wollogong.
Porturi pentru exportul minereului de fier (6): Dampier, Port
Hedland, Geraldton, Oakajee (propus a fi construit in 2006), Esperance, Port
Lincoln (probabil din 2007)
Flota maritima a Australiei (nave aflate sub pavilion Australian)
numara, in 2010 , 53 de nave maritime, cu o capacitate de 1.532.874 tdw. Din
acestea 53 de nave, 17 erau nave pentru marfuri generale, 4- nave- Cargo, o
nava port-containere, 5 nave roll on- Roll-off, 4 nave pentru gaze lichefiate, 3
nave pentru produse chimice lichide, 6 nave- petrolier, 6 nave de pasageri si 7
nave pentru calatori si marfuri
 Transporturile
Transporturile feroviare
In 1854 este inaugurata prima cale ferata din Australia, care utiliza locomotive cu aburi,
in statul Victoria, intre Melbourne(„Flinders Street”) si Sandridge (acum „Port Melbourne”), in
lungime de 4 km.
Reteau feroviara australiana se extinde masiv ulterior (in 1917 era inagurata linia
„transaustraliana” Adelaide-Perth), ajungand astazi la 36.855 km, ceea ce situiaza Australia pe locul
7 in lume, dpdv al lungimii retelei feroviare (dupa SUA, Rusia, Canada, China, India si Germania).
Din pacate aceasta reteau utilizeaza nu mai putin de 3 ecartamente: normal de 1435 mm
(17.678 km, in New South Wales, Australia de Sud, Teritoriul de Nord, Australia de Vest partial),
larg de 1600 mm (4.017 km in Victoria) si ingust de 1.067 mm (15.160 km, in Queensland, liniile din
jurul orasului Perth si cele miniere din Australia de Vest si Tasmania).
Absurditatea acestei situatii devine pregnanta in secolul 19, cand schimburile economice
dintre statele australiene se intensifica.
Dupa ce in anii 1950 un comitet parlamentar condus de William Wentworth propune
trecerea la ecartament normal a principalelor cai ferate din Australia, se fac eforturi mai serioase in
aceasta privinta.
Astfel, sunt trecute la ecartament normal urmatoarele tronsoane de cale ferata:
In 1932, prin inaugurarea „Grafton Bridge”, se termina constructia liniei de ecartament
normal intre Sydney Central si Brisbane South.
Albury- Melbourne (prin „incalecarea” liniei existente de ecartament larg), in anul 1962
(astfel se completa linia de ecartament normal Sydney- Melbourne)
In 1986 este inaugurata linia incalecata cu 3 sine (atat pentru ecartament
normal, cat si pentru ecartament ingust de 1067 mm) intre South Brisbane si Brisbane Roma Street.
In anul 1995 se termina si trecerea la ecartament normal a liniei ferate Melbourne-
Adelaide (via North Shore, Cressy si Ararat).
In fine, la 4 februarie 2004, este terminata constructia cai ferate , de ecartament normal,
dintre Alice Springs si Darwin.
Astfel, principalele orase australiene- Perth, Darwin, Adelaide, Melbourne, Sydney,
Brisbaine si Canberra, sunt legate prin cai ferate de ecartament normal.
 Transporturile

Transporturile rutiere
Codul rutier al Australiei este AUS.
In Australia lungimea totala a soselelor si drumurilor publice este de 47.738
km.
Principalele tipuri de autovehicule folosite in Australia sunt: autocamioane
„Mack” (de productie americana; au si cate 3 remorci si 22 de osii!), autobuze
interurbane si autocare „Scania K-38-OB”, autoturisme „Holden” (made in Australia) ,
tractoare „Mc Cormick” si combine agricole „Class”, etc.
Principala companie de transport interurban auto de calatori din Australia
este „Greyhound Australia”, fondata in 1928. In martie 2015 parcul companiei numara
241 autobuze interurbane si autocare, de urmatoarele tipuri: „Volvo-B10Ms”, „Volvo”,
„Scania K310 IB” (importate din Suedia), „Iveco” si „Mercedes-Benz”.
In prezent, compania de transporturi auto interurban de calatori „Greyhound
Australia” este detinuta de firmele „KordaMentha” (85%) si „Champan Group”.
 Transporturile

