ANATOMIE

ANUL II

ANALIZATORUL STATOACUSTIC
ȘI
PRODUCȚIILE CORNOASE ALE PIELII
COPITA

(SEM II - CURS II)

 ANALIZATORUL STATO-ACUSTIC

Segmentul receptor al analizatorului stato-acustic este urechea. După topografia

elementelor care compun urechea, aceasta se consideră a fi formată din trei segmente:
urechea externă, urechea medie și urechea internă.

Urechea externă
Urechea externă captează undele sonore și le dirijează spre membrana
timpanului, care transmite vibrațiile urechii medii. Elementele care o compun sunt
pavilionul sau auriculul (Auricula) și meatul auditiv extern (Meatus acusticus
externus).
A) Pavilionul este partea vizibilă a urechii externe. Are un aspect diferit în
funcție de specie și rasă. La toate mamiferele domestice este mai alungit decât la om.
Prezintă un schelet cartilaginos pe care se inseră o serie de mușchi, acoperit cu piele.
Conformație
Fața laterală prezintă o deschidere eliptică ce permite accesul într-o cavitate
vastă și neregulată. Ea este circumscrisă de două margini ce se unesc dorsal la nivelul
unui apex rotunjit sau ascuțit iar ventral formează o comisură ce corespunde incizurii
intertragice, mascată de piele (vezi cartilajul auricular). Marginea rostrală, poate
deveni medială, în funcție de orientarea deschiderii pavilionului prin acțiunea
musculaturii. Ea este considerată marginea tragică ce se termină ventral cu tragusul.
Marginea caudală, care poate deveni laterală, este considerată marginea antitragică,
deoarece antitragusul formează terminarea ei ventrală. Pe această margine la carnivore
se observă un pliu cutanat ce delimitează o depresiune denumită sacul cutanat
marginal. Cavitatea delimitată de pavilion este mai îngustă și mai profundă la mamifere
comparativ cu cea de la om. Fața medială este convexă și destinată inserției mușchilor
auriculari.
Structură
Pavilionul prezintă un cartilaj principal - cartilajul auricular, căruia i se anexează
un cartilaj scutiform (scutular), absent la om, de forma unei plăcuțe cartilaginoase,
situate în regiunea temporală. Cartilajul inelar, al treilea din componența urechii
externe, face legătura cartilajului inelar cu deschiderea conductului auditiv extern al
osului temporal. Ambele suprafețe, convexă și concavă (internă), ale cartilajului
auricular sunt acoperite de piele.
Cartilajul auricular este reprezentat de o lamă subțire de cartilaj elastic,
denumit în trecut și cartilaj conchal, care dă forma părții vizibile a urechii externe. Este
perforat de multiple orificii vasculare și acoperit direct de piele pe cea mai mare parte a
întinderii sale. Conformația nu corespunde perfect cu cea a pavilionului descris anterior
deoarece anumite formațiuni sunt mascate de mușchi și piele, fiind vizibile doar prin
disecție.
Cartilajul scutiform, este o mică placă cartilaginoasă prezentă la toate
mamiferele domestice, situat pe suprafața mușchiului temporal, rostro-medial de baza
auriculului. Servește inserției a numeroși mușchi ce fac legătura fie cu marginile fosei
temporale (scutulari), fie cu baza cartilajului auricular (scutulo-auriculari).
Cartilajul inelar participă la formarea componentei cartilaginoase a meatului
auditiv extern. Are forma unei lame cartilaginoase ce se rulează puternic sub formă de
tub, fără însă a-și uni marginile. În partea dorso-medială a sa rămâne astfel o fantă
redusă.
Mușchii urechii externe
Mușchii ce acționează asupra pavilionului, orientând deschiderea către sursa
undelor sonore, sunt mușchii extrinseci ai urechii, mult mai bine reprezentați la animale
comparativ cu omul. Există și mușchi intrinseci, rudimentari, aplicați direct pe cartilajul
auricular, căruia îi modifică, în mică măsură, forma.
B) Meatul acustic extern se întinde de la baza cartilajului auricular până la
membrana timpanului. Include două părți. Partea laterală este cartilaginoasă iar partea
medială este osoasă. Porțiunea cartilaginoasă are ca bază anatomică cartilajul inelar.
Porțiunea osoasă are ca bază meatul osos al piramidei temporalului. Piele conductului
auditiv este pigmentată și bogată în glande ceruminoase.

