Australia
Australia –
ŢARĂ
Denumire oficială
Uniunea Australiană
Cod internaţional
AU
Localizare geografică
Oceania;
între 10° şi 44° lat. S
şi 113° şi 153°30' long. E
Suprafaţă
7 686 850 km2
Capitală
Canberra
Climă
Climă maritimă în est
şi sud‑est; climă caldă cu veri
secetoase în sud şi în sud‑vest;
regiunile de coastă din nord‑est
au o climă caldă cu ierni
uscate; climă tropicală în nord;
în zona centrală, climat
de stepă; climat deşertic
pe continent;
Canberra 20,1°C/1 584 mm;
Adelaide 22,8°C/536 mm;
Brisbane 25°C/1 135 mm;
Perth 23,4°C/882 mm;
Sydney 22,3°C/1 181 mm
Fus orar
CET +7 până la +9 ore
Cel mai cunoscut marsupial
din Australia este cangurul.
Există 43 de specii de cangur,
printre care cangurul uriaş,
care atinge o înălţime
de 1,8 m, şi cangurul‑şobolan,
care nu depăşeşte mărimea
unui şobolan. Cangurii gri,
din regiunea de est, îşi poartă
puii într‑o pungă abdominală
timp de 11 luni şi îi înţarcă
după circa 18 luni.
australia.indd 4
continentul
de la celălalt capăt al lumii
Cu animalele şi plantele sale sălbatice neobişnuite,
cu formaţiunile stâncoase fantastice şi cultura
misterioasă a băştinaşilor, Australia este una
dintre cele mai uluitoare ţări din lume şi unică prin
faptul că teritoriul său constituie un întreg conti-
nent. Cu o suprafaţă de circa 7,7 milioane km²,
Australia este cea mai mare ţară din întreaga
emisferă sudică.
Geografie
Deşi mare parte din continentul australian se
află în cadrul centurii deşertice care acoperă
globul de ambele părţi ale Tropicului Capricornului,
relieful său nu cuprinde doar porţiuni de deşert
fierbinte. Din punct de vedere geografic, Australia
este, de fapt, extrem de diversificată.
Munţi şi câmpii
Un şir aproape neîntrerupt de munţi se întinde în
partea de est a Australiei, de la insula Tasmania, din
sud, şi până la peninsula Capul York, în nord. Este
cunoscut sub denumirea de Cordiliera Australiană
(Munţii Marii Cumpene de Ape) deoarece constituie
o graniţă între fâşia îngustă de coastă şi câmpiile din
interior.
Cele mai înalte vârfuri muntoase ale Cordilierei
Australiene se află în regiunea Alpilor Australieni.
Cel mai înalt vârf muntos, Kosciusko (2 229 m), se
află în Munţii Snowy. Beneficiind de zăpadă din
belşug din iulie şi până în septembrie, acesta este
singurul loc din Australia unde pot fi practicate
sporturi de iarnă.
Vârfurile Cordilierei Australiene scad în înălţime de
la sud către nord şi, cu excepţia celor din lanţul
muntos New England, majoritatea au o înălţime mai
mică de 1 000 m. Către est, Cordiliera Australiană
este mărginită de o câmpie de coastă cu o suprafaţă
variabilă. Datorită ploilor şi condiţiilor prielnice de
sol, această câmpie este cea mai intens cultivată şi
cea mai populată regiune din Australia.
În vestul Cordilierei Australiene se întinde o vastă
regiune de câmpie. Lacul Eyre, situat la peste 15 m
sub nivelul mării, se află în centrul acestui mare
bazin. După o perioadă de ploi abundente, zone mari
ale bazinului, mai multe mii de kilometri pătraţi, pot
fi acoperite cu apă, însă, deseori, acestea se reduc la
câteva lacuri mici.
Scutul Australian
Scutul Australian acoperă întreaga jumătate vestică
a Australiei. Cândva, făcea parte din Gondwana,
supercontinentul străvechi format în urmă cu 2,2 mi-
liarde de ani. Cu excepţia câmpiei joase Nullarbor din
sud şi a regiunilor muntoase care îl mărginesc,
acesta are înălţimi cuprinse între 200 şi 900 m.
Scutul Australian este mărginit în special de masivi
muntoşi străvechi şi de platouri. Lanţurile muntoase
din partea de est sunt cele mai impresionante: lanţul
Macdonnell, unde vârful Ziel atinge 1 510 m, şi
Musgrave, unde vârful Woodroffe ajunge la 1 440 m.
Între aceste două lanţuri muntoase, din vastul terito-
riu se ridică abrupt aflorimente izolate, cum ar fi
masivul stâncos Uluru (Ayers Rock) şi Munţii Olga.
11/2/2009 3:59:15 PM
 Geografie şi mediu natural Australia 917

INDONEZIA TIMORUL DE EST Str. Torres

Marea Arafura Cap York

Marea Timor I. Melville

Pe n.

Ma
I. Bathurst rence
Str. Cla Golful Cap
ea

r
Golful Arn h em
A N J. Bonaparte
York
Marea Coralilor
DI
. te La n d
ip par
IN a Carpentaria

Bo Arh
n
Ile
Wellesley

M ŢI I
L

Pl
NU

at
ou OC

Ba
EA

e
l B
E

ri
MA
Des˛ertul a

ră
rk
OC

Tanami ly

A
RII

NU
Ile Cumberland

CU

L
Ile Northumberland
Marele Des˛ert

M
I. Barrow

M
de Nisip

cor
PE
M on
Capul de Nord Vest

de i
ac

al
NE
ţii n
d
Ha Mţ i

PAC I F I C
me i el A

A
Marele
Tropicul Capricornului r sle
y Des˛ertul Gibson l PE I. Fraser
Des˛ertul LO
Bazin R
M Simpson
Cap Inscription ţ i
i M Artezian
usgr ve
a

R
Marele Des˛ert

PELO
Victoria L. Eyre
ng

A A
ţ i i D a r l i

Nullarbor
m pia
Câ

NE
PE
r
nce

M
M

pe
lS

U
Cap Arid
lfu

Mare

C
le G Golful
II
Go

olf St Vincent
Au
str I. Kangaroo AR
al M
ia II
M Ţ
n
Cap Howe

OCEANUL INDIAN
St r. B a ss
I. King Ile Furneaux
(Flinders)
Ma re a Ta s m a n
AUSTRALIA Tasmania
0 500 1000 km
South East Cap

Zone climatice diferite
Nordul Australiei este o zonă cu o climă
tropicală toridă şi se bucură de ploi abun-
dente în timpul verii. Ploile sunt aduse de
alizee, care bat spre continent în timpul verii.
Iarna, acestea suflă paralel cu ţărmul
Pacificului, aducând astfel foarte puţine ploi.
În regiunea centrală a Australiei cad
foarte puţine precipitaţii, deseori sub formă
de averse puternice şi de lungă durată.
Valorile medii ale precipitaţiilor sunt atât de
scăzute încât albiile râurilor sunt de obicei
secate câteva zile pe an. În plus, regiunea
centrală se caracterizează prin variaţii mari
de temperatură de la zi la noapte: temperaturi
care ziua depăşesc 40°C sunt la fel de obiş-
nuite ca îngheţul de pe timpul nopţii. Spre
sud, cad precipitaţii mai abundente, pe
măsură ce aerul umed dinspre Oceanul Indian Deşert Victoria alcătuiesc un mediu neprimi-
este împins spre centrul ţării. Totuşi, precipi- tor, cu foarte puţine plante. Australia este
taţiile sunt încă neregulate în această renumită pentru speciile sale neobişnuite de
regiune şi sunt mai frecvente vara: fermierii animale şi plante sălbatice, multe dintre ele
se luptă cu secete care pot dura mai multe nefiind înrudite cu nici o altă specie de pe
săptămâni. În schimb, regiunea cea mai su- alte continente. Marsu­pialele, un ordin
dică a Australiei se caracterizează prin ierni străvechi de mamifere care îşi poartă puii
ploioase şi veri secetoase. într‑o pungă abdominală, sunt caracteristice
Australiei. Cel mai cunoscut marsupial este
Floră şi faună cangurul. Există nu mai puţin de 43 de specii.
Vegetaţia Australiei este extrem de bogată, Datorită asemănării sale cu un ursuleţ, koala,
cuprinzând o multitudine de specii unice în un marsupial nocturn, se bucură şi el de o
ţară. Pădurile musonice sunt larg răspândite popularitate deosebită. Deoarece se hrăneşte
în nord. Zonele cu vegetaţie stufoasă sau cu doar cu frunzele anumitor specii de eucalipt,
arbori pitici sunt caracteristice centrului ţării. koala poate fi întâlnit doar în unele regiuni.
Tot aici, în zonele aride, vegetaţia constă din Emu, o pasăre nezburătoare, face şi ea parte
păşuni şi plante ierboase izolate. Marele din speciile endemice. Emu şi cangurul sunt
Deşert de Nisip, Deşertul Gibson şi Marele animale emblematice pentru Australia.

australia.indd 5 11/2/2009 3:59:34 PM

 918 Australia Populaţie

POPULAŢIE
Număr de locuitori
Imigranţi de pretutindeni
20,4 milioane
Densitate
3 loc./km² Există probabil foarte puţine ţări în lume în care
Distribuţie populaţia a trecut prin atât de multe schimbări
91% urban precum cea a Australiei, iar aceste schimbări mai
9% rural au loc şi astăzi. Populaţia băştinaşă a devenit o
Rată anuală de creştere minoritate în propria ţară la doar câţiva ani de
0,8% la sosirea primilor europeni. Imigranţii care s‑au
Speranţă de viaţă stabilit în Australia în ultimii ani provin din
Femei 84 ani
Bărbaţi 78 ani toate colţurile lumii: nu alcătuiesc un grup omo­
Religii gen, majoritatea păstrându‑şi cultura şi stilul de
Romano‑catolică, anglicană viaţă proprii.
şi altele
Limbă vorbită Populaţie
Engleză (limbă oficială) Primii oameni au ajuns în Australia în epoci atât
Rată a analfabetismului de îndepărtate, încât este dificil de stabilit cu
1% exactitate momentul sosirii lor. Totuşi, există dovezi
care arată că aceştia ar fi venit în Australia din
sud‑estul Asiei, în urmă cu 40 000 de ani. Numeroasele Mulţi australieni albi au ca descendenţi deţinuti englezi.
schelete antice descoperite arată că această populaţie Ei au ajuns pentru prima dată în Australia în 1788
originară s‑a răspândit relativ repede pe tot teritoriul şi au fost debarcaţi în golful Botany.
continentului australian.
a crescut, au început să sosească din ce în ce mai
De la colonie penitenciară britanică mulţi colonişti, iniţial din Marea Britanie, însă mai
la teritoriu al imigranţilor târziu şi din Germania, Grecia, Italia, Polonia şi din
Datorită trecutului În schimb, cel de‑al doilea eveniment major din is- estul Europei.
multicultural al populaţiei toria populaţiei australiene poate fi datat cu Primele conflicte dintre imigranţi şi băştinaşi au
sale, Sydney este un oraş exactitate: sosirea flotei britanice, alcătuită din apărut la puţină vreme după întemeierea coloniei şi
cosmopolit, o metropolă 11 vase cu 1 030 de oameni la bord, pe 26 ianuarie s‑au intensificat pe măsură ce coloniştii s‑au stabilit
extrem de interesantă 1788. Încărcătura umană număra 548 de bărbaţi şi pe teritoriul actualului Queensland. Populaţia băşti-
şi atrăgătoare, care oferă 188 de femei deţinuţi. Dintre miile de deţinuti naşă a fost aproape în întregime exterminată în
posibilităţi nelimitate transportaţi către Australia din Marea Britanie de‑a regiunea sudică din cauza expulzării şi a masacrelor,
de distracţie şi o mulţime lungul deceniilor care au urmat, mulţi au ales să precum şi a bolilor pe care europenii le‑au adus cu
de magazine. În imagine, rămână în colonie chiar şi după terminarea pedepsei, ei. În prezent, populaţia autohtonă constituie o mi-
Pitt Street Promenade, situată profitând de posibilitatea de a începe o nouă viaţă în noritate, supravieţuind doar în număr mic chiar şi în
în centrul oraşului Sydney. Australia. Pe măsură ce numărul navelor de transport alte zone ale ţării.
Veştile referitoare la descoperirea unor zăcăminte
de aur au adus un influx considerabil de imigranţi în
anii 1850. Mulţi oameni din ţări din afara Europei,
în special din China şi din America de Nord, au fost
atraşi de Australia, sperând să‑şi îmbunătăţească
stilul de viaţă şi să se îmbogăţească.
Numărul imigranţilor a crescut considerabil după
cele două războaie mondiale. Numărul imigranţilor
din Asia a crescut în mod deosebit începând din anii
1960. În prezent, există cartiere distincte în multe din
marile oraşe, cum ar fi Cartierul Chinezesc din Sydney
şi districtul imigranţilor din Hindley Street din
Adelaide, unde locuiesc chinezi, greci, italieni şi li-
banezi. În timp ce populaţia din marile oraşe şi
districte lasă impresia unei societăţi multiculturale
cosmopolite, în majoritatea oraşelor mici aceasta
este încă dominată de populaţia albă.

