Capitolul 3

Curs 4

Catena respiratorie și
fosforilarea oxidativă

Biochimie 2

Prof. univ.dr. habil. Andreea Iren Șerban

OBIECTIVE
Studierea acestui capitol vă va permite să:
✓ Descrieți structura membranei duble mitocondriale prin specificarea localizării diferitelor enzime specifice.
✓ Să înțelegem că energia de oxidare a substraturilor folosite ca combustibili (lipide, carbohidrați, aminoacizi) este
aproape complet eliberată în mitocondrii sub formă de echivalenți reducători, care sunt transferați printr-un proces
numit transport de electroni, printr-o serie de transportori redox sau complexe încorporate în membrana
mitocondrială internă și numite lanț respirator.
✓ Descrieți cele patru complexe proteice implicate în transferul de electroni prin lanțul respirator și să explicați rolul
flavoproteinelor, proteinelor cu centre fier-sulf și a coenzimei Q.
✓ Înțelegeți modul în care coenzima Q acceptă electroni de la NADH prin intermediul Complexului I și pe cei de la
FADH2 prin intermediul Complexului II.
✓ Explicați modul în care electronii trec de la coenzima Q redusă la citocromul c prin Complexul III în cadrul ciclului Q.
și să înțelegeți procesul prin care citocromul c redus este oxidat și oxigenul este redus în apă prinintermediul
Complexului IV.
✓ Înțelegeți modul în care transportul electronilor de către lanțul respirator generează un gradient de protoni de-a
lungul membranei mitocondriale interne, stabilind forța protomotoare care generează ATP prin procesul de
fosforilare oxidativă.
✓ Descrieți structura ATP sintetazei și să explicați cum funcționează ca un motor rotativ care produce ATP din ADP și Pi.
✓ Explicați efectul unor medicamente și a unor substanțe în cadrul lanțului respirator cuplat cu fosforilarea oxidativă.
IMPORTANȚA BIOMEDICALĂ
Organismele aerobe sunt capabile să capteze o fracțiune mult mai mare de energie liberă din substraturile respiratorii
decât organismele anaerobe.
Lanțul transportor de electroni este o serie de patru complexe proteice care cuplează reacții redox, creând un gradient
electrochimic care duce la formarea de ATP într-un sistem numit fosforilare oxidativă.
Majoritatea reacțiilor corespunzătoare au loc în mitocondrii atât în respirația celulară, cât și în fotosinteză. În primul caz,
electronii provin din degradarea moleculelor organice ce eliberează energie. În cazul fotosintezei, electronii intră în lanț
după ce au fost excitați de lumină, iar energia eliberată este folosită pentru sinteza de glucide.
O serie de medicamente (cum ar
fi amobarbitalul) și otrăvurile
(cum ar fi cianura și monoxidul de
carbon) inhibă fosforilarea
oxidativă cu consecințe de obicei
fatale.
Au fost descrise o serie de
anomalii ereditare ale
mitocondriilor, care implică
componente ale lanțului
respirator și fosforilarea oxidativă.
Pacienții prezintă miopatie,
encefalopatie și adesea acidoză
lactică.
Structura mitocondriilor și localizarea unor enzime
specifice în funcție de rolul lor în metabolism

