ANATOMIE

ANUL II

ANALIZATORUL STATOACUSTIC
ȘI
PRODUCȚIILE CORNOASE ALE PIELII
COPITA

(SEM II - CURS II)

Prof univ. Dr. Dr. h.c. Gabriel PREDOI

 ANALIZATORUL STATOACUSTIC

Segmentul receptor al analizatorului stato-acustic este urechea. După topografia

elementelor care compun urechea, aceasta se consideră a fi formată din trei segmente:
urechea externă, urechea medie și urechea internă.

Urechea externă
Elementele care o compun, pavilionul urechii, conchia sau auriculul
(Auricula) și meatul auditiv extern (Meatus acusticus externus) au rolul de a primi și de
a transmite urechii medii excitațiile sonore.
a) Pavilionul este partea vizibilă a urechii externe. Este format dintr-un schelet
cartilaginos, situat pe părțile laterale ale capului, caudal și dorsal de articulația temporo-
mandibulară. Are un aspect diferit în funcție de specie și rasă. La toate mamiferele
domestice este mai alungit decât la om.
Partea laterală prezintă o deschidere eliptică ce permite accesul într-o cavitate
vastă și neregulată. Ea este circumscrisă de două margini ce se unesc dorsal la nivelul
unui apex rotunjit sau ascuțit iar ventral formează o comisură ce corespunde incizurii
intertragice. Marginea rostrală, poate deveni medială, în funcție de atitudinea
pavilionului. Ea este considerată marginea tragică ce se termină ventral cu tragusul.
Marginea caudală, care poate deveni laterală, este considerată marginea antitragică,
deoarece antitragusul formează terminarea ei ventrală. Pe această margine la carnivore
se observă un pliu cutanat ce delimitează o depresiune denumită sacul cutanat marginal.
Pavilionul prezintă un cartilaj principal - cartilajul auricular, căruia i se
anexează un cartilaj scutular (absent la om), de forma unei plăcuțe cartilaginoase
situate în regiunea temporală. Cartilajul auricular face legătura cu meatul acustic extern
prin cartilajul inelar.
Ambele suprafețe, convexă și concavă (internă), ale cartilajului auricular sunt
acoperite de piele. Mușchii ce acționează asupra pavilionului, orientând deschiderea
către sursa undelor sonore, sunt mușchii extrinseci ai urechii, mult mai bine reprezentați
la animale comparativ cu omul. Există și mușchi intrinseci, rudimentari, aplicați direct
pe cartilajul auricular, căruia îi modifică, în mică măsură, forma.
 b) Meatul acustic extern se întinde de la baza cartilajului auricular până la
membrana timpanului. Include două părți. Partea laterală este cartilaginoasă iar partea
medială este osoasă. Porțiunea cartilaginoasă are ca bază anatomică cartilajul inelar.
La ungulate cartilajul are forma unui cilindru deschis (cu marginile suprapuse).
Porțiunea osoasă are ca bază meatul osos al piramidei temporalului. Piele conductului
auditiv este pigmentată și bogată în glande ceruminoase.