Viaţa la periferie
Pentru majoritatea australienilor, periferia, sau orice
altă zonă din afara centrelor urbane bine întreţinute
unde se găsesc case pentru o singură familie, repre-
zintă un teritoriu străin. Totuşi, periferia constituie o
sursă de mândrie naţională şi joacă un rol deosebit
în conştiinţa australienilor, aşa cum frontiera Vestului
Sălbatic constituie o imagine romanţată a modului
de viaţă din America de Nord.

australia.indd 6 11/2/2009 3:59:38 PM

 Populaţie
Puţinii locuitori albi care trăiesc la perife-
rie constituie forţa de muncă a companiilor
miniere izolate şi se ocupă foarte puţin cu
agricultura; tot la periferie, în gospodării
răzleţe sau la stâne de oi, trăiesc şi familii de
fermieri. Ceilalţi locuitori de la periferie sunt
aborigenii, care ori au locuit acolo încă din
vremuri străvechi, ori s‑au întors la periferie
după ce au locuit o perioadă alături de po-
pulaţia albă.
Viaţa în gospodăriile de la periferie este
dură şi singuratică. Deoarece pentru creşterea
vitelor este nevoie de suprafeţe mari de pă-
mânt, mărimea acestora depinzând de
calitatea păşunilor şi a resurselor locale de
apă, o călătorie până la cei mai apropiaţi
vecini presupune mai multe ore pe drumuri
accidentate sau chiar un drum cu avionul.
Proiectul celebrelor avioane „Flying Doctors“
ale Australiei a reprezentat munca de o viaţă
a misionarului John Flynn (1880–1951), care,
în 1927, a luat iniţiativa de a asigura servicii
medicale populaţiei care locuia în gospodă-
riile răzleţe de la periferie.
În prezent, serviciile medicale în regiunile
periferice ale Australiei dispun de o flotă de
circa 30 de avioane. Doctorii zboară cu avio-
nul către aşezările sau gospodăriile izolate nu
doar în caz de urgenţă, ci şi pentru a asigura
servicii medicale sau consultaţii de rutină.
Stilul de viaţă australian
Preţul pe care australienii îl pun pe sport, pe
activitatea fizică şi pe mişcarea în aer liber
este specific modului lor de viaţă. Navigaţia,
înotul, surfingul, scufundările, precum şi
alte sporturi nautice sunt foarte populare, iar
coasta, în lungime de peste 30 000 km, asi-
gură multe posibilităţi de practicare a acestor
obsesii naţionale. Sporturile de echipă, pre-
cum crichetul sau rugby‑ul, sunt, de
asemenea, foarte populare. Natura sociabilă
Un băştinaş mai în vârstă care ţine un scut
pictat în culori tradiţionale şi un didgeridoo
(instrument muzical specific băştinaşilor).
australia.indd 7
Datorită verilor calde şi însorite, plajele
reprezintă o a doua natură pentru locuitorii din
Australia.
a australienilor iese în evidenţă şi prin
multitudinea de evenimente sportive pe care
aceştia le găzduiesc, de la curse de câini
până la celebra „regatta“ de pe Todd River
din Alice Springs.
Seara, cluburile australiene sunt întotdeau-
na pline de veselie şi aici poate fi remarcat
cel mai bine spiritul australian. Australienii
nu acceptă aroganţa sau superioritatea soci-
ală de nici un fel şi, în general, reacţionează
la acestea prin derâdere şi dispreţ. Un astfel
de comportament este în total dezacord cu
profundul respect pe care îl au pentru valo-
rile democratice.
Cultura populaţiei indigene
Din timpuri străvechi, aborigenii australieni
au trăit în grupuri mici de vânători‑culegători
răspândite pe întreg continentul. Ducând un
trai armonios şi modest, aceştia se adaptase-
ră uimitor de bine la mediul instabil şi
adeseori neprimitor. Aborigenii nu alcătuiau
o populaţie omogenă, ci erau împărţiţi în
entităţi culturale cu tradiţii diferite. Limbile
pe care le vorbeau alcătuiau mai multe fa-
milii lingvistice.
În secolul XIX, misionarii şi antropologii
au început să cerceteze cultura şi limbile mai
multor triburi aborigene. Observaţiile pe
care le‑au făcut sunt dovezi unice ale cultu-
rii bogate şi sofisticate a aborigenilor
înainte ca aceasta să fi fost alterată de influ-
enţa populaţiei albe.
Se cunosc foarte puţine lucruri despre
cultura originală a primilor australieni. Modul
lor modern de viaţă oferă foarte puţine indi-
cii referitoare la traiul de dinaintea contac-
tului cu populaţia albă. Deşi anu­mite ritualuri
străvechi au renăscut, acestea au o cu totul
altă semnificaţie: adevărata însemnătate a
acestor ritualuri le este străină chiar şi abo-
rigenilor.
„Timpul Visării“
„Timpul Visării“ se referea iniţial la momen-
tul creaţiei. Totuşi, în viziunea aborigenilor,
Australia 919
acest moment nu făcea parte din trecut, ci se
extindea la momentul prezent. În mod simi-
lar, nu exista o lipsă de continuitate între
viaţă şi moarte. Aborigenii aveau o legătură
profundă cu trecutul şi un puternic simţ al
armoniei cu pământul.
Majoritatea aborigenilor moderni încă mai
păstrează credinţa conform căreia pământul
şi natura sunt însufleţite. Ei cred că strămoşi
ai grupurilor individuale au lăsat posterităţii
un teritoriu anume, clar definit, cu condiţia
ca urmaşii lor să practice ritualurile pe care
ei le‑au stabilit. Crearea de obiecte de cult
pentru aceste ritualuri sau repictarea stânci-
lor le asigură dreptul asupra pământului.
Conform acestui concept, tratarea pămân-
tului ca o posesiune materială este de
neînţeles. Mai degrabă, popularea pământu-
lui este darul unei legături spirituale
profunde, o stare de a fi, care se întrepătrun-
de cu cea a strămoşilor. Aborigenii alungaţi
de pe teritoriul „lor“ nu au mai putut practi-
ca ritualurile prestabilite în locuri sacre. Ei
au pierdut mai mult decât locul lor strămo-
şesc; au pierdut legătura cu strămoşii şi au
devenit oameni dezrădăcinaţi în cel mai
adevărat sens al cuvântului.
Patrick White (1912–1990)
Autor de reputaţie internaţională, Patrick
White este unul dintre cei mai importanţi
şi influenţi scriitori australieni. Piesele de teatru,
povestirile şi în special romanele sale sunt
de multă vreme cunoscute şi apreciate în afara
lumii vorbitoare de engleză. Când i s‑a acordat
Premiul Nobel pentru literatură, în 1973,
pentru romanul Voss, el a primit atât elogii
naţionale, cât şi internaţionale.
Patrick White s‑a născut la Londra
şi şi‑a petrecut mare parte din copilărie atât
în Anglia, cât şi în Australia. După câteva
încercări timpurii, prima sa lucrare a fost
publicată în 1939. A trăit o perioadă în SUA
şi în Europa înainte de a se întoarce în
Australia şi de a se stabili la o fermă de lângă
Sydney, unde a scris majoritatea romanelor
sale. După o boală lungă, Patrick White
a murit pe 30 septembrie 1990, la Sydney.
11/2/2009 3:59:42 PM
 920 Australia
ISTORIE
1606
W. Janszoon este primul
european care ajunge
pe teritoriul Australiei
1642
A. Tasman descoperă Ţara Van
Diemen (Tasmania)
1770
Căpitanul Cook explorează
coasta de est şi o revendică
în numele Marii Britanii,
denumind‑o New South Wales
1788
Marea Britanie întemeiază
o colonie penitenciară
în New South Wales
1851
Este întemeiată colonia
Victoria; goana după aur
în New South Wales
1868
Marea Britanie încetează
deportarea condamnaţilor
în Australia
1901
Unirea celor şase colonii
în Uniunea Australiană
(fondarea statului)
1914–1918
Australia se aliază cu Marea
Britanie în timpul Primului
Război Mondial
1931
Marea Britanie recunoaşte
independenţa Australiei
în Statutul de la Westminster
1939–1945
Australia intră în al Doilea
Război Mondial de partea
puterilor aliate
1945
Australia devine membră ONU.
Un val de imigranţi europeni
începe să vină în ţară
1967
Aborigenilor li se acordă
drepturi egale cu cele
ale populaţiei albe
1977
Drepturile funciare ale
aborigenilor sunt recunoscute
în Teritoriile de Nord prin
Legea privind drepturile
funciare ale aborigenilor
1983
R. Hawke (Partidul Laburist)
devine prim‑ministru
1986
Legea Australia din 1986
marchează sfârşitul legăturilor
politice şi juridice dintre
Australia şi Marea Britanie
1989
Aborigenilor din Teritoriile
de Nord li se acordă dreptul
la autoguvernare
1994
Compromis important făcut de
guvern în raport cu populaţia
aborigenă cu privire la
problema drepturilor funciare
australia.indd 8
Istorie şi politică
amestecaţi. Majoritatea aborigenilor au contact direct
cu populaţia albă, însă doar câţiva au reuşit să se
integreze lumii lor devenind profesori, avocaţi sau
politicieni. Majoritatea aborigenilor se încadrează în
păturile inferioare ale societăţii.
Există mişcări în rândul aborigenilor pentru aban-
donarea lumii albilor şi pentru reîntoarcere la vechiul
lor stil de viaţă. În regiunile fostelor rezervaţii şi
misiuni au fost înfiinţate centrale şi posturi telefoni-
ce. Aborigenii care locuiesc aici primesc ajutor de la
stat şi de la instituţiile regionale, sub forma unor
resurse adecvate de apă şi a îngrijirilor medicale.
Teoretic, nu există nici un mijloc de câştigare a
existenţei în aceste aşezări extrem de izolate din
regiunile centrale şi nordice.
Restituirea pământurilor către aborigeni, care au
făcut o petiţie în acest sens încă din anii 1960, este
un subiect mult discutat în Australia. Deşi teoretic
guvernul federal este foarte deschis acestor cereri – şi
zone importante au fost redate comunităţilor de
aborigeni – în practică există multe conflicte legale,
Această pictură pe stâncă se află la Nourlangie Rock, în
care apar mai ales atunci când la mijloc se află tere-
Parcul Naţional Kakadu, sit al Patrimoniului Cultural nuri arabile sau bogate în resurse minerale.
Mondial UNESCO.
În 1985, dreptul de proprietate asupra regiunii
masivului Uluru (Ayers Rock) din Alice Springs a fost
Strămutarea populaţiei aborigene transferat legal unui trust aborigen. Totuşi, creşterea
Când Australia a fost revendicată de către Marea
turismului în Uluru, cererile aborigenilor ca locurile
Britanie în urmă cu mai bine de două secole, puţini
lor sacre să fie respectate şi problemele ambientale
au luat în considerare drepturile aborigenilor ori s‑au
nu sunt uşor de împăcat.
gândit că aceştia ar avea vreun drept demn de a fi
luat în seamă. Nici aborigenii înşişi nu conştientizau
faptul că un rege dintr‑un teritoriu îndepărtat, aflat
Istorie şi politică
Primul navigator european care a văzut con­
în Europa, se considera conducătorul teritoriilor lor.
tinentul australian a fost olandezul Willem
Nu ar fi înţeles acest lucru nici dacă ar fi ştiut, de-
oarece conceptul european de proprietate le era
străin. Au simţit însă pe propria piele expulzarea şi
persecuţiile exercitate de coloniştii albi care fie erau
împroprietăriţi de guvernul britanic, fie luau pur şi
simplu pământul în posesie.
În primele decade ale secolului XIX, băştinaşii din
sud‑estul continentului au fost repede strămutaţi.
Această regiune din Australia oferea cele mai bune
condiţii de trai, prin urmare, a fost cea mai râvnită
zonă de către coloniştii albi.
Aborigenii au suferit o perioadă mai lungă de
persecuţie în Queensland. Adeseori, singurul motiv
pentru care coloniştii albi s‑au bucurat de succes în
această regiune a fost acela că au apelat la ajutorul
poliţiei, recrutată din rândul populaţiei băştinaşe. Însă
majoritatea coloniştilor albi şi‑au făcut singuri
„dreptate“ şi s‑au făcut vinovaţi pentru multe masa-
cre. Pătrunderea lor în regiunea de frontieră şi
extinderea continuă a păşunilor au condus la con-
flicte cu aborigenii pentru care vitele erau o sursă de
hrană uşor de obţinut. Ultimile masacre la scară
mare au avut loc în anii 1920. Deşi a opus o oareca-
re rezistenţă, această populaţie băştinaşă nu a avut
nici o şansă de izbândă împotriva armelor superioa-
re ale albilor. Populaţia a fost şi mai grav decimată
ca rezultat al bolilor aduse de albi, precum tubercu-
loza, pojarul, variola şi sifilisul.
Viaţa într‑o lume Căpitanul Arthur Phillip, primul guvernator al coloniei
care nu mai e a lor penitenciare australiene, înalţă steagul britanic în golful
În prezent, populaţia aborigenă este estimată la circa Botany, în ianuarie 1788, lângă locul care, mai târziu,
380 000 de locuitori, dintre care mulţi au strămoşi a devenit oraşul Sydney.
11/2/2009 3:59:44 PM
 Istorie şi politică Australia 921

Janszoon (cunoscut şi ca Jansz, m. cca 1638) care a 1996

acostat în 1606 pe coasta de vest a actualei peninsu-
le Cape York. Mai târziu, au fost trimise şi alte
expediţii din Olanda, în scopul descoperirii potenţi-
alelor bogăţii ale ţării.
Noua Olandă
Curând, a devenit evident că teritoriul era destul de
neprimitor şi foarte diferit de imaginea pe care cei
din Lumea Veche şi‑o construiseră despre terra aus‑
tralis. Mai târziu, europenii s‑au referit la ea simplu,
ca Noua Olandă. Abia în secolul XIX cel de‑al cinci-
lea continent a fost denumit Australia. Totuşi, nume
ca Arnhem Land, Groote Eylandt, Dirk Hartog Island
şi Kap Leeuvin amintesc de perioada primilor explo-
ratori olandezi.
Rapoartele întocmite de navigatorul şi exploratorul
britanic James Cook (1728–1779), care a explorat
coasta de est în 1770, au retrezit interesul europeni-
lor faţă de Australia. Iniţial, Cook a regretat faptul
că, aparent, pământul nu oferea nici o sursă de negoţ.
Totuşi, el a întrezărit posibilităţi în ce priveşte agri-
cultura. Deoarece nici o altă naţiune europeană nu
avusese anterior vreo pretenţie asupra teritoriului, el
a revendicat oficial partea de est a continentului în
1770, în numele Coroanei britanice, numind‑o New
South Wales. Nimeni nu s‑a gândit că acest lucru ar
însemna încălcarea drepturilor aborigenilor.
Lagăr de prizonieri
şi colonie înfloritoare
În 1788, la 18 ani de la transformarea estului
Australiei în colonie britanică, a fost întemeiată
prima aşezare europeană pe locul actualei metropo-
le Sydney. Această aşezare fusese iniţial lagăr de
prizonieri: deoarece statele nord‑americane, care îşi
câştigaseră recent independenţa, nu mai erau dis-
puse să accepte prizonieri britanici, Marea Britanie
a hotărât să‑i deporteze în Australia. Mai târziu, mai
multe colonii penitenciare au fost întemeiate şi în
alte regiuni de coastă, printre acestea Hobard, pe
Tasmania, în 1803, şi Brisbane, între anii 1824–1825.
Până în 1868, în Australia au fost aduşi mai mult
de 160 000 de prizonieri, iar majoritatea au rămas
pe continent chiar şi după ispăşirea pedepselor. Au
urmat şi alte aşezări întemeiate pe coasta de sud‑est
de către coloniştii liberi care au populat Tasmania,
dar care s‑au întors pe continent în căutarea de noi
păşuni pentru oi. O astfel de aşezare a fost
Melbourne, întemeiată în 1835. New South Wales a
primit statutul de colonie britanică, deşi colonizarea
s‑a limitat iniţial la regiunile de coastă. Multe
aşezări se aflau atât de departe, încât nu exista nici
o legatură pe uscat cu Sydney, unde locuia guver-
natorul. Prin urmare, unele regiuni din New South
Wales au fost declarate colonii independente şi de
sine stătătoare.
Abia la jumătatea secolului XIX a început explora-
rea continentului australian. Însă europenii care s‑au
aventurat în regiunile periferice vaste şi neospitalie-
re au întâmpinat multe greutăţi. Unii exploratori,
precum germanul Ludwig Leichhardt (1813–1848) şi
britanicul Robert O'Hara Burke (1821–1861), au
plătit cu viaţa expediţiile pe continent.
J. Howard devine
prim‑ministru
1999
Australienii votează împotriva
introducerii unui guvern
republican; declaraţie
de reconciliere cu aborigenii
2001–2004
J. Howard este reales
2007
Aborigenilor le sunt redate
drepturile asupra pădurilor
tropicale dintr‑o regiune
din South Queensland; în urma
alegerilor, K. Rudd (Partidul
Laburist) devine prim‑ministru
POLITICĂ
Regim politic
Monarhie constituţională
în Commonwealth
Şef de stat
Regina Elisabeta a II‑a, prin
Canberra – clădirea parlamentului a fost inaugurată guvernator general
în 1988. Legislativ
Senat din 76 de membri aleşi
pe 6 ani şi Cameră
Drumul spre independenţă a Reprezentanţilor din 148 de
Viaţa coloniştilor care se stabiliseră lângă regiunile membri aleşi pe 3 ani
de coastă a fost mult mai uşoară. Bucurându‑se de Organizare administrativă
prosperitate economică datorită profiturilor crescân- 6 state, Teritoriile de Nord
(Northern Territory), Australian
de de pe urma înfloritoarei industrii a lânii şi a Capital Territory şi teritoriile
exploatării zăcămintelor de aur descoperite la jumă- externe (Insulele Chrismas,
tatea secolului XIX, unii colonişti au reuşit să Insulele Cocos, Insulele Norfolk,
câştige autonomie legislativă. Insulele Ashmore şi Cartier,
Insula Macquerie, Insulele
După negocieri îndelungate, cele mai vechi şase Heard şi McDonald şi Teritoriul
colonii s‑au unit şi, cu aprobarea parlamentului bri- Australian Antarctic)
tanic, s‑au proclamat parte a Imperiului Britanic sub
denumirea de Uniunea (Commonwealth) Australiană.
Statul Teritoriul de Nord (Northern Territory), care se
afla sub jurisdicţia guvernului federal, a fost adăugat
celor şase colonii în 1911.
Aşa cum s‑a demonstrat prin introducerea dreptu-
lui de vot pentru femei în 1902, Australia era mult
mai progresistă decât multe ţări din Europa în acea
epocă. Totuşi, abia în 1967, în urma votului popular,
aborigenilor li s‑au acordat drepturi egale cu cele ale
albilor, iar asta doar teoretic deoarece în practică
foarte puţine lucruri s‑au schimbat.
Deşi în 1931 Australiei i s‑a acordat suveranitate
totală, aceasta şi‑a menţinut legăturile cu Imperiul
Britanic, păstrându‑l pe suveranul britanic în pozi-
ţia de şef al statului. Aceste legături au devenit
evi­dente în special de‑a lungul celor două războaie
mondiale: Australia s‑a implicat în aceste conflicte
ca aliat al Marii Britanii, chiar dacă expunea ţara
unui pericol mult mai mare, cum a fost atacul cu
bombă al japonezilor asupra oraşului Darwin în al
Doilea Război Mondial.
În prezent, Australia nu se mai percepe ca un
avanpost britanic, ci ca o putere independentă din
vestul Pacificului. Drept dovadă, Australia oferă
ajutor pentru dezvoltarea ţărilor insulare vecine şi Un băştinaş cântă la
şi‑a luat angajamente militare faţă de ţări precum didgeridoo, un instrument
Papua‑Noua Guinee şi Timorul de Est, a căror inde- de suflat, unul dintre cele
pendenţă a încurajat‑o. În plus, Australia susţine mai vechi instrumente
Indonezia în lupta împotriva terorismului islamic. muzicale din lume.