Matricea mitocondrială este înconjurată de o membrană

dublă.
Membrana externă este permeabilă la majoritatea
metaboliților, iar membrana internă are permeabilitate
selectivă.
Membrana externă este caracterizată prin prezența
diferitelor enzime, inclusiv a acil-CoA sintetaza și a
glicerofosfat aciltransferaza implicate în metabolismul lipidic
(activarea AG și sinteza fosfolipidelor).
Adenilat kinaza și creatin kinaza care mențin homeostazia
energiei celulare musculare se găsesc în spațiul
intermembranar.
Enzimele lanțului respirator, ATP sintetaza și diverși
transportori membranari sunt toate concentrate în
membrana internă.
Enzimele ciclului acidului citric, enzimele b-oxidării și piruvat
dehidrogenaza sunt situate în matrice sau la nivelul cristelor.
Componentele lanțului respirator și legătura cu catabolismul
glucidelor, acizilor grași și aminoacizilor Exemple de potențiale de reducere de interes în sistemele
Cea mai mare parte a energiei eliberate în timpul oxidării biologice
glucidelor, AG și aminoacizilor este disponibilă în mitocondrii
Sistem Ered (V)
sub formă de echivalenți reducători.
H+/H2 − 0,42
Ciclul acidului citric și enzimele b-oxidării, complexele lanțului NAD+/NADH − 0,32
respirator și mașinăria fosforilării oxidative sunt găzduite de
Fumarat/succinat + 0,03
mitocondrii.
Citocrome b (Fe3+/Fe2+) + 0,08
De-a lungul lanțului respirator, electronii echivalenților Ubiquinonă (ox/red) + 0,10
reducători traversează un lanț de complexe proteice care le Citocrom c1 (Fe3+/Fe2+) + 0,22
crește potențialul de reducere (cu 1,1 volți între NAD+/NADH și Citochrom a (Fe3+/Fe2+) + 0,29
O2/H2O) determinând o eliberare de energie.
O2/H2O + 0,82
Cea mai mare parte a acestei energii este disipată sub formă de
căldură sau este folosită pentru a pompa protoni (H+) din Electronii traversează trei complexe mari proteice: NADH-
matricea mitocondrială în spațiul intermembranar pentru a Q-oxidoreductaza (Complexul I), unde electronii sunt
crea un gradient de protoni. Acest gradient crește aciditatea în transferați de la NADH la coenzima Q (ubichinonă, Q); Q-
spațiul intermembranar și creează o diferență de potențial cu o citocrom c oxidoreductaza (Complex III), care transferă
sarcină pozitivă la exterior (sp. Intermemb.) și o sarcină electroni la citocrom c și citocrom c oxidaza (Complex IV)
negativă la interior (matrice). Energia eliberată sub forma care încheie lanțul prin transferul de electroni la O2
gradientului de protoni, este folosită de ATP-sintetaza pentru a determinând reducerea acestuia la H2O.
produce ATP din ADP și Pi (fosforilare oxidativă).
Unele substraturi cu un potențial redox mai pozitiv decât
NAD+/NADH (cum ar fi succinatul) și transmit electroni la
coenzima Q printr-un alt complex, succinat Q reductază
(Complexul II), în loc de Complexul I.
Cele patru complexe sunt încorporate în membrana
mitocondrială internă însă coenzima Q și citocromul c
sunt mobile. Coenzima Q difuzează rapid în interiorul
membranei, în timp ce citocromul c este o proteină
solubilă.
Fluxul de electroni prin Complexele I, III și IV permite
pomparea protonilor prin membrana internă, de la
matrice în spațiul intermembranar.
Flavoproteine și proteine ​fier-sulf (Fe-S)
Flavoproteinele sunt constituenți importanți ai Complexelor I și II.
FMN sau FAD pot fi reduse în reacții care implică transferul a doi
electroni la FMNH2 sau FADH2, sau a unui singur electron pentru a
forma o semi-chinonă.
Proteinele fier-sulf (neheminice) se găsesc în complexele I, II și III.
Acestea pot conține unul, doi sau patru atomi de fier legați de
atomi anorganici de sulf sau legați de proteină prin grupele SH ale
cisteinelor. Fe-S participă la reacțiile de transfer unic de electroni în
care un atom de Fe suferă o oxidare de la Fe2+ la Fe3+, precum
citocromii care sunt hemoproteine.
 Transferul de electroni de-a lungul lanțului respirator și al protonilor prin membrana internă

Complexul I, NADH-Q oxidoreductaza, este compus din NADH dehidrogenază, FMN și opt centre Fe-S. NADH provenit din
glicoliză și din ciclul acidului citric este oxidat, transferând 2 electroni la FMN. Apoi, electronii sunt transferați la nivelul
centrelor Fe-S și în final la coenzima Q. În timpul acestui proces, 4 protoni (H+) trec din matricea mitocondrială în spațiul
intermembranar, contribuind la gradientul electrochimic. Complexul I poate juca, de asemenea, un rol important în inducerea
apoptozei în moartea celulară programată.

