Anatomia si fiziologia urechii

Dascălu Maria Bianca

Clasa a 7 a C
Urechea – analizatorul auditiv - la specia umană are un rol
foarte important în ceea ce priveşte comunicarea şi
socializarea cu alte persoane, totodată având şi funcţie în
echilibru şi direcţionarea spaţială.
-este alcătuită din ureche externă
ureche medie, care împreună
reprezintă aparatul de captare și transmiterea
undelorsonore)
urechea internă (care cuprinde
două tipuri de receptori – pentru auz și pentruechilibru)
 Urechea externă

Este formată de pavilionul urechii şi conductul auditiv extern. Elementele

componente ale urechii externe sunt alcătuite din structuri fibrocartilaginoase ce
sunt ataşate la nivelul pielii prin intermediul pericondrului şi periostului propriu.
Pavilionul urechii prezintă mai multe elemente şi anume:
- helixul;
- antehelixul;
- tragusul;
- antetragusul;
- incizura intertragală;
- lobul urechii.
În partea superioară a locului de bifurcaţie a antehelixului se formează foseta
naviculară. Pavilionul şi conductul auditiv extern sunt unite prin intermediul
concăi.
 Urechea medie

Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele

mastoidiene.
Casa timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintă:
- un perete extern reprezentat de timpan. Timpanul prezintă pe faţa
externă tegument şi pe faţa internă, mucoasă de tip respirator.
Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
• o porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
• o porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa;
Acestea două se inseră la periferie la nivelul şanţului timpanal prin
intermediul ligamentului Gerlach. Acest ligament spre partea
mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului dând naştere la
ligamentele timpano-maleolare. În centrul membranei timpanale se
găseşte ombilicul sau umbo, la nivelul căruia ajunge mânerul
ciocanului. De la nivelul umbo pleacă antero-inferior conul luminos a
lui Politzer.
Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:
1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.

Tot la nivelul casei timpanului se întâlneşte lanţul osicular alcătuit din

ciocan, nicovală şi scăriţă, a cărui scop este de a transmite sunetele
primite de timpan la nivelul ferestrei ovale. Întreg lanţul osicular este
pus în mişcare prin contracţia muşchiului scăriţei şi a muşchiului
tegmen timpani.
Procesul mastoid este alcătuit din mai multe cavităţi pneumatizate a
căror interior este căptuşit cu mucoperiost. Procesul de pneumatizare
a cavităţilor mastoidiene se desfăşoară începând cu primul an de viaţă
până la vârsta de 12 ani. Comunicarea dintre urechea medie şi
procesul mastoid se realizează prin intermediul aditusului ad antrum.
Trompa lui Eustachio este canalul de legătură dintre urechea medie şi
rinofaringe. Este alcătuită dintr-o porţiune externă osoasă şi o
porţiune internă cartilaginoasă. Muşchii ce determină prin contracţia
lor închiderea şi deschiderea trompei sunt
muşchii peristafilin extern şi peristafilin intern.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată de
relieful canalului semicircular extern şi o porţiune inferioară ce conţine
fereastra ovală, fereastra rotundă, sinus timpani şi promontoriu. În
spatele celor două ferestre se găseşte sinus timpani ce corespunde
ampulei canalului semicircular posterior.
- peretele posterior. La nivelul acestuia se găseşte aditus ad antrum, o
formaţiune anatomică sub formă de canal ce asigură comunicarea
urechii medii cu mastoida. Tot aici se regăseşte piramida, descrisă fiind
ca o proeminenţă unde este regăsit muşchiul scăriţei şi recesul facialului,
precum şi o zonă depresionară ce deserveşte de cele mai multe ori
pentru abordul posterior chirurgical al căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele tubocarotidian
prezintă la nivelul său orificiul trompei lui Eustachio, precum şi canalul
muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.
 Urechea internă
Este localizată la nivelul stâncii temporalului şi prezintă 2 porţiuni (una
pentru organul acustic şi una pentru organul vestibular). Este alcătuită
din multiple canale interconectate ce poartă denumirea generică de
labirint.