australia.indd 9 11/2/2009 3:59:47 PM

 ANTARcTIca
ŢARĂ
Graniţe
Mai
frig decât în Siberia
şi mai uscat decât în Sahara
(dimensiuni separate
pe regiuni)
Cercul Antarctic 66°33’S:
21,2 mil. km² Peisajul îngheţat al Antarcticii emană o frumuse- printre care Georgia de Sud, Insulele Sandwich de
Convergenţa Antarctică 55° ţe fascinantă, fatală. Frigul extrem şi uscăciunea, Sud, Insulele Orkney de Sud şi Insulele Shetland de
până la 62°S: 52 mil. km² Sud. Antarctica de Vest se întinde către nord spre
Defineşte zona extremităţilor înălţimile de necuprins, întunericul iernii şi furtu-
sudice ale oceanelor Pacific, nile extraordinar de puternice nu pot fi suportate peninsula Antarctica, care, la rândul ei, se întinde
Atlantic şi Indian, unde apa nici de animale, nici de plante. Antarctica este un spre nord de‑a lungul Cercului Polar Antarctic.
rece a mării care curge către
nord din Antarctica se duce continent neprimitor. Aflându‑se la mare distanţă
la fund sub apa mai caldă, de celelalte continente şi cu ţărmurile blocate de Antarctica – opusul Arcticii
pe măsură ce curge spre sud gheaţă compactă, Antarctica a fost nelocuită timp Privată de viaţă şi nelocuită, Antarctica este încon‑
Suprafaţă de milioane de ani. Nu se găseşte nimic de mân- jurată din toate părţile de apele oceanelor, spre
Continentul Antarctic: deosebire de ţinutul arctic care este cuprins între
care, iar turiştii şi oamenii de ştiinţă sunt nevoiţi
12,4 mil. km² întinderi de pământ acoperite cu vegetaţie şi locuite
Antarctica de Est: 10,1 km² să‑şi aducă toate cele necesare şederii aici.
de peste 2 milioane de oameni. Continentul Antarctic
Antarctica de Vest:
2,3 mil. km² e acoperit de un scut de gheaţă de mai bine de
Marea Polară de Sud:
Geografie 4 800 m grosime, pe când marea îngheţată de la Polul
32,5 mil. km² Antarctica este congelatorul Pământului. Marea Nord nu e mai groasă de 4 m.
Cantităţi de gheaţă Weddell şi Marea Ross, acoperite de pături de În interiorul Antarcticii este considerabil mai frig
în Antarctica: 30 mil. km² gheaţă, precum şi lanţul muntos transantarctic împart decât în Arctica, atât vara cât şi iarna. Media de
Gheţari: 1,5 mil. km² regiunile acoperite de gheaţă în Antarctica de Vest şi temperatură, iarna, în Antarctica variază între ‑40°C
Gheţarul Ross: 540 000 km² Antarctica de Est. Continentul este înconjurat de şi ‑60°C. Cea mai scăzută temperatură înregistrată la
Gheţarul Filchner‑Ronne:
530 000 km² mări furtunoase. Prinse între curenţii reci ai mării se staţia de cercetare de la Vostok la 21 iulie 1983 a fost
Gheaţă compactă (iarna): află numeroase grupuri de insule polare şi subpolare, de ‑89,2°C. Vara, temperaturile se ridică doar puţin
21 mil. km²
Gheaţă compactă (vara):
3 mil. km²
Adâncimea unui gheţar:
2 000–4 720 m
Adâncimea gheţarului
la Polul Sud: 2 832 m
Lungimea peninsulei
Antarctica: 1 200 km
Lungimea Munţilor
Transantarctici: 3 000 km
Înălţimea medie a Munţilor
Transantarctici: 2 300 m
Înălţimea Munţilor
Transantarctici: 4 528 m
Înălţimea masivului Vinson:
5 140 m
Zonă fără gheaţă
a Antarcticii: sub 5%
Distanţe faţă de Antarctica
America de Sud: 950 km
Africa de Sud: 3 900 km
Australia: 3 000 km
Noua Zeelandă: 2 300 km

Pinguinii şi‑au găsit un habitat ideal în Antarctica, ostil însă oamenilor, cu temperaturi iarna între –40°C şi –60°C.

60

antarctica.indd 60 11/2/2009 5:51:27 PM

 Geografie şi mediu natural AntArctica 973

Georgia de Sud (MB) Ile

Sandwich
de Sud
(MB)
Marea
Scoţiei

UL C
Ile Falkland (MB) Orcade
Ile Orkney de Sud N I
EA NT
(MB) Capul
Ile Falkland de Est Knowles Pen.
a L. t. Muh
Ile Falkland de Vest e C A arth M
s MPlatoul Hofmann
lig- Pri Riiser-
I. Clarence
O L n es Ritscher Ragnncess Larsen
ak

r-La rul
h ild L.

O
rse
I. Elephant

AT

c
Riise heţa

in
Dr

ea ll
Ile ul Amundsen
Golf

Pr
ar dde

G
I. King George

C
Shetland I. Snow Hill Q ue e n M a u
d La
Pen.

M
Capul Horn nd

e
Golful
de Sud

E
W
Gheţarul King
Ile
.

Larsen Edward VIII

Str

nt
A

Capul
Bis

arc

A N
Knowles
tica Mţii Shackleton
coe

I. Berkner Gheţarul

ola
I. Alexander Amery

Pen Mţ ii
Gheţarul Golful

sa c
ne Prydz
Ron
lful
Go

U L
An
Marea Ronne Leopold
and
Gheţarul
West
Bellingshausen

tar
Platoul Polar Astrid
M ţi i o r t h M Polul Sud Land
ţ i

cti
Marea
Gheţarul E ll e s w
An

I. Peter I
Abbot i I. Drigalski

ca
Platoul Queen D a v i s
Tr
ta r

Hollick- Mary I. Masson

I. Thurston an

de
Land Gheţarul
c ti

l Kenyon
lfu

I N
Go ine I. Mill
ca

de

Est
P
Marea
s
I. Bowman
Ve s t
OCE

a
Shackleton
n
Amundsen
ta
Golful
PA

Gheţarul Vincennes

rc
Ross

D
Capul Dart Pen.
ti
Capul Poinself
Edward VII I. Roosevelt
CI

Gheţarul
ci
AN

I A
Getz Golful
Sulzburger Gheţarul
o

Marea Wojeikow
u rd
FI

c
Ross Golful M Golful
UL

Porpoise

N
C

Antarctica Capul Adare

polul sud magnetic

0 500 1000 1500 km Golful

ille
rea Urv
Buckley
Il e
Ce r
c ul P I. Sturge all
B
Mant-d'
olar A n I. Buckle eny o
tarctic I. Young
D um

peste limita de îngheţ pe coasta peninsulei Dacă s‑ar topi, în schimb, întreaga cuver‑ cerinţele din industrie şi agricultură cât şi pe
Antarctica, iar cantitatea de precipitaţii – tură de gheaţă din interior, nivelul mării s‑ar cele de consum casnic.
care sunt aici sub formă de zăpadă – este înălţa cu 60 m. Cantitatea estimată de
extrem de scăzută (68 mm la Polul Sud), gheaţă din Antarctica ar ajunge timp de Lungul drum al gheţii
deoarece aerul rece nu poate absorbi decât zece ani pentru cinci miliarde de oameni, din interior către mare
cantităţi mici de umezeală. Aerul rece şi greu fiecare primind o tonă de gheaţă pe minut. Gheţii din interior, din centrul Antarcticii, îi
e atras către coastă de zonele cu presiune Cantitatea de apă proaspătă pe care gheaţa trebuie peste 100 000 de ani ca să ajungă pe
scăzută şi pluteşte desupra mării ca vânt din interior o revarsă în oceane în fiecare an coastă. Ea alunecă cu o viteză de 19 m pe an
puternic, adesea cu viteze ce depăşesc ar satisface nevoile populaţiei întregului glob către America de Sud şi, odată ce a atins
300 km/h. timp de un an şi mai bine, acoperind atât ţărmul, se varsă în mare şi pluteşte la supra‑
faţă, formând un gheţar care depăşeşte
Cantităţi de gheaţă 1 500 m grosime, dar care nu e mai gros de
de neimaginat 200 m la extremităţi. Icebergurile care se rup
Antarctica este cel mai înalt continent de pe din stratul principal alunecă încet către nord.
Pământ (media depăşeşte 2 300 m). Precipi­ În călătoria lor, care le poate purta până în
taţiile aici sunt numai sub formă de zăpadă. America de Sud sau la Cape Town (Africa de
Timp de cel puţin 13 milioane de ani, dacă Sud), icebergurile se sfărâmă şi se topesc
nu 20 sau chiar 50 de milioane de ani, deasupra şi dedesubtul suprafeţei apei.
continentul de la Polul Sud a fost acoperit de În fiecare iarnă, suprafaţa mărilor de la sud
gheaţă. În centrul Antarcticii de Est grosimea îngheaţă, formând pături de gheaţă groase
gheţii atinge 4 800 m în unele locuri. de câţiva metri, dar care sunt sparte mai apoi
În Antarctica de Vest (Ţara Marie‑Byrd), de curenţi şi de vânturi. Gheaţa care se for‑
stratul de gheaţă, care e de 4 300 m grosime, mează acoperă circa 21 de milioane km² din
se găseşte pe vârful stâncilor care ies din Marea Polului Sud. Vara, centura de gheaţă
mare. Unii oameni de ştiinţă au exprimat Polul Sud se găseşte la o altitudine de 2 900 m compactă care încercuieşte Polul Sud se
temerea că încălzirea Pământului ar putea pe scutul de gheaţă din interior, care măsoară micşorează la 3 milioane km², dar rămâne un
topi gheaţa de pe vârfuri, ridicând nivelul 4 200 m grosime. În imagine, steaguri în faţa obstacol periculos şi extrem de dificil de
mării cu circa 6 m. unei staţii de cercetare de la Polul Sud. traversat pentru ambarcaţiuni.