𝑁𝐴𝐷𝐻 + 𝐻 + + 𝑄 + 4𝐻 +𝑚𝑎𝑡𝑟𝑖𝑐𝑒 +
𝑁𝐴𝐷+ + 𝑄𝐻2 + 4𝐻(spatiu intermembranar )
Complexul II, succinat Q reductază, acceptă electronii de la succinat (un intermediar în ciclul acidului citric) și acționează ca
un al doilea punct de intrare în lanțul respirator. Când succinatul se oxidează la fumarat, 2 electroni sunt acceptați de FAD în
complexul II. FADH2 îi transferă la centrii Fe-S și apoi la coenzima Q, similar complexului I. Cu toate acestea, nu sunt
translocați protoni prin membrană de către complexul II, astfel încât se produce mai puțin ATP prin această cale.
𝐹𝐴𝐷𝐻2 + 𝑄 𝐹𝐴𝐷 + 𝑄𝐻2
Glicerol-3-fosfat dehidrogenaza și acil-CoA dehidrogenaza acceptă, de asemenea, electroni de la glicerol-3-P și, respectiv, acil-
CoA. Aceste complexe proteice permit transferul de electroni către lanțul respirator prin intermediul FADH2 și NADH citosolice.
Glicerol-3-P acționează ca o navetă pentru a regenera NAD+ citosolic din NADH iar acizii grași care suferă b-oxidarea în
mitocondrii (acil-CoA este oxidat la enoil-CoA în prima etapă) produc FADH2.
Complexul III, coenzima Q-citocrom c oxidoreductaza are în componență citocromul b, subunități Rieske (conținând două
centre Fe-S) și proteinele citocromului c1. În timpul transferului de electroni, grupurile hem ale citocromilor alternează între
stările feroase (Fe2+) și ferice (Fe3+). Deoarece citocromul c poate accepta doar un electron la un moment dat, acest proces
are loc în două etape (ciclul Q), spre deosebire de complexele I și II într-o singură etapă. Complexul III eliberează, de
asemenea, 4 protoni în spațiul intermembranar la sfârșitul unui ciclu Q complet, contribuind la gradientul de H+. Citocromul c
transferă apoi electronii la complexul IV.
Etapa 1 a ciclului Q implică legarea ubichinolului (QH2) și ubichinonei (Q) la două situsuri diferite de la nivelul complexul III. QH2 transferă
fiecare electron pe o cale diferită. Un electron merge la Fe-S și apoi la citocromul c, în timp ce al doilea electron este transferat la citocromul b
și apoi la Q ancorată la cel de al doilea situs. În acest timp, doi H+ sunt eliberați în spațiul intermembranar, contribuind la gradientul de protoni.
Astfel, QH2 este oxidată la ubichinonă și se disociază de complex. Q legată la al doilea situs intră într-o stare de tranziție QH de radical după
acceptarea unuia dintre electroni.
A doua etapă a ciclului Q implică o repetare a primei etape: un nou QH2 se leagă la primul situs și transferă doi protoni în spațiul
intermembranar. Din nou, un electron merge către citocromul c și unul la citocromul b, care de data aceasta este folosit pentru a reduce QH.
(sub formă de radical) în QH2 înainte de a se disocia de complexul III fiind reciclată. Reacția redox a ciclului complet este:

