De-atâta pustie de cale, Stau frânt, aşteptând pe prag de prăpastie în umeda vale. Nici pisc. Nici stea. Nici vultur. E tare-ntuneric. Nimic nu răsare: nici licăr, nici zare. Ce vuie-n adâncuri? Tăcerea? Prăpădul? Ori zvon de urale? O, Tată-al speranţei, te-ntreb, Tu răspunde-mi: Sunt Portile Nopţii? Sau Porţile Tale?