61

antarctica.indd 61 11/2/2009 5:51:44 PM

 974 AntArctica
ISTORIE
31 d.Hr.
Prima hartă a lumii care
înfăţişează ceea ce se credea
a fi continentul sudic
ianuarie 1773
James Cook traversează Cercul
Polar şi descoperă Georgia
de Sud
1790
Vânătoare de foci în Georgia
de Sud (în 1904, se înfiinţează
tabăra vânătorilor de balene
Grytviken)
1820
Edward Bransfield descoperă
peninsula Antarctica. Fabian
von Bellingshausen este primul
om care a văzut continentul
Antarctica.
februarie 1821
Vânătorul de foci american
John Davis pretinde a fi primul
om care a păşit pe continentul
Antarctica
februarie 1823
James Weddell navighează
de‑a lungul Mării Weddell
până sub 74° sud
Exploratorul francez al Mărilor Sudului, Jules Sébastien César Dumont d’Urville a descoperit ţările (ţinuturile) Louis‑Philippe, Adélie şi Claire în călătoria
sa spre Antarctica la sfârşitul anului 1830.
62
antarctica.indd 62
Iceberguri uriaşe plutind în derivă
către America de Sud
În 1997 s‑a descoperit în stratul de gheaţă al Mării
Ross o fisură de 240 km, dar de abia în martie 2000
s‑a format un iceberg enorm de 295 km lungime şi
37 km lărgime. Grosimea păturii de gheaţă era de
150 m, din care numai 45 m erau vizibili deasupra
suprafeţei mării.
Susţinătorii teoriei încălzirii globale au văzut în acest
fapt o confirmare a temerilor lor: gheaţa Antarcticii
se sparge şi nivelul mării va creşte dramatic.
Specialiştii n‑au fost însă de acord cu acest punct de
vedere. Atâta vreme cât bucăţile de gheaţă plutitoare
au ridicat deja nivelul mării forţând apa să se reverse,
nu mai poate apărea o nouă creştere a nivelului
mării. Înainte vreme, icebergurile nici nu puteau fi
localizate în proporţie de 70% din an. Începând însă
din 1960, au apărut noi tehnici pentru studierea ice‑
bergurilor. Imaginile multispectrale din satelit în
lumină normală sau în infraroşu arătau limpede ice‑
bergurile, iar imaginile de pe radare permiteau
monitorizarea traseului lor chiar şi pe timp de noapte
sau în zilele înnorate. Informaţii suplimentare aduceau
şi vapoarele şi instrumentele fixate în gheaţă. Senzorii
radio pot urmări în permanenţă viteza de plutire,
direcţia deplasării şi chiar gradul de rotire.
Istorie şi politică
Bogăţii inaccesibile sub gheaţă
Din Precambrian şi până în Evul Mediu, Antarctica
făcea parte din Gondwana, marele continent sudic
care traversa Polul Sud. Acum 300 de milioane de
ani, cam pe unde Antarctica de azi atinge regiunea
polară, a început să se formeze gheaţa din interioriul
teritoriului.
Acest lucru se poate observa în dispunerea gheţii şi
în depozitele morenice de piatră. După glaciaţiune,
clima a devenit mai caldă şi au început să crească
păduri dese (Glossopterisflora) care s‑au transformat
ulterior în enorme depuneri de carbon.
Acum 170 de milioane de ani, Antarctica a început
să se separe de Gondwana. Şuvoaie enorme de
magmă au curs prin crăpăturile stâncilor şi vulcanii
au format straturi gigantice de bazalt; astfel s‑au
format lanţurile muntoase din Antarctica de Vest şi
din peninsula Antarctica.
Istorie
Acum mai bine de 2 000 de ani, vechii greci
credeau în existenţa unui continent sudic miste‑
rios care trebuia să existe drept contrapondere la
Arctica (de aici şi numele, Antarctica). Dar era explo‑
rărilor a început abia după 1 500 de ani, odată cu
primele călătorii ale vânătorilor de foci şi de balene.
11/2/2009 5:51:50 PM
 Istorie şi politică AntArctica 975

ianuarie 1841
Sir James Clark Ross soseşte
în Ţara Victoria, Marea Ross
şi Insulele Ross cu vapoarele
Erebus şi Terror
martie 1898
Vaporul Belgica al lui Adrien
de Gerlach e prins între
banchize în peninsula
Antarctica în timpul iernii
februarie 1902
Gauss, vaporul lui Erich von
Drygalski, e prins între
banchize timp de un an
1901–1904
Expediţia Discovery: Robert F.
Scott, Edward Wislon şi Ernest
Shackleton ajung la 82°17’ sud
1907–1909
Expediţia Nimrod: Shackleton
se apropie la aproximativ
160 km de Polul Sud
(88°23’ sud)
ianuarie 1909
Douglas Mawson atinge polul
sud magnetic
Staţia germană Georg‑von‑Neumayer a fost instalată încă din 1981 pe banchiza Ekström.
14 decembrie 1911
Roald Amundsen este primul
om care ajunge la Polul Sud.
Întâi explorăm, apoi cercetăm pentru distanţe foarte mari. Spărgătoarele de gheaţă, Robert Scott va ajunge la Pol
Corăbiile lor au fost prinse în sloiurile enorme de avioanele prevăzute cu schiuri, elicopterele, vehicu‑ de abia la 17 ianuarie 1912
gheaţă sau în cel mai bun caz n‑au mai putut înainta lele cu şenile sau săniile motorizate au făcut 1915–1916
prin stratul de gheaţă. Au mai trecut încă 300 de ani Antarctica un loc accesibil. Acolo unde odinioară Endurance, vaporul
până când oamenii au fost capabili să păşească pe numai exploratorii plini de eroism ajungeau pe lui Shackleton, e strivit de
continentul Antarctica. Vapoarele erau folosite iniţi‑ continent trecând prin greutăţi şi suferinţe de nede‑ banchizele din Marea Weddell.
Salvare eroică a membrilor
al ca tabere pentru expediţiile în interior; mai târziu scris, astăzi turiştii cu dare de mână pot ancora pe echipajului
au fost înfiinţate pe coastă staţii unde exploratorii îşi coastă cu vapoare de croazieră şi, dacă doresc, pot noiembrie 1929
puteau petrece iarna. chiar zbura în interiorul continentului cu avioane Richard Byrd zboară
Dar adevărata descoperire a Antarcticii a început uşoare sau cu elicoptere. spre Polul Sud
în secolul XIX. Fabian Gottlieb von Bellingshausen noiembrie 1935
(1778–1852), navigând în jurul Antarcticii la 1829, Lincoln Ellsworth zboară
a fost prima persoană care a descoperit pământ la deasupra continentului
Antarctic
sud de Cercul Antarctic, iar în 1840, Charles Wilkes
1938–1939
(1798–1877) a reuşit să producă probe privind carac‑ Expediţia Schwabenland
terul continental al regiunii polare sudice. Britanicul condusă de Alfred Ritscher
Sir James Clark Ross (1800–1862) a străpuns brâul descoperă Neuschwabenland
de gheaţă şi a navigat de‑a lungul coastei Ţării ianuarie 1947
Victoria în 1841. Roald Amundsen (1872–1928) a Operaţiunea Highjump
câştigat cursa către Polul Sud în 1911, urmat la scurt a Marinei americane (4 700 de
oameni, 13 vapoare şi 23 de
timp de Robert F. Scott (1868–1912). Odată cu apa‑ aparate de zbor) inaugurează
riţia aparatelor de zbor introduse de Richard E. Byrd epoca modernă a cercetărilor
(1888–1957), a început o nouă epocă în explorarea în Antarctica
Antarcticii. iulie 1957
Cercetările ştiinţifice au luat avânt însă abia după 67 de ţări întreprind cercetări
în Antarctica în Anul Geofizic
Al Doilea Război Mondial. În 1957, Anul Geofizic Internaţional. Se înfiinţează
Internaţional, 67 de ţări au participat la cercetarea 12 staţii de cercetare
Antarcticii moderne, cercetări uşurate şi intensificate decembrie 1959
considerabil de realizările tehnicii. Astăzi, multe din Tratatul Antarctic e semnat
programele de măsurători funcţionează automat, iar de 12 ţări (e ratificat în 1961)
în timpul lunilor reci şi întunecate de iarnă rezulta‑ 1981
tele pot fi trimise regulat prin satelit oriunde în lume, Staţia germană
Georg‑von‑Neumayer se
urmând ca evaluarea investigaţiilor să se facă la zeci instalează pe banchiza Ekström
de mii de kilometri depărtare, în laboratoarele bine (reconstruită în 1992)
încălzite ale universităţilor. 2003–2006
Se construieşte un drum
Nu mai trebuie să faci de gheaţă între staţia McMurdo
călătorii periculoase pe jos şi Polul Sud
Pe timpul verii, transportul oamenilor şi al materia‑ Liv Arnesen din Norvegia şi Ann Bancroft din SUA
lelor, care odinioară era atât de dificil, nu mai pune au fost primele femei care au traversat Antarctica
acum nici o problemă demnă de menţionat, chiar pe schiuri în anul 2000.