Transporturile aeriene
Compania nationala de transport aerian al Australiei se numeste „Qantas”,
fondata la 16 noiembrie 1920, sub numele de „Queensland and Northern Territory Aerial
Services Limited”. In prezent, are o flota compusa din 135 de avioane, operand 19
destinatii interne si 21 de destinatii internationale, din 14 tari. In Europa Qantas zboara
doar la/de la Londra si Frankfurt pe Main, durata unui zbor Europa-Australia fiind cea
mai lunga durata a unui zbor comercial din lume- cca 24 de ore.
intre 1936- 4 martie 2002 a existat si „Ansett Airlines of Australia”, cu o flota
compusa din 130 avioane.
În total, in Australia, au existat/exista 47 de companii aeriene.
Aeroporturi: 455 (estimat in 2006); cele mai mari: Sydney („Kingsforth
Smith”), Melbourne („Tullamarine”), Brisbaine („Mackey”), etc.
Destinatiile deservite de compania aeriana nationala a Australia- „Qantas”
sunt:
Destinatii interne: Adelaide, Airlie Beach, Albury, Alice Springs, Armidale,
Avalon, Ayers Rock, Ballina, Barcaldine.
Destinatii externe: Santiago de Chile, Shanghai, Honk-Kong, Denpasar,
Jakarta, Osaka, Tokyo, Noumea, Auckland , Christchurch , Queenstown , Wellinghton,
Port Moresby, Manila, Singapore, Johannesburg, Bangkok, Dubai, Londra , Dallas,
Honolulu, Los Angeles si New-York.
 Turismul
Deşerturi de nisip roşu de o frumuseţe sălbatică, păduri de eucalipţi şi alte specii exotice,
mări dantelate de corali, sute de specii de animale necunoscute, peisaje montane inedite,
parcuri şi rezervaţii naturale întinse fac din Australia o zonă turistică de prim rang. Australia
şi-a descoperit o vocaţie turistică, şi prin amenajarea a numeroase baze şi staţiuni de cură
balneară şi agrement.
Oraşul Sydney este mândru de Harbour Bridge şi de Opera sa, ca Parisul de
Turnul Eiffel. Plajele sale, cum este celebra Bondy Beach, sunt frecventate într-un sezon
estival cvasi-permanent, iar cartierul King Cross a devenit un fel de Montmartre de peste
mări. Taranga Park invită vizitatorii să se familiarizeze cu fauna endemică australiană.
Canberra este un model de urbanism, conceput piesă cu piesă şi plantat cu 2
milioane de arbori. Un oraş-grădină cu spaţii verzi alternând cu spaţii rezidenţiale, cu o
arhitectură şi o tramă stradală modernă şi fiabilă.
Melbourne se remarcă prin parcurile şi bulevardele sale în stil parizian sau
victorian. O mare atracţie o prezintă hipodromul său în timpul desfăşurării celebrei
Melbourne Cup.
 Turismul

Adelaide adăposteşte în parcul naţional din apropiere numeroase specii de

animale australiene. Alice Springs este un oraş al pionierilor, rămas conservat la aspectul din
timpul primilor colonişti. În apropiere se găseşte Ayers Rock – cel mai mare monolit de gresie
metamorfică din lume, cu numeroase caverne cu picturi rupestre aborigene.
Heron Island în Marea Barieră de Corali oferă vizitatorilor cca 1.100 de specii de
peşti şi peste 200 varietăţi de corali prin intermediul unui observator submarin. Dunk
Island, o insulă împădurită, cu un singur hotel ascuns în verdeaţă, înconjurat de papagali,
păsări de mare, broaşte ţestoase, oferă imaginea lumii exotice a Mărilor Sudului.
Munţii Albaştri prezintă complexe petrografice inedite, cum sunt celebrele “Trei
surori”, fasonate şi coafate de eroziunea selectivă, şi numeroase defilee şi cascade.
În Teritoriul de Nord, în peninsula Arnhem, se află unul dintre cele mai mari
parcuri naţionale din lume, Kakadoo National Park, aflat în prezent în administraţia
aborigenilor, care protejează elemente de floră şi faună spontană endemică.
Complexul Snowy Mountains este renumit şi pentru dotările turistice de excepţie
în vederea practicării sporturilor nautice sau de iarnă.
În zonele din interior este la modă turismul de tip safari, iar pe litoral o mulţime de
staţiuni pun la dispoziţia amatorilor facilităţi pentru sporturile nautice, mult agreate de către
australieni.
Sunt numai câteva din multitudinea de obiective şi atuuri turistice australiene care
vor înscrie acest continent printre regiunile turistice de primă mărime ale secolului următor.
Alice Springs, oraş al pionerilor, Adelaide
Marea Barieră de Corali