2𝑄𝐻2 situs 1 + 𝑄 situs 2 + 2 𝐶𝑖𝑡𝑐 𝐹𝑒 3+ + 2𝐻 +𝑚𝑎𝑡𝑟𝑖𝑐𝑒 2𝑄 situs 1 + 𝑄𝐻2 situs 2 + 2 𝐶𝑖𝑡𝑐 𝐹𝑒 2+ + 4𝐻 +intermemb.
Cei doi citocromi c reduși sunt oxidați la nivelul complexului IV (citocrom c oxidază) și, concomitent, O2 este redus la apă.
Energia liberă a transferului de electroni face ca 2 H+ să se deplaseze în spațiul intermembranar contribuind la gradientul de H+.
1
2 𝐶𝑦𝑡𝑐 𝐹𝑒 2+ + 𝑂2 + 4𝐻 +𝑚𝑎𝑡𝑟𝑖𝑐𝑒 2 𝐶𝑦𝑡𝑐 𝐹𝑒 3+ + 𝐻2 𝑂 + 2𝐻 +spațiu intermembranar
2
Acest transfer de doi electroni de la citocromul c la O2 implică două grupări hem, a și a3, precum și Cu. Electronii sunt transferați
mai întâi la un centru Cu (CuA), care conține 2 atomi de Cu legați de două grupări SH cisteinice ​ale unei proteine ​(asemănătoare
cu cele Fe-S), apoi are loc un transfer succesiv la grupările hem a și a3 și apoi la un al doilea centru CuB, care este legat de
gruparea hem a3 și în final la O2. Din cei patru H+ îndepărtați din matrice, doi sunt folosiți pentru a forma apă și două sunt
pompate către spațiul intermembranar. Astfel, pentru fiecare pereche de electroni care traversează lanțul de la NADH sau de la
FADH2, 2H+ sunt pompați prim membrana internă de către complexul IV.

O2 rămâne strâns asociat cu

complexul IV până când
este complet redus, acest
lucru minimizează
eliberarea intermediarilor
potențial dăunători, cum ar
fi anionii superoxid sau
peroxidul, care se formează
atunci când O2 acceptă
unul sau, respectiv, doi
electroni.
ATP sintaza, numită și complexul V, utilizează
gradientul de protoni generat de lanțul respirator
de-a lungul membranei mitocondriale interne
pentru a forma ATP.
ATP-sintaza conține subunitățile F0 și F1, care
acționează ca un motor rotativ. Subunitatea F0
fiind hidrofobă este înglobată în membrana
mitocondrială internă. Aceasta prezintă un canal
de protoni care este protonat și deprotonat în
mod repetat pe măsură ce H+ se deplasează din
spațiul intermembranar către matrice.
Protonarea și deprotonarea subunității F0
determină o rotație care modifică conformația
subunității F1. Astfel, subunitatea F1 trece de la o
conformație care leagă ferm ATP la alta care
eliberează ATP pentru a lega ADP și Pi.
S-a constatat că traversarea a 4 H+ produce un
mol de ATP.
ATP-sintaza poate fi, de asemenea, forțată să
funcționeze în sens invers, consumând ATP
pentru a produce un gradient de H+, așa cum se
observă la unele bacterii.
Cantitatea de ATP furnizată de lanțul respirator cuplat cu
fosforilarea oxidativă
NADH intră în lanțul respirator prin intermediul complexului I și
conduce la transferul a 10 H+ (4 prin complexul I, 4 prin
complexul III și 2 prin complexul IV). ATP-sintaza sintetizează un
ATP pentru 4 H+ transferați. Prin urmare, un NADH = 10 H+ și 10
H+ /4 H+ = 2,5 ATP per NADH (unele surse rotunjesc la 3).
FADH2 intră în lanțul respirator la nivelul complexului II și creează
un total de 1,5 ATP (4 H+ din complexul III și 2 H+ din complexul
IV; 6 H+ /4 H+ = 1,5 ATP per FADH2 (unele surse rotunjesc la 2).