63

antarctica.indd 63 11/2/2009 5:51:53 PM

 976 AntArctica
Când au ajuns la Polul Sud, Robert F.Scott şi echipa sa au găsit acolo cortul lui Roald Amundsen. Pierduseră deci cursa.
Antarctica oameniilor de ştiinţă
Proiectele de cercetare în Antarctica zilelor
noastre sunt extrem de variate şi nu se limi‑
tează la explorarea ştiinţifică directă şi exclu‑
sivă a Antarcticii. Regiunea Polului Sud
oferă condiţii unice de cercetare vizând solu‑
ţii pentru problemele globale ale Pământului.
Cele mai noi domenii de cercetare, cum sunt
paleoclimatologia, schimbările climaterice din
prezent, creşterea emisiilor de CO2, gaura de
ozon, activitatea solară în schimbare, dar şi
astrofizica şi cercetarea meteoriţilor devin din
ce în ce mai importante. Regiunea Polului Sud
e deschisă cercetătorilor de pretutindeni, aşa
cum s‑a convenit prin Tratatul Antarctic din
1959, dar, în ciuda tuturor investigaţiilor
întreprinse până acum, zone întinse din regi‑
unea polară de sud au rămas încă necunos‑
cute. Antarctica rămâne încă terra australis
incognita.
Tehnologie şi confort,
chiar şi la Polul Sud
Staţiile de cercetare sunt aproape toate exce‑
lent echipate. Pe tot cuprinsul Antarcticii
sunt aproximativ 80 de staţii de cercetare,
din care numai 32 locuite şi iarna. Pe timpul
64
antarctica.indd 64
Robert F. Scott, ofiţer britanic şi cercetător,
în biroul său, în timpul Expediţiei Terra Nova.
verii, staţia McMurdo, aflată pe Insula Ross,
în spatele vechiului adăpost al lui Scott,
găzduieşte circa 1 000 de oameni de ştiinţă şi
asistenţi. În fiecare an, Proiectul American
de Cercetare a Antarcticii facilitează călăto‑
ria a 650 de cercetători. De ei se ocupă alţi
2 500 de lucrători, numărul lor reducându‑se
cu 90% în timpul iernii. Noua staţie america‑
nă de la Polul Sud are o capacitate de peste
130 de oameni pe timpul verii, dar numai
Istorie şi politică
28 de oameni de ştiinţă şi personalul auxiliar
îşi pot petrece iarna la Polul Sud.
Vara, se află pe continentul Antarctic circa
4 000 de oameni, plus aproximativ 1 000 pe
vapoarele de la sud, la 60° sud. Lor li se
alătură pentru scurtă vreme câteva sute de
turişti estivali. Vara, vin aici cam tot atâţia
oameni câţi într‑un oraş mic, pe o suprafaţă
mai mare decât Europa, iar iarna rămân doar
câţi ar ocupa un sătuc.
„Dumnezeule,
locul acesta e îngrozitor!”
„E cumplit. Am suferit atât de mult ca
să ajungem aici şi nu suntem răsplătiţi
nici măcar cu victoria…”, scria Scott în jur‑
nalul său după ce el şi cei patru tovarăşi ai
săi au ajuns la Polul Sud la 18 ianuarie 1912.
Chiar de la distanţă, britanicii au zărit cortul
pe care Amundsen îl lăsase în urmă după ce
reuşise să atingă Polul Sud. Era limpede că
pierduseră cursa. Norvegianul ajunsese la
Polul Sud cu 30 de zile mai devreme
(la 14 decembrie 1911). De la baza cu provi‑
zii din Golful Balenelor, el şi ai lui
acoperiseră distanţa până la Polul Sud în
numai 57 de zile, fără dificultăţi serioase.
11/2/2009 5:52:02 PM
 Istorie şi politică
După încă 43 de zile pe schiuri, la 26 ianu‑
arie 1912, au reuşit să ajungă întregi şi
nevătămaţi la bază, la Framheim.
O tragedie eroică
cu deznodământ fatal
Pentru echipa de cinci oameni a lui Scott,
drumul înapoi de la Pol s‑a sfârşit cu o ca‑
tastrofă. După 70 de zile de greutăţi
incomensurabile, Scott a scris ultimul paragraf
din jurnalul său pe 29 martie 1912: „Suntem
din ce în ce mai slăbiţi şi sfârşitul nu poate
fi departe. În numele lui Dumnezeu, vă rugăm,
aveţi grijă de familiile noastre.“ La numai
17 km de adăpost şi la 150 km de baza lor
principală, o furtună de zăpadă de 9 zile i‑a
forţat să rămână în corturi. Fără mâncare şi
combustibil, înfometaţi şi degeraţi, Scott şi
doi din tovarăşii lui, Wilson şi Bowers, au
murit de epuizare. Evans şi Oates muriseră
deja înainte. Echipa a aşteptat în van la baza
de pe insula Ross ca Scott şi ceilalţi să se
întoarcă. De abia pe 12 noiembrie 1912 au
fost descoperite cortul şi corpurile lor de către
o echipă care pornise să‑i caute. Au fost lăsaţi
în mormântul lor de gheaţă.
Secretul succesului lui Amundsen:
câini husky şi sănii
Timpii destul de diferiţi obţinuţi de cele două
expediţii la Polul Sud arată cât de rapid şi de
uşor s‑au deplasat Amundsen şi echipa sa pe
drumul de 2 500 km spre Pol şi înapoi.
Amundsen călătorise 100 de zile fără dificul‑
tăţi importante, ba mai mult, tabăra de bază
Graţie unei minuţioase pregătiri combinate
cu experienţa, Roald Amundsen a fost primul
om care a ajuns la Polul Sud.
antarctica.indd 65
stabilită de el se afla cu 100 km mai aproape
de Polul Sud decât adăpostul britanicilor de
la Cape Evans.
Călătoria lui Scott la Pol a fost încă de la
început plină de probleme pentru care explo‑
ratorii înşişi erau răspunzători. Dar cel mai
mult au avut de suferit de pe urma deciziei
lui Scott de a călători fără câini înhămaţi la
sănii. Scott şi cei patru tovarăşi au avut
multe de îndurat în cele mai bine de două
luni pe drumul de întoarcere de la Pol.
Experienţa lui Amundsen
în ambele regiuni polare
Încă de tânăr, Amundsen făcuse pe schiuri
călătorii de câte o săptămână în munţii
Norvegiei. Mai apoi, a luat parte la multe
călătorii pe vasul‑balenieră Magdalena şi a
fost timonier secund pe Belgica, vasul expe‑
diţiei lui Adrien de Gerlache de Gomery
(1866–1934). Această expediţie (1897–1899)
a fost prima care şi‑a petrecut iarna în
Antarctica.
Cercetător făcând măsurători de temperatură:
munca pe teren e posibilă numai în scurtul
răstimp al verii Antarctice.
Între 1903 şi 1906, Amundsen a fost primul
care a navigat prin Pasajul de Nord‑Vest.
A învăţat de la eschimoşi (sau inuiţi) cum să
supravieţuiască pe gheaţă şi în zăpadă; a
adoptat îmbrăcămintea băştinaşilor cu haine
călduroase făcute din piei care îi fereau pe
oameni de îngheţ, dar mai presus de toate a
învăţat cum să conducă sănii trase de câini.
Ştia de ce pot fi în stare câinii polari şi nu
s‑a gândit nici o clipă să ia cai sau sănii cu
motor care, pe atunci, erau încă destul de
puţin fiabile.
Amundsen a evitat
greşelile predecesorilor
Spre deosebire de Scott, Amundsen a studiat
cu multă atenţie lucrările tuturor explorato‑
rilor renumiţi. Cu şi mai multă atenţie a
studiat însă greşelile făcute chiar de Scott în
timpul Expediţiei Discovery (1901–1904) şi
AntArctica 977
Ernest Shackleton şi echipa sa.
Sir Ernest Shackleton
Ca membru al Expediţiei Discovery a lui Robert
F. Scott, Ernest Shackleton (1874–1922)
a învăţat în 1902–1903 ce înseamnă să tragi
singur o sanie. Expediţia a fost un eşec. Nimeni
nu ştia să înhame câini husky şi nici să schieze
prea bine, iar lipsa proviziilor şi scorbutul s‑au
adăugat la lista problemelor. Numai printr‑un
efort suprem şi cu foarte mult noroc au reuşit
participanţii să ajungă la barca de salvare.
Dar nu după multă vreme, Shackleton îşi
plănuia propria expediţie (1907–1909), pornind
către Antarctica din Noua Zeelandă în Expediţia
Nimrod. Nici această expediţie n‑a stat însă sub
semnul norocului, dar problemele au fost mai
mult din vina organizatorilor, pentru că nici
de această dată n‑au avut încredere în puterea
câinilor husky. Vehiculele cu motor nu erau
fiabile şi s‑au stricat, iar poneii de Manciuria
pe care i‑au luat cu ei au murit, aşa că oamenii,
care luaseră hotărârea să se dispenseze de
schiuri, au fost nevoiţi să tragă singuri săniile.
Mai aveau numai 160 km până la Polul Sud
când Shackleton a dat ordinul de întoarcere.
După eforturi supraomeneşti, dar nevătămaţi,
membrii echipei s‑au întors la bază.
În timpul Expediţiei Trans‑Antarctice
(1914–1916), Shackleton a încercat să
traverseze continentul de la Marea Weddell
până la Marea Ross, dar vaporul său,
Endurance, a fost prins între banchize şi strivit.
Echipajul s‑a suit în bărcile de salvare şi s‑a
îndreptat către Insula Elefantului.
Ceva mai târziu, Shackleton şi cinci
din oamenii săi au format o nouă echipă
şi au pornit într‑o călătorie de 1 300 km
prin mările furtunoase către Georgia de Sud.
Trebuiau să traverseze un lanţ de munţi
de gheaţă extrem de periculos ca să poată
ajunge la tabăra vânătorilor de balene. De aici,
Shackleton a organizat salvarea celorlalţi
membri ai echipajului, încununată de succes.
La începutul celei de‑a patra Expediţii
Antarctice, Shackleton a murit în Georgia de Sud.
pe cele ale lui Sir Ernest Shackleton în
Expediţia Nimrod (1907–1909). Amundsen
n‑a lăsat nimic la voia întâmplării şi şi‑a
planificat propria expediţie cu multă rigoare
şi profesionalism, până în cele mai mici
detalii. Echipa lui era formată din experţi în
fiecare din sarcinile ce urmau să fie îndepli‑
nite în Antarctica şi erau cu toţii, ca şi el,
foarte buni schiori.
65
11/2/2009 5:52:09 PM
 978 AntArctica
Peste 15 000 de turişti vizitează anual Antarctica. Se poate ajunge la mal cu bărci cu motor
sau cu elicoptere.
Cai, sănii cu motor sau oameni?
Nu. Câini!
Interesul lui Scott pentru regiunile polare a
fost trezit de Sir Clements Markham, preşe‑
dintele Societăţii Regale de Geografie, care
l‑a numit conducător al Expediţiei Discovery.
Prim‑locotenentul Scott a văzut în această
numire o şansă de promovare în cadrul
Marinei britanice.
Deşi atât Expediţia Discovery cât şi Nimrod
au arătat cu durere cât de dificil a fost să se
acopere distanţe foarte mari fără câini înhă‑
maţi la sănii, Scott s‑a încăpăţânat să aleagă
pentru Expediţia Terra Nova (1910–1912)
aceeaşi combinaţie perdantă de cai mici şi
sănii motorizate, cum făcuse şi Shackleton
înaintea lui.
Luase şi câini cu el şi animalele au dovedit
de ce erau în stare în timpul excursiilor de
explorare, dar Scott nu putea să‑i conducă.
Nu ştia că echipele de câini de sanie trebuiau
să fie înhămate cu câinii potriviţi care să
conducă; el a încercat să mâne câinii din
spate, dar animelele au refuzat să se supună.
Acesta a fost motivul pentru care el şi cei
patru membri ai echipei sale au hotărât să
tragă ei înşişi săniile, folosindu‑se numai de
propriile puteri. Erau schiori neexperimentaţi
şi aveau mari dificultăţi, săniile fiind prea
grele. Efortul le‑a consumat până la urmă
toată vlaga şi, nehrăniţi fiind, au sfârşit prin
a claca şi apoi au murit.
Amundsen se îndreaptă către
Polul Nord? Nu, către Polul Sud!
Pe când echipa lui Scott, la capătul puterilor,
ajungea în sfârşit la Polul Sud, Amundsen
era deja pe drumul de întoarcere la bază şi
66
antarctica.indd 66
aproape ajunsese la tabăra norvegiană. Dar
veştile despre moartea lui Scott au umbrit
victoria lui Amundsen – în fond, un adevărat
erou trebuia să şi moară ca un erou.
Amundsen era învingătorul cursei spre Polul
Sud, dar Scott era marele erou celebrat.
Amundsen visase întreaga viaţă să fie pri‑
mul care atinge Polul Nord, dar exploratorii
americani Robert Edwin Peary (1856–1920)
şi Frederick Edwin Cook (1865–1940) i‑au
luat‑o înainte. Dar faima şi onorurile încă îl
mai aşteptau la Polul Sud.
Într‑un imbold de moment, şi fără să îm‑
părtăşească nimănui hotărârea luată,
Amundsen şi‑a schimbat planurile şi a hotă‑
rât să facă o expediţie la Polul Sud.
Deja îmbarcat şi încredinţat că se îndreap‑
tă către strâmtoarea Bering, echipajul a aflat
abia după ce trecuseră de Madeira care urma
să fie adevărata destinaţie a călătoriei lor.
Această decepţie avea să‑i fie imputată mai
târziu lui Amundsen şi va fi tratat ca şi cum
l‑ar fi înşelat pe Scott.
Economie
Exploatarea economică de odinioară a
resurselor maritime (foci, balene, peşti
sau crustacee) a fost redusă drastic sau chiar
interzisă. Convenţiile privitoare la protecţia
naturii au ca scop protejarea totală a
Antarcticii. Unele state cu interese economi‑
ce în zonă refuză însă să accepte acest lucru.
Exploatarea resurselor minerale care se
cunosc deja şi sunt accesibile (cărbune, gaze
naturale, petrol şi minereuri metalifere) este
interzisă prin Tratatul Antarctic. Ca pe ori‑
care alt continent, există şi aici depozite
Economie, transporturi, comunicaţii
vaste de resurse minerale, dar, cum sunt în‑
gropate sub scutul de gheaţă, nu vor fi
nicicând accesibile omului.
Din pricina condiţiilor climaterice şi a
costului ridicat al extragerii şi al transportu‑
lui, exploatarea resurselor minerale accesibi‑
le n‑ar fi, pentru moment, viabilă din punct
de vedere economic, astfel încât numai tu‑
rismul rămâne mijlocul economic principal
al exploatării Antarcticii.
Antarctica
aparţine întregii omeniri
Tratatul Antarctic de la 1 decembrie 1959 (în
vigoare din 1961) declară sudul Antarcticii
la latitudinea de 60°S ca fiind teritoriu inter‑
naţional. Acordul garantează cooperarea
paşnică internaţională; operaţiunile militare
şi armele nu sunt admise. Orice pretenţie
naţională asupra teritoriului este „îngheţată“
pentru moment. Tuturor statelor li se garan‑
tează dreptul de a face cercetări în Antarctica.
Testele nucleare şi depozitarea de deşeuri
atomice sunt interzise cu desăvârşire. Centrala
americană de energie atomică McMurdo tre‑
buie să fie demontată şi înlăturată. Protecţia
mediului este monitorizată cu cea mai mare
stricteţe. În anexa la Tratatul Antarctic care a
fost negociată în 1991, exploatarea resurselor
minerale rămâne interzisă pentru încă 50 de
ani, până în 2041. Membrii cu drept de vot ai
Tratatului se întâlnesc anual pentru discuţii şi
stabilirea de politici în materie.
Mediul înconjurător –
probleme şi cercetări
Delicata floră şi faună a Antarcticii se află
într‑o situaţie foarte precară. Chiar şi proble‑
me minore pot provoca distrugeri pe termen
lung. Durează zeci de ani, de exemplu, pentru
ca muşchiul să se refacă după distrugerea
provocată. O problemă căreia nu i s‑a găsit
încă rezolvarea o reprezintă munţii de deşeuri
care s‑au acumulat lângă staţiile de cercetare.
Anumite substanţe nocive şi toxice, ajunse
aici prin atmosferă din alte regiuni ale
Pământului, au fost descoperite în corpurile
pinguinilor. Poluarea atmosferică crescândă
provocată de gazele de seră, în special hidro‑
clorofluorocarbonaţii (HCFC), a dat naştere
unei uriaşe găuri de ozon deasupra Antarcticii.
Câteodată e mare cât suprafaţa Americii de
Nord. Stratul de ozon, la o altitudine de
15–50 km, protejează de radiaţiile ultraviolet
nocive şi este extrem de important pentru
viaţa pe Pământ.
Accidente rutiere
chiar şi la Polul Sud
Transportul către numeroasele staţii de cer‑
cetare este făcut în principal cu avionul sau
cu elicopterul. Călătoriile lungi din toate
colţurile lumii sunt astfel reduse la doar
câteva zile, faţă de cele epuizante de odini‑
oară, care durau câteva luni bune.
11/2/2009 5:52:10 PM
 Turism AntArctica 979

staţia meteo a bazei ruseşti Mirnîi a ars în

doar 30 de minute. La –46°C şi o viteză a
vântului de 200 km/h, nici unul din cei opt
oameni ai staţiei n‑a reuşit să scape.

Spărgătoarele de gheaţă, cum e Polar Queen, au partea din faţă ascuţită, ceea ce le permite
să facă faţă banchizelor masive şi să‑şi croiască drum printre ele, spărgându‑le în sloiuri.
Zborul până în Antarctica este totuşi o
operaţiune periculoasă, iar aterizarea poate
fi o chestiune de noroc. Atunci când căile de
acces – făcute din zăpadă şi gheaţă – ale
staţiilor de cercetare sunt brusc acoperite de
ceaţă, este imposibil sau oricum extrem de
periculos să încerci să aterizezi. Există un loc
de unde nu te mai poţi întoarce, mai ales
dacă nu a rămas suficient combustibil pentru
drum. În Antarctica nu există variante de
aterizare care pot fi folosite în caz de vreme
nefavorabilă. Majoritatea proviziilor sunt
aduse cu vase comerciale însoţite de spărgă‑
toare de gheaţă.
Chiar şi istoria recentă a cercetării este
umbrită de numeroasele accidente în care
sunt implicate avioane, elicoptere sau vapoa‑
re. Deşi nu sunt decât câţiva kilometri de
drum în Antarctica, în preajma staţiilor de
cercetare, au existat totuşi destule accidente
rutiere mortale.
crevasele au trebuit să fie umplute, dar se
deschid mereu altele.
Mai ales în timpul iernii, focurile sunt un
mare pericol pentru staţiile de cercetare.
La  temperaturi foarte joase, apa necesară
pentru stingerea unui foc îngheaţă şi furtu‑
nile înteţesc flăcările. Pe 3 octombrie 1960,
Călătorind
în Antarctica
Anual, peste 15 000 de turişti vizitează
Antarctica; mai bine de 200 călătoresc
la Polul Sud. Majoritatea sosesc cu vapoare
de croazieră; la sud de peninsula Antarctica,
se face frecvent apel la spărgătoarele de
gheaţă pentru o traversare ulterioară fără
probleme. Pasagerii sunt aduşi la ţărm cu
bărci cu motor sau cu elicoptere. Avioane
mici prevăzute cu schiuri pentru aterizare şi
decolare pot zbura în interioriul continentu‑
lui, chiar până la Polul Sud.
Cei care nu vor să se alăture unor astfel de
aventuri pot rezerva un zbor rapid de 12 ore
deasupra continentului. Astăzi, oricine poate
vizita Antarctica fără dificultate, atâta vreme
cât are mijloacele financiare necesare.
O  croazieră ce durează câteva săptămâni
costă între 4 000 şi 45 000 de euro.
Turismul Antarcticii a devenit o afacere
profitabilă. Mulţi oameni se mulţumesc cu un
zbor scurt de la extremitatea sudică a Americii
de Sud până în peninsula Antarctica. Expe­
diţiile mai lungi şi pregătite în particular pot
atinge şi chiar depăşi 100 000 de euro. Cu
toate acestea, turiştii care se aventurează aici
trebuie să poată suporta condiţiile aspre de
campare la –20°C.

Ravene de gheaţă
adânci de 200 m
Crevasele ascunse sunt un pericol permanent
pentru toţi cercetătorii care traversează ghea‑
ţa în vehicule cu şenile sau în snowmobile.
Chiar prima traversare a gheţii din interioriul
teritoriului, din 1957–1958, în tractoare cu
lanţuri de către Sir Edmund Hillary şi Sir
Vivian Fuchs a sfârşit rău. Traversarea zonelor
cu crevase e la fel de periculoasă ca traversa‑
rea unui câmp de mine. Sir Fuchs a folosit
echipe de câini ca să găsească un drum sigur
pentru maşinile sale.
Crevasele sunt obstacolul principal şi
pentru drumul de gheaţă ce se construieşte
între golful McMurdo şi Polul Sud. Toate Husvik, tabăra vânătorilor de balene din golful Stromness din Georgia de Sud.

67

antarctica.indd 67 11/2/2009 5:52:14 PM

 NOUA
ZEELAND{

Minuni naturale ale lumii

Două mari insule – Insula de Nord şi Insula de Sud, Întreaga lume pe două insule
separate de strâmtoarea Cook, care are o lungime Insulele de Nord şi de Sud sunt extrem de diferite. În
de 23 km – alcătuiesc majoritatea teritoriului Noii regiunile centrale ale Insulei de Nord se găsesc nu-
Zeelande. Gheţarii şi gheizerele, fiordurile şi feri‑ meroase forme de relief vulcanice – vulcani activi,
gile arborescente, vulcanii şi mlaştinile mâloase, gheizere, lacuri glaciare şi izvoare termale. Muntele
câmpiile acoperite cu zăpadă, lacurile şi plajele Ruapehu, un vulcan activ de 2 797 m, este cel mai
dovedesc că Noua Zeelandă este o ţară extrem de înalt munte din Insula de Nord. În estul lanţului de
diversificată. De asemenea, are păduri paradisiace, munţi vulcanici se află câmpii de coastă înguste, iar
cascade şi o imensă varietate de plante, animale în vest, regiuni cu dealuri şi păduri.
ŢARĂ şi păsări neobişnuite. Relieful Noii Zeelande cu‑ Insula de Sud cuprinde Alpii Noii Zeelande sau Alpii
prinde tot spectrul de medii naturale. Sudici, unde mai multe vârfuri muntoase ating peste
Denumire oficială 3 000 m înălţime. Muntele Cook, cunoscut şi sub
Noua Zeelandă
Cod internaţional
Geografie denumirea de Aoraki sau Aorangi (care în maori în-
NZ În afară de cele două insule principale, teritoriul seamnă „Vârf care străpunge norii“), este cel mai
ţării mai cuprinde şi unele insule mici: printre înalt vârf din Noua Zeelandă. Majoritatea munţilor
Localizare geografică
Oceania; acestea, Insulele Stewart, în sudul Insulei de Sud, înalţi sunt acoperiţi în mare parte cu gheţari; unii
între 34° şi 47° lat. S Insulele Chatham, la 800 km est de Insula de Sud, dintre ei, cum ar fi gheţarul Fox, ajung până în
şi 166° şi 179° long. E Tokelau, la nord de Samoa, în Polinezia, şi Insulele apropiere de coastă. În sud‑vestul Insulei de Sud,
Suprafaţă Kermadec din nordul Insulei de Nord, nelocuite. fiordurile înaintează până aproape de centrul ţării.
268 680 km2
Capitală
Wellington
Climă
Climat oceanic;
Wellington 12,7°C/1 204 mm;
Auckland 15°C/1 106 mm;
Christchurch 11,6°C/638 mm
Fus orar
CET +11 ore

Strâmtoarea Milford este unul

dintre multele fiorduri care se
întind până aproape de centrul
ţării şi se află în sud‑vestul
Insulei de Sud. Vârful Mitre,
care se reflectă în apele
strâmtorii, se ridică
la o înălţime de 1 695 m.
Denumirea sa provine
de la faptul că se aseamănă
cu mitra unui episcop.