Urechea medie
Urechea medie transmite vibrațiile sonore de la membrana timpanică la urechea
internă. Există o cavitate intraosoasă situată în porțiunea pietroasă și timpanică a osului
temporal, care include o serie de piese mici osoase, oasele urechii medii. Ea este
căptușită cu o mucoasă dependentă de mucoasa faringelui și comunică cu ultimul prin
tuba auditivă (tuba faringo-timpanică).
Timpanul sau membrana timpanică este o membrană ovală, subțire și
rezistentă, situată între urechea externă și cea medie, pe marginea unui cadru inelar ce
mărginește părțile laterale și marginea ventrală a extremității mediale a meatului acustic
osos – silonul timpanic. Inserția se realizează printr-o zonă circulară mai consolidată a
timpanului denumită inel fibro-cartilaginos. Silonul timpanic este întrerupt dorsal iar
timpanul se prinde direct pe marginile osoase.
Cavitatea timpanică are forma unei lentile biconcave, prezentând doi pereți
laterali și o circumferință. Peretele lateral în cea mai mare parte este ocupat de
membrana timpanică. În jurul silonului timpanic la ungulate sunt dispuse radiar celule
timpanice (mici compartimente) ale bulei timpanice. La celelalte specii bula timpanică
nu este divizată, fiind formată dintr-o singură cavitate ce comunică cu cavitatea
timpanică. Peretele medial este cel care desparte urechea medie de urechea internă. El
prezintă două ferestre, una dorsală și una ventrală, separată de un relief denumit
promontoriu.
Fereastra ovală sau fereastra vestibulară se prezintă sub forma unui orificiu
ușor ovoid, situat dorso-medial de promontoriu, prin care cavitatea timpanică comunică
cu vestibulul.
Fereastra rotundă sau cohleară este un orificiu circular situat caudo-lateral de
promontoriu. Ea este astupată de o membrană numită timpan secundar. El separă
cavitatea timpanică de rampa timpanică a melcului.
 Oscioarele acustice formează un lanț între timpan și fereastra vestibulară, prin
intermediul căruia vibrațiile timpanului sunt transmise perilimfei urechii interne.
Ciocănașul este cel mai mare. Coada ciocănașului se plasează pe fața internă a
timpanului. Capul ciocanului se articulează cu nicovala. Nicovala este asemănătoare
unui molar, prezentând un corp și două ramuri. Corpul se articulează cu capul
ciocănașului iar una din ramuri se articulează cu scărița prin osul lenticular. Scărița se
sprijină cu baza pe fereastra vestibulară.
Există doi mușchi care acționează asupra oscioarelor.
Mușchiul ciocănașului sau tensor al timpanului acționează asupra acestui os
redus, în timpul contracției presând scărița pe fereastra rotundă și mărind presiunea în
urechea internă. Mușchiul scăriței acționează asupra acesteia având efect de micșorare
a presiunii.
Mucoasa cavității timpanice este în continuitate, prin intermediul tubei auditive,
cu mucoasa faringiană. Tuba auditivă este un conduct care face legătura între urechea
medie și cavitatea faringiană. Are o direcție oblică dorso-ventrală (fiind în contact pe
partea laterală, la solipede și carnivore, cu mușchiul tensor și ridicător al vălului
palatin). La cal, după o distanță de câțiva centimetri de orificiul timpanic, peretele
ventral al trompei este fisurat permițând hernierea mucoasei care o tapetează, sub forma
unui diverticul denumit punga guturală. Această formațiune se întâlnește la ecvine,
cămilă și lamă. Cele două pungi simetrice se întind de la baza occipitalului, pe sub aripa
atlasului, până la ramura recurbată a mandibulei sub parotidă, pe fața dorsală a
faringelui și laringelui.

Urechea internă
Situată în profunzimea stâncii temporalului, medial și puțin aboral de cavitatea
timpanică, este formată dintr-o serie de cavități ce poartă denumirea de labirint osos. În
interiorul labirintului osos se află o serie de spații delimitate de un perete membranos,
ansamblul lor constituind labirintul membranos.
Labirintul osos este săpat în porțiunea pietroasă a piramidei temporalului.
Există o cavitate centrală numită vestibul, trei canale semicirculare și un conduct
spiralat denumit cochlee.
Vestibulul este o cavitate al cărei perete lateral prezintă fereastra ovală. În
partea dorso-aborală a sa se deschid canalele semicirculare. În partea ventro-rostrală
vestibulul comunică cu melcul osos, mai precis cu rampa vestibulară a acestuia.
 Canalele semicirculare osoase sunt trei conducte osoase, plasate în trei planuri
perpendiculare unul pe altul, plasate dorso-caudal de vestibul. Ambele capete ale lor au
deschidere în vestibul, una dintre ele fiind mai largă - dilatație ampulară.
Cohleea sau melcul este un canal osos elicoidal, de forma unui con scurt, cu
baza spre vestibul și vârful descendent. Formează câteva ture în jurul unui ax osos
denumit modiol (columelă). De pe acest ax pleacă în interiorul canalului o lamelă
osoasă spirală, care împarte incomplet (deoarece nu atinge peretele excentric al
canalului) lumenul canalului în două spații: spațiul dorsal este rampa vestibulară iar
cel ventral este rampa timpanică. Totuși, chiar dacă lama spirală nu ajunge la peretele
excentric, cele două rampe sunt separate pentru că lama spirală se prelungește printr-o
membrană - membrana bazală, care se unește cu peretele osos excentric. Există, la
vârful cochleei (cupola melcului), o deschidere prin care rampa vestibulară comunică cu
cea timpanică, deschidere denumită helicotremă.
Labirintul membranos este format din utricul, saculă, canale semicirculare
membranoase și melcul membranos, reprezentat de canalul cochlear. În interiorul
labirintului membranos se găsește endolimfă. Între labirintul osos și cel membranos se
găsește perilimfă.
Utricula și sacula sunt două cavități membranoase conținute de vestibul,
aparținând analizatorului static. În utriculă se deschid canalele semicirculare
membranoase. Utricula, sacula și canalele semicirculare membranoase, prin maculele
și crestele lor reprezintă componenta statică a urechii interne, elementele de
microstructură fiind studiate la histologie.
Canalul cochlear sau melcul membranos prezintă forma unui canal
triunghiular pe secțiune transversală. El este așezat în interiorul melcului osos, mai
precis ocupă o mică parte din rampa vestibulară. Peretele ventral este reprezentat de
membrana bazilară – cea care continuă lama spirală spre peretele excentric al melcului.
Peretele lateral este constituit de o parte a peretelui excentric al melcului (la care ajunge
membrana bazală), căptușit de un periost îngroșat ce formează ligamentul spiral. Al
treilea perete, dorsal, este format de o membrană dispusă în unghi de 450,ce pleacă de la
extremitatea dorsală a ligamentului spiral către baza lamei spirale -membrana
Reissner. Ea separă canalul cochlear de rampa vestibulară. Canalul cohlear și
componentele celulare care-l alcătuiesc formează componenta acustică a acestui
analizator.