Heron Island Ayers Rock, Adelaide

 Principalele Regiuni ale Australiei

Spaţiile regionale din partea sud-estică a continentului, care constituie esenţialul

populării şi umanizării teritoriului: districtele New England, River Land, Gippsland, Malee
(Victoria), anumite spaţii rurale din Tasmania, văile cultivate cu viţă-de-vie sunt ţinuturi bine
conturate şi cu o puternică identitate geografică.
Nucleele rurale şi aglomeraţiile urbane dispersate în Australia utilă nu reprezintă
decât întinderi limitate.
Fiecare stat are personalitatea sa, istoria sa, capitala, guvernul, legile, tradiţiile de
autonomie, ecosistemele sale, de multe ori în antagonism ori rivalitate cu alte state.
1. New South Wales – statul fondator. Această ţară numără cca 6 milioane de
oameni. Este aproape în întregime cu faţa spre bordura maritimă. Este statul cu cea mai mare
putere economică din Australia. Realizează 28% din valoarea producţiei agricole naţionale, şi
mai mult de jumătate din producţia de cărbuni a Australiei. Baza industriei grele este
asigurată prin producţiile de oţel, maşini-unelte, echipament industrial şi electronică de la
Wollongong, Newcastle şi Sydney. New South Wales este statul care oferă imaginea celei mai
moderne şi complexe societăţi australiene.
2. Victoria – statul coroanei a fost fondat în 1836 de către crescătorii de animale
din Tasmania, aflaţi în permanentă căutare de spaţii largi pentru turmele cu efectivele în
creştere. Victoria a luat naştere în jurul golfului Port Philip odată cu apariţia oraşului
Melbourne, separându-se de New South Wales în 1851. Oraşul Melbourne s-a impus rapid ca
oraşul cel mai important al Australiei. Dacă New South Wales s-a specializat în metalurgia
grea, Victoria şi-a orientat activităţile spre noile industrii de transformare: textile, electrice,
mijloace de transport, care au devenit pilonii dezvoltării sale economice. Cu toate că este cel
mai mic stat al continentului, ocupând doar 3% din suprafaţa Australiei, este al doilea prin
numărul locuitorilor: 4.460.000 în 1993, adică un sfert din total.
 Principalele Regiuni ale Australiei

Queensland – statul însorit are o suprafaţă de 1.727.000 km². Are un climat

subecuatorial în nord şi tropical în sud-est, fiind supus ritmului alternant al sezoanelor
umede şi uscate. Capitala statului, Brisbane, este un oraş original, cu o arhitectură compozită,
în care se opun, într-un amestec uimitor de stiluri, modernismul şi barocul vechi. Economia
actuală a acestui stat se sprijină în mare măsură pe activitatea minieră.
4. Australia de vest – statul minier se remarcă în primul rând prin dimensiunile
sale considerabile: 2.256.000 km². Are doar 1.672.000 locuitori, adică aproape a zecea parte
din numărul locuitorilor ţării. Spre interior, trei mari deşerturi monotone se succedă de la
nord la sud: Marele Deşert de Nisip, deşertul Gibson şi Marele Deşert Victoria. Partea
locuibilă se reduce la colţul sud-vestic cu cun climat mediteranean agreabil.
5. Canberra – statul-oraş. Teritoriul capitalei federale este practic o enclavă în New
South Wales. Nu are funcţii industriale ci numai administrative şi culturale.
6. Tasmania – Insula verde – este cel mai mic dintre statele australiene, având doar
68.000 km². Populaţia este de 450.000 de locuitori. Capitala, Hobart, de 180.000 locuitori,
concentrează 40% din populaţie. Măsoară aproape 300 km în lung ca şi în lat; este accidentată
mai ales în partea vestică unde mai multe vârfuri montane depăşesc 1.500 m şi adăpostesc
numeroase parcuri naţionale.
 Principalele Regiuni ale Australiei

7. Australia de Sud – Statul fermierilor – Succesul economic s-a bazat pe extracţia

cuprului şi pe producţia de grâu şi lână. Adelaide, în 1920, grupa deja 52% din populaţia
statului. Populaţia statului este în prezent de 1.672.000 locuitori, ceea ce reprezintă mai puţin
de 10% din totalul continentului. Adelaide este centrul monumentelor, al hipodromului,
parcului zoologic şi grădinii botanice.
8. Teritoriul de Nord – Statul aborigenilor are 1.350.000 km². În nord domneşte un
climat tropical. Populaţia a atins în 1993, 170.000 locuitori. Majoritatea sunt grupaţi în 2
capitale: Darwin (75.000 locuitori) şi Alice Springs (20.000 locuitori). Oraşul Darwin şi-a creat
o zonă comercială liberă, are un aeroport şi un port activ. Alice Spring este mai mult un
simbol, o dovadă a vechii axe de circulaţie între nord şi sud.