Urechea medie
Urechea medie transmite vibrațiile sonore de la membrana timpanică la urechea
internă. Ea este reprezentată de o cavitate intraosoasă, situată în porțiunea pietroasă și
timpanică a osului temporal, denumită cavitatea timpanică, ce include o serie de piese
mici osoase, oasele urechii medii. Ea este căptușită cu o mucoasă dependentă de
mucoasa faringelui și comunică cu acest organ prin tuba auditivă (tuba faringo-
timpanică).
 Timpanul sau membrana timpanică este o membrană ovală, subțire și
rezistentă, situată între urechea externă și cea medie, pe marginea unui cadru inelar care
circumscrie părțile laterale și marginea ventrală a extremității mediale a meatului
acustic osos – silonul timpanic. Inserția se realizează printr-o zonă circulară mai groasă
a timpanului, denumită inel fibro-cartilaginos. Silonul timpanic este întrerupt dorsal iar
timpanul se prinde direct pe marginile osoase.
Cavitatea timpanică are forma unei lentile biconcave, prezentând doi pereți
laterali și o circumferință. Peretele lateral, în cea mai mare parte este ocupat de
membrana timpanică (peretele membranos). Peretele medial este cel care desparte
urechea medie de urechea internă. El prezintă două ferestre, una dorsală și una ventrală,
separată de un relief denumit promontoriu.
Fereastra ovală sau fereastra vestibulară se prezintă sub forma unui orificiu
ușor ovoid, situat dorso-medial de promontoriu, prin care cavitatea timpanică comunică
cu vestibulul (cavitate osoasă a urechii interne unde se găsește utricula și sacula). La
animalul în viață ea este închisă de talpa scăriței și ligamentul inelar prin care talpa
scăriței se conectează de circumferința acestei ferestre.
Fereastra rotundă sau cohleară este un orificiu circular situat caudo-lateral de
promontoriu. Ea este astupată de o membrană numită timpan secundar. El separă
cavitatea timpanică de rampa timpanică a melcului.
Oscioarele acustice formează un lanț între timpan și fereastra vestibulară, prin
intermediul căruia vibrațiile timpanului sunt transmise perilimfei urechii interne.
Ciocănașul este cel mai mare. Coada ciocănașului se plasează pe fața internă a
timpanului. Capul ciocanului se articulează cu nicovala. Nicovala este asemănătoare
unui molar, prezentând un corp și două ramuri. Corpul se articulează cu capul
ciocănașului iar una din ramuri se articulează cu scărița prin osul lenticular. Scărița se
sprijină cu baza pe fereastra vestibulară.
Există doi mușchi care acționează asupra oscioarelor.
Mușchiul ciocănașului sau tensor al timpanului acționează asupra acestui os
redus, în timpul contracției presând scărița pe fereastra rotundă și mărind presiunea în
urechea internă. Mușchiul scăriței acționează asupra acesteia având efect de micșorare
a presiunii.
Mucoasa cavității timpanice este în continuitate, prin intermediul tubei auditive,
cu mucoasa faringiană. Tuba auditivă este un conduct care face legătura între urechea
medie și cavitatea faringiană. La cal, după o distanță de câțiva centimetri de orificiul
timpanic, peretele ventral al trompei este fisurat, permițând hernierea mucoasei care o
tapetează, sub forma unui diverticul denumit punga guturală. Această formațiune se
întâlnește la ecvine, cămilă și lamă. Cele două pungi simetrice se întind de la baza
occipitalului, pe sub aripa atlasului, până la ramura recurbată a mandibulei sub parotidă,
pe fața dorsală a faringelui și laringelui.

Urechea internă
Situată în profunzimea stâncii temporalului, medial și puțin aboral de cavitatea
timpanică, este formată dintr-o serie de cavități ce poartă denumirea de labirint osos. În
interiorul labirintului osos se află o serie de spații delimitate de un perete membranos,
ansamblul lor constituind labirintul membranos.
Labirintul osos este săpat în porțiunea pietroasă a piramidei temporalului.
Există o cavitate centrală numită vestibul, trei canale semicirculare și un conduct
spiralat denumit cochlee.
Vestibulul este o cavitate al cărei perete lateral prezintă fereastra ovală. În
partea dorso-aborală a sa se deschid canalele semicirculare. În partea ventro-rostrală
vestibulul comunică cu melcul osos, mai precis cu rampa vestibulară a acestuia.