La păsări urechea externă nu are pavilion iar în cavitatea timpanică la păsări

există un singur oscior numit columelă.
 Cartilajele urechii externe la ecvine
1-cartilajul auricular; 2-cartilajul scutular; 3-cartilajul inelar (porțiunea cartilaginoasă a meatului
acustic extern); 4-conduct osos auditiv extern (porțiunea osoasă a meatului auditiv extern); 5-
tragus; 6-antitragus; 7-incizura intertragică.
 Secțiune prin ureche
1-conduct auditiv extern; 2-timpanul; 3-urechea medie; 4-ciocănașul; 5-mușchiul ciocă-
nașului; 6-nicovala; 7-scărița; 8-mușchiul scăriței; 9-fereastra ovală; 10-promontoriu; 11-tuba
faringo-timpanică; 12-canal semicircular osos ce include canalul semicircular membranos; 13-
vestibul; 14-canal endolimfatic; 15-melcul osos ce include canalul cochlear; 16-perilimfă; 17-
endolimfă; 18-utriculă; 19-saculă; 20- porțiunea pitroasă a osului temporal.
 Secțiune prin cochlee
1-modiol; 2-lama bazală cu ganglionul spiral; 3-ligamentul spiral; 4-rampa vestibulară;
5-rampa timpanică; 6-canalul cochlear; 7-membrana vestibulară; 8-membrana bazală cu organul
Corti.
 PRODUCȚIILE CORNOASE ALE PIELII
COPITA

Extremitatea fiecărui acropodiu la ecvine este protejată de o structură cornoasă –

cutia de corn, care împreună cu țesuturile vii incluse va constitui copita. Această
formațiune are ca bază anatomică falanga distală, micul sesamoid și jumătatea falangei
mijlocii.