44

noua zeelanda.indd 44 11/2/2009 5:13:29 PM

 Geografie şi mediu natural NOUA ZEELANDĂ 957

Climă oceanică Specii endemice

În timp ce regiunile din sud ale Noii Zeelande în luptă cu izolarea Cap de Nord
se află în zona de climă temperată rece, re- Izolarea geografică a ţării
giunile din nord se încadrează în zona climei a influenţat dezvoltarea
subtropicale. Clima este influenţată în prin- vegetaţiei de pe teritoriul
cipal de apropierea de ocean şi de cantitatea său. Mai mult de 70% din
anuală de precipitaţii. Cea mai mare cantita- speciile de plante care cresc
aici nu se găsesc în nici o Golful Plenty
te de precipitaţii se înregistrează în partea de
vest a lanţurilor muntoase: precipitaţiile altă regiune din lume, Noua Insula de Nord
L.Taupo
medii anuale ajung până la 4 000 mm în Alpii Zeelandă deţinând un nu- Mare a
măr foarte mare de specii

IC
Sudici. Deoarece se află într‑o zonă în care
cad foarte puţine precipitaţii, regiunea de est endemice. Izolarea timp de

CIF
Cap
a munţilor este mult mai aridă. mai multe milioane de ani, Tas m a n Farewell

St r.
topografia vulcanică şi

PA
Influenţa oceanului înseamnă că variaţiile
de temperatură de la un anotimp la altul sunt erele glaciare au influenţat

L
Coo
dezvoltarea autonomă a

U
destul de mici. În Auckland, în Insula de N
Nord, temperatura medie în ianuarie este de florei locale. EA

k
Cea mai răspândită specie C
O

i
19°C, iar în iulie de 11°C. În Dunedin, în

ic
Golful Pegasus
Insula de Sud, temperaturile medii în aceleaşi de arbore este fagul austral. Ile Chatham

d
u
luni sunt de 15°C şi, respective, de 6°C. În timp ce în pădurile de Câmpiile Cante

S
rbury
fagi australi subarboretul

ii
I. Pitt

lp
este foarte puţin răspândit, Insula de Sud

Kiwi, o nezburătoare deosebită,
este pasărea naţională a Noii Zeelande.
Pasărea kiwi
Kiwi este o pasăre destul de modestă, timidă
şi stângace. Însă locuitorii Noii Zeelande iubesc
această creatură ciudată şi liniştită
şi au transformat‑o într‑un simbol naţional.
Pasărea nezburătoare a dat şi numele de alint
al locuitorilor ţării, cărora le place să‑şi spună
unul altuia kiwi. În plus, această pasăre a dat
şi numele fructului bogat în vitamine, kiwi,
care provine din Asia, însă a fost cultivat
cu un asemenea succes în Noua Zeelandă,
încât a devenit unul dintre principalele
exporturi ale ţării.
Deoarece nu pot zbura, păsările kiwi parcurg
adeseori distanţe mari prin pădure în căutarea
hranei. În drumul lor, ciugulesc viermi şi insecte,
însă le place şi gustul fructelor de pădure.
Aceste păsări gri‑maronii sunt active pe timpul
nopţii şi pot fi găsite doar în Noua Zeelandă
şi pe insulele înconjurătoare. Cu o lungime de
40 cm, femelele sunt cu 10 cm mai mari decât
masculii. Pasărea kiwi are două trăsături
distincte: are ciocul extrem de lung, la capătul
căruia se află nările, o trăsătură unică în rândul
păsărilor, şi nu are coadă.
Pasărea kiwi şi‑a pierdut capacitatea de
a zbura din cauza lipsei animalelor de pradă în
Noua Zeelandă. Totuşi, când imigranţii europeni
au adus în ţară jderi şi pisici, păsările kiwi s‑au
confruntat cu un real pericol, iar numărul lor
a scăzut drastic. Odată cu implementarea
programelor ample de protecţie a păsărilor
kiwi, numărul lor a început să crească. Kiwi
a devenit pasăre protejată în 1953.
A
pădurile mixte cuprind Cap
coronamente şi subarboret de Vest
NOUA ZEELANDǍ
din belşug, printre care
muşchiul de copac, feriga I. Ste wa r d 0 500 1000 km
(în special specia de ferigă
argintie) şi tufişurile. Pinii
roşii sunt răspândiţi pe
întreg teritoriul ţării. Unii arbori, foarte a rezultat din agrişele care cresc în China,
apreciaţi datorită lemnului lor de esenţă tare, este cultivat pe scară largă.
au o vechime de circa 1 000 de ani. În
această categorie intră şi arborele kauri, care Fauna – dominată de păsări
poate atinge o înălţime de 60 m şi a cărui Deşi deţine un număr foarte mic de specii de
răşină naturală este o materie primă extrem reptile şi de mamifere, Noua Zeelandă are un
de apreciată. număr foarte mare de specii de păsări. Lipsa
Regiuni extinse de câmpii înalte din Insula animalelor de pradă a însemnat că mai
de Nord sunt acoperite cu păşuni. În unele multe specii de păsări care nu pot zbura –
zone de coastă cresc mangrove. Copacul cum ar fi kiwi sau moa, care se aseamănă cu
pohutukawa cu florile lui de un roşu aprins struţul – au putut să se dezvolte pe insulă.
(sau Pomul de Crăciun) înfloreşte pe plajele Moa a fost vânată atât de mult de către cei
din Insula de Nord în perioada Crăciunului. din triburile Maori încât aproape că dispăru-
Corespondentul său în Insula de Sud este se înainte de sosirea coloniştilor europeni.
copacul rata. Copacul cu flori galbene kowhai, Cea mai cunoscută specie de papagali este
care creşte în pădurile ţării, dă naştere unor kea, care trăieşte în regiunile munţilor înalţi:
adevărate explozii de culoare atunci când şi această specie se numără printre cele
înfloreşte. aflate pe cale de dispariţie. Tot în această
categorie intră şi kakapo (sau papagalul‑buf-
Specii de plante niţă), o pasăre de noapte; pasărea takahe cu
din toată lumea penaj în nuanţe de violet, despre care se
Atunci când europenii au descoperit Noua credea că este o specie dispărută; taiko, o
Zeelandă, acest paradis natural a început pasăre de mare cu pieptul alb; piciorongul şi
să‑şi piardă din frumuseţe. În ultimii 200 de kiwi. De‑a lungul coastelor pot fi întâlnite
ani, multe specii de plante şi arbori au numeroase păsări de mare, precum cormora-
dispărut şi multe altele sunt pe cale de nii, pescăruşii de mare sau furtunarii.
dispariţie. Defrişările masive au dus la de- Singurele mamifere indigene sunt două
cimarea drastică a zonelor împădurite. Noi specii de lilieci. Câinii şi şobolanii au fost aduşi
specii de arbori precum pinul, sequoia sau din Polinezia de către triburile maori, iar
bradul Douglas au fost importate din mistreţii sălbatici, iepurii şi jderii au fost aduşi
America de Nord. Aceste specii, importante în special din Europa. Printre animalele săl-
pentru silvicultură, cresc în multe regiuni batice care trăiesc aici se numără şi o specie
ca monoculturi. Unele specii de eucalipt şi de şopârlă, tuatara. Existând de mai bine de
acacia au fost aduse din Australia, în timp 200 de milioane de ani, această fosilă vie nu
ce o serie de plante ornamentale şi plante a suferit foarte multe transformări şi, în pre-
cu fructe au fost importate din Asia, fapt zent, este întâlnită doar pe câteva dintre
care a avut consecinţe de durată. Kiwi, care insulele care alcătuiesc teritoriul Noii Zeelande.

45

noua zeelanda.indd 45 11/2/2009 5:13:33 PM

 958 NOUA ZEELANDĂ Populaţie

POPULAŢIE
Număr de locuitori
Tradiţii maori şi tradiţii occidentale
4,1 milioane
Densitate
15 loc./km² Din secolul XIX, când europenii, în special brita‑
Distribuţie nicii, au început să se stabilească în Noua
86% urban Zeelandă, cultura triburilor maori a fost grav
14% rural afectată. Zecile de ani de război şi persecuţie
Rată anuală de creştere aproape că au condus la exterminarea lor. În
0,95%
prezent, ambele părţi aflate în conflict încearcă
Speranţă de viaţă
Femei 82 ani să coopereze pentru a ajunge la o soluţie con‑
Bărbaţi 76 ani structivă. Din fericire, societatea cosmopolită din
Religie Noua Zeelandă se caracterizează mai degrabă prin
Creştină (anglicană, catolică, cooperare, decât prin stări conflictuale.
prezbiteriană)
Limbi vorbite
Engleză, maori (limbi oficiale)
Populaţie Şcolari în uniforma Christ’s College din Christchurch;
Noua Zeelandă este foarte puţin populată. un memento al tradiţiilor englezeşti înrădăcinate
Rată a analfabetismului Densitatea populaţiei în Insula de Sud este chiar
1% în sistemul educaţional al Noii Zeelande.
mai mică decât cea din Insula de Nord, care benefi-
ciază de condiţii economice şi climatice mult mai triburi, războaiele cu europenii şi bolile pe care
bune. Creşterea migraţiei dinspre regiunile rurale aceştia le‑au adus au reprezentat cauzele decimării
POLITICĂ către oraşe, precum şi dinspre Insula de Sud către populaţiei maori. În prezent, trăiesc în special pe
Regim politic Insula de Nord, este caracteristică evoluţiei demogra- Insula de Nord, mulţi în Auckland sau în împrejurimi.
Monarhie parlamentară fice a ţării. Principalele aglomerări de populaţie se În afară de maori, mari segmente de populaţie sunt
în Commonwealth înregistrează în oraşele Auckland, Wellington, capi- alcătuite din locuitori de origine polineziană (veniţi
Şef de stat tala ţării, şi Hamilton, din Insula de Nord, şi în din Tonga sau din Samoa) sau asiatică (în special
Regina Elisabeta a II‑a, oraşele Christchurch şi Dunedin, din Insula de Sud.
reprezentată de un guvernator chinezi şi indieni).
general Circa trei pătrimi din populaţia ţării este de origine
europeană. Majoritatea locuitorilor provin din Marea Ţinutul triburilor maori
Legislativ
Parlament din 121 de membri Britanie sau sunt descendenţi ai coloniştilor britanici Înainte de sosirea coloniştilor europeni, viaţa de pe
aleşi pe 3 ani care s‑au stabilit pe teritoriul Noii Zeelande în seco- insule era guvernată de triburile maori. Deşi s‑au
Organizare administrativă lul XIX. Pe măsură ce nou‑veniţii se răspândeau pe adaptat de mult la stilul de viaţă al populaţiei albe,
16 regiuni; teritorii insulare: teritoriul ţării, numărul locuitorilor maori, populaţia care alcătuieşte segmentul majoritar, mulţi maori şi‑au
Insulele Cook, insulele Niue aborigenă, a început să scadă. Strămoşii de origine
şi Tokelau, Insulele Chatham, păstrat tradiţiile străvechi. Totuşi, din cauza popu­
Insulele Kermadec, precum polineziană ai populaţiei maori ajunseseră pe terito- laţiei albe dominante, acest lucru este din ce în ce
şi un număr de insule riul Noii Zeelande cu circa 1 000 de ani înainte de mai dificil. Deşi Noua Zeelandă nu se confruntă cu
subarctice sosirea primilor colonişti europeni. Luptele dintre probleme interetnice, populaţia maori este încă dez-
avantajată economic şi social.
Recent, au existat semne de revigorare a culturii
maori. Un număr tot mai mare de locuitori albi în-
vaţă limba maori, nu din curiozitate, ci din interes
real faţă de limba şi cultura maori. Prin înfiinţarea
învăţământului de specialitate, guvernul încearcă să
promoveze arta maori de sculptură în lemn şi ţesutul
de mână.

Protejarea mediului
Noua Zeelandă este o ţară paşnică unde stilurile de
viaţă sunt în principal liniştite. Atmosfera care
domneşte în oraşe este mai relaxată decât cea din
multe alte oraşe ale lumii. Totuşi, un ritm de viaţă
mai alert se înregistrează în Auckland, cel mai vestic
oraş din Noua Zeelandă. Majoritatea locuitorilor ţării
trăiesc în mediul urban, însă aleg să‑şi petreacă
timpul liber în regiunile rurale şi mulţi deţin case de
vacanţă la ţară.
Legătura cu lumea rurală şi cu mediul înconjurător
este larg răspândită, iar locuitorii ţării militează
pentru conservarea şi protejarea mediului. Pentru ei,
conservarea mediului este un obiectiv de suflet şi un
motiv de mândrie. Ei păstrează în memorie proteste-
Maori în costume tradiţionale, le împotriva testelor nucleare realizate de Franţa în
pe care le îmbracă adeseori anii 1990 în atolul Mururoa din Polinezia Franceză.
în cadrul ceremoniilor oficiale Mai multe organizaţii care militează pentru protejarea
şi al reprezentaţiilor culturale. mediului îşi au sediul în Noua Zeelandă.