Canalele semicirculare osoase sunt trei conducte osoase, plasate în trei planuri
perpendiculare unul pe altul, plasate dorso-caudal de vestibul. Ambele capete ale lor au
deschidere în vestibul, una dintre ele fiind mai largă - dilatația ampulară.
Cohleea sau melcul este un canal osos elicoidal, de forma unui con scurt, cu
baza spre vestibul și vârful descendent. Formează câteva ture în jurul unui ax osos
denumit modiol (columelă). De pe acest ax pleacă în interiorul canalului o lamelă
osoasă spirală, care împarte incomplet (deoarece nu atinge peretele excentric al
canalului) lumenul canalului în două spații: spațiul dorsal este rampa vestibulară iar
cel ventral este rampa timpanică. Totuși, chiar dacă lamela spirală nu ajunge la
peretele excentric, cele două rampe sunt separate pentru că lamela spirală se prelungește
printr-o membrană - membrana spirală, care se unește cu peretele osos excentric, la
nivelul unei zone îngroșate a periostului care îl urmărește, formând ligamentul spiralat.
Există, la vârful cochleei (cupola melcului), o deschidere prin care rampa vestibulară
comunică cu cea timpanică, deschidere denumită helicotremă.
Labirintul membranos este format din utricul, saculă, canale semicirculare
membranoase și melcul membranos, reprezentat de canalul cochlear. În interiorul
labirintului membranos se găsește endolimfă. Între labirintul osos și cel membranos se
găsește perilimfă.
 Utricula și sacula sunt două cavități membranoase conținute de vestibul,
aparținând analizatorului static. În utriculă se deschid canalele semicirculare
membranoase. Utricula, sacula și canalele semicirculare membranoase, prin maculele
și crestele lor reprezintă componenta statică a urechii interne, elementele de
microstructură fiind studiate la histologie.
Canalul cochlear sau melcul membranos prezintă forma unui canal
triunghiular pe secțiune transversală. El este așezat în interiorul melcului osos, mai
precis ocupă o mică parte din rampa vestibulară. Peretele ventral este reprezentat de
membrana bazară – cea care continuă lama spirală spre peretele excentric al melcului.
Peretele lateral este constituit de o parte a peretelui excentric al melcului (la care ajunge
membrana spirală, așa cum s-a menționat). Al treilea perete, dorsal, este format de o
membrană dispusă în unghi de 450, ce pleacă de la extremitatea dorsală a ligamentului
spiral către baza lamei spirale - membrana vestibulară (Reissner). Ea separă canalul
cochlear de rampa vestibulară. Canalul cohlear și componentele celulare care-l
alcătuiesc formează componenta acustică a acestui analizator.

La păsări urechea externă nu are pavilion iar în cavitatea timpanică există un

singur oscior, numit columelă.
 PRODUCTIILE CORNOASE ALE PIELII

Producțiile cornoase ale pielii

Producțiile cornoase ale pielii sunt reprezentate de un ansamblu de formațiuni
de origine epidermică, caracterizate printr-o cheratinizare importantă. Amplasarea lor
dar și aspectul variază foarte mult. Unele se găsesc la nivelul capului: coarnele frontale
ale rumegătoarelor, cornul nazal al rinocerului sau valvele ciocul păsărilor. Cele mai
caracteristice însă se găsesc la extremitățile libere ale degetelor. Acestea sunt unghiile
primatelor, ghearele carnivorelor, leporidelor sau ale altor mamifere, cutia de corn a
copitelor și ongloanelor ierbivorelor.
Materialul cu copita l-ati primit deja!

Pintenii și castanele
În afara cutiei de corn, alte formațiuni cornoase la ecvine sunt reprezentate de
pinteni și castane.
Pintenii (Calcares), situați la fața palmară sau plantară a regiunii metacarpo- sau
metatarsofalangiene sunt vestigii ale cutiilor de corn corespunzătoare degetelor
secundare. Astfel la cal și măgar există câte un singur pinten pentru fiecare membru (ce
corespunde cutiilor de corn de la degetele II și IV), reprezentat de o mică placă cornoasă
moale, înconjurată de un smoc de peri mai lungi.
Castana, reprezentată de o mică producție cornoasă, este considerată vestigiul
cutiei de corn a degetului I. Cea de la membrul toracic (Torus carpeus), este situată
proximal de carp, la fața medială a antebrațului. La membrul pelvin, castana (Torus
tarseus) este la fața medio-caudală a bazei tarsului. Ultima lipsește la măgar.