Cutia de corn
Cutia de corn este un fel de capsulă cornoasă ce acoperă extremitatea degetului
la cal.
Peretele cutiei de corn este singurul vizibil când membrul este în sprijin pe sol.
Porțiunea dorsală a peretelui, ce corespunde mijlocului feței parietale a falangei,
este denumită pensă. Fiecare porțiune colaterală, laterală sau medială este reprezentată
prin două sectoare: mamelele – porțiuni adiacente ale pensei, și sferturile, mai caudale.
Partea cea mai caudală, constituie de fiecare parte marginea palmară sau plantară sau
călcâiul.
La nivelul călcâielor peretele se flexează brusc prelungindu-se în sens cranial
prin două bare ce vor limita în lateral furcuța. Cele două bare se reduc progresiv către
apexul furcuței.
Fața externă a peretelui este convexă în sens transversal și rectilinie de la
marginea coronală spre marginea soleară. Ea este netedă, ușor striată în lungime. Partea
proximală a feței externe este acoperită de un start subțire epidermic, de 2-3 cm
înălțime, a cărei margine distală se descuamează. Această bandă circulară este periopla.
Fața internă este tapetată de lamele albe subțiri și paralele denumite lamele
epidermice primare. Ansamblul acestor lamele constituie așa numitul cherafil. Lamelele
epidermice primare se angrenează cu cele ale dermului subiacent – lamelele dermice
primare. Marginea coronală este înaltă și excavată pe partea internă de șanțul coronal,
denumit și cutidural, lat de aproximativ 15 mm, ce include bureletul coronal.
În fundul șanțului există o multitudine de mici orificii fiecare corespunzând unei
papile a bureletului și marchează originea unei fibre de corn. Bordura externă a șanțului
coronal, înaltă, este marcată de un șanț secundar foarte îngust, șanțul limbic (perioplic)
care include bureletul limbic (perioplic).
 Structurile ligamentare integrate articulațiilor acropodiului
1-metacarpianul principal III; 2-falanga proximală; 3-falanga mijlocie; 4-falanga distală; 5-
micul sesamoid; 6-marii sesamoizi; 7-tendonul mușchiului extensor digital comun; 8-mușchiul
interosos median; 9-fund de sac articular palmar al articulației buletului; 10-ligamente
sesamoidiene colaterale; 11-sinovială veziculară; 12-ligamente sesamoidiene oblice; 13-
ligament sesamoidian drept; 14-bridele mușchiului interosos median destonate tendonului
extensorului digital comun; 15-marele burelet glenoidal; 16-funduri de sac articulare palmare
ale articulației interfalangiene proximale; 17-ligament colateral anterior ce devine posterior
pentru articulația interfalangosesamoidiană; 18-ligament colateral posterior; 19-funduri de sac
anterioare ale articulației copitei; 20-ligament colateral anterior; 21-funduri de sac posterioare
ale articulației copitei; 22-fundul de sac articular palmar al articulației copitei; 23-lamela
transversă; 24-ligamentul ungulosesamoidian impar; 25-ligament sesamoidian transvers; 26-
ligament colateral al articulației buletului.
 Structurile ligamentare, tendinoase și tecile sesamoidiene ale acropodiului
1-metacarpianul principal III; 2-falanga proximală; 3-falanga mijlocie; 4-falanga distală; 5-
micul sesamoid; 6-marii sesamoizi; 7-tendonul mușchiului extensor digital comun; 8-mușchiul
interosos median; 9-fund de sac articular palmar al articulației buletului; 10-ligamente
sesamoidiene colaterale; 11-sinovială veziculară; 12-ligamente sesamoidiene oblice; 13-
ligament sesamoidian drept; 14-bridele mușchiului interosos median destonate tendonului
extensorului digital comun; 15-marele burelet glenoidal; 16-funduri de sac articulare palmare
ale articulației interfalangiene proximale; 17-ligament colateral anterior ce devine posterior
pentru articulația interfalangosesamoidiană; 18-ligament colateral posterior; 19-funduri de sac
anterioare ale articulației copitei; 20-ligament colateral anterior; 21-funduri de sac posterioare
ale articulației copitei; 22-fundul de sac articular palmar al articulației copitei; 23-lamela
transversă; 24-ligamentul ungulosesamoidian impar; 25-ligament sesamoidian transvers; 26-
ligament colateral al articulației buletului; 27-ligamentul metacarpo-intersesamoidian; 28-fund
de sac proximal al marii teci sesamoidiene; 29-tendonul flexorului profund înconjurat de
sinovială vaginală; 30- tendonul flexorului superficial, 31-fascia postsesamofalangiană; 32-
funduri de sac laterale ale marii teci sesamoidiene; 33-fundul de sac distal al marii teci; 34-
fascia de întărire a aponevrozei palmare; 35-aponevroza palmară; 36-funduri de sac ale micii
teci sesamoidiene.
 Marginea soleară se uzează în contact cu solul. Pe partea interioară este foarte
solid unită cu cornul tălpii prin angrenajul lamelelor epidermice primare (ale
cherafilului) cu marginea tălpii. Stratul intern al peretelui cutiei de corn reprezentat de
lamelele epidermale cornoase (non-senzitive) nu este pigmentat și apare pe suprafața
feței soleare ca o bandă îngustă, fin denticulată, albicioasă, situată între cele două
porțiuni pigmentate. Aceasta reprezintă zona albă, denumită în trecut linia albă a
peretelui..
Din punct de vedere structural peretele include trei straturi inegale. Stratul extern
este foarte subțire - periopla . Este format din corn suplu și cu sistemul tubular fin.
Stratul mijlociu este cel mai gros și rigid, format din corn dur cu structură fibroasă.
Fibrele sunt paralele între ele și au un calibru de 0,15 - 0,5 mm. Fiecare corespunde unei
papile a bureletului coronal, care produce în totalitate acest strat mijlociu. Stratul intern,
așa cum am menționat, totdeauna albicios, este stratul lamelelor epidermice primare
(kerafilul, produs de podofi).

Talpa
Este reprezentată de stratul cornos al epidermei susținut de dermul ce acoperă
planul cutanat al falangei distale. Porțiunea mijlocie este denumită corpul tălpii,
prelungit prin două ramuri egale, una laterală și una medială. Fiecare ramură este
încadrată între sfert și bara corespunzătoare a peretelui, terminându-se prin unghiurile
lateral și medial. Fața externă a tălpii este concavă în toate sensurile. Fața internă este
convexă și poroasă, perforată de mici orificii, fiecare primind o papilă dermică.