Permeabilitatea selectivă a membranei mitocondriale interne

Sistemele de schimb prin difuzie care implică transportori

proteici ​care traversează membrana de pe o parte pe alta permit
antiportul de anioni cu ionii OH- și de cationi cu H+.
Astfel de sisteme sunt necesare pentru intrarea și ieșirea
metaboliților ionizați și, în același timp, păstrează echilibrul
electric și osmotic. Amida acidului N-etilmaleic este un derivat al acidul
maleic care este reactivă față de grupările tiol fiind
folosită pentru a modifica resturile de cisteină din
proteine și peptide.
Membrana mitocondrială interioară permite moleculelor mici
neîncărcate cum ar fi O2, H2O, CO2, NH3 și acizii monocarboxilici
precum acidul 3-hidroxibutiric, acidul aceto-acetic și acidul acetic să
treacă liber, în special în forma lor nedisociată, care este mai
liposolubilă. Acizii grași cu lanț lung sunt transportați în mitocondrii
prin intermediul carnitinei.
Există, de asemenea, un transportor special pentru piruvat care
implică un simportor care utilizează gradientul de H+ orientat din
exterior spre interiorul mitocondriilor. Aminoacizii și anionii
dicarboxilați și tricarboxilați (malatul și citratul) necesită
transportatori sau sisteme de transport specifice care să faciliteze
trecerea lor prin membrană.
Transportul de anioni di- și tricarboxilați este strâns legat de cel al
fosfatului anorganic, care pătrunde ușor sub forma unui ion H2PO4-
în schimbul unui ion OH-. Absorbția netă de malat de către
transportorul decarboxilat necesită prezența fosfatului anorganic
(HPO42-) pentru schimb în direcția opusă. Absorbția netă de citrat,
izocitrat sau cis-aconitat de către transportorul de tricarboxilat
necesită prezența malatului în schimb. Transportul α-
cetoglutaratului necesită, de asemenea, schimbul cu malatul.
Transportorul de nucleotide permite schimbul de ATP și ADP, dar nu și
de AMP. Acest transportor este vital, deoarece permite ATP să se
deplaseze din mitocondrii către citosol, permițând în același timp ADP
să se întoarcă în mitocondrii pentru producerea de ATP. Deoarece în
timpul acestei translocări patru sarcini negative părăsesc matricea de
fiecare dată se câștigă trei prin intrarea ADP. A patra sarcină negativă
provine din intrarea lui Pi în matricea mitocondrială prin cotransport
cu H+. Astfel gradientul electrochimic transmembranar (forța
protomotoare) promovează eliberarea de ATP.
Na+ poate fi schimbat cu H+ datorită gradientului de protoni. Se crede
că intrarea activă a Ca2+ în mitocondrii are loc cu un transfer net de o
sarcină (uniport Ca2+), probabil printr-un antiport Ca2+/H+. Eliberarea
Ca2+ din mitocondrii este facilitată prin schimbul cu Na+.
Ionoforii sunt molecule lipofile capabile să formeze complexe cu
cationi specifici și să faciliteze astfel transportul acestora prin
membranele biologice, valinomicina (K+) fiind un exemplu. Agenții de
decuplare convenționali, cum ar fi dinitrofenolul, sunt de fapt ionofori
de protoni.
 NADH citosolic trece printr-un sistem navetă către lanțul respirator

NADH nu poate pătrunde în membrana mitocondrială, dar este produs continuu în citosol de către glicerol-3-fosfat
DH, o enzimă a căii glicolitice. În condiții aerobe, NADH citosolic nu se acumulează ci este oxidat prin intermediul
lanțului respirator din mitocondrii. Transferul echivalenților reducători prin membrana mitocondrială are loc prin
perechi de substraturi legate de izoenzimele glicerol-3-fosfat DH prezente pe ambele părți ale membranei
mitocondriale. Deoarece enzima mitocondrială este legată de lanțul respirator prin Complexul II, se formează doar
1,5 moli în loc de 2,5 moli de ATP per mol de atomi de O2 consumat.
Această navetă există în anumite țesuturi, cum ar fi creierul și mușchiul neted, dar este absentă în altele, cum ar fi
mușchiul cardiac.
Sistemul navetă malat este mai general. Complexitatea acestui sistem se datorează impermeabilității
membranei mitocondriale internă la oxalacetat care trebuie să reacționeze cu glutamatul pentru
transaminarea în aspartat și α-cetoglutarat înainte de transportul prin membrana mitocondrială și
reconstituirea în oxalacetat în citosol.
 Naveta creatinfosfatului în mușchi

