Sunteți pe pagina 1din 9

Australia

Introducere
Australia, oficial Uniunea Australiei,  este o
țară ce ocupă în întregime continentul cu același
nume, insula Tasmania și alte insule mai mici.
Este cea de-a șasea țară în lume după mărime,
ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară
din Oceania și Australasia. Țările vecine
sunt Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua
Guinee la nord; Insulele
Solomon, Vanuatu și Noua Caledonie la nord-est;
și Noua Zeelandă la sud-est.
Geografie
Australia este situată în emisfera sudică și este înconjurată
de Oceanul Indian la Vest și de Oceanul Pacific la Est. Țara este
formată din partea ei continentală (Mainland), Tasmania și alte
insule aflate la distanță, cum ar fi Insulele Cocos
(Keeling), Christmas, Norfolk, Insula Lord
Howe, Macquarie și Heard. Autoritățile, de asemenea, revendică și
o mare parte din continentul Antarctidei numită Zona Antarctică
Australiană.
Australia a fost populată timp de 40.000 de ani în exclusivitate
de aborigeni australieni, urmând apoi ca în secolul al XVIII-lea să
fie colonizată de britanicii. Australienii, care își spun „aussie”, sunt
un popor multietnic ce nu este constituit numai din aborigeni și
europeni, ci și din imigranți originari din Asia, America și Africa.
Relief
Australia este a șasea țară din lume ca mărime și cel mai
mic continent. Este, de asemenea, cea mai joasă și mai
plată întindere de uscat și continentul cel mai secetos.
Conține mai mult deșert decât orice alt continent: două
treimi din suprafață este aridă sau semiaridă. Are o linie
de coastă foarte scurtă pentru o suprafață atât de mare:
în afara Golfului Carpentaria și a marelui Golf
Australian, sunt foarte puține golfuri de-a lungul
totalului de 19.000 km de linie de coastă. Continentului
îi lipsesc în mod evident formele de relief: nu există râuri
mari, iar munții sunt joși. Cel mai înalt vârf australian,
Vârful Kosciusko din Alpii Australieni de la granița
dintre New South Wales și Victoria are o înălțime de
numai 2.228 m, mai puțin de jumătate din
înălțimea Mont Blanc-ului.
Clima
Cea mai mare parte a Australiei este foarte secetoasă. În timpul verii, care ține
din decembrie până-n februarie, există valuri de căldură frecvente, iar
temperaturile ating în general 38 grade Celsius. Unele părți sunt umede, în
general regiunile de coastă estice și Insula Tasmania. Efectele neplăcute sunt
într-o oarecare măsură atenuate de brize vestice răcoroase care suflă în tot
timpul anului. În zone restrânse din Australia de Sud și Australia de Vest,
iernile secetoase din iunie până în august alternează cu veri umede din
noiembrie până în martie. Coasta nord-vestică tropicală are ierni secetoase și
veri umede: aici ploile sunt tropicale și există condiții musonice. Insula
Tasmania și Vârful Kosciusko au ținuturi înzăpezite în timpul iernii; totuși, în
alte părți, zăpada este extrem de rară. Orașul nordic Darwin are o
temperatură medie de 30 grade Celsius vara și 27 iarna, cantitatea medie de
precipitații fiind de 150 cm, cea mai mare parte căzând vara. La Sydney, pe
coasta de sud-est, cantitatea de precipitații este de aproape 120 cm, căzând în
tot timpul anului. Partea cea mai răcoroasă a țării este Hobart din Tasmania,
cu o temperatură medie de 17 grade Celsius vara și 12 iarna. În Perth, din
Australia de Vest, cad aproximativ 90 cm de precipitații pe an și
temperaturile medii sunt de 23 grade Celsius (în ianuarie) și 13 (în iulie).
Flora
Vegetația este dominată de plante perene cu frunze tari, cu
frunze bine adaptate pentru supraviețuirea în regiuni
aride. Există 600 de specii de eucalipt și 800 de specii de
salcâm. Zonele de vegetație ale Australiei corespund în
mare parte cu zonele de climă. Pădurile tropicale de pe
coasta nordică și nord-vestică conțin palmieri, pini, ferigi
de copac și mangrove în mlaștinile de coastă.
Aproximativ 9% din suprafața Australiei este acoperită
cu păduri subtropicale și temperate, mai dese pe coasta
de est, constând din palmieri, ferigi de copac și eucalipt.
Fauna
Australia este un continent cu o faună deosebită: 83 % din
mamifere, 89 % din reptile, 90 % din pești și insecte,
precum si 93 % din amfibieni sunt endemice continentului
australian. Acest nivel de endemicitate poate fi atribuită
izolării geografice a continentului, a stabilității tectonice și
a unui model de schimbări climatice, care au flora și solul
australian în diferite epoci geologice. Caracteristică faunei
australiene este numărul limitat al mamiferelor plancetare,
majoritatea speciilor existente fiind aduse de către
colonizatorii europeni, precum și abundența mamiferelor
marsupiale. Australia are mai multe specii de șerpi
veninoși decât neveninoși.
Știai că…?
• Australia este a șasea cea mai mare țară din lume dar are
cea mai mică densitate. 3/4 din țară este nelocuită.
• Australia este cel mai mic și mai uscat continent locuit.
• Australia de Vest (WA) este cel mai mare stat și aproape
la fel de mare cât Vestul Europei.
• Este singurul continent care nu are vulcani.
• Australia are 60.000 km de plajă, o lungime de 1,5 ori
mai mare decât circumferința globului.
• Iarna începe în iunie, iar vara începe în jurul
Crăciunului.
• Nu există nicio regiune pe tot continentul care să fie la o
distanță mai mare de 1.000 km de coastă.
• Cea mai mare comunitate de greci din afara Atenei se
gaseste in Melbourne

S-ar putea să vă placă și