Furcuța
Este reprezentată de învelișul cornos al cuzinetului digital. Este plasată între bare
și are o formă triunghiulară. În partea dorsală prezintă un apex ascuțit iar palmar
formează două brațe ce se vor termina la nivelul unei baze bilobate. Cele două brațe
sunt separate de un silon cuneal central (lacuna medială). De fiecare parte furcuța
delimitează împreună cu bara corespunzătoare un silon paracuneal denumit și lacună
laterală, a cărei profunzime scade către apex.
Grosimea furcuței nu este uniformă. Grosimea este maximă în punctele de
contact cu solul, unde este aproape egală cu cea a tălpii. Ea diminuă în șanțul cuneal
central și în cele paracuneale.
 Regiunile peretelui cutiei de corn
1-frunte; 2-sferturi anterioare; 3-sferturi posterioare; 4-
calcâiele; 5- pintenul.
 Elementele cutiei de corn vizibile pe fața soleară
1-peretele cutiei de corn; 2-corpul furcuței; 3-brațele furcuței; 4-lacuna mediană; 5-lacune
laterale; 6-talpa; 7-călcâie; 8-bare; 9-linia albă.

Componentele membranei cheratogene

1-bureletul limbic (perioplic); 2-bureletul coronar (cutidural); 3-lamele dermale primare
(podofiloase); 4-țesutul velutos al tălpii.
 Regiunile peretelui cutiei de corn
1- fruntea; 2- pensa; 3- sferturi anterioare; 4- sferturi posterioare

Secțiune prin cutia de corn

1- șanțul corespunzător bureletului perioplic; 2- șanțul corespunzător bureletului cutidural; 3-
perioplă; 4- tubi cornoși; 5- lame cherafiloase; 6- nivelul liniei albe; 7- cornul tălpii.
 Membrana cheratogenă
Reprezintă dermul (coriumul) care se găsește sub cutia de corn impreună cu
stratul generator al epidermului. I se pot recunoaște 3 porțiuni distincte după aspect,
topografie și rol: bureletul, podofilul și țesut velutos.

Bureletul (Dermis limbi, Dermis coronae)

Este partea membranei cheratogene care produce cornul peretelui. El formează
un relief gros ce ocupă șanțul marginii coronare a peretelui, având o lățime de
aproximativ 2 cm în regiunea pensei, acest relief se îngustează către călcâie.
Examinarea atentă a lui permite identificarea a două porțiuni inegale și paralele,
separate de un silon îngust. Relieful proximal ce se găsește la limita cu pielea regiunii
coronale, este bureletul limbic sau perioplic (Dermis limbi). Are o lățime de 2 – 3 mm
producând periopla (Epidermis limbi) și stratul extern al peretelui. Este prevăzut cu
papile numeroase, mici, fine și se racordează în partea posterioară a călcâielor la țesutul
velutos ce acoperă cuzinetul digital. Dedesubtul șanțului precizat există un al doilea
relief rotunjit și mult mai voluminos. Acesta este bureletul coronal (Dermis coronae)
sau cutidural. El este acoperit de papile filiforme, mai bine reprezentate și de înălțimi
inegale. Extremitățile acestui burelet se racordează înapoia călcâielor la țesutul velutos
cuneal.

Dermul parietal (Dermis pariertalis ) – Podofilul

El acoperă fața parietală a falangei distale și porțiunea adiacentă a cartilajelor
ungulare. Este cuprins între marginea distală a bureletului coronar și marginea soleară a
falangei. În consecință, înălțimea maximă este la nivelul pensei și descrește progresiv
spre călcâie. Pe toată întinderea prezintă lamele dermice primare paralele cu o tentă
deschisă. Lamelele cresc în înălțime de la zona coronară inferioară spre marginea
soleară a falangei, unde ating 3 – 4 mm, fiecare terminându-se printr-un mănunchi de
papile puternice. În număr de 550 – 600 ele sunt separate de șanțuri înguste în care se
angrenează lamelele epidermice primare (kerafilului), adică startul intern al peretelui
cornos. Dermul este foarte strâns unit cu falanga, porțiunea profundă a lui constituind
un periost modificat. Fiecare lamelă prezintă pe părțile laterale 60 de lamele dermice
secundare microscopice. Acest ansamblu mărește extrem de mult suprafața de contact
între porțiunea vie a epidermei și țesutul cornos.
 Componentele membranei cheratogene și producțiile cornoase ale acesteia
1-metacarpianul principal III; 2-falanga proximală; 3-falanga mijlocie; 4-falanga distală;
5-marii sesamoizi; 6-cuzinetul palmar; 7-ligamentul elastic (metacarposesamo-falangian); 8-
ligamentul drept; 9-marele burelet glenoidian; 10-micul sesamoid; 11-hipoderm; 12-derm; 13-
stratul generator al epidermului; 14-burelet limbic (perioplic); 15-burelet coronar (cutidural);
16-angrenajul lamelelor dermice și epidermice primare (podofiloase și cherafiloase); 17-țesutul
velutos al tălpii; 18-periopla; 19-cornul peretelui format din tubi și țesut cornos intertubular; 21-
linia albă; zona de contact cu solul a peretelui cutiei de corn; 22-cornul tălpii și furcuței; 23-
fibrocartilaj.
 Țesutul velutos (Dermis soleae)
Această porțiune a membranei cheratogene acoperă planul cutanat al falangei
distale și cuzinetul digital. Ea produce talpa și furcuța. Banda de podofil care
corespunde barelor divizează țesutul velutos într-o porțiune periferică, ce acoperă
falanga – țesutul velutos al tălpii și alta centrală, ce corespunde furcuței – țesutul velutos
la furcuței. Cele două porțiuni au structură identică. Papilele sunt asemănătoare cu cele
ale buretelui, cele mai lungi având 5 – 6 mm. Ca și alte porțiuni ale membranei
cheratogene, țesutul velotus este extrem de inervat ceea ce permite asigurarea funcției
tactile.