Naveta creatinfosfatului mărește funcțiile de tamponare a energiei

ale creatinfosfatului, acționând ca un sistem dinamic de transfer de
fosfat de înaltă energie din mitocondrii în țesuturi active, cum ar fi
mușchii cardiaci și scheletici. O izoenzimă a creatinkinazei (CKm),
situată în spațiul intermembranar al mitocondriilor, catalizează
transferul de fosfat cu energie înaltă la creatină din ATP care iese
prin transportorul de nucleotide.
La rândul său, fosfatul de creatină este transportat în citosol prin
porii proteici din membrana mitocondrială exterioară, devenind
disponibil pentru generarea de ATP citosolic.
La nivelul citosolului, alte izoenzime ale creatinkinazei asigură
homeostazia energetică a mușchiului. CKa este o creatin kinază
implicată în regenerarea ATP în timpul nevoilor mari de ATP, cum ar
fi pentru contracția musculară. CKc este o creatin kinaza care
mentine echilibrul intre creatina, creatinfosfat și ATP/ADP, iar CKg
este izoenzima care cupleaza glicoliza cu sinteza creatinfosfatului.
 Aspecte clinice
Mai multe medicamente și otrăvuri acționează prin
inhibarea fosforilării oxidative.
Agenții decuplanți
Agenții decuplanți decuplează fosforilarea oxidativă
de lanțul respirator. Acești compuși sunt toxici in vivo,
deoarece respirația nu mai este controlată, viteza
acesteia nemaifiind limitată de concentrația de ADP
sau Pi. Perturbarea stratului dublu fosfolipidic al
membranelor determină o stare fluidă și
dezorganizată, care permite protonilor să treacă mai
liber. Această scurgere de protoni slăbește gradientul
electrochimic fără utilizarea ATP sintazei, astfel încât
nu se produce ATP.
Astfel, celulele se vor adapta la utilizarea glicolizei ca în condiții
anaerobe; aceasta poate provoca acidoză lactică de tip B la pacienții
afectați.
2,4-Dinitrofenolul a fost cel mai frecvent utilizat decuplant, dar alți
compuși acționează în mod similar.
Acidul salicilic. Semnele de tinitus și alcaloză respiratorie timpurie,
care se dezvoltă în acidoză metabolică mixtă și alcaloză respiratorie
pe măsură ce procesul progresează, sunt unice pentru otrăvirea cu
salicilat. Tratamentul precoce implică cărbune activ dacă pacientul
este adus în decurs de o oră de la ingerare, sau bicarbonat de sodiu
în caz contrar.