Ongloanele
Ongloanele sunt formațiuni cornoase care acoperă extremitatea degetelor la
rumegătoare și suine. Fiecare onglon prezintă o porțiune parietală, la rândul ei
sistematizată într-o față abaxială (excentrică), convexă și una axială (concentrică)
concavă. Fața soleară se compune din două părți: talpa, ușor concavă, ascuțită in sens
dorsal și mai lată în sens palmar și un bulb proeminent, înapoia tălpii. Nu există furcuță
și nici bare. Absența cartilajelor unguale (fibrocartilajelor) este suplinită de dezvoltarea
cuzinetului.
La rumegătoare, degetele II și V sunt reprezentate sub formă de pinteni, existând
câte o capsulă de substanță cornoasă de formă conică, ce corespunde fiecăruia dintre
aceștia. Atât la membrul toracic cât și la membrul pelvin, cei doi pinteni sunt plasați
palmar, respective plantar de articulația metacarpo- sau metatarso-falangiană.
La suine există patru ongloane la fiecare membru, două principale și două
secundare, cele secundare, spre deosebire de cele de la rumegătoare, având schelet osos.

Coarnele
La rumegătoarele domestice alte formațiuni cornoase cutanate sunt coarnele. Ele
îmbracă apofizele cornuale ale frontalului. Dermul papilar acoperă apofiza, aderând prin
fața sa profundă la periost. Papilele sunt orientate spre vârful cornului. Stratul cornos
are forma unui cornet, a cărui grosime crește de la bază spre vârf, unde devine compact.
Baza cornului prezintă șanțuri circulare, care marchează creșterile anuale.
În cazul fracturilor sau ablației chirurgicale a coarnelor trebuie să se țină cont că
se deschide diverticulul cornual al sinusului frontal, fiind necesar a se realiza o toaletă
corespunzătoare și o închidere adecvată a acestui compartiment.

Unghiile
Sunt formațiuni cornoase de forma unor capsule conice, care acoperă
extremitatea distală a degetelor la carnivore și leporide. În timpul sprijinului unghia nu
ia contact cu solul deoarece fiecare deget prezintă o formațiune de amortizare (cuzinet),
acoperit de un tegument bogat în glande sudoripare dar lipsit de fire de păr ce reprezintă
pernița digitală sau torusul digital (Torus digitalis). Tot la sprijin servește și pernița
principală (Torus metacarpeus), de formă triunghiulară și foarte dezvoltată, așezată
caudal de pernițele degetelor II-V. Pe fața medială a regiunii carpiene se află și pernița
carpiană (Torus carpeus), care însă nu servește la sprijin pe sol.
La pisică unghia este foarte recurbată și turtită dintr-o parte în alta, având vârful
ascuțit. Pentru a le păstra ascuțite, în timpul repaosului unghiile sunt retrase dorso-
caudal în niște teci cutanate speciale de un ligament elastic.
 FORMATIUNILE GLANDULARE ALE PIELII

Pielea mamiferelor prezintă glande sebacee și sudoripare, răspândite

neuniform pe suprafața sa.
În anumite regiuni ale corpului, glandele suferă transformări, adaptându-se la
anumite funcții. Astfel se pot întâlni:
 glande nazolabiale dispuse la nivelul zonei epidermice a botului la
rumegătoare și suine. Ele mențin umiditatea vârfului nasului la această
specie;
 glandele sinusului infraorbitar de la ovine. Secreția lor este grăsoasă,
vâscoasă și se desprinde sub forma unei cruste gălbui pe marginea
deschiderii sinusului;
 glandele sinusului interdigital tot de la ovine. Produce o secreție grăsoasă,
albicioasă;
 glandele sinusului ingvinal de la ovine;
 glandele cornuale, glande sebacee aglomerate la baza cornului;
 glandele carpale ale porcului, situate la fața medio-caudală a carpului.
  glandele mentale sunt aglomerări de glande sebacee și sudoripare, caudal de
joncțiunea celor mandibule;
 glandele sinusului para-anal și glandele peri-anale de la porțiunea
terminală a tractusului digestiv la câine.
 glandele perineale sunt specifice leporidelor;
Mai există glandele ceruminoase, glandele tarsale la nivelul pleoapelor și
glandele mamare, care sunt descrise la analizatori respectiv la aparatul genital femel.