46

noua zeelanda.indd 46 11/2/2009 5:13:35 PM

 Istorie şi politică
Sport
Rugby‑ul, urmat îndeaproape de cricket,
este cel mai popular sport din Noua Zeelandă.
Echipa naţională de rugby, All Blacks, face
întotdeauna o figură frumoasă în cadrul
competiţiilor internaţionale. Negrul este, de
asemenea, culoarea hainelor din tricot pur-
tate de canotori; cei 8 membri ai echipajului
se află adeseori printre favoriţii concursurilor
internaţionale de canotaj. Printre sporturile
preferate ale locuitorilor Noii Zeelande se
numără şi hockey‑ul, goful, squashul, spor-
turile nautice şi ecvestre. Triatlonul anual,
„Ironman New Zeeland“, atrage un număr
impresionat de spectatori, iar munţii ţării sunt
ideali pentru sporturile de iarnă. Totuşi, în
Noua Zeelandă, fotbalul nu se bucură de
aceeaşi popularitate ca în Europa.
Printre cele mai importante evenimente
naţionale se numără şi Ellerslie Flower Show,
cea mai mare expoziţie de flori din emisfera
australă, care are loc la Manukau, în noiem-
brie, şi National Boat Show, care are loc în
septembrie, la Hamilton. Un alt festival popu-
lar este şi Auckland’s Big Day Out, un festival
muzical în luna ianuarie, în toiul verii.
Ţara oilor
În Noua Zeelandă, consumul de carne de
oaie pe cap de locuitor este cel mai mare din
lume. Credinţa unanimă conform căreia
există 20 de oi pe cap de locuitor nu se
adevereşte, deoarece perioadele lungi de se-
cetă au avut efecte grave asupra creşterii
oilor. Cu toate acestea, carnea de miel (cotlet,
rinichi, ficat) contribuie în mare măsură la
alcătuirea dietei naţiunii şi o depăşeşte în
popularitate pe cea de pui sau de peşte.
O metodă tradiţională maori de preparare a
mâncării, denumită şi hangi, constă în înve-
lirea cărnii şi a legumelor în frunze şi
coacerea lor la aburi într‑un cuptor de lut.
Peştele cu cartofi prăjiţi şi sandvişurile fac
parte din dieta specific britanică şi sunt
foarte populare în rândul locuitorilor, alături
de ceaiul de la ora cinci, o tradiţie care se
menţine şi în prezent. În plus, există o gamă
largă de fructe cultivate în gospodării,
printre care fructul kiwi, bogat în vitamine,
care a devenit un simbol al fructelor din Noua
Zeelandă.
Istorie şi politică
În timp ce Australia a fost colonizată
pentru prima dată în urmă cu peste
40 000 de ani de către strămoşii aborigenilor
care au venit din Asia de Sud‑Est pe podu-
rile de pământ care existau la acea vreme,
colonizarea Noii Zeelande a avut loc mult
mai târziu. Insulele au fost probabil coloni-
zate de polinezieni începând cu anul 800 d. Hr.
Migraţia triburilor maori
Triburile maori aveau o reputaţie de marinari
extrem de pricepuţi în rândul polinezienilor,
noua zeelanda.indd 47
deoarece puteau călători la distanţe mari în
bărcile lor cu furcheţi ficşi. După ce au ajuns
în Insulele Cook, în vestul Polineziei, maori
au înaintat către sud spre Noua Zeelandă a
zilelor noastre pe care au denumit‑o Aotearoa,
„Teritoriul Marelui Nor Alb“. Aici, maori au
găsit ape bogate în peşte şi un sol fertil. Ei
trăiau din vânat şi pescuit (vânau păsări şi
foci) şi adunau fructe de pădure şi rădăcini.
Abel Tasman şi James Cook
Primul european care a ajuns pe insule a fost
olandezul Abel Janszoon Tasman (1603–1659).
Plecând din Tasmania, el a zărit Noua
Zeelandă în 1642 şi a crezut că face parte din
terra australis, sau continentul de sud, despre
care oamenii de ştiinţă credeau că există de
partea cealaltă a lumii. Acest teritoriu a fost
denumit Nieuw Zeeland, după numele provin-
ciei olandeze Zeeland. În ciuda curiozităţii lor
faţă de aceată nouă lume insulară, olandezii,
slăbiţi în urma unui război naval cu o flotă a
Marii Britanii, nu s‑au mai aventurat în
Oceania după această descoperire.
Majoritatea descoperirilor ulterioare au fost
făcute de către navigatorul şi exploratorul
britanic căpitanul James Cook (1728–1779).
În octombrie 1769, pe parcursul primei sale
călătorii, Cook a acostat pe Insula de Nord şi
a luat în posesiune teritoriul în numele
Coroanei britanice. Continuăndu‑şi călători-
ile de explorare pe mare, Cook şi‑a dat seama
că teritoriul pe care îl revendicase cuprindea
două mari insule. În curând, el a început să
facă troc cu triburile maori pe care le‑a în-
tâlnit pe insule. Ele furnizau echipajelor
britanice alimente, peşte şi apă proaspătă şi
primeau în schimb tutun şi unelte din fier.
În Marea Britanie, rapoartele lui James
Cook au declanşat valuri de entuziasm cu
privire la descoperirea noii ţări. La sfârşitul
secolului XVIII, primii vânători de foci au
venit în Noua Zeelandă şi s‑au stabilit iniţi-
al de‑a lungul coastei. Triburile maori erau
predispuse la îmbolnăviri din cauza bolilor
pe care albii le aduseseră cu ei şi sufereau
din cauza nerespectării tradiţiilor de către
aceştia. Convertirea triburilor maori la creş-
tinism, care a început în 1814 odată cu
întemeierea primelor baze misionare, a avut
loc foarte repede, iar britanicii au continuat
oprimarea lor, atât politic, cât şi militar.
Tratatul de la Waitangi
şi urmările lui
Tratatul de la Waitangi, semnat pe 6 februa-
rie 1840, este considerat a fi marcat naşterea
Noii Zeelande moderne. Conform tratatului,
triburile maori cedau ţara Coroanei britanice.
În schimb, britanicii garantau proprietatea şi
posesiunile triburilor. Unele căpetenii au
refuzat condiţiile tratatului, iar o parte din
populaţia maori respinge tratatul şi în pre-
zent. În 1841, Noua Zeelandă a devenit
colonie a Coroanei britanice. În 1852, i s‑a
acordat dreptul de a avea propria constituţie
NOUA ZEELANDĂ 959
şi în 1856 a fost ales parlamentul ţării.
În  1861, după ce a fost descoperit aur pe
Insula de Sud, un alt val de imigranţi din
Marea Britanie a inundat ţara. Aurul care se
găsea din belşug în minele de pe insulă a
trezit dorinţa de independenţă a Insulei de
Nord. În 1865, guvernul a răspuns prin
mutarea capitalei la Wellington.
În ciuda Tratatului de la Waitangi, coloniş-
tii britanici au reuşit să pună mâna pe
pământurile triburilor maori în mod ilegal.
Conflictele care au urmat au condus la mai
multe războaie pe parcursul cărora populaţia
maori a fost decimată. Abia mult mai tâziu,
autorităţile bitanice au început să aplice
politici de guvernare mai moderate.
Casă de adunare maori tradiţională.
Arta şi cultura triburilor maori
Dovezi referitoare la cultura maorilor, una
dintre cele mai dezvoltate culturi polineziene,
se găsesc pretutindeni în Noua Zeelandă. Arta
este foarte strâns legată de credinţele
religioase ale triburilor şi este reprezentată
cel mai bine prin sculpturile în lemn, cele mai
frumoase exemple de artă din Oceania.
Maorii practică intens venerarea strămoşilor,
iar zugrăvirea figurilor umane este una dintre
temele centrale ale artei lor. Aceste figuri sunt
extrem de stilizate şi proporţiile sunt în mod
deliberat exagerate, punându‑se un accent
evident pe forma capului. Majoritatea acestor
figuri din lemn prezintă o atitudine războinică.
Strămoşii maorilor sunt şi ei personificaţi
în desenele din casele de adunare, clădiri
comunale în care se strâng de obicei triburile.
La aceste clădiri, coama acoperişului
este încoronată cu un desen al strămoşilor,
ferestrele au de obicei forma ochilor, iar
grinzile de susţinere proeminente simbolizează
o pereche de braţe întinse. Marginea grinzilor
din interior simbolizează şira spinării,
iar stâlpii, coastele. Obiectele funcţionale sunt
realizate după acelaşi tipar. Canoele meticulos
cioplite, instrumentele muzicale, ustensilele
pentru pescuit şi vânat îmbină elemente
ale formelor umane. Multe obiecte sunt pictate
în nuanţe de roşu – culoarea zeilor, cu o mare
semnificaţie simbolică.
Ca şi în cazul sculpturilor în lemn, formele
umane reprezintă motivul principal în arta
cioplirii pietrei. Alte aspecte ale culturii maori
cuprind fabricarea bijuteriilor din jad şi smarald
şi cântecele acompaniate de mişcări ritmice.
47
11/2/2009 5:13:36 PM
 960 NOUA ZEELANDĂ Istorie şi politică

ISTORIE
cca 800
Colonizarea ţării de către maori
veniţi din Polinezia
1642
Abel J. Tasman descoperă
Noua Zeelandă
1769
Căpitanul J. Cook revendică
Noua Zeelandă pentru
Imperiul Britanic
1839
Devine protectorat britanic
1840
Prin Tratatul de la Waitangi,
maorii cedează Noua Zeelandă
Marii Britanii
1841
Devine colonie britanică
1861–1871
Revoltă a triburilor maori
1907
Devine dominion britanic
1914–1918
Noua Zeelandă participă
la Primul Război Mondial
de partea puterilor aliate
1931
Devine stat independent Clădirea circulară sau „Stupul“, cum este denumită popular, este sediul parlamentului Noii Zeelande.
în Commonwealth
1939–1945
Noua Zeelandă participă Noua Zeelandă începând cu secolul XX Lână de calitate superioară
la al Doilea Război Mondial În 1907, a fost deschisă calea spre suveranitate a Noii Noua Zeelandă este al doilea mare producător de
de partea puterilor aliate
Zeelande atunci când colonia a devenit dominion. În lână din lume, după Australia. Creşterea oilor se află
1951
Semnează pactul defensiv Primul Război Mondial, Noua Zeelandă a trimis la baza sectorului agricol al ţării: numărul de oi,
ANZUS soldaţi în Europa în sprijinul trupelor britanice. În al estimat la peste 40 de milioane de capete, depăşeşte
1974 Doilea Război Mondial, Noua Zeelandă, care‑şi câş- cu mult numărul locuitorilor ţării. Clima relativ
Marş de protest al maorilor tigase independenţa în 1931, a susţinut puterile umedă a Noii Zeelande oferă condiţii extrem de fa-
către Wellington aliate în Europa şi a luptat împotriva japonezilor în vorabile pentru agricultură, aici existând păşuni cu
1984 Pacific. În 1945, Noua Zeelandă a devenit unul dintre vegetaţie luxuriantă. Unele rase de oi dau o lână de
D. Lange (Partidul Laburist) membrii fondatori ai Naţiunilor Unite. calitate mai slabă, însă sunt mai valoroase datorită
devine prim‑ministru; Noua
Zeelandă se declară zonă În anii următori, ţara a trecut printr‑un proces de calităţii superioare cărnii. Totuşi, din cauza unor
interzisă testelor nucleare reorientare politică şi economică inspirat mai puţin de factori interni şi externi, creşterea oilor a trecut şi
1988 modelul din Marea Britanie şi mai mult de cel din prin perioade de criză. În ultimii ani, Noua Zeelandă
Acord de Liber Schimb Australia, Asia de Sud‑Est şi din ţările vecine din a fost lovită repetat de secetă, iar creşterea oilor a
cu Australia Oceania. Această nouă poziţie a fost consolidată când avut de suferit din cauza micşorării preţului lânii pe
1993 Noua Zeelandă a devenit membră a unor organizaţii piaţa mondială.
Introducerea reprezentării internaţionale precum ANZUS (în 1951) şi SEATO Tot mai multe bovine, capre şi cai cresc în regiu-
proporţionale
(1954–1977). În 1987, Noua Zeelandă s‑a declarat te- nile deluroase. Ţara e celebră mai ales datorită
1995–1996 ritoriu în care testele cu arme nucleare sunt interzise. creşterii cailor de curse.
Pământul deţinut de stat este
redat triburilor maori Din 1995, Noua Zeelandă a semnat mai multe tra-
Whakatohea şi Tainui, care tate prin care pământurile deţinute de stat erau Produse agricole
primesc şi despăgubiri redate triburilor maori. În plus, Noua Zeelandă a bogate în vitamine
financiare plătit importante sume de bani drept despăgubire Produse agricole crescute în scop comercial, precum
2004 triburilor maori pentru nedreptatea la care au fost kiwi şi strugurii, domină sectorul agricol. Deşi viile
Este inaugurată o nouă Curte
Supremă a Noii Zeelande supuşi în trecut de către imigranţii britanici. Scena şi livezile ocupă mai puţin teren decât păşunile,
politică din Noua Zeelandă este guvernată de două ambele sectoare agricole au o importanţă economică
partide puternice: Partidul Laburist şi Partidul Naţional. deosebită atât pentru piaţa locală, cât şi pentru
ECONOMIE Din 1999, la guvernare se află Partidul Laburist, în piaţa de export. Noua Zeelandă este principalul ex-
frunte cu Helen Clark (n. 1950), prim‑ministru al ţării. portator de kiwi.
Produs intern brut În secolul XIX, industria de cultivare a viţei de vie
112,6 mld. $
Economie, transporturi a avut de suferit de pe urma dăunătorilor şi a legilor
Produs naţional brut/loc. şi comunicaţii restrictive. Însă în prezent, circa 6 000 ha de viţă de
25 920 $
Aproape jumătate din veniturile obţinute din vie produc din nou vinuri excelente. Mai mult, Noua
Comerţ exterior
Importuri 29,8 mld. $ export provin din agricultură. Totuşi, în ciuda Zeelandă este celebră şi pentru creşterea perilor şi a
Exporturi 28,2 mld. $ importanţei economice şi a caracterului intensiv al merilor verzi şi pentru cultivarea fructelor precum
Datorie externă acesteia, doar 10% din populaţia aptă de muncă este prunele şi caisele. Se cultivă, de asemenea, la scară
50,0 mld. $ angajată în acest sector. mare, grâne şi hamei.