Celula devine lipsită de ATP și astfel lanțul

respirator se va suprasolicita în încercarea de a
transporta din ce în ce mai mulți electroni la ATP-
sintetaza fără succes. Lanțul respirator produce în
mod regulat căldură pe măsură ce electronii sunt
transferați de la un purtător la altul, iar această
hiperactivitate va crește temperatura corpului în
consecință.
Termogenina (sau proteina de decuplare) este un Pesticidul este slab absorbit prin piele, dar rareori este fatal, deoarece
decuplant fiziologic prezent în țesutul adipos otrăvirea poate provoca vărsături și eliminarea substanței. Cu toate
brun, este folosita pentru a genera caldura acestea, ingerarea deliberată poate fi fatală.
corporală, în special la nou-nascuti și în timpul Carboxina este un fungicid care nu mai este utilizat datorită agenților mai
hibernarii la animale. noi, cu spectru mai larg. Similar cu rotenona, carboxina interferă cu
Inhibitorii fosforilării oxidative ubichinona la locul de legare, inhibând Complexul II.
Anumite medicamente și otrăvuri pot inhiba Doxorubicina este utilizată în chimioterapia cancerului (carcinoame de
fosforilarea oxidativă celulară, cum ar fi rotenona, sân și vezică urinară, și limfoame). Un efect secundar bine-cunoscut al
carboxina, antimicina A, cianura, CO, azida de doxorubicinei este cardiomiopatia dilatativă. Un mecanism cauzal propus
sodiu și oligomicina. Rotenona și unele este generarea de specii reactive de oxigen în țesutul miocardic, deoarece
barbiturice inhibă complexul I, carboxina inhibă medicamentul interferă cu transferul de electroni de către coenzima Q.
complexul II, antimicina A inhibă complexul III, iar
cianura și CO inhibă complexul IV. Oligomicina
inhibă ATP sintaza.
Barbituricele precum amobarbitalul inhibă
transportul electronilor prin Complexul I prin
blocarea transferului de la Fe-S la Q. In vivo, peste
o anumită doză, acești inhibitori sunt fatali.
Rotenona este un pesticid utilizat pe scară largă în
Statele Unite ca piscicid și are un mecanism de
acțiune similar cu amobarbitalul.
Antimicina A este un piscicid care se leagă de Inima și sistemul nervos central, două sisteme care sunt foarte
citocrom c reductază (Complex III) la locul de dependente de consumul de oxigen, prezintă semne comune de
legare al Q. Această activitate împiedică legarea intoxicație cu CO.
ubichinonei și acceptarea unui electron, blocând
astfel reciclarea ubichinolului (CoQH2) prin Simptome precum tahicardie, hipotensiune arterială sau aritmii pot fi
ciclul Q. însoțite de oboseală, dureri de cap, greață, vărsături și vedere
încețoșată. Cazurile mai severe pot prezenta convulsii, comă, hemoragii
Dimercaprolul inhibă lanțul respirator la nivelul retiniene și o nuanță caracteristică roșie a pielii. Tratamentul pentru
Complexului III. Denumit și British anti-Lewisite otrăvirea cu CO implică disocierea CO legat cu ajutorul O2. Furnizarea
(BAL) este un medicament folosit pentru a trata de oxigen 100% suplimentar printr-un dispozitiv fără reciclare sau
otrăvirea acută cu arsen, mercur, aur și plumb. administrarea de oxigen hiperbaric sunt opțiuni de tratament.
Poate fi folosit și pentru otrăvirea cu antimoniu,
taliu sau bismut, deși dovezile pentru aceste
utilizări nu sunt foarte puternice. Se
administrează prin injecție întramusculară.
Monoxidul de carbon se leagă de citocrom c
oxidaza (complexul IV) și o inhibă. De asemenea,
CO se leagă și la hemoglobină la situsul de
legare al oxigenului, formând
carboxihemoglobină. În această stare, oxigenul
este deplasat din hemoglobină, blocând efectiv
livrarea oxigenului către țesuturile corpului.
Cianura se leagă de citocrom c oxidaza O altă opțiune este să se administreze hidroxocobalamină, o formă a
(complexul IV) și o inhibă. Simptome similare vitaminei B12, sau tiosulfat, deși tiosulfatul nu este eficient în timp și de
hipoxiei tisulară pot apărea la pacienții afectați. În obicei necesită terapie combinată cu nitriți.
schimb, acești pacienți nu răspund la tratamentul Oligomicina este un antibiotic sintetizat de speciile de Streptomyces care
cu O2 și prezintă o respirație cu miros de migdale. inhibă subunitatea F0 a ATP-sintetazei, prevenind producerea de ATP.
Sursele tipice de cianura includ incendiile de uz Atractilozidul este o glicozidă naturală și toxică prezentă în multe specii de
casnic (mobilier sau covoare), solutiile de plante din întreaga lume din familia margaretelor, inclusiv Atractylis
curatare a bijuteriilor, fabricarea plasticului sau
gummifera și Callilepis laureola și este utilizată în diferite scopuri
cauciucului, iatrogenice din nitroprusiatul prescris terapeutice și toxice. Atractilozidul inhibă fosforilarea oxidativă prin
sau chiar anumite seminte de fructe (caise, inhibarea transportorului mitocondrial care importă ADP și exportă ATP.
piersici, mere).
Tratamentul poate include nitriți pentru a oxida
fierul din hemoglobină de la Fe2+ la Fe3+, cu
formare de methemoglobină, o formă a
hemoglobinei care leagă cianura, împiedicând-o
să intre în contact cu lanțul respirator. Cu toate
acestea, acest lucru împiedică celulele sanguine
să transporte oxigen, ceea ce necesită un
tratament suplimentar cu albastru de metilen
pentru a reduce Fe3+ la Fe2+.