PIELEA ȘI PRODUSELE PIELII LA PĂSĂRI

Două particularități importante ale cutisului la pasăre sunt lipsa glandelor
sebacee și sudoripare și existența unui țesut subcutanat abundent și lax, ceea ce-i
conferă o mare mobilitate.
Ca formațiuni cornoase se descriu: ghearele, penele, valvele ciocului, solzii
membrelor și pintenii la unele specii.
Ghearele sunt formațiuni cornoase care acoperă extremitățile degetelor
membrelor pelvine.
Penele sunt formațiuni cornoase produse de piele, care acoperă corpul păsărilor,
având rol în termoreglare și zbor. Fiecare pană este formată dintr-o tijă principală de pe
care se desprind tije secundare, barbe și barbule. Tija principală a penei prezintă o
porțiune proximală, goală în interior și fixată în foliculul plumos al pielii, denumită
calamus. și o porțiune distală, constituită dintr-un corn opac, rezistent și flexibil, numit
rahis. Tijele secundare vor forma lama penei. Bulbii plumiferi din pielea păsărilor nu au
glande anexe.
După forma și rolul lor se disting trei categorii de pene:
- sub formă de fire, cu lama atrofiată și tija filiformă;
- puf, constituit din rahis și lame moi, dispus sub penele de acoperire;
- penele de acoperire, lungi, cu tija principală și lama dezvoltate.
Topografic, penele de acoperire sunt clasificate în: remige (pe aripi), tectrice
(pe corp) și rectrice (la coadă).
Glanda uropigenă este o glandă specifică păsărilor, localizată deasupra
primelor vertebre coccigiene. Este formată din doi saci ovoizi, uniți la extremitățile lor
craniale și înveliți în țesut elastic. Ea produce o secreție grăsoasă pe care pasărea o
elimină prin compresarea glandei cu ciocul, pentru a unge penele și a le proteja de
umezeală. Este foarte bine reprezentată la palmipede.

Cartilajele urechii externe la ecvine

1-cartilajul auricular; 2-cartilajul scutular; 3-cartilajul inelar (porțiunea cartilaginoasă a meatului
acustic extern); 4-conduct osos auditiv extern (porțiunea osoasă a meatului auditiv extern); 5-
tragus; 6-antitragus; 7-incizura intertragică.
 Secțiune prin ureche
1-conduct auditiv extern; 2-timpanul; 3-urechea medie; 4-ciocănașul; 5-mușchiul ciocă-
nașului; 6-nicovala; 7-scărița; 8-mușchiul scăriței; 9-fereastra rotundă; 10-promontoriu; 11-tuba
faringo-timpanică; 12-canal semicircular osos ce include canalul semicircular membranos; 13-
vestibul; 14-canal endolimfatic; 15-melcul osos ce include canalul cochlear; 16-perilimfă; 17-
endolimfă; 18-utriculă; 19-saculă; 20- porțiunea pitroasă a osului temporal.
 Secțiune prin cochlee
1-modiol; 2-lama spirală ce include ganglionul spiral; 3-ligamentul spiral; 4-rampa
vestibulară; 5-rampa timpanică; 6-canalul cochlear; 7-membrana vestibulară; 8-membrana
spirală cu organul Corti.
 Aparatul de amortizare-vedere ventrală
1-cuzinet palmar; 2-fibrocartilaje complementare
 Fața medială a Fața medială a
membrului toracic la membrului pelvin la cal
cal 1-castana; 2-pinten
1-castana; 2-pinten

Ongloanele la bovine
A-vedere dorsală; B-fața soleară
1-fața abaxială; 2-fața axială; 3-bulbul cuzinetului; 4-talpă; 5- pintenii.
 Secțiune prin corn la bovine
1-apofiza cornuală a osului frontal; 2-diverticulul cornual al sinusului frontal; 3-stratul
cheratogen dermo-epidermic; 4-cornul propriu zis.

Ligamentul elastic la pisică

I-III falange, 4-ligamentul elastic; 5-
ramificație corespunzătoare a
tendonului extensorului digital
Autopodiul toracal stâng – comun; 6-ramificație
fața palmară la câine corespunzătoare a tendonului
1-torus carpian; 2-torus flexorului digital profund.
metacarpian; 3-toruși digitali
(pernițele digitale); 4-degetul I.
 Elementele anatomice ale unei pene
1-calamus; 2-rahis; 3-lamă; 4-barbe; 5-barbule; 6-barbule cu cârlige.