Aparatul de amortizare
Torusul ungual (Torus ungulae) la ecvine este foarte dezvoltat și prezintă o
organizare complexă. Cuzinetul digital este completat de o parte și de alta de câte un
cartilaj ungular care nu are echivalent la alte specii.

Cuzinetul digital (Digital cushion)

Este o formațiune groasă, elastică, interpusă între fascia care dublează
aponevroza flexorului profund și furcuță. Ultima constituie învelișul cornos al
cuzinetului, prin intermediul căruia acesta se sprijină pe sol. Are o formă piramidală
ceea ce permite a i se recunoaște 4 fețe, o bază și un vârf, ultimul dirijat către pensă.
Fața superioară este dorsală, mulată pe fascia ce acoperă aponevroza
tendonului flexor digital profund (fascia de întărire a aponevrozei palmare). Ea este
acoperită de o lamă fibroasă, densificare a propriului țesut care aderă la fascie. Lama
fibroasă se prelungește proximal, îngustându-se până la fața palmară (sau plantară) a
regiunii meta-carpo (sau meta-tarso) falangiene. Această membrană acoperă, pe părțile
laterale ale tendonului flexor, artera și nervul digital propriu care sunt separate în partea
lor distală de vena omonimă. Fiecare margine a acestei fascii este prevăzută cu o
bandeletă fibroasă – ligamentul pintenului, care încrucișează oblic aceste vase în
traiectul său de la fața profundă a cartilajului ungular la cuzinetul pintenului.
Fața inferioară este tapetată de țesutul velutos furcal care aderă foarte intim la
aceasta. Ea reproduce exact forma furcuței. Astfel, apare triunghiulară, ascuțită dorsal și
divizată palmar sau plantar de un șanț sagital în două brațe divergente.
Fețele laterală și medială sunt foarte asemănătoare. Ele sunt înguste la nivelul
apexului și se lățesc către bază, unde sunt unite la fața profundă a cartilajelor ungulare.
Fețele laterale formează peretele axial al unei depresiuni ce corespunde șanțului
paracuneal.
Baza se găsește în partea palmară sau plantară și este formată din două reliefuri
voluminoase rotunjite – bulbii cuzinetului, ce se confundă în lateral cu extremitatea
corespunzătoare cartilajului ungular. Cele două proeminențe sunt separate de șanțul
situat între cele două ramuri.
Apexul aderă la centrul planului cutanat al falangei. Tot țesutul cuzinetului este
foarte vascularizat și inervat.

Aparatul de amortizare-vedere ventrală

1-cuzinet palmar; 2-fibrocartilaje complementare

Cartilajele ungulare (Ungual cartilage)