48

noua zeelanda.indd 48 11/2/2009 5:13:38 PM

 Economie, transporturi, comunicaţii
Resurse minerale, de la aur la jad
O perioadă lungă de timp, Noua Zeelandă a
fost privită ca o ţară cu foarte puţine resurse
minerale. Totuşi, descoperirea unor zăcămin-
te de cărbune şi fier, precum şi a unor
materiale precum calcarul şi pietrişul, au
lansat industria de minerit a ţării. După
descoperirea aurului în 1861 în provincia
Otago, în Insula de Sud, acesta a devenit o
forţă motrice pentru britanici, care au început
dezvoltarea insulelor. Înainte de sosirea co-
loniştilor englezi, triburile maori nu erau
conştiente de existenţa metalelor şi foloseau
jadul, care se găsea din belşug, pentru fabri-
carea uneltelor şi pentru troc.
Unele materii prime sunt folosite în indus-
tria de inginerie mecanică şi în cea de
prelucrare a metalelor. Industria alimentară,
de manufactură şi textile, şi de prelucrare a
lemnului şi a hârtiei constituie, de asemenea,
ramuri importante. Oraşul Auckland este
principalul centru industrial al ţării.
Comerţ
Intrarea Marii Britanii în Comunitatea
Europeană (în prezent Uniunea Europeană)
în 1973 a avut consecinţe asupra comerţului
exterior al Noii Zeelande. Deoarece, în urma
aderării, Marea Britanie folosea Europa ca
sursă convenabilă de produse agricole precum
lâna, carnea şi untul, Noua Zeelandă, fosta
sa colonie, pierdea o parte importantă din
Aproape jumătate din suprafaţa Noii Zeelande
este folosită pentru păşunatul oilor. Turmele
sunt crescute în regiuni muntoase vaste,
acoperite cu o vegetaţie luxuriantă, ale Insulei
de Sud, aproape exclusiv pentru producţie de
lână merinos.
noua zeelanda.indd 49
Vinul de calitate superioară al Noii Zeelande provine din mai mult de 6 000 ha de podgorii.
piaţa Marii Britanii. Prin urmare, standardul
de viaţă din Noua Zeelandă, care se numă-
rase printre cele mai înalte din lume în anii
1960, a înregistrat o scădere importantă.
În prezent, Australia, Japonia şi SUA sunt
principalii parteneri de afaceri ai ţării. În plus,
Noua Zeelandă deţine relaţii comerciale
apropiate şi bune cu ţări din UE.
În afară de lână, carne şi produse lactate,
principalele exporturi ale ţării sunt cherestea-
ua, fructele, vinul şi fructele de mare.
Principalele importuri cuprind instalaţii me-
canice, automobile, petrol şi produse chimice
şi farmaceutice.
Infrastructură bine dezvoltată
Noua Zeelandă deţine aeroporturi internaţi-
onale în oraşele Auckland, Wellington şi
Christchurch. Timpul de zbor Europa–Noua
Zeelandă este de 30 de ore (include escalele).
Linia aeriană naţională, Air New Zeeland, a
fost privatizată în 1998.
Unele companii de transport europene fo-
losesc porturile Auckland şi Wellington, din
Insula de Nord, precum şi portul Lyttelton,
de lângă Christchurch, şi portul Chalmers, de
lângă Dunedin, din Insula de Sud. Serviciile
de feribot pentru maşini şi pasageri funcţio-
nează în ambele sensuri între insule. Reţeaua
rutieră a ţării acoperă 93 000 km; circa două
treimi reprezintă drumuri asfaltate şi bine
întreţinute.
Mass‑media
Noua Zeelandă are 27 de cotidiene, însă doar
cinci sunt de importanţă naţională. New
Zeeland Herald are cel mai mare tiraj. Tele­
viziunea naţională, Television New Zeeland
Ltd, emite pe două canale; există şi canale
private de televiziune. Un post de radio
NOUA ZEELANDĂ 961
emite în limba maori din 1996 şi un post de
televiziune în limba maori a fost înfiinţat în
2004. Reţeaua de telefonie mobilă funcţio-
nează excelent, iar în marile oraşe există
internet café‑uri.
Exploatarea energiei geotermale
Energia nucleară a fost respinsă în Noua
Zeelandă. Pentru a face faţă nevoilor de energie
ale ţării, Noua Zeelandă trebuie să‑şi îndrepte
atenţia către alte surse. Resursele interne devin
principala opţiune, mai ales că, în prezent,
guvernul a hotărât să reducă dependenţa ţării
de combustibilii din import, în special de petrol.
În afară de energia hidroelectrică, energia
geotermală a devenit extrem de importantă.
După consumul de energie geotermală pe cap
de locuitor, Noua Zeelandă se află pe locul al
doilea, după Islanda.
Energia care se acumulează în scoarţa
Pământului este eliberată prin gheizere şi
izvoare termale. Aceste surse naturale
de energie sunt exploatate mai ales în Rotorua
şi Taupo, aflate în centrul Insulei de Nord.
Deşi principiul energiei geotermale este unul
simplu, procedeul este complicat: în regiunile
în care straturile de magmă se află aproape
de suprafaţă, apa este dirijată în jos prin
conducte săpate în pământ. Când vine
în contact cu magma, apa se supraîncălzeşte.
Vaporii de apă rezultaţi sunt purtaţi printr‑un
sistem de conducte către suprafaţă, unde sunt
acumulaţi în turbine electrice care produc
alternativ electricitate.
Energia geotermică are un potenţial ridicat.
Centrala electrică de la Waireki, de lângă
Taupo, funcţionează de la începutul anului
1958. De atunci, au fost construite şi alte
centrale geotermice. Din cauza norilor de gaz
sulfuros care se ridică la suprafaţa pământului,
locuitorii Noii Zeelande au denumit Rotorua
„Oraşul puturos“.
49
11/2/2009 5:13:42 PM
 962 NOUA ZEELANDĂ
Vulcani
Copacul pohutukawa cu florile sale de un roşu
aprins, sau Pomul de Crăciun, înfloreşte în
perioada Crăciunului, la mijlocul verii.
Noua Zeelandă poate susţine că este una
dintre cele mai virgine destinaţii turistice
din lume. Nu are întinderi de asfalt şi nici
colonii de şezlonguri pe plajele sale. Cam o
zecime din relieful său virgin este protejat
ca parc naţional şi acelaşi lucru este valabil
şi pentru apele sale de coastă. Toate rezer‑
vaţiile naturale sunt deschise publicului. În
afară de numeroase minuni naturale, Noua
Zeelandă oferă o istorie şi o cultură unice
în lume şi o mulţime de posibilităţi de a
practica tot felul de sporturi.
Călătorind în Noua Zeelandă
Noua Zeelandă are multe de oferit vizi-
tatorilor săi, în special celor aflaţi în
căutarea unei vacanţe antrenante. Practicanţii
de snorkeling şi amatorii de scufundări pot
descoperi o lume acvatică plină de culoare,
iar canotorii pot explora râurile şi fiordurile
line, în timp ce amatorii de turism montan
nu vor fi dezamagiţi urmând multitudinea de
poteci care conduc la peisaje impresionante.
Gheizere, staţiuni
şi cultură maori în Rotorua
Împrejurimile lacului Rotorua se află pe ma-
joritatea itinerariilor de călătorie ale
vizitatorilor. Pe lângă relieful vulcanic, regiu-
nea mai cuprinde izvoare termale şi unele
exemple extrem de frumoase de artă maori.
Aici, printre atracţiile turistice vulcanice se
50
noua zeelanda.indd 50
înalţi şi fiorduri adânci
numără şi gheizerele, cu jeturi de apă arun-
cate în aer de la adâncimi foarte mari. Cu mult
înainte de sosirea coloniştilor, triburile maori
foloseau izvoarele termale pentru scăldat şi
pentru proprietăţile lor curative. Mai târziu,
Rotorua a devenit o staţiune balneară constru-
ită după modelul celor europene. Datorită
centrului balnear dotat cu tot confortul unui
design modern şi a poziţionării sale într‑un
cadru natural spectaculos, Rotorua a devenit
extrem de populară printre turişti.
Satul maori Whakarewarewa, la sud de
Rotorua, cuprinde o casă de rugăciuni în stil
maori şi un centru cultural care ilustrează
tradiţiile maori. Şcoala maori de sculptură în
lemn, aflată într‑o anexă a centrului, a fost
înfiinţată pentru păstrarea tradiţiilor maori.
Parcul Naţional Tongariro
Creat în 1894, Parcul Naţional Tongariro
este cel mai vechi parc naţional al Noii
Zeelande. Acoperind o suprafaţă de 765 km²,
este situat la sud de lacul Taupo, pe Insula
de Nord, şi se bucură de popularitate în
rândul amatorilor de turism montan. În 1990,
parcul a fost declarat sit al Patrimoniului
Natural şi Cultural Mondial UNESCO.
În parc se găsesc trei vulcani, care alcătu-
iesc un peisaj impresionant de lanţuri
muntoase înalte: muntele Tongariro, care se
Această magnifică sculptură maori se află
la Whakarewarewa, centru important pentru
cultura şi arta sculpturii în lemn a maorilor.
Turism
ridică la 1 968 m, muntele Ruapehu, 2 797 m,
şi muntele Ngauruhoe, 2 292 m. Deoarece
sunt încă activi, cei trei munţi sunt monito-
rizaţi constant.
Pe versanţii munţilor se află izvoarele
termale de la Ketetahi care au creat lacuri
albastre în văile stâncoase; cratere vulcanice
se ridică din relieful selenar. În regiunea de
est a parcului, Autostrada 1, cunoscută şi sub
denumirea de Desert Road, conduce către un
ţinut deşertic de neuitat, mărginit de munţi
acoperiţi cu lavă întărită.
Pentru turiştii curajoşi, saltul în gol cu o coardă
elastică de pe un pod într‑un cadru natural
pitoresc reprezintă o experienţă de neuitat.
Fiorduri, cascade, peşteri
şi trasee turistice
Platoul înalt al Insulei de Sud cuprinde Parcul
Naţional Fiordland, pe coasta de sud‑vest a
insulei. Această regiune, care a devenit zonă
protejată în 1952, a fost inclusă în Patrimoniul
Natural Mondial UNESCO în 1990. Acoperind
o suprafaţă de 1 166 km², este cel mai mare
parc naţional al Noii Zeelande: cuprinde o
varietate de forme de relief şi reprezintă
habitatul a numeroase specii de păsări.
Coasta de vest a Insulei de Sud este tra-
versată de fiorduri, care ajung până în
centrul insulei. Cel mai impresionant, din
punct de vedere al poziţionării, şi mai lung
(44 km) este Dusky Sound, denumit astfel de
căpitanul Cook (1728–1779) care l‑a explo-
rat în 1770. Regiunea de est a Insulei de Sud
cuprinde lacuri şi lanţuri muntoase acoperi-
te cu păduri dese. Precipitaţiile abundente
dau naştere unor cascade spectaculoase care
11/2/2009 5:13:46 PM
 Turism NOUA ZEELANDĂ 963

se revarsă în văi adânci. Cea  mai impresionantă INFO DE CĂLĂTORIE

este cascada Sutherland (580 m). Peşterile cu stalac- Vaccinări
tite şi stalagmite de lângă lacul Te Anau cuprind Vaccinările nu sunt obligatorii
formaţiuni bizare. în cazul intrărilor directe.
Focile au trăit cândva în colonii numeroase în jurul Se recomandă vaccinări
împotriva tetanosului, difteriei
coastei Noii Zeelande, însă numărul lor s‑a redus şi poliomielitei.
foarte mult din cauza vânării. În această regiune
Vamă
poate fi întâlnit papagalul kea, care poartă numele Pot fi introduse fără taxe
ţipătului pe care îl scoate. Păsări nezburătoare precum articole de uz personal
cârstelul de baltă şi kiwi trăiesc în regiunile munţilor şi o cantitate limitată de ţigări,
înalţi. Peisajele naturale şi animalele şi păsările săl- tutun, băuturi alcoolice
şi cadouri care să nu
batice de aici atrag amatorii de drumeţii: Milford depăşească 700 NZD.
Track, care se întinde pe 50 km, este unul dintre Este interzisă scoaterea
cele mai frumoase trasee turistice din lume. Însă Rothmann Building, în stil Art Deco, este una dintre cele din ţară a scoicilor paua,
pentru vizitatorii care doresc să acopere distanţe mai mai impresionante clădiri din oraşul de coastă Napier. a midiilor, a jadului
şi a obiectelor de artă vechi.
lungi într‑un mod comfortabil există zboruri de Pot fi introduse valute
agrement care pleacă de la Te Anau şi Milford. turiştii se bucură de priveliştea impresionantă oferită naţionale şi străine în orice
Dintr‑un elicopter sau dintr‑o aeronavă uşoară, de fiordurile, de pădurile şi de munţii insulei. cantitate, dar sumele care
depăşesc 10 000 NZD trebuie
declarate.
Monedă şi mijloace de plată
1 dolar neo‑zeelandez (NZD) =
100 cenţi.
Valuta europeană poate fi
schimbată la bănci. Sunt
disponibile bancomate. Cecurile
de călătorie pot fi încasate
la bănci, la hotelurile mari
şi în magazine. Cărţile de credit
internaţionale sunt acceptate.
Transport
Infrastructura este bine
dezvoltată. Autobuzele
reprezintă un mijloc
de transport popular şi ieftin.
Trenurile circulă între
majoritatea oraşelor mari
şi mijlocii. Transportul se mai
poate realiza şi cu maşini
închiriate, cu furgonete
şi taxiuri. Feriboturile circulă
între Insula de Nord şi Insula
de Sud de mai multe ori pe zi.
Legăturile aeriene locale sunt
foarte bune. Există aeroporturi
internaţionale la Auckland,
Christchurch şi Wellington.
Pentru şoferi
Deşi permisul naţional
de conducere este suficient,
se recomandă un permis
internaţional de conducere.
O privelişte impresionantă a oraşului Auckland. În prim‑plan, portul de ambarcaţiuni; în spatele său, clădirile Limita de viteză este
înalte dominate de Sky Tower, în partea dreaptă. de 50 km/h în localităţi
şi de 100 km/h pe drumurile
Auckland, capitala neoficială expres şi pe autostrăzi.
Se circulă pe stânga. Limita
Auckland, cel mai mare oraş al ţării, a fost capitala Noii Zeelande timp de un sfert de secol. Din 1840 şi până în 1865, alcoolemiei: 0,3–0,8, în funcţie
Auckland a reprezentat centrul politic al Noii Zeelande coloniale. Deşi capitala a fost transferată la Wellington, de vârsta conducătorului auto.
Auckland rămâne principala metropolă a ţării. Cazare
Deoarece deţine o populaţie cosmopolită, care cuprinde inclusiv un număr mare de locuitori maori şi populaţii venite Turiştii au posibilitatea
din Pacificul de Sud, oraşul constituie o oglindă demografică a Noii Zeelande. Caracterul cosmopolit al oraşului de a alege între hoteluri
este evident: pe străzi şi în pieţele sale, terase italieneşti stau alături de baruri cu specific neo‑zeelandez şi de cafenele de toate categoriile, cazare
cu specific asiatic. Gheretele care vând falafel sau clătite franţuzeşti sunt la fel de obişnuite. la ferme şi în case private, vile,
Auckland mai este cunoscut şi sub denumirea de City of Sails (Oraşul Corăbiilor) deoarece aici se găsesc foarte multe bungalow‑uri de vacanţă, case
iahturi şi ambracaţiuni ancorate în port, în apele golfului Huaraki, în nord‑estul oraşului. Situat pe o limbă de pământ de odihnă ieftine pentru tineri,
pe Insula de Nord, Auckland este principalul port de escală folosit de majoritatea vizitatorilor. Centrul oraşului se pensiuni şi campinguri.
concentrează în jurul bazinului portuar de la Waitema. Linia orizontului este impresionantă în acest oraş, fiind dominată Perioadă optimă de vizitare
de aspectul futurist al Sky Tower, cea mai înaltă clădire din ţară (328 m). Turnul face parte din complexul comercial Intervalul septembrie–martie.
şi hotelier Sky City, deschis în 1997. La prima vedere, conurile vulcanice, presărate de‑a lungul oraşului, au un aspect Numere de urgenţă
bizar. Deşi sunt stinse, amintirea lor se împleteşte cu atmosfera vie a oraşului. Varietatea şi marile contraste de aici sunt Număr de urgenţă naţional 111
adunate în War Memorial Museum, care deţine o colecţie impresionantă care cuprinde istoria naturală şi culturală Salvare 0800/500222
a Pacificului de Sud. Canoea maori lungă de 25 m expusă aici contrastează puternic cu navele de linie luxoase ancorate
în portul oraşului.

Informaţii utile www.newzealand.com 51

noua zeelanda.indd 51 11/2/2009 5:13:52 PM