Labirintul membranos este umplut cu un fluid bogat în potasiu ce

poartă denumirea de endolimfă şi conţine celule senzoriale ciliate.
Labirintul membranos este împărţit într-un labirint vestibular şi într-un
labirint cohlear sau cohleea ce sunt conectate prin ductul reuniens.
Vestibulul membranos conţine utricula şi sacula ce sunt formaţiuni
membranoase. Acestea două din urmă sunt interconectate prin
intermediul ductului utriculo-sacular în care se deschide canalul
endolimfatic. Canalul endolimfatic se termină în fund de sac, formând
sacul endolimfatic la nivel epidural. Modul de funcţionare a sacului
endolimfatic nu este complet înţeles. Se crede că acesta are o funcţie
secretorie şi că ar avea un rol important în reglarea endolimfei şi a
proceselor imune de la nivelul urechii interne.
Labirintul osos
Labirintul membranos este în labirintul osos, în osul temporal. Labirintul membranos este
separat de cel osos prin intermediul unui spaţiu umplut cu perlimfă. Compoziţia perilimfei,
spre deosebire de endolimfă, este asemănătoare cu lichidul extracelular. Labirintul osos
poate fi împărţit în 3 porţiuni:
- sistemul canalelor semicirculare;
- cohleea;
- vestibulul osos.
Labirintul osos include canalele semicirculare membranoase şi le reproduce forma.
Vestibulul osos are forma unui cub şi prezintă:
- un perete lateral sau timpanic,
- un perete medial ce corespunde extremităţii interne a canalului auditiv intern,
- un perete superior,
- un perete posterior,
- un perete anterior
- un perete inferior.
La nivelul peretelui superior identificăm:
- în porţiunea anterioară: orificiul ampular al canalului semicircular anterior;
- în porţiunea posterioară: orificiul neampular al canalelor semicirculare anterior şi posterior.
La nivelul peretelui posterior identificăm:
- orificiul ampular al canalului semicircular posterior.
La nivelul peretelui anterior identificăm:
- orificiul scalei vestibulare a cohleei.
La nivelul peretelul lateral identificăm:
- anterior: orificiul ampular al canalului semicircular lateral;
- posterior: orificiul neampular al canalului semicircular lateral;
- fereastra ovală prin care labirintul osos comunică cu casa
timpanului.
La nivelul peretelui inferior identificăm:
- fereastra rotundă;
- originea lamei spirale osoase;
- fisura vestibulo-timpanică.
Canalele semicirculare osoase
Sunt în număr de trei şi sunt localizate superior şi posterior faţă de
vestibul. Ele se deschid la nivelul vestibulului prin 2 braţe, unul
ampular prin care trec fibre ale nervului vestibular şi unul
neampular. Pentru canalul semicircular anterior şi posterior braţele
neampulare se unesc şi se deschid la nivelul vestibulului printr-un
singur orificiu.
Cohleea este un labirint osos ce formează o rulare de 2 ture şi jumătate.
Aceasta începe la nivelul peretelui inferior al vestibulului şi se termină în fund
de sac. Spirala formată de cohlee prezintă în centrul său columela, o
formaţiune conică ce este alcătuită din ţesut spongios. Capsula cohleară
prezintă mai multe porţiuni:
- o porţiune axială ce în raport cu columela formează şanţul spiral pe buzele
căruia se prinde lama spirală care este alcătuită din:
• o bază ce formează împreună cu şanţul spiral canalul spiral ce mai poartă
denumirea de canalul lui Rosenthal;
• o lamelă vestibulară cu direcţie spre vârful cohleei;
• o lamelă timpanică cu direcţie spre baza cohleei;
• o margine liberă care este localizată la nivelul lumenului canalului spiral
cohlear ce se continuă cu ductul cohlear;
• spaţiul interlamelar la nivelul căruia trec axonii aferenţi ai neuronilor
ganglionului spiral şi axonii eferenţi ai tractului oligocohlear;
- o porţiune interspirală ce corespunde septului spiral. La nivelul acestei
porţiuni scala vestibulară a turei bazale vine în raport cu scala timpanică a
turei următoare.
- o porţiune periferică ce mai poartă denumirea de capsulă cohleară propriu
zisă.
Fiziologia auzului
Funcţia auditivă
Pavilionul urechii captează sunetele din mediul extern şi le transportă
prin conductul auditiv extern până la nivelul membranei timpanice. Aceasta
vibrează şi transmite unda sonoră către lanţul osicular. Acesta din urmă
transmite unda spre membrana ferestrei ovale şi de aici la nivelul perilimfei.
Dacă excitaţia sonoră depăşeşte 80 dB, muşchiul scăriţei se contractă reflex
blocând transmiterea undelor sonore şi protejând în acest mod auzul. Undele
sonore periodice transmise de scăriţă în fereastra ovală se transformă în
vibraţii spre membrana bazilară. De asemenea, lichidele urechii interne
(endolimfa şi perilimfa) se mişcă în acelaşi sens cu fereastra ovală. Aparatul
neurosenzorial localizat la nivelul urechii interne ce poartă denumirea de
organul Corti va transforma informaţia sonoră în curent bioelectric. Pe calea
nervului acustic, impulsul electric se va transmite până la cortex, unde se va
transforma în senzaţie de percepţie.
Funcţia vestibulară
Scopul analizatorului vestibular este de a ajuta omul să se orienteze în spaţiu
şi să îşi menţină echilibrul atât cel static cât şi cel dinamic. Aparatul
neurosenzorial este reprezentat de organul Scarpa, de unde excitaţiile sunt
preluate de nervul vestibular şi apoi sunt transmise către trunchiul cerebral.
Transmiterea vibrațiilor sonore