Fiecare cartilaj ungular, având denumirea mai veche de fibro-cartilaj
complementar, este o lamă fibro-cartilaginoasă care prezintă inserție pe procesul palmar
(sau plantar) al falangei distale și acoperă lateral articulația interfalangiană distală . El
depășește aceste formațiuni acoperind baza cuzinetului digital și întinzându-se pe de altă
parte sub pielea reginii coronare, unde poate fi palpat ușor. Are un aspect de
paralelogram, prezentând două fețe și 4 margini. Fața externă este convexă, acoperită
de burelet și de lamele dermice în jumătatea distală, și de piele în jumătatea proximală.
 Fața internă, concavă, este aplicată prin porțiunea sa dorsală la articulația
interfalangiană distală. Între cele două ligamente colaterale, interfalangian și
sesamoidian, ea aderă la recessusul colateral al sinovialei. Porțiunea palmară sau
plantară acoperă cuzinetul digital. Ea este în continuitate de substanță cu acesta în partea
distală. Proximal este unită la schelet printr-o serie de tractusuri fibroase. Marginea
distală este groasă, fixată în mod solid la procesul palmar (sau plantar) al falangei
distale. Este în continuitate cu cuzinetul digital. Marginea superioară este subțire și
convexă. Marginea dorsală însoțește porțiunea terminală a tendonului extensorului
digital dorsal și acoperă ligamentil colateral al articulației. Marginea palmară sau
plantară este convexă și subțire, perforată de orificii destinate unor vene.
Cartilajele ungulare nu au o structură omogenă. Ele sunt formate din țesut
cartilaginos hialin și țesut fibros inegal repartizat. Partea hialină acoperă fața externă a
cartilajului fiind mai bine reprezentată în zona dorsală. Partea fibroasă, singura
prevăzută cu vase proprii este profundă. Fiecare față este prevăzută cu câte un puternic
plex venos (rețeaua cartilaginoasă superficială și profundă), între cele două plexuri
existând anastomoze prin orificii ce perforează cartilajul, mai ales în zona proximală și
palmară. Din aceste plexuri se vor forma rădăcinile venei digitale proprii.

PINTENII ȘI CASTANELE

În afara cutiei de corn, alte formațiuni cornoase la ecvine sunt reprezentate de

pinteni și castane.
Pintenii (Calcares), situați la fața palmară sau plantară a regiunii metacarpo- sau
metatarsofalangiene sunt vestigii ale cutiilor de corn corespunzătoare degetelor
secundare. Astfel la cal și măgar există câte un singur pinten pentru fiecare membru (ce
corespunde cutiilor de corn de la degetele II și IV), reprezentat de o mică placă cornoasă
moale, înconjurată de un smoc de peri mai lungi.
Castana, reprezentată de o mică producție cornoasă, este considerată vestigiul
cutiei de corn a degetului I. Cea de la membrul toracic (Torus carpeus), este situată
proximal de carp, la fața medială a antebrațului. La membrul pelvin, castana (Torus
tarseus) este la fața medio-caudală a bazei tarsului. Ultima lipsește la măgar.
 ONGLOANELE

Ongloanele sunt formațiuni cornoase care acoperă extremitatea degetelor la

rumegătoare și suine. Fiecare onglon prezintă o porțiune parietală, la rândul ei
sistematizată într-o față abaxială (excentrică), convexă și una axială (concentrică)
concavă. Fața soleară se compune din două părți: talpa, ușor concavă, ascuțită in sens
dorsal și mai lată în sens palmar și un bulb proeminent, înapoia tălpii. Nu există furcuță
și nici bare. Absența cartilajelor unguale (fibrocartilajelor) este suplinită de dezvoltarea
cuzinetului.
La rumegătoare, degetele II și V sunt reprezentate sub formă de pinteni, existând
câte o capsulă de substanță cornoasă de formă conică, ce corespunde fiecăruia dintre
aceștia. Atât la membrul toracic cât și la membrul pelvin, cei doi pinteni sunt plasați
palmar, respective plantar de articulația metacarpo- sau metatarso-falangiană.
La suine există patru ongloane la fiecare membru, două principale și două
secundare, cele secundare, spre deosebire de cele de la rumegătoare, având schelet osos.

COARNELE

La rumegătoarele domestice alte formațiuni cornoase cutanate sunt coarnele. Ele

îmbracă apofizele cornuale ale frontalului. Dermul papilar acoperă apofiza, aderând prin
fața sa profundă la periost. Papilele sunt orientate spre vârful cornului. Stratul cornos
are forma unui cornet, a cărui grosime crește de la bază spre vârf, unde devine compact.
Baza cornului prezintă șanțuri circulare, care marchează creșterile anuale.
În cazul fracturilor sau ablației chirurgicale a coarnelor trebuie să se țină cont că
se deschide diverticulul cornual al sinusului frontal, fiind necesar a se realiza o toaletă
corespunzătoare și o închidere adecvată a acestui compartiment.

UNGHIILE

Sunt formațiuni cornoase de forma unor capsule conice, care acoperă

extremitatea distală a degetelor la carnivore și leporide. În timpul sprijinului unghia nu
ia contact cu solul deoarece fiecare deget prezintă o formațiune de amortizare (cuzinet),
acoperit de un tegument bogat în glande sudoripare dar lipsit de fire de păr ce reprezintă
pernița digitală sau torusul digital (Torus digitalis). Tot la sprijin servește și pernița
principală (Torus metacarpeus), de formă triunghiulară și foarte dezvoltată, așezată
caudal de pernițele degetelor II-V. Pe fața medială a regiunii carpiene se află și pernița
carpiană (Torus carpeus), care însă nu servește la sprijin pe sol.
La pisică unghia este foarte recurbată și turtită dintr-o parte în alta, având vârful
ascuțit. Pentru a le păstra ascuțite, în timpul repaosului unghiile sunt retrase dorso-
caudal în niște teci cutanate speciale de un ligament elastic.

FORMAȚIUNILE GLANDULARE ALE PIELII

Pielea mamiferelor prezintă glande sebacee și sudoripare, răspândite

neuniform pe suprafața sa.
În anumite regiuni ale corpului, glandele suferă transformări, adaptându-se la
anumite funcții. Astfel se pot întâlni:
 glande nazolabiale dispuse la nivelul zonei epidermice a botului la
rumegătoare și suine. Ele mențin umiditatea vârfului nasului la această
specie;
 glandele sinusului infraorbitar de la ovine. Secreția lor este grăsoasă,
vâscoasă și se desprinde sub forma unei cruste gălbui pe marginea
deschiderii sinusului;
 glandele sinusului interdigital tot de la ovine. Produce o secreție grăsoasă,
albicioasă;
 glandele sinusului ingvinal de la ovine;
 glandele cornuale, glande sebacee aglomerate la baza cornului;
 glandele carpale ale porcului, situate la fața medio-caudală a carpului.
 glandele mentale sunt aglomerări de glande sebacee și sudoripare, caudal de
joncțiunea celor mandibule;
 glandele sinusului para-anal și glandele peri-anale de la porțiunea
terminală a tractusului digestiv la câine.
 glandele perineale sunt specifice leporidelor;
Mai există glandele ceruminoase, glandele tarsale la nivelul pleoapelor și
glandele mamare, care sunt descrise la analizatori respectiv la aparatul genital femel.
 PIELEA ȘI PRODUSELE PIELII LA PĂSĂRI

Două particularități importante ale cutisului la pasăre sunt lipsa glandelor

sebacee și sudoripare și existența unui țesut subcutanat abundent și lax, ceea ce-i
conferă o mare mobilitate.
Ca formațiuni cornoase se descriu: ghearele, penele, valvele ciocului, solzii
membrelor și pintenii la unele specii.
Ghearele sunt formațiuni cornoase care acoperă extremitățile degetelor
membrelor pelvine.
Penele sunt formațiuni cornoase produse de piele, care acoperă corpul păsărilor,
având rol în termoreglare și zbor. Fiecare pană este formată dintr-o tijă principală de pe
care se desprind tije secundare, barbe și barbule. Tija principală a penei prezintă o
porțiune proximală, goală în interior și fixată în foliculul plumos al pielii, denumită
calamus. și o porțiune distală, constituită dintr-un corn opac, rezistent și flexibil, numit
rahis. Tijele secundare vor forma lama penei. Bulbii plumiferi din pielea păsărilor nu au
glande anexe.
După forma și rolul lor se disting trei categorii de pene:
- sub formă de fire, cu lama atrofiată și tija filiformă;
- puf, constituit din rahis și lame moi, dispus sub penele de acoperire;
- penele de acoperire, lungi, cu tija principală și lama dezvoltate.
Topografic, penele de acoperire sunt clasificate în: remige (pe aripi), tectrice
(pe corp) și rectrice (la coadă).
Glanda uropigenă este o glandă specifică păsărilor, localizată deasupra
primelor vertebre coccigiene. Este formată din doi saci ovoizi, uniți la extremitățile lor
craniale și înveliți în țesut elastic. Ea produce o secreție grăsoasă pe care pasărea o
elimină prin compresarea glandei cu ciocul, pentru a unge penele și a le proteja de
umezeală. Este foarte bine reprezentată la palmipede.
 Fața medială a Fața medială a
membrului toracic la membrului pelvin la cal
cal 1-castana; 2-pinten
1-castana; 2-pinten

Ongloanele la bovine
A-vedere dorsală; B-fața soleară
1-fața abaxială; 2-fața axială; 3-bulbul cuzinetului; 4-talpă; 5- pintenii.
 Secțiune prin corn la bovine
1-apofiza cornuală a osului frontal; 2-diverticulul cornual al sinusului frontal; 3-stratul
cheratogen dermo-epidermic; 4-cornul propriu zis.

Ligamentul elastic la pisică

I-III falange, 4-ligamentul elastic; 5-
ramificație corespunzătoare a
tendonului extensorului digital
Autopodiul toracal stâng – comun; 6-ramificație
fața palmară la câine corespunzătoare a tendonului
1-torus carpian; 2-torus flexorului digital profund.
metacarpian; 3-toruși digitali
(pernițele digitale); 4-degetul I.
 Elementele anatomice ale unei pene
1-calamus; 2-rahis; 3-lamă; 4-barbe; 5-barbule; 6-barbule cu cârlige.